Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Naţionala s-a antrenat la Debrecen, unde va debuta vineri, cu Cehia, la Campionatul European

Publicat

in

Naţionala de handbal feminin a României a susţinut, miercuri, primul antrenament în Fonix Arena din Debrecen, unde va debuta, vineri, în grupa B a Campionatului European, cu reprezentativa Cehiei, potrivit news.ro

Din nou cu nume noi în lot, naţionala României porneşte în grupa B cu un obiectiv greu de crezut în urmă cu câţiva ani: clasarea în primele 12 locuri. Cu nume mari retrase după CM2023, între care şi căpitanul Cristina Neagu – golgeter all-time al competiţiei (303 goluri), România este obligată să facă faţă turneului final cu multe jucătoare lipsite de experienţa marilor competiţii, iar faptul că, la echipele de club joacă doar câteva minute pe meci în Liga Naţională, nu are cum să ajute la un parcurs spectaculos la Europene.

Staful tehnic îşi păstrează optimismul însă şi speră la un joc perfect, pentru ca tricolorele să treacă măcar de grupele preliminare.

Ultimele teste amicale au avut loc la turneul Golden League, cu trei eşecuri la scor, cu Olanda (26-41), Danemarca (25-35) şi Norvegia, deţinătoarea trofeului european (25-37). Cele mai bune trei marcatoare ale României au fost  Boiciuc 15 goluri în total, Ostase 11, Seraficeanu 10. Celelalte handbaliste din lot nu au trecut de şase goluri marcate în trei meciuri.

Turneul final al CE2024 are loc în Ungaria, Elveţia şi Austria, între 28 noiembrie – 15 decembrie. Tricolorele vor evolua în grupa B, după programul România – Cehia (29 noiembrie, ora 19.00), Muntenegru – România (1 decembrie, 19.00) şi Serbia – România (3 decembrie, 19.00).

Tricolorele s-au calificat neînvinse la turneul final, iar în grupa 1 preliminară au obţinut rezultatele: 48-18 şi 37-16 cu Bosnia Herţegovina, 32-20 şi 31-24 cu Grecia, 26-24 şi 25-23 cu Croaţia.

Ediţia din 2024 a Campionatului European este prima cu 24 de echipe la start, iar meciurile vor fi găzduite în grupele preliminare de Debrecen (grupele A şi B), Basel (C şi D) şi Innsbruck (E şi F), în grupele principale de Debrecen şi Viena, capitala Austriei urmând a găzdui şi fazele finale.

Primele două clasate în fiecare grupă preliminară se vor califica în grupele principale.

România va fi reprezentată şi de cuplul de arbitre Cristina Lovin – Simona Stancu, care vor debuta, joi, la Austria – Slovacia.

Programul partidelor de joi: Ungaria – Turcia, Suedia – Macedonia de Nord (grupa A), Spania – Portugalia, Franţa – Polonia (C) şi Austria – Slovacia, Norvegia – Slovenia (E).

La ultimele două ediţii ale Campionatului European, România s-a clasat pe locul 12, după ce în 2018 era pe locul 4. Cea mai bună performanţă a tricolorelor este medalia de bronz din 2010.

Deţinătoarea trofeului este Norvegia, care va lupta pentru al 10-lea titlu european, din care ultimele cinci au fost câştigate cu Thorir Hergeirsson, antrenor principal şi în prezent.

De la CE2024, trei echipe se vor califica direct la CM2025.

Loading

NATIONAL

EAU vor construi în Franţa un centru de date uriaş – Investiţii până la 50 de miliarde de euro

Publicat

in

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor construi în Franţa un campus axat pe inteligenţa artificială (IA) cu un centru de date uriaş cu o capacitate de calcul de până la un gigawatt, „ceea ce reprezintă investiţii de 30 până la 50 de miliarde de euro”, a anunţat joi Palatul Elysée, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Aceste investiţii fac parte dintr-un acord de parteneriat privind AI semnat joi seară la Paris în prezenţa preşedintelui francez, Emmanuel Macron, şi a omologul său din EAU, Mohamed bin Zayed Al Nahyan.

Acest campus, a cărui locaţie precisă urmează să fie decisă, va fi dezvoltat de „un consorţiu de campioni franco-emirieni”, şi în special de fondul de investiţii MGX, susţinut de Emiratele Arabe Unite.

Potrivit unui comunicat comun, „un anunţ cu privire la prima tranşă de investiţii va fi făcut la Summitul Choose France 2025”, întâlnirea anuală instituită de Emmanuel Macron pentru a promova atractivitatea ţării, prevăzută în mai.

Acest campus va fi cel mai mare din Europa consacrat inteligenţei artificiale, a afirmat anturajul şefului statului francez.

Aceasta este prima investiţie majoră anunţată la summitul dedicat IA, programat să aibă loc până marţi la Paris, cu ocazia căruia care Franţa şi Europa doresc să se poziţioneze ca puteri competitive în faţa Statelor Unite şi Chinei.

Guvernul francez a anunţat joi dimineaţă că a identificat 35 de noi site-uri pregătite să găzduiască centre de date. Aceste centre de date stochează date şi oferă capacităţi enorme de calcul cerute de inteligenţa artificială, o tehnologie foarte consumatoare de energie.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Depogaz anunță scăderea extracției de gaze: depozitele Bilciurești și Urziceni, la 26% și 20%

Publicat

in

Depogaz anunţă că, în prezent, gradul de umplere al depozitelor de gaze este de 42,8% din capacitatea tehnică de stocare şi că, începând de vineri, va diminua programele agreate de extracţie, potrivit Agerpres.

„Având în vedere: gradul de umplere al depozitelor la această dată, de 42,8% din capacitatea tehnică de stocare; gradul de umplere de 26%, respectiv 20% al depozitelor Bilciureşti şi Urziceni, depozite care asigură aproximativ 75% din capacitatea zilnică de extracţie; cantităţile de gaze extrase în luna noiembrie 2024, suplimentar faţă de programul lunar de extracţie agreat cu beneficiarii serviciului de înmagazinare; diminuarea capacităţii zilnice de extracţie în lunile decembrie 2024 – martie 2025, datorită utilizării depozitelor Bilciureşti şi Urziceni la capacitate ridicată pentru acoperirea nominalizărilor zilnice solicitate de beneficiarii serviciilor de înmagazinare în luna noiembrie 2024; influenţa gradului de umplere al depozitelor asupra capacităţii de extracţie zilnică, vă aducem la cunoştinţă că începând cu 7.02.2025 vom fi nevoiţi să diminuăm programele agreate de extracţie”, au anunţat reprezentanţii Depogaz printr-un comunicat postat, miercuri, pe site-ul companiei.

Astfel, în perioada 7-23 februarie 2025 programele de extracţie vor fi diminuate cu 20%, în perioada 24-28 februarie cu 40%, 1-12 martie cu 14% şi 13-31 martie cu 75%.

Depogaz este principalul operator de înmagazinare din România, având o cotă de aproximativ 90,54% din capacitatea activă totală de înmagazinare a României. Depozitele sale deservesc acoperirea vârfurilor de consum şi regimului fluctuant al cererii, redresarea operativă a parametrilor funcţionali ai sistemului de transport (presiuni, debite) şi controlul livrărilor în situaţii extreme (opriri surse, accidente etc.).

Capacităţile operate de Depogaz sunt de circa 2,87 miliarde metri cubi, respectiv: depozitul Bilciureşti – capacitate activă 1,31 miliarde mc/ciclu; Urziceni – capacitate activă 360 milioane mc/ciclu; Bălăceanca – capacitate activă 50 milioane mc/ciclu; Sărmăşel – capacitate activă 900 milioane mc/ciclu; Gherceşti – capacitate activă 250 milioane mc/ciclu.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Gigantul Rapidului revine acasă după 8 ani pentru Cupa României

Publicat

in

Dacă la fotbal lupta pentru trofee se tot amână, la volei masculin Rapid este în permanență printre favoritele la obținerea titlului sau Cupei. Iar primul pas spre finala Cupei României poate fi făcut chiar la finalul acestei săptămâni, în care se joacă primele trei tururi, inclusiv semifinalele competiției.

Giuleștenii vor începe lupta apărarea trofeului Cupei României la turneul organizat de FRV la Piatra Neamț. Ei au și un atu: căpitanul echipei, Codrin Mocanu, e originar din Piatra, astfel că numărul celor care-l vor susține pe el și echipa va fi mult mai mare.

„Mă bucur foarte mult și, sincer, niciodată nu m-aș fi gândit că o să mai apuc să joc un meci acasă. Sincer, nu mă așteptam. E o surpriză, mă bucur aștept cât mai multă lume, cât mai mulți prieteni să vină să mă susțină și pe mine și echipa și să iasă cât mai bine”, a spus Codrin Mocanu.

Sosit la Rapid în vară, Codrin (2,06 metri) a primit de la început o veste onorantă: aceea că va purta banderola de căpitan al echipei. Și-a început mandatul un mare succes: cucerirea Supercupei României, după 3-1 în fața campioanei, Corona Brașov.

„M-a responsabilizat foarte mult și încerc să-mi fac treaba cât mai bine și din rolul de căpitan. Uitasem inițial că o să jucăm finala, ăsta-i adevărul. Când ne-am apropiat de începerea pregătirii, reamintindu-mi că avem această competiție, mi-am setat ca obiectiv să câștigăm acest trofeu. Am reușit și a fost un vis împlinit”, a mai spus  căpitanul Rapidului.

I s-a împlinit cel mai mare vis

Fiu de voleibalist, Codrin Mocanu a intrat relativ repede în sala de volei.

„Prima dată am intrat în sală în clasa a doua, doar că a trebui să mă las foarte repede, deoarece nu aveam forța să trimit mingea peste fileu la servici. Nu ajungeam. Și de fiecare dată când ajungeam la serviciu nu ajungea până la fileu mingea și a trebuit să mă las și am reînceput în clasa a noua”, a povestit Codrin Mocanu.

După o perioadă în care a jucat la Piatra Neamț, Dej și Baia Mare, Codrin a venit în București, la Dinamo. Se întâmpla în 2019, când avea 26 de ani și voleibalistul spune că pentru el a fost împlinirea unui vis.

„Șocul a fost în momentul în care am debutat la Dinamo pentru că era o dorință foarte mare de-a mea și a fost un șoc foarte mare acela și după asta m-a responsabilizat și m-am obișnuit cu totul, să spun așa”, își amintește sportivul.

Codrin Mocanu are 2,06 metri și pare făcut pentru postul de centru. El a ajuns la înălțimea asta încă din clasa a noua!

„L-am depășit pe tata prin clasa a opta. Oricum, eu din clasa a noua nu am mai crescut” – Codrin Mocanu, căpitan volei Rapid.

Cupa României se joacă într-un nou format

În perioada 7-9 februarie, va avea loc, la Piatra Neamț, turneul Cupei României la volei masculin. Deținătoarea trofeului este Rapid.

Programul meciurilor de la Piatra Neamț

Vineri, 7 februarie

12.00 SCMU Craiova – Știința București

16.00 Explorări Baia Mare – U Clu

18.30 Unirea Dej – Steaua

Sâmbătă, 8 februarie

11.00 SCM Zalău – Arcada Galați (Joc 1)

14.00 Explorări Baia Mare/ U Cluj – Dinamo (Joc 2)

16.30 Unirea Dej/ Steaua – Corona Brașov (Joc 3)

19.00 SCMU Craiova – Rapid (Joc 4)

Duminică, 9 februarie

15.00 Câștigător joc 3 – Câștigător joc 4

17.30 Câștigător joc 2 – Câștigător joc 1.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Economia României, tot mai puternică – Am depășit Polonia la PIB per capita la paritatea puterii de cumpărare

Publicat

in

România a depășit Polonia la PIB per capita ajustat la paritatea puterii de cumpărare (PPS), conform datelor prezentate de Ionuț Dumitru, profesor la Academia de Studii Economice (ASE), în cadrul Conferinței Concordia. Această performanță economică plasează România nu doar peste Polonia, ci și peste alte economii regionale precum Ungaria, Croația și Grecia.

Factorii care au determinat ascensiunea economică

Creșterea rapidă a economiei românești a fost susținută de mai mulți factori esențiali. Printre aceștia se numără fluxurile consistente de investiții străine, politici fiscale favorabile și dezvoltarea accelerată în sectoare strategice. Un alt aspect important este reprezentat de evoluția salariilor, care au crescut semnificativ în ultimii ani, notează profit.ro.

Conform Eurostat, salariul mediu anual ajustat în România a fost de 17.739 de euro în 2023, depășind Ungaria (16.895 de euro) și Grecia (17.013 euro) și apropiindu-se de nivelul din Polonia (18.054 de euro). La nivelul Uniunii Europene, salariul mediu anual ajustat pentru angajații cu normă întreagă a fost de 37.900 de euro, cu 6,5% mai mult față de 2022.

Această dinamică salarială reflectă atât creșterea economică, cât și politicile guvernamentale menite să compenseze efectele inflației ridicate. Inflația accentuată, determinată de creșterea costurilor din perioada post-pandemie, a dus la un avans rapid al PIB nominal per capita, care a crescut în medie cu 11% pe an în ultimii cinci ani, potrivit Institutului Național de Statistică.

PIB per capita PPS: un indicator relevant pentru nivelul de trai

PIB per capita este un indicator fundamental pentru evaluarea nivelului de trai într-o țară, deoarece reflectă producția medie de valoare adăugată per locuitor. Cu toate acestea, pentru a evalua cu precizie puterea de cumpărare reală a populației, specialiștii recomandă utilizarea PIB per capita ajustat la paritatea puterii de cumpărare (PPS), calculat de Eurostat. Acest indicator permite compararea standardelor de trai dintre țările europene, luând în considerare diferențele de prețuri dintre economii.

Conform celor mai recente date, PIB per capita PPS al României a atins 80% din media UE-27, situându-se la același nivel cu Polonia și peste alte economii regionale, precum Ungaria, Grecia, Croația, Slovacia și Bulgaria. Acest progres reflectă faptul că România a recuperat rapid decalajele economice față de Europa de Vest, apropiindu-se de media Uniunii Europene.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Dezvăluirile unui influent deputat rus: În ce stadiu sunt pregătirile pentru o întâlnire Putin-Trump

Publicat

in

Pregătirile pentru o întâlnire între liderul rus Vladimir Putin şi preşedintele american Donald Trump sunt într-un „stadiu avansat”, a relatat joi agenţia rusă de stat RIA, citându-l pe Leonid Sluţki, şeful Comisiei pentru politică externă din Duma de Stat a Rusiei, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Sluţki a declarat că întâlnirea ar putea avea loc în februarie sau martie.

Trump şi Putin au declarat amândoi că sunt dornici să aibă o întâlnire a cărei agendă ar putea include controlul armelor nucleare şi preţurile globale la energie, precum şi obiectivul declarat al lui Trump de a pune capăt rapid războiului din Ucraina.

Sluţki a declarat că se aşteaptă, de asemenea, ca aceştia să vorbească despre situaţia din Orientul Mijlociu.

„Demersul necesită o pregătire serioasă, care – nu dezvălui niciun secret – este în prezent într-un stadiu avansat”, a spus el.

Sluţki a refuzat să speculeze cu privire la data exactă când ar putea avea loc o întâlnire. „Februarie sau martie – să nu ghicim şi să le dăm liderilor posibilitatea de a se pregăti pentru aceasta în mod competent şi cuprinzător, dar va fi în curând”, a spus Sluţki, citat de RIA.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Bugetul Educației crește cu 9,58% în 2025: Daniel David anunță noi investiții

Publicat

in

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a anunţat, joi seară, că bugetul ministerului pe care îl conduce a crescut în 2025 cu 9,58% faţă de anul trecut şi a adăugat că, după toate estimările, se va ajunge la un procent de 4,5 din PIB.

”În această săptămână am primit şi bugetul pentru 2025. A fost aprobat de Parlamentul României. Ca regulă generală, să ştiţi că bugetul întregului minister a crescut cu aproximativ 9,58% faţă de execuţia bugetară de anul trecut, atât în componenta de educaţie a crescut, cât şi în componenta de cercetare-dezvoltare-inovare. În principiu, cu toate estimările pe care le-am făcut, vom ajunge în acest an în jur de 4,5% din PIB sau 10,7% din bugetul general consolidat pe cheltuieli, iar pentru cercetare, 0,17% din PIB pentru cercetare-dezvoltare-inovare”, a declarat Daniel David, joi, pe pagina de Facebook a Ministerului Educaţiei.

El a prezentat şi care sunt ţintele pe care le doreşte.

”Ştim ţintele pe care le are avem: 15% din bugetul general consolidat pe cheltuieli şi 1% din PIB pentru cercetare-dezvoltare-inovare. Mereu am în minte aceste procente, le cer, dar ce vreau înainte de a le cere ferm, este să mă asigur că banii pe care îi avem şi creşterile pe care le-am menţionat sunt sunt folosiţi eficient. Dacă îi foloseşti eficient, atunci poţi să ai pretenţia de a primi mai mult, arătând că banii nu se pierd”, a mai afirmat ministrul Educaţiei.

Legea bugetului de stat a fpst apromată miercuri seară de către Parlament.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend