In cadrul petitiei, el argumenteaza ca “in aceasta ordonanta de urgenta se incalca art. 115 alin. 4 din Constitutia Romaniei care precizeaza ca ‘[G]uvernul poate adopta ordonante de urgenta numai in situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata, avand obligatia de a motiva urgenta in cuprinsul acestora’“. Dogaru arata ca guvernul nu a motivat in cuprinsul ordonantei urgenta reglementarii.
“In al doilea rand, va reamintesc ca aceasta propunere de ordonanta de urgenta vine in contextul in care la data de 16 Decembrie 2014 domnul prim ministru Victor Ponta a trimis o scrisoare adresata rectorului Universitatii din Bucuresti prin care declara ca renunta la titlul de doctor ca urmare a ‘acuzatiilor publice cu privire la teza mea de doctorat‘”, se arata in petitie.
Initiatorul precizeaza ca, potrivit Legii Educatiei in vigoare, titlul de doctor poate fi retras doar de catre Ministerul Educatiei, in cazuri de nerespectare a standardelor de calitate si etica profesionala, pe baza unor rapoarte externe realizate de anumite organisme. Dogaru aminteste si ca “Universitatea din Bucuresti a retrimis, la data de 18 Decembrie 2014, o adresa oficiala Ministerului Educatiei si Cercetarii Stiintifice prin care solicita, conform articolului 170 (1) al Legii Educatiei Nationale, retragerea titlului de doctor domnului Victor Viorel Ponta, in urma analizei Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti, care a concluzionat la data respectiva ca teza de doctorat a domnului Ponta a fost plagiata”.
“Impreuna cu cei peste 2.200 (la data trimiterii acestei petitii) de semnatari ai scrisorii deschise publicata la adresa http://civitas.dogaru.net/nu-modificarii-legii-educatiei-care-va-face-posibil-ca-doctorii-sa-poata-renunta-la-titlul-de-doctor/, consider ca Ordonanta de Urgenta 94/2014 este (a) abuziva, (b) nejustificata, si (c) contravine standardelor educatiei si, prin urmare, repet solicitarea imperioasa de a sesiza Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate“, se arata in aceeasi petitie.
Fragmente din petitie:
- domnul Victor Ponta incearca in mod abuziv sa gaseasca o iesire din situatia in care s-a pus el insusi, prin a renunta la titlul de doctor fara ca plagiatul sa fie oficial recunoscut, si astfel a se sustrage raspunderilor legale pentru foloasele necuvenite de care a beneficiat in urma obtinerii (printr-un fals academic) a titlului universitar.
- Articolul 1, punctul 12 al OUG 94/2014 este in mod clar dedicat unui singur beneficiar, si anume domnul prim ministru Victor Ponta. Cimpeanu, ministrul educatiei, a declarat ca ministerul educatiei a primit doar o singura astfel de cerere, desi argumentase ca ordonanta de urgenta este motivata de lipsa procedurilor legale pentru a indeplini “cererile venite din partea societatii civile si academice.” (sursa).
- O ordonanta de urgenta care include o modificare legislativa care va permite unui demnitar sa evite consecintele legii (si anume 170 (1) al Legii Educatiei Nationale) este profund nedemocratica si neconstitutionala, si creeaza un precedent periculos, permitand celor ce nu vor fi respectat standardele de calitate si etica profesionala si academica o posibilitate de a evita tragerea la raspundere legala sau academica.
- legislatia in vigoare OFERA cadru legal pentru retragerea titlului de doctor domnului Victor Ponta;
- nu se pot imagina alte situatii plauzibile, in afara celor de frauda academica, in care un detinator de titlu academic sa doreasca sa renunte benevol la acest titlu.
Descarca de aici petitia integrala
Petitie Avocatul Poporului Ordonanta de Urgenta 94-2014 Care Modifica Legea Educatiei
Amintim ca este pentru a doua oara cand lui Victor Ciorbea, ca Avocat al Poporului, i se cere sa sesizeze Curtea Constitutionala in legatura cu modificari fundamentale aduse Legii Educatiei. Prima oara, dupa ce tot Guvernul Ponta a modificat fara dezbatere publica, tot prin OUG, peste 97 de prevederi ale legii, Ciorbea a refuzat sa sesizeze CCR.
Citeste si: