Conecteaza-te cu noi

Fără categorie

Oricine va fi primar la București va fi un „neica nimeni” | FIX ÎN PIX

Publicat

in

Alegerile din 7 decembrie pentru Primăria Capitalei se anunță a fi mai mult decât un simplu exercițiu democratic sau, cum orăcăie guru Georgescu, vor fi o farsă. Nu, ele riscă să devină un diagnostic sumbru al legitimității politice. Dacă ar fi să dăm crezare sondajelor din ultima săptămână, ne îndreptăm vertiginos către o premieră istorică, dar una de care nu avem niciun motiv să fim mândri: un primar general al capitalei țării ales cu o legitimitate dubioasă, un accident statistic validat de o minoritate infimă.

Trăim, așadar, un paradox periculos. Într-un oraș sufocat de probleme reale, viitorul edil ar putea fi mandatat de doar 20% dintre alegători. Matematic, asta înseamnă că 80% dintre bucureșteni fie au votat împotrivă, fie – mai grav – nu le-a păsat cine ocupă fotoliul de la Primărie.

Pentru a înțelege gravitatea momentului din 7 decembrie, trebuie să privim în spate. Istoria recentă a votului în București ne arată o degradare constantă a reprezentativității, dar niciodată s-a ajuns atât de jos, periculos de jos

Să ne uităm la mandatele anterioare, câștigate cu procente care, prin comparație cu estimările de acum, par utopice:

  • 2012 – Sorin Oprescu: Ultimul mandat câștigat cu o majoritate solidă de 56,67%.
  • 2016 – Gabriela Firea: O victorie clară, deși sub pragul psihologic de 50%, cu 42,97%.
  • 2020 – Nicușor Dan: Un mandat obținut cu 42,81%.
  • 2024 – Nicușor Dan: O reconfirmare solidă, în creștere, cu 47,94%.

Cifrele nu mint. Până acum, indiferent de simpatiile politice, primarul Capitalei a avut în spate, dacă nu majoritatea absolută, măcar o masă critică de peste 40% din electorat. Scenariul unui primar de 20% este o anomalie. Este un procent care transformă funcția de Primar General într-o glumă administrativă.

Ceea ce mă enervează cumplit în acest peisaj dezolant nu este doar apatia electoratului, ci cinismul celor care au orchestrat acest dezastru. Marii analiști ai țării, care despică firul în patru la televiziuni de știri, și mai ales marii lideri ai partidelor, sunt principalii vinovați pentru această situație absurdă.

Ei sunt cei care au permis fragmentarea votului până la atomizare. Ei sunt cei care, prin jocuri de culise și orgolii mărunte, au refuzat alianțe logice sau au propus candidați de umplutură, transformând cursa electorală într-un zgomot de fond care a alungat bucureștenii de la urne. Incapacitatea partidelor mari de a genera un lider care să coalizeze măcar o treime din oraș este un eșec politic major.

Căci de-ai zic: Capitala va avea un primar de paie și oricine va câștiga pe 7 decembrie cu 20% va fi, în esență, un „neica nimeni”.

Cum poți impune reforme dure, cum poți cere disciplină în construcții sau cum poți negocia cu Guvernul când tu reprezinți doar un bucureștean din cinci? Acest procent infim va lăsa loc multor speculatii și va șubrezi orice decizie luată în următorii patru ani. Un astfel de primar va fi șantajabil în Consiliul General, ignorat de sectoare și contestat de stradă la prima groapă neasfaltată.

Bucureștiul are nevoie de un lider, nu de un supraviețuitor al unui scrutin haotic. Din păcate, pe 7 decembrie, se pare că vom alege un administrator de criză cu o susținere ridicolă, consfințind intrarea Capitalei într-o eră a provizoratului politic.

Loading

Editorialist, realizator TV, directorul si fondatorul publicatiilor PROFIT si a televiziunilor PROFI 24 TV si PRO ARGES TV. Cu o experienta de 25 ani in presa scrisa a colaborat de-a lungul timpului cu ziare nationale si agentii de presa pentru care a publicat nenumarate reportaje si anchete jurnalistice, multe dintre acestea devenind subiecte pe plan national. Este implicat activ in televiziune si realizeaza cunoscuta emisiune CHESTIUNI ARZATOARE. Este fondatorul UTA MEDIA NETWORK, o retea media in care sunt incluse o televiziune licențiată CNA, ziarul PROFIT, 4 portaluri web de știri și alte 9 website-uri /portaluri de nișă. Contact e-mail iulian.uta@ziarulprofit.ro

Fără categorie

„ADIO, ORAȘ DE RAHAT!” Un inginer de pe Autostradă pleacă scârbit de Curtea de Argeș: „Cel mai fraier român e argeșeanul!”

Publicat

in

Palma peste obrazul administrației locale și umilința supremă pentru locuitorii Orașului Regal vin astăzi de unde ne așteptam mai puțin: de pe șantierul autostrăzii Pitești-Sibiu. Un inginer detașat în zonă, omul care muncește să lege țara de Europa, a postat în această dimineață un mesaj de un realism brutal, după o noapte de coșmar și 2 luni de chin, intitulat sugestiv: „Adio Curtea de Argeș, oraș de rahat!”.

Postarea, însoțită de un video care arată o apă de culoarea pământului curgând la robinetul unei pensiuni, a devenit instantaneu virală și pune diagnosticul crunt al incompetenței care domnește în primărie: Argeșeanul este tratat ca cel mai fraier cetățean din România și îi place asta.

Noaptea de coșmar: „Am ieșit în stradă să mă c*c!”

Mărturia inginerului este șocantă și descrie o situație de ev mediu trăită în plin secol XXI, într-un oraș care se vrea turistic. După o zi de muncă grea pe șantier, omul a ajuns la pensiunea unde este cazat sperând la un duș. Ce a urmat este o lecție de umilință:

„Aseară am venit de pe șantier după o zi plină de muncă, transpirat, murdar de noroaie si obosit. Am vrut să fac baie dar zic, las, după ora 9 că vine apa mai bună. Apa nu a venit. La ora 11 noaptea am ieșit în stradă să mă c*c. Înăuntru nu mai puteam, deja mirosea și putea. Voiam să dorm liniștit că azi plecam iar pe șantier, iar la muncă. Nu m-am mai dus. Am sunat echipa și le-am spus că nu pot veni nespălat și puțind a fecale.”

Inginerul a prezentat dovada „producției” Aquaterm: o zeamă maro, inutilizabilă, imposibil de utilizat.

Verdictul unui specialist: „Cel mai fraier român e argeșeanul!” – Care o fi verdictul unui turist?

Cea mai dureroasă parte a mesajului nu este însă descrierea mizeriei, ci concluzia la care a ajuns un om venit din exterior, care a văzut cum stau lucrurile din octombrie și până acum. Inginerul nu îi iartă pe localnici pentru răbdarea lor nefirească în fața umilinței repetate.

„Stau de la începutul anului aici și înțeleg că din octombrie e situația asta. Gata. Îmi cer transferul să scap dracului de orașul ăsta infect. Îmi pare rău să o spun, dar dacă situația e din toamnă, înjurați-mă, dar asta e părerea mea: cel mai fraier român e argeșeanul ăsta de aici, din Curtea de Argeș, a tunat specialistul, care a adăugat că preferă să-și piardă serviciul decât să mai stea o zi în „orașul regal” al apei de canal.

Loading

Citeste mai mult

Fără categorie

DOCUMENT EXCLUSIV! Radiografia dezastrului de la Curtea de Argeș: Neglijența autorităților ne costă 10 milioane de lei! Raportul experților Veolia confirmă colapsul Aquaterm

Publicat

in

Ziarul PROFIT a intrat în posesia unui document incendiar care confirmă ceea ce mii de cetățeni resimt pe propria piele: criza apei din oraș nu este un accident, ci rezultatul unei neglijențe crunte. Raportul tehnic detaliat, întocmit de specialiștii gigantului Veolia și înmânat Primăriei ieri dimineață, arată negru pe alb că lipsa investițiilor din ultimii ani a adus Stația de Tratare a Apei de la Cerbureni într-o stare critică.

CITESTE AICI PENTRU A CITI INTEGRAL RAPORTUL SPECIALISTILOR VEOLIA

Concluzia este pe cât de simplă, pe atât de dureroasă: dacă s-ar fi investit constant sume rezonabile, astăzi nu am fi fost în pragul dezastrului. Acum, „nota de plată” pentru indolența autorităților și a conducerii Aquaterm se ridică la 10 milioane de lei.

Raportul Veolia: Ce au găsit specialiștii la Cerbureni?

Echipa tehnică de la Veolia, venită special pentru a audita situația la solicitarea autorităților, a descris o imagine dezolantă a infrastructurii. Stația de la Cerbureni, inima sistemului de alimentare cu apă al municipiului Curtea de Argeș, funcționează la limita supraviețuirii.

Principalele probleme identificate în document:

  • Tehnologie depășită moral și fizic: Echipamentele sunt uzate în proporție critică, multe dintre ele nemaifiind fabricate de decenii.
  • Sisteme de filtrare ineficiente: Din cauza lipsei de întreținere și a neschimbării materialelor filtrante la timp, calitatea procesului de tratare este pusă în pericol ori de câte ori debitul sursei crește sau scade brusc.
  • Riscul de avarie majoră: Raportul avertizează că, fără o intervenție imediată, oricând se poate produce o defecțiune care să lase orașul fără apă pe termen nelimitat.
  • Lucrul manual: multe sisteme care necesitau automatizari sau senzori pentru acurate’e sunt operate manual, ca acum 50 ani.

10 milioane de lei – Prețul „economiei” făcute la Aquaterm

Cea mai șocantă parte a raportului este estimarea financiară. Pentru a aduce stația la parametri normali de funcționare și pentru a repara ceea ce nu s-a făcut „bucată cu bucată” în ultimii 10 ani, este nevoie de o injecție masivă de capital: 10.000.000 RON.

De unde vor fi scoși cele 10 milioane de lei în regim de urgență?

CITESTE AICI PENTRU A CITI INTEGRAL RAPORTUL SPECIALISTILOR VEOLIA

Loading

Citeste mai mult

Fără categorie

În sfârșit, noi standarde! Secția de Pediatrie a Spitalului din Curtea de Argeș, s-a redeschis modernizată cu 1 milion de euro de Asociația Medici pentru România

Publicat

in

Astăzi a fost inaugurată noua Secție de Pediatrie a Spitalului Municipal Curtea de Argeș, marcând finalizarea unui proiect ambițios de renovare care a transformat radical condițiile oferite micilor pacienți. După aproape patru decenii în care pereții spitalului nu au cunoscut o schimbare majoră, investiția de aproximativ 1 milion de euro, realizată de Asociația Medici pentru România, aduce secția la standarde europene.

Schimbare radicală după 40 de ani de așteptare

Anual, peste 5.000 de copii din Curtea de Argeș și din localitățile limitrofe trec pragul acestei unități medicale. Până recent, aceștia erau tratați într-o infrastructură neschimbată din anii ’80. Astăzi, secția oferă:

  • Condiții de spitalizare moderne: Saloane complet reabilitate și spații prietenoase pentru copii.
  • Dotări de ultimă generație: Paturi noi și echipamente medicale performante.
  • Circuite medicale optimizate: Spații reconfigurate pentru a facilita munca personalului și confortul părinților.

„Această investiție nu este doar despre vopsea și mobilier, ci despre demnitate și siguranță medicală. Am transformat un spațiu uitat de timp într-un centru de îngrijire adaptat nevoilor actuale,” au transmis reprezentanții Asociației Medici pentru România.

Un proiect realizat în etape record

Modernizarea a fost coordonată de Asociația Medici pentru România și s-a desfășurat în două faze strategice pentru a nu întrerupe complet activitatea medicală:

  1. Iulie 2025: A fost recepționată prima jumătate a secției, oferind un prim semnal al transformării.
  2. Februarie 2026: Finalizarea celei de-a doua etape, care a inclus restul saloanelor și zonele administrative, livrând astfel o secție complet funcțională și modernizată.

„Medici pentru România” – Un partener strategic pentru Argeș

Acesta este al doilea succes major al organizației în județul Argeș. În 2024, asociația a finalizat renovarea etajului 6 al Spitalului de Pediatrie din Pitești (o investiție de peste 700.000 de euro), demonstrând un angajament pe termen lung față de infrastructura sanitară locală.

Prin astfel de inițiative, sectorul non-guvernamental reușește să suplinească lipsa investițiilor publice cronice, oferind comunității din Curtea de Argeș un spital în care „a merge la medic” nu mai este o experiență traumatizantă, ci un pas spre vindecare în condiții de deplină siguranță.

Loading

Citeste mai mult

Fără categorie

PROTEST APĂ CURTEA DE ARGEȘ – Jandarmii din Craiova vin să asigure ordinea publică în orasul basarabilor – VEZI TRASEUL PROTESTULUI

Publicat

in

Jandarmii argeșeni, sprijiniți de Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, dar și de celelalte structuri cu atribuții în domeniu, vor asigura măsurile de ordine publică cu ocazia desfășurării unei manifestații publice de protest, organizată în municipiul Curtea de Argeș, în data de 31 ianuarie 2026, în intervalul orar 14.00 – 16.00.

Activitățile se vor derula cu obligația respectării prevederilor Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată.

Programul și locurile de desfășurare:

🔹 14.00 – 16.00 – Marș pe următorul traseu, cu restricționarea parțială și secvențială a circulației rutiere:

Bulevardul Basarabilor (carosabil și trotuare) – parcare Biserica Domnească – Fântâna lui Manole.

Jandarmii vor acționa pentru desfășurarea în condiții de siguranță a manifestației, prevenirea incidentelor și respectarea normelor legale.

Recomandări adresate participanților:

–Să respecte indicațiile forțelor de ordine și ale organizatorilor;

–Să manifeste pașnic, evitând comportamentele provocatoare sau agresive;

–Să nu blocheze căile de acces pentru pietoni sau autospeciale de intervenție;

–Să aibă grijă de bunurile personale și să supravegheze minorii;

–Conducătorii auto sunt rugați să circule cu prudență în zonele afectate de restricții sau să folosească rute alternative.

Jandarmii argeșeni rămân permanent la datorie pentru siguranța comunității.

Loading

Citeste mai mult

Fără categorie

ANUNȚ OBȚINERE AUTORIZAȚIE CONSTRUIRE PARC FOTOVOLTAIC

Publicat

in

Realizarea de noi capacități de producere a energiei din surse regenerabile urmeaza sa se realizeze in comuna Recea din judetul Arges. Societatea Solar Energy Orizont SRL a obtinut de la primaria comunei Recea, Autorizatia de Construire nr. 28 din 30.12.2025 pentru obiectivul: CONSTRUIRE PARC FOTOVOLTAIC SI IMPREJMUIRE TEREN, AMPLASAT IN COMUNA RECEA, PCT. LUNCA DEAGU, JUD. ARGES, cu o putere instalata de 4,00MW in panourile fotovoltaice si un sistem de stocare cu o putere de 2MW. Lucrarile de executie se vor demara si vor fi finalizate in conditiile autorizatiei de construire.

Loading

Citeste mai mult

Fără categorie

Semnal de alarmă de la amvon: ÎPS Calinic Argeșeanul mesaj despre criza apei din Curtea de Argeș

Publicat

in

Atunci când vocea unui înalt ierarh răsună nu doar pentru a tălmăci Scriptura, ci pentru a expune suferința unei comunități lăsate în sete de administrație, problema încetează să mai fie una tehnică și devine una de demnitate umană. Înaltpreasfințitul Calinic Argeșeanul, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a transmis în cadrul predicii de duminică un mesaj despre criza apei din Curtea de Argeș, un altfel de ajutor pentru cetățenii care au ajuns la capătul răbdării.

Situația din Orașul Regal a depășit demult pragul unei simple nemulțumiri cetățenești. Lipsa apei, provocată de ceea ce comunitatea percepe a fi o administrare deficitară, a transformat viața cotidiană într-o luptă pentru supraviețuire, în special pentru cei mai vulnerabili: bătrânii singuri și bolnavii țintuiți la pat.

Când robinetele sunt seci, speranța se mută la biserică

Ignorați de cei care ar fi trebuit să le asigure confortul minim civilizat, locuitorii din Curtea de Argeș s-au întors către ultima lor redută: credința. Simțindu-se batjocoriți de promisiunile deșarte ale administrației locale, oamenii au dus povara setei sub cupola bisericii, acolo unde suferința lor a fost recunoscută oficial de ÎPS Calinic.

„Când Arhiepiscopul spune că trebuie să ne rugăm la Dumnezeu și la Sfânta Filoteea ca să mai țină Fântâna lui Manole, nu mai vorbim despre o avarie temporară, ci despre un faliment al grijii față de om,” spune unul dintre enoriașii prezenți duminică la slujbă.

Referirea la Fântâna lui Manole nu este doar o metaforă spirituală, ci o oglindă dură a realității: într-un oraș european, în anul 2026, locuitorii sunt forțați să privească spre izvoarele legendare ale trecutului pentru că infrastructura prezentului este la pământ.

Mesajul Înaltpreasfințitului Calinic subliniază o realitate dureroasă: atunci când administrația eșuează, povara cade pe umerii celor care nu se pot apăra singuri. Pentru bătrânii din Curtea de Argeș, care au înțeles cu durere că nu mai pot spera la ajutorul primăriei, rugăciunea a devenit singura formă de reziliență.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend