Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Năstase îl acuză pe Geoană: ‘Rolul său în negocierile cu UE a fost secundar’

Publicat

in

Dacă săptămâna trecută Adrian Năstase critica strategia lui Mircea Geoană privind atacurile la premierul Marcel Ciolacu, acum fostul premier susține că rolul fostului secretar general adjunct al NATO a fost unul „secundar” în negocierile cu Uniunea Europeană.

Năstase susține despre fostul său coleg că are „puncte slabe în calitate de lider politic”, chiar dacă „i-am prețuit calitățile profesionale și am lucrat foarte bine cu el, în echipa guvernamentală, în perioada 2000-2004.”

Fostul premier Adrian Năstase a vorbit pe blogul său despre rolul lui Mircea Geoană în negocierile cu Uniunea Europeană.

„Probabil că sunt unul dintre puținii care au citit cartea pe care a lansat-o în urmă cu ceva timp ca platformă pentru campania electorală – „Bătălia pentru viitorul României”. Las la o parte faptul că ar fi trebuit să știe că în alegerile din 2000 – care au dus la formarea Guvernului din care a făcut si el parte – eu lansasesm o carte cu un titlu asemănător, „Bătălia pentru viitor”, în care erau prezentate strategiile și politicile viitoare ale guvernării Psd pentru perioada 2000-2004.

În cartea sa, Mircea Geoană pornește de la ideea că istoria începe cu el, ca independent, menționând rezultatele guvernării din acei ani doar ca performanțe ale sale, individuale. În legătură cu obținerea unor rezultate importante, legate de NATO sau de Uniunea europeană, el uită să-și menționeze colegii, membrii echipei care au făcut posibile acele rezultate. De aceea, în carte nu există nici o mențiune despre guvernul PSD din care a făcut parte, despre PSD, ca partid al cărui președinte a fost timp de cinci ani, despre PSD, partidul care l-a sprijinit și l-a susținut în alegerile pentru Primăria Bucureștiului sau pentru pentru președinția țării”, a scris Năstase.

Rol „secundar”

„Și în carte dar și în mai multe rânduri, în mod public, el a subliniat că „a semnat cu mâna lui încheierea negocierilor cu Uniunea europeană”. În realitate, rolul său în cadrul acelor negocieri a fost secundar. Greutatea a fost pe umerii negociatorului șef profesorul Vasile Pușcaș, și pe umerii membrilor echipei sale dar și cu sprijinul a zeci de instituții ale statului care au colaborat, timp de patru ani, pentru finalizarea acestora. Ministerul afacerilor externe a fost integrator de program doar pe două capitole.

Echipa de negociere a fost formată la două luni după alegeri, în februarie 2001 si a fost aprobată printr-o hotărâre de guvern de la acel moment. Am adăugat textul HG-ului respectiv. Sper că veți avea răbdare să citiți pentru a înțelege felul în care, timp de patru ani, a funcționat mecanismul de negociere, perioadă în care Vasile Pușcaș mă consulta aproape zilnic în legătură cu problemele derulării negocierilor. In plus, am creat în 2002 un Comitet interministerial pentru negocieri condus de regretata Corina Coman, Consilier al primului-ministru pe probleme de integrare europeană, și care era în subordinea primului-ministru. Cărțile profesorul lui Vasile Pușcaș prezintă multe dintre detaliile negocierilor.

Sigur că nu vreau să afirm că Mircea Geoană, ca ministru de Externe, nu a avut niciun rol în aceste negocieri dar nici nu pot să accept să fie ignorat rolul Guvernului și rolul celor care au făcut eforturile determinante.

Negocierile au fost închise din punct de vedere tehnic la începutul lunii decembrie 2004 iar din punct de vedere formal încheierea negocierilor pe capitole și pe tratat a fost anunțată la Consiliul Uniunii Europene din 17-18 decembrie 2004”, a arătat Năstase.

Loading

NATIONAL

Câte ore de somn sunt recomandate pentru cei peste 50 de ani. Cum poți să-ți păstrezi organismul sănătos și odihnit

Publicat

in

Află câte ore de somn sunt recomandate pentru persoanele care au peste 50 de ani. Pe măsură ce înaintezi în vârstă ți se pare tot mai dificil să pierzi nopțile sau să nu te odihnești corespunzător. Un somn de calitate te ajută să îți resetezi creierul și să te poți concentra a doua zi. După o noapte de odihnă starea ta de spirit se îmbunătățește.

Tiparele de somn se schimbă după împlinirea vârstei de 50 de ani. Iată cum să îți păstrezi organismul odihnit și cum să ai parte de un somn calitativ. Să dormi suficient este la fel de important cum este și să ai o dietă sănătoasă sau să faci regulat exerciții fizice.

Câte ore de somn sunt recomandate pentru cei peste 50 de ani

Somnul este esențial pentru sănătatea ta. Indiferent cât de aglomerat este programul tău, nu trebuie să neglijezi sau să sacrifici orele de odihnă. Un adult care are peste 50 de ani are nevoie de 7 până la 9 ore de somn pe noapte.

Potrivit unui articol din Sleep Medicine Clinics, corpul produce mai puțini hormoni pe măsură ce înaintezi în vârstă, ceea ce poate provoca dezechilibre ale somnului. Organismul eliberează melatonină seara pentru a pregăti corpul pentru somn. După vârsta de 50 de ani, secreția de melatonină începe să scadă, ceea ce va face adormirea cu atât mai dificilă.

Chiar dacă nu te confrunți cu insomii, este posibil să adormi mai greu și să poți dormi pe tot parcursul nopții. „Adulții în vârstă tind să aibă un somn mai ușor, cu mai puțin timp petrecut în etapele mai profunde, care sunt cele care sunt mai reparatoare pentru organism.”, a declarat medicul somnolog Angela Holliday-Bell potrivit Health Digest.

După vârsta de 50 de ani este posibil să observi o schimbare a ritmului tău circadian. Această tranziție către un ritm mai matinal va duce la mai multe treziri dimineața devreme. Modificarea poartă numele de Sindromul Fazei de Somn Înaintate și debutează cu dereglările programului de somn. Cel mai frecvent simptom este faptul că adormi mult mai devreme seara decât o făceai cu câțiva ani în urmă.

Cum să îți menții calitatea somnului

Somnul este mai mult decât un moment de odihnă pentru corpul și mintea ta. De fapt, în timp ce dormi, corpul tău rămâne activ. Acesta își reface mușchii pe care i-ai uzat în timpul zilei și elimină toxinele din creier care se acumulează în timp ce ești trează.

Ai aflat câte ore de somn sunt recomandate dacă ai peste 50 de ani. La fel de importantă este și igiena somnului ca să te poți odihni corespunzător și să ai grijă de sănătatea ta. Specialiștii recomandă să eviți mesele copioase și să limitezi consumul de cofeină și alcool înainte de culcare. Poți face câteva exerciții fizice timp de 15 minute înainte de somn pentru a reduce insomnia.

Somnul este vital atunci când vine vorba de reglarea emoțiilor. Privarea cronică de somn poate crește stările emoționale negative, cum ar fi anxietatea și depresia. De asemenea, privarea de somn poate afecta capacitatea organismului de a regla funcții esențiale precum gestionarea apetitului, sistemul imunitar, metabolismul și greutatea corporală.

Respectă un program regulat de somn

Regula de bază a unui somn de calitate pe măsură ce înaintezi în vârstă este să îți păstrezi constantă ora de trezire și ora la care mergi la culcare. Acest lucru te va ajuta să îți reglezi bioritmul. Organizează-ți rutina zilnică astfel încât să poți integra acest obicei sănătos.

Creează un mediu confortabil în dormitor

Este important să practici o igienă bună a somnului înainte de culcare. Dormitul într-o cameră liniștită, întunecată, la o temperatură confortabilă te poate ajuta să adormi mai ușor și să ai parte de un somn odihnitor, spun cei de la Parade.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Ucraina rămâne pe poziții în Kursk – Anunțul făcut de Zelenski

Publicat

in

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că forţele ruse au încercat să scoată trupele ucrainene din poziţiile ocupate în regiunea de frontieră Kursk din Rusia, dar a dat asigurări că forţele Kievului îşi menţin liniile ocupate până acum.

„În ceea ce priveşte operaţiunea din Kursk, Rusia a încercat să împingă poziţiile noastre, dar noi ne menţinem liniile”, a declarat Zelenskiy în mesajul său video de sâmbătă seara.

Ministerul rus al Apărării declarase vineri că forţele sale au recucerit două sate din regiunea de frontieră Kursk, unde trupele ucrainene au lansat o incursiune-surpriză în luna august, în ideea de a obliga Moscova să mute trupe din estul Ucrainei pentru a uşura presiunea asupra liniilor de front de acolo, după câştiguri teritoriale constante obţinute ruşi acolo în ultimele luni.

În discursul său de sâmbătă seara, Zelenski a recunoscut că în regiunile Doneţk şi Zaporojie, parţial controlate de forţele ruse, „există condiţii foarte dificile, cu acţiuni inamice dure. Dar rezilienţa unităţilor noastre este crucială. Totul depinde de rezilienţa noastră”, a spus Zelenski.

Ministerul rus al Apărării a anunţat vineri capturarea Ostrivske, un sat din apropierea oraşului Kurahove, o ţintă-cheie a Rusiei în regiunea Doneţk. Ucraina nu a recunoscut pierderea satului, însă bloggeri militari au relatat că forţele ruseşti au avansat în zonă.

Zelenski, care în această săptămână a fost într-un turneu-fulger prin principalele capitale europene partenere, le-a spus compatrioţilor că a obţinut noi contracte de armament pentru Ucraina, inclusiv în ceea ce priveşte producţia internă de armament.

„La fiecare vizită externă se discută întotdeauna despre investiţii în industria Ucrainei. Baza noastră industrială este capabilă să producă mult mai multe drone, mai multe obuze, mai multe echipamente militare decât permit capacităţile financiare ale ţării noastre. Dar, în acelaşi timp, există mulţi parteneri care, din motive obiective, nu pot contribui la furnizarea de arme: ei nu au propriile lor arme, dar ne pot ajuta cu finanţarea. Unii parteneri au, de asemenea, tehnologii speciale care pot fi utilizate în Ucraina chiar acum – în apărare, în operaţiunile noastre active. Mulţumesc fiecărui partener al Ucrainei care a investit deja în industria noastră de apărare ucraineană. Am crescut deja semnificativ producţia de drone, în special, datorită acestor investiţii”, a explicat Zelenski.

El a spus că în Franţa, de pildă, a discutat despre un nou model de cooperare – crearea de facilităţi de producţie comune ucraineano-franceze în Ucraina. „Acest lucru este în curs de elaborare la nivelul ministerelor apărării. Modelul danez este deja în vigoare, când guvernele partenere atrag investiţii în producţia de armament, iar noi vedem noul model francez ca o oportunitate de a atrage investiţii în crearea de noi facilităţi de producţie. Aşteptăm cu nerăbdare acest rezultat pentru Ucraina şi este o sarcină personală pentru ministrul apărării şi ministrul industriilor strategice să se asigure că toate acordurile noastre sunt puse în aplicare”, a spus Zelenski.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Muncitorii români s-au bătut cu cei albanezi pe şantierul stadionului Camp Nou

Publicat

in

Mai mulţi muncitori români și albanezi care lucrau pe şantierul stadionului echipei de fotbal FC Barcelona, Camp Nou, au fost implicaţi, vineri, într-o încăierare violentă, a declarat pentru AFP o sursă din poliţia catalană.

Şase persoane au fost rănite uşor în această încăierare în care au fost implicate 20-30 de persoane, potrivit sursei, care a confirmat că nu a fost făcută nicio arestare şi nu a fost depusă nicio plângere, scrie agerpres.ro.

Presa spaniolă a relatat că unii dintre muncitori au utilizat pari de lemn ca arme în acest incident, iar cei implicaţi au fost concediaţi de angajator, un antreprenor extern contractat de FC Barcelona pentru a se ocupa de renovarea arenei.

Clubul catalan, care nu a făcut niciun comunicat legat de acest incident, anunţase recent că intenţionează să joace în acest an pe Camp Nou, fără a fixa o dată.

Legendarul stadion catalan ar trebui să fie deschis pentru început doar parţial, cu 62.000 de locuri, obiectivul fiind încheierea lucrărilor până la debutul sezonului 2026-27, pentru o capacitate totală de 105.000 locuri.

Lucrările au început în 2023, iar de atunci FC Barcelona îşi dispută meciurile de acasă pe Stadionul Olimpic Montjuic.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Liga Naţiunilor: Portugalia a întrecut Polonia, Spania a câştigat greu cu Danemarca

Publicat

in

Echipa naţională a Portugaliei a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 3-1, echipa Poloniei, în grupa A1 a Ligii Naţiunilor. În grupa A4, spaniolii au învins la limită Danemarca, scor 1-0, potrivit news.ro.

La Varşovia, lusitanii au condus cu 2-0, după golurile starurilor Bernardo Silva şi Cristiano Ronaldo. Acesta din urmă a înscris din pasa lui Rafael Leao şi a ajuns la 133 de goluri pentru naţionala portugheză. Piotr Zielinski a părut că poate readuce Polonia în joc, cu golul din minutul 78, dar după numai zece minute Jan Bednarek a introdus în propria poartă o centrare a lui Nuno Mendes şi Portugalia a învins cu 3-1.

La Murcia, Spania a învins Danemarca la limită, 1-0, şi rămâne în fruntea grupei A4, cu şapte puncte.

Rezultate înregistrate sâmbătă seara în Liga Naţiunilor:

Grupa A1: Polonia – Portugalia 1-3 (Zielinski 78 / Bernardo Silva 26, Cristiano Ronaldo 37, Bednarek 88 autogol);

Grupa A4: Spania – Danemarca 1-0 (Zubimendi 79);

Grupa A4: Serbia – Elveţia 2-0 (Elvedi 45+1 autogol, Mitrovic 61);

Grupa C2: Cipru – România 0-3 (Man 16, R. Marin 25 penalti, Drăguşin 36);

Grupa C3: Belarus – Irlanda de Nord 0-0.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Moment istoric în Germania: Lege pentru limitarea numărului cererilor de azil la 100.000 pe an

Publicat

in

Uniunea Creştin-Socială (CSU), partenerul bavarez al Uniunii Creştin-Democrate din Germania (CDU), a adoptat sâmbătă o moţiune ce prevede un plafon de 100.000 de cereri de azil pe an şi o reformă fundamentală a legii privind azilul, transmite DPA.

În perspectiva alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025, delegaţii CSU reuniţi în oraşul Augsburg (sud) au adoptat o serie de moţiuni importante. Una dintre acestea are în vedere limitarea numărului cererilor de azil primite anual de Germania. Numai anul trecut au fost înregistrate peste 300.000 de cereri de azil.

”Securitatea cetăţenilor şi încetarea migraţiei ilegale trebuie să fie prioritatea principală pentru guvernul federal. Ospitalitatea noastră nu trebuie să fie exploatată şi să devină un teren fertil pentru importul de conflicte, violenţă, infracţionalitate organizată şi ură împotriva modului nostru de viaţă”, indică moţiunea.

În unele oraşe germane, uneori ”oamenii nu se mai simt acasă”, arată documentul adoptat de CSU, care avertizează că ”influxul de migranţi este prea mare şi nu mai poate fi gestionat”.

O altă moţiune adoptată de CSU solicită reintroducerea serviciului militar obligatoriu, crearea unei ”armate de drone” şi sporirea bugetului apărării Germaniei la 3% din PIB.

Blocul conservator CDU-CSU se află în prezent în opoziţie în Germania; guvernul de coaliţie de la Berlin este format din social-democraţi, ecologişti şi liberali.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO Explozie puternică la Groznîi – Ramzan Kadîrov va superviza personal ancheta

Publicat

in

Doi copii se numără printre cele patru persoane care au fost ucise sâmbătă în urma unei explozii la o benzinărie din capitala cecenă Groznîi, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă al regiunii ruse, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Autorităţile au declarat că un rezervor de combustibil a explodat la benzinărie, provocând un incendiu. Alte cinci persoane au fost rănite.

Ramzan Kadîrov, liderul Ceceniei, a declarat pe Telegram că a preluat situaţia sub controlul său personal. El a declarat că cei responsabili pentru explozie vor fi aduşi în faţa justiţiei, dar nu a oferit detalii suplimentare.

Exploziile produse în septembrie 2024 şi august 2023 la staţii de alimentare cu combustibil din regiunea vecină Daghestan au provocat moartea a 13 persoane şi, respectiv, a 35 de persoane.

Incidentul intervine în timp ce Kadîrov a intrat în conflict cu parlamentari ruşi din regiunile învecinate, pe care i-a acuzat că au încercat să comande asasinarea sa şi i-a ameninţat cu o „vendetă”.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend