ACTUAL
Nicolae Diaconu nu îşi face griji pentru soarta lui Nicolescu şi a PSD Argeş
Publicat
acum 12 anila
Autor
admin
Mai sunt doar câteva săptămâni până când preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, va afla dacă va intra sau nu după gratii. Condamnarea sa la 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare ar putea rămâne definitivă iar acest lucru ar putea da peste cap PSD-ul din Argeş.
Nu de aceeaşi părere este însă şi preşedintele PSD Curtea de Argeş, Nicolae Diaconu care a declarat că, deşi nu ştie prea multe despre acest caz, PSD Argeş va funcţiona fără nici un fel de problemă. „Este o situaţie pe care nu o cunosc şi despre care nu vreau să comentez prea mult. Partidul va funcţiona în continuare, există interimate, se fac alegeri, nu va fi o problemă”, a declarat Nicolae Diaconu.
![]()
Poate îți place și...

Hidrocentrala Vidraru va fi repornită în octombrie, NU ÎN TOTALITATE – Modernizarea se va încheia peste 5 ani

Un primar PSD din Argeș și-a bătut secretarul în incinta Primăriei! Argumente de mahala în loc de legalitate

Transport gratuit la Simfonia Lalelelor, în Parcul Lunca Argeșului – VEZI DETALII
ACTUAL
Hidrocentrala Vidraru va fi repornită în octombrie, NU ÎN TOTALITATE – Modernizarea se va încheia peste 5 ani
Publicat
acum 8 minutela
16 aprilie 2026Autor
admin
După un amplu proces de modernizare și așteptări pe măsură, unul dintre pilonii sistemului energetic național se pregătește să reintre în circuit. Hidrocentrala Vidraru va fi repusă în funcțiune în toamna anului 2026, conform celor mai recente date oficiale. Totuși, reluarea activității se va face etapizat, centrala urmând să funcționeze inițial la o capacitate redusă. Mai exact, potrivit datelor oficiale, centrala va opera inițial cu trei hidroagregate din patru, în timp ce al patrulea va rămâne în proces de retehnologizare.
Proiectul de modernizare a Hidrocentralei Vidraru presupune intervenții complexe, inclusiv la baraj și instalațiile de golire de fund. În acest context, Lacul Vidraru a fost golit, o măsură necesară pentru realizarea lucrărilor sub nivelul apei, între ianuarie și martie 2026. Golirea lacului, realizată în principal prin turbinare, nu a dus la pierderea puterii instalate, energia fiind produsă în prima etapă a procesului.
Pentru a permite desfășurarea lucrărilor, grupurile 1–4 ale centralei au fost retrase din exploatare începând cu 7 decembrie 2025 și vor rămâne oprite până pe 30 septembrie 2026. Această oprire temporară afectează o capacitate totală de 220 MW.
Modernizarea hidrocentralei Vidraru se va încheia în 2031
Conform graficului de execuție, reumplerea lacului a început în aprilie 2026 și ar urma să se încheie la începutul lunii octombrie, în funcție de condițiile hidrologice.
Reluarea producției de energie este estimată pentru luna noiembrie 2026, când centrala va funcționa cu trei hidroagregate, fiecare având o putere instalată de aproximativ 55 MW. Al patrulea hidroagregat este programat să fie pus în funcțiune în februarie 2028, iar modernizarea completă a tuturor unităților este estimată pentru anul 2031, potrivit datelor transmise de Ministerul Energiei.
Investiție de peste 200 de milioane de euro
Proiectul de retehnologizare, semnat în iulie 2024, are o durată totală estimată de aproximativ șapte ani și o valoare de peste 200 de milioane de euro. Modernizarea vizează creșterea puterii instalate a fiecărui hidroagregat de la 55 MW la cel puțin 58,8 MW, ceea ce va duce capacitatea totală la circa 244 MW.
Inaugurată în 1966, hidrocentrala utilizează potențialul hidroenergetic al Râului Argeș pe un sector de 28 de kilometri, între Cumpăna și Oiești, beneficiind de o cădere de apă de 324 de metri. Lacul de acumulare are un volum total de 465 milioane de metri cubi.
După finalizarea lucrărilor, centrala va beneficia de tehnologii moderne, automatizare avansată și o eficiență energetică sporită, consolidându-și rolul în sistemul energetic național.
![]()
ACTUAL
Un primar PSD din Argeș și-a bătut secretarul în incinta Primăriei! Argumente de mahala în loc de legalitate
Publicat
acum 20 de minutela
16 aprilie 2026Autor
admin
Se pare că la Primăria Ungheni, codul administrativ a fost înlocuit cu regulile de luptă de stradă. Într-un județ condus de martalogi care înjură în Postul Paștelui, primarul Iulian Miu (PSD) a ridicat ștacheta agresivității: și-a bătut propriul secretar, pe Dan Luțescu, chiar în incinta instituției pe care o conduce. Episodul halucinant, a fost dezvăluit aseara in cadrul emisiunii Ora Argeșului moderată de jurnalistul Dan Badea.
Incidentul, petrecut în urmă cu câteva săptămâni, demonstrează încă o dată că pentru unii aleși PSD, legea este doar o sugestie, iar cine îndrăznește să o respecte „o ia pe coajă”.
CÂND LEGEA SE LOVEȘTE DE PUMN: Vina de a-ți face meseria
Conflictul nu a apărut din senin, ci a mocnit pe măsură ce secretarul Dan Lutescu a încercat să țină primăria pe drumul legalității. Într-o funcție care presupune o responsabilitate uriașă, Lutescu a atras atenția în repetate rânduri asupra unor nereguli grave în documentele emise de instituție. Astfel, secretarul a refuzat să fie „complice prin tăcere”, avertizându-l pe primar că semnăturile pe acte ilegale pot atrage dosare penale pentru ambii. În loc să aprecieze vigilența subalternului care îl ferea de pușcărie, Iulian Miu a văzut în secretar un ghimpe în coastă de care trebuia să scape cu orice preț. Și a scăpat! Nu, nu ața cum ar fi normal. Incapabil să înțeleagă rolul tehnic și juridic al unui secretar de primărie, edilul a trecut de la intimidări verbale direct la agresiune fizică.
La Ungheni, democrația a luat o pauză, fiind înlocuită de pumnul greu al partidului. Este de un cinism absolut ca un funcționar public de care te-ai debarasat să fie bătut în primărie doar pentru că a ales să respecte legea „ca la carte”. Este clar: modelul Mînzînă se extinde. Astfel, dacă șeful de la județ înjură și jignește, primarii din teritoriu par să fi înțeles că au mână liberă la violență. Când argumentele politice se termină, începe educația fizică în biroul primarului.
Așteptăm cu interes să vedem dacă specialiștii partidului vor condamna gestul sau dacă vor spune, ca de obicei, că este o „provocare a opoziției”. Să bați un om care îți semnalează nereguli nu e doar un gest golănesc, e un atac direct la siguranța statului de drept.
Iulian Miu a demonstrat că primăria nu este o instituție publică, ci propriul ring de box. Sperăm ca instituțiile statului (cele care nu sunt încă „sub papucul” partidului) să intervină și să îi arate edilului din Ungheni că, în România, secretarul de primărie este garantul legalității, nu sacul de box al primarului.
![]()
ACTUAL
Transport gratuit la Simfonia Lalelelor, în Parcul Lunca Argeșului – VEZI DETALII
Publicat
acum 43 de minutela
16 aprilie 2026Autor
admin
Ediția a 49-a a „Simfoniei Lalelelor”, organizată în perioada 17 – 26 aprilie 2026, oferă vizitatorilor transport gratuit prin Publitrans 2000 S.A., în cele zece zile ale festivalului.
Traseul autobuzelor va fi pe ruta: Teatrul „Alexandru Davila” – Parcul „Lunca Argeșului”, iar cursele se vor desfășura după următorul program:
- Plecări – stația Teatru „Alexandru Davila”:
- 17, 18 aprilie și 24, 25 aprilie:
10:00, 10:40, 11:20, 12:00, 12:30, 13:00, 13:30, 14:00, 14:30, 15:00, 15:30, 16:00, 16:30, 17:00, 17:30, 18:00, 18:30, 19:00, 19:30, 20:00, 20:30, 21:00, 21:30, 22:00, 22:30, 22:45, 23:15;
- 19 și 26 aprilie:
10:00, 10:40, 11:20, 12:00, 12:30, 13:00, 13:30, 14:00, 14:30, 15:00, 15:30, 16:00, 16:30, 17:00, 17:30, 18:00, 18:30, 19:00, 19:30, 20:00, 20:30, 21:00, 21:30, 21:45, 22:15;
- 20, 21, 22, 23 aprilie:
16:00, 16:40, 17:20, 18:00, 18:40, 19:20, 20:00, 20:35.
- Plecări – Parc „Lunca Argeșului”:
- 17, 18 aprilie, și 24, 25 aprilie:
10:20, 11:00, 11:40, 12:20, 13:00, 13:30, 14:00, 14:30, 15:00, 15:30, 16:00, 16:30, 17:00, 17:30, 18:00, 18:30, 19:00, 19:30, 20:00, 20:30, 21:00, 21:30, 22:00, 22:30, 23:00;
- 19 și 26 aprilie:
10:20, 11:00, 11:40, 12:20, 13:00, 13:30, 14:00, 14:30, 15:00, 15:30, 16:00, 16:30, 17:00, 17:30, 18:00, 18:30, 19:00, 19:30, 20:00, 20:30, 21:00, 21:30, 22:00;
- 20, 21, 22, 23 aprilie:
16:20, 17:00, 17:40, 18:20, 19:00, 19:40, 20:20.
![]()
ACTUAL
Calendar ortodox 17 aprilie 2026. Izvorul Tămăduirii, sărbătoare cu cruce roșie închinată Maicii Domnului. Apa sfințită în această zi are puteri miraculoase
Publicat
acum 3 orela
16 aprilie 2026Autor
admin

Calendar ortodox 17 aprilie 2026. Izvorul Tămăduirii este sărbătorit în prima vineri după Paște, sărbătoarea este dedicată Maicii Domnului și puterii vindecătoare a harului divin. Apa sfințită de preoți în această zi poate vindeca bolile.
Calendar ortodox 17 aprilie 2026
Tradiția spune că Maica Domnului i s-a arătat lui Leon cel Mare înainte să devină împărat cu o apă tămăduitoare, cu ajutorul căreia un orb a putut să vadă din nou. Apa sfințită de Izvorul Tămăduirii are puteri miraculoase și poate vindeca boli grele.
În fiecare an, Izvorul Tămăduirii este sărbătorit în vinerea din Săptămâna Luminată, după Paște. Sărbătoarea marcată cu cruce roșie în calendarul ortodox reprezintă o continuare a harului divin prin Înviere. În popor, ziua în care este sărbătorit Izvorul Tămăduirii este cunoscută și ca „Vinerea Scumpă”.
Fiind zi de mare sărbătoare, de Izvorul Tămăduirii nu se spală, nu se coase și nu se fac alte treburi gospodărești și nici nu se lucrează pământul.
Credincioșii merg în număr mare la biserică, unde se face slujba de sfințire a apei. Oamenii sunt sfătuiți să bea agheasma mică pe nemâncate, de asemenea, cu ea se stropesc casa și animalele. Bolnavii care beau agheasma mică în ziua în care este prăznuit Izvorul Tămăduirii se pot vindeca.
Este bine ca agheasma mică să fie ținută la icoană și folosită în caz de boală și necazuri. În unele zone ale României există și tradiția ca oamenii să se spele pe față cu apă de izvor sau cu agheasmă, așa vor fi sănătoși tot anul. Alți credincioși merg la izvoare, căci se spune că apele au puteri miraculoase în această zi de sărbătoare.
Calendar ortodox 17 aprilie 2026. Tradiții și obiceiuri de Izvorul Tămăduirii
Una dintre cele mai răspândite tradiții este mersul la izvoare și fântâni, unde oamenii iau apă considerată binecuvântată și cu puteri vindecătoare. Mulți cred că această apă păstrează energia purificatoare a sărbătorii și o folosesc cu evlavie în casele lor.
În această zi se fac și rugăciuni pentru sănătate, atât pentru cei bolnavi, cât și pentru întreaga familie. Credincioșii cer ajutor divin pentru vindecare și protecție în fața necazurilor.
Un alt obicei este stropirea casei, a curții și chiar a animalelor cu apă sfințită, gest simbolic menit să aducă liniște și ocrotire asupra gospodăriei.
Rugăciune către Maica Domnului
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Maica Luminii și a vieții, la tine alergăm cu credință și cu inima smerită în această sfântă zi a Izvorului Tămăduirii. Tu, care ai născut pe Mântuitorul lumii, izvor de milă și vindecare, revarsă peste noi harul Fiului tău și al Tău ajutor. Tămăduiește durerile trupului și ale sufletului, alungă suferința, necazul și întristarea din viața noastră. Fii nouă ocrotitoare în clipele de încercare, apără-ne de boală, de primejdii și de tot răul văzut și nevăzut. Întărește credința noastră, luminează mintea și curățește inima noastră, ca să putem merge pe calea cea dreaptă a mântuirii. Preasfântă Maică, Izvor al milei și al binecuvântării, roagă-te Fiului tău pentru noi păcătoșii, ca să ne dăruiască sănătate, pace și mântuire sufletelor noastre. Amin.
![]()
ACTUAL
Controversa panourilor anti-cezariană din București: Cine a plătit pentru campanie și ce spune Colegiul Medicilor
Publicat
acum 19 orela
15 aprilie 2026Autor
admin

După mai multe zile de investigații, jurnaliștii de la Snoop au reușit să afle cine a plătit milioane de lei pentru a finanța campania anti-cezariană. Este vorba despre panourile amplasate strategic în București, cu mesaje precum:
„Mit sau realitate: prin chirurgie, cezariana scoate din funcțiune procesul vital al nașterii naturale”
„Mit sau realitate: prin cezariană, lipsa dilatațiilor și contracțiilor se transmite genetic de la mamă la fiică”.
„Nașterea naturală trebuie să fie normalitatea iar cezariana excepția”
Calupul de final este identic: „România are o rată a cezarienelor de aproximativ două ori mai mare decât media europeană, potrivit datelor Euro-Peristat și Eurostat. Informează-te despre nașterea naturală!”.
Care este fundația care a investit în panourile anti-cezariană
Campania a fost finanțată de Fundația Corporate Transparency, organizație cu sediul în București, care ar fi fost implicată și în alte campanii similare în trecut. Pe site-ul propriu, într-o postare din 17 noiembrie 2025 intitulată „CEZARIANA – Război hibrid – rasa albă devine rasa hibridă”, sunt prezentate o serie de afirmații de tip conspiraționist: ideea că se dorește „distrugerea rasei albe prin oprirea natalității”, în spatele teoriei fiind „trustul bancar tibetan”. La vremea respectivă, au fost plătite alte panouri, în jurul unor ambasade, prin care Dalai Lama, liderul spiritual al budismului tibetan, era etichetat drept conducătorul sistemului bancar mondial.
„La o naștere normală se transmite de la mamă la fiică zestrea genetică a contracțiilor si dilatația vaginului în vederea ieșirii fătului”, se afirmă în articol, asemănător cu mesajul „prin cezariană, lipsa dilatațiilor și contracțiilor se transmite genetic de la mamă la fiică”, aflat pe panourile publicitare.
„China finanțează cezariana în secret (prin medicație) pentru dispariția rasei albe”, e un alt fragment din articol. Mai mult, site-ul etichetează așa-zisa campanie a Chinei drept un „Război Genetic”. Ei denumesc copiii născuți prin cezariană „copii hibrizi”.
Reprezentanții aceleiași fundații promovează și alte mesaje privind sănătatea femeilor, susținând, printre altele, renunțarea la utilizarea tampoanelor și absorbantelor din comerț, precum și interzicerea cezarienei la cerere.
Totuși, în materialele respective nu sunt indicate surse științifice sau medicale care să susțină afirmațiile prezentate.
Bărbații din spatele organizației
Potrivit publicației Public Record, în spatele organizației care promovează panouri cu mesaje anti-cezariană s-ar afla doi bărbați: Radu Cătălin Grădinaru și Florin Ghencea.
Grădinaru lucrează ca asistent în brokeraj și ospătar, fiind absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport. Soția sa, Magdalena Grădinaru, a fost directoare în cadrul ANAF. Cel de-al doilea fondator, Florin Ghencea, este cunoscut publicului în special pentru activitatea sa de crainic la meciurile echipei FCSB.
Prima reacție de la Colegiul Medicilor
Prima reacție a venit de la președinta Colegiului Medicilor,Cătălina Poiană, care a declarat pentru Snoop că instituția urmărește subiectul panourilor și „ne documentăm legat de acest lucru”.
![]()
ACTUAL
COMPLICITATE ȘI NESIMȚIRE: Primăria Curtea de Argeș și Aquaterm au tăcut 16 zile în timp ce argeșenii nu știau ce apă consumă – MIRACOLUL RUGINII: Apa pleacă proastă din stație, rugina o… purifică
Publicat
acum 21 de orela
15 aprilie 2026Autor
admin
După mai bine de două săptămâni în care locuitorii au privit neputincioși cum de la robinete curge un lichid dubios, Aquaterm și Primăria au decis, într-un final, să „lumineze” populația. Concluzia? O minune tehnologică demnă de manualele de iresponsabilitate: apa pleacă proastă de la sursă, dar ajunge cristal la consumator, filtrată probabil de stratul de rugină al conductelor.
Tăcere asurzitoare în prag de sărbători
Din data de 30 martie, comunicarea oficială privind calitatea apei în Curtea de Argeș a intrat într-o moarte clinică. Timp de 16 zile, nici Primăria și nici operatorul Aquaterm nu s-au sinchisit să ofere explicații pentru „apa maro” care a curs la robinetele cetățenilor.
Nici măcar în perioada Paștelui, când consumul și necesarul de apă sunt la cote maxime, autoritățile nu au considerat că siguranța populației merită un minim efort de informare. Analizele au fost făcute, dar au fost ținute „la sertar”, în timp ce oamenii au folosit apa fără a cunoaște riscurile reale la care se expun.
„Miracolul” de la Cerbureni: Filtrarea prin rugină
Buletinele de analiză publicate abia astăzi — bazate, culmea, pe date vechi — scot la iveală un fenomen greu de explicat prin legile fizicii, dar ușor de înțeles prin prisma „nesimțirii administrative”:
- La ieșire: Apa pleacă de la stația de tratare Cerbureni cu parametri neconformi (aceeași calitate „proastă”).
- La destinație: În mod miraculos, după ce parcurge kilometri de rețea degradată, apa ajunge în paharele oamenilor „curată ca lacrima”.
CLICK AICI SĂ VEZI BULETINUL DE ANALIZA FĂCUT PUBLIC ABIA AZI
„Dacă apa era infestată, am fi aflat probabil abia după ce spitalele s-ar fi umplut de oameni. Să spui că apa se curăță singură pe drum, în timp ce pe țevi curge mâl, este o ofensă la adresa inteligenței oricărui cetățean care plătește facturi,” spun locuitorii revoltați.
Riscuri asumate pe sănătatea cetățenilor
Întârzierea publicării acestor buletine de analiză nu este doar o eroare de comunicare, ci o expunere iresponsabilă a populației la riscuri de sănătate. În lipsa unei informări prompte, consumatorii nu au putut lua măsuri de precauție, bazându-se pe noroc în loc de transparența autorităților.
Rămâne o întrebare legitimă: Cine răspunde dacă „minunea” de la Cerbureni se transformă într-o criză medicală? Până la un răspuns oficial, cetățenii rămân cu gustul amar al unei ape care, deși pe hârtie e „cristal”, în realitate rămâne o dovadă a nepăsării.
CLICK AICI SĂ VEZI BULETINUL DE ANALIZA FĂCUT PUBLIC ABIA AZI
![]()

Hidrocentrala Vidraru va fi repornită în octombrie, NU ÎN TOTALITATE – Modernizarea se va încheia peste 5 ani

Un primar PSD din Argeș și-a bătut secretarul în incinta Primăriei! Argumente de mahala în loc de legalitate

Transport gratuit la Simfonia Lalelelor, în Parcul Lunca Argeșului – VEZI DETALII

ANM a modificat prognoza meteo. Schimbare radicală de vreme: ploi, vânt și grindină vineri, 17 aprilie 2026

Noi dezvăluiri în cazul tezaurului furat în Olanda. Hoții aveau un plan mult mai ambițios, care includea mai multe piese

Accident grav la Albeștii de Argeș – „GENERALUL” A CAPITULAT după un asalt eșuat asupra Primăriei – Un stâlp de electricitate a căzut la datorie apărând primăria

TRAGEDIE EVITATĂ LA LIMITĂ ÎN NOAPTEA DE ÎNVIERE LA CURTEA DE ARGEȘ: Momente de revoltă la Biserica Sfântu Gheorghe

Gloria Maria Năstase Maghinici, premiată la Olimpiada Națională de Limba Franceză – Colegiul Național „Zinca Golescu” din nou în top!

Colegiul „Vlaicu Vodă” din nou în top: Ernest Silvio Vandenbulcke, câștigător al Olimpiadei Naționale de Limba Franceză

VIDEO Grav accident în Argeș, in a doua zi de Paști – S-a urcat cu ATV-ul pe gard

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Hidrocentrala Vidraru va fi repornită în octombrie, NU ÎN TOTALITATE – Modernizarea se va încheia peste 5 ani
După un amplu proces de modernizare și așteptări pe măsură, unul dintre pilonii sistemului energetic național se pregătește să reintre...

Un primar PSD din Argeș și-a bătut secretarul în incinta Primăriei! Argumente de mahala în loc de legalitate
Se pare că la Primăria Ungheni, codul administrativ a fost înlocuit cu regulile de luptă de stradă. Într-un județ condus...

Transport gratuit la Simfonia Lalelelor, în Parcul Lunca Argeșului – VEZI DETALII
Ediția a 49-a a „Simfoniei Lalelelor”, organizată în perioada 17 – 26 aprilie 2026, oferă vizitatorilor transport gratuit prin Publitrans...

Jandarmeria Argeș are un nou șef: colonelul Cristea Ionuț-Cătălin
Începând cu data de 15.04.2026, colonelul Cristea Ionuț-Cătălin este împuternicit să îndeplinească funcția de inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi...
Curtea de Argeș

COMPLICITATE ȘI NESIMȚIRE: Primăria Curtea de Argeș și Aquaterm au tăcut 16 zile în timp ce argeșenii nu știau ce apă consumă – MIRACOLUL RUGINII: Apa pleacă proastă din stație, rugina o… purifică
După mai bine de două săptămâni în care locuitorii au privit neputincioși cum de la robinete curge un lichid dubios,...

PERFUZIE DE 4 MILIOANE PENTRU AQUATERM: Banii curg, apa ba! Consiliul Local salvează de la faliment „fântânarul” orașului
În timp ce argeșenii din Orașul Regal au învățat în ultimele luni toate metodele ancestrale de colectare a apei de...

ALERTĂ DE NINO-NINO LA CJ ARGEȘ: Parchetul European anchetează afacerea Microbuze școlare la preț de limuzină
Se aude sirena, dar nu e de la ambulanță, ci e acel „Nino-Nino” de la Parchetul European (EPPO)! După ce...

Paștele dezastrului turistic în Argeș: Record negativ istoric în „Epoca Mînzînă-Bughiu” – Pensiuni si hoteluri aproape goale
Turismul din județul Argeș traversează una dintre cele mai negre perioade din ultimele decenii. Minivacanța de Paște 2026 a confirmat...

Colegiul „Vlaicu Vodă” din nou în top: Ernest Silvio Vandenbulcke, câștigător al Olimpiadei Naționale de Limba Franceză
Orașul Piatra-Neamț s-a transformat, săptămâna trecută, în centrul simbolic al francofoniei din România. Printre sutele de tineri pasionați de limba...
Mioveni

SE APLIFICĂ REVOLTA ÎMPOTRIVA MARTALOGILOR: Și Bogdan Minciunescu, fost subprefect PSD, fuge scârbit din PSD Argeș
Se pare că aerul condiționat din sediul PSD Argeș a început să emane un miros insuportabil de vechi și de...

Bughiu și Mînzînă, iar cu „mucii-n fasole”! Argeșul pierde garantat sute de mii de euro din PNRR, din cauza camarilei PSD
Incredibil, dar adevărat: în timp ce alte județe se bat pe fonduri europene pentru a-și promova turismul, Argeșul „păstorit” de...

Jurassic Park-ul administrativ din Argeș – În era digitală, județul este condus pensionari foști comuniști și uteciști de 70 și 80 ani
O analiză recentă a documentelor oficiale realizată de readctorii ziarului nostru, scoate la iveală o realitate frapantă pentru anul 2026:...

EXCLUSIV | Factura „mândriei” la CJ Argeș: Aproape 80.000 de euro pe an pentru cotizații care hrănesc doar orgoliile martalogilor – VEZI PE CE SE DUC BANII TĂI
Ziarul PROFIT vă prezintă astăzi cum se scurg banii voștri, ai argeșenilor, către asociații și uniuni de unde singurele beneficii...
Câmpulung

Bărbat din Argeș la un pas de moarte după ce s-a rasturnat cu un vehicul improvizat
Un accident care ar fi putut avea urmări grave s-a petrecut in urma cu putin timp în comuna Bughea de...

Controale de amploare în Argeș: Transporturi ilegale de lemn oprite de polițiști
Finalul de săptămână a adus sancțiuni drastice pentru transportatorii de material lemnos care au ignorat prevederile legale. Duminică, 29 martie...

VIDEO | Urșii au dat „stingerea” la Mușătești și Sălătrucu! RO-ALERT în creierii nopții pentru argeșeni
Primăvara nu vine doar cu ghiocei în județul nostru, ci și cu vizitatori de peste 200 de kilograme, flămânzi și...
În Trend
ACTUALacum o săptămânăVicepreședintele CJ Argeș și șefa DGASPC, trimiși în judecată de DNA – VEZI RECHIZITORIUL COMPLET
ACTUALacum o săptămânăHALUCINANT! În plină criză a apei, Primăria Curtea de Argeș informează despre programul slujbelor, în loc să dea detalii despre calitatea apei – PAROHIE SAU PRIMĂRIE?
- DIVERSEacum o săptămână
Doliu imens, bolile incurabile nu-i ocolesc nici pe medici. Dr. Roxana Chiriţă s-a stins prematur, chiar înainte de Paşte
ACTUALacum o săptămânăEXCLUSIV | Cutremur la Spitalul Județean Argeș: Un nou denunț la DNA, prezentat de Iulian Uță la PRO ARGEȘ TV. Numele procurorului Marius Ștefan, menționat în plângere
ACTUALacum o săptămânăSE APLIFICĂ REVOLTA ÎMPOTRIVA MARTALOGILOR: Și Bogdan Minciunescu, fost subprefect PSD, fuge scârbit din PSD Argeș
DIVERSEacum o săptămânăTraian Băsescu a găsit vinovatul în scandalul Pfizer. Cine a pierdut sute de milioane de euro din bugetul statului: „Se încearcă mușamalizarea!”
ACTUALacum o săptămânăZIARUL PROFIT RECOMANDĂ: Shopping inteligent pentru cei din Curtea de Argeș la Pitești – De ce merită să faci cumpărăturile la Hypermarket-urile din Pitești
LIFESTYLEacum o săptămânăAparatele dentare explicate: alegerea potrivită în funcție de nevoile tale











Ultimele Comentarii