Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

“Presiunea este un privilegiu” – Ce a spus Novak Djokovic după retragerea gimnastei Simone Biles

Publicat

in

Sârbul Novak Djokovic, locul 1 în clasamentul ATP, a declarat miercuri că presiunea este un “privilegiu”, după ce decizia vedetei americane a gimnasticii, Simone Biles, de a se retrage din două probe a scos la lumină impactul presiunii asupra sănătăţii mintale a sportivilor, scrie AFP.

“Presiunea este un privilegiu. Fără ea, nu există sport profesionist”, a spus Djokovic, ce încearcă să realizeze Golden Slam, adică să câştige cele patru turnee majore şi Jocurile Olimpice într-un singur an, performanţă reuşită până acum doar de germanca Steffi Graf în 1988.

“Ca să speri să rămâi în top într-un sport, ai interesul să înveţi să faci faţă presiunii”, a adăugat el.

Djokovic a fost văzut discutând cu jucătoarele echipei de volei ale Turciei, pe care le-a asigurat că mentalul său a fost un factor decisiv pentru a explica longevitatea sa.

“Pe teren şi în afara lui, toate aşteptările… Am învăţat să dezvolt un mecanism ca să gestionez asta în aşa fel încât să nu mă mai deranjeze şi să nu mă mai uzeze”, a spus Djokovic.

Decizia lui Simone Biles de a se retrage din finala pe echipe şi din cea de la individual compus a scos la iveală probelemele de sănătate mintală cu care se pot confrunta sportivii de înalt nivel, suspuşi unei presiuni uriaşe, informează Agerpres.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Bucharest stocks have lost over 1.22 billion RON in capitalization last week

Publicat

in

De

The Bucharest Stock Exchange (BVB) lost 1.22 billion RON in capitalization last week, while the value of share transactions increased more than twice, respectively by 244.56 million RON, compared to the previous week, told Agerpres.

According to the data published by BVB, consulted by AGERPRES, the stock market capitalization reached 321.18 billion RON, between April 8 and 12, 2024, down from 322.41 billion RON, between April 1 and 5, 2024.

Stock transactions generated a turnover of 488.21 million RON, an increase compared to 243.64 million RON in the previous week.

The best trading day at BVB was Friday, April 12, when a turnover of 275.81 million RON was recorded, and the worst day, Wednesday, April 10, with a transaction value of 38.35 million RON.

The main index of the Bucharest Stock Exchange – BET – closed the week at 16,882.42 points.

The shares of One United Properties were the most liquid titles on the main segment of BVB, with transactions of 250.638 million RON, but with a price decreasing by 6.96%. In the top of the transactions are the securities of Banca Transilvania, with transactions of 57.75 million RON (-1.93%), and those of Hidroelectrica with 32.59 million RON (-1.05%).

The most important increases in quotations were recorded by Mecanica Ceahlau (+26.98%), Chimcomplex Borzesti (+19.92%) and Romcab (+10.99%).

At the opposite end, important decreases were recorded by the shares of Conted SA, with a decline of 10%, followed by those of Sinteza SA (-9.72%) and SIF Hoteluri (-8.72%).

Citeste mai mult

NATIONAL

Moto GP – Maverick Vinales (Aprilia) s-a impus în Marele Premiu al SUA

Publicat

in

De

Spaniolul Maverick Vinales (Aprilia), care se impusese deja sâmbătă în cursa de sprint, a obţinut victoria în Marele Premiu al Statelor Unite, a treia din cele 21 de etape ale sezonului MotoGP, duminică, pe Circuit of the Americas din Austin.

Catalanul i-a devansat pe spaniolul prodigios Pedro Acosta (GasGas-Tech3) şi pe italianul Enea Bastianini (Ducati) într-o cursă magnifică, în care Marc Marquez (Ducati-Gresini) a căzut.

Cu cea de-a zecea victorie la clasa regină, prima după mai bine de trei ani, Vinales a intrat în istorie, devenind primul pilot care a câştigat un Mare Premiu cu trei constructori diferiţi (Suzuki, Yamaha, Aprilia) de la începutul erei MotoGP, în 2002.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend