Stai conectat...

DIVERSE

Președinta Bulgariei nu înțelege de ce România întârzie proiectul celui de-al treilea pod peste Dunăre: „Nu îmi pot explica de ani de zile”

Publicat

la

Președinta Bulgariei, Iliana Iotova, și-a exprimat confuzia cu privire la întârzierea de ani de zile a proiectului de construire a unui al treilea pod peste Dunăre, la Ruse–Giurgiu, potrivit agenției de presă bulgare BGNES, citată de portalul Dunav Most și transmisă de Radar.

Potrivit șefei statului, Europa de Sud-Est suferă de un deficit major de conectivitate, într-un moment în care schimbarea situației de securitate din regiunea Mării Negre necesită măsuri imediate de infrastructură. Blocarea în continuare a acestui pod strategic face ca Ruse să se confrunte cu cozi de kilometri întregi de camioane.

Citește și : Parlamentarii maghiari și-au tăiat singuri salariile cu 40%: „Este un act de modestie”. În România, veniturile demnitarilor ar urma să crească prin Legea salarizării unitare

Președinta Iotova a descris construcția unui nou pod drept un proiect critic, întârziat, care trebuie introdus de urgență la cel mai înalt nivel politic între Sofia și București. Ea a subliniat că, deși finanțarea pentru un studiu de fezabilitate a fost asigurată, proiectul nu ocupă încă un loc corespunzător printre prioritățile europene.

„Nu îmi pot explica de ani de zile, în diversele funcții pe care le-am ocupat, de ce colegii noștri români continuă să aibă rezerve privind construirea acestui pod”, a declarat Iliana Iotova.

Problema se reflectă direct în traficul din regiunea Ruse, unde poliția rutieră locală este nevoită zilnic să gestioneze fluxul continuu de vehicule grele, în lipsa unui progres diplomatic.

Șefa statului a atras atenția și asupra unor cauze interne ale lipsei infrastructurii de transport în Balcani, făcând referire la soarta Coridorului VIII. Potrivit ei, responsabilitatea pentru întârziere nu trebuie căutată exclusiv în afara granițelor Bulgariei.

„Problema majoră a faptului că nu există încă realitate Coridorul VIII nu este doar o chestiune de relații interstatale. De fapt, este și o chestiune de politică națională a noastră”, a declarat ferm Iotova.

Citește și : Se caută români care să lucreze în Elveția. Se dau salarii de 3.600 de euro, care sunt condițiile de angajare

Președinta Bulgariei a adăugat că regiunea nu este încă conectată eficient pe mare, rutier sau feroviar, ceea ce necesită mobilizare deplină la nivel de stat pentru construirea unei axe nord–sud.

Loading

DIVERSE

Cele nouă măsuri pe care PSD i le impune lui Eugen Tomac pentru a-l vota premier. Printre ele, indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027, implementarea creșterii salariului minim și scăderea TVA la alimente și medicamente

Publicat

la

Partidul Social Democrat (PSD) i-a propus premierului desemnat Eugen Tomac o listă cu nouă măsuri pentru a-i vota guvernul. Social-democrații cer renunțarea la măsurile de austeritate și includerea unui pachet economic și social ce prevede indexarea pensiilor, creșterea salariului minim sau scăderea TVA la alimente și medicamente, printre altele.

Propunerile PSD

1. Stop austerității de tip Bolojan! Fără creșteri de taxe și fără taxe noi pentru populație și pentru micii antreprenori.

2. Pachet anti-inflație pentru cetățenii cu venituri mici și medii:

a. Scăderea TVA la alimente și la medicamente

b. Coș anti-inflație pentru produsele de strictă necesitate: extinderea plafonării adaosurilor comerciale și la produse nealimentare de strictă necesitate.

Citește și : Eugen Tomac, în pline negocieri pentru formarea unui nou Guvern. Formula noului executiv ar urma să fie gata până miercuri

c. Indexarea pensiilor de la 1 ianuarie

d. Implementarea creșterii salariului minim de la 1 iulie 2026

e. Scăderea taxelor și stimulente la salariile mici și medii, pentru încurajarea muncii.

f. Eliminarea CASS de la mame, veterani și persoane cu dizabilități.

3. Condiționarea ajutoarelor sociale de capacitatea de a munci. Cine poate, dar nu muncește, nu primește!

4. Extinderea mecanismelor de taxare inversă în sectoarele cu risc ridicat de evaziune fiscală.

5. Extinderea facilităților fiscale pentru profitul care este reinvestit în dezvoltare, producție, tehnologie și inovare.

6. Egalitate între stat și contribuabili. Dacă statul nu-și achită obligațiile către contribuabili plătește penalități sau datoriile statului se compensează cu cele ale contribuabililor. Statul plătește primul: achitarea facturilor către firmele care au muncit pentru stat.

7. Reforma administrativă reală. Servicii mai eficiente, nu doar tăieri! Stimularea comasării comunelor mici, concomitent cu simplificarea și garantarea menținerii serviciilor publice pentru cetățeni.

8. Interdicția cumulului pensiei cu salariul pentru speciali. Adoptarea legii.

9. Reluarea stimulării economice. Producem în România, Investim în România. Implementarea Programului PSD și completarea lui cu măsurile refuzate de premierul demis: garanții de stat pentru investiții, credite subvenționate pentru fermieri, contracte de energie pe termen lung pentru marii consumatori industriali, triplarea programului Rabla+

Sorin Grindeanu, președintele PSD, a declarat luni că a cerut premierului desemnat Eugen Tomac, scăderea TVA la alimentele de bază și la medicamente.

Citește și : Ciprian Ciucu îl acuză pe Eugen Tomac că „protejează interesele PSD”: „Vă rog, aveți decența și nu ne luați de proști”

„Dacă soluția e să continuăm sistemul falimentar Bolojan, atunci PSD nu poate fi parte a acestui proiect”, a spus Sorin Grindeanu.

Social-democrații vor decide la finalul săptămânii dacă votează guvernul: „Nu știu dacă PSD votează sau nu acest Guvern. Vom decide la finalul săptămânii, condiționat de ce v-am spus”.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Cod ROȘU de furtuni violente, ploi torențiale și grindină mare. Alertă ANM de ULTIMĂ ORĂ, zonele lovite de fenomene meteo extreme

Publicat

la

Este cod roșu de furtuni și ploi torențiale. Mai multe localități din județul Tulcea se află sub influența unor fenomene meteo severe. ANM a emis o avertizare nowcasting cod roșu de ploi torențiale în cantități importante, vijelii puternice, descărcări electrice frecvente și căderi de grindină mare.

Zonele vizate din județul Tulcea sunt Baia, Topolog, Casimcea, Slava Cercheză, Nalbant, Mihai Bravu, Izvoarele, Stejaru, Ciucurova, Beidaud, Horia.

Vezi și Ploile pun stăpânire pe România. ANM a emis cod galben de furtuni, grindină și vijelii. Prognoza pentru București

De asemenea, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă luni, 9 iunie, până la 23.00.Potrivit ANM, avertizarea vizează nordul și nord-estul Munteniei, precum și nordul Dobrogei.

În zonele afectate vor fi ploi torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Izolat sunt posibile vijelii cu viteze de 50-70 km/h și căderi de grindină.

ANM a transmis că, în intervale scurte de timp, de una până la trei ore, sau prin acumulare, cantitățile de apă vor ajunge la 15-25 l/mp și, izolat, vor depăși 30-40 l/mp.

Administrația Națională de Meteorologie a mai precizat că manifestări de instabilitate atmosferică vor apărea pe arii restrânse și în restul Munteniei și al Dobrogei, precum și în estul Olteniei și sudul Moldovei.

Citește și Se anunță o vară cum nu a mai fost în București. Când vine canicula în Capitală, urmează cinci zile cu temperaturi extreme

Loading

Citește tot

DIVERSE

O furtună solară „canibal” se îndreaptă spre Pământ. Fenomenul rar ar putea produce aurore boreale spectaculoase

Publicat

la

O furtună solară „canibal” apare atunci când două ejecții coronale de masă (nori uriași de plasmă și câmp magnetic expulzați de Soare) sunt lansate la interval scurt de timp. Dacă cea de-a doua se deplasează mai rapid, o ajunge din urmă pe prima și se contopește cu aceasta, formând o structură mai mare și mai puternică.

Potrivit cercetătorilor, actuala furtună a fost generată de o regiune extrem de activă de pe suprafața Soarelui, care a produs recent o erupție de clasă X, cea mai puternică categorie de explozii solare.

Ce efecte poate avea asupra Pământului o furtună solară „canibal”

În momentul în care particulele încărcate electric ajung în apropierea planetei noastre, ele interacționează cu magnetosfera terestră și pot declanșa furtuni geomagnetice.

În funcție de intensitatea impactului, pot apărea perturbări temporare ale comunicațiilor radio, sistemelor GPS și unor sateliți, potrivit express.co.uk Specialiștii nu anticipează probleme majore, însă monitorizează fenomenul pentru a evalua eventualele efecte asupra tehnologiei.

Citeste si Alertă spațială: o erupție solară M5.7 ar putea afecta Pământul. Când ar urma să se producă furtuni geomagnetice

Cel mai vizibil efect al furtunii ar putea fi apariția unor aurore boreale deosebit de intense. Acestea se formează atunci când particulele provenite de la Soare intră în contact cu atmosfera terestră, generând lumini colorate pe cerul nopții.

Dacă furtuna își menține intensitatea estimată, aurorele ar putea fi observate la latitudini mai joase decât în mod obișnuit, oferind un spectacol vizual foarte rar.

Sunt așteptate furtuni geomagnetice

Evenimentul are loc într-un moment în care Soarele înregistrează o activitate ridicată. Astronomii explică faptul că Soarele traversează una dintre cele mai active faze ale ciclului său magnetic, caracterizată prin apariția frecventă a petelor solare și a erupțiilor puternice.

Citeste si De ce nimeni nu a mai ajuns pe Lună în ultimii 50 de ani. NASA a rupt tăcerea abia acum: „Dacă nu ar fi fost riscul, am fi fost chiar pe Marte”

Din acest motiv, experții nu exclud posibilitatea ca, în perioada următoare, să fie înregistrate noi furtuni geomagnetice și alte fenomene spectaculoase asociate activității intense a Soarelui, inclusiv variații temporare ale câmpului magnetic terestru și perturbări minore ale comunicațiilor.

Loading

Citește tot

DIVERSE

SURSE Mutare-șoc de la PSD: Sesizare la CCR după expirarea interimatelor din Guvernul Bolojan! Ce se întâmplă cu voturile pentru Cabinetul Tomac

Publicat

la

Potrivit unor surse politice, social-democrații consideră că situată actuală a Guvernului trebuie clarificată din punct de vedere constituțional, motiv pentru care ar putea fi depusă o sesizare în cursul zilei de astăzi.

Discuția are loc în contextul în care termenul de 45 de zile prevăzut de Constituție pentru exercitarea interimatului în cazul miniștrilor urmează să expire. Constituția prevede că un ministru poate exercita interimatul pentru cel mult 45 de zile, conform Adevărul.

Surse din PSD spun că partidul este împărțit în ceea ce privește susținerea guvernului propus de Eugen Tomac, iar șansele ca acesta să obțină votul necesar sunt estimate în prezent la aproximativ 50%.

Aceleași surse susțin că cele mai multe propuneri de miniștri au fost primite favorabil în rândul social-democraților. Rezerve au existat însă în cazul lui Sorin Costreie.

În același timp, social-democrații își mențin criticile față de unele măsuri de reformă administrativă promovate de premierul Ilie Bolojan. Potrivit surselor Adevărul, în partid există convingerea că eficientizarea administrației publice ar trebui realizată prin reorganizarea și comasarea unor unități administrative, nu prin reducerea numărului de angajați.

Citește și: Nicușor Dan ar avea deja pregătită a doua variantă de premier. Pe cine va desemna dacă Tomac nu strânge majoritate, propunerea tehnocrată care sperie toate partidele

Sprijinul PSD pentru viitorul Executiv rămâne condiționat de programul de guvernare și de formula finală a Cabinetului. După discuțiile purtate luni cu premierul desemnat, Sorin Grindeanu a declarat că PSD este de acord cu apelurile la responsabilitate lansate de Eugen Tomac, însă nu susține continuarea politicilor promovate de fostul guvern.

„Suntem de acord cu domnul Tomac când spune că România are nevoie de responsabilitate, nu de austeritate. Dacă aceasta va fi direcția, vom putea discuta. Dacă soluția este să continuăm modelul falimentar Bolojan, PSD nu poate fi parte din acest proiect”, a afirmat liderul PSD.

Sorin Grindeanu a precizat că partidul va vota pentru învestirea noului Cabinet doar după prezentarea programului de guvernare și a listei complete de miniștrii.

„Nu vom mări taxe, nu vom introduce noi impozite. Guvernul pe care îl propun va fi extrem de prudent și atent, astfel încât românii să nu mai simtă noi poveri sau biruri”, a declarat premierul desemnat.

Citește și: Lidl dă startul ofertelor speciale pentru Campionatul Mondial 2026. Produse la 4 lei pentru suporteri

Loading

Citește tot

DIVERSE

Nicușor Dan ar avea deja pregătită a doua variantă de premier. Pe cine va desemna dacă Tomac nu strânge majoritate, propunerea tehnocrată care sperie toate partidele

Publicat

la

Continuă negocierile premierului desemnat Eugen Tomac cu partidele parlamentare pentru a încerca să formeze o majoritate, astfel încât noul Guvern să fie învestit la Palatul Victoria. Însă au existat discuții în spatele ușilor închise cu liderii politici despre a doua variantă de premier pregătită de președintele Nicușor Dan. Chiar Eugen Tomac le-ar fi transmis liderilor politici că președintele are și a doua variantă de premier, tot tehnocrat, pe care ar putea să o propună dacă Tomac nu trece de votul Parlamentului.

Așadar, cea de-a doua variantă de premier ar fi Delia Velculescu. În momentul de față, aceasta lucrează la Fondul Monetar Internațional, la Misiunea din Africa. De asemenea, a fost șefa Misiunii Fondului Monetar Internațional în momentul în care Grecia a intrat în faliment.

Delia Velculescu are peste 20 de ani de carieră la Fondul Monetar Internațional. A devenit cunoscută mai ales în criza Greciei. În 2015, FMI a anunțat oficial că o echipă condusă de Delia Velculescu a fost la Atena pentru discuții tehnice cu autoritățile elene și instituțiile europene privind programul economic. Presa greacă o descria atunci ca veterană a bailout-ului din Cipru și nota că intrase în FMI în 2002. În Cipru a fost asociată cu privatizări, restructurarea sectorului bancar și rezolvarea creditelor neperformante; presa română scria în 2015 că a avut o poziție fermă în aceste teme. „The Guardian” o descria drept „serioasă și dedicată”, cu o reputație de „iron lady” în negocierile din Cipru și Grecia.

Vezi și EXCLUSIV Ciutacu dezvăluie planul B al lui Nicușor Dan dacă Tomac pică. Mutarea pregătită de președinte: „Olimpicul s-a pus pe treabă. Are pornirea grea, pare pe motorină, dar, odată pornit, nu-l mai oprești. Ăla va fi începutul resetării clasei politice”

Delia Velculescu s-a născut în 1975, la Sibiu, unde l-a avut ca profesor de fizică, în liceu, pe cel care avea să devină ulterior președintele României, Klaus Iohannis, la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”. În 1992, la 18 ani, a obținut o bursă pentru a studia economia în SUA, la Wilson College din Pennsylvania. A continuat la Universitatea Johns Hopkins, una dintre cele mai prestigioase instituții academice americane, unde și-a luat atât masteratul cât și doctoratul în economie. Teza sa de doctorat a reprezentat o analiză a implicațiilor fiscale ale formării obiceiurilor de consum.

A intrat în echipa FMI în 2002, la scurt timp după finalizarea studiilor, și nu a mai plecat. În plan personal, este căsătorită cu Victor Velculescu, profesor de oncologie la aceeași Universitate Johns Hopkins, cunoscut pentru cercetările sale în genetică și detectarea cancerului prin teste genetice.

Prima misiune importantă care i-a consolidat reputația internațională a fost cea din Cipru, în 2013, desfășurată în plină criză bancară, una dintre cele mai severe traversate de Uniunea Europeană în ultimii ani. Din partea FMI, Delia Velculescu a făcut parte din echipa „Troicii”, alături de Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană — care a negociat programul de salvare financiară al statului cipriot. În cadrul acestui proces, ea a fost implicată în coordonarea unor măsuri extrem de sensibile, precum restructurarea amplă a sistemului bancar, privatizările și reducerea volumului de credite neperformante din bilanțurile băncilor.

Recunoașterea la nivel european a venit însă în 2015, în perioada de maximă tensiune a crizei datoriilor suverane din Grecia. Atunci, FMI a anunțat că o delegație condusă de Delia Velculescu a ajuns la Atena pentru negocieri tehnice cu autoritățile elene și instituțiile europene privind noul program economic al țării. Misiunea a fost considerată una dintre cele mai dificile și mai intens politizate intervenții ale FMI din ultimii ani, întrucât reformele negociate de echipa coordonată de româncă reprezentau condiția principală pentru accesul Greciei la cel de-al treilea program internațional de sprijin financiar. Delia Velculescu a rămas la conducerea misiunii FMI pentru Grecia cel puțin până în 2017.

După mai mult de un deceniu în Departamentul European al FMI, Delia Velculescu a trecut în Departamentul pentru Africa, preluând funcția de Director Asistent și șefă a misiunii FMI pentru Africa de Sud.

Marți, 9 iunie, premierul desemnat Eugen Tomac a făcut declarații după discuțiile cu UDMR. Acesta a solicitat o mobilizare rapidă din partea partidelor, argumentând că prelungirea blocajului actual pune în pericol fondurile europene din cauza jaloanelor rămase neîndeplinite.

„Am prezentat care sunt prioritățile cabinetului pe care îl propun, evident, parte din echipă, și am făcut un schimb de opinii cu privire la situația politică actuală și de ce consider că pentru a depăși acest blocaj politic soluția cea mai sănătoasă este să avem un guvern rapid învestit, capabil să preia parte din problemele urgente ale României, pentru că timpul ne presează.

Avem angajamente în relația cu Comisia Europeană, trebuie să îndeplinim urgent o serie de jaloane, epntru că altfel vom pierde bani importanți și asta ar însemna o viață tot mai grea pentru fiecare cetățean român.Fac apel la partidele politice să iasă din această logică a reținerii și să fie deschise în continuare spre dialog pentru a debloca această situație tensionată. Sunt un om al dialogului, cred că în acest moment avem nevoie de o perspectivă foarte clară pentru a putea depăși această stare tensionată pentru că, cu cât mai mult se agravează această criză, cu atât mai rău este pentru România.

Citește și Kelemen Hunor îi dă cu flit premierului desemnat Eugen Tomac: „Nu am avut impresia că domnul Tomac este extrem de ambițios în ceea ce privește programul de guvernare”

Sper că în aceste zile voi reuși să conving o majoritate parlamentară să-mi acorde încrederea pentru că soluția pe care o propunem este una corectă, cu atât cu cât până în prezent nu s-a conturat o majoritate”, a transmis Eugen Tomac.

Acesta a afirmat că este conștient de faptul că un guvern exclusiv tehnocrat va avea „atâta viață cât va dori Parlamentul”.

”Un guvern format din membri din afara partidelor politice parlamentare va avea atâta viață cât va dori Parlamentul. Ținem cont de această realitate și sunt bine ancorat în această realitate. Președintele au propus această soluție pentru că partidele nu au venit cu altă opțiune. Rolul nostru va fi de a gestiona treburile publice fără a veni cu soluții care nu au nimic în comun cu prioritățile României.

Avem termene pe PNRR: 31 august anul acesta, altfel pierdem milioane de euro. Ultima cerere de plată se poate face până la sfârșitul lui septembrie, ultima tragere pe SAFE se face până în octombrie. Cineva trebuie să își asume responsabilități importante, pentru că altfel să nu ne mirăm că această țară este divizată. Noi venim cu bună-credință, responsabilitate, fermitate și dorința de a debloca această situație”, a explicat el.

Cu o marjă de doar 10 zile la dispoziție pentru a strânge cele 233 de voturi necesare învestirii, premierul desemnat mizează pe o echipă formată exclusiv din specialiști.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Programul Rabla ar putea începe din iunie. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu: „O să avem efectiv calendarul care a fost și anul trecut”

Publicat

la

Programul Rabla ar putea începe din iunie.

„Pentru programul Rabla, astăzi va fi publicat ordinul. Zece zile trebuie să stea în transparență. Sunt convinsă că vor fi cereri de dezbatere, mai ales în condițiile noi care sunt puse”, a afirmat ministra Mediului, Diana Buzoianu, citată de Mediafax.

Potrivit acesteia, după perioada de consultare publică și eventualele dezbateri, ordinul va putea fi aprobat, urmând etapele obișnuite de înscriere și depunere a dosarelor.

„O să avem efectiv calendarul care a fost și anul trecut. Exact același calendar va fi și anul acesta”, a spus Diana Buzoianu.

În aceste condiții, prima etapă a programului ar putea începe încă din luna iunie, dacă procedurile administrative vor fi finalizate conform termenelor estimate.

Ministrul Mediului a anunțat și o majorare a bugetului alocat programului Rabla în 2026, adică 300 milioane lei anul acesta, față de 200 milioane lei anul trecut.

„Este o creștere de 100 de milioane de lei. Arătăm astfel că credem în acest program, că vrem o continuitate”, a explicat Diana Buzoianu.

Ministrul a precizat că vor fi eligibile pentru finanțare vehicule fabricate în state membre ale Uniunii Europene, în țări din Spațiul Economic European și în statele incluse în cadrul Tratatului Mediteranean.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend