NATIONAL
Naomi Osaka, victorie în primul tur la US Open
Publicat
acum 3 aniin
De
adminJucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka, numărul trei mondial, deţinătoarea titlului la US Open, s-a calificat, luni, în runda a doua a turneului de la Flushing Meadows, după ce a dispus cu 6-4, 6-1 de cehoaica Marie Bouzkova (87 WTA), notează Agerpres.
Osaka (23 ani) a obţinut victoria după o oră şi 23 de minute în faţa unei adversare pe care a învins-o şi în primul tur la Australian Open anul acesta. În turul al doilea, nipona o va întâlni pe sârboaica Olga Danilovic, venită din calificări.
Osaka, care mai are un titlu la US Open în 2018, vizează un nou titlu de Mare Şlem, venind la New York după câteva luni zbuciumate, în care s-a retras de la Roland Garros şi nu a participat la Wimbledon pentru a se menaja mental.
Belarusa Arina Sabalenka, a doua favorită, a avut nevoie de trei seturi pentru a trece de sârboaica Nina Stojanovic, 6-4, 6-7 (4/7), 6-0.
Rezultatele înregistrate luni în primul tur la simplu feminin:
Elina Svitolina (Ucraina/N.5) – Rebecca Marino (Canada) 6-2, 6-3
Rebeka Masarova (Spania) – Ana Bogdan (România) 6-7 (9/11), 7-6 (7/2), 7-6 (11/9)
Markata Vondrousova (Cehia) – Gabriela Ruse (România) 7-5, 6-0
Daria Kasatkina (Rusia/N.25) – Ţvetana Pironkova (Bulgaria) 6-2, 6-1
Elena Rîbakina (Kazahstan/N.19) – Aleksandra Sasnovici (Belarus) 6-2, 6-3
Caroline Garcia (Franţa) – Harriet Dart (Marea Britanie) 6-7 (6/8), 6-4, 6-2
Kristia Kucova (Slovacia) – Ann Li (SUA) 7-5, 6-1
Simona Halep (România/N.12) – Camila Giorgi (Italia) 6-4, 7-6 (7/3)
Angelique Kerber (Germania/N.16) – Daiana Iastremska (Ucraina) 3-6, 6-4, 7-6 (7/3)
Anhelina Kalinina (Ucraina) – Mayar Sherif (Egipt) 4-6, 6-1, 6-1
Sloane Stephens (SUA) – Madison Keys (SUA) 6-3, 1-6, 7-6 (9/7)
Cori Gauff (SUA/N.21) – Magda Linette (Polonia) 5-7, 6-3, 6-4
Kaia Kanepi (Spania) – Iulia Putinţeva (Kazahstan/N.31) 2-6, 7-6 (7/4), 6-2
Leylah Fernandez (Canada) – Ana Konjuh (Croaţia) 7-6 (7/3), 6-2
Olga Danilovic (Serbia) – Alycia Parks (SUA) 6-3, 7-5
Naomi Osaka (Japonia/N.3) – Marie Bouzkova (Cehia) 6-4, 6-1
Barbora Krejcikova (Cehia/N.8) – Astra Sharma (Australia) 6-0, 6-4
Christina McHale (SUA) – Emma Navarro (SUA) 6-1, 7-6 (7/5)
Kamilla Rahimova (Rusia) – Kristina Mladenovic (Franţa) 2-6, 6-2, 6-3
Ekaterina Alexandrova (Rusia/N.32) – Sara Errani (Italia) 6-3, 6-2
Victoria Azarenka (Belarus/N.18) – Tereza Martincova (Cehia) 6-4, 6-0
Jasmine Paolini (Italia) – Iaroslava Şvedova (Kazahstan) 6-3, 6-4
Andrea Petkovic (Germania) – Irina Begu (România) 6-2, 7-6 (7/3)
Garbine Muguruza (Spania/N.9) – Donna Vekic (Croaţia) 7-6 (7/4), 7-6 (7/5)
Elise Mertens (Belgia/N.15) – Rebecca Peterson (Suedia) 3-6, 7-6 (7/5), 7-6 (7/5)
Valentini Grammatikopoulou (Grecia) – Ana Blinkova (Rusia) 6-3, 6-2
Maria Camila Osorio (Columbia) – Ivana Jorovic (Serbia) 6-2, 6-2
Ons Jabeur (Tunisia/N.20) – Alizé Cornet (Franţa) 7-5, 7-5
Danielle Collins (SUA/N.26) – Carla Suarez Navarro (Spania) 6-2, 6-4
Kaja Juvan (Slovenia) – Heather Watson (Marea Britanie) 6-1, 6-4
Tamara Zidansek (Slovenia) – Bernarda Pera (SUA) 6-4, 7-6 (7/4)
Arina Sabalenka (Belarus/N.2) – Nina Stojanovic (Serbia) 6-4, 6-7 (4/7), 6-0
Poate vrei sa citesti
Motorul economic al Europei se gripează: Declin peste așteptări
Comisarii Gărzii de Mediu n-au putut respira! Amenzi de peste un milion de lei pentru calitatea aerului din Capitală și Ilfov
Polițist din Argeș în cătușe pentru luare de mită! A cerut 3000 Euro de la un argeșean pentru a-l scoate basma curată – CINE E POLIȚISTUL
Poliţiştii au găsit peste 140 de câini care erau ţinuţi în condiţii improprii, într-un adăpost neautorizat
Lovitură aeriană israeliană dură – peste 60 de morți după distrugerea unui oficiu poștal plin cu refugiați
Un român amenință să ‘paralizeze’ Wizz Air, după ce i-a ruinat vacanța: A primit peste 30.000 de euro daune
NATIONAL
Actualizarea normelor UE: Măsuri stricte împotriva abuzurilor asupra copiilor
Publicat
acum 49 de minutein
14 decembrie 2024De
adminConsiliul Uniunii Europene a convenit vineri asupra poziţiei sale referitoare la propunerea de actualizare a normelor de drept ale UE privind abuzul sexual asupra copiilor şi exploatarea sexuală a acestora, normele revizuite extinzând definiţia infracţiunilor pentru a include, de exemplu, formele de abuz sau exploatare facilitate de noile instrumente online, scrie agerpres.ro.
Această poziţie a Consiliului stă la baza iniţierii discuţiilor cu Parlamentul European în vederea ajungerii la un acord cu privire la un text final al reglementării, informează un comunicat al instituţiei difuzat vineri.
„Protecţia copiilor – persoanele cele mai vulnerabile din societăţile noastre – trebuie să fie prioritatea noastră. Prin aceste noi norme, intensificăm lupta împotriva abuzului sexual asupra copiilor, inclusiv în ceea ce priveşte streamingul în direct al abuzurilor sau utilizarea inteligenţei artificiale pentru generarea de materiale care conţin abuzuri”, a declarat ministrul ungar al justiţiei Bence Tuzson, în numele preşedinţiei semestriale a Consiliului UE.
Definiţia infracţiunilor a fost extinsă
Pentru a se asigura că toate formele de abuz sexual asupra copiilor şi de exploatare sexuală a copiilor sunt incriminate, statele membre au convenit să actualizeze definiţia acestor infracţiuni. Potrivit noilor norme, statele membre sunt obligate să incrimineze, să ancheteze şi să urmărească penal infracţiunea de streaming în direct al abuzurilor sexuale asupra copiilor. Plata unei sume de bani pentru a avea acces la un streaming în direct al unor abuzuri sexuale asupra copiilor este un fenomen aflat în creştere în ultimii ani.
De asemenea, directiva actualizată asigură includerea în definiţia infracţiunii a imaginilor realiste din cadrul materialelor care conţin abuzuri sexuale asupra copiilor. Acest lucru va permite să se dea un răspuns mai bun la apariţia din ce în ce mai frecventă a materialelor care conţin abuzuri de tip deepfake sau generate de Inteligenţa Artificială.
În plus, Consiliul a introdus o infracţiune care constă în furnizarea de instrucţiuni cu privire la modul în care se poate comite abuzul sexual asupra copiilor, exploatarea sexuală a copiilor sau ademenirea copiilor în scopuri sexuale. Este pasibilă de pedeapsă o persoană care, de exemplu, distribuie şi produce un manual – care poate fi un pliant, o carte sau un ghid online – care ajută alte persoane să comită un abuz sexual asupra unui copil.
Pedepse mai mari
Pedepsele pentru multe dintre infracţiuni au fost majorate. De exemplu, atunci când se profită abuziv de o situaţie de vulnerabilitate deosebită a copilului, în special ca urmare a unei dizabilităţi, pentru a practica activităţi sexuale cu un copil, făptuitorul va fi pedepsit cu o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puţin 10 ani, în loc de 8 ani în prezent. De asemenea, pedeapsa maximă cu închisoarea este majorată, fiind de cel puţin 5 ani faţă de 3 ani în prezent, atunci când copilul a împlinit vârsta consimţământului sexual.
Statele membre pot prevedea pedepse chiar şi mai severe în legislaţia lor naţională, notează comunicatul Consiliului.
La fel ca în cazul legislaţiei actuale, definirea vârstei consimţământului sexual, adică vârsta sub care este interzisă practicarea activităţilor sexuale cu un copil, rămâne în sfera competenţei naţionale.
Cu toate acestea, normele modificate stabilesc mai clar că practicarea de activităţi sexuale cu copii care au împlinit vârsta consimţământului sexual ar trebui să fie pasibilă de pedeapsă în cazul în care copilul nu consimte. Directiva prevede că consimţământul trebuie dat în mod voluntar, ca expresie a voinţei libere a copilului, şi că poate fi retras în orice moment. Aceasta stabileşte, de asemenea, că nu se poate considera că există consimţământ în cazurile în care copilul nu este în măsură să îşi exercite liberul arbitru.
Eficientizarea urmăririi penale şi sprijinirea victimelor
Pentru a se asigura faptul că victimele se pot adresa efectiv justiţiei, Consiliul a introdus un nou alineat privind termenele de prescripţie. Acesta garantează că infracţiunile pot fi anchetate şi urmărite penal o perioadă de timp suficientă după ce victima a împlinit vârsta majoratului. Această perioadă este de cel puţin 10 ani în cazul infracţiunilor pasibile de o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puţin cinci ani şi de cel puţin 20 ani în cazul infracţiunilor pasibile de o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puţin 10 ani.
Noile norme vor contribui, de asemenea, la facilitarea semnalării cazurilor de abuz sexual asupra copiilor sau de exploatare sexuală a copiilor. Statele membre UE vor trebui să se asigure că victimele pot semnala aceste infracţiuni prin canale online accesibile, uşor de utilizat, sigure şi disponibile cu uşurinţă. Informaţiile privind modul în care poate fi semnalat abuzul sexual şi instrumentele utilizate în acest scop ar trebui să fie concepute şi accesibile într-un mod adaptat copiilor şi să utilizeze un limbaj adaptat copiilor.
Sprijinul acordat victimelor abuzului sexual asupra copiilor şi ale exploatării sexuale a copiilor va fi, de asemenea, îmbunătăţit. Conform textului Consiliului, victimelor acestor infracţiuni trebuie să li se ofere asistenţă medicală adaptată vârstei şi sprijin emoţional, psihologic, psihosocial şi educaţional, precum şi consiliere juridică. Noua directivă va include, de asemenea, norme privind cazarea provizorie a victimelor.
Noi norme privind despăgubirile
Poziţia Consiliului include noi norme privind despăgubirile acordate victimelor şi persoanelor care au suferit în copilărie abuzuri sexuale. Potrivit poziţiei Consiliului, statele membre trebuie să se asigure că victimele au dreptul de a solicita de la autorul infracţiunii despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a infracţiunilor, astfel cum sunt definite în prezenta directivă a UE.
Pentru a monitoriza şi a evalua fenomenul abuzului sexual asupra copiilor şi al exploatării sexuale a copiilor, colectarea datelor este esenţială. Prin urmare, noile norme obligă statele membre să dispună de un sistem de colectare, dezvoltare, producere şi difuzare a statisticilor privind infracţiunile. Statisticile pe care statele membre vor trebui să le colecteze includ numărul anual de infracţiuni semnalate şi de condamnări pentru acest tip de infracţiuni, precum şi numărul anual de persoane urmărite penal şi condamnate pentru infracţiunile în cauză.
Normele actuale ale UE privind abuzul sexual asupra copiilor şi exploatarea sexuală a copiilor au fost convenite în 2011. Un studiu al UE a constatat că prezenţa online sporită a copiilor şi evoluţiile tehnologice creează dificultăţi pentru autorităţile de aplicare a legii şi dau naştere unor noi posibilităţi de abuzuri. Revizuirea de care se ocupă în prezent legiuitorii UE este menită ia în considerare aceste evoluţii.
Această actualizare a normelor penale vine în completarea unei propuneri care stabileşte în sarcina companiilor din domeniul internetului obligaţia de a detecta, a raporta şi a elimina materialele care conţin abuzuri sexuale asupra copiilor din cadrul serviciilor lor. Negocierile cu privire la această propunere sunt încă în desfăşurare.
NATIONAL
Ascensiunea extremismului din România explicată de un politolog: Ani la rând s-a vorbit despre comunism ca despre un rai pierdut
Publicat
acum 2 orein
14 decembrie 2024De
adminFascismul de azi din România a apărut ca urmare a nevindecării de comunism a societăţii româneşti, a declarat, vineri, politologul Sorin Bocancea, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Iaşi de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), pentru a marca 35 de ani de la căderea comunismului, notează Agerpres.
Cu acest prilej, Sorin Bocancea a afirmat că deşi au trecut 35 de ani de la căderea dictaturii comuniste, „ani la rând s-a vorbit despre comunism ca despre un rai pierdut”.
„Recent am văzut declaraţia unei persoane, mare apărătoare a comunismului, care crede şi astăzi că în România comunismul nu a fost aplicat aşa cum trebuie, pentru că au fost întinate nobilele idealuri. A spus că fascismul de astăzi din România este ca urmare a anticomunismului din România care, iată, a omorât anticorpii în societate. Normal, este aberantă această judecată. Fascismul de azi din România a apărut ca urmare a nevindecării de comunism a societăţii româneşti. Ani la rând s-a vorbit despre comunism ca despre un rai pierdut: ‘Acum 35 de ani am căzut din Eden. Şi iată ce bine era când mâncam pâine cu zahăr'”, a afirmat politologul Sorin Bocancea, profesor universitar la Universitatea „Petre Andrei” Iaşi.
El a subliniat că „toate aceste nostalgii cultivate faţă de perioada comunistă au pregătit revenirea totalitarismului sub această formă a fascismului de sorginte putinistă, dar cu culoarea locală, pentru că România a ştiut să producă şi fascism şi comunism”.
„Am avut şi fascism şi comunism în variante originale. Deci, nevindecarea de comunism, nevindecarea de antidemocratismul comunist a dus la apariţia acestui val foarte violent de fascism”, a mai declarat Sorin Bocancea.
Politologul ieşean a subliniat că „Revoluţia din ’89 trebuie să continue prin decomunizarea permanentă”, pentru a arăta tinerelor generaţii cât de nocive şi distructive sunt astfel de regimuri totalitariste.
„La 40 de ani de la uciderea lui Gheorghe Ursu, am avut stupoarea să constatăm că Înalta Curte (ÎCCJ – n.red.) a decis că nu a existat un conflict între autoritate şi cetăţeni, că de fapt comunismul a fost un regim bun şi aşa mai departe. Am avut bucuria să aflu că a fost repus în discuţie acest dosar. Sperăm ca măcar de această dată să nu se mai încurce nici apărătorii în concepte, pentru că am fost învinşi ca anticomunişti cu nişte concepte cu care am operat prost. Comuniştii, care tot timpul s-au aflat în revoluţie după modelul lui Troţki – ‘Revoluţia continuă’, au ştiut să îşi joace cartea. De aceea, pentru noi, anticomuniştii, ar trebui ca nici Revoluţia noastră să nu se oprească. (…) Şi pentru noi Revoluţia din ’89 trebuie să continue prin decomunizarea permanentă, prin arătarea, mai ales către generaţia tânără, a nocivităţii acestui tip de regim, o nocivitate pe care, se pare, părinţii lor au uitat-o. Astăzi asistăm la acest reviriment al antidemocratismului, din necunoaştere şi din prostie”, a afirmat Sorin Bocancea.
Declaraţiile au fost făcute în cadrul conferinţei de presă organizată de IICCMER, pentru a marca 35 de ani de la căderea comunismului printr-o serie de evenimente care se vor desfăşura în Iaşi în perioada 13-15 decembrie.
Preşedintele executiv al IICMER, Daniel Şandru, a precizat că, pentru trei zile, la Iaşi vor fi organizate evenimente de educare şi informare a publicului larg în ceea ce priveşte comunismul şi evenimentele care au dus la căderea comunismului. La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai mediului academic, ai autorităţilor locale şi centrale, parlamentari.
NATIONAL
Președintele Argentinei a primit cetățenie italiană, stârnind indignare
Publicat
acum 2 orein
13 decembrie 2024De
adminGuvernul Italiei i-a acordat cetățenia președintelui Argentinei, Javier Milei, datorită rădăcinilor sale familiale italiene, provocând indignarea politicienilor din opoziție, potrivit The Guardian, potrvit Mediafax.
Milei a mers la Roma pentru a se întâlni cu prim-ministrul italian, Giorgia Meloni, și pentru a participa sâmbătă la festivalul anual al partidului său, Frații Italiei. O sursă familiarizată cu situația a declarat că guvernul i-a acordat cetățenia italiană liderului argentinian, refuzând să ofere detalii suplimentare.
Vestea relatată de presa italiană a declanșat indignare din partea unor politicieni, dar și pe rețelele de socializare, din partea persoanelor care au protestat față de acordarea cetățeniei lui Milei, în condițiile în care aceasta este greu de obținut pentru copiii născuți în Italia din părinți migranți.
Legislația italiană privind cetățenia se bazează pe legăturile de sânge, ceea ce înseamnă că și descendenții îndepărtați ai unui cetățean italian pot obține un pașaport italian.
Pe de altă parte, cerințele pentru străinii născuți în Italia sau care migrează acolo sunt mult mai stricte. Grupurile pro-migranți au propus un referendum pentru relaxarea acestora, însă coaliția de dreapta a lui Meloni este împotriva oricărei modificări.
Riccardo Magi, un deputat din partea micului partid de opoziție +Europa, a declarat că acordarea cetățeniei lui Milei a fost un act de „discriminare intolerabilă împotriva atâtor tineri care o vor obține doar după mulți ani”.
În timpul unei călătorii anterioare în Italia, în februarie, Milei a declarat într-un interviu televizat că se simte „75% italian”, deoarece trei dintre bunicii săi aveau origini italiene, și că are „o pasiune incredibilă pentru opera italiană”.
Turcia îşi redeschide sâmbătă ambasada în Siria, închisă din 2012, la Damasc, a declarat vineri seara ministrul turc de externe, Hakan Fidan, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Echipa ambasadei şi şeful misiunii desemnat joi „au plecat astăzi” (vineri) la Damasc, iar ambasada „va fi operaţională mâine” (sâmbătă), a afirmat Hakan Fidan într-un interviu transmis în direct pe canalul de televiziune privat NTV.
Turcia a numit joi un nou şef de misiune pentru ambasada sa din Damasc, închisă din 2012 şi pe care s-a angajat să o redeschidă după îndepărtarea de la putere a preşedintelui sirian Bashar al-Assad.
Numit însărcinat cu afaceri, domnul Koroglu a fost anterior ambasadorul Turciei la Nouakchott, în Mauritania.
Momentan nu se ştie cât timp îşi va exercita atribuţiile temporare la Damasc.
Ambasada Turciei la Damasc şi-a închis porţile pe 26 martie 2012, la un an după începerea războiului civil în Siria, din cauza deteriorării situaţiei securităţii şi pe fondul apelurilor din partea guvernului turc pentru demisia lui Bashar al-Assad.
NATIONAL
Intră în România milioane de euro. Anunțul ministrului Câciu
Publicat
acum 2 orein
13 decembrie 2024De
adminMinistrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a afirmat, vineri seară, că România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, gradul de absorbţie fiind în media europeană.
„România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, iar gradul de absorbţie general o situează la nivelul mediei Uniunii Europene (România are 6,11% iar media UE este de 6,19%).
Pe programele gestionate la nivel central (de către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Ministerul Transporturilor) absorbţia pe fondurile structurale şi de coeziune se situează la un nivel superior, respectiv 7,3%”m, a scris, vineri seară, pe Facebook, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Adrian Câciu afirmă că, numai în ultimele zile, s-au încasat peste 650 milioane de euro din fondurile structurale şi de coeziune aferente exerciţiului financiar 2021-2027, iar rambursările de la CE vor continuă în ritmul prognozat, având în vedere că România are contracte încheiate în valoare de peste 31 miliarde euro.
Câciu: Avem încă de recuperat
„Avem încă de recuperat pe Programele Regionale, descentralizate către Agenţiile de Dezvoltare Regională care au calitatea de Autorităti de Management pentru aceste programe, agenţii aflate în subordinea Consiliilor de Dezvoltare Regională coordonate de Consiliile Judeţene, unde rată de absorbţie este 3,2%.
Sunt convins că modelul pe care noi, cei din actuală coaliţie, l-am imprimat în materie de gestionare şi implementare a fondurilor europene, inclusiv descentralizarea acestora, va fi continuat de viitoarea coaliţie de guvernare, iar ritmul absorbţiei fondurilor europene va fi unul susţinut astfel încât să fie repetat succesul din absorbţia banilor europeni din exerciţiul 2014-2020”, a mai transmis ministrul.
NATIONAL
Bundesliga: Freiburg a dispus de Wolfsburg, scor 3-2
Publicat
acum 2 orein
13 decembrie 2024De
adminEchipa germană Freiburg a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia VfL Wolfsburg, în etapa a 14-a din Bundesliga.
Gazdele au deschis scorul în finalul unei reprize în care şansele mai mari de gol au aparţinut oaspeţilor. Lukas Kubler a înscris şi Freiburg a intrat la pauză cu avantaj minim. Acelaşi Kubler a reuşit dubla în partea secundă, minutul 51, şi gazdele luau un avans de două goluri pe tabelă. După alte zece minute a picat şi golul de 3-0, marcat de Michael Gregoritsch, însă oaspeţii nu au renunţat la luptă şi Jonas Wind a redus din diferenţă, în minutul 75. În minutul 83 Mattias Svanberg a înscris al doilea gol pentru Wolfsburg, iar Grabara a fost aproape să producă surpriza înscriind punctul egalizator, dar golul său nu a fost validat de VAR şi Freiburg – Wolfsburg s-a terminat 3-2.
Freiburg este pe locul cinci în Bundesliga, cu 24 de puncte, iar Wolfsburg o urmează, pe locul 6, cu 21 de puncte.
Actualizarea normelor UE: Măsuri stricte împotriva abuzurilor asupra copiilor
Ascensiunea extremismului din România explicată de un politolog: Ani la rând s-a vorbit despre comunism ca despre un rai pierdut
Președintele Argentinei a primit cetățenie italiană, stârnind indignare
Turcia îşi redeschide ambasada la Damasc
Intră în România milioane de euro. Anunțul ministrului Câciu
ITM Argeș, anunț important despre adeverințele de vechime în muncă
Tragedie la Albeștii de Argeș: Mihai s-a sinucis la doar 34 ani, în postul Crăciunului
VEȘTI BUNE! Se deschide tronsonul Pitești – Mânicești din autostrada Sibiu – Pitești. Cu 8 luni mai devreme
VIDEO | I-AU BUBUIT! Percheziții la vânzătorii de artificii si petarde – O tonă de produse pirotehncie confiscate si 2 dosare penale
Polițist din Argeș în cătușe pentru luare de mită! A cerut 3000 Euro de la un argeșean pentru a-l scoate basma curată – CINE E POLIȚISTUL
VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC
PITEȘTI
Polițist din Argeș în cătușe pentru luare de mită! A cerut 3000 Euro de la un argeșean pentru a-l scoate basma curată – CINE E POLIȚISTUL
Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș, la delegarea și sub coordonarea procurorului de...
VIDEO | I-AU BUBUIT! Percheziții la vânzătorii de artificii si petarde – O tonă de produse pirotehncie confiscate si 2 dosare penale
Ieri, 11 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal, sub supravegherea Parchetul...
ITM Argeș, anunț important despre adeverințele de vechime în muncă
Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș reamintește tuturor angajatorilor că, în conformitate cu legislația în vigoare, au obligația de a elibera...
VEȘTI BUNE! Se deschide tronsonul Pitești – Mânicești din autostrada Sibiu – Pitești. Cu 8 luni mai devreme
Lucrările la Secțiunea 5 a Autostrăzii Sibiu-Pitești (#A1), pe tronsonul dintre Curtea de Argeș și Pitești, avansează într-un ritm accelerat....
Curtea de Argeș
VESTE MARE! Azi se deschide circulația pe tronsonul Bascov – Băiculești din Autostrada Sibiu-Pitești
Astăzi, la ora 15.00, se va deschide circulația pe un nou tronson al Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1), cuprins între Nodul rutier...
Tragedie la Albeștii de Argeș: Mihai s-a sinucis la doar 34 ani, în postul Crăciunului
O comunitate întreagă este zguduită de o tragedie neagră, după ce Mihai C., un tânăr de doar 34 de ani,...
Familia fostului primar Nicolae Diaconu, mesaj special pentru argeșeni
Într-o zi cu o semnificație profundă, de Ziua Sfântului Nicolae, o sărbătoare ce simbolizează generozitatea și bunătatea, familia lui Nicolae...
ȘOC! PNL și USR, mână-n mână cu AUR în Argeș pentru obținerea puterii locale – ARANJAMENTE PENTRU VOTUL DE DUMINICĂ
Contrar a ceea ce se intampla la Bucuresti unde goana după ciolan i-a unit pe cei care pana mai ieri...
ACUM! Incendiu într-un bloc din Curtea de Argeș
In această dimineață, pompierii au primit o sesizare privind o fumegație densă la un apartament al unui bloc din municipiul...
Mioveni
Cine sunt noii parlamentari de ARGEȘ, lista completă
În urma votului exprimat duminică, 1 decembrie, Argeșul va trimite în Parlamentul României 13 deputați și senatori. Iată care sunt...
ARGEȘ – Rezultate finale alegeri Parlamentare în orașele importante – ȘOC LA MIOVENI, PNL dezastru la Pitești – VEZI CLASAMENTE DETALIATE
În urma centralizării voturilor din peste 99,9% din secțiile de votare, Partidul Social Democrat (PSD) a obținut în Argeș o...
PSD câștigă alegerile parlamentare în Argeș, PNL suferă o prăbușire lamentabilă – VEZI REZULTATE DETALIATE
În urma centralizării voturilor din peste 99,9% din secțiile de votare, Partidul Social Democrat (PSD) a obținut o victorie concludentă...
VIDEO | Incendiu de proporții în Argeș – 3 case mistuite de flăcări
Un puternic incendiu a izbucnit în această dimineată în comuna Stâlpeni, satul Rădești la trei locuinte vecine. Dată fiin amploarea...
Câmpulung
ARGEȘ | Percheziții la Câmpulung – 4 persoane reținute pentru camătă
În dimineața zilei de 12 decembrie a.c. polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au efectuat cinci...
Șoc la Câmpulung! PSD câștigă în orașul Elenei Lasconi, PNL sub 10%
Partidul Social Democrat (PSD) a ieșit învingător în alegerile parlamentare desfășurate duminică, obținând un rezultat surprinzător în orașul Câmpulung, unde...
ALERTĂ COD ROȘU ÎN ARGEȘ – NINSORI ȘI VISCOL PUTERNIC ÎN ZONA MONTANĂ
Meteorologii de la ANM au emis o avertizare de tip cod roșu de viscol puternic și ninsoare în zona de...
În Trend
- ACTUALacum 2 săptămâni
A murit Nicolae Diaconu, fostul primar al orașului Curtea de Argeș
- ACTUALacum 3 zile
ITM Argeș, anunț important despre adeverințele de vechime în muncă
- ACTUALacum 2 zile
Tragedie la Albeștii de Argeș: Mihai s-a sinucis la doar 34 ani, în postul Crăciunului
- ACTUALacum o săptămână
În Argeș nu există niciun hotel de 5 stele! Cel mai apropiat s-a deschis azi… în Dâmbovița – Așa vrem in topul destinațiilor turistice?
- ACTUALacum 2 săptămâni
ARGEȘ – Rezultate finale alegeri Parlamentare în orașele importante – ȘOC LA MIOVENI, PNL dezastru la Pitești – VEZI CLASAMENTE DETALIATE
- ACTUALacum o săptămână
Cine sunt noii parlamentari de ARGEȘ, lista completă
- ACTUALacum 2 săptămâni
Trupul neînsuflețit al fostului primar Nicolae Diaconu va fi adus la Curtea de Arges!
- ACTUALacum o săptămână
ACUM! Incendiu într-un bloc din Curtea de Argeș