Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

O bonă a pierdut trei copii pe care îi avea în grijă. Minorii au fost daţi în urmărire naţională. Poliţia a transmis semnalmentele acestora – FOTO

Publicat

in

Trei copii de 11, 9 şi 7 ani, fraţi, care erau supravegheaţi de o bonă, au fost daţi dispăruţi din satul Sântandrei, judeţul Hunedoara. Cei trei minori sunt acum căutaţi de poliţişti, ei fiind daţi în urmărire naţională.

„La data de 14 octombrie 2024, în jurul orei 17.00, Poliţia Oraşului Simeria a fost sesizată telefonic de un bărbat din satul Sântandrei, cu privire la faptul că astăzi, în jurul orei 16:00, bona celor trei copii ai săi, Marţian Rania Adriana, în vârstă de 11 ani, Marţian Antonio Adrian, în vârstă de 9 ani şi Marţian Raisa Antonia, în vârstă de 7 ani, l-a anunţat că aceştia nu se mai află la domiciliu”, a transmis IPJ Hunedoara, potrivit News.ro.

Cei trei copii au următoarele semnalmente:

  • Marţian Antonio Adrian: aproximativ 1,45 m înălţime, aproximativ 50 de kg, ochi căprui, păr scurt brunet, ten deschis, poartă ochelari de vedere.
  • Marţian Rania Adriana: aproximativ 1,55 m înălţime, aproximativ 60 de kg, ochi căprui, păr lung brunet, ten deschis, faţă rotundă.
  • Marţian Raisa Antonia: aproximativ 1,40 m înălţime, aproximativ 40 de kg, ochi căprui, păr lung brunet, ten deschis, faţă rotundă, poartă ochelari de vedere.

Poliţiştii nu cunosc obiectele vestimentare cu care erau îmbrăcaţi copiii în momentul plecării.

„Din momentul primirii sesizării, poliţiştii au desfăşurat mai multe activităţi investigative şi de căutare, în vederea depistării minorilor, care au fost daţi în urmărire naţională. Poliţiştii continuă activităţile specifice şi le solicită celor care deţin informaţii utile, să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112”, a mai transmis IPJ Hunedoara.

Trei copii din satul Sântandrei, judeţul Hunedoara, daţi dispăruţi (Foto: IPJ Hunedoara)

Loading

ACTUAL

FOTO Un Lamborghini defect a blocat mai bine de două ore linia tramvaiului 42 din Capitală 

Publicat

in

Linia tramvaiului 42 din București a fost blocată, miercuri seară, timp de aproximativ două ore și jumătate după ce o mașină marca Lamborghini s-a defectat pe linia de tramvai. Traficul a revenit la normal în jurul orei 18:30, conform b365.ro

„Linia 42 – blocată pe Str. Clăbucet, pe sensul spre Piața Presei. Cauza: autoturism rămas defect pe linia de tramvai”, a fost anunțul făcut de STB către călători, miercuri, în jurul orei 16:00. 

După aproximativ două ore și jumătate, cât timp traficul a fost deviat, situația a fost remediată. 

„Linia 42 funcționează normal pe Str. Clăbucet. Blocare și deviere: 145 de minute (16:00-18:25)”, a anunțat STB, conform b365.ro. 

În mediul online au fost publicate imagini cu mașina care a blocat circulația tramvaiului 42:

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

CTP spune că se vede „nevoit” să nu-l mai voteze pe Kelemen Hunor la prezidențiale. Care este motivul / Ce spune despre motivele americanilor care l-au votat pe Trump 

Publicat

in

Gazetarul Cristian Tudor Popescu spune că momentul în care George Simion a intrat intempestiv, marți seară, în emisiunea moderată de Mihai Gâdea, la Antena 3, îi aduce voturi candidatului AUR. Motiv pentru care afirmă că este „nevoit” să renunțe la votul pentru Kelemen Hunor la alegerile prezidențiale, pentru a-l vota pe cel care va avea „șanse mai mari să-l împiedice pe Simion să ajungă în turul 2”. 

 „«Simion s-a dus peste ei!». Asta rămâne din buzna șefului AUR în emisiunea de la A3 pentru votanții săi. Nu că G. Simion minte porcește la scenă deschisă sau că e omul rușilor. Și nici penibilul monstruos al episodului, în care s-au bălăcit reprezentanții candidaților și moderatorul, căutând fie să stoarcă niște audiență, fie să dea fiecare cu Simion în ceilalți, nu îi va șterge vreun vot lui G. Simion – dimpotrivă”, a scris, miercuri seara, pe Facebook, Cristian Tudor Popescu. 

El spune că, după acest episod, se vede „nevoit” să renunțe la votul pentru Kelemen Hunor. Gazetarul anunțase în septembrie că va vota cu candidatul UDMR, „pentru că de doi ani încoace este singurul politician din România care avertizează mereu în legătură cu cea mai gravă problemă a acestei țări – depopularea”. 

„Prin urmare, mă văd nevoit să renunț  la votul pentru dl Kelemen Hunor și, lăsând la o parte obiecțiile pe care le am în legătură cu fiecare candidat, să-l votez, după o socoteală făcută la rece, pe acela care va avea cele mai mari șanse să-l împiedice pe G. Simion să ajungă în turul 2, caz în care aș fi silit să-l votez pe M. Ciolacu”, explică Cristian Tudor Popescu. 

„Anulându-vă buletinul de vot, întăriți decizia luată cu majoritate de cei care au pus ștampila pe un nume sau altul”

El le transmite celor care vor să meargă la vot pentru a-și anula votul că, de fapt, contribuie la legitimitatea celui care va fi ales. 

„Mai explic încă o dată ce efect are anularea buletinului de vot în cabina de vot. Nu e același lucru cu a nu te prezenta la secția de votare. Căci votul anulat se adună la cifra de prezență. Cu cât prezența la alegeri e mai mare, cu atât candidatul care câștigă va avea un mandat de președinte mai puternic – una e să câștigi cu 60% prezență și alta cu 35%. Deci, anulându-vă buletinul de vot, întăriți decizia luată cu majoritate de cei care au pus ștampila pe un nume sau altul”, spune acesta. 

El atrage atenția și că sondajele făcute până acum cu privire la intenția de vot de la alegerile prezidențiale nu țin cont de românii din diaspora. 

„Niciunul dintre sondajele de campanie prezentate până acum nu ține seama de diaspora. Or, influența ei în rezultatul alegerilor ar putea să conteze. Cum vor vota românii din străinătate? N-ar fi de mirare s-o facă pe dos față de diaspora din Republica Moldova, care a ales covârșitor Maia Sandu și Uniunea Europeană”, scrie CTP, aducând aminte declarațiile făcute de Elena Lasconi și Marcel Ciolacu cu privire la românii care trăiesc în diaspora. 

„Ar mai putea pleca tinerii din țară pentru că unul dintre ei, în vârstă de 16 ani, urmează să fie înmormântat după ce a agonizat ore în șir într-un spital românesc, fără ca vreun medic să intervină pentru a-l salva”, spune CTP, cu referire la cazul băiatului de 16 ani care a murit luni seară, la câteva ore după ce a ajuns la Spitalul de Urgență din Târgu Jiu.

„Criteriul care înțeleg că a stat la baza votării masive a lui Trump este BUBU”

Cristian Tudor Popescu spune că americanii au votat cu Trump în funcție de un singur criteriu: „BUBU”, adică „buzunarul și burta”. 

„D. Trump a anunțat în campania electorală că «îl va da afară în 2 secunde» pe procurorul special Jack Smith, cel care i-a deschis două dosare penale. Smith nu așteaptă asta, va demisiona împreună cu echipa sa. Se întâmplă în Statele Unite, așa-zis cea mai mare democrație a lumii, nu în Republica Mataranga”, scrie gazetarul. 

„Criteriul care înțeleg că a stat la baza votării masive a lui Trump este BUBU. Adică, buzunarul și burta. OK, americanii votează liber, au dreptul să judece cum vor. Dar și eu am dreptul să nu mai consider America, din punct de vedere moral și civilizațional, superioară unei țări de lumea a treia, din Africa sau Asia. Căci și acolo criteriul suprem în alegeri este BUBUiala”, concluzionează Cristian Tudor Popescu.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Marcel Ciolacu, despre Roxana Mînzatu: „De ce aș schimba-o? E un profesionist desăvârșit”

Publicat

in

Premierul României, aflat la Londra, răspunde dacă o va nominaliza din nou pe Roxana Mînzatu pentru funcția de comisar european în cazul în care Parlamentul European respinge echipa propusă de șefa CE, Ursula von der Leyen. Amintim că în PE există un blocaj în privința validării comisarilor europeni, existând semne de întrebare inclusiv în privința Roxanei Mînzatu, după ce Snoop a scris că și-a extins ilegal casa. 

Ciolacu, aflat într-o vizită în Marea Britanie, a fost întrebat miercuri de jurnaliști, într-o conferință de presă, dacă o va nominaliza din nou pe Roxana Mînzatu pentru funcția de comisar european, în cazul în care echipa prezentată de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va fi respinsă de Parlamentul European.

„Am înțeles că familiile politice mai au discuție și mâine (n.r. – joi) cu președinta Comisiei. E un demers democratic. E normal în politică să existe și negocieri. De ce aș schimba-o pe doamna Mînzatu? E un profesionist desăvârșit”, a răspus premierul. 

HotNews.ro a scris că posibila numire a Roxanei Mînzatu în funcția de vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar european pe portofoliul „Oameni, competenţe şi pregătire” stârnește noi reacții la Bruxelles, după audierea de marți din comisii și întrebările pe tema investigației Snoop despre extinderea fără autorizație a casei din Brașov.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV. Crește tensiunea la Bruxelles după audierea Roxanei Mînzatu și întrebările pe tema investigației Snoop despre casa din Brașov. Reacția celui mai mare grup din PE: „Suntem îngrijorați de un vicepreședinte care va fi urmărit penal de justiția română pentru lucruri ilegale”

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

„Sunt absolut sigur”. Cum comentează un oficial NATO faptul că Vestul nu a trimis trupe în Ucraina până acum

Publicat

in

Şeful Comitetului militar al NATO, amiralul Rob Bauer, consideră că riscul ca Rusia să folosească arme nucleare i-a împiedicat pe liderii occidentali să-și desfășoare trupele pentru a ajuta Ucraina în război, relatează Ukrainska Pravda

Bauer a fost întrebat,  în cadrul unei discuții organizate de Institutul Internațional de Studii Strategice, dacă este timpul să extindă ajutorul pentru Ucraina, sugerând prezența fizică a anumitor forțe aliate occidentale. 

„Dacă lupți în Afganistan, asta nu este același lucru cu lupta împotriva rușilor în Ucraina. Talibanii nu aveau arme nucleare, iar rușii au. Și din nou, nu spun că este imposibil, dar luăm un risc ca alianță și este o discuție politică cu privire la asumarea acestui risc”.

„Este întotdeauna simplu să te uiți înapoi și să spui că [teama] a fost o prostie, dar dacă trebuie să-ți asumi responsabilitatea pentru acest risc, atunci este o altă discuție… Sunt absolut sigur că dacă Rusia nu ar fi avut arme nucleare, am fi fost în Ucraina dându-i afară (pe ruși). Dar au arme nucleare, așa că nu este la fel ca în Afganistan”, a spus el. 

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Filmul intervenției serviciilor de urgență în cazul lui Silviu Prigoană, prezentat de DSU / Structura condusă de Raed Arafat acuză o jurnalistă Realitatea PLUS de manipulare

Publicat

in

Departamentul de Situații de Urgență a realizat miercuri filmul intervenției în cazul omului de afaceri Silviu Prigoană, care a murit după ce a făcut infarct, după ce jurnalista Realitatea PLUS, Anca Alexandrescu, a acuzat structura din cadrul Ministerului Afacerilor Interne de ineficiențe, pentru că primul echipaj SMURD care a sosit la fața locului nu avea medic. 

Omul de afaceri Silviu Prigoană, care în decembrie ar fi împlinit 61 de ani, a murit marți, 12 noiembrie, într-un restaurant din Bran, județul Brașov.

Decesul s-a constatat în jurul orei 15:30, după aproximativ 50 de minute de manevre de resuscitare.

„Potrivit expertizei medicale, Silviu Prigoană a suferit un atac de cord, date fiind și antecedentele medicale. Deci nu s-a înecat cu mâncare, așa cum s-a presupus inițial”, transmite Digi24, după ce marți Realitatea TV, Antena 3 și Digi24 au transmis că Prigoană a murit la un restaurant, după ce s-a înecat cu mâncare. 

Jurnalista Realitatea Plus, Anca Alexandrescu, a scris pe rețelele de socializare că „procedurile lui Arafat își arată din nou „eficiența”, după ce după ce „Silviu Prigoană s-a prăbușit la pământ”, trimițând „un echipaj de paramedici SMURD” care nu l-a putut intuba pe omul de afaceri pentru că echipajul nu avea medic și că atunci când a venit „un echipaj de ambulanță” (…) „era prea târziu”.

„Am întrebat mai mulți medici dacă ar fi avut vrea șansă dacă primul echipaj ar fi avut medic! Răspunsul a fost categoric Da! (…) Nu știu dacă l-ar fi salvat! Dar cine este Arafat ca să ne ia această șansă”. 

Departamentul pentru Situații de Urgență a acuzat că postarea jurnalistei „distorsionează” în „mod vădit tendențios întregul proces al alertării și intervenției echipajelor paramedicale și medicale la cazul petrecut în data de 12 noiembrie”.

Cum s-a derulat filmul intervenției în cazul lui Silviu Prigoană:

  •  -În data de 12.11.2024, la ora 14:11, dispeceratul integrat din Brașov primește un apel la numărul unic de urgență 112, motivul fiind solicitarea intervenției de urgență în localitatea Bran-Șimon, pentru acordarea îngrijirilor unei persoane aflată în stare de inconștiență;
  • – ⁠Pentru ca intervenția să fie una cât mai rapidă, respectând principiul trimiterii echipajului cel mai apropriat dar și a echipajului cel mai competent, în cazul în care de la început se stabilește că pacientul necesită un echipaj de nivel mai înalt de competențe, la ora 14:13 au fost alertate simultan, un echipaj SMURD tip B2 de prim ajutor calificat aflat în apropriere, dotat cu echipamentele necesare,  inclusiv un defibrilator, dar și o ambulanță tip C2  de la Serviciul de Ambulanță Brașov, cu medic, aflată la o distanță mai mare, și anume în municipiul Brașov, fiind cel mai apropriat echipaj cu medic de cazul respectiv;
  • – ⁠Dat fiind faptul că echipajul de prim ajutor SMURD era în apropiere, mai exact, în Moeciu, la 5 minute de locul evenimentului, la 14:19, echipajul format din 3 paramedici a ajuns la caz. 
  • – ⁠Odată ajunși la fața locului, aceștia au efectuat, fără oprire,  manevrele de resuscitare specifice, dar și alte intervenții precum, deschidere căi aeriene, aspirare, defibrilare si masaj cardiac. 
  • – ⁠La ora 14:35, după 22 de minute de la alertare, ambulanța C2 a SAJ Brașov, cu medic, venită de la o distanță  mai mare, a ajuns la caz, efectuându-se, în continuare alături de echipajul SMURD,  manevre și intervenții specifice, dar, din păcate, fără rezultat, constatându-se mai apoi decesul pacientului.

DSU a explicat că „sistemul integrat a făcut tot posibilul să salveze viața persoanei aflată în stop cardio respirator, asigurând cea mai importantă intervenție și anume, defibrilarea în cel mai scurt timp posibil, dar si trimițând un echipaj cu medic, care să completeze manevrele avansate de resuscitare”.

„Absolut imposibil” ca fiecare ambulanță să aibă medic, spune DSU

Potrivit DSU, este „absolut imposibil” ca fiecare ambulanță să aibă medic. Nicăieri în lume nu există o astfel de abordare, subliniază structura MAI. „Fie să trimitem o ambulanță cu medic, fără a ține cont de distanță și timp”

„Ceea ce în mod vădit tendențios nu este dorit să se înțeleagă  este că sistemul este competent tocmai prin acest mod complementar și integrat de intervenție în care sunt implicați și paramedicii pompieri alături de asistenți și medicii de la UPU și de la serviciile de ambulanță. Nu sunt deloc puține cazurile de stop cardiac salvate de pompieri prin sosirea rapidă și defibrilare timpurie, recuperând pacientul înainte ca un echipaj cu medic să ajungă la fața locului”.

DSU acuză că jurnalista manipulează și creează confuzie în spațiul public 

„Invocarea unor aspecte profund tendențioase, inexacte si manipulatoare  (ex:”protocolul lui Arafat”) în spațiul public, nu fac altceva decât să creeze confuzie, dar și neîncredere în rândul populației cu privire la modul de intervenție a echipelor de profesioniști din cadrul tuturor structurilor de urgență. A spune în continuare că SMURD nu are medici, după nenumărate explicații în spațiul public, deși  SMURD deține și ambulanțe de terapie intensivă C1 cu medici,  pe lângă cele de prim ajutor calificat, confirmă caracterul tendențios precizat anterior. 

Tehnicile de manipulare folosite prin atacuri la persoană, care cuprind și informații insuficiente, generează un climat de neîncredere în rândul populatiei și, implicit, aduc prejudicii imaginii întregului sistem național integrat de urgență.

Asigurăm întreaga populație că protejarea și salvarea  vieții cetățenilor reprezintă principalul obiectiv pentru instituția  noastră, iar pregătirea profesională a echipajelor specializate, de diferite niveluri de competență, care execută astfel de misiuni va continua neintrerupt”, subliniază DSU.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Ciucă îi cere lui Ciolacu să publice motivele pentru care George Simion nu are voie în Republica Moldova și Ucraina: „PSD vrea să guverneze cu AUR”

Publicat

in

Candidatul PNL la prezidențiale, Nicolae Ciucă, îi cere premierului Marcel Ciolacu să publice „de urgență” documentele care motivează interzicerea liderului AUR, George Simion, de a intra în Republica Moldova și Ucraina. Ciucă le cere și șefilor de la Autoritatea Electorală Permanente (AEP) și de la Curtea de Conturi să verifice cum a cheltuit AUR banii din subvenție. 

Ciucă spune, pe Facebook, că solicitările sunt „de maximă urgență, pentru că timpul nu mai are răbdare”. 

„Comunicați public și imediat conținutul documentelor care motivează interzicerea lui George Simion în Ucraina și Republica Moldova. Românii trebuie să știe cu cine se întâlnesc la urne. Dacă le refuzați accesul la informațiile pe care le dețineți, vă faceți complice al „operațiunii speciale” Simion în Turul 2”, este mesajul lui Ciucă pentru Ciolacu. 

„Suspiciuni rezonabile că 14 milioane de euro din subvenția plătită de români au ajuns la companiile care roiesc în jurul apropiaților AUR”

Președintelui AEP, Toni Greblă, candidatul PNL la prezidențiale îi cere să verifice și „activitatea de cărușie către diaspora organizată de AUR”: „Verificați de urgență modul în care AUR a folosit banii românilor din subvenția pentru partide. Verificați de urgență activitatea de cărăușie către diaspora organizată de AUR”.

El îi cere și șefului Curții de Conturi, Mihai Busuoic, să verifice cum a cheltuit AUR banii din subvenție: „Verificați de urgență modul în care au fost folosiți banii primiți de AUR ca subvenție. Sunt suspiciuni rezonabile că 14 milioane de euro din subvenția plătită de români au ajuns la companiile care roiesc în jurul apropiaților AUR, inclusiv (sau mai ales) la singurul angajator al lui George Simion, Marius Lulea”. 

„PSD vrea să guverneze cu sprijinul AUR după alegeri, cu Victor Ponta prim-ministru”

Nicolae Ciucă atacă PSD și susține că partidul condus de Marcel Ciolacu „pune în pericol democrația și stabilitatea economică a țării”, iar Ciolacu vrea să folosească informațiile pe care le are despre Simion în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

El susține și că PSD vrea ca după alegeri să guverneze împreună cu AUR, cu Victor Ponta prim-ministru. 

„A făcut tot ce a putut pentru a-l crește electoral pe George Simion. Și-a folosit judecătorii de la CCR pentru a-i face culoar electoral lui Simion. A activat planul Hrebenciuc pentru a aloca câte 10 voturi pe secție de vot pentru Simion. Și-a pus toate resursele mediatice la dispoziția lui Simion. Marcel Ciolacu refuză și astăzi să ne spună ce informații a primit din Ucraina și Moldova despre colaborarea lui Simion cu serviciile secrete rusești”, spune Ciucă. 

„Dacă în turul 2 românii ar avea de ales între Ciolacu și Simion, vă întreb: Cum putem avea în fruntea armatei și a CSAT un om despre care și apropiații politici spun că este în slujba Moscovei? Cum putem avea în fruntea armatei și a CSAT un om care face experimente politice cu extremiști?”, întreabă liderul PNL. 

Nicolae Ciucă admite că „partidele de dreapta sunt divizate”: „Dar eu știu că pe votanții de dreapta îi unește susținerea pentru democrație și pentru calea euroatlantică a României”. 

„Pe 24 noiembrie putem pedepsi cea mai ticăloasă încercare de a falsifica voința oamenilor. Vă invit să veniți alături de mine la vot și să dovedim încă o dată că democrația românească poate rezista asaltului auristo-pesedist”, își încheie Nicolae Ciucă mesajul. 

Șeful Comisiei de control al SRI: „Sunt acuzații și dovezi clare că George Simion a avut întâlniri cu ofițeri ai GRU”

Preşedintele comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, a declarat, la Antena 3, despre interdicţia intrării liderului AUR, George Simion, în Ucraina şi Republica Moldova, că acolo sunt acuzaţii şi dovezi clare că George Simion a avut întâlniri cu ofițeri GRU şi a încercat să deturneze manifestaţii paşnice, marşuri electorale, conform News.ro.

Preşedintele comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, a fost întrebat la Parlament despre interdicţia preşedintelui AUR, George Simion, de a intra pe teritoriul Ucrainei şi Republicii Moldova.

„Acolo sunt acuzaţii şi dovezi clare, în care unul din candidaţi, George Simion, s-a întâlnit, a avut întâlniri cu ofiteri ai GRU şi inclusiv a încercat să deturneze manifestaţii paşnice, marşuri de susţinere electorale (…) Încă la noi nu ştim dacă George Simion a încercat să deturneze”, a spus preşedintele comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteș.

Candidatul Partidului National Conservator Roman (PNCR) la alegerile prezidenţiale, europarlamentarul Cristian Terheş, a afirmat, luni că există înregistrări ale serviciilor ucrainiene, de la o serie de întâlniri pe care George Simion le-a avut mai ales în zona Cernăuţi, cu persoane care aparţineau diverselor servicii de informaţii ruseşti.

„Din datele pe care le cunosc şi ce pot să spun public, până în momentul de faţă există înregistrări ale serviciilor ucrainiene, de la o serie de întâlniri pe care George Simion le-a avut mai ales în zona Cernăuţi, cu persoane care aparţineau diverselor servicii de informaţii ruseşti (…) aici nu stiu dacă el a ştiut într-adevăr cine sunt persoanele respective, că nu cred că cineva vine şi spune, ştii eu sunt de la GRU, de exemplu, dar faptul ca s-a întalnit cu aceste persoane, faptul ca s-au schimbat bunuri şi servicii, în întâlnirile respective, există genul acesta de înregistrări. (…) Eu nu le-am văzut, dar s-a auzit despre ele inclusiv la Bruxelles, pot să confirm că pe filiera poloneză au ajuns”, a susținut Cristian Terheş.

George Simion a negat marți seara, la Antena 3, acuzațiile conform cărora s-ar fi întâlnit cu reprezentanți ai serviciilor secrete din alte state și a spus că dacă vor apărea drept dovezi imagini că a făcut acest lucru, se va retrage din cursa prezidențială.

Echipa lui Geoană, USR și Vlad Gheorghe au solicitat la rândul lor clarificări

Și echipa de campanie a lui Mircea Geoană, candidat independent la preşedinţia României, i-a cerut miercuri prim-ministrului Marcel Ciolacu să desecretizeze documentele sau să spună de îndată ce informaţii a primit de la partenerii moldoveni şi ucraineni despre întâlnirile lui George Simion cu agenţi FSB şi GRU, conform News.ro.

Liderul grupului parlamentar al USR, Ionuț Moșteanu, i-a cerut de marți lui Marcel Ciolacu clarificări în legătură cu interdicția pe care o are George Simion.

„Am solicitat astăzi, oficial, premierului Marcel Ciolacu, Serviciului Român de Informații (SRI) și Comisiei pentru Controlul SRI să îmi furnizeze informații detaliate despre interdicțiile primite de George Simion și legăturile acestuia cu Federația Rusă. Am cerut și desecretizarea documentelor care arată întâlnirile lui Simion cu ofițeri GRU, serviciul de spionaj militar al Rusiei”, a anunțat miercuri și fostul candidat independent la alegerile europarlamentare, Vlad Gheorghe, lider al Partidului DREPT.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend