ACTUAL
Patru landuri germane se aliază pentru salvarea fabricilor Volkswagen. Producătorul auto german, confruntat cu scăderea vânzărilor
Publicat
acum 4 săptămâniin
De
adminPatru landuri germane: Saxonia Inferioară, Saxonia, Hesse şi Berlin, cu o prezenţă puternică a Volkswagen, vor să colaboreze pentru a se asigura că producătorul auto nu închide niciuna din fabricile sale, se arată într-o poziţie comună a miniştrilor Economiei din cele patru landuri, consultată de Reuters.
Principalul obiectiv îl reprezintă prezervarea completă a tuturor fabricilor. „Aceasta înseamnă că locaţiile individuale nu joacă una împotriva celeilalte”, se arată în documentul din 10 octombrie, transmite Agerpres.
„Departamentele economice ale statelor federale vor acţiona solidar şi în strânsă coordonare între ele”, relevă sursa citată. De asemenea, în document sunt respinse reducerile de costuri pe seama angajaţilor şi se arată că un contract renegociat, pe termen lung, pentru siguranţa locurilor de muncă ar trebui să asigure protejarea slujbelor şi păstrarea expertizei.
Tensiunile la Volkswagen s-au accentuat din cauza spectrului închiderii de fabrici, iar negocierile cu puternicul sindicat IG Metall sunt tensionate.
De asemenea, IG Metall trebuie să negocieze noi acorduri colective de muncă pentru cei 130.000 de angajaţi din Germania de la marca VW, după ce luna trecută grupul a renunţat la acordul îndelungat care stipula păstrarea forţei de muncă la şase din fabricile sale din Germania de Vest.
Săptămâna trecută, agenţia de evaluare financiară Moody’s a înrăutăţit perspectiva atribuită ratingului grupului german Volkswagen AG de la stabilă la negativă, ceea ce înseamnă că o nouă retrogradare este posibilă.
Decizia vine ca urmare a deteriorării performanţei operaţionale a celui mai mare producător auto european şi a dificultăţilor aşteptate în vederea redresării situaţiei, se arată în comunicatul Moody’s.
„Ne aşteptăm ca performanţa operaţională a VW să fie slabă în 2025, în urma volumului scăzut al vânzărilor pe plan mondial, inclusiv pe fondul cererii reduse din China şi al încetinirii din Europa Occidentală, a sporirii presiunilor asupra preţurilor, a potenţialelor amenzi în UE pentru emisiile de CO2, precum şi în urma costurilor suplimentare cu restructurarea”, apreciază agenţia de evaluare financiară.
Grupul german Volkswagen a raportat vineri un declin de 7% al livrărilor globale în trimestrul trei din 2024 (după o scădere de 3,8% în precedentele trei luni), pe fondul cererii slabe din China şi al costurilor ridicate de producţie pe piaţa internă.
Poate vrei sa citesti
Problema Europei nu este Trump, ci însăși Europa. Reglementarea excesivă și erodarea competitivității
Marcel Ciolacu, despre Roxana Mînzatu: „De ce aș schimba-o? E un profesionist desăvârșit”
Avea în casă o adevărată comoară și o folosea drept opritor de ușă: Acum a aflat că valorează peste 3 milioane de dolari
‘Regina Întunericului’ se ocupă de Silviu Prigoană: Lista cu dorințe a afaceristului
fanatik.ro: Geniu în afaceri. Cum a făcut Silviu Prigoană primul milion: „Nu existau taxe, făceam un salariu pe weekend”
„Sunt absolut sigur”. Cum comentează un oficial NATO faptul că Vestul nu a trimis trupe în Ucraina până acum
ACTUAL
Marcel Ciolacu, despre Roxana Mînzatu: „De ce aș schimba-o? E un profesionist desăvârșit”
Publicat
acum 25 de minutein
13 noiembrie 2024De
adminPremierul României, aflat la Londra, răspunde dacă o va nominaliza din nou pe Roxana Mînzatu pentru funcția de comisar european în cazul în care Parlamentul European respinge echipa propusă de șefa CE, Ursula von der Leyen. Amintim că în PE există un blocaj în privința validării comisarilor europeni, existând semne de întrebare inclusiv în privința Roxanei Mînzatu, după ce Snoop a scris că și-a extins ilegal casa.
Ciolacu, aflat într-o vizită în Marea Britanie, a fost întrebat miercuri de jurnaliști, într-o conferință de presă, dacă o va nominaliza din nou pe Roxana Mînzatu pentru funcția de comisar european, în cazul în care echipa prezentată de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va fi respinsă de Parlamentul European.
„Am înțeles că familiile politice mai au discuție și mâine (n.r. – joi) cu președinta Comisiei. E un demers democratic. E normal în politică să existe și negocieri. De ce aș schimba-o pe doamna Mînzatu? E un profesionist desăvârșit”, a răspus premierul.
HotNews.ro a scris că posibila numire a Roxanei Mînzatu în funcția de vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar european pe portofoliul „Oameni, competenţe şi pregătire” stârnește noi reacții la Bruxelles, după audierea de marți din comisii și întrebările pe tema investigației Snoop despre extinderea fără autorizație a casei din Brașov.
ACTUAL
„Sunt absolut sigur”. Cum comentează un oficial NATO faptul că Vestul nu a trimis trupe în Ucraina până acum
Publicat
acum 38 de minutein
13 noiembrie 2024De
adminŞeful Comitetului militar al NATO, amiralul Rob Bauer, consideră că riscul ca Rusia să folosească arme nucleare i-a împiedicat pe liderii occidentali să-și desfășoare trupele pentru a ajuta Ucraina în război, relatează Ukrainska Pravda.
Bauer a fost întrebat, în cadrul unei discuții organizate de Institutul Internațional de Studii Strategice, dacă este timpul să extindă ajutorul pentru Ucraina, sugerând prezența fizică a anumitor forțe aliate occidentale.
„Dacă lupți în Afganistan, asta nu este același lucru cu lupta împotriva rușilor în Ucraina. Talibanii nu aveau arme nucleare, iar rușii au. Și din nou, nu spun că este imposibil, dar luăm un risc ca alianță și este o discuție politică cu privire la asumarea acestui risc”.
„Este întotdeauna simplu să te uiți înapoi și să spui că [teama] a fost o prostie, dar dacă trebuie să-ți asumi responsabilitatea pentru acest risc, atunci este o altă discuție… Sunt absolut sigur că dacă Rusia nu ar fi avut arme nucleare, am fi fost în Ucraina dându-i afară (pe ruși). Dar au arme nucleare, așa că nu este la fel ca în Afganistan”, a spus el.
ACTUAL
Filmul intervenției serviciilor de urgență în cazul lui Silviu Prigoană, prezentat de DSU / Structura condusă de Raed Arafat acuză o jurnalistă Realitatea PLUS de manipulare
Publicat
acum o orăin
13 noiembrie 2024De
adminDepartamentul de Situații de Urgență a realizat miercuri filmul intervenției în cazul omului de afaceri Silviu Prigoană, care a murit după ce a făcut infarct, după ce jurnalista Realitatea PLUS, Anca Alexandrescu, a acuzat structura din cadrul Ministerului Afacerilor Interne de ineficiențe, pentru că primul echipaj SMURD care a sosit la fața locului nu avea medic.
Omul de afaceri Silviu Prigoană, care în decembrie ar fi împlinit 61 de ani, a murit marți, 12 noiembrie, într-un restaurant din Bran, județul Brașov.
Decesul s-a constatat în jurul orei 15:30, după aproximativ 50 de minute de manevre de resuscitare.
„Potrivit expertizei medicale, Silviu Prigoană a suferit un atac de cord, date fiind și antecedentele medicale. Deci nu s-a înecat cu mâncare, așa cum s-a presupus inițial”, transmite Digi24, după ce marți Realitatea TV, Antena 3 și Digi24 au transmis că Prigoană a murit la un restaurant, după ce s-a înecat cu mâncare.
Jurnalista Realitatea Plus, Anca Alexandrescu, a scris pe rețelele de socializare că „procedurile lui Arafat își arată din nou „eficiența”, după ce după ce „Silviu Prigoană s-a prăbușit la pământ”, trimițând „un echipaj de paramedici SMURD” care nu l-a putut intuba pe omul de afaceri pentru că echipajul nu avea medic și că atunci când a venit „un echipaj de ambulanță” (…) „era prea târziu”.
„Am întrebat mai mulți medici dacă ar fi avut vrea șansă dacă primul echipaj ar fi avut medic! Răspunsul a fost categoric Da! (…) Nu știu dacă l-ar fi salvat! Dar cine este Arafat ca să ne ia această șansă”.
Departamentul pentru Situații de Urgență a acuzat că postarea jurnalistei „distorsionează” în „mod vădit tendențios întregul proces al alertării și intervenției echipajelor paramedicale și medicale la cazul petrecut în data de 12 noiembrie”.
Cum s-a derulat filmul intervenției în cazul lui Silviu Prigoană:
- -În data de 12.11.2024, la ora 14:11, dispeceratul integrat din Brașov primește un apel la numărul unic de urgență 112, motivul fiind solicitarea intervenției de urgență în localitatea Bran-Șimon, pentru acordarea îngrijirilor unei persoane aflată în stare de inconștiență;
- – Pentru ca intervenția să fie una cât mai rapidă, respectând principiul trimiterii echipajului cel mai apropriat dar și a echipajului cel mai competent, în cazul în care de la început se stabilește că pacientul necesită un echipaj de nivel mai înalt de competențe, la ora 14:13 au fost alertate simultan, un echipaj SMURD tip B2 de prim ajutor calificat aflat în apropriere, dotat cu echipamentele necesare, inclusiv un defibrilator, dar și o ambulanță tip C2 de la Serviciul de Ambulanță Brașov, cu medic, aflată la o distanță mai mare, și anume în municipiul Brașov, fiind cel mai apropriat echipaj cu medic de cazul respectiv;
- – Dat fiind faptul că echipajul de prim ajutor SMURD era în apropiere, mai exact, în Moeciu, la 5 minute de locul evenimentului, la 14:19, echipajul format din 3 paramedici a ajuns la caz.
- – Odată ajunși la fața locului, aceștia au efectuat, fără oprire, manevrele de resuscitare specifice, dar și alte intervenții precum, deschidere căi aeriene, aspirare, defibrilare si masaj cardiac.
- – La ora 14:35, după 22 de minute de la alertare, ambulanța C2 a SAJ Brașov, cu medic, venită de la o distanță mai mare, a ajuns la caz, efectuându-se, în continuare alături de echipajul SMURD, manevre și intervenții specifice, dar, din păcate, fără rezultat, constatându-se mai apoi decesul pacientului.
DSU a explicat că „sistemul integrat a făcut tot posibilul să salveze viața persoanei aflată în stop cardio respirator, asigurând cea mai importantă intervenție și anume, defibrilarea în cel mai scurt timp posibil, dar si trimițând un echipaj cu medic, care să completeze manevrele avansate de resuscitare”.
„Absolut imposibil” ca fiecare ambulanță să aibă medic, spune DSU
Potrivit DSU, este „absolut imposibil” ca fiecare ambulanță să aibă medic. Nicăieri în lume nu există o astfel de abordare, subliniază structura MAI. „Fie să trimitem o ambulanță cu medic, fără a ține cont de distanță și timp”
„Ceea ce în mod vădit tendențios nu este dorit să se înțeleagă este că sistemul este competent tocmai prin acest mod complementar și integrat de intervenție în care sunt implicați și paramedicii pompieri alături de asistenți și medicii de la UPU și de la serviciile de ambulanță. Nu sunt deloc puține cazurile de stop cardiac salvate de pompieri prin sosirea rapidă și defibrilare timpurie, recuperând pacientul înainte ca un echipaj cu medic să ajungă la fața locului”.
DSU acuză că jurnalista manipulează și creează confuzie în spațiul public
„Invocarea unor aspecte profund tendențioase, inexacte si manipulatoare (ex:”protocolul lui Arafat”) în spațiul public, nu fac altceva decât să creeze confuzie, dar și neîncredere în rândul populației cu privire la modul de intervenție a echipelor de profesioniști din cadrul tuturor structurilor de urgență. A spune în continuare că SMURD nu are medici, după nenumărate explicații în spațiul public, deși SMURD deține și ambulanțe de terapie intensivă C1 cu medici, pe lângă cele de prim ajutor calificat, confirmă caracterul tendențios precizat anterior.
Tehnicile de manipulare folosite prin atacuri la persoană, care cuprind și informații insuficiente, generează un climat de neîncredere în rândul populatiei și, implicit, aduc prejudicii imaginii întregului sistem național integrat de urgență.
Asigurăm întreaga populație că protejarea și salvarea vieții cetățenilor reprezintă principalul obiectiv pentru instituția noastră, iar pregătirea profesională a echipajelor specializate, de diferite niveluri de competență, care execută astfel de misiuni va continua neintrerupt”, subliniază DSU.
ACTUAL
Ciucă îi cere lui Ciolacu să publice motivele pentru care George Simion nu are voie în Republica Moldova și Ucraina: „PSD vrea să guverneze cu AUR”
Publicat
acum 2 orein
13 noiembrie 2024De
adminCandidatul PNL la prezidențiale, Nicolae Ciucă, îi cere premierului Marcel Ciolacu să publice „de urgență” documentele care motivează interzicerea liderului AUR, George Simion, de a intra în Republica Moldova și Ucraina. Ciucă le cere și șefilor de la Autoritatea Electorală Permanente (AEP) și de la Curtea de Conturi să verifice cum a cheltuit AUR banii din subvenție.
Ciucă spune, pe Facebook, că solicitările sunt „de maximă urgență, pentru că timpul nu mai are răbdare”.
„Comunicați public și imediat conținutul documentelor care motivează interzicerea lui George Simion în Ucraina și Republica Moldova. Românii trebuie să știe cu cine se întâlnesc la urne. Dacă le refuzați accesul la informațiile pe care le dețineți, vă faceți complice al „operațiunii speciale” Simion în Turul 2”, este mesajul lui Ciucă pentru Ciolacu.
„Suspiciuni rezonabile că 14 milioane de euro din subvenția plătită de români au ajuns la companiile care roiesc în jurul apropiaților AUR”
Președintelui AEP, Toni Greblă, candidatul PNL la prezidențiale îi cere să verifice și „activitatea de cărușie către diaspora organizată de AUR”: „Verificați de urgență modul în care AUR a folosit banii românilor din subvenția pentru partide. Verificați de urgență activitatea de cărăușie către diaspora organizată de AUR”.
El îi cere și șefului Curții de Conturi, Mihai Busuoic, să verifice cum a cheltuit AUR banii din subvenție: „Verificați de urgență modul în care au fost folosiți banii primiți de AUR ca subvenție. Sunt suspiciuni rezonabile că 14 milioane de euro din subvenția plătită de români au ajuns la companiile care roiesc în jurul apropiaților AUR, inclusiv (sau mai ales) la singurul angajator al lui George Simion, Marius Lulea”.
„PSD vrea să guverneze cu sprijinul AUR după alegeri, cu Victor Ponta prim-ministru”
Nicolae Ciucă atacă PSD și susține că partidul condus de Marcel Ciolacu „pune în pericol democrația și stabilitatea economică a țării”, iar Ciolacu vrea să folosească informațiile pe care le are despre Simion în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
El susține și că PSD vrea ca după alegeri să guverneze împreună cu AUR, cu Victor Ponta prim-ministru.
„A făcut tot ce a putut pentru a-l crește electoral pe George Simion. Și-a folosit judecătorii de la CCR pentru a-i face culoar electoral lui Simion. A activat planul Hrebenciuc pentru a aloca câte 10 voturi pe secție de vot pentru Simion. Și-a pus toate resursele mediatice la dispoziția lui Simion. Marcel Ciolacu refuză și astăzi să ne spună ce informații a primit din Ucraina și Moldova despre colaborarea lui Simion cu serviciile secrete rusești”, spune Ciucă.
„Dacă în turul 2 românii ar avea de ales între Ciolacu și Simion, vă întreb: Cum putem avea în fruntea armatei și a CSAT un om despre care și apropiații politici spun că este în slujba Moscovei? Cum putem avea în fruntea armatei și a CSAT un om care face experimente politice cu extremiști?”, întreabă liderul PNL.
Nicolae Ciucă admite că „partidele de dreapta sunt divizate”: „Dar eu știu că pe votanții de dreapta îi unește susținerea pentru democrație și pentru calea euroatlantică a României”.
„Pe 24 noiembrie putem pedepsi cea mai ticăloasă încercare de a falsifica voința oamenilor. Vă invit să veniți alături de mine la vot și să dovedim încă o dată că democrația românească poate rezista asaltului auristo-pesedist”, își încheie Nicolae Ciucă mesajul.
Șeful Comisiei de control al SRI: „Sunt acuzații și dovezi clare că George Simion a avut întâlniri cu ofițeri ai GRU”
Preşedintele comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, a declarat, la Antena 3, despre interdicţia intrării liderului AUR, George Simion, în Ucraina şi Republica Moldova, că acolo sunt acuzaţii şi dovezi clare că George Simion a avut întâlniri cu ofițeri GRU şi a încercat să deturneze manifestaţii paşnice, marşuri electorale, conform News.ro.
Preşedintele comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, a fost întrebat la Parlament despre interdicţia preşedintelui AUR, George Simion, de a intra pe teritoriul Ucrainei şi Republicii Moldova.
„Acolo sunt acuzaţii şi dovezi clare, în care unul din candidaţi, George Simion, s-a întâlnit, a avut întâlniri cu ofiteri ai GRU şi inclusiv a încercat să deturneze manifestaţii paşnice, marşuri de susţinere electorale (…) Încă la noi nu ştim dacă George Simion a încercat să deturneze”, a spus preşedintele comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteș.
Candidatul Partidului National Conservator Roman (PNCR) la alegerile prezidenţiale, europarlamentarul Cristian Terheş, a afirmat, luni că există înregistrări ale serviciilor ucrainiene, de la o serie de întâlniri pe care George Simion le-a avut mai ales în zona Cernăuţi, cu persoane care aparţineau diverselor servicii de informaţii ruseşti.
„Din datele pe care le cunosc şi ce pot să spun public, până în momentul de faţă există înregistrări ale serviciilor ucrainiene, de la o serie de întâlniri pe care George Simion le-a avut mai ales în zona Cernăuţi, cu persoane care aparţineau diverselor servicii de informaţii ruseşti (…) aici nu stiu dacă el a ştiut într-adevăr cine sunt persoanele respective, că nu cred că cineva vine şi spune, ştii eu sunt de la GRU, de exemplu, dar faptul ca s-a întalnit cu aceste persoane, faptul ca s-au schimbat bunuri şi servicii, în întâlnirile respective, există genul acesta de înregistrări. (…) Eu nu le-am văzut, dar s-a auzit despre ele inclusiv la Bruxelles, pot să confirm că pe filiera poloneză au ajuns”, a susținut Cristian Terheş.
George Simion a negat marți seara, la Antena 3, acuzațiile conform cărora s-ar fi întâlnit cu reprezentanți ai serviciilor secrete din alte state și a spus că dacă vor apărea drept dovezi imagini că a făcut acest lucru, se va retrage din cursa prezidențială.
Echipa lui Geoană, USR și Vlad Gheorghe au solicitat la rândul lor clarificări
Și echipa de campanie a lui Mircea Geoană, candidat independent la preşedinţia României, i-a cerut miercuri prim-ministrului Marcel Ciolacu să desecretizeze documentele sau să spună de îndată ce informaţii a primit de la partenerii moldoveni şi ucraineni despre întâlnirile lui George Simion cu agenţi FSB şi GRU, conform News.ro.
Liderul grupului parlamentar al USR, Ionuț Moșteanu, i-a cerut de marți lui Marcel Ciolacu clarificări în legătură cu interdicția pe care o are George Simion.
„Am solicitat astăzi, oficial, premierului Marcel Ciolacu, Serviciului Român de Informații (SRI) și Comisiei pentru Controlul SRI să îmi furnizeze informații detaliate despre interdicțiile primite de George Simion și legăturile acestuia cu Federația Rusă. Am cerut și desecretizarea documentelor care arată întâlnirile lui Simion cu ofițeri GRU, serviciul de spionaj militar al Rusiei”, a anunțat miercuri și fostul candidat independent la alegerile europarlamentare, Vlad Gheorghe, lider al Partidului DREPT.
ACTUAL
Denzel Washington confirmă că îl va juca pe generalul cartaginez Hannibal în următorul său film după „Gladiatorul II”
Publicat
acum 2 orein
13 noiembrie 2024De
adminActorul american Denzel Washington a confirmat că va schimba taberele după filmul „Gladiatorul II” ce urmează să apară vinerea aceasta în cinematografe, el urmând să treacă de partea cartaginezilor într-un lungmetraj în care îl va interpreta pe legendarul general Hannibal Barca, relatează revista Variety.
Denzel Washington a vorbit despre carieră şi proiectele sale viitoare într-un interviu recent acordat emisiunii „Today” din Australia, dezvăluind că se gândește să se retragă în următorii ani.
„Pentru mine este vorba de cei care fac filmele. Mai ales în punctul acesta al carierei mele, sunt interesat doar să lucrez cu cei mai buni. Nu știu câte filme voi mai face. Probabil nu mai sunt atât de multe. Vreau să fac lucruri pe care nu le-am făcut până acum”, a explicat el. Actorul a enumerat apoi proiectele pe care le-a confirmat deja.
„L-am jucat pe Othello la 22 de ani. Sunt pe cale să îl joc pe Othello la 70 de ani”, referindu-se însă la o piesă de teatru ce va avea premiera pe Broadway în luna februarie a anului viitor.
„După aceea îl joc pe Hannibal. După aceea am vorbit cu Steve McQueen despre un film. După aceea Ryan Coogler scrie un rol pentru mine în următorul film Black Panther. După aceea voi face filmul Othello și după aceea voi face Regele Lear. Și după aceea mă voi retrage”, a explicat actorul veteran.
Ce se știe despre filmul cu Denzel Washington în rolul lui Hannibal
Netflix a anunțat încă din luna noiembrie a anului trecut că l-a convins pe Denzel Washington să joace într-un film produs pentru platforma de streaming, afirmând la momentul respectiv într-un scurt comunicat că:
„Denzel Washington a jucat polițiști corupți, foști jucători de baseball, piloți beți și pe Thane of Cawdor (n.r. o referință la filmul The Tragedy of Macbeth din 2021 în care Washington a interpretat rolul principal); acum el îl va aborda pe unul dintre cei mai măreți lideri militari din istoria scrisă”.
După cum scria HotNews.ro la momentul respectiv, rolul nu va fi probabil unul lipsit de controverse pentru Washington.
Cert este că Netflix a anunțat la momentul respectiv că regizor al viitorului film va fi Antoine Fuqua, cineastul american care a regizat toate cele 3 lungmetraje Equalizer cu Denzel Washington și cu care a colaborat și la pelicula Training Day din 2001.
Filmul respectiv i-a adus lui Washington al doilea și până acum ultimul Premiu Oscar din cariera sa.
Nicio veste despre viitorul film de un an
Ca scenarist al filmului cu Washington în rolul lui Hannibal Barca a fost ales John Logan, dramaturgul american care a scris și scenariul primului lungmetraj Gladiatorul, precum și pentru pelicule ca The Aviator, Hugo, Alien Covenant și două dintre filmele James Bond – Skyfall și Spectre.
Deși anunțat cu un an în urmă, nici Netflix, nici Denzel Washington nu au venit de atunci cu alte detalii legate de film. Comentariile făcute acum de actor sugerează însă că filmările la el vor începe abia în vara anului viitor.
Pentru Washington proiectul este foarte probabil unul de suflet, având în vedere că primele zvonuri potrivit cărora el ar urma să îl joace pe generalul Hannibal într-un film au apărut încă din 2002, însă proiectul de la momentul respectiv nu s-a mai materializat.
Gladiatorul II, în care Washington joacă un fost sclav care s-a îmbogățit și plănuiește să controleze Roma, va avea în schimb premiera în cinematografele din România vinerea aceasta, pe 15 noiembrie.
Ca întotdeauna, poți găsi mai multe informații noi din lumea filmelor și serialelor, dar și alte știri interesante, în rubrica Nerd Alert de weekendul acesta:
ACTUAL
Verificări ale Poliției, sesizată că două pisici au ajuns la spital drogate
Publicat
acum 3 orein
13 noiembrie 2024De
adminPoliția Capitalei a anunțat, miercuri, că face verificări în cazul a două pisici care au fost la Spitalul Veterinar Universitar de Urgență din București având simptome specifice consumului de droguri.
Conform unui comunicat al Poliției Capitalei, în 10 noiembrie, în jurul orei 16.30, Secția 17 a fost sesizată de către reprezentantul unei universități din Capitală că la spitalul veterinar al instituției două persoane au adus pentru consult două pisici care aveau simptome specifice consumului de substanțe interzise.
„Polițiștii din cadrul subunității care s-au deplasat la fața locului au luat legătura cu medicul de gardă, acesta comunicând faptul că ambelor animale le-au fost acordate îngrijiri medicale. Din verificările efectuate până în acest moment s-a stabilit faptul că pisicile aparțin uneia dintre cele două persoane și este posibil ca acestea să fi ingerat o substanță albă dintr-un pliculeț pe care persoanele l-ar fi găsit într-un club și l-ar fi lăsat în locuință nesupravegheat. Cazul urmează să fie preluat de către polițiști Serviciului pentru Protecția Animalelor pentru continuarea cercetărilor și stabilirii situației de fapt”, afirmă Poliția Capitalei.
Potrivit unor surse din Poliție, cazul s-a petrecut la Spitalul Universitar Veterinar de Urgență din București.
La rândul lor, surse din spital au declarat pentru HotNews.ro că pisicile sunt suspectate de intoxicație cu cocaină, iar conducerea instituției a anunțat autoritățile.
Problema Europei nu este Trump, ci însăși Europa. Reglementarea excesivă și erodarea competitivității
Marcel Ciolacu, despre Roxana Mînzatu: „De ce aș schimba-o? E un profesionist desăvârșit”
Avea în casă o adevărată comoară și o folosea drept opritor de ușă: Acum a aflat că valorează peste 3 milioane de dolari
‘Regina Întunericului’ se ocupă de Silviu Prigoană: Lista cu dorințe a afaceristului
fanatik.ro: Geniu în afaceri. Cum a făcut Silviu Prigoană primul milion: „Nu existau taxe, făceam un salariu pe weekend”
Vești mari pentru șoferi! Se dechide tronsonul 5 al celei mai așteptate autostrăzi din România. Până unde se va putea circula
SCHEMA NORDIS LA CURTEA DE ARGEȘ? Un avocat-constructor și doi vânzători de mobila second hand, în vizorul autorităților – Ca să scape de datorii la clienți, avocatul și-a falimentat firma dar… a luat-o de la capăt
Atenție, sâmbătă se închide bulevardul Basarabilor pentru desfășurarea Duatlonului Regal Invictus, ediția a VI-a- VEZI PROGRAMUL COMPETIȚIEI
ACUM! Casă în flăcări la Valea Iașului
Sănătatea argeșenilor, pe primul loc pentru PSD: Extinderea UPU de la Spitalul Județean și începerea lucrărilor la Laboratorul de Radioterapie, noi investiții reușite!
VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC
PITEȘTI
Echipa de parlamentari PSD Argeș, în piețele din Pitești! Proiecte concrete pentru susținerea producătorilor locali din județ
Echipa de parlamentari PSD Argeș a fost astăzi în piețele Ceair și Găvana din Pitești, discutând cu numeroși producători pentru...
Tot pensionarii! O bătrână cinstită a returnat banii găsiți unui pensionar care îi pierduse în centrul Piteștiului
Într-o lume în care veștile bune par să fie din ce în ce mai rare, o poveste emoționantă vine din...
Argeșean reținut de polițiști pentru șantaj – A ÎMRUMUTAT BANI ȘI I-A VRUT ÎNAPOI PRIN VIOLENȚĂ
Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești, în ziua de 12 noiembrie a.c. au continuat cercetările într-un dosar penal privind...
Ion Mînzînă a depus jurământul pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean: “Îmi doresc să avem și pentru următorii ani o echipă unită, la fel de competitivă și să continuăm dezvoltarea județului”
S-a constituit noul Consiliu Județean, iar Ion Mînzînă, președintele PSD Argeș, a depus jurământul pentru un nou mandat de președinte...
Curtea de Argeș
VIDEO | Incendiu violent la Brăduleț – Casă făcută scrum, familie rămasă pe drumuri
Trei echipaje de pompieri de la Detașamentul Curtea de Argeș au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță...
Probleme la Sala de Sport din Curtea de Argeș – Plouă în interior și e frig
O nouă dezamăgire pentru cetățenii din Curtea de Argeș. În pofida promisiunilor făcute de autorități, Sala de sport continuă să...
S-A DECIS: Transfăgărăşanul se închide începând de marţi, 12 noiembrie
Circulaţia rutieră pe DN 7C – Transfăgărăşan se va închide, începând de marţi dimineaţă, pe tronsonul cuprins între Piscul Negru...
Ministrul Simona Bucura-Oprescu și echipa PSD, la Curtea de Argeș: “Guvernarea PSD înseamnă creșterea veniturilor pentru toți românii și investiții record în proiecte de utilitate publică”
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, a fost astăzi alături de primarul Constantin Panturescu și echipa PSD în...
Scandal monstru la Domnești! Doi minori de 15 și 17 ani au băgat în spital un bărbat de 35 ani – PUȘTANII AU FOST REȚINUȚI DE POLIȚIE
În seara zilei de 8 noiembrie a.c., în jurul orei 22:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au...
Mioveni
Ministrul Simona Bucura-Oprescu: Consolidăm și extindem cooperarea bilaterală cu Franța pe probleme de muncă și securitate socială ca parte a parteneriatului strategic
O delegație guvernamentală condusă de premierul Marcel Ciolacu a efectuat o vizită oficială în Franța și a avut o întrevedere...
Polițist din Argeș găsit de ANI cu avere nejustificată – Agentul Gabriel Tufă Mihalcea este ginerele fostului vice din Ștefănești
Agenţia Naţională de Integritate a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul...
VIDEO | Accidente nocturne in Argeș cu mașini proptite: una în pom, alta într-o casă
Pa parcursul nopții, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină în cazul a două accidente rutiere, după cum urmează: Două...
VIDEO! ACUM! Arde o casă la Mioveni!
In urmă cu puțin timp pompierii au fost solicitați să intervină la un incendiu izbucnit într-o gospodărie din orașul Mioveni,...
Câmpulung
VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș
Salvamontiştii și jandarmii montani din Argeş au intervenit, sâmbătă seară, pentru a recupera trei persoane care s-au despărţit de grupul...
ITM ARGEȘ, ANUNȚ DE MAXIM INTERES: CUM PUTEȚI INTRA ÎN POSESIA CARNETELOR DE MUNCĂ – VEZI DETALII
Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş anunţă angajatoriide pe raza judeţului Argeş că se pot prezenta la instituția noastră situată în...
Președintele Klaus Iohannis a decorat un colegiu și două școli din Argeș – „Zinca Golescu”, Școala din Rucăr și „Tudor Vladimirescu”
Președintele României, Klaus Iohannis, a acordat Colegiului Național ”Zinca Golescu” din Pitești Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Ofiţer,...
În Trend
- ACTUALacum 2 săptămâni
Un serial Netflix a „prevestit” inundațiile catastrofale din Valencia și fenomenul DANA
- ACTUALacum 2 săptămâni
ANUNȚ DE ANGAJARE ÎN CURTEA DE ARGEȘ!
- NATIONALacum 4 zile
Vești mari pentru șoferi! Se dechide tronsonul 5 al celei mai așteptate autostrăzi din România. Până unde se va putea circula
- ACTUALacum o săptămână
ACUM, ARDE O VILĂ ÎN ARGEȘ
- ACTUALacum 2 săptămâni
TRAGEDIE ÎNTR-O FAMILIE DIN ARGEȘ – A murit strivit de propria mașină
- ACTUALacum 5 zile
SCHEMA NORDIS LA CURTEA DE ARGEȘ? Un avocat-constructor și doi vânzători de mobila second hand, în vizorul autorităților – Ca să scape de datorii la clienți, avocatul și-a falimentat firma dar… a luat-o de la capăt
- ACTUALacum 2 săptămâni
VIDEO | Accidente nocturne in Argeș cu mașini proptite: una în pom, alta într-o casă
- ACTUALacum o săptămână
Semafoare noi la Lidl: Un pas înainte pentru siguranța rutieră în Curtea de Argeș