DIVERSE
Philip Morris România: investiții strategice pentru dezvoltarea socio-economică a țării. Impactul total al companiei în economia țării este de 10,1 miliarde RON, echivalent cu 0,63% din PIB
Publicat
acum o lunăin


Philip Morris International (PMI) operează în România prin două entități: Philip Morris Trading și Philip Morris România, iar conform studiului realizat de Strategic Thinking Group, în 2023, impactul total al celor două companii în economie a ajuns la 10,1 miliarde RON.
Studiul analizează evoluția principalilor indicatori aferenți activității din România a companiilor care sunt parte din grupul PMI în anul 2023 și impactul acestei activități din perspectivă economică, socială și cognitivă, după cum urmează:
- În 2023, valoarea adăugată directă în economia României a ajuns la 1,27 miliarde RON, în creștere de la aproape 880 de milioane RON
- Impactul total în economia României, inclusiv TVA și accize, a fost de 10,1 miliarde RON, ceea ce reprezintă 0,63% din PIB
- Taxe plătite către statul român în valoare de circa 4 miliarde RON
- Valoarea exporturilor de produse fără fum a depășit 1 miliard RON
- Peste 1.500 de angajați direcți și circa 9.000 de locuri de muncă prin efecte directe, indirecte și induse
Valoarea adăugată directă generată în economia României a atins 1,27 miliarde RON, ceea ce reprezintă o creștere de 1,5 ori în comparație cu anul 2021.
Ponderea totală a contribuțiilor celor două companii din încasările fiscale la bugetul de stat a fost de 1,6%, ceea ce demonstrează că Philip Morris International este unul dintre cei mai mari contribuabili din România. În plus, vânzările de produse PMI în România au generat plăți de accize în valoare de 2,9 miliarde RON și TVA în cuantum de 1 miliard RON. Acestea au reprezentat 7,8% și 0,9% din accizele și respectiv TVA colectate în total în anul 2023. În 2023, valoarea exporturilor de produse fără fum fabricate în unitatea de producție din Otopeni a atins aproape 1 miliard RON, de 2,6 ori mai mult decât în 2021. Din 2017, exporturile acestor produse au înregistrat o creștere remarcabilă, cu și au depășit categorii tradiționale precum vinul și grâul.
„Impactul nostru economic este semnificativ: în 2023, valoarea adăugată generată de companiile din grupul PMI în economia României a fost de 1,27 miliarde RON, de 1,5 ori mai mult decât în 2021. Iar contribuția noastră la bugetul de stat a depășit 10 miliarde RON. Suntem nu doar unul dintre cei mai mari contribuabili, ci și un partener de încredere pentru economia românească. Dincolo de cifre, impactul nostru înseamnă oameni. Avem o echipă diversă și energică, parte dintr-un ecosistem care susține aproximativ 9.000 de locuri de muncă în lanțul valoric. Investim constant în dezvoltarea profesională a colegilor noștri și în parteneriate solide, pentru că știm că progresul real se măsoară prin valoarea pe care o creăm în comunitățile în care activăm. Aceste rezultate arată că transformarea este posibilă atunci când există curaj, consecvență și colaborare. România rămâne un pilon strategic în călătoria noastră către un viitor fără fum – un viitor sustenabil și responsabil.” – Carmina Fusté, director general, Philip Morris România.
„Ce înseamnă un partener de încredere al statului și un contribuabil important? Înseamnă taxe și accize consistente plătite la bugetul de stat, investiții care rămân, rezultate care se văd. Înseamnă un Angajator de Top cu peste 1.500 de angajați și susținere acordată celor peste 4.300 de furnizori cu care colaborează. Dar mai înseamnă și produse inovatoare și exporturi de valoare adăugată ridicată ”Made in România”, care contribuie la echilibrarea balanței comerciale a țării. Investim în consolidarea rezilienței industriale și în creșterea competitivității României în lanțurile valorice globale, sprijinind poziționarea țării pe piețele internaționale și procesul de reindustrializare la nivel național și european. Toate aceste criterii sunt îndeplinite de Philip Morris International și suntem mândri că transformarea companiei pentru a construi un viitor fără fum are un asemenea impact în România.” – Roxana Pîntea, Director External Affairs, Philip Morris România.
Impactul companiei se resimte și în piața muncii și de-a lungul lanțului valoric. Studiul arată că Philip Morris România este al doilea actor de pe piața FMCG din România din punct de vedere al numărului de angajați. Între 2021 și 2023, numărul angajaților din companie a crescut cu 31% și a ajuns astfel la peste 1.500 de persoane. Această evoluție reflectă o rată medie anuală de creștere de 15%, mult peste nivelurile înregistrate anterior și peste media de 2% a sectorului manufacturier din România în aceeași perioadă. În total, numărul de locuri de muncă create de companie a ajuns la peste 9.000 prin efecte directe, indirecte și induse.
PMI contribuie la economia locală și prin veniturile angajaților companiei. În 2023, cheltuielile totale de personal –salarii, beneficii, contribuții la pensii și plăți pentru asigurările sociale –au ajuns la aproximativ 209 milioane RON. În total, în perioada 2019–2023, cheltuielile cumulate pentru angajați s-au ridicat la aproximativ 777 milioane RON. Compania oferă un mediu de lucru echitabil, în care femeile beneficiază de o remunerație cu 12,5% mai mare decât cea a bărbaților. Această diferență pozitivă contrastează puternic cu media națională, unde femeile câștigă cu 3,8% mai puțin decât bărbații. În plus, o parte importantă din angajații companiei sunt tineri: 23% dintre aceștia au mai puțin de 30 de ani, raportat la media națională de 13%. Studiul arată și că PMI investește în dezvoltarea capitalului uman, prin programe de formare, cercetare și susținere a tinerilor profesioniști.
Ambele entități derulează relații comerciale cu 4.322 de furnizori din diverse sectoare, iar suma totală cheltuită de-a lungul lanțului valoric se ridică la aproximativ 4 miliarde RON. Acești furnizori acoperă mai multe sectoare, susținând un ecosistem economic local vast și diversificat.
„Studiul de impact realizat de Strategic Thinking Group arată clar că Philip Morris are o contribuție majoră la dezvoltarea economiei românești, atât prin taxele și impozitele semnificative plătite la bugetul de stat, cât și prin volumul impresionant al exporturilor care consolidează balanța comercială a țării. Dincolo de aceste aspecte cuantificabile, compania se remarcă și prin colaborarea strânsă cu antreprenori și furnizori români, sprijinind astfel ecosistemul de afaceri local. Aceste elemente confirmă rolul său nu doar ca un investitor important, ci și ca un partener activ în consolidarea competitivității și sustenabilității economiei naționale.” – Remus Ștefureac, președinte Strategic Thinking Group
„Impactul PMI ȋn economia României continuӑ sӑ fie unul remarcabil, continuând o tradiție ȋnceputӑ cu peste trei decenii ȋn urmӑ. Pe lângӑ impactul direct pe care compania ȋl are ȋn economie, prin fluxurile de cheltuieli cu taxele, salariile și furnizorii, precum și crearea sau menținerea de locuri de muncӑ, efectele de multiplicare ale acestora au o influențӑ semnificativӑ asupra lanțurilor economice integrate, atât ȋn amonte, cât și ȋn aval. Consecința investițiilor susținute ȋn timp, ȋndeosebi a celor ce vizeazӑ implementarea de tehnologii noi, este o creștere adiționalӑ a productivitӑții, aflatӑ deja la un nivel ridicat. Acest lucru poziționeazӑ PMI ca un contribuitor fiscal de amploare ȋn România, dar și ca un exportator global remarcabil.” – Laurian Lungu, macroeconomist
Studiul „Impactul economic al Philip Morris International în România – Contribuția PMI la crearea de valoare și dezvoltarea durabilă în România” realizat de Strategic Thinking Group este disponibil aici.
Philip Morris International: Un lider global în construirea unui viitor fără fum
Philip Morris International (PMI) este o companie internațională de top din domeniul bunurilor de larg consum care și-a propus să construiască un viitor fără fum și să își extindă, pe termen lung, portofoliul cu produse din afara sectorului de produse care conțin tutun sau nicotină. Portofoliul actual de produse al companiei constă, în principal, în țigări și produse fără fum, inclusiv produse care încălzesc tutunul fără să îl ardă și pliculețe cu nicotină. În 30 iunie 2025, produsele fără fum dezvoltate de PMI erau disponibile pentru vânzare în 97 de piețe, iar PMI estimează că aproximativ 41 milioane de consumatori adulți din întreaga lume utilizează produsele fără fum dezvoltate de companie; mulți dintre aceștia au renunțat la țigări sau și-au redus semnificativ consumul. Produsele fără fum au reprezentat aproximativ 41% din veniturile nete totale ale PMI în primul trimestru al anului 2025. Din 2008, PMI a investit peste 14 miliarde USD pentru a dezvolta, fundamenta științific și comercializa produse inovatoare fără fum pentru adulții care altfel ar continua să fumeze, cu scopul de a opri complet vânzarea țigărilor. Pentru aceasta au fost construite capacități de evaluare științifică de nivel mondial, în special în domenii preclinice, cum ar fi toxicologia sistemelor, în cercetarea clinică și comportamentală, cât și în studii ulterioare introducerii pe piață.
În 1993, Philip Morris International a înființat prima filială în România, iar în 1997 a demarat construcția unei fabrici de țigarete în Otopeni. Fabrica a fost finalizată la începutul anilor 2000. În urma unor investiții de aproape 730 de milioane USD, demarate în 2017, în fabrică a început producția consumabilelor pentru dispozitivele fără fum dezvoltate de PMI. Producția fabricii din Otopeni este destinată atât pieței din România, cât și exportului în 54 de alte țări de pe 5 continente.
În urma unei analize solide bazate pe dovezi științifice, Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA a autorizat comercializarea produsului snus General și a pliculețelor cu nicotină ZYN de la Swedish Match și a unor versiuni ale dispozitivului IQOS dezvoltat de PMI, precum și a consumabilelor aferente, primele astfel de autorizații din categoriile respective. Versiuni ale dispozitivului IQOS și ale consumabilelor aferente, precum și ale produsului snus General au obținut pentru prima oară și autorizarea ca produse din tutun cu risc modificat din partea FDA.
Cu o bază solidă și o expertiză semnificativă în științele vieții, PMI are ambiția ca, pe termen lung, să se extindă în domeniile wellness și de îngrijire a sănătății și își propune să îmbunătățească calitatea vieții prin furnizarea de soluții integrate pentru sănătate.
Pentru mai multe informații puteți vizita www.pmi.com și www.pmiscience.com
![]()
Poate vrei sa citesti

Andrei Leonte, primul câștigător X Factor, se pregătește de nuntă. Cum arată Laura, logodnica lui, și când va avea loc marele eveniment

Primăria Curtea de Argeș monteaza noi camere video de supraveghere – VEZI UNDE

UITE CINE VA RIDICA MAȘINILE ABANDONATE DIN CURTEA DE ARGEȘ

ATENȚIE, se schimbă regulile la zborul cu avionul! Ce impune de miercuri, 12 noiembrie, o companie aeriană folosită de mulți români

Nicușor Dan, după incidentul dronei prăbușite noaptea trecută în România: ”Un accident. S-a mai întâmplat”. Ce spune șefa Externelor, Oana Țoiu

Purtătorul de cuvânt al MAE îi ironizează pe ruşi după ce ce FSB a afirmat într-un comunicat că armara ucraineană ar fi încercat să deturneze un avion rusesc spre baza Kogălniceanu, pentru a fi doborât
DIVERSE
Andrei Leonte, primul câștigător X Factor, se pregătește de nuntă. Cum arată Laura, logodnica lui, și când va avea loc marele eveniment
Publicat
acum 23 de minutein
11 noiembrie 2025

Andrei Leonte și logodnica lui, Laura, au decis să facă pasul cel mare, iar pregătirile pentru nunta din vara anului viitor sunt în toi. Cei doi au un program încărcat, dar au ales locația pentru nuntă, trupa ce o să anime atmosfera și s-au ocupat și de partea foto-video.
Andrei Leonte: „O să facem nunta fix cum ne vine”
„În primul și-n primul rând încercăm să ne pregătim pentru nuntă, dar muncim amândoi îngrozitor de mult și de haotic, încât mai bifăm chestii din zbor, printre picături. Mai avem de găsit rochia, costumul, verighetele, biserica și de invitat pe toată lumea.
Practic, până acum avem locația, trupa, fotograf, videograf. Hai că nu stăm chiar așa de rău. Dar suntem superentuziasmați și ne tot gândim la idei pentru cum să facem acea zi să fie distractivă și memorabilă, dar în același timp să nu fie copleșitoare.
Eu acum cânt la multe nunți, văd foarte des cum mirii sunt trași în toate părțile și ajung să fie cei mai obosiți și mai stresați oameni din încăpere. Mi s-a părut tot timpul păcat. De asemenea, clar ignorăm orice sugestie care începe cu așa se face sau nu așa se face. O să facem nunta fix cum ne vine și avem încredere că invitații noștri o să ne urmeze”, a spus Andrei Leonte.
Chiar dacă se spune că nu e bine să cânți la propria nuntă, artistul a decis să ignore acest aspect, mai ales că mireasa și-a dorit foarte tare acest lucru.
„Abia aștept să cânt la nunta noastră. Multă lume ridică din sprâncene când le zic asta și mă întreabă dacă Laura e de acord și răspunsul este: a cam fost ideea ei. Dar, realist, proiectul nostru de cover (Overnite Band, construit cu Alex Luft, partenerul muzical cu care compune și piesele lansate) este atât de mișto, încă nu aș vrea altceva”, a mai spus Andrei Leonte.
![]()
ACTUAL
Primăria Curtea de Argeș monteaza noi camere video de supraveghere – VEZI UNDE
Publicat
acum 42 de minutein
11 noiembrie 2025De
admin
Administrația locală continuă eforturile de modernizare și de creștere a siguranței publice prin extinderea sistemului de monitorizare video a orașului. Primăria Curtea de Argeș plătit suma de 132.480 de lei pentru instalarea de noi camere de supraveghere în puncte considerate strategice.
Scopul principal al investiției este descurajarea faptelor antisociale, monitorizarea traficului și asigurarea unui climat de siguranță pentru cetățeni.
Zonele vizate de extindere
Conform contractului semnat recent de municipalitate, lucrările de extindere a sistemului de supraveghere video stradală vor acoperi următoarele artere și zone importante:
- Strada Despina Doamnă
- Strada San Nicoară
- Strada Râmnicu Vâlcea
- Bulevardul Basarabilor
Aceste noi echipamente de monitorizare se vor adăuga infrastructurii video deja existente, oferind autorităților locale (în special Poliției Locale) instrumente suplimentare pentru supravegherea și gestionarea eficientă a domeniului public.
![]()
ACTUAL
UITE CINE VA RIDICA MAȘINILE ABANDONATE DIN CURTEA DE ARGEȘ
Publicat
acum o orăin
11 noiembrie 2025De
admin
Primăria municipiului Curtea de Argeș a soluționat problema logistică a vehiculelor abandonate de pe domeniul public. Administrația locală a încheiat recent un contract de prestări servicii pentru ridicarea mașinilor care ocupă abuziv spațiul public sau care sunt lăsate în paragină.
Serviciul de ridicare a vehiculelor va fi gestionat de Poliția Locală Curtea de Argeș, care va apela la serviciile firmei NMD LOGISTIC KLASS EXPERT SRL.
Conform detaliilor contractuale, compania, care își are sediul tot în Curtea de Argeș și este administrată de familia Cotea, va asigura logistica necesară pentru aceste operațiuni. Se pare că parteneriatul a fost încheiat pentru o sumă considerată modică, permițând astfel autorităților să intervină pentru eliberarea spațiilor publice.
Această inițiativă vizează curățarea străzilor și a parcărilor de „rablele” care, pe lângă aspectul inestetic, blochează locuri de parcare și pot reprezenta un focar de infecție sau un pericol pentru siguranța publică.
![]()
DIVERSE
ATENȚIE, se schimbă regulile la zborul cu avionul! Ce impune de miercuri, 12 noiembrie, o companie aeriană folosită de mulți români
Publicat
acum o orăin
11 noiembrie 2025

Este vorba despre compania aeriană low-cost Ryanair, care operează sute de zboruri pe săptămână din România, de pe aeroporturile din București, Cluj-Napoca, Iași și Oradea.
De miercuri, 12 noiembrie, pasagerii care zboară cu această companie aeriană vor fi obligați să folosească exclusiv cărțile de îmbarcare digitale generate în aplicația ”myRyanair”.
Prin această măsură, Ryanair elimină complet tichetele pe hârtie, care nu vor mai fi acceptate la îmbarcare.
Reprezentanții companiei spun că această decizie este parte a strategiei de digitalizare și reducere a impactului asupra mediului.
Potrivit celor de la Ryainair, prin trecerea la bilete digitale vor fi economisite anual peste 300 tone de hârtie.
În prezent, peste 80 la sută dintre cei 200 de milioane de pasageri ai companiei folosesc deja îmbarcarea digitală.
Practic, de miercuri, 11 noiembrie, accesul la controlul de securitate și îmbarcare va fi imposibil fără un boarding pass digital pe telefon sau tabletă.
Pasagerii fără smartphone pot primi gratuit o carte de îmbarcare la aeroport, însă cu condiția să fi efectuat check-in-ul online, înainte de sosire.
Cei care rămân fără smartphone sau fără baterie pot obţine tichete gratuite de îmbarcare la aeroport, înaintea controlului de securitate, iar dacă problema apare după control, informaţiile lor sunt deja în sistem, iar angajaţii de la îmbarcare îi vor ajuta. Cei care uită să facă check-in online vor plăti taxe suplimentare pentru emiterea cărții de îmbarcare: între 30 și 55 euro, în funcție de țară, mai precizează cei de la compania aeriană Ryanair.
Ryanair operează sute de zboruri săptămânale din România, de pe aeroporturile din București, Cluj-Napoca, Iași și Oradea.
Noua regulă privind îmbarcarea este însoțită de funcționalități suplimentare disponibile în aplicație: ”Order to Seat” (comandă de mâncare direct de pe telefon), informații live despre zboruri și notificări în caz de întârzieri sau perturbări.
Directorul companiei, Michael OLeary, spune că pot apărea ”câteva probleme la început”, însă consideră că tranziția va oferi o experiență de călătorie ”mai rapidă, mai inteligentă și mai ecologică”, notează libertatea.
![]()
DIVERSE
Nicușor Dan, după incidentul dronei prăbușite noaptea trecută în România: ”Un accident. S-a mai întâmplat”. Ce spune șefa Externelor, Oana Țoiu
Publicat
acum 2 orein
11 noiembrie 2025

Întrebat în legătură cu acest incident, Nicușor Dan a răspuns că nu a fost vorba despre o premieră.
”A fost un accident. S-a mai întâmplat asta”, a spus șeful statului.
Pe lângă Nicușor Dan, a reacționat și șefa Externelor, Oana Țoiu. Aceasta a subliniat că incidentul este ”parte dintr-o serie de incidente similare și reprezintă o caracteristică a războiului de agresiune dus de Rusia” și că se pregătesc ”noi sancțiuni și măsuri concrete care să impună un cost substanțial agresorului”.
”Noaptea trecută, Rusia a bombardat din nou Ucraina, cu consecințe pe teritoriul României. Bombardamentul rus de aseară asupra infrastructurilor porturilor comerciale ucrainene a generat căderea unor fragmente de drone într-o zonă locuită de pe teritoriul României. Aceste acțiuni fac parte dintr-o serie de incidente similare și reprezintă o caracteristică a războiului de agresiune dus de Rusia. Acesta se reflectă și în provocările sistematice ale Rusiei împotriva UE și NATO. Nu vom ezita să creștem prețul pe care Rusia îl plătește pentru astfel de acțiuni imprudente și ilegale. România, UE și SUA au adoptat sancțiuni care au avut deja un impact important. Pregătim noi sancțiuni și măsuri concrete care să impună un cost substanțial agresorului”, a scris, pe X, Țoiu.
Armata rusă a reluat, în noaptea de luni spre marți, atacurile cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, vizând din nou infrastructura din zona Izmail, unul dintre punctele critice pentru exporturile ucrainene de cereale.
În urma loviturilor, armata română a activat preventiv sistemele de apărare antiaeriană, după ce radarele au detectat grupuri de drone evoluând în proximitatea spațiului aerian național. Mai multe explozii au fost raportate pe malul ucrainean al fluviului, iar în localitatea Grindu, aflată la aproximativ 5 kilometri sud de frontieră, au fost identificate fragmente care ar putea proveni de la un vehicul aerian de tip dronă. Autoritățile au securizat zona și au început investigațiile marți dimineață.
Potrivit Ministerului Apărării Naționale (MApN), sistemele radar au semnalat în noaptea de luni spre marți prezența unor grupuri de drone în zona adiacenta spațiului aerian românesc. Ca măsură de precauție, a fost activată apărarea antiaeriană, conform procedurilor aplicate în astfel de situații de tensiune la frontieră. Informațiile disponibile arată că dronele nu au pătruns pe teritoriul național, însă evoluțiile foarte apropiate de linia de graniță au impus măsuri de protecție și informare a populației.
MApN a precizat că, din cauza condițiilor meteorologice desfavorabile din sud-estul României, aeronavele aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană nu au putut decola. Această limitare a intervenției aeriene a făcut ca detectarea și monitorizarea să fie realizate exclusiv de sistemele radar și apărarea antiaeriană terestră.
La ora 00:07, autoritățile române au emis un mesaj RO-Alert pentru populația din nordul județului Tulcea, avertizând asupra riscurilor generate de prezența dronelor în zona de graniță și de exploziile înregistrate pe malul ucrainean. Mesajul a fost transmis în contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii portuare ucrainene, infrastructură care a fost vizată frecvent în ultimele luni, în special după destrămarea acordului privind exporturile de cereale prin Marea Neagră.
După ora 01:00, situația de la frontieră a evoluat. La ora 01:09, MApN a fost informat despre impactul cu solul al unui vehicul aerian în zona localității Grindu. Militarii deplasați la fața locului au identificat fragmente despre care se presupune că provin de la o dronă, însă natura exactă a dispozitivului, proveniența și tipul acestuia nu pot fi confirmate fără o analiză tehnică completă. Fragmentele au fost descoperite la o distanță de aproximativ 5 kilometri sud de linia de frontieră cu Ucraina. Zona a fost securizată imediat, iar cercetările oficiale au început marți dimineață.
Incidentul vine pe fondul unei serii extinse de atacuri rusești îndreptate asupra infrastructurii portuare ucrainene situate pe Dunăre. Porturile Izmail și Reni au fost ținte constante pentru dronele rusești, din cauza rolului lor strategic în exporturile de cereale pe rute alternative, după blocarea porturilor maritime ucrainene de la Marea Neagră. Exploziile din noaptea de luni spre marți au fost resimțite în zona Izmail, iar autoritățile ucrainene au anunțat un număr ridicat de detonări provocate de atacuri.
![]()
DIVERSE
Purtătorul de cuvânt al MAE îi ironizează pe ruşi după ce ce FSB a afirmat într-un comunicat că armara ucraineană ar fi încercat să deturneze un avion rusesc spre baza Kogălniceanu, pentru a fi doborât
Publicat
acum 2 orein
11 noiembrie 2025

Reprezentanţii FSB au susţinut că aeronava, purtătoare a rachetei hipersonice „Kinjal”, ar fi urmat să fie redirecţionată către baza aeriană „Mihail Kogălniceanu”, unde ar fi putut fi ulterior doborâtă de sistemele de apărare antiaeriană.
Autorităţile ruse afirmă că serviciile ucrainene ar fi încercat să contacteze şi să recruteze piloţi ruşi, oferindu-le sume considerabile de bani pentru a participa la operaţiune. Potrivit FSB, Kievul ar fi promis o plată de 3 milioane de dolari pentru realizarea deturnării.
”Romanele sovietice de spionaj nu erau tocmai strălucite fiind exerciţii de propaganda. Tot aşa sunt astăzi ştirile ruseşti inventate cu spioni. Ce e real însă este agresiunea rusa şi sunt provocările ruseşti pe care aceste poveşti cu avioane şi spioni încearcă sa le acopere”, a scris pe X purtătorul de cuvânt al MAE.
În comunicatul transmis anterior, Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) susţine că a dejucat o operaţiune ucraineană care viza deturnarea unui avion rusesc, purtător al rachetei aeronautice hipersonice „Kinjal”, către baza de la „Mihail Kogălniceanu”, unde ar fi putut fi doborât de apărarea antiaeriană. Conform FSB, în acest scop, Kievul a încercat să recruteze piloţi ruşi, promiţându-le o plată de 3 milioane de dolari.
![]()

Andrei Leonte, primul câștigător X Factor, se pregătește de nuntă. Cum arată Laura, logodnica lui, și când va avea loc marele eveniment

Primăria Curtea de Argeș monteaza noi camere video de supraveghere – VEZI UNDE

UITE CINE VA RIDICA MAȘINILE ABANDONATE DIN CURTEA DE ARGEȘ

ATENȚIE, se schimbă regulile la zborul cu avionul! Ce impune de miercuri, 12 noiembrie, o companie aeriană folosită de mulți români

Nicușor Dan, după incidentul dronei prăbușite noaptea trecută în România: ”Un accident. S-a mai întâmplat”. Ce spune șefa Externelor, Oana Țoiu

Scandalul apei din Curtea de Argeș: Este sau nu contaminată? AQUATERM SPUNE CĂ NU, DSP ANUNȚĂ VERIFICĂRI – DOCUMENT

Reușită de excepție a primarului Mogaru: Corbi și Jgheaburi au, în sfârșit, apă curentă și canalizare, după 8 ani de așteptare în domnia familiei Baciu

VIDEO | Descinderi la samsarii de mașini din Argeș – Prejudiciu uriaș

Jurnalistul Iulian Uță îl somează pe Ion Mînzînă: „Ai plecat și pe banii mei? Ieși la raport și explică-mi ce ai făcut în sejurul de lux din Spania!”

O televiziune din Argeș se închide: CNA a retras licența Super TV pentru amenzi neplătite și program neadecvat

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

A dat lovitura la Loto: Un român a câștigat ieri 9,66 milioane de euro cu un bilet de 12 lei jucat online
Loteria Română a anunțat duminică seara, 9 noiembrie 2025, că marele premiu la Loto 6/49, în valoare de peste 9,6...

ȘOC ÎN POLIȚIA ARGEȘ: Adjunctul Poliției Municipiului Pitești, comisarul șef Avram Gheorghe, săltat de mascați
O acțiune de amploare a zguduit structurile de ordine publică din Argeș în această dimineață. Comisarul șef Avram Gheorghe, ocupând...

SONDAJ ARGEȘ – CRISTIAN GENTEA și AUR în fruntea preferințelor argeșenilor. PSD sub 20%
Un sondaj recent realizat de Smart Political Consultancy, la comanda trustului de presă UMN ( Ziarul PROFIT și PRO ARGEȘ...

Accident mortal în Argeș: Un bărbat de 77 de ani a decedat în urma unui carambol pe DN 7
Un accident rutier deosebit de grav a avut loc astăzi în comuna Drăganu, pe Drumul Național 7 (DN 7), implicând...
Curtea de Argeș

Primăria Curtea de Argeș monteaza noi camere video de supraveghere – VEZI UNDE
Administrația locală continuă eforturile de modernizare și de creștere a siguranței publice prin extinderea sistemului de monitorizare video a orașului....

UITE CINE VA RIDICA MAȘINILE ABANDONATE DIN CURTEA DE ARGEȘ
Primăria municipiului Curtea de Argeș a soluționat problema logistică a vehiculelor abandonate de pe domeniul public. Administrația locală a încheiat...

VIDEO | Accident grav în Albeștii de Argeș: Trei persoane transportate la spital, două dintre ele fiind încarcerate
Un grav accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp în comuna Albeștii de Argeș, în urma unei...

Ziarul PROFIT și argeșenii i-au pus pe treabă: Aquaterm oprește apa în Curtea de Argeș și recunoaște: APA NU ESTE POTABILĂ! – VEZI DETALII
După ce, la apelul argeșenilor, ziarul PROFIT si PRO ARGES TV au tras un semnal de alarma pentru a opri...

Scandalul apei din Curtea de Argeș: Este sau nu contaminată? AQUATERM SPUNE CĂ NU, DSP ANUNȚĂ VERIFICĂRI – DOCUMENT
După deversarea controlată, dar istorică, a Lacului Vidraru de la începutul săptămânii, locuitorii din Curtea de Argeș au sesizat o...
Mioveni

VIDEO | Descinderi la samsarii de mașini din Argeș – Prejudiciu uriaș
În cadrul operațiunii „JUPITER”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General...

Criza gazelor din Mioveni: A.N.R.E. a trimis experți în teren pentru a investiga incidentul de stația de reglare Colibași
În urma incidentului major de la Stația de Reglare-Măsurare Colibași, care a lăsat aproximativ 3.600 de locuințe fără alimentare cu...

ATENȚIE! Restricții de trafic pe DN 7C și DN 73C, pentru Raliul Argeșului 2025
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează conducătorii auto că, în perioada 31 octombrie – 01 noiembrie 2025,...

Scandalul gazelor la Mioveni: Mii de oameni rămân în frig, după ce PSD a blocat ajutoarele financiare. PNL: „Să vă fie rușine!”
Criza gazelor din Mioveni, declanșată de un incident major care a lăsat mii de cetățeni fără căldură și apă caldă,...
Câmpulung

O televiziune din Argeș se închide: CNA a retras licența Super TV pentru amenzi neplătite și program neadecvat
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis în ședința publică de astăzi retragerea licenței audiovizuale pentru postul de televiziune local...

Femeie de 50 de ani găsită moartă, în apă, la Câmpulung
În ziua de 27 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că...

VIDEO ȘOCANT! Război între doi pensionari din Argeș: Un bărbat de 74 de ani a distrus mașina vecinei de 63 ani
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Rucăr au finalizat cercetările într-un caz neobișnuit de distrugere în formă continuată, care a vizat...
RECLAMA MONETAG
În Trend
ACTUALacum o săptămânăEA ESTE!!! Femeie din Curtea de Argeș prinsă la furat din magazine – PREFERĂ COSMETICELE
ACTUALacum o săptămânăElevă de a XII-a, la un liceu cunoscut din Argeș, reținută: Prinsă de două ori în aceeași săptămână conducând fără permis
ACTUALacum 5 zileScandalul apei din Curtea de Argeș: Este sau nu contaminată? AQUATERM SPUNE CĂ NU, DSP ANUNȚĂ VERIFICĂRI – DOCUMENT
ACTUALacum 2 săptămâniVIDEO Incendiu violent la o cunoscută firmă din Curtea de Argeș! Pompierii intervin în forță pe strada Fabricii
ACTUALacum 5 zileReușită de excepție a primarului Mogaru: Corbi și Jgheaburi au, în sfârșit, apă curentă și canalizare, după 8 ani de așteptare în domnia familiei Baciu
ACTUALacum o săptămânăSchimb de gardă la Jandarmeria Argeș: Colonelul Răzvan Vâlcu preia comanda de la colonelul Cezar Toma
ACTUALacum 5 zileVIDEO | Descinderi la samsarii de mașini din Argeș – Prejudiciu uriaș
DIVERSEacum 2 săptămâniVIDEO! Fulgy de la Clejani s-a combinat cu Bianca Drăgan de la Cancan! Lăutarul pianist, sărut pasional și amor nebun noaptea pe plaja în Dubai cu bomba sexy de pe Instagram venită pentru el în Emirate











