Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Nou incendiu provocat de fumatul în loc nepermis: Un centru de recuperare neuropsihiatrică din Suceava a fost evacuat sâmbătă / Incendiul de la o firmă de colectare deşeuri din Satu Mare, stins după 28 de ore

Publicat

in

Peste 130 de persoane cazate în Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică din Sasca Mică, judeţul Suceava, au fost evacuate sâmbătă după-amiază după ce un incendiu a izbucnit la acoperişul de deasupra intrării secundare în clădirea centrului. Autorităţile au declanşat imediat Planul roşu de intervenţie. În urma incendiului, provocat cel mai probabil de fumatul în loc nepermis, nu s-au înregistrat victime, relatează News.ro.

Apelul la 112 care anunţa incendiul de la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică din Sasca Mică a fost dat în jurul orei 17:00.

„Deoarece Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Sasca Mică avea cazaţi 136 de beneficiari, pentru gestionarea optimă a misiunii, Inspectoratul pentru situaţii de urgenţă a declanşat Planul Roşu de Intervenţie”, a anunțat ISU Suceava.

Primele care au ajuns la faţa locului au fost echipajele pompierilor militari suceveni, care au localizat şi lichidat incendiul.

În aceste condiţii, Planul roşu de intervenţie a fost dezactivat, iar forţele solicitate în sprijin de la inspectoratele pentru situaţii de urgenţă învecinate au fost întoarse din drum. Flăcările s-au manifestat la acoperiş de deasupra intrării secundare a unui spaţiu de cazare pentru beneficiari, fiind afectaţi aproximativ 30 de metri pătraţi de astereală din lemn.

Clădirea a fost inundată cu fum, acesta fiind evacuat cu ajutorul ventilatoarelor specializate, dar şi natural, prin deschiderea uşilor şi ferestrelor.

„Cele 136 de persoane cazate au fost evacuate în siguranţă de către personalul angajat al centrului, până la sosirea pompierilor. După finalizarea acestor operaţiuni, beneficiarii se vor putea întoarce în spaţiile de cazare”, precizează pompierii. Aceştia au stabilit că, cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza fumatului în locuri nepermise.

Incendiul de la o firmă de colectare deşeuri din Satu Mare, provocat de asemenea de fumatul în loc nepermis

Fumatul în loc nepermis este cauza probabilă a incendiului care a cuprins un depozit de deşeuri din carton şi hârtie din Satu Mare, incendiu în timpul căruia patru pompieri au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind duşi la spital. Aceasta este concluzia unei comisii care a făcut cercetări cu privire la cauza izbucnirii focului, informează News.ro. Incendiul a cuprins 9000 de metri pătraţi şi a fost stins după 28 de ore.

„A fost stabilită cauza de producere a incendiului izbucnit la data de 11.07.2024, la centrul de colectare deşeuri din hârtie, carton şi mase plastice, situat pe strada Magnoliei, municipiul Satu Mare. (…) Comisia de cercetare a stabilit cauza probabilă de producere a incendiului ca fiind efect termic (ţigară), împrejurarea determinantă – fumatul în locuri nepermise”, informează, sâmbătă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare.

Focul a izbucnit joi la o hală a unui operator economic care se ocupă cu colectarea deşeurilor din carton şi hârtie. Incendiul s-a extins şi la o a doua hală, bilanţul pompierilor arătând că au ars deşeuri din mase plastice, hârtie şi carton pe o suprafaţă de aproximativ 9000 de metri pătraţi.

Incendiul a fost lichidat după aproape 28 de ore, acţiunea de stingere începând în ziua de 11 iulie la ora 14:49 şi fiind finalizată a doua zi, la ora 18:30. În timpul intervenţiei, din cauza temperaturilor extrem de ridicate şi a efortului intens, patru pompieri au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind duşi la unitatea de primiri urgenţe.

Pentru stingerea incendiului au intervenit 16 autospeciale din mai multe judeţe. Au fost de asemenea angrenate 2 ambulanţe SMURD, 2 ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean, 4 autospeciale de prima intervenţie şi comandă, 3 încărcătoare frontale, la operaţiune participând, în total 90 de subofiţeri, maiştri militari şi soldaţi, 9 ofiţeri şi 15 pompieri voluntari de la serviciile voluntare.

Sâmbătă după-amiază un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare asigură zona pentru înlăturarea focarelor ascunse si eliminarea posibilităţilor de reaprindere.

Loading

ACTUAL

Parlamentul European a decis cum o va sancționa pe Diana Șoșoacă pentru scandalul din iulie cu icoana și sacul funerar

Publicat

in

Europarlamentara Diana Șoșoacă a fost sancționată cu suspendarea participării la sesiunea plenară a Parlamentului European pentru 7 zile și suspendarea indemnizației zilnice tot pentru 7 zile pentru comportamentul avut în timpul ședinței de luni în care s-a plâns că i-a fost blocată candidura în alegerile prezidențiale, a anunțat europarlamentarul Siegfried Mureșan într-o postare pe Facebook.

„Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, tocmai a anunțat penalizarea Dianei Șoșoacă pentru comportamentul inadecvat din ședința plenară din luna iulie, când a perturbat în mod repetat reuniunea Parlamentului. Penalitatea constă în suspendarea participării la sesiunea plenară a Parlamentului European pentru 7 zile și suspendarea indemnizației zilnice tot pentru 7 zile”, a precizat Mureșan.

„În Parlamentul European, dacă încalci regulile și te faci de râs, vei fi întotdeauna sancționat”, a completat europarlamentarul.

Ce s-a întâmplat în iulie

Diana Șoșoacă a fost dată afară din plenul Parlamentului European în timpul ședinței în care s-a decis dacă Ursula von der Leyen rămâne președinta Comisiei Europene. „Am dreptul să vorbesc. Am fost votată de români! Și voi omorâți oameni în România”, a spus Șoșoacă arătând un sac negru, în timp ce i se cerea să părăsească sala. 

În imagini se observă cum Diana Șoșoacă ține în mână o icoană. În momentul în care președinta Parlamentului European cere ca Șoșoacă să fie dată afară, ceilalți eurodeputați aplaudă decizia luată de Metsola. 

„Nu mă atinge”, a urlat Șoșoacă la unul dintre cei care trebuiau să o escorteze spre ieșire. Într-un final, Șoșoacă a părăsit sala de ședințe.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

EFL Trophy: Shrewsbury Town – Birmingham City – Misiune facilă pentru liderul din League One

Publicat

in

Shrewsbury Town – Birmingham City, meci contând pentru etapa a 2-a a Grupei A Sud din Trofeul Ligii Angliei, este programat, marţi, 8 octombrie, de la ora 21:30, pe New Meadow.

EFL Trophy este o competiţie la care participă toate cluburile din League One (liga a treia) şi League Two (liga a patra), precum şi echipele U21 ale grupărilor din Premier League şi Championship (liga a doua).

Se joacă iniţial în 16 grupe regionale (un singur meci direct; la egal se execută penalty-uri, iar învingătoarea primeşte două puncte), împărţite în două serii, Nord şi Sud, iar primele două clasate din fiecare grupă se califică în primul tur al fazelor eliminatorii, finala fiind programată la Londra, pe Wembley.

Shrewsbury Town (League One) a debutat cu un eşec în acest sezon al competiţiei, înregistrat pe teren propriu în faţa echipei U21 a celor de la Fulham, scor 1-2.

În campionat, echipa antrenată de Paul Hurst, un fost fundaş stânga care a făcut carieră în ligile inferioare, la Rotherham United (1993-2008), ocupă locul 22 din 24, cu cinci puncte acumulate după 10 etape, în care a înregistrat o victorie, două rezultate de egalitate şi şapte înfrângeri (în cel mai recent meci oficial a remizat pe terenul lui Bolton Wanderers, scor 2-2).

Shrewsbury Town a ajuns de două ori în finala EFL Trophy, în 1996 (1-2 cu Rotherham United) şi 2018 (0-1 cu Lincoln City).

Birmingham City (League One) a remizat în partida din prima etapă a EFL Trophy, scor 1-1 acasă cu Walsall (3-4 la penalty-uri), echipă din League Two.

În campionat, echipa antrenată de Chris Davies (39 de ani, primul mandat la seniori după ce a fost asistentul lui Brendan Rodgers la Swansea, Liverpool şi Celtic) este pe locul 1, cu 22 de puncte acumulate după 10 etape (mai are o restanţă de disputat), în care a înregistrat şapte succese, o remiză şi un eşec (în cel mai recent meci oficial a pierdut pe terenul lui Charlton Athletic, scor 0-1).

Birmingham City a câştigat de două ori EFL Trophy, în 1991 (3-2 cu Tranmere Rovers) şi 1995 (1-0 după prelungiri cu Carlisle United), ambele finale fiind disputate la Londra, pe Wembley.

Cele două echipe s-au confruntat ultima oară în actualul sezon din League One, pe 20 iulie 2024, când Birmingham City s-a impus pe terenul celor de la Shrewsbury Town cu 2-0.

Superbet oferă cota 1,72 pentru pronosticul 2: victorie pentru oaspeţi în meciul Shrewsbury Town – Birmingham City.

Shrewsbury Town vs Birmingham City2
Cotă1,72

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Donald Trump, despre imigranți: „Crimele sunt în genele lor. Avem o mulțime de gene proaste în țara noastră, chiar acum”

Publicat

in

Fostul președinte american Donald Trump recurge la o retorică din ce în ce mai dură pentru a ataca imigranții, sugerând luni, în cadrul unui interviu, că imigranții comit crime îngrozitoare deoarece acest lucru „este în genele lor”, scrie Politico.

„Cum ar fi să permitem oamenilor să vină într-o zonă cu o graniță deschisă, dintre care 13.000 au fost criminali, mulți dintre ei au omorât mult mai mult de o persoană, iar acum trăiesc fericiți în Statele Unite. (…) Aceste crime, cred eu, sunt în genele lor. Și avem o mulțime de gene proaste în țara noastră chiar acum”, i-a spus Trump prezentatorului de radio Hugh Hewitt, jurnalist de orientare conservatoare.

Trump a mai spus că vicepreședinta Kamala Harris „vrea să intre într-un sistem de tip Partid Comunist” pentru a-i „hrăni pe oameni prin intervenția guvernului”.

Sugestia lui Trump că imigranții sunt predispuși la violență reprezintă o escaladare a retoricii sale recente împotriva migranților, pe care a folosit-o în mod constant în campania sa electorală, în cadrul căreia a amenințat chiar cu deportări în masă dacă va câștiga președinția.

Dar declarația de luni reflectă, de asemenea, retorica anterioară a lui Trump împotriva imigranților, inclusiv comentariile de anul trecut că „ei otrăvesc sângele țării noastre”, amintește Politico.

Casa Albă a condamnat declarația lui Trump pentru că „face ecoul retoricii grotești a fasciștilor și a adepților violenți ai supremației albe”.

Purtătoarea de cuvânt a campaniei lui Trump, Karoline Leavitt, a afirmat, într-un comunicat, că fostul președinte „s-a referit la criminali, nu la migranți” în interviul acordat lui Hewitt.

„Este destul de dezgustător că mass-media este întotdeauna atât de rapidă în a-i apăra pe criminali, violatori și infractori, dacă asta presupune un titlu negativ despre președintele Trump”, a spus Karoline Leavitt, în comunicat.

Săptămâna trecută, Trump a promis să elimine Statutul de protecție temporară și să-i deporteze pe migranții haitieni din Springfield, Ohio, după mai multe săptămâni în care a răspândit, alături de JD Vance, afirmații potrivit cărora populația haitiană de acolo mănâncă animale de companie. Afirmațiile lui Trump, difuzate la nivel național, au dus la apariția unor amenințări cu bombă la școlile din Springfield.

Într-un interviu din septembrie, Harris a declarat că retorica lui Trump împotriva migranților „trebuie să înceteze”.

Imigrația este o chestiune care îi interesează pe mulți alegători americani și reprezintă o vulnerabilitate pentru Harris. Într-un sondaj The New York Times/Siena realizat în septembrie, în rândul alegătorilor înregistrați din întreaga țară, Trump a devansat-o pe Harris în această privință, cu 53% la 42%. Harris a făcut recent o oprire de campanie în Douglas, Arizona, pentru a cere măsuri de securitate mai stricte la frontieră.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Jurstiția rusă a ordonat arestarea celor doi jurnaliști italieni de la postul RAI, în urma reportajului lor din regiunea Kursk

Publicat

in

Un tribunal rus a ordonat luni arestarea în contumacie a doi jurnaliști italieni pentru reportajul lor realizat în regiunea de graniță Kursk, parțial controlată de forțele ucrainene, informează AFP.

Moscova a lansat mai multe proceduri penale împotriva jurnaliștilor occidentali care au relatat din regiunea Kursk, după incursiunea-surpriză a forțelor armate ale Kievului, începută pe 6 august.

Un tribunal din regiunea Kursk a cerut extrădarea în Rusia și arestarea lui Simone Traini și Stefania Battistini, jurnaliști de la televiziunea publică italiană RAI, pentru „trecerea ilegală” a frontierei, dinspre Ucraina.

Instanța a dispus ca cei doi jurnaliști să fie „arestați preventiv” pe teritoriul Rusiei sau „din momentul extrădării” – un eveniment puțin probabil având în vedere starea actuală a relațiilor dintre Moscova și Roma.

Tribunalul a motivat că aceștia au „trecut ilegal frontiera de stat a Federației Ruse” pentru a filma un reportaj despre „invadarea” regiunii Kursk de către forțele Kievului.

Reportajul a fost realizat în orașul Sudja, care a fost ocupat de ucraineni în primele etape ale ofensivei Kievului asupra regiunii.

Rusia i-a plasat pe acești jurnaliști italieni și pe alți corespondenți occidentali pe lista sa de persoane date în urmărire.

Forțele ucrainene controlează zone întinse din regiunea rusă Kursk, în urma incursiunii lor din 6 august.

Rusia a interzis pe plan intern, prin lege, criticile la adresa ofensivei sale armate din Ucraina.

  • Citiți și:

Urmăriți cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Ciucă, întrebat dacă va desecretiza cheltuielile Administrației Prezidențiale: „Vă rog să vă adresaţi acolo de unde trebuie să primiţi răspunsul”

Publicat

in

Întrebat dacă ar desecretiza cheltuielile Administraţiei Prezidenţiale, în cazul în care va câștiga cursa pentru Cotroceni, liderul PNL, Nicolae Ciucă, a evitat luni seară să ofere un răspuns clar, limitându-se să precizeze că „voi prezenta public tot ceea ce nu este clasificat”.

„Aici nu e vorba doar despre cheltuieli. Ştiu care este subiectul, ştiu care sunt prevederile şi solicitările pe baza Legii 544. Eu, de fiecare dată când am avut astfel de solicitări, am răspuns fără niciun fel de problemă”, a afirmat Ciucă, într-o emisiune de televiziune, potrivit News.ro.

„Eu voi prezenta public tot ceea ce nu este clasificat, pentru că trebuie să spunem că la nivelul Administraţiei Prezidenţiale sunt activităţi şi documente care sunt clasificate şi care au un anumit regim de declasificare după o anumită perioadă de timp şi voi răspunde la toate solicitările pe lege”, a mai spus, la B1 Tv, liderul liberalilor.

Întrebat ce părere are despre secretizarea cheltuielilor Administraţiei Prezidenţiale, Ciucă a spus doar că „răspund pentru ceea ce fac eu”.

„Vă rog să adresaţi această întrebare acolo de unde trebuie să primiţi răspunsul, nu pot să răspund pentru altcineva, răspund pentru ceea ce fac eu”, a fost reacția candidatului PNL la alegerile prezidențiale din acest an.

Anul trecut, președintele Klaus Iohannis a făcut 34 de deplasări externe, care însumează cheltuieli de peste 41 de milioane de lei (8,2 milioane de euro), a dezvăluit Cotroceniul în decembrie 2023, în contextul în care a existat o dezbatere publică pe tema costurilor vizitelor în străinătate ale președintelui, care nu sunt prezentate în detaliu pe motiv că sunt informații secretizate.

Conform unui răspuns al Administraţiei Prezidenţiale, la solicitarea Agerpres, cheltuielile aferente pentru cele 34 de deplasări externe ale delegaţiilor oficiale conduse de preşedintele Klaus Iohannis, în anul 2023, au însumat 41.104.103 lei. Acești bani reprezintă aproape o treime din bugetul Administrației Prezidențiale pe 2023, stabilit la 135 milioane de lei.

Iohannis a făcut în 2023 mai multe vizite în lume care au reprezentat o premieră în ultimii 20 de ani, şeful statului mergând în Japonia, Singapore, Emiratele Arabe Unite, Brazilia, Chile, Argentina, Kenya, Tanzania, Cabo Verde sau Senegal.

Prezentate de Administraţia Prezidenţială drept succese diplomatice, în ţară au fost intens criticate pentru costuri, care au fost ținute la secret, dar şi pentru că destinaţiile au fost considerate mai degrabă turistice.

Administraţia Prezidenţială a transmis în decembrie 2023, într-un răspuns oficial referitor la costurile turneului oficial făcut de şeful statului în Africa, că detalierea cheltuielilor necesare pentru aceste deplasări externe, pe destinaţii, perioade şi categorii, nu este posibilă, întrucât „această operaţiune poate genera situaţii de încălcare a prevederilor legale referitoare la protecţia informaţiilor clasificate”.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

SUA aprobă vânzarea sistemelor radar Sentinel către România. MApN: Vor completa capacitățile de apărare aeriană ale României, în special în detectarea dronelor

Publicat

in

Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea de sisteme radar de supraveghere aeriană Sentinel pentru România, urmând să fie achiziţionate până la patru astfel de sisteme. Potrivit Ministerului Apărării Naţionale, acest tip de radare vor îmbunătăți supravegherea spațiului aerian, în special împotriva dronelor. 

„Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea de sisteme radar de supraveghere aeriană Sentinel pentru România. Guvernul României a solicitat achiziționarea a până la patru sisteme radar Sentinel AN/MPQ-64 F1. Sistemul Sentinel este capabil să detecteze o gamă largă de obiecte aeriene și va spori semnificativ capacitatea României de descurajare și apărare împotriva potențialelor amenințări”, a anunțat luni seară Ambasada SUA la București. 

Cu o valoare totală inițială de aproximativ 90 de milioane de dolari, primele două sisteme vor fi finanțate în principal prin intermediul granturilor din fondul pentru Finanțare Militară Externă (Foreign Military Financing) al Departamentului de Stat al SUA.

Ministerul Apărării Naționale a spus că programul de achiziție include un număr de până la patru radare AN/MPQ-64 F1, inclusiv suportul logistic, servicii de instruire, echipamentele de comunicații, asistență tehnică și servicii de transport, pentru dotarea batalioanelor de apărare aeriană cu baza la sol ale Forțelor Terestre Române.

Potrivit MApN, radarele vor contribui la îmbunătățirea supravegherii spațiului aerian, în special împotriva celor mai recente amenințări reprezentate de vehiculele aeriene fără pilot, cu viteze mici de deplasare și amprente radar reduse.

„Radarele de ultimă generație de tip Sentinel vor completa capacitățile de apărare aeriană ale României, îndeosebi în ceea ce privește detecția timpurie a vehiculele aeriene fără pilot, care evoluează cu viteze mici de deplasare și au amprente radar reduse, amenințări care se manifestă în proximitatea frontierelor naționale, în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”, a declarat ministrul Angel Tîlvăr.

„Pentru achiziționarea primelor două radare vor putea fi valorificate instrumentele de finanțare oferite de Guvernul SUA prin programul Foreign Military Financing(FMF), ceea ce va permite contractarea în cel mai scurt timp posibil de la semnarea acordului de tip Letter of Offer and Acceptance. Acest Acord urmează a fi oferit Ministerului Apărării Naționale de către Guvernul SUA în următoarele săptămâni”, arată comunicatul MApN.

AN/MPQ-64 F1 Sentinel reprezintă cea mai recentă configurație din familia radarelor Sentinel și este un radar tridimensional – poate măsura distanța, direcția și elevația obiectelor aeriene cu și fără pilot, date pe care le raportează automat către sistemele de comandă și control ale apărării aeriene cu baza la sol (Ground Base Air Defense/GBAD) cu rază scurtă de acțiune.

Acest sistem radar acceptă mai multe interfețe de comandă și control, oferind date consistente de supraveghere aeriană și control al focului pentru sistemele GBAD. Poate detecta, identifica și urmări vehicule aeriene fără pilot (UAV), rachete de croazieră și aeronave cu aripi fixe și rotative.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend