Maria Bodea, o femeie în vârstă de 86 de ani, a fost obligată să aștepte 25 de ore pe un coridor aglomerat șu friguros al spitalului St. Helier din Londra, după un posibil atac de cord. Împreună cu fiica sa, Sanda Ghiurcusor, au fost nevoite să îndure frigul lângă ușile exterioare, fără intimitate. Sanda, originară din România, a mărturisit că situația a fost atât de gravă încât i-a spus mamei sale: „Chiar și în România, bătrânii nu ar fi tratați așa.” Groaznica experiență a bunicuței din România a fost prezentat pe larg și de prestigiosul cotidian britanic The Sun.

Sanda, fiica bunicuței Maria Bodea, a descris experiența lor ca fiind „ca pe un câmp de luptă”, cu paturi aliniate pe hol și pacienți în așteptare, unii dintre aceștia fiind acolo de mai multe zile. „Nu este vina personalului medical – se vede că sunt stresați și jenați de această situație”, a adăugat ea, subliniind că problema este una sistemică, relatează The Sun.

După 25 de ore de așteptare în condiții inumane, Maria Bodea s-a externat singură, renunțând la alte teste pe care trebuia să le facă. „Nu mi-a venit să cred că sunt în Anglia. ”, a spus Sanda. „Este pur și simplu trist. Chiar și în România, vârstnicii nu ar fi tratați așa. A fost ca o zonă de război – era un șir mare de paturi lângă perete”, a mai adaugat nepoata bunicii Maria Bodea.

Un purtător de cuvânt al Epsom și St Helier University Hospitals NHS Trust a declarat: „Deși facem tot ce putem pentru pacienții noștri, acestea nu sunt condițiile în care dorim să îi îngrijim și ne pare foarte rău că doamna Bodea nu a avut o experiență bună.”

sursa foto https://www.thesun.co.uk/

Un demers jurnalistic fără precedent începe astăzi să fie publicat de către HotNews. Vreme de o jumătate de an, jurnaliștii Elena Stancu și Cosmin Bumbuț și-au pus rulota în care trăiesc, documentează și scriu în mijlocul unei comunități de români din Diaspora, de lângă Bruxelles. Observarea vieții lor de zi cu zi oferă cititorilor un acces copleșitor la felul în care muncesc, gândesc și se raportează la țară și la cei dragi o picătură dintre cei 5 milioane de români de peste granițe. Văzută de aproape, fără înfrumusețări, tapiseria existenței acestor oameni oglindește istoria noastră contemporană și eșecurile politice care au afectat direct viețile românilor.

Timp de 6 luni, din ianuarie până în iunie 2024, am urmărit o echipă de 60 de muncitori români care lucrează în construcții în Belgia, la firma de hidroizolații Roteam, companie înființată de trei frați din Craiova. 

Am vrut să le înțelegem viețile în profunzime, să simțim cât de apăsătoare e singurătatea atunci când trăiești departe de familie, să vedem cum lucrează, unde locuiesc și cum își petrec duminicile. 

Am parcat autorulota în cartierul industrial din Zaventem, lângă Bruxelles, la sediul firmei Roteam, am urcat pe acoperișuri împreună cu ei pe schele, scări provizorii și de incendiu, am dormit lângă cazările lor, ne-am trezit deodată cu ei la 5 dimineața, am mers la petreceri, la fotbal, la cumpărături, la barul românesc și în piața Doi Boi din cartierul Anderlecht. 

Le-am ascultat poveștile – tați, fii, soți, migranți economici care muncesc câte 10-11 ore pe zi departe de familiile lor ca să-și construiască o casă în țara în care nu trăiesc, ca să-și țină copiii la școală în țara în care nu trăiesc, ca să semene porumb în țara în care nu trăiesc. 

Acestea sunt poveștile lor așa cum le-am înregistrat în texte și fotografii.

O echipă de 60 de români lucrează în construcții în Belgia, la o firmă înființată de trei frați din Craiova. Poveștile lor se petrec pe șantierele belgiene, dar încep în satele fără acces feroviar din Vaslui, în sărăcia din Botoșani, de unde familii întregi au plecat în străinătate, în grădinile din Olt, unde țăranii cultivă legume pe care le vând apoi pe nimic. 

Peisajul și frigul de la etajul 15

Sunt -8 grade Celsius în Anvers, Belgia, pe acoperișul unde lucrează Vasea, Ghiță, Marius, Iulică și Valerian, atenți să nu alunece pe pojghița de gheață. Bărbații au fețele învinețite de frig și buzele uscate. 

Încă nu a răsărit soarele și vântul se simte mai puternic la etajul 15, de unde se văd turbinele eoliene și navele industriale din bazinul portuar Albert. 

Râul Scheldt străbate orașul și se varsă în Marea Nordului, iar umezeala din aer accentuează senzația de frig. Pielea de pe mâini crapă dureros sub mănușile de protecție. Marius se încălzește la flacăra arzătorului.

Iarna lui 2024 e neobișnuit de rece în Belgia, unde ninge de câteva zile, iar pe multe șantiere nu se poate lucra. În Anvers zăpada nu s-a depus, așa că muncitorii români au urcat în dimineața asta 15 etaje pe scările de incendiu și au început să lipească plăcile de izolație termică pe acoperiș. 

Deasupra întind hidroizolația, suluri înghețate de membrană bituminoasă pe care Iulică le desface cu greu. Se așază în genunchi să le fixeze, apoi le lipește cu arzătorul. Aburul toxic îmi umple nările, dar mă apropii de flacără sperând că o să mă încălzesc.

„Sunt zile bune și zile rele, când te enervezi și spui: «Gata, mai stau puțin și plec»”

Prima pauză e la 9 dimineața, când muncitorii se strâng pe un colț de acoperiș unde bate o rază de soare. Marius lasă arzătorul pornit ca să nu înghețe gazul din butelie. Iulică postează un video pe TikTok. Valerian face scroll pe Facebook. Maxilarele sunt încleștate de frig și cuvintele sună dur, butucănos.  

Ghiță – Gheorghe Chiponca – are 44 de ani și e din satul Albești, județul Botoșani, la 16 kilometri distanță de granița cu Republica Moldova. A lucrat 15 ani în România la hidroizolații din șantier în șantier, din oraș în oraș, așa cum se muncește în construcții. În 2019 a plecat în Belgia la firma de hidroizolații Roteam, înființată de trei frați din Craiova, iar doi ani mai târziu l-a adus și pe fratele lui mai mare, Mihai. 

În România, ultimul salariu al lui Ghiță a fost 2.800 de lei pe lună, în timp ce în Belgia câștigă peste 3.000 de euro. Programul e dur, pentru că trebuie să se trezească în fiecare dimineață la 4.30-5.00, dar e mulțumit financiar.

Viața aspră din construcții i-a afectat însă sănătatea: în primul an de muncă în Belgia, în timp ce era pe șantier, a avut dureri atât de mari de stomac, încât l-a luat salvarea. A fost operat de ulcer și trei luni a respectat indicațiile medicului – mâncare de regim, fără alcool, fără țigări –, dar pe urmă s-a reîntors la stilul lui de viață și acum are iar dureri. 

„Noi pe șantier mâncăm hrană rece: o conservă, un cârnat, o brânză, că nu vine nimeni cu ciorbă”, spune Ghiță. „Sunt zile bune și zile rele, când te enervezi și spui: «Gata, mai stau puțin și plec». Dar după aia îți revii, cam așa e toată lumea.”

Pelerinajul infinit al constructorilor în orașele din țară

Fratele său, Mihai Chiponca, 46 de ani, povestește cum el și Ghiță au plecat de acasă la începutul anilor 2000 ca să scape de sărăcia din Moldova. „Ai noștri aveau pământ și animale: cai, vaci, oi. Cu asta ne descurcam, vindeam lapte și brânză. Atunci, după Revoluție, toată lumea primise pământurile înapoi.”

Nu au găsit de lucru la Botoșani, așa că au plecat prin țară să muncească în construcții: Bistrița, Galați, Brăila, Constanța, Craiova, București, Pitești, Ploiești, Drobeta-Turnu Severin, Reșița, Timișoara, Arad, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Zalău, Sibiu, Brașov, Miercurea Ciuc, Cluj-Napoca. 

„Acum am 46 de ani; timpul trece” 

Sunt doar localitățile pe care și le amintește, dar au fost atât de multe șantiere, atât de multe cazări de muncitori în care au locuit săptămâni, luni, ani împreună cu bărbați din toate colțurile țării, fără să aibă răgazul să-și construiască o viață sau un acasă. 

„Mie nu-mi lipsește casa, mie-mi lipsește cine mă întâmpină acasă”, spune Mihai. „Două relații am pierdut pe chestia asta, pe plecat prin țară și umblătură: du-te-ncolo, vino-ncoace, vezi că vin mâine, vin poimâine. N-am fost căsătorit și-mi pare rău că n-am făcut pasul ăsta; poate atunci eram un pic mai responsabil și nu mai umblam așa teleleu până la urmă pentru bani.”

„Nu plecam pentru distracție, nu mă duceam de dragul de a merge la Cluj sau la Bruxelles. Dacă aveam pe cineva acasă, era altceva. Poate restrângeam modul de gândire, poate mă mai trăgea de mânecă: «Trebuie să stai cu mine ».”

„Acum am 46 de ani; timpul trece. Dacă îmi iau o femeie și fac un copil, o să zică la grădiniță «E bunicul» și aia nu prea e în regulă. Eu poate o să mă duc pe lumea ailaltă și copilul o să rămână singur. Pentru că dacă stau aici [în Belgia], nu o să ajung la pensie.”

„La căpșuni, 5:30 erai pe câmp”

Mihai și Ghiță au ieșit prima dată din țară în anii 2005-2006, când au fost împreună cu un cumnat în Germania să lucreze în agricultură. Deși au călătorit în atâtea țări și orașe, nu au avut niciodată timp să le viziteze. 

În Germania au lucrat lângă Köln, dar nu s-au plimbat prin centrul vechi sau prin grădina botanică, nu au văzut catedrala, nu au traversat podul Hohenzollern. „Era un program infernal”, spune Mihai. „Culegeam căpșuni și fructe de pădure și erau foarte multe, nici nu te lăsa să dormi. La 5:30 trebuia să fii în câmp și lucrai cât vroia el.”

În Bruxelles, unde trăiesc și lucrează de 5 ani (Ghiță), respectiv 3 ani (Mihai), nu au fost niciodată în Grand-Place, nu au văzut primăria și Maison du Roi, nu au vizitat ciocolateriile celebre și nu și-au dat voie să fie turiști. 

„Știi de ce?”, spune Mihai. „Uite unde suntem acum: în Zaventem [cazările muncitorilor români sunt într-o suburbie, la 12 kilometri de centrul orașului]. E duminică [singura zi liberă]. Duminica trebuie să mă duc să-mi iau un pui, ceapă, banane, iaurt, o smântână – ce-mi mai trebuie pe aici.”

Mulți dintre cunoscuții și prietenii lor din Albești sunt plecați la muncă în străinătate; se intersectează uneori pe șantierele din Belgia sau în fermele din Germania. 

„Am un vecin care e în Spania de 13 ani”, spune Mihai. „Mai am un prieten bun care a fost vreo opt ani în Portugalia, acum e prin Spania de vreo cinci. Am pe cumnată-meu care are vreo 12 ani în Germania; a venit acasă un an și acum e iar în Germania cu copiii lui amândoi. Asta e numai strada mea. Am mai sus niște vecini care sunt în Germania de vreo opt ani, lucrează tot la acoperișuri [ca mine]. Sunt mulți – sunt mulți.”

„Uite, mă faceți să plâng”

Duminica, la cazările muncitorilor români din Zaventem, în Regiunea Flamandă, într-o suburbie a Bruxellesului, mesele sunt pline cu sticle de vin de țară, coniac, bere, suc și energizante, brânză, slănină și cârnați. 

În casele aglomerate e un du-te-vino de bărbați care vin și pleacă la pariuri, la târgul de vechituri, la biliard și la Zvon, barul românesc din cartier. Pe holul de la intrare, cărucioarele și plasele cu cumpărături ale celor întorși de la piață. 

Cele două case din spatele supermarketului Albert Heijn, unde se văd parcate dubele de lucru cu sigla Roteam, sunt lipite una de alta, iar românii au desfăcut gardul care despărțea curțile interioare și au acum un spațiu mai mare pentru grătare. Fumează în curte în șlapi, pantaloni scurți și tricouri, deși afară sunt aproape zero grade. 

La fel ca Mihai și Ghiță, cei mai mulți dintre muncitorii români nu s-au plimbat niciodată prin centrul orașului, cu toate că lucrează la Bruxelles de cinci-șase ani. 

Nu simt că aparțin lumii acesteia; nu vorbesc nici flamanda, nici franceza și n-ar ști cum să se comporte în barurile de pe Rue De Flandre, unde funcționarii europeni beau bere belgiană și mănâncă moules frites. Așa că duminica preferă magazinele și restaurantele românești de la Doi Boi, iar seara se strâng la cazări, la un pahar de vin de țară, de palincă sau de coniac. 

Marian gătește creveți proaspeți pe care i-a cumpărat cu 9,99 euro kilogramul de la Doi Boi. Îi prăjește în unt și îi stinge cu vin alb, așa cum a învățat în Franța, unde a trăit 12 ani. Costică taie pe o farfurie slănină și brânză de oaie adusă de la Vaslui, de la vărul lui care e cioban, la fel cum a fost și el înainte să lucreze în construcții. Mâncăm creveți cu brânză de oaie. 

Bărbații vorbesc despre soțiile și copiii lor care au rămas în țară, despre ratele la bănci care i-au împins să plece, despre dor și singurătate, despre viața în satele din Moldova, despre primarii care n-au fost în stare să facă sisteme de canalizare, despre politicienii care sunt toți la fel. 

Pe măsură ce orele trec și sticlele se golesc, devin mai vulnerabili, vocile le tremură și privesc pe ecrane fotografii zâmbitoare cu aniversările de la care au lipsit. Când îl întrebăm despre soția și băiatul lui, Marian își acoperă ochii rușinat: „Uite, mă faceți să plâng”. 

Pește vândut pe șosea

Marian Copilău, 42 de ani, a crescut în comuna Giurgeni din județul Ialomița, acolo unde Brațul Borcea se reunește cu Dunărea. Tatăl lui era tractorist și mama îngrijitoare la școală, iar familia cu patru copii cultiva grâu și porumb ca să-și suplimenteze veniturile. 

Marian a învățat să pescuiască de la bunicul lui, care îi lua cu barca pe el și pe fratele său, apoi îi trimitea să vândă peștele la șosea. De la sfârșitul anilor ’90 până la începutul anilor 2000, localnicii trăiau din vânzarea peștelui pe Podul Giurgeni-Vadu Oii. „Erau coloane de mașini și se vindea pește la greu”, spune Marian. Autostrada Soarelui încă nu era gata, iar mașinile mergeau la mare pe drumul național 2A. 

„Vindeam de toate, de la caras la sturion [pescuitul sturionului s-a interzis în România abia în 2006]. Fiecare avea concesionat kilometrul lui de Dunăre și stăteai la rând 7-8-10 bărci ca să dai cu plasa. Era enorm de mult pește pe vremea aia.” 

„Doar supraviețuiam în Franța. Unii au reușit în Franța”

De pe la mijlocul anilor 2000, micile afaceri cu pește n-au mai mers. „Se auzise la televizor că se dau țepe, că se bagă nisip în pește.” O vreme a muncit în agricultură ca muncitor cu ziua, apoi în 2006 a plecat în Franța cu un vecin să lucreze la o fermă: avea grijă de animale, dădea jos tencuiala de pe casă, făcea renovări. Primea 800 de euro pe lună, masă și casă. A stat trei luni, cât a fost de muncă.

Când s-a întors în România, s-a mutat la Hârșova, și-a luat categoria D de permis auto și s-a angajat șofer de microbuz în județul Constanța. În 2008, a plecat din nou în Franța cu un prieten ca să lucreze în construcții și s-a stabilit lângă Lyon. 

A trăit aproape 12 ani în Franța, unde a adus-o mai târziu și pe soția lui și unde în 2013 i s-a născut băiatul. Marian câștiga 1.900 de euro pe lună, iar soția lui, care lucra doar în weekend la curățenie, 400-500 de euro; chiria era 1.000. 

„Doar supraviețuiam în Franța; a fost greu. Unii au reușit în Franța. Am prieteni care au venit singuri și au rămas singuri și au reușit, adică au strâns. Și eu am strâns, dar după ce am cunoscut-o pe a mea, mâncam la un restaurant, ieșeam la o pizza, ne îmbrăcam.”

„Să reușești înseamnă să stai departe de familie și să te privezi de mici bucurii?”, îl întreb pe Marian. 

„Voilà. Mie îmi plăcea să ies, să beau un vin bun. Dar nu m-a deranjat chestia asta [că nu am strâns bani]. Sănătos să fiu.”

 „Iubire, aici plec”

În 2019, după aproape 12 ani în Franța, un cumnat l-a convins să se întoarcă în România și să lucreze în același domeniu: hidroizolații. Familia s-a mutat la soacra lui Marian din Țăndărei. El a muncit câteva săptămâni la Galați și la Constanța, apoi s-a făcut frig și n-a mai găsit de lucru la acoperișuri. Cumnatul său l-a angajat la o firmă de centrale termice.

„Ce dracu’ să fac cu 3.000 de lei? M-am certat cu cumnată-meu: «Ai zis să vin, dă-mi de lucru. Nu vreau să mă îmbogățesc, dar vreau să câștig pâinea mea și a familiei mele – să-mi plătesc chiria, utilitățile, să trăim decent».”

Spre sfârșitul anului, Marian a plecat în Germania să lucreze la fibră optică, unde câștiga 2.000 de euro pe lună. „Era cea mai nenorocită muncă; băgam de la 7 dimineața la 8 seara. Întindeam de cablurile ălea pe un frig de stăteau bățoase.”

În vacanța de iarnă a venit în România să-și vadă familia, iar pe 7 ianuarie 2020, cu o zi înainte să se întoarcă în Germania, a văzut la PRO TV un reportaj despre firma Roteam din Belgia. 

„Era 19.43. Când am văzut șantierele din Belgia, îi spun lu’ a mea: «Iubire, aici plec». În dimineața aia trebuia să vină mașina după mine să mă ia în Germania. Am trimis CV în aceeași seară. Pe la 10 seara mă sună: «Mergeți mâine la București să dați niște probe». Zic: «Domnule, în noaptea asta eu trebuie să merg în Germania. Mă luați sau nu mă luați?».”

 „Dă-mi în țară cât câștig aici și-ți muncesc de rup”

În primii doi ani de muncă în Belgia, Marian și-a cumpărat un apartament la Țăndărei. În prezent câștigă peste 3.000 de euro pe lună și e mulțumit financiar, dar ar vrea să-i aducă în Belgia pe soția și pe fiul său. Îi e greu fără ei și izbucnește în plâns când vorbește despre băiatul lui, Robert. „Și tati te iubește, așteaptă că vin”, îi spune în fiecare seară la telefon.

„Dă-mi în țară cât câștig aici și-ți muncesc de rup”, spune Marian. „De-aia merge bine Roteamul. Am colegi care sunt aici de 8-10-11 ani. Iulică – să vezi ce casă are în România. Muncim. Suntem super-super profesioniști.” 

Mâine, a doua parte a poveștii constructorilor din Bruxelles, în HotNews. 

Fotografii de Cosmin Bumbuț.

O companie chineză a cumpărat pachetul majoritar al producătorului german de cabluri auto Leoni, care are mai multe unități de producție în România, cu mii de angajați. Una dintre importantele fabrici Leoni se afla în Pitești și este operata de LEONI WIRING SYSTEMS PITESTI SRL. Fabrica din Pitesti are 2700 de angajati si a incheiat anul recut cu o cifră de afaceri de 653 206 917 lei si un profit de 27 807 753 lei ( cca 5.5 milioane Euro).

Asadar, fabrica Leoni va avea patroni chinezi. după ce, zilele trecute, antreprenorul austriac Stefan Pierer și LUXSHARE din China au convenit ca LUXSHARE să achiziționeze un pachet de 50,1% din LEONI AG, care anterior era deținută integral de Pierer. „A avea LUXSHARE ca partener strategic puternic va spori semnificativ competitivitatea LEONI pe toate fronturile – de la extinderea portofoliului și accesul la piață până la capabilități tehnologice și producție”, a declarat Klaus Rinnerberger, CEO LEONI AG, potrivit PROFIT.RO.

Grace Wang, președinte și CEO al Luxshare Group: „Suntem încântați de potențialul acestui parteneriat. Combinând punctele noastre forte, nu numai că ne extindem prezența globală, ci și impulsionăm inovația și oferim o valoare mai mare clienților noștri.” Cu această achiziție, compania chineză Luxshare, specializată în producția de conectori și electronică uto, va avea acces la o piață nouă, prin intermediul clienților Leoni.

Moment emoţionat printre atâtea clipe de disperare. Un bărbat din Cudalbi, Galați, comună devastată de viituri, a izbucnit în lacrimi de fericire când şi-a descoperit câinele în viaţă.

„Ai scăpat cu viață. Îl cheamă Rex. Îl am de jumătate de an. A fost apa până la geamuri, sus. A înotat”, a povestit, în lacrimi, bărbatul, potrivit Antena 3 CNN.

Ploile abundente au făcut prăpăd în țară. Patru oameni au murit după ce ciclonul Boris a lovit Moldova. Zeci de persoane au fost evacuate, iar mai multe drumuri naţionale şi judeţene au fost închise din cauza ploilor abundente şi a viiturilor. Și traficul feroviar a fost dat peste cap.

De asemenea, Marcel Ciolacu, a ajuns, sâmbătă după-amiază, în zonele puternic afectate de inundații din județul Galați.

Premierul ține o celulă de criză în zonele inundate, care se va desfășura cu miniștri, autorități județene și locale și primari de comune.

În luna septembrie va debuta Programul ”Casa Verde”. Ziarul PROFIT vă prezintă toți pașii ce trebuie urmați și respectați de către persoanele fizice care vor să își instaleze panouri fotovoltaice pe locuințe cu finanțare de la stat.

Programul “Casa Verde Fotovoltaice” 2024 va debuta 6 septembrie cu sesiunea de înscriere a instalatorilor, iar din data de 27 septembrie vor putea aplica şi persoanele fizice pentru a primi finanţare de la stat.

Concret, Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024 de la Administrația Fondului pentru Mediu oferă finanțare nerambursabilă în cuantum de 20.000 lei persoanelor fizice care vor să devina prosumatori de energie electrică prin instalalarea de panouri solare pe casă. Beneficiarul trebuie să contribuie și el cu 2.000 lei la finanțarea panourilor fotovoltaice din programul Casa verde

Energia electrică produsă de aceste panouri fotovoltaice este consumată în gospodăria proprie. Surplusul de energie electrică ce nu va fi consumat va fi livrat în sistemul energetic național. Energia electrică livrată va fi scăzută din factura de consum, sau decontată către proprietarul devenit prosumator.

Care sunt condițiile de înscriere

Pentru a beneficia de finanțarea nerambursabilă a panourilor fotovoltaice prin programul Casa Verde Fotovoltaice 2024, prosumatorul beneficiar trebuie să îndeplinească mai multe condiții.

În primul rând, beneficiarul finanțării nerambursabile a panourilor fotovoltaice trebuie să fie o persoană fizică domiciliată în România.

Pentru a se putea înscrie la Casa Verde Fotovoltaice 2024, beneficiarul trebuie să aibă achitate la zi datoriile la bugetul de stat.

Panourile fotovoltaice pot fi instalate doar la adresa din buletin a beneficiarului.

Panourile fotovoltaice de producere a energiei electrice pot fi instalate doar pe casă sau terenul pe care beneficiarul este proprietar. Acesta trebuie să fie proprietar permanent, nu provizoriu, conform extrasului de carte funciară.

O altă condiție importantă: casă unde vor fi instalate panourile fotovoltaice trebuie să aibă destinație exclusivă de locuință și nu de activități economice.

În plus, casa sau terenul pe care vor fi instalate panourile finanțate prin programul Casa Verde Fotovoltaice 2024 nu trebuie să fie închiriate sau cedate spre folosință unei firme.

Ce acte trebuie să conțină dosarul de înscriere

Înscrierea în Casa Verde Fotovoltaice 2024 se poate face doar după ce AFM va deschide sesiunea de încărcare a documentelor în aplicație.

Sunt necesare aceleași documente ca și anul trecut: actul de identitate, certificatele fiscale, atât de la serviciile de impozite și taxe locale, cât și de la bugetul consolidat, din care să rezulte că persoana fizică nu are datorii, plus extrasul de carte funciară.

Până ce va fi deschisă sesiunea de înscriere în program de către AFM, solicitanții pot să pregătească toate actele necesare finanțării panourilor fotovoltaice. Actele trebuie neapărat să fie în perioada de valabilitate în momentul încărcării lor în aplicație.

Iată care sunt pașii pentru înscriere în program.

1. Pregătirea actelor în format digital pentru înscriere în program. Toate actele necesare trebuie scanate și salvate în format PDF pe calculatorul beneficiarului.

2. Pregătirea datelor de identificare a beneficiarului de finanțare fotovoltaice. Datele de identitate (serie și număr buletin, nume, prenume, dată naștere, CNP, valabilitate, etc) se scriu într-un Notepad sau un document Word pentru a putea fi luate copy/paste la completarea formularelor.

3. Adresa de e-mail pentru crearea contului și comunicarea cu Administrația Fondului pentru Mediu. Beneficiarul trebuie să aibă o adresa de e-mail validă. Se poate depunde un singur proiect de pe o adresa de e-mail.

4. Crearea contului AFM pe platforma online specifică. Trebuie creat din timp un cont pe platforma AFM la adresa următoare: https://inscrierionline.afm.ro/

Până pe data de 9 octombrie, după ce se vor finaliza înscrierile, persoanele fizice pot alege instalatorii din lista publicată de Administraţia Fondului pentru Mediu.

Pentru sesiunea din acest an a programului, Administrația Fondului pentru Mediu estimează că vor fi 67.000 de noi beneficiari ai programului “Casa Verde Fotovoltaice”.

Anul acesta nu vor mai fi trei zile de înscriere pentru fiecare regiune. Înscrierile se vor face într-o singură zi pentru fiecare regiune.

Sistemul fotovoltaic pentru care se poate acorda finanţare trebuie să aibă capacitate de minimum trei kilowaţi.

Bugetul alocat pentru Programul “Casa Verde Fotovoltaice 2024” se ridică la suma de două miliarde de lei.

Hotelul Delta din Jupiter a fost amendat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) cu 63.000 de lei pentru mai multe nereguli. Echipele de control au găsit, printre altele, produse expirate, alimente depozitate direct pe paviment, mizerie. Comisarii ANPC au decis închiderea temporară a blocului alimentar, până la remedierea deficienţelor.

Reprezentanţii ANPC au anunţat că a fost desfăşurată o acţiune de control la Hotelul Delta din Jupiter, administrat de operatorul economic Delta Aurora SA.

Echipele de control au găsit mai multe nereguli, printre care: folosirea unor produse nesigure, respectiv: materii prime cu data durabilităţii minimale depăşită, utilizarea unor materii prime cu stare termică modificată, contrar impunerii producătorilor, depozitarea direct pe paviment a produselor alimentare şi materiilor prime.

De asemenea, erau utilizate agregate frigorifice insalubre, destinate băuturilor îmbuteliate, în care se depozitau materii prime şi alimente, echipamente frigorifice cu deficienţe de structură (cheder şi rafturi cu urme pregnante de rugină), era folosit un spaţiu insalubru al blocului alimentar, destinat depozitării legumelor şi fructelor utilizate în procesul tehnologic, erau utilizate, la bar, materii prime care conţin, ca ingredient, E129 “Rosu Allura”, fără a informa consumatorii asupra riscurilor de sănătate

Echipele de control au mai descoperit folosirea unor practici comerciale înşeătoare prin informarea intenţionat eronată cu privuire la compoziţia şi ingredientele preparatelor finite destinate consumatorilor; condiţii tehnice improprii: deficienţe de structură ale pavimentului si ale pereţilor în 2 din camerele de cazare ale unităţii, verificate prin sondaj, neetichetarea conformă a amperajului aparatelor de curent electric din unităţile de cazare verificate, lipsa informării consumatorilor, în spaţiile de cazare, şi a mapelor de servicii gratuite şi contracost, conform clasificarii unităţii de cazare de trei stele.

”Din păcate comisarii ANPC întâlnesc şi astfel de situaţii în cadrul controalelor. Chiar dacă au fost consiliaţi, unii operatori economici continuă să ignore prevederile legii, motiv pentru care suntem nevoiţi să luăm măsura opririi activităţii, menită să preîntâmpine punerea în pericol a consumatorilor”, a declarat Sebastian Hotca, preşedinte interimar al ANPC.

Comisarii ANPC au amendat unitatea cu 63.000 de lei, au decis închiderea temporară a blocului alimentar, până la remedierea deficienţelor, oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, remedierea deficienţelor de informare, în termen de maximum 30 de zile.