Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Péter Szijjártó susține extinderea centralei nucleare Paks cu rușii de la Rosatom

Publicat

in

Construirea celor două noi reactoare ale centralei nucleare Paks este în interesul economiei naţionale şi al securităţii naţionale, iar compania rusă de stat Rosatom este capabilă să realizeze această investiţie, a declarat, joi, la Instanbul, ministrul de externe Péter Szijjártó pentru Agenţia de Presă MTI, după întrevederea sa cu directorul general al Rosatom, Alexei Lihaciov, citează Rador.

PAKS, un proiect controversatFoto: Colaj foto

Ministrul de externe a precizat: în cadrul discuţiei, conducătorii Rosatom au asigurat Ungaria că din punct de vedere tehnic sunt în continuare capabili să realizeze investiţia.

Peter Szijjarto a mai subliniat că Agenţia Ungară pentru Energie Atomică verifică în prezent cererile de autorizare depuse, iar odată ce acestea vor fi aprobate, construcţia centralei ar putea intra în faza următoare.

“Puterea nucleară, construirea celor două noi unităţi ale centralei servesc interesele securităţii naţionale, economiei naţionale şi strategiei naţionale a Ungariei, şi vor asigura o aprovizionare cu energie a Ungariei mai sigură şi mai predictibilă”, a declarat Péter Szijjártó, care a adăugat: la sfârşitul primului sfert al secolului XXI, lumea – în special Europa şi, implicit, Ungaria – trebuie să facă faţă unor provocări la care nimeni nu s-a aşteptat.

Nu e vorba doar despre securitatea noastră fizică, ci şi despre securitatea aprovizionării cu energie. Funcţionarea pieţei mondiale a energiei este îngreunată de provocări enorme, şi ţări precum Ungaria, a căror energie se asigură îndeosebi din import, sunt deosebit de sensibile la aceste dificultăţi.

Ministrul de externe a mai spus: interesul Ungariei este să devină independenptă într-o măsură tot mai mare în ceea ce priveşte producţia de energie, ceea ce necesită capacităţi, iar energia nucleară reprezintă posibilitatea capacităţii maxime în producţia de energie proprie.

Péter Szijjártó a apreciat că energia nucleară este o modalitate ieftină, sigură şi ecologică de producere a energiei, care asigură ca Ungaria să menţină preţurile reduse la utilităţi şi să îşi îndeplinească obiectivele asumate în domeniul protecţiei mediului.

Şeful diplomaţiei ungare a mai menţionat că există dispute şi provocări pe plan internaţional şi în sectoarele energetice bazate pe transportul zilnic, precum gazele naturale şi petrolul.

Prin urmare, este important ca Ungaria să consolideze producţia de energie nucleară, deoarece combustibilii nucleari pot fi stocaţi pe o perioadă lungă de timp, astfel încât exploatarea energiei nucleare asigură un grad semnificativ de independenţă şi stabilitate în aprovizionarea cu energie.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

România câștigă procesul privind falimentul Astra Asigurări. Statul evită plata a 330 de milioane de euro

Publicat

in

Statul român a câștigat procesul intentat de familia Adamescu prin care i s-au cerut despăgubiri de 330.000.000 euro în dosarul falimentului societății Astra Asigurări, transmite Ministerul Finanțelor Publice. Procesul s-a desfășurat la Tribunalul Arbitral de la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID).

Dan Adamescu, patronul astra asigurariFoto: Hotnews

Holdingul The Nova Group Investments (TNG), controlat de familia Adamescu a cerut compensații de la statul român într-o procedură de arbitraj, inițiată în 2016. TNG a solicitat banii pe motiv de „distrugere sistematică a invesțiilor sale în România”, citand in acest sens și condamnarea lui Dan Adamescu la 4 ani și 4 luni de închisoare cu executare, din luna mai a aceluiași an, într-un dosare în era acuzat că a mituit judecători de la Tribunalul București pentru a obține soluții favorabile în instanță pentru firme aflate în insolvență.

Acuzațiile aduse statului român

Din punct de vedere formal, TNG a reclamat la ICSID că România a încălcat Acordul privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor între Guvernul României şi Guvernul Regatului Ţărilor de Jos.

În decizia comunicată Ministerului Finanțelor Publice în cursul zilei de joi, Tribunalul Arbitral a constatat că „România nu a încălcat obligațiile asumate față de investitorul olandez prin semnarea Acordului cu privire la promovarea și garantarea reciprocă a investițiilor încheiate de România cu Guvernul Regatului Ţărilor de Jos, astfel că nu trebuie să plătească despăgubirile solicitate la nivelul anului 2019, de aproximativ 330 milioane euro”, a precizat MFP.

În esență, statul român era acuzat că nu a respectat Acordul prin:

  • deciziile pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară le-a exercitat asupra activităţii Astra Asigurare-Reasigurare SA, care au condus la intrarea acesteia în faliment;
  • urmărirea penală nejustificată a lui Dan Adamescu, prin derularea unei campanii media ostile împotriva lui Dan Adamescu;
  • negarea dreptului său la un proces echitabil în procedurile penale interne (de către organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti).

Răspunsul României în fața Tribunalului Arbitral

Apărările scrise ale României au prezentat Tribunalului următoarele teze:

  • familia Adamescu este singura responsabilă pentru eșecul societății Astra Asigurare-Reasigurare SA și, în fapt, aceștia sunt cei care au determinat societatea de asigurare să încalce regulile și regulamentele din domeniul asigurărilor, ceea ce a condus la decizia Autorității de Supraveghere Financiară de a desemna un administrator special la Astra Asigurare-Reasigurare SA;
  • administratorul special și 4 firme independente de renume au descoperit un minus de aproape 1 miliard lei (aprox. 200 milioane euro) în marginea de solvabilitate a Astra Asigurare-Reasigurare SA;
  • ca efect al acestor acțiuni ilegale, România a fost nevoită să intervină la minimul necesar și, deși i s-au oferit reclamantului variante de acțiune pentru salvarea societății Astra Asigurare-Reasigurare SA, acesta a eșuat în a lua măsurile de remediere necesare;
  • inițierea de către Autoritatea de Supraveghere Financiară a unor controale la Astra Asigurare-Reasigurare SA, în contextul informării venite de la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România privind existența unei datorii a societății de asigurare de 93 milioane lei (decembrie 2013), a fost justificată, rezonabilă și a constituit o măsură prudentă, acestea fiind făcute în interesul publicului;
  • familia Adamescu s-a implicat în activități infracționale la cel mai înalt nivel, respectiv coruperea unor judecători;

De asemenea, a fost invocat faptul că acțiunile penale împotrva lui Dan Adamescu și Alexander Adamescu au fost legitime și efectuate cu bună credință, iar acuzațiile au fost dovedite cu probe impresionante. În plus, implicarea celor doi în falimentul Astra Asigurări a fost dovedită cu claritate.

Reprezentarea României a fost făcută de către un consorțiu format din trei case de avocatură: „Derains & Gharavi AARPI” (Franța), „Akinci Danişmanlik Hizmetleri LTD” (Turcia) şi „Trofin şi Asociaţii SCA” (România).

Un litigiu pornit acum opt ani

Când familia Adamescu a inițiat acțiunea împotriva statului român, în 2016, Alexander Adamescu reclama că falimentarea Astra Asigurări a fost făcută în mod deliberat, cu scopul preluării ostile a activelor TNG a și a publicației „România Liberă”.

„Statul roman prin ASF și alte instituții a falimentat compania Astra. Singura șansă pentru a demonstra acest adevăr este un arbitraj în fața unei Curți de Arbitraj Internațional, motiv pentru care TNG a transmis Guvernului Romîniei o notificare la mijlocul lunii decembrie 2015. Răspunsul a venit prompt: s-a construit un dosar penal împotriva Astra, care ignoră în totalitate datele reale și pune vina in exclusivitate pe două persoane: Dan și Alexandru Adamescu”, susținea într-un comunicat semnat de Alexander Adamescu.

Citeste mai mult

NATIONAL

Hummels părăseşte Borussia Dortmund după 13 ani şi 508 meciuri

Publicat

in

Fundaşul Mats Hummels părăseşte Borussia Dortmund după 13 ani şi 508 meciuri jucate în două perioade petrecute la clubul german, relatează bbc.com, potrivit news.ro

Jucătorul în vârstă de 35 de ani a ajuns în finala Ligii Campionilor cu Dortmund în 2012-2013 şi în acest an, când echipa a pierdut în faţa lui Real Madrid.

“A fost o onoare pentru mine să joc pentru BVB atât de mult timp şi să fac parte din călătoria de pe locul 13 în ianuarie 2008 la ceea ce reprezintă Borussia Dortmund astăzi. Acest club şi fanii săi reprezintă ceva foarte special – iar pentru mine chiar mai mult decât atât”, a declarat Hummels.

Hummels a ajuns la Dortmund de la Bayern sub formă de împrumut în 2008, înainte de a semna definitiv în anul următor. El a câştigat trofee succesive în Bundesliga şi Cupa Germaniei.

S-a întors la Bayern în 2016, dar a câştigat din nou Cupa Germaniei după ce s-a întors la Dortmund în 2019.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend