Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Piteşti: Un autoturism la volanul căruia se afla un şofer beat și în stare de inconştienţă a lovit un autobuz, apoi a intrat pe spaţiul verde al unui sens giratoriu

Publicat

in

Un autoturism la volanul căruia se afla un şofer inconştient, care s-a dovedit a fi şi sub influenţa băuturilor alcoolice, a fost implicat într-un accident, sâmbătă, pe o stradă din Piteşti, unde a lovit un autobuz, după care s-a oprit pe spaţiul verde al unui sens giratoriu, relatează News.ro. După ce şi-a revenit din starea de inconştienţă, şoferul a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi a devenit agresiv, fiind nevoie ca poliţiştii să-l imobilizeze.

Poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Piteşti, aflaţi în patrulare, au fost sesizaţi în jurul orei 11:30 de către un bărbat, că într-un autoturism se află un bărbat inconştient.

„Până la sosirea echipajului la locul indicat, autoturismul în cauză îşi continuase deplasarea şi, cu tot efortul poliţiştilor şi oamenilor de la faţa locului de a-l opri, acesta a pătruns într-un sens giratoriu, unde a intrat în coliziune cu un autobuz. In urma impactului, autoturismul a fost proiectat pe spaţiul verde. Aici, pentru că şoferul era inconştient şi pentru a nu pune în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic, oamenii legii au fost nevoiţi să spargă geamul autoturismului. Poliţiştii au observat că bărbatul prezenta semne vitale, iar la scurt timp a început să devină semiconştient”, informează Poliţia judeţeană Argeş.

Şoferul a fost identificat, fiind vorba despre un bărbat de 40 de ani, care a fost preluat de un echipaj medical, el fiind conştient. După acordarea primelor îngrijiri medicale, a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„În timpul procedurilor specifice ulterioare, bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, a devenit agresiv, fiind imobilizat de poliţişti şi condus la sediul poliţiei”, mai transmit poliţiştii.

Verificările în acest caz continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul şi pentru luarea măsurilor legale.

NATIONAL

VIDEO – S-a inaugurat o plajă nouă: are nisipul cel mai fin de pe tot litoralul românesc

Publicat

in

Litoralul românesc este într-o permamentă schimbare, iar ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, anunță inaugurarea unei plaje noi la Eforie Sud. Noua plajă are 23 de hectare și nisipul cel mai fin de pe întreg litoralul românesc. Această plajă va fi dată în folosință în această vară.

Noua plajă are aproape șase kilometri lungime și peste o sută de metri lățime. Pentru realizarea ei s-au folosit peste trei milioane de metri cubi de nisip extrași din largul mării.

”Sunt gata lucrările pentru Lotul 4 – Agigea și Lotul 5 – Eforie, din cadrul proiectului de reducere a eroziunii costiere și extinderea plajelor din sudul litoralului românesc.

Scopul proiectului este adaptarea la schimbările climatice, protejarea țărmului de eroziune, revigorarea ecosistemului marin, protejarea biodiversității și dezvoltarea durabilă a litoralului românesc.

La Eforie, discutăm de o plajă care în anii trecuți nici nu a existat, marea ajungea până la dig. Astăzi, putem spune că 23 de hectare vor fi date în folosință. Asta înseamnă nu doar beneficii de mediu, dar și pentru activitatea economică și turistică a județului Constanța și a localității Eforie.

Nu doar am restaurat niște habitate marine, dar atât la Eforie, cât și la Agigea, lucrurile avansează așa cum trebuie. După refacerea plajelor, ele vor fi date în folosință, închiriate, iar oamenii se vor putea bucura de ele.

Licitațiile vor avea loc de îndată ce va fi gata documentația cadastrală. Pe parcursul zilei voi avea întâlniri atât cu instituțiile deconcentrate din #MMAP, cât și cu organizațiile de management al destinațiilor de turism cu care mă voi consulta pe acest subiect.”, a spus Mircea Fechet.

Citeste mai mult

NATIONAL

Europa își revine surprinzător și dă primele semne de creștere

Publicat

in

Acţiunile europene au crescut joi, iar indicele de referinţă Stoxx 600 a atins la un nivel record, în timp ce investitorii au evaluat rezultatele financiare ale companiilor şi datele care arată îmbunătăţirea perspectivelor economice în Europa, transmite CNBC, informează News.ro.

Indicele Stoxx 600 a încheiat sesiunea în urcare cu 0,9% la 495,58, depăşind închiderea record anterioară de 494,35, atinsă pe 5 ianuarie 2022, au arătat datele LSEG.

Activitatea de afaceri din zona euro a arătat o oarecare îmbunătăţire în februarie, producţia s-a contractat, dar sectorul serviciilor a revenit la creştere, au arătat datele preliminare.

La începutul tranzacţiilor din SUA, S&P 500 s-a tranzacţionat la un maxim din toate timpurile atins în timpul sesiunii, stimulat de o creştere a acţiunilor Nvidia cu 15%, în timp ce a fost şi o zi record pentru indicele Nikkei din Japonia.

”Acţiunile europene au atras o atenţie din ce în ce mai mare din partea investitorilor în ultimele săptămâni, deoarece titlurile din SUA au avansat şi mai mult, lăsând evaluările companiilor globale listate în Europa să pară din ce în ce mai atractive”, a declarat Lindsay James, strateg de investiţii la Quilter Investors, într-o notă.

Semne de revenire, în ciuda problemelor

”În timp ce economia europeană se confruntă cu factori negativi pe mai multe fronturi – o bază industrială încă slabă, recesiune în Germania şi prezenţa care se profilează a lui Donald Trump şi discuţiile sale despre tarife – multe dintre cele mai mari acţiuni din indice beneficiază de tendinţe mai largi, cum ar fi cheltuielile pentru sănătate şi inovarea în medicamente.”

Numeroase companii au raportat joi rezultatele financiare, printre care Nestle, Zurich Insurance, Iberdrola, Telefonica, Lloyds Banking Group, Rolls-Royce, WPP, Anglo American şi Hargreaves Lansdown.

Acţiunile Rolls-Royce au câştigat 7,8% la Londra, după ce grupul aerospaţial britanic şi-a dublat profiturile anuale în 2023 şi prognozează o nouă creştere în acest an.

Indicele DAX al bursei din Frankfurt a crescut cu 1,47%, CAC 40 al bursei din Paris cu 1,27%, iat FTSE 100 al bursei din Londra cu 0,29%. Indicele italian FTSE MIB a urcat cu 1,06%, în timp ce indicele spaniol IBEX 35 a avansat cu 0,31%.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend