Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

O fată de 12 ani din judeţul Dolj a fost dată dispărută la câteva ore după ce a plecat de acasă şi nu a mai revenit. Poliția este în alertă!

Publicat

in

O fată de 12 ani din judeţul Dolj a fost dată dispărută, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la câteva ore după ce a plecat de acasă şi nu a mai revenit, conform news.ro.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că în noaptea de vineri spre sâmbătă, poliţiştii din cadrul Secţiei nr.8 Poliţie Rurală Rast au fost sesizaţi de un bărbat de 53 de ani, din comuna Afumaţi, cu privire la faptul că vineri, în jurul orei 16.00, fiica sa, Mara Francesca Croitoru, de 12 ani, a plecat de acasă şi nu a mai revenit.

Ea are o înălţime de 1,60 metri, 55 de kilograme, părul şaten.

Poliția este în alertă! Persoanele care deţin informaţii utile cu privire la fata dispărută sunt rugate să apeleze numărul unic de urgenţă 112

Poliţiştii au precizat că la momentul plecării fata era îmbrăcată cu pantaloni de blugi, scurţi, de culoare albastră, tricou negru, papuci roz.

Reprezentanţii IPJ Dolj au mai afirmat că persoanele care deţin informaţii utile cu privire la fata dispărută sunt rugate să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

Loading

NATIONAL

Andrei Caramitru prezice o mutare bombă: Arabia Saudită poate arunca în aer economia Rusiei

Publicat

in

Analistul economic Andrei Caramitru prezintă un scenariu exploziv în care economia Rusiei ar putea fi aruncată în aer de Arabia Saudită. Caramitru spune că Arabia Saudită susține Israelul în conflictul cu Iranul și că ar putea iniția o mutare prin care să prăbușească piața petrolului, pentru a ajuta înfrângerea Iranului.

Economia Rusiei ar putea sări în aer

“URSS s-a prăbușit și a dispărut dintr-un motiv esențial. Prețul petrolului a fost extrem de scăzut în anii 80, sub prețul lor de producție. Au dat faliment. Noi nu am fi avut nici o revoluție aici în 89 dacă prețul petrolului nu ar fi scăzut masiv înainte .

Acum se discută aceiași strategie. Cum și de ce ar fi folosită :

– Arabia Saudită are cel mai mic preț de producție de petrol din lume. Deci – pot o perioadă să pompeze mai mult, prețul se prăbușește , ei nu pierd decât temporar și parțial (pentru ca le crește cota de piață)

– de ce ar face asta ? Ca să lovească în Iran (care e inamicul lor în golf , de fapt sunt de partea Israelului deși nu o spun public)

– dacă se întâmplă asta – economia Rusiei intră instant în implozie (nu se pot împrumuta de pe piețele internaționale, surplusul pe care îl folosesc pentru război din vânzările de petrol devine negativ, pe gaze deja sunt pe negativ ca au pierdut piața din Europa).

Nu zic ca SIGUR se va întâmpla asta – dar e o probabilitate care se discută clar acum.

E important să înțelegem de fapt cât de vulnerabilă este Rusia. Atât”, a scris Caramitru pe Facebook .

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Burduja anunță lansarea apelului de proiecte în cadrul programului de finanțare ElectricUp -ciclul 2

Publicat

in

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță lansarea apelului de proiecte în cadrul programului de finanțare ElectricUp -ciclul 2, care are un buget de minimum 450 de milioane de lei.

„Astăzi (vineri – n.r.), intrăm oficial în linie dreaptă cu noul Electric Up și alocăm un buget de minimum 450 milioane lei. Întreprinderile mici și mijlocii și persoanele juridice române care desfășoară activități în domeniul HORECA își vor reduce costurile cu energia electrică. În premieră, finanțăm un pachet integrat: instalarea de sisteme fotovoltaice, sisteme alternative de încălzire/ răcire, stații de reîncărcare și capacități de stocare în baterii”, spune, vineri, Burduja.

Ministerul Energiei a publicat joi ordinul de ministru pentru aprobarea Ghidului de finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii și a operatorilor economici care activează în domeniul HORECA pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp – 150 kWp necesară consumului propriu, a unui sistem de stocare a energiei produse pentru creșterea gradului de autoconsum, a cel puțin a unei staţii de reîncărcare de minimum 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic, precum și a sistemului alternativ de încălzire/răcire pentru creșterea gradului de utilizare a energiei produse din surse regenerabile în încălzire și răcire.

Bugetul acestei ediții a programului ELECTRIC UP este de minimum 450 milioane lei și maximum 596 milioane lei, în cel de-al doilea ciclu de finanțare, în limita creditelor de angajament aprobate în bugetul Ministerului Energiei.

Sesiunea de înscriere se va deschide în data de 14 octombrie 2024, ora 8:00, termenul limită de depunere a proiectelor fiind 16 decembrie 2024, ora 23:59:59.

„Odată cu preluarea mandatului de ministru, am demarat activități de reorganizare instituțională pentru optimizarea implementării programului ELECTRIC UP. Am finalizat Ciclul I al Programului de finanțare ELECTRIC UP, prin decontarea unui număr total de 1.525 de dosare, în valoare totală de 479,8 milioane lei. 100MW noi în panouri solare și peste 3000 de puncte noi de reîncărcare pentru mașini electrice. Astăzi, intrăm oficial în linie dreaptă cu Ciclul II al programului și alocăm un buget de minim 450 milioane lei. Programul este optimizat, iar implementarea va fi accelerată. Întreprinderile mici și mijlocii și persoanele juridice române care desfășoară activități în domeniul HORECA își vor reduce costurile cu energia electrică, având la dispoziție în premieră un pachet integrat: instalarea de sisteme fotovoltaice, sisteme alternative de încălzire/ răcire (pompe de căldură), stații de reîncărcare și stocare în baterii. Am îmbunătățit substanțial acest program și cred cu tărie că în forma actuală el va contribui la creșterea competitivității afacerilor. Creștem puterea instalată, alocăm bani pentru stocare și mărim finanțarea până la 150.000 EUR/beneficiar, față de 100.000 EUR / beneficiar în precedentul program. Dincolo de reducerea de costuri cu energia electrică pentru operatorii economici, prin instalarea de stații de reîncărcare a mașinilor electrice și a sistemelor de stocare contribuim la dezvoltarea infrastructurii de transport electric și la stabilitatea sistemului energetic național. Estimăm că se vor instala încă aproximativ 3.000 puncte de reîncarcare a mașinilor electrice și că vor fi puși în funcțiune cel puțin 100 MW producție și 40 MW capacități de stocare a energiei electrice în regim de prosumator”, spune Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

Sunt considerate cheltuieli eligibile următoarele:

– cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere instalată de minim 27 kWp și maxim 150 kWp, având ca principale părţi componente: panouri fotovoltaice; invertor/invertoare; echipamente conexiuni; structura de montaj a sistemului; modul de comunicaţie; sistem de măsură digital care măsoară cantitatea de energie produsă de sistemul de panouri fotovoltaice instalat și consumată, care permite colectarea şi transmiterea datelor relevante de la distanţă, în format electronic; tablouri electrice curent continuu/curent alternativ;

– cheltuielile cu achiziţia a cel puțin unei staţii de reîncărcare de minimum 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, cu minim două puncte de încărcare (exemplu: 2x11kW); nu se va

– accepta decontarea cheltuielilor cu achiziția stațiilor de încărcare cu puteri care depășesc puterea aprobată prin ATR/CR. „Continuăm să finanțăm stațiile de reîncărcare mașini electrice, iar față de prima ediție, acum încurajăm instalarea stațiilor de putere mai mare. Se acordă punctaj suplimentar pentru stațiile cu putere mai mare de 44 kW (10 puncte)”, potrivit Ministerului.

– cheltuieli cu achiziția sistemului de stocare a energiei produse, având o capacitate de stocare de minimum 30% din puterea instalată a sistemului de panouri fotovoltaice;

Stocarea fiind o prioritate a sistemului energetic național, se acordă punctaj suplimentar 10 puncte pentru instalarea unui sistem de stocare a energiei cu o capacitatea de stocare cuprinsă între 30% și 50% din puterea instalată a sistemului de panouri fotovoltaice, respectiv 20 puncte pentru instalarea unui sistem de stocare a energiei cu o capacitatea de stocare de minim 50%.

– cheltuielile cu achiziţia unui sistem electric alternativ de încălzire/răcire, maxim 30% din valoarea totală a cheltuielilor cu achiziția și montarea acestuia;

– cheltuielile cu proiectarea, obținerea avizelor necesare, reprezentând maximum 5% din valoarea totală eligibilă a proiectului, stabilită la semnarea contractului;

– cheltuieli de consultanță și management de proiect, de maximum 5% din valoarea totală eligibilă a proiectului, stabilită la semnarea contractului;

– cheltuieli cu lucrările de montaj și punere în funcțiune a sistemului de panouri fotovoltaice, a sistemului de stocare a energiei produse, a staţiei/stațiilor de reîncărcare, a sistemului electric alternativ de încălzire/răcire, reprezentând maximum 10% din valoarea totală eligibilă a proiectului, stabilită la semnarea contractului.

Documentele finale aferente apelului de proiecte, respectiv Schema de ajutor de minimis şi Ghidul solicitantului, pot fi accesate la adresa de internet: https://energie.gov.ro/electric-up-ciclul-2.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

UE a decis pentru România: Trebuie să recunoască o schimbare de gen obţinută în alt stat UE

Publicat

in

Statele UE trebuie să recunoască o schimbare de gen obţinută în alt stat UE , a hotărât CJUE într-un caz românesc.

Statele membre ale UE sunt obligate să recunoască o schimbare de gen făcută într-un alt stat membru, a hotărât vineri Curtea de Justiţiei a Uniunii Europene (CJUE), pronunţându-se în cazul unei persoane transgender din România care şi-a schimbat genul şi prenumele în Regatul Unit înainte de Brexit, relatează agenţiile AFP şi EFE, arată Agerpres.

Cazul priveşte o persoană născută în România cu sex feminin şi înscrisă ca atare în documente, dar care în 2017 şi-a schimbat prenumele şi sexul în Regatul Unit, unde a primit recunoaşterea legală a genului masculin. Însă autorităţile române i-au respins solicitarea de a-i modifica în documente prenumele şi genul, astfel că persoana în cauză, Arian Mirzarafie-Ahi, s-a adresat justiţiei române.

Ce zice CJUE

Pentru soluţionarea acestui caz, Tribunalul din Bucureşti a cerut Curţii de Justiţie a UE (CJUE) să-i indice dacă reglementarea naţională ce a stat la baza refuzului de schimbare a genului şi prenumelui în documente este conformă cu dreptul UE şi dacă Brexitul influenţează această speţă.

Justiţia europeană a stabilit vineri că refuzul unui stat membru de “a înscrie în actul de naştere al unui cetăţean schimbarea prenumelor şi a identităţii de gen obţinute într-un alt stat membru contravine dreptului UE”.

O asemenea respingere, susţine CJUE în motivarea deciziei, “îngrădeşte dreptul de liberă circulaţie şi de şedere”, iar divergenţa între identităţi creează “dificultăţi” în viaţa cotidiană, “precum şi serioase inconveniente profesionale, administrative şi private”.

Cât despre Brexit, în interpretarea CJUE acesta nu are niciun efect în acest caz, întrucât schimbarea de gen a fost făcută înainte ca Regatul Unit să iasă efectiv din UE.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Orientul Mijlociu – Erdogan acuză Israelul că îl sfiează fără ruşine pe secretarul general al ONU

Publicat

in

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat vineri Israelul că “îl sfidează fără ruşine” pe secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, pe care Israelul l-a declarat “persona non grata” pentru că nu a condamnat imediat atacurile de marţi ale Iranului, informează AFP, potrivit Agerpres.

Israelul “îl sfidează fără ruşine pe secretarul general al ONU”, a declarat şeful statului turc în timpul unui discurs la Adana, în sudul Turciei.

“196 de ţări din lume l-ar susţine probabil pe secretarul general al ONU. Cine sunteţi voi ca să emiteţi un edict împotriva secretarului general al ONU?”, a adăugat el.

Guterres a fost declarat miercuri “persona non grata” de Israel: şeful diplomaţiei israeliene, Israel Katz, îi reproşează că “nu a condamnat fără echivoc atacul odios al Iranului” de marţi cu rachete şi l-a acuzat că este “un secretar general anti-israelian care susţine teroriştii, violatorii şi asasinii”.

Relaţiile dintre ONU şi Israel – stat înfiinţat printr-o rezoluţie a Naţiunilor Unite votată în 1947 – sunt în mod notoriu dificile şi se află la cel mai jos nivel din 7 octombrie 2023, dată la care a avut loc atacul fără precedent al Hamasului palestinian, atac care a declanşat războiul în Fâşia Gaza.

Miercuri, în timpul unei sesiuni foarte tensionate a Consiliului de Securitate, în prezenţa ambasadorilor israelian şi iranian, Guterres a avut grijă să “condamne, încă o dată, în mod ferm, atacul masiv cu rachete al Iranului asupra Israelului”.

Cu toate acestea, el a criticat aspru ambele ţări, denunţând “ciclul inacceptabil” de violenţe într-o regiune aflată pe marginea “prăpastiei”.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Biroul Electoral confirmă gafa uriașă comisă de PNL: Fără candidați în Diaspora pentru Camera Deputaților/ Reacția PNL

Publicat

in

Biroul Electoral a respins lista de candidaţi a PNL pentru diaspora, pentru că nu a îndeplinit condiţia privind prezenţa femeilor pe listă, după cum stiripesurse.ro anunțase anterior în exclusivitate. Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a anunţat că vor contesta această decizie, precizând că Biroul Electoral de circumscripţie a mers un pic mai departe decât îi prevede cadrul legal. El a explicat că pe listă se afla iniţial o doamnă care şi-a retras candidatura în ultimul moment.

„Există o lege care prevede ca partidele să asigure reprezentarea ambelor sexe. În cazul PNL, în circumscripţia diaspora există îndeplinită această condiţie, în schimb, la Camera Deputaţilor nu există. Noi considerăm că am respectat această cerinţă a legii, din păcate Biroul Electoral de circumscripţie a mers un pic mai departe decât îi prevede cadrul legal, intervenind cumva asupra analizei reprezentativităţii”, a declarat în emisiunea România Politică de la Prima News Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, potrivit news.ro.

Stroe a precizat că legea nu descrie criterii concrete ci doar stabileşte ca principiu acest mod de a construi listele şi a asigura reprezentarea.

„Până la urmă, reprezentarea de gen a fost respectată din punctul nostru de vedere, însă interpretarea făcută de Biroul Electoral de Circumscripţie este uşor neîntemeiată şi depăşeşte cumva sfera atribuţiilor sale. Noi vom contesta acest lucru, evident. Prima cale de contestare va fi în zona BEC, după care, dacă va fi cazul, vom merge la Triunal sau la Curtea de Apel, pentru că în mod evident ne dorim să fim reprezentanţi în Camera Deputaţilor”, a arătat Stroe.

„Noi avem încredere că această decizie a Biroului Electoral de Circumscripţie va fi îndreptată, putem demonstra în faţa instanţei să este uşor excesivă şi depăşeşte cadrul legal”, a mai ţinut să precizeze Stroe. El a explicat că pe lista pentru Camera Deputaţilor s-a aflat o femeie, dar aceasta şi-a retras candidatura în ultimul moment.

Decizia Biroului Electoral, AICI! (.pdf)

Au mai fost respinse listele pentru Senat în dispora din partea partidelor DREPT și Forța Dreptei.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Ana Birchall, al zecelea candidat înscris în cursa pentru Președinția României

Publicat

in

Fostul ministru al Justiției, Ana Birchall și-a depus, vineri, candidatura la Biroul Electoral Central (BEC) pentru funcția de președinte al României.

BEC a înregistrat propunerea de candidatură independentă a Anei Birchall pentru funcția de președinte al României

„Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2024 (BEC) informează că, în data de 4 octombrie a.c., a fost înregistrată propunerea de candidatură independentă a doamnei Ana Birchall pentru funcția de Președinte al României. De asemenea, odată cu depunerea propunerii de candidatură a fost înregistrat și semnul electoral ce va fi folosit de către doamna Ana Birchall la alegerile pentru Președintele României din acest an”, transmite BEC.

Conform legii, BEC urmează să se pronunțe cu privire la înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturii și a semnului electoral, în termen de cel mult 48 de ore de la depunerea acestora.

Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.061/2024 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea Președintelui României în anul 2024, termenul-limită pentru rămânerea definitivă a candidaturilor este data de 10 octombrie 2024.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend