Stai conectat...

NATIONAL

Nou sezon din „Comori pierdute ale Egiptului”, provocările extreme ale deșertului

Publicat

la

Un nou sezon al documentarului „Comori pierdute ale Egiptului”, în care exploratori moderni se confruntă cu provocările extreme ale deşertului, debutează luni, de la ora 20.00, pe National Geographic, scrie news.ro.

Cu acces fără precedent la echipele internaţionale de egiptologi, noul sezon prezintă modul în care exploratorii descoperă comori găsite la 2000 de ani distanţă, ce continuă să îmbogăţească înţelegerea noastră asupra unei civilizaţii care a marcat profund istoria omenirii.

În inima Egiptului antic

Explorând misterele faraonilor şi reginelor din Egiptul antic, documentarul prezintă secretele ascunse ale unor figuri legendare precum Tutankhamon şi Ramses al II-lea. Fiecare descoperire aduce la lumină noi informaţii despre influenţa acestor conducători, de la reformele religioase revoluţionare ale lui Tutankhamon până la strălucirea strategică a lui Ramses al II-lea.

Telespectatorii vor avea ocazia să descopere şi palatul regal al lui Khufu, situat la umbra Marii Piramide din Giza, unde arheologii au dezgropat fragmente de papirus care oferă detalii despre construcţia grandioasă a acestui palat. Fiecare episod arată complexitatea interpretării acestor documente antice, prezentând cum papirusurile şi artefactele găsite în situri contribuie la reconstituirea istoriei.

Descoperiri în locuri neaşteptate

Unul dintre aspectele fascinante ale acestui sezon este modul în care arheologii reuşesc să facă descoperiri în cele mai neaşteptate locuri. Într-unul dintre episoade, o echipă de arheologi găseşte artefacte valoroase pe un teren de fotbal, demonstrând că istoria poate fi ascunsă oriunde, chiar şi în cele mai surprinzătoare locuri. Această capacitate de a găsi comori în locuri aparent neaşteptate este un tribut adus dedicării şi migalei cu care aceşti experţi îşi desfăşoară munca.

Meticulozitate şi atenţia la detalii sunt vitale pentru a proteja integritatea fiecărei descoperiri şi pentru a păstra nealterată povestea pe care o spune.

Theodor Zavalaş, istoric, exprimă în mod elocvent importanţa acestor descoperiri: „Ca istoric, am avut ocazia să explorez şi să protejez situri istorice şi obiecte de patrimoniu ce reflectă evoluţia civilizaţiei noastre. Fiecare descoperire, fie ea un artefact uitat sau o clădire străveche, este o fereastră spre trecut, o piesă vitală în înţelegerea identităţii culturale a unui popor”.

Acest sezon aduce în prim-plan dedicarea acestor exploratori moderni, care, în ciuda condiţiilor dure din deşert, continuă să caute, să descopere şi să ne ofere o fereastră spre trecutul strălucitor al unei civilizaţii ce a schimbat cursul istoriei. „Documentarul Comori pierdute ale Egiptului de la National Geographic ne poartă într-o astfel de călătorie fascinantă, oferind un acces fără precedent la munca egiptologilor care se confruntă cu provocările extreme ale deşertului pentru a aduce la suprafaţă relicve incredibile. Este o odă adusă acestor exploratori moderni, ale căror eforturi nu doar că dezvăluie comorile ascunse ale Egiptului, dar şi îmbogăţesc moştenirea umanităţii.” – adaugă Theodor Zavalaş.

Loading

DIVERSE

Mugur Isărescu: Euro ar fi fost 4,4 lei fără intervențiile din ultimii 5 ani. Explicațiile oferite de guvernatorul BNR

Publicat

la

Mugur Isărescu spune că, în lipsa intervențiilor din piață din ultimii cini ani, euro ar fi fost în prezent 4,4 lei.

„Noi nu am ţinut cursul artificial. Şi asta se vede din evoluţia rezervelor. Am intervenit pe piaţă, dar cumpărând valută. Şi evitând ca leul să se aprecieze. Cursul s-ar fi făcut 4,4”, a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.

La prima vedere, un leu mai puternic pare o veste bună: chirii mai mici în euro și credite mai ieftine. Însă, de fapt, un leu atât de puternic, peste noapte, ar fi avut consecințe grave asupra întregii economii. Exportatorii români ar pierde instan 15% din încasări, iar importurile și inflația ar exploda.

Citește și: Oana Gheorghiu propune restructurări la Metrorex: „O companie nu poate evolua sănătos atunci când managementul evită ani întregi decizii dificile”

Isărescu recunoaște că Banca Centrală a intervenit masiv pe piață anul trecut, înaintea alegerilor prezidențiale.

„Intervenţiile noastre au fost mult mai mici acum, mult mult mai mici. Pot să pun şi trei de mult, mult-mult-mult mai mici. Şi cursul se pare că şi-a găsit un nivel de echilibru. Posibil să fie aici”, a explicat el.

„Poate în termeni relativi este mai bine acum decât atunci, însă vorbim despre o criză politică majoră anul trecut. Avem o criză care, de data aceasta, a fost declanşată din senin, care este totuşi foarte costisitoare”, a precizat profesorul de economie Christian Năsulea, potrivit Observator.

Banca Națională avertizează că românii se pot aștepta la alte câteva luni de scumpiri, și inflația urmând să urce până la 11%.

„Este o cifră enormă pentru o ţară membră UE, însă raportat la toate crizele suprapuse, la toţi factorii negativi, suntem totuşi plini de speranţă. Măcar nu ajungem la 16%, cum s-a întâmplat anul trecut”, a mai spus Christian Năsulea.

În acest context, românii devin tot mai atenți la cheltuieli: „Aveam o maşină foarte veche şi aveam de gând să o schimb. Dar am ajuns la ideea că trebuie s-o mai repar puţin. S-o mai lungesc. Aveam multe de făcut pe lângă casă dar am renunţat. Nişte pavele, pavaje, un gazon, dar am renunţat că sunt foarte scumpe. Aşteptăm să se stabilizeze piaţa, politica”, a mărturisit Florin Lungu, apicultor, pentru sursa menționată anterior.

Abia din septembrie lucrurile s-ar mai putea stabiliza, BNR estimând o inflație de 5,5% la final de 2026 și de 2,9% în 2027.

Citește și: Mugur Isărescu, despre măsurile luate de guvernul Ilie Bolojan: „N-au fost rele, dar au fost și exagerări. Nu te apuci să te bați acum cu mamele gravide”

Loading

Citește tot

DIVERSE

Teroare în Ucraina! Atac nocturn masiv declanşat de Rusia: blocuri de locuințe lovite de rachete, oameni prinşi sub dărâmături

Publicat

la

Atacurile declanşate de Rusia au vizat inclusiv regiuni aflate la mare distanță de linia frontului, infrastructură civilă, energetică și logistică, notează Mediafax. Cele mai grave distrugeri au fost raportate în orașul Konotop, din regiunea Sumî, unde o rachetă a lovit un bloc de locuințe cu mai multe etaje. În urma impactului, trei niveluri ale clădirii s-au prăbușit.

Guvernatorul regiunii, Oleh Hrîhorov, a anunțat inițial șase persoane rănite, iar primarul orașului, Artem Semenîhin, a precizat că echipele de intervenție au reușit să scoată mai multe victime de sub ruine, în timp ce operațiunile de căutare continuă.

Citeşte şi: Război în Ucraina: Harkovul a fost atacat din nou de drone ruseşti, cel puţin 10 clădiri au fost avariate

Situația din zonă este dificilă, autoritățile confruntându-se cu lipsa ambulanțelor suficiente. Din acest motiv, mai mulți civili au transportat răniții la spital folosind mașinile personale.

Pe lângă blocul afectat, atacul a provocat pagube importante și altor clădiri din oraș, inclusiv locuințe, sedii administrative și muzeul de istorie local. În orașul Sumî, bombardamentele au provocat întreruperi semnificative ale alimentării cu energie electrică.

Citeşte şi: Rusia a atacat din nou foarte aproape de graniţa cu România. Odesa și Dnipro, lovite cu drone și rachete VIDEO

În regiunea Dnipropetrovsk, atacurile s-au concentrat asupra infrastructurii logistice din orașul Dnipro. Guvernatorul Oleksandr Hanza a declarat că cinci persoane au fost rănite după ce loviturile au declanșat un incendiu puternic la mai multe depozite alimentare.

Două dintre victime, un bărbat și o femeie, au fost transportate de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

În sudul țării, orașul-port Odesa a fost, de asemenea, ținta atacurilor rusești. Autoritățile locale au raportat distrugerea unei clădiri cu un singur nivel, precum și avarierea mai multor case și vehicule în urma exploziilor.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Incendiu în Mamaia, la un bar aflat pe plajă. Pompierii au intervenit de urgență

Publicat

la

Luni seara, 19 mai, în jurul orei 22:00, pompierii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină la clubul Argo din Mamaia, după ce un incendiu a izbucnit la barul unității.

Citește și: VIDEO Incendiu în Bragadiru. Un depozit de anvelope a fost mistuit de flăcări

Pentru gestionarea inendiului au fost mobilizate mai multe echipaje de pompieri, iar la sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la întreaga construcție. Pompierii au făcut tot ce au putut pentru a evita extinderea focului.

Beach barul a ars pe o suprafață de aproximativ 250 de metri, potrivit serviciilor de urgență. Cauza izbucnirii este în curs de cercetare.

Din informațiile transmise de autorități, nu au fost înregistrate victime.

Din primele informații, nu sunt victime surprinse. Situația este în dinamică”, au spus reprezentanții ISU Constanța aseară.

Citește și: Incendiu într-un bloc cu 8 etaje din Arad: 25 de persoane s-au autoevacuat, o femeie a primit îngrijiri medicale

Loading

Citește tot

DIVERSE

Petrișor Ruge, prima reacție după ce s-a aflat că nu mai colaborează cu Andreea Bălan: ”Uneori nu știi unde te duc pașii”

Publicat

la

Nimeni nu s-ar fi gândit ca Petrișor Ruge și Andreea Bălan să întrerupă colaborarea după aproape 20 de ani. Din păcate, însă, aceștia au luat-o pe drumuri separate, iar artista a susținut chiar de curând primul spectacol fără Petrișor.

Andreea Bălan și Petrișor Ruge au întrerupt colaborarea. Primul mesaj al dansatorului

Fanii au bănuit că ceva s-a întâmplat între cei doi imediat după nunta artistei cu Victor Cornea, nuntă la care Petrișor nu a participat. Supozițiile oamenilor au fost întărite și după ce dansatorul nu a mai fost văzut nici la cele mai noi spectacole. Acesta a postat un mesaj pe rețelele de socializare în care dă de înțeles că acesta nu mai face parte din echipa Andreei Bălan.

„Uneori nu știi unde te duc pașii. Dar inima ta știe”, a scris Petrișor Ruge, pe pagina sa de Facebook.

Ultima oară cei doi au fost văzuți împreună în luna martie, la concertul Andreei Bălan de la Sala Palatului.

Citește și Cât au scos din buzunar invitații la nunta lui Victor Cornea cu Andreea Bălan. Unii români nici nu visează la suma strânsă de cei doi

Reamintim că nu doar dansatorul a lipsit de la nunta Andreei Bălan cu Victor Cornea, ci și tatăl artistei și fosta sa colegă de trupă Andreea Antonescu.

Andreea Bălan a făcut nuntă mare pe 10 Mai, atunci când a spus ”DA” în fața lui Dumnezeu.

Citește și VIDEO Fetițele artistei Andreea Bălan, transformate în prințese la nunta mamei lor. Ella și Clara au strălucit la propriu: „Sunteți superbe”

Loading

Citește tot

DIVERSE

Permis auto 2026. Schimbări importante la obținerea acestuia. Ce se va întâmpla cu proba teoretică

Publicat

la

Permis auto 2026. Au intrat în vigoare, odată cu publicarea în Monitorul Oficial, schimbări importante ce vizează, în principal, proba teoretică.

Astfel, potrivit unui ordin emis de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), sunt stabilite noi reguli pentru șoferii și motocicliștii care au deja experiență în trafic și vor să obțină categorii superioare ale permisului auto, fără să mai dea examenul teoretic.

Modificările completează prevederile Legii nr. 240/2025 și stabilesc cine poate beneficia de eliminarea probei teoretice.

Concret, una dintre schimbări îi vizează pe cei care au permis categoria B1, obținut la 16 sau 17 ani. Aceștia, dacă au cel puțin un an de experiență la volan, vor putea trece la categoria B fără să mai susțină examenul teoretic.

De asemenea, cei care dețin permis categoria A1 și au minimum doi ani de experiență vor putea obține categoria A2 fără proba teoretică. Aceeași regulă se aplică și pentru cei care au categoria A2 și vor să treacă la categoria A.

Potrivit autorităților, aceste măsuri au scopul de a simplifica procedurile pentru candidații care au deja experiență în trafic și cunosc regulile de circulație.

Citește și Schimbare importantă la Aeroportul Otopeni. Parcarea poate fi plătită și online

Ordinul MAI introduce și o prevedere suplimentară pentru persoanele care aveau permis categoria B la 27 decembrie 2025. Acestea vor putea obține categoriile A sau A2 fără examen teoretic, cu condiția să finalizeze cursurile de pregătire teoretică și practică necesare pentru categoria dorită, notează Stiripesurse.

Noile reguli urmăresc eliminarea susținerii repetate a probei teoretice pentru șoferii care au deja experiență și cunoștințe privind legislația rutieră.

Candidații care beneficiază de noile scutiri vor fi programați direct la proba practică, în funcție de locurile disponibile și de ordinea depunerii solicitărilor.

Conform noilor reguli, atât cei admiși la examenul teoretic, cât și cei exceptați de la această probă vor putea susține traseul în perioada de valabilitate a cursurilor de pregătire.

Pentru restul candidaților, procedura standard rămâne neschimbată și presupune susținerea probei teoretice și a celei practice în zile diferite.

Pe de altă parte, Uniunea Europeană pregătește o schimbare importantă pentru milioane de șoferi din statele membre. Permisele de conducere vechi, inclusiv primele modele din plastic, trebuie înlocuite treptat cu documente noi, standardizate la nivel european, iar cele care ignoră termenele stabilite riscă amenzi și probleme la controalele rutiere.

Scopul principal este reducerea riscului de falsificare și fraudă, dar și asigurarea faptului că documentele sunt recunoscute ușor în orice țară din UE.

Citește și Ofertă neașteptată pentru tineri: 439 de euro, permis auto gratuit și avantaje la angajare dacă acceptă pregătirea militară

Loading

Citește tot

DIVERSE

Marea resetare din 31 mai 2026 pentru zodii. Luna Plină Albastră produce rupturi, revelații și schimbări majore

Publicat

la

Astrologic, această Lună Plină poate funcționa ca un buton de resetare. Ceva ajunge la capăt, ceva se clarifică, iar anumite zodii vor simți că nu mai pot continua în aceeași direcție. Energia ei nu este despre începuturi rapide, ci despre adevăruri care nu mai pot fi ignorate.

Horoscopul Marii Resetări – Luna plină albastră din 31 mai 2026

Berbec

Dragă Berbec, această Lună Plină îți luminează zona comunicării și a deciziilor. În ultimele săptămâni ai avut impresia că alergi dintr-un loc în altul fără să îți fie foarte clar unde ajungi. Acum începi să vezi diferența dintre zgomot și ceea ce contează cu adevărat. O conversație sau un mesaj poate schimba complet felul în care privești o situație. Nu răspunde din impuls. Există șanse să realizezi că nu toate luptele merită duse. Marea resetare începe prin alegerea liniștii.

Citește și Sezonul Gemenilor vine cu schimbări intense pentru zodii. Nativii care vor avea de luat decizii importante

Taur

Dragă Taur, atenția ta se mută către bani, siguranță și ceea ce îți oferă stabilitate. Poți realiza că anumite obiceiuri sau cheltuieli îți consumă mai mult decât resursele materiale. Nu este exclus să apară o oportunitate financiară sau o clarificare importantă. Luna aceasta îți cere să renunți la ideea că trebuie să controlezi totul. Uneori prosperitatea apare după ce faci loc noului. Fii atent la semne.

Gemeni

Dragă Gemeni, tu vei simți această energie mai puternic decât mulți alții. Simți că o versiune mai veche a ta începe să se desprindă. Pot apărea schimbări de imagine, de planuri sau de direcție. Oamenii din jurul tău pot observa ceva diferit înainte să îl vezi chiar tu. Nu te speria dacă anumite lucruri par să nu mai aibă sens. Uneori confuzia apare chiar înaintea clarității.

Rac

Dragă Rac, această Lună Plină îți activează lumea interioară și scoate la suprafață emoții pe care poate le-ai împins în spate prea mult timp. Poți avea vise intense, amintiri sau senzația că anumite lucruri trebuie încheiate. Ascultă-ți intuiția. Nu ignora oboseala și nevoia de liniște. Marea resetare pentru tine începe din interior.

Vezi și Noroc neașteptat de Sfinții Constantin și Elena pentru șase zodii. Schimbări majore până în iunie

Leu

Dragă Leu, anumite relații și prietenii intră într-o perioadă de clarificare. Cineva poate să îți arate cine este cu adevărat sau tu poți realiza că nu mai rezonezi cu anumite persoane. Nu încerca să păstrezi cu orice preț ceva ce și-a încheiat rolul. Unele plecări fac loc unor oameni mai potriviți. Universul îți reorganizează cercul.

Fecioară

Dragă Fecioară, zona carierei și a obiectivelor este puternic activată. Poți avea senzația că presiunea crește, însă această presiune nu vine ca să te oprească, ci ca să îți arate ce trebuie schimbat. O veste, o conversație sau o oportunitate poate modifica anumite planuri. Nu te agăța de vechiul mod de a face lucrurile. Schimbarea vine mai repede decât crezi.

Citește continuarea pe sfatulparintilor.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend