ACTUAL
O plantă „extrem de rară” care trăiește de peste 60.000 de ani în Carpaţi, descoperită de cercetătorii UBB. „Una dintre cele mai vechi ființe vii de pe Terra”
Publicat
acum 3 luniin
De
adminO echipă de cercetători ai Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca a descoperit o specie de plantă care trăieşte de peste 60.000 de ani în Carpații Orientali, despre care spun că ar putea fi cel mai vechi organism viu de tip plantă de pe Pământ, anunță marți universitatea, într-un comunicat.
Potrivit cercetătorilor, planta ar trăi de peste 60.000 de ani, în același loc, „în ciuda schimbărilor climatice majore din ultimele milenii”.
„Andryala laevitomentosa este una dintre cele mai rare plante din lume, cu doar cinci populații mici, distribuite pe o creastă montană de 1,8 km din Carpații Orientali (Munții Bistriței). Specia a fost descoperită abia în 1961 de către un student al UBB, holotipul acesteia fiind depus în Herbarul UBB (CL). Planta nu produce aproape deloc semințe viabile, supraviețuind în schimb prin reproducere vegetativă, ceea ce înseamnă că se înmulțește prin lăstari. Această metodă de înmulțire a permis formarea unor clone care au supraviețuit zeci de mii de ani în condiții climatice extreme, inclusiv glaciațiunile Pleistocenului”, a transmis UBB, într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, cercetătorii au utilizat tehnici avansate de analiză genetică pentru a studia aceste populaţii şi a determina vârsta acestor clone.
Rezultatele au arătat că Andryala laevitomentosa prezintă o diversitate genetică extrem de scăzută, însă populaţiile sale au dezvoltat diferenţieri genetice foarte mari.
„Au fost identificați doar 11 indivizi distincți genetic, dar longevitatea și persistența acestor clone sunt incredibile. Astfel, cea mai «bătrână clonă» ar reprezenta unul dintre cei mai vechi, dacă nu chiar cel mai vechi individ cunoscut în lumea plantelor, demonstrând astfel o capacitate remarcabilă de adaptare și supraviețuire a acestor organisme în fața schimbărilor de mediu”, a explicat prof. dr. Mihai Pușcaș, de la Facultatea de Biologie și Geologie, Grădina Botanică Al. Borza din cadrul UBB, membru ȋn echipa de cercetare.
Instituția spune că această descoperire evidențiază nu doar longevitatea extraordinară a speciei, ci și importanța conservării habitatului său unic și atrage atenția că pierderea oricăreia dintre aceste clone „ar echivala cu dispariția unui organism care a supraviețuit încă din vremea ultimei glaciațiuni.”
Poate vrei sa citesti
Prima reacție din Panama după discursul lui Trump: Canalul este şi va continua să fie al Panama
Dan Dungaciu anunță schimbarea radicală din SUA care va izbi România în plin: E cea mai mare provocare
Bilețelul secret lăsat de Biden pentru Trump
Forţele Aeriene Române avertizează populația – Zboruri la joasă înălțime pe tot teritoriul României
Nu este glumă! Există angajați care primesc zile libere, cadouri și prime pentru a trece mai ușor peste ‘Blue Monday’
Nicușor Dan crede că Europa are un ‘reflex de autoapărare’ în fața lui Trump: ‘Va trebui să alegem între SUA și UE? Nu’
ACTUAL
Grav accident la Băiculești cu 3 victime – Motocultor lovit în plin de o mașină
Publicat
acum 13 orein
20 ianuarie 2025De
adminUn grav accident rutier s-a produs ]n urma cu puțin timp între un autoturism și o căruță în comuna Băiculești, satul Anghinești. Potrivit primelor informatii, autoturismul a lovit un motocultor și, in urma impactului, doua persoane au fost ranite.
În urma incidentului au rezultat trei victime, după cum urmeaza:
- o persoană de sex masculin, din autoturism, este asistată de echipajul SMURD;
- o persoană de sex feminin, din motocultor, politraumatizată, asistată de echipajul SMURD;
- o persoană de sex masculin, din motocultor, inconștientă, asistată de echipajul SAJ.
ACTUAL
Pentru ca Poliția Argeș nu dă amenzi, județul nostru este fruntaș pe țară la apelare abuziva la 112
Publicat
acum 14 orein
20 ianuarie 2025De
adminÎn anul 2024, numărul apelurilor non-urgente a scăzut cu aproape un milion, comparativ cu anii anteriori. Operatorii STS din cadrul Serviciului de urgență 112 au preluat 9.763.443 de apeluri, dintre care 60,45% au reprezentat urgențe. Diferența de 39,55% au fost apeluri care nu au necesitat intervenția agențiilor: Ambulanță, Poliție, ISU-SMURD, Jandarmerie sau Salvamont.
Această scădere semnificativă reflectă colaborarea eficientă a Serviciului de Telecomunicații Speciale, administratorul Sistemului național unic pentru apeluri de urgență, cu Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, operatorii mobili și producătorii de telefoane mobile și echipamente de comunicații mobile. În contextul evoluției și diversificării soluțiilor și serviciilor IT&C, cu impact inclusiv în domeniul comunicațiilor de urgență, aceste entități au susținut adoptarea unor măsuri ce îmbunătățesc funcționarea Serviciului 112.
Totodată, rezultatul se datorează și parteneriatului cu structurile Ministerului Afacerilor Interne, care au acționat în forță în cursul anului trecut prin sancționarea celor care au apelat abuziv numărul unic de urgență, precum și campaniilor susținute de conștientizare a cetățenilor cu privire la utilizarea acestui serviciu esențial și eforturilor autorităților de a informa populația cu privire la situațiile care necesită intervenția serviciilor de urgență.
Cele mai multe apeluri abuzive au fost efectuate în județele:
Cetățenii cei mai responsabili, care au sunat la 112 în anul 2024:
Sancțiuni pentru apelarea abuzivă la 112
Potrivit legislației, Serviciul de Telecomunicații Speciale sesizează cazurile de persoane care apelează abuziv 112 către Poliția Română, în vederea identificării și sancționării acestora.
Apelarea repetată, cu rea intenție, a numărului 112, fără a avea o urgență ori pentru a aduce injurii operatorilor, constituie abuz și se sancționează, dar cel mai important, poate costa viața unei persoane care are nevoie urgent de ajutor.
Apelarea abuzivă a Serviciului de urgență 112 se pedepsește cu amendă până la 2.000 de lei, iar dacă echipajele de intervenție se deplasează în teren și constată că a fost o alertare falsă, amenda poate ajunge la 4.000 de lei. O nouă contravenție, în interval de un an, se sancționează cu amendă de la 4.000 de lei la 8.000 de lei.
ACTUAL
Alertă! Prețul energiei sare de 3000 lei – În timp ce românii suferă, ministrul energiei oferă „povești frumoase”
Publicat
acum 14 orein
20 ianuarie 2025De
adminPrețul energiei electrice a depășit pragul istoric de 3000 de lei pe megawat oră, aducând o presiune imensă asupra consumatorilor casnici și a companiilor. În acest context alarmant, ministrul energiei continuă să ofere declarații optimiste, fără soluții concrete, în timp ce cetățenii sunt nevoiți să suporte facturi greu de acoperit.
Mai grav, prin neimplicarea reală a autorităților, furnizorii de energie încep să intre pe pierdere și aleg să părăsească România. Situația este confirmată de retragerea unor jucători-cheie din piață: CEZ a plecat deja, Enel – cel mai mare furnizor de energie din România – a decis să își vândă operațiunile, iar E.ON este în prezent în căutarea unui cumpărător. Aceste plecări destabilizează și mai mult sectorul energetic, punând consumatorii într-o poziție vulnerabilă, cu mai puține opțiuni și prețuri tot mai mari.
Dezastrul este amplificat de implementarea echilibrării la 15 minute, o măsură care a creat un mediu speculativ, în care unii actori din piață fac milioane de euro din dezechilibrarea sistemului. Deși furnizorii au cerut revenirea la echilibrarea la 60 de minute, pentru a reduce impactul acestor dezechilibre, autoritățile statului – inclusiv Transelectrica, ANRE și alte instituții responsabile – se prefac că nu văd și nu aud.
Creșterea semnificativă a prețului energiei este un semnal de alarmă pentru România, mai ales că țara noastră se confruntă deja cu un grad ridicat de vulnerabilitate energetică. Familiile cu venituri mici și antreprenorii din mediul privat resimt cel mai acut efectele acestei crize, în condițiile în care veniturile nu țin pasul cu cheltuielile.
Organizațiile din domeniul energiei și asociațiile de consumatori cer intervenții urgente pentru a proteja populația. Printre soluțiile sugerate se numără:
- Plafonarea temporară a prețurilor;
- Sprijin direct pentru gospodăriile vulnerabile;
- Revenirea la echilibrarea la 60 de minute pentru stabilitatea pieței;
- Stimularea cooperativelor energetice, ca alternativă sustenabilă și accesibilă pentru comunități.
„Ne confruntăm cu o situație care necesită măsuri ferme și coordonate, nu declarații frumoase. Este timpul ca autoritățile să își asume responsabilitatea pentru stabilizarea pieței și protejarea intereselor consumatorilor,” Marius Pavelea, director al cooperativei ROenergie.
România are nevoie de o strategie energetică realistă și echitabilă, care să pună în centrul său cetățeanul și accesul la energie la un preț corect. Până atunci, românii continuă să își vadă economiile erodate de facturile în creștere.
ACTUAL
SONDAJUL CARE RĂSTOARNĂ CALCULELE | Anca Alexandrescu și Călin Georgescu conduc în preferințele românilor – Victor Ponta, umăr la umăr cu Nicu Ștefănuță
Publicat
acum 2 zilein
19 ianuarie 2025De
adminPotrivit unui sondaj realizat de ziarul PROFIT privind intenția de vot la alegerile prezidențiale din România, blocul suveranist rămâne preferatul românilor dar surpriza uriașă este aceea că independentul Călin Georgescu scade drastic in preferințele românilor dacă în cursa pentru Palatul Cotroceni ar intra si jurnalista Anca Alexandrescu. Sondajul este realizat online și înca este in desfășurare (puteți vota AICI). Până dumincă dimineața la ora 10 au votat 2042 persoane cu drept de vot.
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, dumneavoastră personal cu ce candidat ați vota?
1. Călin Georgescu – 23.44 %
2. Anca Alexandrescu – 18.75 %
3. Nicușor Dan – 14.06 %
4. Crin Antonescu – 10.94 %
5. George Simion – 9.38 %
6. Victor Ponta – 7.81 %
7. Nicu Ștefănuță- 6.25 %
8. Elena Lasconi – 6.25 %
9. Diana Șoșoacă – 3.13 %
ACTUAL
Un mare șef de Poliție din Argeș a provocat un accident și a fugit de la locul faptei – Prins după ce a făcut un al doilea accident
Publicat
acum 2 zilein
19 ianuarie 2025De
adminComisarul șef Marian Iordache, șeful Poliției Câmpulung Muscel, aflat în prag de pensionare, este cercetat penal după ce a provocat două accidente rutiere în noaptea de 17 spre 18 ianuarie, la interval de câteva minute, și nu a putut fi testat cu alcooltestul.
Primul accident s-a petrecut în comuna Mihăești, din județul Argeș. „La fața locului s-au deplasat polițiștii Serviciului Rutier Argeș, până la momentul sosirii acestora unul dintre conducătorii auto părăsind locul producerii evenimentului rutier”, a transmis Poliția, cu referire faptul că cel care a fugit este ofițer de poliție.
La scurt timp după ce a fugit de la locul accidentului, comisarul șef Iordache, cel care era prezentat drept un erou de conducerea Ministerului de Interne, a intrat pe contrasens, unde a lovit o altă mașină, condusă de un tânăr de 26 de ani. „În urma impactului, conducătorul celui de-al doilea autoturism, cât și pasagera dreapta față, o tânără de 23 de ani, au suferit leziuni”, a precizat IPJ Argeș.
Surse adin cadrul IPJ Argeș au dezvaluit că șeful Poliției Câmpulung nu a putut fi testat cu etilotestul pentru a se afla dacă a consumat băuturi alcoolice, așa că a fost dus pentru recoltarea de sânge. De asemenea, aceleași surse au precizat că Marian Iordache se afla la volanul unui autoturism înmatriculat pe numele concubinei, în momentul producerii accidentelor. Decizia de a pleca de la locul accidentului este pusă pe seama unei alcoolemii relativ ridicate, deși Marian Iordache – spun colegii polițiși de la Câmpulung, nu participase cu o seară înainte la o petrecere organizat de polițiștii musceleni.
În urma evenimentelor, conducerea IPJ Argeş a dispus măsura cercetării prealabile faţă de ofiţerul de poliţie. De asemenea, el este cercetat în cadrul unui dosar penal care vizează infracţiuni de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor, dosarul fiind preluat de Pachetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung.
În urmă cu puțin timp, pompierii argeșeni au primit o sesizare de incendiu izbucnit la o construcție în comuna Nucșoara. Din primele informații, flăcările au cuprin aproape in intregime acoperisul imobilului si risca sa se extinda la o cladire vecina.
Potrivit ISU ARGEȘ, arde o construcție construită din lemn, pe o suprafată de aproximativ 50 mp.
Intervin pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
Prima reacție din Panama după discursul lui Trump: Canalul este şi va continua să fie al Panama
Dan Dungaciu anunță schimbarea radicală din SUA care va izbi România în plin: E cea mai mare provocare
Bilețelul secret lăsat de Biden pentru Trump
Forţele Aeriene Române avertizează populația – Zboruri la joasă înălțime pe tot teritoriul României
Nu este glumă! Există angajați care primesc zile libere, cadouri și prime pentru a trece mai ușor peste ‘Blue Monday’
Austeritatea, un concept relativ în Argeș? Zeci de posturi scoase la concurs în ciuda înghețării angajărilor
Tânăr de 21 ani din Curtea de Argeș săltat de Poliție și dus în pușcărie – Trafic de droguri
VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum
Bre, domnule Gheorghe Badea! Nu îți este, bre, rușine?
Un mare șef de Poliție din Argeș a provocat un accident și a fugit de la locul faptei – Prins după ce a făcut un al doilea accident
VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum
VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI
Pentru ca Poliția Argeș nu dă amenzi, județul nostru este fruntaș pe țară la apelare abuziva la 112
În anul 2024, numărul apelurilor non-urgente a scăzut cu aproape un milion, comparativ cu anii anteriori. Operatorii STS din cadrul...
Un mare șef de Poliție din Argeș a provocat un accident și a fugit de la locul faptei – Prins după ce a făcut un al doilea accident
Comisarul șef Marian Iordache, șeful Poliției Câmpulung Muscel, aflat în prag de pensionare, este cercetat penal după ce a provocat...
VIDEO | Accident groaznic în Argeș provocat de un șofer beat – 3 victime la spital
Un grav accident rutier provocat de un șofer beat în urma căruia au rezultat trei victime, dintre care una în...
VIDEO SPECTACULOS| Tunelul „Daniela” de la Momaia e aproape gata! Când vom circula pe tronsonul de autostradă Tigveni-Curtea de Argeș
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat astăzi că „primul tunel forat de pe o autostradă din România este aproape gata”....
Curtea de Argeș
Grav accident la Băiculești cu 3 victime – Motocultor lovit în plin de o mașină
Un grav accident rutier s-a produs ]n urma cu puțin timp între un autoturism și o căruță în comuna Băiculești,...
ACUM! Incendiu puternic la Nucșoara
În urmă cu puțin timp, pompierii argeșeni au primit o sesizare de incendiu izbucnit la o construcție în comuna Nucșoara....
VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum
Pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au intervenit aseară în cazul a două incendii, unul în comuna Poienarii de...
Bre, domnule Gheorghe Badea! Nu îți este, bre, rușine?
Am primit, astăzi dimneață, de la un amic din București, link-ul unei știri publicate de jurnalul de casă al PSD...
Tânăr de 21 ani din Curtea de Argeș săltat de Poliție și dus în pușcărie – Trafic de droguri
În ziua de 15 ianuarie, polițiștii argeșeni au pus în executare două mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea,...
Mioveni
Vandalism în Mioveni: Stații de autobuz, ținta huliganilor
Mioveni se confruntă cu o problemă recurentă. la fel ca si la Pitești: vandalismul stradal. În ultimele zile, stațiile de...
Cine sunt noii parlamentari de ARGEȘ, lista completă
În urma votului exprimat duminică, 1 decembrie, Argeșul va trimite în Parlamentul României 13 deputați și senatori. Iată care sunt...
ARGEȘ – Rezultate finale alegeri Parlamentare în orașele importante – ȘOC LA MIOVENI, PNL dezastru la Pitești – VEZI CLASAMENTE DETALIATE
În urma centralizării voturilor din peste 99,9% din secțiile de votare, Partidul Social Democrat (PSD) a obținut în Argeș o...
PSD câștigă alegerile parlamentare în Argeș, PNL suferă o prăbușire lamentabilă – VEZI REZULTATE DETALIATE
În urma centralizării voturilor din peste 99,9% din secțiile de votare, Partidul Social Democrat (PSD) a obținut o victorie concludentă...
Câmpulung
DE INTERES! Magazinul din orașul tău care oferă 1 leu pentru fiecare ambalaj SGR
Kaufland România oferă recompense clienţilor care reciclează ambalaje cu simbolul SGR la aparatele din magazinele sale şi scanează, în perioada 13-15 ianuarie, tichetul valoric eliberat...
Reacția HOLCIM după amenda uriașă primită de la Consiliul Concurenței: Respingem concluziile raportului de investigație și vom contesta sancțiunea
Așa cum relatam intr-o știre anterioară, Consiliul Concurenţei a sancţionat companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România cu amenzi...
VIDEO | Casă mistuită de flăcări în Argeș
Pe parcursul nopții, pompierii de la Detașamentul Câmpulung au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit...
În Trend
- ACTUALacum 5 zile
Austeritatea, un concept relativ în Argeș? Zeci de posturi scoase la concurs în ciuda înghețării angajărilor
- ACTUALacum 2 săptămâni
VIDEO | Gata, l-au filmat! Ce a putut face primarul Panțurescu cu mașina primăriei
- ACTUALacum 2 săptămâni
BOMBĂ! Toți consilierii locali de la Curtea de Arges buni de plată? Dați în judecată după manevrele cu terenuri – VEZI LISTA CONSILIERILOR
- NATIONALacum 2 săptămâni
Radu Tudor: ‘Acesta este cel mai mare succes rusesc: obiectivul lui Vladimir Putin este aproape gata!’
- ACTUALacum 2 săptămâni
VREI SPORT, PLĂTEȘTI! Taxe majorate la Curtea de Argeș – 250 lei ora pentru stadion, 138 lei ora în Sala de Sport – NICIO REDUCERE și… PLĂȚI ÎN NATURĂ
- NATIONALacum o săptămână
Centrul Infotrafic anunţă că pe DN 2A, în judeţul Constanţa, se semnalează lapoviţă şi există riscul de a se forma polei
- ACTUALacum 2 săptămâni
Lege nouă pentru pensionari – Șoferii de 70 de ani, vânați pentru verificați pentru a fi lăsați fără permis. Parlamentarii îi consideră pericol public
- ACTUALacum 2 săptămâni
Marius Moisescu, noul viceprimar al Curții de Argeș? Reacția profesorului de istorie