Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Preotul Nicolae Tănase revine cu explicații controversate care incriminează victimele violurilor: ‘Îmi pare rău că se crede că apăr violatorii. Dimpotrivă!’

Publicat

in

Preotul Nicolae Tănase, de la Valea Plopului, revine cu explicații după ce a declarat, în cadrul unei conferințe organizate de Asociația Studenților Creștin Ortodocși Români (ASCOR), că fetele frumoase violate nu sunt nevinovate și că ar trebui și ele judecate. Deși afirmă că nu apără violatorii, preotul continuă să argumenteze că și victimele ar trebui pedepsite, în funcție de eventuala atitudine sau îmbrăcăminte provocatoare. Acesta susține că este nevoie de modificări legislative în acest sens.

„Pentru mine Ceaușescu a murit definitiv. Păreri putem exprima, inclusiv nemulțumiri la adresa legislației române. În multe cazuri Legislația românească lasă de dorit.

Ca răspuns la întrebarea ce mi s-a pus în cadrul Conferinței susținute, mi-am exprimat părerea că ar trebui condamnarea violatorului să se facă ținând cont și de conjunctura în care s-a petrecut agresiunea sexuală și dacă persoana agresată a contribuit la derapajul celui in cauză, respectiv printr-o îmbrăcăminte indecentă… provocatoare…gesturi… etc…

Drept pentru care ar trebui să se cerceteze legislațiile occidentale care au prevăzute pedepse pentru cazurile de agresiune sexuală și să avem și noi în legislația noastră specificată conjunctura în care s-a produs agresiunea, nu pentru a diminua pedeapsa violatorului, ci pentru a preveni o asemenea nenorocire (pentru că violul este un dezastru sufletesc, psihic și trupesc…).

În acest sens, instanța ar trebui să ceară analiza unei comisii interdisciplinare privitoare la rolul victimei în viol pentru că scopul nu este ca violatorul să facă ani de detenție, ci să nu se ajungă la o asemenea situație.

Și decurge firesc și pedeapsa instanței dacă va găsi și vinovăția victimei.

Conferințele mele susținute în Penitenciare, dar mai ales preoții de Penitenciar pot da mărturie despre zbuciumul celor care au ajuns la viol si apoi condamnați.

Îmi pare rău că se crede că apăr violatorii. Dimpotrivă!….

Așa am susținut și așa susțin despre moralitate, inclusiv în vestimentație…. gesturi… etc… și asupra consecințelor dezastruoase ulterioare.

Scoaterea din context a răspunsului meu poate lăsa loc la orice fel de interpretare. Și în acest caz … e de folos.

Pentru mine presa este cea care informează, dă naștere la comentarii și determină exprimarea de opinii. Sper să se găsească un parlamentar să umble printr-un proiect de Lege la aspectele morale ale protecției prin Lege. Și dacă s-a făcut caz de opinia mea… e semn bun!… ”, precizează preotul Nicolae Tănase într-un comentariu pe Facebook.

Vezi și:

Loading

NATIONAL

Breaking | Prefectul Capitalei spune stop joc în Unirii. Dispoziția lui Nicușor Dan va fi atacată în instanță

Publicat

in

Mihai Toader, prefectul Capitalei, a anunțat, luni seară, ca va ataca dispoziția primarului general, Nicușor Dan, prin care a cerut demolarea șantierului ridicat de edilul de la Sectorul 4, daniel Băluță.

“Instanța se va pronunța. În momentul de față, dispoziția primarului o voi ataca în seara asta. Circul acesta cu buldozere, cu scandal între poliții.

Dispoziția fost dată pe picior. Lucrările au fost demarate pe baza unei autorizație d econstrucție. Terenul este cadastrat și intabulat.

Eu nu am văzut nmici un document în acest sens, că este al Primăriei Capitalei.

În acest moment, Sectorul 4 și Sectorul 3 au dreptate”, a spus prefectul Capitalei.

Acest lucru va duce la suspendarea dispoziției lui Nicușor Dan până la pronunțarea unei instanțe.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO Piedone face marele anunț: Vin să fac treabă pentru oamenii buni din județul Giurgiu! / Revine în PSD după 25 de ani

Publicat

in

Primar încă în funcție la Primăria Sectorului 5 al Capitalei, Cristian Popescu Piedone, a debarcat azi în Giurgiu cu o mare promisiune: ”Vin să fac treabă pentru oamenii buni din județul Giurgiu!”/ Piedone revine în PSD după 25 de ani.

El susține că domnia ”autoproclamatului partid galben pentru oameni”, a ținut județul în urma celorlalte care s-au dezvoltat și promite să pună capăt supremației PNL din județ. Cristian Popescu Piedone va candida pe listele PSD la alegerile parlamentare din 1 Decembrie pentru poziția de senator de pe poziția întâi.

”Vin să fac treabă pentru oamenii buni din județul Giurgiu!

Zece ani, lenea galbenă de la Cotroceni a creat monștri liberali leneși… în tot județul Giurgiu! Unii vă conduc, alții au grijă să nu existe bunăstare pentru familia dumneavoastră!

(Îi știți prea bine, nu mă apuc să vi-i înșir după nume…)

Uitați-vă la personajele din fruntea județului!

Uitați-vă la personajele puse de leneșul golfer de la Cotroceni pe listele candidaților de la Senat și Camera Deputaților!

Nu credeți că vor să-și bată joc de dumneavoastră încă patru ani?

Doamna bosului X, doamna bosului Y, bosulică al bosului șefului cel mare… Oștenii lui Sabie Târâș, leneșul golfer, globetrotter, aristocrat de mucava și arogant care ne-a nenorocit pe toți… 10 ANI, 10 ANI

Autoproclamatul partid galben pentru oameni… a ținut oamenii Giurgiului departe de belșug, departe de investiții, departe de locuri de muncă decent plătite pentru o viața bună!

Priviți drumul care leagă Giurgiu de București! Dimineața și seara este plin de giurgiuveni care trudesc obligați în București, din cauză că în județul lor, acasă, nu au unde să lucreze!!!

În timpul acesta, Consiliul Județean, condus de boșii liberali numiți și protejați de leneșul golfer de Cotroceni… sforăie în bocanci pe banii giurgiuvenilor!

Oameni buni, nu v-ați săturat să fiți mințiți?

Nu v-ați săturat să munciți departe de casă?

Nu v-ați săturat să vedeți mereu și mereu județul GIURGIU la coada investițiilor?

Nu v-ați săturat, oameni buni, ca în județul Giurgiu să fie cele mai mici salarii din țară?

Oameni buni, Piedone face treabă oriunde îl pui să muncească!

Sectorul 4 și Sectorul 5 sunt… și dovezile muncii mele!

Voteaza-l pe Piedone la Senat!

Ai încredere în PIEDONE!

PIEDONE MUNCEȘTE!

PIEDONE FACE TREABĂ!

PIEDONE FACE IMPOSIBILUL POSIBIL!

Cu respect pentru oamenii buni, CRISTIAN POPESCU PIEDONE ”, a scris Piedone pa pagina sa de Facebook.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Reacția primarului Daniel Băluță după bătaia de la Piața Unirii: ‘Sunt uluit!’

Publicat

in

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, susține că este uluit de scandalul de la Piața Unirii. Vă reamintim că Poliția Națională a deschis un dosar penal după ce mai multe persoane au fost lovite în urma unor încăiereri între reprezentanții Poliției locale Sector 4 și Poliției Locale București.

„Dincolo de problemele juridice e ceva ieșit din comun. Doi colegi au fost răniți de buldozerele de la Primăria Capitalei. Suntem tulburați de acest gest de o cruzime ieșită din comun. Suma informațiilor pe care le-am dat azi sunt absolut suficiente pentru a înțelege tot contextul. Oamenii sunt mai importanți decât orice. Mă duc la spital să văd care e starea de sănătate a lor. Avem autorizație emisă de Primăria Sectorului 3, validă, nu a fost atacată de nimeni. Avem un document valid și în fața lui avem o reacție fundamental disproporționată. Nu am o explicație rațională pentru ce se întâmplă. Sunt uluit! Avem documente și există oameni care procedează în această formă”, a spus Daniel Băluță la postul România TV.

Dosar penal după scandal

Poliţia Capitalei anunţă, luni seară, că două persoane au primit îngrijiri medicale, în zona Unirii din Bucureşti, iar şoferul utilajului care ar fi dat peste ele a fost codus la sediul Poliţiei.

Poliţia Capitalei face precizări, luni seară, cu privire la vatămarea unor persoane în zona Unirii din municipiul Bucureşti.

”Având în vedere sesizarea, poliţiştii Serviciului de Poliţie pentru Centrul Vechi au condus conducătorul vehiculului la sediu şi au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi lovire sau alte violenţe, în cadrul căruia se vor efectua cercetări, sub coordonarea unităţii de parchet. La faţa locului au intervenit şi echipaje de prim-ajutor, care au acordat celor două victime îngrijiri medicale de specialitate”, a transmis sursa citată.

În continuare, la faţa locului, rămân echipaje de poliţişti şi jandarmi, pentru asigurarea măsurilor care se impun.

Contextul conflictului

Primarul Sectorului 4 Daniel Băluță a anunțat luni că au început lucrările de refacere din temelii a Planșeului Unirii. El a precizat că lucrările se derulează într-un spațiu deja securizat și nu vor afecta circulația rutieră sau pietonală.

„Punem în siguranță centrul Capitalei! De la ora 00.00, am început lucrările de refacere din temelii a Planșeului Unirii, placa de beton veche de aproape 100 de ani, analizată de experți și declarată un pericol public”, scrie pe Faceook Daniel Băluță.

Acesta l-a acuzat de mai multe ori pe Nicușor Dan că a blocat lucrările, în ciuda stării avansate de degradare a structurii.

Primarul Capitalei a negat în repetate rânduri că situația de la Piața Unirii este atât de gravă precum afirmă Daniel Băluță.

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a revenit luni seară în zona Unirii şi a anunţat că a emis o dispoziţie de primar pentru desfinţarea construcţiilor Primăriei Sectorului 4. La faţa locului, un buldozer încearcă să dărâme gardul cu care este încercuită zona, însă mai mulţi angajaţi ai Primărie Sectorului 4 s-au poziţionat în faţa utilajului şi nu îl lasă să treacă. În zonă a ajuns şi o ambulanţă.

El solicită intervenția Poliției.

„Eu am venit cu o dispoziție legală și am solicitat sprijinul Poliției Naționale”, a spus Nicușor Dan.

„Noi avem o singură problemă aici. Avem un teren care ne aparține și pe care s-au instalat niște cetățeni. I-am solicuitat să plece, n-au vrut. Am crezut la ora două când ne-am dus la poliția națională, am crezut că ei vor fi în stare să se uite la niște acte, să spună cine are dreptate, am pierdut două ore degeaba, după care ne-am dus la Primăria Capitalei și am emis această dispoziție de demolare, pe care acum așteptăm ca Poliția națională să ne ajute să o punem în aplicare”, a declarat primarul general.

Poliția Capitalei și Jandarmeria Capitalei au anunțat că asigură măsuri de ordine și siguranță publică, în vederea prevenirii escaladării conflictului.

„De asemenea, vă comunicăm faptul că, după studierea documentelor depuse, a reieșit faptul că există un litigiu civil, drept pentru care doar instanța de judecată este competentă a soluționa situația. Totodată, dacă vor fi sesizate fapte de natură penală sau contravențională, se vor dispune măsuri în consecință”, a transmis Poliția Capitalei.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

După bătaia între polițiștii locali din București și cei din Sectorul 4, Nicușor Dan susține că ‘au fost mici îmbrânceli’

Publicat

in

EXCLUSIV „Amantul Dianei Șoșoacă are un loc pe liste. O să facă ani grei de pușcărie. Nu mi-e milă de ea”. Silvestru Șoșoacă s-a dezlănțuit la adresa soției sale, după decizia CCR de a-i respinge candidatura europarlamentarului la președinția României

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Meciul cu Lituania va fi de care pe care – Ce le răspunde celor care au criticat selecţia

Publicat

in

Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, luni seară, într-o conferinţă de presă, că meciul cu Lituania va fi unul greu, deoarece balticii formează o echipă puternică din punct de vedere fizic. Lucescu le-a răspuns şi celor care au i-au criticat selecţia, afirmând că a venit la naţională să câştige, nu să facă experimente, potrivit news.ro

„Mă aştept la un meci greu, ştiţi că sunt puternici ca echipă, poate nu prea tehnici, dar puternici fizic. Va fi un meci greu. Echipa adversă este cel mai complicat element. Şi ei joacă la cel mai înalt nivel, deci va fi un meci care pe care. Ei cu mijloacele lor mai fizice, noi cu alte noastre mai tehnice şi sperăm să câştigăm noi. În fotbal nu poţi anticipa, trebuie să dai totul pentru a reuşi ce îţi propui. Jocul greşeala aşteptă, e de ajuns o greşeală minoră şi poate compromite jocul. Jucătorii mai au multe lucruri de învăţat, nu totul e doar instinct, inspiraţie şi talent. Eu sunt aici să câştig, nu să fac experimente. Când vom avea rezultatele dorite, vom putea face şi promovări şi experimente. Aştept câţtiva jucători şi de la tineret şi dacă avem posibiltatea vom vedea care sunt cei mai buni din fotbalul românesc să fie la naţională. Nu aducem jucători doar pentru ca unii preşedinţi de club să-i poată vinde în străinătate. Presiune de genul ăsta au existat pe vremea lui Răzvan (n.r.- Răzvan Lucescu) şi ştiţi din partea cui”, a declarat Lucescu, într-o conferinţă de presă.

Meciul Lituania – România are loc, marţi, de la ora 21:45, şi va fi transmis de Antena 1

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Guvernatoarea Găgăuziei, Evghenia Guţul, este acuzată de UE că destabilizează Moldova şi a fost pusă pe lista sancţiunilor împreună cu alte cinci persoane

Publicat

in

Uniunea Europeană a anunţat luni că a impus măsuri restrictive în cazul a cinci persoane, între care Evghenia Guţul, guvernatoarea Găgăuziei, şi a unei entităţi pentru acţiuni pe care le consideră destabilizatoare pentru Moldova, parte a eforturilor blocului european de a contracara influenţa Rusiei în această ţară. Decizia a fost anunţată cu câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale care au loc concomitent cu un referendum pro-UE considerat crucial pentru viitorul ţării, relatează stiripesurse.md

Noile sancţiuni includ îngheţarea activelor şi interdicţii de călătorie şi se concentrează asupra unor figuri-cheie din Găgăuzia, regiunea semiautonomă a Moldovei cu influenţe proruse.

În afară de Evghenia Guţul, printre cei incluşi pe listă se numără mai mulţi oficiali legaţi de activităţi separatiste. Evrazia, un ONG cu sediul în Rusia care promovează interesele ruseşti, şi fondatorul său, Nelli Parutenco, au fost, de asemenea, sancţionaţi.

Evghenia Guţul este acuzată de promovarea separatismului în regiune şi de încercări de subminare a ordinii constituţionale a Republicii Moldova. Alte persoane de pe listă sunt Mihail Vlah, consilier al Evgheniei Guţul, Iurii Cuzneţov, adjunct în Departamentul pentru Afaceri Externe al Găgăuziei, şi Illia Uzun, vicepreşedinte al Comitetului Executiv.

Cei sancţionaţi vor avea activele îngheţate, iar accesul la fonduri sau resurse economice din spaţiul UE le va fi interzis. În plus, le sunt interzise călătoriile în ţările membre ale Uniunii Europene.

Potrivit NewsMaker, şefa diplomaţiei române, Luminiţa Odobescu, a subliniat, în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Externe de la Luxemburg, că este crucial ca Republica Moldova să-şi întărească rezilienţa în faţa ameninţărilor hibride şi a propagandei ruseşti, care s-au intensificat pe măsură ce se apropie alegerile şi referendumul pentru integrarea europeană.

Odobescu a susţinut adoptarea acestui nou pachet de sancţiuni şi a subliniat necesitatea unui mesaj politic clar de sprijin din partea Uniunii Europene, evidenţiind vizita recentă a preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la Chişinău, şi adoptarea Planului de creştere pentru Republica Moldova.

„Pe măsură ce atacurile Rusiei cresc, inclusiv înaintea sezonului de iarnă, sprijinul nostru pentru Ucraina trebuie să continue, la fel şi pentru Republica Moldova, mai ales în sectorul energetic”, a adăugat ministrul român de externe. Ea a punctat că stabilitatea Moldovei este vitală pentru securitatea regiunii şi pentru protejarea frontierelor externe ale Uniunii Europene.

Guvernul Republicii Moldova a salutat noile sancţiuni ale UE. „Acesta este un pas important în consolidarea rezilienţei şi combaterea influenţei maligne în Moldova”, a declarat ministrul de externe Mihai Popşoi pe X.

În total, pe lista de sancţiuni a UE sunt acum 16 persoane şi două entităţi din Republica Moldova.

Chişinăul a acuzat Rusia că încearcă să intervină în alegerile sale prezidenţiale din 20 octombrie, care vor avea loc în paralel cu un referendum privind transformarea aderării la Uniunea Europeană într-un obiectiv strategic înscris în Constituţie. În schimb, Rusia o acuză pe preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, şi pe echipa sa proeuropeană de alimentarea „rusofobiei”.

Potrivit sondajelor, Maia Sandu pare să câştige un nou mandat prezidenţiale în alegeri.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend