NATIONAL
Operație în Polonia – șansa unui copil de a se ridica din scaunul cu rotile. Drumul spre vindecare costă 35.000 de euro
Publicat
acum 1 anin
De
adminAndrei a fost condamnat încă de la naștere la o viață în scaunul cu rotile. S-a născut prematur la 28 de săptămâni și a suferit mai multe complicații. În urma unui atac cardio-respirator a intrat în comă timp de 12 ore. Șocul imens i-a pus viața în pericol la doar câteva zile de la naștere. A câștigat bătălia pentru supraviețuire, dar se luptă în continuare cu efectele devastatoare provocate, fiind diagnosticat cu paralizie cerebrală și tetrapareză spastică.

Andrei Foto: Salveaza o inima
,,Din primul an de viață stăm prin spitale și clinici de recuperare. Istoricul lui medical este destul de amplu având diverse intervenții chirurgicale atât în țara, cât și în străinătate. Acum are nevoie de o intervenție urgentă la coloană, la nivelul șoldurilor pentru a evita instalarea sindromului picioarelor încrucișate. Din păcate operația nu se face în țară, dar am primit deja acceptul unei clinici din Polonia. Va trebui să achităm însă 34.662 euro. Fără acest demers Andrei rămâne imobilizat pe viață în scaunul rulant, iar starea sa medicală se agravează pe zi ce trece. Dacă reușim să strângem însă banii pentru deplasarea în Polonia, Andrei va avea șansa să meargă pentru prima dată.” Ne-a mărturisit mama băiatului.
Potrivit medicilor polonezi, șansele de recuperare sunt destul de mari, dar necesită și alte intervenții chirurgicale care momentan nu au fost efectuate din cauza displaziei de șold. Cu ajutorul acestei intervenții vor fi repoziționare soldurile și implicit poziția picioarelor pentru a putea face progrese.
„Eu sunt foarte optimistă și pozitivă și nu am renunțat niciodată la luptă. Sunt însă și zile când disperarea mă copleșește. Este foarte greu să vezi cum zi după zi copilului tău îi e imposibil să facă lucruri simple, lucruri pe care alții de vârsta lui le fac fără efort. Am făcut tot ce am putut până acum, dar costurile sunt uriașe și nu mai avem resurse. Sunt convinsă că dacă reușim să strângem acești bani, Andrei va putea să meargă, să se joace și să fie copilul fericit care merită să fie.” Ne-a mărturisit mama lui Andrei.
În ciuda problemelor de sănătate, Andrei este un copil vesel, prietenos și sociabil, pasionat de citit și de jocuri pe calculator. Dorința lui cea mai mare este să poată juca snooker și fotbal și să participe la campionate pe care acum le vede doar la televizor.
Familia Mazăroaie face apel la generozitatea comunității pentru a strânge fondurile necesare operației care i-ar putea schimba viața lui Andrei. Toți cei care doresc să contribuie pot dona în conturile Asociației „SALVEAZĂ O INIMĂ”
CIF: 31015982
Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001
Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001
Cod SWIFT: BTRLRO22
Cod BIC: BTRL
Banca: Banca Transilvania Botoșani
Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele: ANDREI MAZAROAIE
Articol susținut de Asociația „Salvează o inimă”
![]()
Poate vrei sa citesti

Andrei Leonte, primul câștigător X Factor, se pregătește de nuntă. Cum arată Laura, logodnica lui, și când va avea loc marele eveniment

Primăria Curtea de Argeș monteaza noi camere video de supraveghere – VEZI UNDE

UITE CINE VA RIDICA MAȘINILE ABANDONATE DIN CURTEA DE ARGEȘ

ATENȚIE, se schimbă regulile la zborul cu avionul! Ce impune de miercuri, 12 noiembrie, o companie aeriană folosită de mulți români

Nicușor Dan, după incidentul dronei prăbușite noaptea trecută în România: ”Un accident. S-a mai întâmplat”. Ce spune șefa Externelor, Oana Țoiu

Purtătorul de cuvânt al MAE îi ironizează pe ruşi după ce ce FSB a afirmat într-un comunicat că armara ucraineană ar fi încercat să deturneze un avion rusesc spre baza Kogălniceanu, pentru a fi doborât
DIVERSE
Andrei Leonte, primul câștigător X Factor, se pregătește de nuntă. Cum arată Laura, logodnica lui, și când va avea loc marele eveniment
Publicat
acum 51 de minutein
11 noiembrie 2025

Andrei Leonte și logodnica lui, Laura, au decis să facă pasul cel mare, iar pregătirile pentru nunta din vara anului viitor sunt în toi. Cei doi au un program încărcat, dar au ales locația pentru nuntă, trupa ce o să anime atmosfera și s-au ocupat și de partea foto-video.
Andrei Leonte: „O să facem nunta fix cum ne vine”
„În primul și-n primul rând încercăm să ne pregătim pentru nuntă, dar muncim amândoi îngrozitor de mult și de haotic, încât mai bifăm chestii din zbor, printre picături. Mai avem de găsit rochia, costumul, verighetele, biserica și de invitat pe toată lumea.
Practic, până acum avem locația, trupa, fotograf, videograf. Hai că nu stăm chiar așa de rău. Dar suntem superentuziasmați și ne tot gândim la idei pentru cum să facem acea zi să fie distractivă și memorabilă, dar în același timp să nu fie copleșitoare.
Eu acum cânt la multe nunți, văd foarte des cum mirii sunt trași în toate părțile și ajung să fie cei mai obosiți și mai stresați oameni din încăpere. Mi s-a părut tot timpul păcat. De asemenea, clar ignorăm orice sugestie care începe cu așa se face sau nu așa se face. O să facem nunta fix cum ne vine și avem încredere că invitații noștri o să ne urmeze”, a spus Andrei Leonte.
Chiar dacă se spune că nu e bine să cânți la propria nuntă, artistul a decis să ignore acest aspect, mai ales că mireasa și-a dorit foarte tare acest lucru.
„Abia aștept să cânt la nunta noastră. Multă lume ridică din sprâncene când le zic asta și mă întreabă dacă Laura e de acord și răspunsul este: a cam fost ideea ei. Dar, realist, proiectul nostru de cover (Overnite Band, construit cu Alex Luft, partenerul muzical cu care compune și piesele lansate) este atât de mișto, încă nu aș vrea altceva”, a mai spus Andrei Leonte.
![]()
DIVERSE
ATENȚIE, se schimbă regulile la zborul cu avionul! Ce impune de miercuri, 12 noiembrie, o companie aeriană folosită de mulți români
Publicat
acum 2 orein
11 noiembrie 2025

Este vorba despre compania aeriană low-cost Ryanair, care operează sute de zboruri pe săptămână din România, de pe aeroporturile din București, Cluj-Napoca, Iași și Oradea.
De miercuri, 12 noiembrie, pasagerii care zboară cu această companie aeriană vor fi obligați să folosească exclusiv cărțile de îmbarcare digitale generate în aplicația ”myRyanair”.
Prin această măsură, Ryanair elimină complet tichetele pe hârtie, care nu vor mai fi acceptate la îmbarcare.
Reprezentanții companiei spun că această decizie este parte a strategiei de digitalizare și reducere a impactului asupra mediului.
Potrivit celor de la Ryainair, prin trecerea la bilete digitale vor fi economisite anual peste 300 tone de hârtie.
În prezent, peste 80 la sută dintre cei 200 de milioane de pasageri ai companiei folosesc deja îmbarcarea digitală.
Practic, de miercuri, 11 noiembrie, accesul la controlul de securitate și îmbarcare va fi imposibil fără un boarding pass digital pe telefon sau tabletă.
Pasagerii fără smartphone pot primi gratuit o carte de îmbarcare la aeroport, însă cu condiția să fi efectuat check-in-ul online, înainte de sosire.
Cei care rămân fără smartphone sau fără baterie pot obţine tichete gratuite de îmbarcare la aeroport, înaintea controlului de securitate, iar dacă problema apare după control, informaţiile lor sunt deja în sistem, iar angajaţii de la îmbarcare îi vor ajuta. Cei care uită să facă check-in online vor plăti taxe suplimentare pentru emiterea cărții de îmbarcare: între 30 și 55 euro, în funcție de țară, mai precizează cei de la compania aeriană Ryanair.
Ryanair operează sute de zboruri săptămânale din România, de pe aeroporturile din București, Cluj-Napoca, Iași și Oradea.
Noua regulă privind îmbarcarea este însoțită de funcționalități suplimentare disponibile în aplicație: ”Order to Seat” (comandă de mâncare direct de pe telefon), informații live despre zboruri și notificări în caz de întârzieri sau perturbări.
Directorul companiei, Michael OLeary, spune că pot apărea ”câteva probleme la început”, însă consideră că tranziția va oferi o experiență de călătorie ”mai rapidă, mai inteligentă și mai ecologică”, notează libertatea.
![]()
DIVERSE
Nicușor Dan, după incidentul dronei prăbușite noaptea trecută în România: ”Un accident. S-a mai întâmplat”. Ce spune șefa Externelor, Oana Țoiu
Publicat
acum 2 orein
11 noiembrie 2025

Întrebat în legătură cu acest incident, Nicușor Dan a răspuns că nu a fost vorba despre o premieră.
”A fost un accident. S-a mai întâmplat asta”, a spus șeful statului.
Pe lângă Nicușor Dan, a reacționat și șefa Externelor, Oana Țoiu. Aceasta a subliniat că incidentul este ”parte dintr-o serie de incidente similare și reprezintă o caracteristică a războiului de agresiune dus de Rusia” și că se pregătesc ”noi sancțiuni și măsuri concrete care să impună un cost substanțial agresorului”.
”Noaptea trecută, Rusia a bombardat din nou Ucraina, cu consecințe pe teritoriul României. Bombardamentul rus de aseară asupra infrastructurilor porturilor comerciale ucrainene a generat căderea unor fragmente de drone într-o zonă locuită de pe teritoriul României. Aceste acțiuni fac parte dintr-o serie de incidente similare și reprezintă o caracteristică a războiului de agresiune dus de Rusia. Acesta se reflectă și în provocările sistematice ale Rusiei împotriva UE și NATO. Nu vom ezita să creștem prețul pe care Rusia îl plătește pentru astfel de acțiuni imprudente și ilegale. România, UE și SUA au adoptat sancțiuni care au avut deja un impact important. Pregătim noi sancțiuni și măsuri concrete care să impună un cost substanțial agresorului”, a scris, pe X, Țoiu.
Armata rusă a reluat, în noaptea de luni spre marți, atacurile cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, vizând din nou infrastructura din zona Izmail, unul dintre punctele critice pentru exporturile ucrainene de cereale.
În urma loviturilor, armata română a activat preventiv sistemele de apărare antiaeriană, după ce radarele au detectat grupuri de drone evoluând în proximitatea spațiului aerian național. Mai multe explozii au fost raportate pe malul ucrainean al fluviului, iar în localitatea Grindu, aflată la aproximativ 5 kilometri sud de frontieră, au fost identificate fragmente care ar putea proveni de la un vehicul aerian de tip dronă. Autoritățile au securizat zona și au început investigațiile marți dimineață.
Potrivit Ministerului Apărării Naționale (MApN), sistemele radar au semnalat în noaptea de luni spre marți prezența unor grupuri de drone în zona adiacenta spațiului aerian românesc. Ca măsură de precauție, a fost activată apărarea antiaeriană, conform procedurilor aplicate în astfel de situații de tensiune la frontieră. Informațiile disponibile arată că dronele nu au pătruns pe teritoriul național, însă evoluțiile foarte apropiate de linia de graniță au impus măsuri de protecție și informare a populației.
MApN a precizat că, din cauza condițiilor meteorologice desfavorabile din sud-estul României, aeronavele aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană nu au putut decola. Această limitare a intervenției aeriene a făcut ca detectarea și monitorizarea să fie realizate exclusiv de sistemele radar și apărarea antiaeriană terestră.
La ora 00:07, autoritățile române au emis un mesaj RO-Alert pentru populația din nordul județului Tulcea, avertizând asupra riscurilor generate de prezența dronelor în zona de graniță și de exploziile înregistrate pe malul ucrainean. Mesajul a fost transmis în contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii portuare ucrainene, infrastructură care a fost vizată frecvent în ultimele luni, în special după destrămarea acordului privind exporturile de cereale prin Marea Neagră.
După ora 01:00, situația de la frontieră a evoluat. La ora 01:09, MApN a fost informat despre impactul cu solul al unui vehicul aerian în zona localității Grindu. Militarii deplasați la fața locului au identificat fragmente despre care se presupune că provin de la o dronă, însă natura exactă a dispozitivului, proveniența și tipul acestuia nu pot fi confirmate fără o analiză tehnică completă. Fragmentele au fost descoperite la o distanță de aproximativ 5 kilometri sud de linia de frontieră cu Ucraina. Zona a fost securizată imediat, iar cercetările oficiale au început marți dimineață.
Incidentul vine pe fondul unei serii extinse de atacuri rusești îndreptate asupra infrastructurii portuare ucrainene situate pe Dunăre. Porturile Izmail și Reni au fost ținte constante pentru dronele rusești, din cauza rolului lor strategic în exporturile de cereale pe rute alternative, după blocarea porturilor maritime ucrainene de la Marea Neagră. Exploziile din noaptea de luni spre marți au fost resimțite în zona Izmail, iar autoritățile ucrainene au anunțat un număr ridicat de detonări provocate de atacuri.
![]()
DIVERSE
Purtătorul de cuvânt al MAE îi ironizează pe ruşi după ce ce FSB a afirmat într-un comunicat că armara ucraineană ar fi încercat să deturneze un avion rusesc spre baza Kogălniceanu, pentru a fi doborât
Publicat
acum 2 orein
11 noiembrie 2025

Reprezentanţii FSB au susţinut că aeronava, purtătoare a rachetei hipersonice „Kinjal”, ar fi urmat să fie redirecţionată către baza aeriană „Mihail Kogălniceanu”, unde ar fi putut fi ulterior doborâtă de sistemele de apărare antiaeriană.
Autorităţile ruse afirmă că serviciile ucrainene ar fi încercat să contacteze şi să recruteze piloţi ruşi, oferindu-le sume considerabile de bani pentru a participa la operaţiune. Potrivit FSB, Kievul ar fi promis o plată de 3 milioane de dolari pentru realizarea deturnării.
”Romanele sovietice de spionaj nu erau tocmai strălucite fiind exerciţii de propaganda. Tot aşa sunt astăzi ştirile ruseşti inventate cu spioni. Ce e real însă este agresiunea rusa şi sunt provocările ruseşti pe care aceste poveşti cu avioane şi spioni încearcă sa le acopere”, a scris pe X purtătorul de cuvânt al MAE.
În comunicatul transmis anterior, Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) susţine că a dejucat o operaţiune ucraineană care viza deturnarea unui avion rusesc, purtător al rachetei aeronautice hipersonice „Kinjal”, către baza de la „Mihail Kogălniceanu”, unde ar fi putut fi doborât de apărarea antiaeriană. Conform FSB, în acest scop, Kievul a încercat să recruteze piloţi ruşi, promiţându-le o plată de 3 milioane de dolari.
![]()
DIVERSE
Oana Gheorghiu o contrazice pe Carmen Uscatu, după ce aceasta a afirmat că funcția de vicepremier este incompatibilă cu activitatea avută în cadrul asociației „Dăruiește Viață”: „Sper că nu există intenția de a mă înlătura din calitatea de membru fondator”
Publicat
acum 2 orein
11 noiembrie 2025

Vicepremierul Oana Gheorghiu a reacționat după ce partenera sa de afaceri a afirmat că numirea în funcția de vicepremier a Oanei Gheorghiu afectează activitatea ONG-ului.
„Nu există nicio interferență între atribuțiile mele guvernamentale și activitatea Asociației”, a declarat Gheorghiu pentru Digi24, adăugând că speră ca în spatele acestor afirmații să nu se afle dorința de a o înlătura din cadrul ONG-ului.
„Respect întru totul legislația privind regimul incompatibilităților aplicabil membrilor Guvernului. M-am autosuspendat din funcția executivă și din Consiliul Director al Asociației Dăruiește Viață înainte de preluarea funcției de viceprim-ministru, în deplină conformitate cu prevederile Legii nr. 161/2003. Am comunicat acest lucru în interiorul Asociației, înainte ca informația privind numirea mea să devină publică, și am transmis toate documentele necesare pentru formalizarea deciziei și pentru asigurarea continuității proiectelor pe care le-am coordonat. Fiecare pas a fost făcut în consultare cu avocații, tocmai pentru a mă asigura că respect legea și principiile de integritate publică”, a spus Oana Gheorghiu pentru sursa citată.
Vicepremierul susține că a demisionat din toate funcțiile pe care le-a deținut în cadrul asociației, iar în prezent este doar membru fondator, ceea ce, potrivit statutului organizației, presupune apartenența la Adunarea Generală, nu la structura executivă de conducere.
„Atribuțiile privind gestionarea activității curente revin Consiliului Director, din care nu mai fac parte. Prin urmare, nu există nicio incompatibilitate legală, iar statutul meu este 100% conform legii. Legislația românească nu impune membrilor Guvernului obligația de a renunța la calitatea de membri fondatori ai unei organizații neguvernamentale, existând și alte persoane in Guvernul României care sunt membrii în organizații neguvernamentale. (…)
Nu există nicio interferență între atribuțiile mele guvernamentale și activitatea Asociației Dăruiește Viață și cu atât mai mult cu privire la calitatea mea de membru fondator, iar orice afirmație contrară este falsă și neîntemeiată”, a mai precizat vicepremierul.
În privința declarațiilor partenerei sale, Oana Gheorghiu a subliniat că speră să nu fie vorba de o intenție de a o înlătura din calitatea de membru fondator al Asociației.
„Sunt surprinsă de declarațiile lui Carmen Uscatu și sper că este vorba despre o neînțelegere a cadrului legal privind regimul incompatibilităților aplicabil membrilor Guvernului, și nu de o intenție de a genera presiune sau confuzie în spațiul public sau de o intenție de a mă înlătura din calitatea de membru fondator al Asociației. Rămân deschisă unei discuții directe, între noi, așa cum am procedat întotdeauna”, a precizat Oana Gheorghiu.
![]()
DIVERSE
Ce pensie ca-n povești primește fosta șefă a instanței supreme. Ia într-o lună cât un român de rând în șapte!
Publicat
acum 3 orein
11 noiembrie 2025

Corina Corbu are 52 de ani și a fost, până la jumătatea anului, președintele instanței supreme.
S-a pensionat la cerere, ieșirea oficială din câmpul muncii fiind parafată prin decret semnat de șeful statului – ”La data de 1 august 2025, doamna Corbu Corina-Alina, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, preşedinte al acestei instanţe, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării”.
Pentru seniorii ”speciali” ai României, categorie formată în majoritate din magistrați, pensia este 80 la sută din media veniturilor medii din ultimii doi ani.
În cazul Corinei Corbu, ultima declarație de avere corespunde veniturilor din 2023. În acel an, a câștigat de la instanța supremă circa 780.000 de lei pe an, ceea ce înseamnă cam 65.000 de lei pe lună. A mai primit aproape 127.000 de lei pe an, drept indemnizație de membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), adică undeva la 10.500 de lei pe lună.
În 2024, Corina Corbu a făcut cel puțin 65.000 lei pe lună ca șefă a instanței supreme, ceea ce înseamnă că are o pensie specială de 40.000 de lei pe lună, scrie newsweek. Asta înseamnă cam 8.000 de euro pe lună, sumă pentru care un romîn trebuie să muncească, în medie, șapte luni.
Fosta judecătoare a simțit însă nevoia să revină în câmpul muncii, astfel că, după doar trei luni de pensie, s-a reangajat. Mai exact, a devenit avocat-partener la firma de avocatură Mușat și Asociații. Firma a anunțat cooptarea în poziția de Partener Coordonator al Departamentului de Litigii a Corinei Corbu, magistrat cu 25 de ani de experiență, fost președinte al Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie în perioada 2019-2025, potrivit juridice.ro.
Reangajarea înseamnă, logic, bani în plus, deloc puțini dat fiind locul de muncă.
În România sunt circa 5.800 de magistrați retrași din câmpul muncii, care încasează pensii speciale de 25.000 de lei, în medie.
Guvernul a adoptat o lege de reformă a pensiilor speciale, care prevede că vârsta de pensionare a magistraților va crește treptat la 65 de ani, etapizat, în următorii zece ani, și că valoarea pensiei se plafonează la 70 la sută din ultimul salariu net, față de 80 la sută din brut, cât este în prezent.
În plus, potrivit legii, vechimea în muncă necesară pentru pensionare se majorează de la 25 la 35 de ani, ceea ce se aliniază la cerințele impuse celorlalți contribuabili.
După o sesizare formulată de instanța supremă, Curtea Constituțională a României (CCR) a respins legea. În aceste condiții, Executivul trebuie să refacă traseul necesar pentru adoptarea legii și trecerea ”testului” numit CCR.
Citește și Nicușor Dan atacă la CCR legea ariilor protejate: „Ridică probleme de constituționalitate”
![]()

Andrei Leonte, primul câștigător X Factor, se pregătește de nuntă. Cum arată Laura, logodnica lui, și când va avea loc marele eveniment

Primăria Curtea de Argeș monteaza noi camere video de supraveghere – VEZI UNDE

UITE CINE VA RIDICA MAȘINILE ABANDONATE DIN CURTEA DE ARGEȘ

ATENȚIE, se schimbă regulile la zborul cu avionul! Ce impune de miercuri, 12 noiembrie, o companie aeriană folosită de mulți români

Nicușor Dan, după incidentul dronei prăbușite noaptea trecută în România: ”Un accident. S-a mai întâmplat”. Ce spune șefa Externelor, Oana Țoiu

Scandalul apei din Curtea de Argeș: Este sau nu contaminată? AQUATERM SPUNE CĂ NU, DSP ANUNȚĂ VERIFICĂRI – DOCUMENT

Reușită de excepție a primarului Mogaru: Corbi și Jgheaburi au, în sfârșit, apă curentă și canalizare, după 8 ani de așteptare în domnia familiei Baciu

VIDEO | Descinderi la samsarii de mașini din Argeș – Prejudiciu uriaș

Jurnalistul Iulian Uță îl somează pe Ion Mînzînă: „Ai plecat și pe banii mei? Ieși la raport și explică-mi ce ai făcut în sejurul de lux din Spania!”

O televiziune din Argeș se închide: CNA a retras licența Super TV pentru amenzi neplătite și program neadecvat

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

A dat lovitura la Loto: Un român a câștigat ieri 9,66 milioane de euro cu un bilet de 12 lei jucat online
Loteria Română a anunțat duminică seara, 9 noiembrie 2025, că marele premiu la Loto 6/49, în valoare de peste 9,6...

ȘOC ÎN POLIȚIA ARGEȘ: Adjunctul Poliției Municipiului Pitești, comisarul șef Avram Gheorghe, săltat de mascați
O acțiune de amploare a zguduit structurile de ordine publică din Argeș în această dimineață. Comisarul șef Avram Gheorghe, ocupând...

SONDAJ ARGEȘ – CRISTIAN GENTEA și AUR în fruntea preferințelor argeșenilor. PSD sub 20%
Un sondaj recent realizat de Smart Political Consultancy, la comanda trustului de presă UMN ( Ziarul PROFIT și PRO ARGEȘ...

Accident mortal în Argeș: Un bărbat de 77 de ani a decedat în urma unui carambol pe DN 7
Un accident rutier deosebit de grav a avut loc astăzi în comuna Drăganu, pe Drumul Național 7 (DN 7), implicând...
Curtea de Argeș

Primăria Curtea de Argeș monteaza noi camere video de supraveghere – VEZI UNDE
Administrația locală continuă eforturile de modernizare și de creștere a siguranței publice prin extinderea sistemului de monitorizare video a orașului....

UITE CINE VA RIDICA MAȘINILE ABANDONATE DIN CURTEA DE ARGEȘ
Primăria municipiului Curtea de Argeș a soluționat problema logistică a vehiculelor abandonate de pe domeniul public. Administrația locală a încheiat...

VIDEO | Accident grav în Albeștii de Argeș: Trei persoane transportate la spital, două dintre ele fiind încarcerate
Un grav accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp în comuna Albeștii de Argeș, în urma unei...

Ziarul PROFIT și argeșenii i-au pus pe treabă: Aquaterm oprește apa în Curtea de Argeș și recunoaște: APA NU ESTE POTABILĂ! – VEZI DETALII
După ce, la apelul argeșenilor, ziarul PROFIT si PRO ARGES TV au tras un semnal de alarma pentru a opri...

Scandalul apei din Curtea de Argeș: Este sau nu contaminată? AQUATERM SPUNE CĂ NU, DSP ANUNȚĂ VERIFICĂRI – DOCUMENT
După deversarea controlată, dar istorică, a Lacului Vidraru de la începutul săptămânii, locuitorii din Curtea de Argeș au sesizat o...
Mioveni

VIDEO | Descinderi la samsarii de mașini din Argeș – Prejudiciu uriaș
În cadrul operațiunii „JUPITER”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General...

Criza gazelor din Mioveni: A.N.R.E. a trimis experți în teren pentru a investiga incidentul de stația de reglare Colibași
În urma incidentului major de la Stația de Reglare-Măsurare Colibași, care a lăsat aproximativ 3.600 de locuințe fără alimentare cu...

ATENȚIE! Restricții de trafic pe DN 7C și DN 73C, pentru Raliul Argeșului 2025
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează conducătorii auto că, în perioada 31 octombrie – 01 noiembrie 2025,...

Scandalul gazelor la Mioveni: Mii de oameni rămân în frig, după ce PSD a blocat ajutoarele financiare. PNL: „Să vă fie rușine!”
Criza gazelor din Mioveni, declanșată de un incident major care a lăsat mii de cetățeni fără căldură și apă caldă,...
Câmpulung

O televiziune din Argeș se închide: CNA a retras licența Super TV pentru amenzi neplătite și program neadecvat
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis în ședința publică de astăzi retragerea licenței audiovizuale pentru postul de televiziune local...

Femeie de 50 de ani găsită moartă, în apă, la Câmpulung
În ziua de 27 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că...

VIDEO ȘOCANT! Război între doi pensionari din Argeș: Un bărbat de 74 de ani a distrus mașina vecinei de 63 ani
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Rucăr au finalizat cercetările într-un caz neobișnuit de distrugere în formă continuată, care a vizat...
RECLAMA MONETAG
În Trend
ACTUALacum o săptămânăEA ESTE!!! Femeie din Curtea de Argeș prinsă la furat din magazine – PREFERĂ COSMETICELE
ACTUALacum o săptămânăElevă de a XII-a, la un liceu cunoscut din Argeș, reținută: Prinsă de două ori în aceeași săptămână conducând fără permis
ACTUALacum 5 zileScandalul apei din Curtea de Argeș: Este sau nu contaminată? AQUATERM SPUNE CĂ NU, DSP ANUNȚĂ VERIFICĂRI – DOCUMENT
ACTUALacum 2 săptămâniVIDEO Incendiu violent la o cunoscută firmă din Curtea de Argeș! Pompierii intervin în forță pe strada Fabricii
ACTUALacum 5 zileReușită de excepție a primarului Mogaru: Corbi și Jgheaburi au, în sfârșit, apă curentă și canalizare, după 8 ani de așteptare în domnia familiei Baciu
ACTUALacum o săptămânăSchimb de gardă la Jandarmeria Argeș: Colonelul Răzvan Vâlcu preia comanda de la colonelul Cezar Toma
ACTUALacum 5 zileVIDEO | Descinderi la samsarii de mașini din Argeș – Prejudiciu uriaș
DIVERSEacum 2 săptămâniVIDEO! Fulgy de la Clejani s-a combinat cu Bianca Drăgan de la Cancan! Lăutarul pianist, sărut pasional și amor nebun noaptea pe plaja în Dubai cu bomba sexy de pe Instagram venită pentru el în Emirate











