Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Primul român condamnat la închisoare pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Decizia instanței este definitivă / Cine este bărbatul

Publicat

in

Un bărbat de 37 de ani, cu handicap psihic, din județul Buzău este primul român condamnat la un an de închisoare pentru zădărnicirea combaterii bolilor după ce în primăvara anului trecut a fugit dintr-un modul izolator aflat în curtea secţiei de boli infecţioase a Spitalului Judeţean, unde aştepta rezultatul testului pentru COVID-19. Testul a indicat ulterior că el nu era infectat cu noul coronavirus, dar suferea de TBC. Decizia instanței este definitivă.

Decizia a fost atacată de către bărbat, iar miercuri Curtea de Apel Ploiești a respins ca inadmisibil apelul acestuia, potrivit portalului instanțelor. Astfel, Matei Strugurel rămâne cu condamnarea de 1 an de închisoare, decizia Curții de Apel Ploiești fiind definitivă.

Este primul caz din România în care se aplică pedeapsa de închisoare cu executare pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

În luna aprilie a anului trecut, bărbatul, din localitatea buzoiană Grebănu, a fost internat pentru că tuşea. A fost plasat într-unul dintre containerele secţiei de boli infecţioase a Spitalului Judeţean Buzău, până la aflarea rezultatului pentru COVID-19. La o zi de la internare, bărbatul a fugit însă, înainte de a afla dacă este infectat cu coronavirus.

Potrivit Opiniei de Buzău, el a fost prins după trei ore de polițiștii de transporturi feroviare în Gara Boboc, pe drumul spre casă. Ulterior, rezultatul testului a arătat că bărbatul nu era infectat cu virusul SARS-COv-2, el având TBC.

Cine este bărbatul

Bărbatul are handicap psihic, fiind internat o perioadă la Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională de la Râmnicu Sărat, potrivit News.ro.

Matei Strugurel a fost vreme de mai mulţi ani rezident al Centrului de Integrare prin Terapie Ocupaţională de la Râmnicu Sărat, instituţie aflată în prezent în subordinea D.G.A.S.P.C. Buzău, în care persoanele adulte cu diverse grade de handicap desfăşoară activităţi menite să îi ajute să se integreze în societate. El a părăsit sistemul de protecţie în anul 2005, la vârsta de 21 de ani, după o serie de acuzaţii nedovedite în final, la adresa conducerii de atunci a CITO Râmnicu Sărat.

Ulterior, Matei Strugurel a fost plecat din ţară, unde a încercat să muncească, după care s-a stabilit la Grebănu.

Potrivit primarului comunei, Gheorghe Stanciu, bărbatul nu ar fi creat probleme de niciun fel în comună de-a lungul anilor, însă nici nu ar fi stat prea mult pe la domiciliu.

„Da, pot să vă spun că are o locuinţă aici la noi în staul Grebănu, dar el nu prea este o persoană de găsit, nu stă prea mult timp pe acasă, umblă mai mult vagabond prin ţară. Avem venite la Primărie amenzi pe numele lui de la Constanţa, de pe trenuri unde am înţeles că s-ar urcă fără bilet şi ar împărţi diverse produse”, declara primarul comunei, Gheorghe Stanciu, la momentul condamnării bărbatului în prima instanță.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Se construiește fabrica viitorului în România: țara noastră devine cu jucător-cheie la nivel mondial

Publicat

in

De

România a devenit o țară în de care marii investitori sunt atrași să construiască. Belgienii de la Sonaca anunță faptul că au început construcția unei fabrici în comuna Moldovenești, din județul Cluj, care va face din România un hub internațional pentru tehnologie avansată. Fabrica Sonaca va construi piese de ultimă generație pentru avioane, iar în noua fabrică vor fi angajați 160 de specialiști din România. Fabrica Sonaca este așteptată să înceapă producția în vara anului 2025.

“România devine epicentrul inovației în industria aerospațială mondială! Sonaca ridică o nouă fabrică în județul Cluj, transformând comuna Moldovenești în hub-ul mondial al tehnologiei avansate.

Cu o investiție masivă de 38 de milioane de euro, Sonaca își consolidează prezența în România, profitând de sprijinul statului în valoare de 2,7 milioane de euro. Această nouă unitate de producție va crea 160 de locuri de muncă și va aduce o infuzie de inovație și excelență în industria locală.

Fabrica va fi motorul de creștere pentru Sonaca, susținând contractele cu gigantul aerospațial Airbus, inclusiv pentru cele mai noi modele A321. Această mișcare marchează un moment istoric pentru România, consolidându-și poziția ca un jucător de frunte în industria aerospațială globală.

Investiția se ridică la 38 milioane de euro. Clădirea va fi terminată până la sfârșitul anului 2024, apoi, instalarea echipamentelor va avea loc în primul semestru al anului 2025, iar producția va fi demarată până în vara anului 2025. În total vor fi create 160 de locuri de muncă”, au transmis reprezentanţii grupului belgian.

Se construiesc piesele viitorului

Belgienii de la Sonaca susțin că fabrica din România va fi un punct central pentru producția de flapsuri interioare pentru Airbus A321 XLR (Extra Long Range), un pas semnificativ către viitorul aviației.

Fabrica va fi nu doar un centru de excelență, ci și un punct central pentru producția de flapsuri interioare pentru Airbus A321 XLR (Extra Long Range), un pas semnificativ către viitorul aviației. În plus, aici se va produce o parte semnificativă din piesele slaturilor pentru avioanele A320.

Această evoluție nu este doar un vis împlinit pentru Sonaca, ci și un pas hotărâtor pentru industria aerospațială românească și globală. Anunțul a fost făcut cu mai bine de o lună în urmă, iar acum suntem pe cale să vedem visul devenind realitate.

Vom fi unul dintre puținii producători industriali din Europa care va obține certificarea pentru a face tratamente speciale de suprafață componentelor din aluminiu pentru flapsurile și slaturile din structura aripilor de avion. Ne propunem să aducem noi programe în viitor, dar acest lucru este încă în discuții de evaluare cu clienții”, mai arată belgienii.

Citeste mai mult

NATIONAL

Rolul României în războiul din Orientul Mijlociu

Publicat

in

De

Prin România trec transporturile strategice spre Ucraina iar teritoriul țării se află în spațiul care face legătura dintre cele două conflicte, cel din Orientul Mijlociu și cel ruso-ucrainean.

Bucureștiul își poate face pentru prima dată un plan strategic privind dinspre această placă turnantă în care războaiele au fost o prezență aproape continuă încă din perioada în care marele rege persan Darius venea în 513 î.e.n. din teritoriul actualului Iran să-i cucerească pe sciții din stepele aflate în nordul Mării Negre și trecea Dunărea pe la Isaccea de azi.

Într-un fel, România este în ochiul ciclonului, despre care se spune că ar fi zona lipsită de vânturi și precipitații în jurul căreia se desfășoară furtuna: în vest e Ungaria, tot mai instabilă, dar pregătită să susțină la nevoie acțiunile Moscovei; la sud-vest e Serbia, care mereu a fost aliata Rusiei; la sud de Dunăre e Bulgaria, instabilă politic de ani de zile, țară în care există deja comunități importante de ruși; la nord-est e Ucraina, care se bate eroic din 2022 împotriva Rusiei, care continuă să avanseze spre Gurile Dunării; la est, întreg spațiul pontic se află sub influența puterilor regionale cu interese în Orientul Mijlociu. De sute de ani, teritoriul dintre Marea Neagră, Marea Caspică și Golful Persic a fost disputat între otomani și iranieni, înainte să intre și rușii în această ecuație de putere.

Cele 300 de drone și rachete lansate de Iran împotriva Israelului azi-noapte cu susținerea în stradă a unor mulțimi dezlănțuite nu și-au atins țintele. A fost primul atac direct întreprins vreodată de puterea iraniană împotriva teritoriului israelian. Armata israeliană sprijinită de americani a respins pericolul, dar în centrul Teheranului o pictură murală anunța că „următoarea palmă va fi mai puternică”.

Președintele iranian Ebrahim Raissi a anunțat că „pedepsirea agresorului a fost realizată”, avertizând sec și brutal că, „dacă regimul sionist sau susţinătorii săi dau dovadă de un comportament imprudent, ei vor primi un răspuns decisiv şi mult mai puternic”. Rusia a îndemnat astăzi la „reținere”, dar ea este aliata tradițională a iranienilor și s-a implicat violent în războiul civil din Siria, în care turcii sunniți au luptat de partea opoziției împotriva președintelui actual Bashar al-Assad iar persanii șiiți și-au arătat mușchii de partea lui Assad, într-un conflict care a început în 2011.

Rusia și Statele Unite sunt implicate în ambele războaie: în Ucraina și în Orientul Mijlociu. Rusia care și-a pierdut rangul de mare putere vrea să reseteze ordinea internațională, sprijinindu-se pe ceea ce fostul președinte american George W. Bush numea în 2002 „axa răului”: Irak, Iran și Coreea de Nord. Între timp, Irakul a trecut printr-un război lung, dar a rămas în sfera de influență iraniană, de facto, pe aceeași axă ca acum 20 de ani. Încă de atunci, România a sărit în barca americană, asociindu-se Statelor Unite și Marii Britanii în războiul din Irak și Afganistan.

În 2003, când a avut loc a doua intervenție americană în Irak, marile puteri europene Franța și Germania au refuzat să susțină operațiunile militare gândite de Washington în afara unui mandat din partea ONU. În siajul Statelor Unite s-au așezat însă statele est-europene, pe atunci doar candidate la intrarea în UE, inclusiv România și Bulgaria, care abia în 2002 primiseră invitația de a intra în NATO, dar au intrat de jure în 2004.

Președintele Franței, Jacques Chirac, a spus la începutul acelei dezbateri că Estul a pierdut ocazia de a tăcea din gură. Dar secretarul american al Apărării, Donald Rumsfeld, s-a folosit de ocazie să compare noua Europa, țările foste comuniste, cu vechea Europă, în special Germania și Franța, care pentru Rumsfeld se împotmoliseră într-un conformism politic laș.

La fel ca atunci, dar mult mai pregătită și mai sigură de poziția ei, România va urma strategia americană. Mai ales că baza americană de la Marea Neagră a fost folosită și în perioadele anterioare ca punct de sprijin pentru operațiunile americane din Afganistan, în procesul de retragere din Irak (2008-2011), dar și din Afganistan (2021). România este pentru Statele Unite mai importantă decât Turcia în această perioadă de escaladări, nu doar din cauza balansurilor Ankarei față de Rusia, ci și fiindcă Turcia are interese clare în Orientul Mijlociu, care nu coincid mereu cu cele americane.

România va fi deci un cap de pod la marginea plăcii tectonice pe care se află și a început să aibă cutremure de adâncime, care se propagă dinspre Marea Neagră spre Golful Persic. Americanii vor folosi această poziție pentru a sprijini Israelul în Orientul Mijlociu, la fel cum NATO o folosește pentru transporturi strategice și baze de informare în războiul ruso-ucrainean.

Va încerca oare Bucureștiul să obțină în schimbul poziției sale ceva? Investiții în Portul Constanța, arme sofisticate pentru apărarea litoralului românesc, mai multe trupe aliate care să ajute țara în cazul în care se încing lucrurile, un spital militar nou cu tehnologii de ultimă generație, primirea definitivă în Schengen? Nu e vorba de un spirit tranzacțional, ci de oportunitatea de a întări periferia euroatlantică inclusiv prin investiții strategice prea mult amânate.

preluare DW via Rador Radio România

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend