NATIONAL
Orientul Mijlociu dă în clocot: liderul Hezbollah anunță o lovitură inevitabilă a Iranului în Israel
Publicat
acum 6 luniin
De
adminLiderul organizaţiei şiite libaneze Hezbollah, Hassan Nasrallah, a apreciat vineri drept ”inevitabilă” o ripostă a Iranului la lovitura efectuată luni asupra consulatului iranian la Damasc şi atribuită Israelului, informează AFP, relatează Agerpres.
Într-un discurs televizat, Nasrallah a afirmat că mişcarea pe care o conduce, care de aproape şase luni este implicată în schimburi de focuri la graniţa Libanului cu Israelul, nu a utilizat deocamdată armele sale ”principale” în luptă. ”Fiţi siguri că răspunsul iranian la lovitura asupra consulatului de la Damasc este inevitabilă”, a declarat Hassan Nasrallah.
”Unde, cum, când şi care va fi amploarea ripostei – nu suntem în măsură să întrebăm”, a adăugat el, estimând că decizia îi va reveni Teheranului.
Conform liderului Hezbollah, lovitura împotriva consulatului iranian la Damasc constitutie un punct de cotitură în războiul din Fâşia Gaza între Israel şi mişcarea palestiniană Hamas, început în urmă cu şase luni.
Context
Şapte militari iranieni, printre care doi de rang înalt, şi un combatant Hezbollah au fost ucişi luni în lovitura asupra consulatului iranian de la Damasc. Iranul a acuzat imediat Israelul, care nu şi-a confirmat responsabilitatea în atac.
Aliaţii Hamas, printre care Hezbollahul libanez şi rebelii yemeniţi houthi, sunt reuniţi de Iran în cadrul a ceea ce Teheranul califică drept “axa de rezistenţă” în faţa Israelului.
Actualul conflict din Fâşia Gaza a fost declanşat de atacul terorist fără precedent comis de comandouri ale Hamas în 7 octombrie anul trecut în sudul Israelului, când cel puţin 1.160 de persoane au fost ucise. Alte circa 250 de persoane au fost luate ostatice şi duse în enclava palestiniană.
Armata israeliană a ripostat cu o campanie de bombardamente, urmată de o operaţiune terestră de amploare, împotriva poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza. Conform autorităţilor sanitare din Fâşia Gaza, acţiunile militare israeliene s-au soldat până vineri la prânz cu 33.091 de morţi (dintre care 54 în ultimele 24 de ore) şi 75.750 de răniţi în rândul palestinienilor.
Poate vrei sa citesti
Poliția Capitalei (MAI): La Piața Unirii e un litigiu civil. El va fi tranșat de instanțele de judecată / Foto
Caz șocant în Hunedoara: O bonă a pierdut trei copii pe care îi avea în grijă/ Au fost daţi în urmărire naţională
Agenţie de evaluare financiară: ‘În următorul deceniu va creşte probabil numărul ţărilor în incapacitate de plată’
Tensiune maximă între marile puteri nucleare: Rusia refuză orice negociere cu SUA
Bursa de la Bucureşti a închis pe roşu prima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni
Gabriela Firea a izbucnit după ce a văzut scandalul cu planșeul de la Piața Unirii: ‘Viața oamenilor nu poate fi manipulată la infinit în scop politic’
NATIONAL
Poliția Capitalei (MAI): La Piața Unirii e un litigiu civil. El va fi tranșat de instanțele de judecată / Foto
Publicat
acum 20 de minutein
14 octombrie 2024De
adminPoliția Capitalei și Jandarmeria Română, structuri aflate în subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI), au reacționat, luni seară, după noul scandal de la Piața Unirii, dintre primarul general Nicușor Dan și edilul de la Sectorul 4, Daniel Băluță.
Având în vedere situația din zona Unirii a Municipiului București, facem următoarele precizări:
Poliția Capitalei și Jandarmeria Capitalei asigură măsuri de ordine și siguranță publică, în vederea prevenirii escaladării conflictului.
De asemenea, vă comunicăm faptul că, după studierea documentelor depuse, a reieșit faptul că există un litigiu civil, drept pentru care doar instanța de judecată este competentă a soluționa situația.
Totodată, dacă vor fi sesizate fapte de natură penală sau contravențională, se vor dispune măsuri în consecință.
Citește și: VIDEO Scandalul continuă la Piața Unirii: Nicușor Dan s-a dus iar peste Daniel Băluță cu polițiștii locali și bulduzorele. Se cere sprijinul Poliției Capitalei
NATIONAL
Caz șocant în Hunedoara: O bonă a pierdut trei copii pe care îi avea în grijă/ Au fost daţi în urmărire naţională
Publicat
acum 25 de minutein
14 octombrie 2024De
adminTrei copii de 11, 9 şi 7 ani, fraţi, care erau supravegheaţi de o bonă, au fost daţi dispăruţi din satul Sântandrei, judeţul Hunedoara. Cei trei minori sunt acum căutaţi de poliţişti, ei fiind daţi în urmărire naţională, notează news.ro.
”La data de 14 octombrie 2024, în jurul orei 17.00, Poliţia Oraşului Simeria a fost sesizată telefonic de un bărbat din satul Sântandrei, cu privire la faptul că astăzi, în jurul orei 16:00, bona celor trei copii ai săi, Marţian Rania Adriana, în vârstă de 11 ani, Marţian Antonio Adrian, în vârstă de 9 ani şi Marţian Raisa Antonia, în vârstă de 7 ani, l-a anunţat că aceştia nu se mai află la domiciliu”, a transmis IPJ Hunedoara.
Cei trei copii au următoarele semnalmente:
- Marţian Antonio Adrian: aproximativ 1,45 m înălţime, aproximativ 50 de kg., ochi căprui, păr scurt brunet, ten deschis, poartă ochelari de vedere.
- Marţian Rania Adriana: aproximativ 1,55 m. înălţime, aproximativ 60 de kg., ochi căprui, păr lung brunet, ten deschis, faţă rotundă (foto central).
- Marţian Raisa Antonia: aproximativ 1,40 m. înălţime, aproximativ 40 de kg., ochi căprui, păr lung brunet, ten deschis, faţă rotundă, poartă ochelari de vedere.
Poliţiştii nu cunosc obiectele vestimentare cu care erau îmbrăcaţi copiii în momentul plecării.
”Din momentul primirii sesizării, poliţiştii au desfăşurat mai multe activităţi investigative şi de căutare, în vederea depistării minorilor, care au fost daţi în urmărire naţională. Poliţiştii continuă activităţile specifice şi le solicită celor care deţin informaţii utile, să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112”, a mai transmis IPJ Hunedoara.
NATIONAL
Agenţie de evaluare financiară: ‘În următorul deceniu va creşte probabil numărul ţărilor în incapacitate de plată’
Publicat
acum 28 de minutein
14 octombrie 2024De
adminŢările vor intra probabil mai des decât în trecut în incapacitate de plată a datoriei lor în valută, în următorul deceniu, din cauza costurilor de împrumut mai mari şi a nivelului mai ridicat al datoriei, avertizează luni agenţia de evaluare financiară S&P Global, într-o analiză a falimentelor din ultimii 20 de ani, transmite Reuters, conform Agerpres.
Per ansamblu, în ultimul deceniu şi situaţia ratingurilor suverane pe plan global este mai precară.
“Aceşti factori provoacă rapid probleme de lichidităţi deoarece se reduce accesul la finanţare şi accelerează ieşirile de capital. În multe cazuri, aceste evoluţii constituie punctul critic de unde restricţiile asupra lichidităţilor şi solvabilităţii devin problematice pentru un guvern”, se arată în raportul S&P.
Pandemia din 2020 a pus presiune asupra finanţelor publice, şi au fost şapte exemple de ţări care nu şi-au putut achita datoria în valută: Belize, Zambia, Ecuador, Argentina, Liban şi Surinam.
Majorarea preţurilor la alimente şi combustibili, după ce în 2022 Rusia a invadat Ucraina, a pus şi mai multă presiune, alte opt ţări nereuşind să-şi plătească datoria în valută în 2022 şi 2023, inclusiv Ucraina şi Rusia.
Din 2020, numărul combinat de intrări în incapacitate de plată se ridică la peste o treime din cele 45 de ţări care s-au confruntat cu o incapacitate de rambursare a datoriei suverane în valută, din 2000.
Ţările în curs de dezvoltare sunt acum mai dependente de împrumuturile guvernamentale pentru a asigura intrările de capital străin. Dar atunci când dependenţa este însoţită de politici fără predictibilitate, de lipsa independenţei băncii centrale şi pieţe locale de capital reduse, apar deseori dificultăţi în achitarea împrumuturilor, avertizează S&P Global.
“Incapacitatea de rambursare a datoriei suverane are implicaţii semnificative pentru creşterea economiei, a evoluţiei inflaţiei şi a cursului de schimb, şi a solvabilităţii sectorului financiar suveran”, se arată în raport.
NATIONAL
Tensiune maximă între marile puteri nucleare: Rusia refuză orice negociere cu SUA
Publicat
acum 34 de minutein
14 octombrie 2024De
adminNATO urmează să înceapă luni exercițiul nuclear anual “Steadfast Noon” , a declarat, joi, Mark Rutte, secretarul general al alianței, pe fundalul unei retorici nucleare intense a președintelui rus Vladimir Putin, scrie Reuters, potrivit Rador Radio România. Un oficial de la Kremlin a declarat luni că exercițiul nuclear anual al NATO alimentează tensiunile, în lumina “războiului fierbinte” care se desfășoară în Ucraina.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a mai spus luni că este imposibil să se poarte discuții cu SUA cu privire la armele nucleare – la care administraţia de la Washington a semnalat că este deschisă – deoarece puterile nucleare occidentale sunt implicate direct și indirect în conflictul împotriva Rusiei.
Oficialii de la Moscova resping avertismentele germane privind amenințarea rusească la adresa NATO
Oficialii de la Moscova au respins luni o afirmație a șefului serviciului german de informații externe conform căreia Rusia va fi în măsură să atace NATO până la sfârșitul acestui deceniu, afirmând în schimb că NATO a fost cea care a amenințat Rusia.
Referindu-se la valurile succesive de extindere a NATO, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că NATO a fost cea care s-a deplasat spre Rusia, nu invers.
NATIONAL
Bursa de la Bucureşti a închis pe roşu prima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni
Publicat
acum 38 de minutein
14 octombrie 2024De
adminBursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de luni, însă rulajul a depăşit 3,56 de miliarde de lei (717,36 milioane de euro) pe fondul tranzacţiilor cu obligaţiuni emise de Ministerul Finanţelor, relatează Agerpres.
Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, a închis în scădere cu 0,76%, la valoarea de 17.593,76 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, s-a depreciat cu 0,74%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un recul de 0,73%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a depreciat cu 0,41%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a coborât cu 0,69%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe minus cu 0,53%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a scăzut uşor cu 0,02%.
Cele mai lichide titluri au fost cele ale Hidroelectrica, cu tranzacţii de 32,62 milioane de lei, urmate de acţiunile Banca Transilvania, cu 6,04 milioane de lei, şi ale BVB, cu 5,56 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Turbomecanica (+3,11%), Casa de Bucovina – Club de Munte (+2,50%) şi ale COMCM Constanţa (+2,27%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Artego (-7,23%), UAMT (-6,93%) şi Mecanica Ceahlău (-6,19%).
NATIONAL
Gabriela Firea a izbucnit după ce a văzut scandalul cu planșeul de la Piața Unirii: ‘Viața oamenilor nu poate fi manipulată la infinit în scop politic’
Publicat
acum o orăin
14 octombrie 2024De
adminFostul primar general și actual europarlamentar PSD Gabriela Firea a comentat situația de la planșeul de la Piața Unirii, acolo unde, luni, a fost un adevărat scandal după ce primarul de la Sectorul 4, Daniel Băluță, a început reabilitarea, air primarul general a venit cu poliția locală peste el.
“Siguranța cetățenilor este o datorie! Ce se întâmplă astăzi în centrul Capitalei este tragic, iar acțiunile primarului general nu au legătură cu administrația locală, ci doar cu politica. Viața oamenilor nu poate fi manipulată la infinit în scop politic.
Planșeul Unirii trebuie consolidat de urgență. Este realitatea îngrijorătoare pe care Nicușor Dan pare că o ignoră. Primarul general s-a obișnuit cu rolul de victimă și vrea, din nou, să pozeze în edilul abuzat când, de fapt, el este agresorul.
Doi primari de sector, Daniel Băluță și Robert Negoiță, și-au dat mâna și au încercat să găsească o soluție ca lucrările de consolidare, urgente, să înceapă. Sunt pașii normali care urmează după expertizele realizate în mandatul meu de primar general. În ultimii patru ani, cu Nicușor Dan la cârma Capitalei, s-a stat, iar, acum, primarul general blochează lucrările.
Primăria Sectorului 4 și-a asumat proiectul, a realizat expertize noi, a obținut banii necesari, a depus documentațiile. A făcut treaba Primăriei Capitalei și nici așa nu e bine. Sunt total de acord cu ideea că orice astfel de lucrare trebuie să respecte legislația în vigoare. Însă, Nicușor Dan putea să dea o mână de ajutor, dacă a sesizat așa-zisele probleme, nu să le închidă ușa-n nas celor doi primari de sector, doar pentru că au altă viziune și culoare politică.
Îi amintesc primarului general că siguranța oamenilor nu este o joacă. Nu a consolidat nimic în București, capitala europeană cu cel mai ridicat risc seismic. Nici măcar o clădire pericol public nu a fost restaurată, nici un pod dintre cele deteriorate nu a intrat în reparații. A terminat Podul Grant, început în mandatul meu și…cam atât.
În mandatul meu de primar general, am început primul program serios de consolidare a clădirilor pericol public și a podurilor și pasajelor cu mari probleme de structură. Am consolidat 20 de imobile și am lăsat alte 20 în diferite stadii. De asemenea, am demarat consolidarea Podului Grant și urma să începem lucrările la Podul Fundeni, cu mari probleme tehnice, despre care Nicușor Dan nu comunică nimic. În ce privește planșeul Unirii, tot în mandatul meu au coborât în subteran pentru prima dată echipele de experți în construcții”, a spus Gabriela Firea.
Poliția Capitalei (MAI): La Piața Unirii e un litigiu civil. El va fi tranșat de instanțele de judecată / Foto
Caz șocant în Hunedoara: O bonă a pierdut trei copii pe care îi avea în grijă/ Au fost daţi în urmărire naţională
Agenţie de evaluare financiară: ‘În următorul deceniu va creşte probabil numărul ţărilor în incapacitate de plată’
Tensiune maximă între marile puteri nucleare: Rusia refuză orice negociere cu SUA
Bursa de la Bucureşti a închis pe roşu prima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni
VIDEO | PRINȘI ÎN FLAGRANT CÂND VINDEAU DROGURI ÎN APARTAMENTUL DIRECTORULUI MITUCĂ DIN CURTEA DE ARGEȘ
ITM ARGEȘ, ANUNȚ DE MAXIM INTERES: CUM PUTEȚI INTRA ÎN POSESIA CARNETELOR DE MUNCĂ – VEZI DETALII
VIDEO | RAZIE DE PROPORȚII LA CURTEA DE ARGEȘ – MASCAȚII ȘI ZECI DE POLIȚIȘTI AU PURICAT ORAȘUL ȘI COMUNELE VECINE
Președintele Klaus Iohannis a decorat un colegiu și două școli din Argeș – „Zinca Golescu”, Școala din Rucăr și „Tudor Vladimirescu”
Turistă jefuită la Curtea de Argeș: “Experiența mea de turist a fost ruinată!”
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC
VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc
PITEȘTI
ITM ARGEȘ, ANUNȚ DE MAXIM INTERES: CUM PUTEȚI INTRA ÎN POSESIA CARNETELOR DE MUNCĂ – VEZI DETALII
Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş anunţă angajatoriide pe raza judeţului Argeş că se pot prezenta la instituția noastră situată în...
ARGEȘ | Femeie tâlhărită în miezul zilei – VIDEO
În ziua de 8 octombrie a.c., polițiștii piteșteni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, de...
Președintele Klaus Iohannis a decorat un colegiu și două școli din Argeș – „Zinca Golescu”, Școala din Rucăr și „Tudor Vladimirescu”
Președintele României, Klaus Iohannis, a acordat Colegiului Național ”Zinca Golescu” din Pitești Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Ofiţer,...
OFICIAL! Ministrul Simona Bucura-Oprescu, deschide lista candidaților PSD Argeș pentru Parlament – Vezi lista finală pentru Senat și camera Deputaților
PSD Argeș a depus astăzi la Biroul Electoral Județean listele de candidați pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024. Alături...
Curtea de Argeș
VIDEO | Accident groaznic la Merișani – Motociclist de 16 ani ka spital
Un grav accident rutier produs între un autoturism și o motocicletă a avut loc in urma cu putin timp în...
Turistă jefuită la Curtea de Argeș: “Experiența mea de turist a fost ruinată!”
O turistă din Mureș cazată în acest weekend la pensiunea Geostar din Curtea de Argeș a avut parte de o...
VIDEO | RAZIE DE PROPORȚII LA CURTEA DE ARGEȘ – MASCAȚII ȘI ZECI DE POLIȚIȘTI AU PURICAT ORAȘUL ȘI COMUNELE VECINE
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, ai Secțiilor de Poliție Rurală Albeștii de Argeș, Domnești, Tigveni și ai...
VIDEO | PRINȘI ÎN FLAGRANT CÂND VINDEAU DROGURI ÎN APARTAMENTUL DIRECTORULUI MITUCĂ DIN CURTEA DE ARGEȘ
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au...
Haos la Curtea de Argeș: Pana de curent masivă paralizează orașul
O pană de curent electric fără precedent a paralizat duminică orașul regal, provocând haos și panică printre locuitori și turiști....
Mioveni
VEȘTI BUNE! Au “bubuit” salariile in Argeș! Salariul mediu brut a ajuns la 1800 Euro – Un argeșean ia 1000 euro în mână
Salariile din Argeș, în creștere semnificativă, dar încă sub media națională potrivit datelor oficiale O veste bună pentru angajații din...
Bucuria constructorilor! Magazinul Leroy Merlin din Pitesti se deschide săptămâna viitoare – VEZI DETALII și PROGRAM
Lantul de magazine de bricolaj Leroy Merlin, al doilea jucator de pe piata de bricolaj din Romania, cu o retea...
PRO ARGEŞ TV – O nouă televiziune pentru argeșeni a primit undă verde de la CNA
Consiliul Național al Audiovizualului a adus o veste bună pentru telespectatorii din Argeș, aprobând în ședința de ier, în unanimitate,...
DSV a făcut prăpăd! Zeci de amenzi și zeci de tone de alimente retrase din magazinele din Argeș
Inspectorii din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș au efectuat 154 controale în cursul lunii august...
Câmpulung
ARGEȘ – Pensionar de 93 ani accidentat grav de un șofer neatent
Un grav accident rutier în care un pieton a fost acroșat a avut loc in această după amiază în localitatea...
TIR răsturnat într-o prăpastie în Argeș
În urmă cu puțin timp pompierii argeșeni au fost anunțați prin 112 despre un accident între n care un cap...
ARGEȘ | Un bărbat de 38 ani și-a snopit mama în bătaie, în plină stradă
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria...
În Trend
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO | Accident mortal în Argeș – Fata de 15 ani și șoferul de 22 ani au murit pe loc
- ACTUALacum 6 zile
VIDEO | PRINȘI ÎN FLAGRANT CÂND VINDEAU DROGURI ÎN APARTAMENTUL DIRECTORULUI MITUCĂ DIN CURTEA DE ARGEȘ
- ACTUALacum 2 săptămâni
EXCLUSIV! Mascații au descins în apartamentul directorului Mitucă de la Spitalul Curtea de Argeș – Droguri deținute de chiriași
- ACTUALacum 5 zile
ITM ARGEȘ, ANUNȚ DE MAXIM INTERES: CUM PUTEȚI INTRA ÎN POSESIA CARNETELOR DE MUNCĂ – VEZI DETALII
- ACTUALacum o săptămână
ACUM! Grav accident de tren pe ruta Curtea de Argeș- Pitești
- ACTUALacum o săptămână
Haos la Curtea de Argeș: Pana de curent masivă paralizează orașul
- NATIONALacum 2 săptămâni
Atac armat de tip execuție în una dintre țările considerate cele mai sigure: Trei persoane au murit
- ACTUALacum 2 săptămâni
ARGEȘ – Pensionar de 93 ani accidentat grav de un șofer neatent