NATIONAL
Percheziții mamut la firme şi persoane suspectate de braconaj piscicol: se implică peste 100 de forțe de ordine
Publicat
acum 6 luniin
De
adminPoliţiştii de la transporturi din cinci judeţe au efectuat, duminică, 22 de percheziţii în comunele Manoleasa şi Ripiceni din judeţul Botoşani, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu.
Potrivit sursei citate, percheziţiile au avut loc la sediile unor societăţi comerciale care au ca obiect de activitate comercializarea de produse piscicole, precum şi la persoane fizice bănuite de infracţiuni la regimul navigaţiei şi braconaj piscicol.
„Poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Iaşi, Biroul de Investigare a Fraudelor şi Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Botoşani, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Suceava, Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Bacău, Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Neamţ, poliţişti ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Botoşani şi jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău pun în executare 22 de mandate de percheziţie domiciliară emise de Tribunalul Galaţi şi Judecătoria Săveni, la sediul unor societăţi comerciale care au ca obiect de activitate comercializarea de produse piscicole, precum şi la persoane fizice bănuite de infracţiuni la regimul navigaţiei şi braconaj piscicol, din comunele Ripiceni (19 locaţii) şi Manoleasa (3 locaţii), judeţul Botoşani”, a precizat oficialul IPJ, informează Agerpres.
100 de forțe de ordine implicate în acțiune
Peste 100 de forţe de ordine au fost angrenate în acţiune pentru probarea activităţii infracţionale a persoanelor care pun în exploatare/navigaţie ambarcaţiuni de pescuit comercial neînregistrate la Autoritatea Navală Română, cu care efectuează activităţi de pescuit comercial pe lacul de acumulare Stânca-Costeşti, folosind unelte ilegale (setci monofilament), ulterior peştele fiind comercializat de către societăţi de profil fără documente legale.
Poate vrei sa citesti
În pline negocieri pentru formarea Guvernului, un greu al USR atacă dur PSD
Noua Zeelandă va reglementa prin lege utilizarea sateliților, din cauza problemelor de securitate
VIDEO Panică în SUA, după ce mai multe drone misterioase au apărut pe cer
VIDEO S-a deschis circulației cea mai complexă și mai grea autostradă din România: La final va străpunge Carpații
Unemployment rate up 5.6pct in Q3 this year
VIDEO Caravana Creștină – Turneul Național de Muzică Bizantină s-a încheiat la București
NATIONAL
În pline negocieri pentru formarea Guvernului, un greu al USR atacă dur PSD
Publicat
acum 38 de minutein
13 decembrie 2024De
adminDisprețuirea Timișoarei în Capitală și jocul dublu al PSD trebuie să înceteze, subliniază primarul Timișoarei, Dominic Fritz. El susține că Timișoara nu a primit niciun leu din cele 100 milioane împărțite pentru orașele cu termoficare centralizată, potrivit Mediafax.
„Ghicitoare: din 100 milioane de lei împărțiți azi la orașele cu termoficare centralizată, din pixul guvernului, câți bani merg la Timișoara? Corect, zero. În timp ce PSD clamează că trebuie să scadă taxele locale la Timișoara pentru a face un cadou marilor proprietari imobiliari, împarte la guvern banii munciți și de timișoreni spre alte orașe”, a scris vineri pe Facebook Dominic Fritz.
El arată că Timișoara a pierdut anul acesta 150 milioane de lei „pentru că guvernul PSD a schimbat formula după care se întorc banii din impozitul pe venit la localitățile oamenilor”.
„Să vrei să tai taxele locale pentru cei bogați ca să lipsească banii pentru subvențiile noastre la termoficare, și în același timp să tai din sumele Timișoarei ca apoi să le redistribui pentru termoficarea din alte orașe – ăsta da cinism politic. Ah, să nu uităm de ipocrizia supremă cu care ne întreabă PSD de ce avem taxe locale mai mari decât în orașele în care au pompat banii din bugetul de stat de ani de zile. Am o provocare pentru PSD. Dați-ne și nouă bani din pixul guvernului (fondul de rezervă), și vom scădea taxele locale pentru imobiliarii voștri fix cu suma pe care ne-o dați. Puneți-vă banii unde vi-s vorbele. Disprețuirea Timișoarei în Capitală și jocul dublu al PSD trebuie să înceteze. Pentru asta mă lupt”, arată primarul Timișoarei.
Un sprijin financiar de peste 2,1 miliarde lei va fi acordat de guvern pentru dezvoltarea comunităților locale și modernizarea infrastructurii de energie termică, a anunțat joi premierul Marcel Ciolacu înaintea ședinței de Guvern.
NATIONAL
Noua Zeelandă va reglementa prin lege utilizarea sateliților, din cauza problemelor de securitate
Publicat
acum 38 de minutein
13 decembrie 2024De
adminAutoritățile din Noua Zeelanda vor stabili prin lege cine are voie să utilizeze sateliți de pe teritoriul țării. Decizia a fost luată după ce serviciul de informații al țării și-a exprimat îngrijorarea cu privire la entitățile interesate de această activitate, potrivit Mediafax.
Guvernul a anunțat vineri că anul viitor va adopta o lege care va împiedica entitățile care „nu împărtășesc valorile țării” să folosească Noua Zeelandă ca bază pentru utilizarea sateliților.
Zona în care se află țara, dar și cerul mai mult senin fac din Noua Zeelandă un loc foarte bun pentru lansarea și monitorizarea sateliților. De exemplu, Agenția Spațială Europeană se numără printre entitățile care supraveghează spațiul de la sol, din Noua Zeelandă.
În luna septembrie, serviciul de informații din Noua Zeelandă și-a exprimat îngrijorarea cu privire la unele entități străine care doresc să dezvolte infrastructura spațială, care „ar putea dăuna intereselor Noii Zeelande”.
Raportul nu spune ce țară sau ce entități ar reprezenta o amenințare pentru Noua Zeelandă. Totuși, în altă parte a documentului se vorbește despre China considerată a fi „o preocupare complexă”.
„Noile reglementări sunt menite să împiedice înființarea sau utilizarea infrastructurii spațiale la sol în Noua Zeelandă de către entități care nu împărtășesc valorile sau interesele noastre”, au anunțat reprezentanții Guvernului prin intermediul unui comunicat preluat de Reuters.
Noua Zeelandă, membră a grupării de securitate Five Eyes, alături de Statele Unite ale Americii, Regatul Unit, Australia și Canada, are o mică industrie spațială comercială care crește rapid cu sprijinul guvernului.
NATIONAL
VIDEO Panică în SUA, după ce mai multe drone misterioase au apărut pe cer
Publicat
acum 48 de minutein
13 decembrie 2024De
adminO apariție misterioasă de drone în statul New Jersey a generat cereri pentru declararea unei „stări de urgență” și a atras atenția publicului și a autorităților. Oficialii sugerează posibilitatea ca acestea să provină de la o „navă-mamă” iraniană aflată în largul coastei de est, scrie dailymail.co.uk.
Reprezentantul republican Jeff Van Drew a afirmat că „Iranul a lansat nava, probabil în urmă cu aproximativ o lună, după ce a încheiat o înțelegere cu China pentru a achiziționa drone, o navă-mamă și alte tehnologii”. El a adăugat că „aceste drone ar trebui să fie doborâte” și că „armata este în alertă maximă în această privință”.
În ciuda acestor declarații, Pentagonul a respins ipoteza, subliniind că nu există dovezi care să sugereze implicarea unui adversar sau existența unei nave-mamă iraniene. Secretarul de presă al Pentagonului, Sabrina Singh, a declarat: „În acest moment, nu avem nicio dovadă că aceste activități provin de la o entitate străină sau sunt opera unui adversar”.
Îngrijorările privind aceste OZN-uri au început la mijlocul lunii noiembrie, după ce drone „de mărimea unei mașini” au fost observate deasupra Arsenalului Picatinny din Rockaway și în apropierea terenului de golf al fostului președinte Donald Trump din Bedminster.
Într-o audiere recentă din Congres, senatorul Jon Bramnick a cerut ca „statul New Jersey să emită o stare de urgență limitată care să interzică toate dronele până când publicul primește o explicație cu privire la aceste apariții multiple”.
De asemenea, FBI a recunoscut că nu știe cine este responsabil pentru aceste drone, iar Casa Albă a declarat că monitorizează „îndeaproape” situația. În timpul audierii, reprezentantul Chris Smith a raportat că „50 de drone au venit din largul oceanului și au urmărit bărcile Pazei de Coastă a SUA”.
Smith a sugerat că „ar putea fi Putin, Xi Jinping sau Orientul Mijlociu”, dar a subliniat că „nu putem exclude nimic”.
Primarii din 21 de orașe din New Jersey au solicitat printr-o scrisoare adresată guvernatorului Phil Murphy măsuri la nivel de stat pentru a face față acestei situații.
Administrația Federală a Aviației (FAA) și FBI au fost alertate, iar rapoartele martorilor descriu dronele ca având lumini verzi și roșii, fiind „mari cât o mașină mică”. Directorul adjunct al FBI, Robert Wheeler, a confirmat existența a peste 3.000 de observații raportate.
Guvernatorul Murphy a declarat că „dronele nu par să reprezinte un risc pentru siguranța publică, dar este ceva ce luăm foarte în serios”. El a adăugat că „în momentul în care le vezi, se întunecă”, calificând dronele drept „foarte sofisticate”.
Situația rămâne un mister, iar autoritățile continuă să investigheze aparițiile. Locuitorii din New Jersey și-au exprimat îngrijorarea pe rețelele sociale, unde au relatat observații similare despre dronele care par să vină dinspre ocean și să dispară rapid după ce pătrund pe uscat.
NATIONAL
VIDEO S-a deschis circulației cea mai complexă și mai grea autostradă din România: La final va străpunge Carpații
Publicat
acum 57 de minutein
13 decembrie 2024De
adminMinistrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță deschiderea Secțiunii 5: Curtea de Argeș – Pitești a Autostrăzii Sibiu – Pitești. Această secțiune este parte din cea mai complexă autostradă construită în România, care la finalul lucrărilor va străpunge munții Carpați. În acest an se dau în circulație aproximativ 16 kilometri, iar anul viitor vor fi dați în circulație restul de 14,65 kilometri, aferenți Secțiunii 5.
”Deschidem astăzi circulația pe primii 15,7 km ai Secțiunii 5 a Autostrăzii Sibiu-Pitești.
Mai exact, se va circula între Nodul rutier Bascov și Nodul rutier Băiculești. Vorbim de o deschidere cu aproximativ 8 luni mai devreme decât prevede termenul contractual pentru finalizarea Secțiunii 5 (Pitești-Curtea de Argeș).
Drumurile de mare viteză reprezintă șansa dezvoltării economice a României și de aceea fiecare sector finalizat, trebuie dat rapid în circulație, acolo unde este posibil.”, arată Sorin Grindeanu.
Stadiul pe întregul amplasament este următorul
La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, a oferit detalii despre stadiul lucrărilor pe autostrada Sibiu Pitești.
”Chiar dacă condițiile meteorologice nu au fost prea favorabile, in ultima perioada, antreprenorul s-a mobilizat bine și se fac ultimele pregătiri pe tronsonul celor 16 km pentru a se da în trafic
– Continuă realizarea marcajelor rutiere orizontale
– Au fost finalizate lucrările de așternere a stratului de asfalt de uzură MAS16 între nodul rutier Băiculești și legătura cu Autostrada București – Pitești #A1
– Continuă lucrările de așternere a stratului de uzură între nodul rutier de la Băiculești și nodul rutier de la Curtea de Argeș
– Continuă lucrările de montare a panourilor fonoabsorbante, parapetului metalic și gardului de protecție
– Continuă execuția drenajului longitudinal, rigolei mediane șanțurilor și canalelor trapezoidale
– Continuă lucrările de iluminat public și ITS
– Continuă lucrările de iluminat public în parcarea de scurtă durată de la km 107+970 și la spațiul de servicii tip S2 de la km 118+360
– Continuă lucrările la Centrele de Întreținere și Coordonare de la Curtea de Argeș și Bascov
– Podul peste canal amenajat râul Argeș (km 92+814) – continuă montarea predalelor
– Podul peste canal râul Argeș (km 95+927) – este în curs de finalizare montarea predalelor și a început turnarea plăcii de suprabetonare
– Podul peste râul Argeș (km 99+398), podul peste pârâu valea Tutana (km 101+829) – s-au finalizat lucrările de realizare a hidroizolației și de așternere a stratului de asfalt de bază BA8, respectiv strat de legătură
– Podul peste canal amenajat râul Argeș (km 103+666) – continuă armarea și betonarea plăcii de suprabetonare și au început lucrările de montare a liselor prefabricate
– Podul peste râul Valsan (km 109+383) și podul peste râul Argeș (km 110+565) – s-a finalizat efectuarea testelor statice și dinamice
– Podul peste râul Argeș (km 110+565) este finalizat
– Podul peste drumul de exploatare (km 111+260) – s-a finalizat așternerea straturilor de asfalt și este în curs de finalizare montarea parapetului metalic
– Podul peste canal amenajat râul Argeș (km 111+362) – s-au finalizat lucrările de asfaltare și sunt în curs de finalizare lucrările de montare a parapetului metalic și a sistemului de iluminat public
Acest lot cuprinde și realizarea a 3 noduri rutiere principale:
Nod Rutier Băiculești:
– s-au finalizat lucrările de așternere a straturilor de asfalt (bază, legătură, uzură);
– au fost finalizate lucrările de iluminat public, inclusiv testarea acestuia
– au fost finalizare lucrările la sensul giratoriu cu DN7C
– au fost finalizare lucrările pentru trasarea marcajului rutier
– continuă montarea parapetului metalic și sunt în curs de finalizare șanțurile trapezoidale
Nod rutier Bascov
– au fost finalizate lucrările de terasamente și de așternere a straturilor de asfalt
– au fost finalizate lucrările de iluminat public, rigola carosabilă și refacerea zonei pietonale de pe DN7
– a fost finalizat pasajul peste DN7
– continuă lucrările la sensul giratoriu din zona pasajului peste DN7 între pilele 2 și 3
– este în curs de finalizare montarea parapetului metalic pe bretele
Nod Rutier Curtea de Argeș
– au fost finalizate lucrările de armare, cofrare și turnare a piloților aferenți pasajului peste strada Bușaga
– continuă lucrările de așternere a stratului de bază și a stratului de legătură
Antreprenorul are mobilizate în șantier 1179 persoane, 190 utilaje și echipamente și 152 autovehicule. Cu mobilizarea actuală, estimăm ca restul secțiunii până la Curtea de Argeș să îl dăm în trafic în primăvara, tot înaintea termenului contractual.”, arată Irinel Ionel Scrioșteanu.
NATIONAL
Unemployment rate up 5.6pct in Q3 this year
Publicat
acum o orăin
13 decembrie 2024De
adminThe unemployment rate accounted for 5.6% in the third quarter of 2024, up 0.6 percentage points from the second quarter of this year, the National Institute of Statistics (INS) informs on Friday.
According to the statistics, the employment rate of the working-age population (15-64 years old) was 63.3% in the third quarter, going down compared to the previous quarter.
INS data show that, in the third quarter of 2024, the employment rate of the population aged 20-64 was 69.3%.
During the reference period, Romania’s active population was 8.211 million people, of which 7.751 million people were employed and 460,400 people were unemployed.
The employment rate of the working-age population (15-64 years) was, in the third quarter of 2024, 63.3%, down 1.1 percentage points compared to the second quarter of 2024.
According to the INS, the employment rate was higher for men (71.4% compared to 55.1% for women) and for people from urban areas (68.9% compared to 57.6% in rural areas). The employment rate of young people (15-24 years) was 19.6%.
By gender, the gap between the two unemployment rates was 0.9 percentage points (6% for men versus 5.1% for women), and by residential area, 4.8 percentage points (8.2% in rural areas versus 3.4% in urban areas).
By age group, the unemployment rate reached its highest level (26.9%) among young people (15-24 years old). AGERPRES
NATIONAL
VIDEO Caravana Creștină – Turneul Național de Muzică Bizantină s-a încheiat la București
Publicat
acum o orăin
13 decembrie 2024De
adminAnul acesta, “Caravana Creștină” a promovat muzica bizantină, educația creștină și comuniunea spirituală în 5 orașe din România (Arad, Constanța, Craiova, Brașov și Ploiești), parcurgând 2.490 km în 49 de zile pentru a răspândi valorile creștine.
3,500 de persoane din întreaga țară au participat la aceste concerte de muzica bizantină, trăind o adâncă stare duhovnicească.
Ultima destinație a acestui an, în capitala țării, în inima ortodoxiei a avut loc Luni, 9 decembrie 2024, în Sala Aula Magna „Teoctist Patriarhul” de la Palatul Patriarhiei.
Clădirea de patrimoniu a fost gazda unui eveniment unic la nivel național. Trei culturi creștine ortodoxe s-au reunit pe aceeași scenă, într-o singură seară.
Evenimentul a fost organizat cu aprobarea Patriarhiei Române, prin Arhiepiscopia Bucureștilor. Evenimentul a fost organizat sub auspiciile Ambasadei Greciei în România.
Timp de 4 ore, 900 de iubitori de muzică psaltică au ascultat voci de renume internațional din cele trei culturi ortodoxe, aducând împreună tradițiile muzicale ale Balcanilor și Orientului Mijlociu într-o singură seară plină de viață și emoție duhovnicească.
La eveniment a fost prezent Preasfințitul Părinte Macarie de Glavinitsa, Episcop-vicar al Mitropoliei de Ruse, Bulgaria, care a acordat un cuvânt de învățătură:
„Tronos Junior ne-a adus o mare emoție pentru că a făcut întâlnirea asta deplină, în felul evanghelic. În fața noastră este o minune a bisericii, minunea unității in Hristos.Muzica ne-a adunat pe toți”
La eveniment au fost prezenți ambasadorii țărilor creștine în România precum:
Ambasada Greciei la București (doamna Ambasador al Republicii Elene din România, Evangelia Grammatika)
Ambasada Libanului în România (E.S. Doamna Rana Mokkadem)
Cipru: E. S. Domnul Marios Kountorides
Bulgaria: E. S. Domnul Radko Vlaykov
Albania: E. S. Doamna Enkeleda Merkuri
Această întâlnire între reprezentanții muzicii bizantine din România, Grecia și Liban a fost o oportunitate unică de a celebra unitatea creștină și tradiția comună a muzicii bizantine, care leagă aceste trei popoare prin credință și cultură.
Excelența Sa, Doamna Evangelia Liliana Grammatika, Ambasadoare a Republicii Elene în România:
„Vreau să o felicit pe Mina Cristiana pentru eforturile depuse. Prin eforturile ei, acest eveniment a călătorit și în Constanța. Sunt mândră să particip la acest eveniment, alături de mari interpreți de muzică bizantină. Îmi place vocea Nektariei Karantzi, aceasta fiind reprezentativă pentru muzica tradițională și bizantină a Greciei. Atunci când intru într-o biserică ortodoxă românească și ascult liturghia, simt legăturile și conexiunile. Legătura noastră este comună, legătura dintre România și Grecia precum și comuniunea cu Dumnezeu ca popoare creștine.”
Excelența Sa, Doamna Rana Mokkadem, Ambasadoare a Libanului în România:
„Mulțumesc mult, Mina Cristiana, și mulțumesc de asemenea „Asociației Armonia Lu Mina” și ambasadei Greciei, și sponsorilor acestui frumos eveniment. Noi aducem un mesaj de pace, un mesaj de tristețe, dar un mesaj de speranță din cauza a ceea ce se întâmplă în zona noastră. La sfârșitul zilei, muzica este plină de emoții, și în special, muzica liturgică este o întruchipare a dorințelor și rugăciunilor noastre pentru Dumnezeu și mai ales în sezonul Crăciunului care urmează ne dorim pace pentru Orientul Mijlociu și pentru toți oamenii din lume.”
În cadrul acestui concert excepțional, Ribale Wehbé din Beirut (Liban), considerată una dintre cele mai frumoase voci ale Orientului, a urcat pe scenă alături de Nektaria Karantzi și Achilleas Chaldaiakis din Atena (Grecia), doi artiști de renume internațional, cunoscuți pentru interpretările lor deosebite ale muzicii bizantine. Aceștia au fost acompaniați de Grupul Psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, condus de Părintele Arhidiacon Mihail Bucă, un ansamblu de excepție al Patriarhiei Române.
Evenimentul marchează un moment important pentru muzica psaltică: două cântări ale celebrului Petros Manuil Ephesios, compuse în jurul anului 1830, au fost interpretate pentru prima dată în 200 de ani de către Achilleas Chaldaiakis, profesor și solist renumit din Atena.
Aceste imnuri sacre, numite epifoneme, au fost transcrise din notația originală de dr. Cătălin Cernătescu în cadrul proiectului cultural SEMNE, derulat de o echipă a Universității Naționale de Muzică din București. Proiectul a redat viață unor piese valoroase din tradiția bizantină, contribuind la păstrarea și promovarea acestui patrimoniu unic.
Aceste creații inedite se află în manuscrisul grecesc Xiropotamu 415 și au fost transcrise din sistemul alfabetic al lui Petros Ephesios în noua notație bizantină de către dr. Cătălin Cernătescu, cercetător științific la Universitatea Națională de Muzică din București, în cadrul proiectului cultural SEMNE, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Proiectul menționat a fost derulat între lunile iunie și octombrie 2023 de către o echipă de cercetători și interpreți de la Universitatea Națională de Muzică, coordonată de domnul prorector prof.univ.dr. abilitat Nicolae Gheorghiță, având ca scop transcrierea și valorificarea concertistică a unor repertorii captive în notații ieșite din uz, precum cele ale lui Petros Manuil Ephesios sau Gheorghios Lesvios.
Tot în cadrul acestui eveniment, au fost prezenți membrii grupului „Iacov Protopsaltul”, dirijat de Marin Pîntea, care au interpretat cântări inspirate din tradiția athonită, aducând o atmosferă de profundă încărcătură duhovnicească. De asemenea, Ana Nuță și Grupul Psaltic de fete „Sfânta Muceniță Tatiana” din Craiova au construit o armonie de neuitat.
Pr. lect. dr. Zaharia MATEI, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, a susținut o cuvântare despre muzica bizantină iar Pr.Adrian Mazilița a expus un studiu realizat despre imnografi și melozi și expoziția de icoane cu marii protopsalti.
Prezentatoarea emisiunii „Micul Creștin” de pe pe Trinitas Tv, Delia Papazicu, a interpretat o poezie creștină numită „Duhovnicul”, compusă de Părintele Cristian Alexandru, membru al grupului de psalți „Tronos”, compozitor și poet. Ulterior, au urcat pe scenă copiii din Corul psaltic al Patriarhiei Române, „Tronos Junior”, condus de dirijorul Ioan Balaban.
Ana Nuță și Corul psaltic de fete „Sf. M. Muc. Tatiana Diaconița” din Craiova a interpretat colindul „Vino Iisuse în inima mea”.
Colindul „Vino Iisuse în inima mea”, compus de Maicile de la Mănăstirea Paltin este o chemare profundă și sinceră către Hristos, cu dorința de a-L adăposti în sufletele noastre. Într-o atmosferă plină de lumină și de speranță, colindul ne reamintește de umilința Nașterii Mântuitorului, care s-a desfășurat nu într-un palat, ci într-o iesle, în mijlocul sărăciei și al iubirii divine.
Evenimentul și proiectul în scop caritabil a inclus, de asemenea, proiecții și prezentări legate de documentarul de lung metraj „Sounds of Byzantium”, care explorează istoria, semnificația și impactul muzicii bizantine în diverse culturi și discipline, inclusiv artă, știință și terapie.
În cadrul evenimentului, a avut loc o expoziție de fotografii a icoanelor realizate de pictorul bisericesc Costel Olărean sub îndrumarea Pr. Lect. univ. dr. Adrian-Cristian Mazilița, icoane care împodobesc Sala de festivități a Centrului eparhial al Episcopiei Severinului. Această expoziție a fost realizată cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. În cadrul galeriei foto au fost expuse, sumar, elemente teoretice fundamentale din muzica bizantină, precum și chipuri de melozi, imnografi și protopsalți care au trudit de-a lungul istoriei la evoluția acestei arte, începând cu imaginea Sfântului Prooroc David, continuând cu perioada secolelor II – XX și încheind cu Sfântul Nectarie Protopsaltul.
De asemenea, vizitatorii expoziției au posibilitatea să acceseze online studiul intitulat: O istorie a muzicii bizantine in imagini – chipuri de melozi, imnografi și protopsalți, realizat de Pr. Lect. univ. dr. Adrian Cristian Mazilița de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova.
Artiști:
● Grupul psaltic “Iacov Protopsaltul”
● Nektaria Karantzi (Grecia)
● Ribale Wehbé (Liban)
● Ahilleas Chaldeakes (Grecia)
● Tronos Junior, Corul psaltic de copii al Patriarhiei Române
• Ana Nuță și Corul psaltic de fete „Sf.M.Muc.Tatiana Diaconița” din Craiova
● Delia Papazicu
● Grupul Psaltic Tronos al Patriarhiei Române, fondat și dirijat de Părintele Arhidiacon Mihail Bucă
Concertul a fost prezentat de Daniel Buzdugan.
Sub deviza „Unitate prin muzica bizantină și tradiție ortodoxă”, turneul național caritabil „Caravana Creștină”, proiect cultural al Asociației Culturale, Armonia lu’mina, are ca obiectiv să aducă împreună credincioși din toate colțurile țării pentru a celebra valorile spiritualității ortodoxe prin muzică, conferințe și expoziții tematice.
Mulțumim sponsorilor:
Dacris România, Colors Serigraphic, Smith&Smith, Confort Audit, C&I Eurotrans XX1, Autoklass,Legume Fructe SRL
Parteneri: Uniunea Elenă din România, Trinitas Tv, Universitatea Națională de Muzică București, Normedia
În pline negocieri pentru formarea Guvernului, un greu al USR atacă dur PSD
Noua Zeelandă va reglementa prin lege utilizarea sateliților, din cauza problemelor de securitate
VIDEO Panică în SUA, după ce mai multe drone misterioase au apărut pe cer
VIDEO S-a deschis circulației cea mai complexă și mai grea autostradă din România: La final va străpunge Carpații
Unemployment rate up 5.6pct in Q3 this year
ITM Argeș, anunț important despre adeverințele de vechime în muncă
Tragedie la Albeștii de Argeș: Mihai s-a sinucis la doar 34 ani, în postul Crăciunului
Familia fostului primar Nicolae Diaconu, mesaj special pentru argeșeni
VEȘTI BUNE! Se deschide tronsonul Pitești – Mânicești din autostrada Sibiu – Pitești. Cu 8 luni mai devreme
VIDEO | I-AU BUBUIT! Percheziții la vânzătorii de artificii si petarde – O tonă de produse pirotehncie confiscate si 2 dosare penale
VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC
PITEȘTI
Polițist din Argeș în cătușe pentru luare de mită! A cerut 3000 Euro de la un argeșean pentru a-l scoate basma curată – CINE E POLIȚISTUL
Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș, la delegarea și sub coordonarea procurorului de...
VIDEO | I-AU BUBUIT! Percheziții la vânzătorii de artificii si petarde – O tonă de produse pirotehncie confiscate si 2 dosare penale
Ieri, 11 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal, sub supravegherea Parchetul...
ITM Argeș, anunț important despre adeverințele de vechime în muncă
Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș reamintește tuturor angajatorilor că, în conformitate cu legislația în vigoare, au obligația de a elibera...
VEȘTI BUNE! Se deschide tronsonul Pitești – Mânicești din autostrada Sibiu – Pitești. Cu 8 luni mai devreme
Lucrările la Secțiunea 5 a Autostrăzii Sibiu-Pitești (#A1), pe tronsonul dintre Curtea de Argeș și Pitești, avansează într-un ritm accelerat....
Curtea de Argeș
VESTE MARE! Azi se deschide circulația pe tronsonul Bascov – Băiculești din Autostrada Sibiu-Pitești
Astăzi, la ora 15.00, se va deschide circulația pe un nou tronson al Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1), cuprins între Nodul rutier...
Tragedie la Albeștii de Argeș: Mihai s-a sinucis la doar 34 ani, în postul Crăciunului
O comunitate întreagă este zguduită de o tragedie neagră, după ce Mihai C., un tânăr de doar 34 de ani,...
Familia fostului primar Nicolae Diaconu, mesaj special pentru argeșeni
Într-o zi cu o semnificație profundă, de Ziua Sfântului Nicolae, o sărbătoare ce simbolizează generozitatea și bunătatea, familia lui Nicolae...
ȘOC! PNL și USR, mână-n mână cu AUR în Argeș pentru obținerea puterii locale – ARANJAMENTE PENTRU VOTUL DE DUMINICĂ
Contrar a ceea ce se intampla la Bucuresti unde goana după ciolan i-a unit pe cei care pana mai ieri...
ACUM! Incendiu într-un bloc din Curtea de Argeș
In această dimineață, pompierii au primit o sesizare privind o fumegație densă la un apartament al unui bloc din municipiul...
Mioveni
Cine sunt noii parlamentari de ARGEȘ, lista completă
În urma votului exprimat duminică, 1 decembrie, Argeșul va trimite în Parlamentul României 13 deputați și senatori. Iată care sunt...
ARGEȘ – Rezultate finale alegeri Parlamentare în orașele importante – ȘOC LA MIOVENI, PNL dezastru la Pitești – VEZI CLASAMENTE DETALIATE
În urma centralizării voturilor din peste 99,9% din secțiile de votare, Partidul Social Democrat (PSD) a obținut în Argeș o...
PSD câștigă alegerile parlamentare în Argeș, PNL suferă o prăbușire lamentabilă – VEZI REZULTATE DETALIATE
În urma centralizării voturilor din peste 99,9% din secțiile de votare, Partidul Social Democrat (PSD) a obținut o victorie concludentă...
VIDEO | Incendiu de proporții în Argeș – 3 case mistuite de flăcări
Un puternic incendiu a izbucnit în această dimineată în comuna Stâlpeni, satul Rădești la trei locuinte vecine. Dată fiin amploarea...
Câmpulung
ARGEȘ | Percheziții la Câmpulung – 4 persoane reținute pentru camătă
În dimineața zilei de 12 decembrie a.c. polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au efectuat cinci...
Șoc la Câmpulung! PSD câștigă în orașul Elenei Lasconi, PNL sub 10%
Partidul Social Democrat (PSD) a ieșit învingător în alegerile parlamentare desfășurate duminică, obținând un rezultat surprinzător în orașul Câmpulung, unde...
ALERTĂ COD ROȘU ÎN ARGEȘ – NINSORI ȘI VISCOL PUTERNIC ÎN ZONA MONTANĂ
Meteorologii de la ANM au emis o avertizare de tip cod roșu de viscol puternic și ninsoare în zona de...
În Trend
- ACTUALacum 2 săptămâni
A murit Nicolae Diaconu, fostul primar al orașului Curtea de Argeș
- ACTUALacum o săptămână
În Argeș nu există niciun hotel de 5 stele! Cel mai apropiat s-a deschis azi… în Dâmbovița – Așa vrem in topul destinațiilor turistice?
- ACTUALacum 2 zile
ITM Argeș, anunț important despre adeverințele de vechime în muncă
- ACTUALacum 2 săptămâni
ARGEȘ – Rezultate finale alegeri Parlamentare în orașele importante – ȘOC LA MIOVENI, PNL dezastru la Pitești – VEZI CLASAMENTE DETALIATE
- ACTUALacum 2 zile
Tragedie la Albeștii de Argeș: Mihai s-a sinucis la doar 34 ani, în postul Crăciunului
- ACTUALacum 2 săptămâni
Trupul neînsuflețit al fostului primar Nicolae Diaconu va fi adus la Curtea de Arges!
- ACTUALacum o săptămână
ACUM! Incendiu într-un bloc din Curtea de Argeș
- ACTUALacum o săptămână
Cine sunt noii parlamentari de ARGEȘ, lista completă