Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Ne mobilizăm şi acordăm O ŞANSĂ PENTRU EDUARD … !

Publicat

in

În August 2018 Eduard lucra într-un parc de aventură pe postul de intructor pe traseele de la înălțime. După o operațiune de salvare a unor copii, echipamentul lui de siguranță s-a desprins și a căzut în gol de la o înălțime de 12 metri. A fost transportat de urgență la Spitalul Elias unde a primit diagnosticul crunt de tetraplegie spastică. Primele investigații medicale au scos la iveală faptul că vertebrele C1 și C5 de la nivelul gâtului erau grav fracturate, măduva spinării fiind obturată cu peste 50% de fragmentele osoase. Avea fracturi la nivelul craniului, la maxilar și un traumatism toraco-abdominal care-l împiedica să respire normal. Oasele din încheietura mâinii drepte au fost de-a dreptul zdrobite, rezultând o fractură deschisă și o ruptură a nervilor palmari.

Fiind în stare critică, Eduard a fost transferat la Spitalul Bagdasar unde a suferit mai multe intervenții chirurgicale și unde a stat săptămâni întregi la terapie intensivă. Deoarece nu putea să respire normal și plămânii i se umpleau cu secreții, i s-a făcut o traheostomie – procedură prin care se montează un tub prin gât pentru aspirație și ventilație. Timp de 4 luni a îndurat chinuri inimaginabile, dureri și infecții recurente provocate de răni, escare și de sonda urinară de care depinde până în prezent. În Decembrie 2018 a fost externat însă, în baza evaluărilor medicale și a diagnosticului primit, niciun alt spital de recuperare din București nu i-a dat vreo șansă.

Șansa lui Eduard a venit în Ianuarie 2019 de la Spitalul Polaris din Cluj, unde un întreg colectiv de medici, antrenori și asistenți îl ajută zilnic să recupereze ce a pierdut. În prezent, urmează un program compus din ședințe de kinetoterapie individuală, terapie ocupațională, terapie robotizată, laserterapie, masaj, tratament medicamentos și consiliere psihologică. Starea lui a progresat de la paralizie aproape completă la stadiul unei recuperări lente dar promițătoare. Luni de zile a fost incapabil de a-și folosi brațele. Acum și-a redobândit parțial mobilitatea acestora, dar încă nu își poate mișca degetele, încheieturile mâinilor și nici picioarele.

Pentru o recuperare adecvată și cu rezultatele dorite, Eduard are nevoie atât de timp cât și de resurse financiare. Costurile lunare pentru toate aceste proceduri, și nu numai, ajung la suma de 15.000 RON. Scopul campaniei este de a strânge sumele necesare pentru a-i asigura mai departe, pe o perioada de câteva luni, tratamentele și îngrijirile de care are nevoie.

POTI DONA  ŞI/SAU  AFLA MAI MULTE AICI…

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

ACTUAL

Victor Ponta, despre Dumitru Buzatu: Sunt și eu șocat. Orice funcționar al statului român care cere 10% din bani pentru un contract public e normal să ajungă în închisoare

Publicat

in

Cred că nici măcar domnul Buzatu nu crede că poate să susțină o chestie de genul ăsta (n.r. că este o înscenare). Că prietenul lui cel mai bun l-a dat la DNA… așa se întâmplă. Cine să te dea? Dușmanul? De obicei, te dă cel mai apropiat de tine. Mă întorc, un funcționar public din această țară, că-i președinte de Consiliu Județean sau ce o fi el, dacă cere 10% din banii dintr-un contract, trebuie să stea la închisoare foarte mulți ani și trebuie să fie dat de exemplu, ca altora să le fie frică.

Eu, recunosc, eu credeam că în 2023 nu mai are nimeni cum să facă chestia asta, nu în 2023, în 2020, în 2015. Nu știu, probabil că e o boală asta cu banii. Sper să nu o am și sper să nu o aibă nimeni dintre cei care îmi sunt foarte apropiați. Gândiți-vă, însă, că acest caz, care e foarte clar, sau așa pare, foarte clar, vine într-un moment în care oamenii spun – ‘Domnule, o ducem din ce în ce mai rău, avem găuri la buget, hai să dăm bani pentru investiții’, că aici înțeleg că era vorba de un drum. Slavă, Domnului, în Vaslui chiar e nevoie de investiție, e un județ sărac, pe care îl conducea, desigur, domnul Buzatu ca președinte de foarte mult timp. Înseamnă că lucrarea aia trebuia făcută cu 10% mai puțin, nu? Că nu cred că dădea în pierdere omul de afaceri. Înseamnă că dădea din profit, cum ar fi”, a declarat Victor Ponta.

Acesta a apreciat promptitudinea de care premierul Marcel Ciolacu a dat dovadă în această situație, în contextul în care a cerut demiterea fulgerătoare a lui Dumitru Buzatu din PSD, după ce a fost prins în timp ce lua șpagă, și l-a dat exemplu negativ pe George Simion, președintele AUR, care nu a fost la fel de perspicace într-o astfel de situație.

„Din punct de vedere politic, pentru anul viitor, cred că-i ceva foarte, foarte important și în niciun caz nu-i ceva bun pentru cei aflați la Guvernare, asta e foarte clar. Foarte bine că Ciolacu a convocat imediat, l-a dat afară, logic nici nu putea să facă altceva și bine că n-a mai tras de timp. Știu că am avut o discuție la un moment dat, m-am întâlnit cu George Simion, când era scandalul cu deputatul de la AUR care și-a bătut nevasta, și l-am întrebat ‘Ce ai făcut, nu l-ai dat afară?’ și zice ‘Luni, în ședință’. Cum, mă, luni? Dacă mai spunea Ciolacu ‘dom’le stai să vedem, să facem o ședință să nu știu ce’, faptul că a reacționat sâmbătă, pe loc, a mai tăiat din damage-ul (n.r. lovitura) pentru partid”, a adăugat Victor Ponta.

Politicianul susține că filmul flagrantului este atât de clar în cazul lui Dumitru Buzatu, încât este imposibil ca un funcționar public care percepe mită să scape nepedepsit

„Într-un dosar serios și făcut profesionist, da, trebuie să te asiguri că ai absolut tot: și filmări, și bani însemnați, înregistrări, procuror. Se înregistrează tot. Gândiți-vă la cât de multe achitări s-au dat în țara asta pentru că erau procurori de-ai doamnei Kovesi care erau pe ordin. În cazul de față, cred că domnul Buzatu e singurul vinovat de ceea ce i se întâmplă. Nu-mi place să dau într-un om când e căzut, în general mă lupt cu oameni care-s la putere și sunt puternici și nu are nimeni curaj să le spună ceva, dar nu cred că în cazul ăsta nu poate să dea vina pe altcineva decât pe el însuși. Că-i trebuiau banii ăia, că nu-i trebuiau, că avea destui, că n-avea destui, nu contează! E secundar, principal este că tu ești funcționar public, gestionezi banii publici, ceri 10% sau 1% sau 20%, deci nu contează, din banii ăia te duci la închisoare. Aici nu cred că e mare dezbatere, nu știu ce o să spună avocatul, dar nu ai ce să faci.

Mă gândesc acum la impactul public (…), repet, oamenii spun ‘acum când ne e mai greu, când sar prețurile de nu mai știm ce să facem, ia uite-l, mă, pe ăla, un milion’. E și o sumă… Știți că la noi mai făceau dosare d-alea de a dat un pachet sau un cartuș de Kent și un parfum și lumea zicea ‘bă, lăsați-0 încolo, i-ați găsit pe ultimii fraieri’. În cazul de față, chiar e vorba de foarte mulți bani, enorm de mulți bani. Acum nu vreau să par ipocrit, da nici eu nu știam cum arată un milion de lei în lei, nu știu, n-am văzut niciodată, am văzut în filmele americane cu dolari, la Pablo Escobar. Sigur, e șocant, e șocantă suma și sigur că de aici încolo fiecare zice ‘dom’le, l-au prins pe ăsta, dar câți or mai fi pe care nu-i prind’. E și un efect pozitiv, faptul că cei care probabil aveau săptămâna viitoare de încasat vreun ban de la cineva, probabil că acum nu mai încasează nimic”.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Comisia Europeană a trimis un nou ajutor Ucrainei- Fondurile vor fi folosite pentru refacerea infrastructurii distruse în timpul atacurilor rusești

Publicat

in

Comisia Europeană a trimis în această săptămână Ucrainei suma de 1,5 miliarde de euro, în termeni de asistenţă macrofinanciară, relatează The Guardian.

Comisia a promis un total de 18 miliarde de euro pentru Ucraina – ţara a primit deja 12 miliarde de euro.

Fondurile sunt destinate menţinerii în funcţiune a serviciilor publice esenţiale, cum ar fi spitalele, şcolile şi locuinţele pentru cetăţenii relocalizaţi, precum şi plăţii salariilor şi a pensiilor.

De asemenea, fondurile vor fi utilizate pentru refacerea infrastructurii critice distruse în timpul atacurilor din Rusia, cum ar fi infrastructura energetică, sistemele de apă, reţelele de transport, drumurile şi podurile, notează The Guardian.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend