În urma unei campanii umanitare desfășurate exclusiv online, Asociația “Salvează o inimă” a reușit să strângă fondurile necesare, în valoare de 21.000 de Euro, pentru operarea lui Matei Teodor. Băiețelul, în vârstă de 9 luni, suferă de hipoacuzie neurosenzorială bilaterală profundă și, grație celor peste 4.600 de persoane care au aderat campaniei online, acesta va fi operat la începutul anului urmator.
Doctorii îi vor introduce un dispozitiv electronic, denumit implant cohlear, care transformă stimulul sonor în impulsuri nervoase și-l va ajuta pe Matei să audă pentru prima data în viață. Potrivit audiologului Anca Modan, operaţia de implantare presupune introducerea unor electrozi direct în receptorul nervos din urechea internă (denumit cohlee) şi ataşarea unui computer miniatural la suprafaţa cutiei craniene, în zona urechii, sub piele. Auzul poate fi recuperat până la un grad destul de ridicat, însă esenţială este învăţarea, desluşirea sunetelor şi vorbirea, care presupun un efort intens, continuu ce poate dura, în funcţie de caz, şi câţiva ani de zile.
„Au fost momente în care mi-am pierdut orice speranță că Matei al meu o să aibă o viață normală. Speranța a venit într-o secundă, când Asociația „Salvează o inimă” a confirmat că va iniția campania online de strângere de fonduri.
După puțin timp de la începerea ei, am văzut cum sute de oameni au început să doneze pentru băiețelul meu și am primit zeci de telefoane de încurajare. Parcă am simțit un val de energie care m-a făcut să lupt până la capăt. Acum suntem foarte nerăbdători ca Matei să fie operat și abia așteptăm să ne audă vocile și să zâmbească la auzul lor”, declară Ana Maria Teodor, mama lui Matei.
Fostul premier din partea PSD, Mihai Tudose, a vorbit, miercuri, despre condițiile în care ar trebui construită o majoritate guvernamentală în România, spunând că nu trebuie formată o alianță politică sub forma unor „triburi sau secte”.
Invitat la emisiunea „Ai Aflat!”, de la Gândul, moderată de Ionuț Cristache, Mihai Tudose a spus că, înainte de stabilirea unei majorități, partidele ar trebui să ajungă la un consens asupra unui proiect politic.
Mihai Tudose mai spune că dacă nu se poate crea o majoritate, se impune întoarcerea la popor. „Suntem democrație, avem partide. Dacă suntem așa cum suntem, până modificăm Constituția, poate ținem cont de ea puțin. Eu nu spun: «Ia mâine PSD mandatul». Putem să facem o majoritate sau nu? Bă, dacă o facem, succes în viață, dacă nu, mergem mai departe și vedem cu alții. Și dacă nu se poate și nu se poate, hai înapoi la alegeri, hai la popor, frate. Și dacă nu schimbăm mare lucru și ies tot procentele astea și nu se formează, mai facem o dată, poate alegătorii se mai trezesc un pic. În stilul ăsta o să ajungem economic într-o zonă de unde nu avem cum să ne mai întoarcem”, a spus europarlamentarul PSD Mihai Tudose.
„Eu am văzut ultima solicitare și ultima frăsuială, iertați-mi dicționarul de vacanță, să facem o majoritate. SAFE și PNRR. E genial. Adică marele program al țării este pe trei săptămâni. PNRR-ul se termină în august și SAFE-ul se încheiase. Că s-au semnat, s-au dat contractele, s-a închis. Ce să mai facem cu el?”, a spus Tudose.
O eventuală majoritate nu ar trebui construită în jurul unei persoane, ci în jurul unui proiect pe care partidele să îl poată susține împreună, a declarat Mihai Tudose.
„Proiectul va fi partidele care, oamenii care, susțin și fac o majoritate guvernamentală, nu se strâng în jurul unui om. Nu facem triburi aici sau secte. În jurul unei idei. În jurul unui program. Care să fie cu cap și coadă”, a afirmat fostul premier.
Acesta spune că un astfel de proiect ar trebui să explice ce măsuri trebuie să fie luate și în ce perioadă, astfel încât guvernarea să poată fi evaluată în funcție de rezultate.
„Uite, facem asta în doi ani, în trei ani, în patru ani. Că poți să ieși și să spui românilor, bă, suntem în situația asta. Am înțeles, sunt unii vinovați. E altă mâncare de pește. Dar de aici încolo, ca să vedem și noi lumina, și la propriu și la figurat, că mai avem un pic și nu mai vedem nici pe aia. Uite, asta trebuie să facem. Și ăsta e programul. Și vedem cu cine, cine este în stare să facă chestia aia”, a mai spus Mihai Tudose.
Mihai Grigoraș, medic în Tulcea, nu poate fi angajat la Spitalul Județean de Urgență pe specializarea sa din cauza unor prevederi care îi limitează dreptul la practică, într-o situație pe care Colegiul Medicilor o consideră paradoxală și pentru care cere o soluție din partea Ministerului Sănătății.
Absolvent al specializării oncologie și hematologie pediatrică a Universității de Medicină Carol Davila din București, Mihai Grgiroaș a încheiat rezidențiatul în institute de specialitate din București, iar în urmă cu un an s-a întors acasă, în Tulcea, încercând să se angajeze în SJU.
„După ce am terminat studiile, am fost pus într-o situație extrem de dificilă, pentru că trebuia să-mi câștig existența. Am lucrat în construcții ca muncitor necalificat, am cărat materiale, am montat schele, am făcut operațiuni de bază, șmirgheluire, aplicare de adeziv, var, treburi de acest gen. Documentul oficial atestă în mod explicit că absolvenții acestei specializări vor fi certificați ca medici specialiști în pediatrie, în practică, acest lucru este imposibil”, a spus, pentru Agerpres, Mihai Grigoraș.
Situația paradoxală în care se află tânărul este confirmată și de un document oficial semnat de reprezentanții Ministerului Sănătății, citat de președinta Colegiului Medicilor Tulcea, Emilia Stamate.
„Angajații specializării Oncologie și hematologie pediatrică vor fi certificați ca medici pediatrie, oncologie și hematologie pediatrică, medici având calificarea de a efectua și gărzi de specialitate, precum și de a acorda îngrijiri pediatrice. Totuși, această specialitate nu conferă competența de a practica pediatrie generală sau de a oferi îngrijiri medicale curente, în afara domeniului oncologie și hematologie pediatrică, susține Ministerul Sănătății. Adică, se contrazice de la o frază la alta”, a spus Emilia Stamate.
Aceasta a reamintit că SJU Tulcea se confruntă de foarte mulți ani cu deficit de specialiști și a precizat necesitatea ca membrii comosiei de profil din cadrul Ministerului Sănătății să găsească o soluție pentru ca și doctorii cu specializări care nu le oferă dreptul de liberă practică să poată fi angajați în zonele în care nu există centre universitare.
„Eu am tot trăit până acum cu speranța că voi găsi la un moment dat un loc de muncă pe specializarea mea, iar în gândul meu a fost: de ce să aplic pentru șomaj când eu sunt capabil să muncesc, să ajut într-un mod concret țara noastră și copiii noștri. De fapt, despre asta vorbim, despre viitorul României, în final. (…) Nu este normal ca un copil să parcurgă 300 de kilometri ca să primească o rețetă pentru un antibiotic sau ca să fie tratat pentru o complicație oncologică. Nu e normal, pentru că există riscul degradării stării pacientului în timpul transportului și chiar de deces, de ce să nu spunem?”, a spus medicul Mihai Grigoraș.
De mai mulți ani, SJU Tulcea încearcă să atragă specialiști, așa încât Consiliul Județean a finalizat mai multe investiții care au modernizat principala unitate spitalicească din județ. În plus, autoritatea județeană acordă atât locuințe, cât și prime medicilor specialiști care se angajează în unitatea care i se subordonează.
Organizaţia Salvaţi Copiii România solicită Ministerului Educaţiei şi Cercetării să renunţe la prevederea prin care bursele sociale ar urma să fie acordate numai în perioada cursurilor şcolare. „Bursa socială trebuie acordată pe tot parcursul anului. Nevoia de sprijin şi protecţie a elevilor vulnerabili nu intră în vacanţă!”, afirmă reprezentanţii organizaţiei. Ministerul Educaţiei şi Cercetării a pus în dezbatere publică, pe 17 august, un proiect de hotărâre de Guvern care elimină plata bursei sociale în vacanţele şcolare.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a pus în dezbatere publică, pe 17 august, un proiect de hotărâre de Guvern care elimină plata bursei sociale în vacanţele şcolare. În metodologia aflată azi în vigoare, articolul 15 alineatul (1) din HG 732/2025 spune fără echivoc că bursele sociale se acordă şi în perioada vacanţelor şcolare. potrivit „Salvaţi Copiii” România, proiectul înlocuieşte acest text şi trece bursa socială sub regula generală a burselor de merit şi tehnologice, adică „în perioada cursurilor şcolare”, iar excepţiile punctuale de la alineatele (2) şi (5) se abrogă.
„Practic, întregul mecanism care garanta continuitatea sprijinului prin bursele sociale dispare. (…) O măsură care restrânge un drept al copiilor nu poate fi introdusă tacit, fără nicio asumare de către minister a efectelor sale. (…). Statul are obligaţia să spună public câţi elevi vor fi afectaţi, ce economie bugetară se obţine şi ce analiză de impact a stat la baza deciziei”, afirmă sursa citată.
Potrivit aceleiaşi surse, până acum, niciuna dintre aceste cifre nu există în document, iar o consultare publică autentică presupune prezentarea clară a numărului de copii afectaţi, a economiei bugetare urmărite, a riscurilor sociale şi educaţionale şi a alternativelor de protecţie a copiilor necesare în această situaţie.
„Sărăcia nu intră în vacanţă odată cu şcoala. Familiile trebuie să asigure în continuare hrana, îmbrăcămintea, produsele de igienă, accesul la internet şi condiţiile minime de locuire. Pentru unii copii, vacanţa înseamnă şi pierderea temporară a mesei ori a altor forme de sprijin oferite prin şcoală. În acelaşi timp, în lunile de vară încep cheltuielile pentru întoarcerea la cursuri: rechizite, haine, încălţăminte şi transport”, punctează Salvaţi Copiii.
Organizaţia îţi exprimă regretul că Guvernul României „priveşte bursa socială ca pe o recompensă pentru zilele în care copilul stă în bancă”.
„Bursa socială este un mecanism de protecţie socială care face posibilă participarea sa reală la educaţie. Chiar metodologia în vigoare defineşte bursa socială drept o formă de sprijin destinată elevilor vulnerabili, pentru susţinerea participării la activităţile didactice şi prevenirea abandonului şcolar. Întreruperea sprijinului în vacanţă contrazice această finalitate, deoarece revenirea copilului la şcoală se pregăteşte şi se decide, adesea, tocmai în lunile de vară”, mai arată sursa citată.
Raportul publicat de organizaţie pe 1 iunie 2026 arată că trei din zece copii români cresc în risc de sărăcie sau excluziune socială, iar sărăcia nutriţională este în creştere: ponderea familiilor care nu îşi permit măcar o dată la două zile o masă cu carne, peşte sau proteine echivalente a urcat de la 14,6% la 17,2% în cazul tuturor familiilor cu copii şi de la 19,5% la 25,9% în cazul familiilor monoparentale.
„Vorbim despre peste 1,163 milioane de copii în risc de sărăcie sau excluziune socială şi despre 425.491 de copii între 7 şi 17 ani aflaţi în afara sistemului de educaţie”, menţionează aceeaşi sursă.
Un studiu realizat de Salvaţi Copiii în vara anului 2025 arată că aproape trei din cinci familii (58%) ai căror copii sunt în programele educaţionale ale organizaţiei nu pot acoperi cheltuielile legate de participarea copiilor la educaţie fără sprijin extern, procent care urcă la 87% în rândul celor afectaţi de sărăcie materială. Datele mai arată că 46,8% dintre copiii afectaţi de sărăcie nu participă la evenimente şcolare sau excursii, faţă de o medie europeană de 13,9%.
Sărăcia educaţională nu înseamnă doar lipsa rechizitelor, ci acumularea unor dezavantaje care reduc accesul, participarea şi rezultatele şcolare. Analiza Salvaţi Copiii asupra Evaluării Naţionale din 2026 arată că numai 64,91% dintre copiii care au început şcoala în urmă cu nouă ani au ajuns să obţină o medie peste 5. De asemenea, diferenţa dintre judeţul Călăraşi şi Bucureşti a fost de peste 40 de puncte procentuale, explicată preponderent prin nivelul de sărăcie ce caracterizează acest judeţ.
Inclusiv cercetarea realizată, în 2025, de către Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, la solicitarea Ministerului Educaţiei arată că banii din burse sunt folosiţi, în principal, pentru alimente, îmbrăcăminte şi rechizite.
„Majoritatea profesorilor şi directorilor consultaţi au apreciat că bursele reduc absenteismul şi cresc prezenţa la şcoală, efectul fiind mai pronunţat în mediul rural. Elevii din comunităţile rurale utilizează în mai mare măsură bursa socială pentru caiete, cărţi şi rechizite sau îmbrăcăminte/încălţăminte, iar cei din urban în mai mare măsură pentru pregătire suplimentară/meditaţii, articole de îngrijire sau divertisment. În plus, din analiză reiese că decizia cheltuirii banilor este a elevilor, aceştia declarând în proporţie de 99,7% că bursa a avut un efect pozitiv, iar două treimi dintre ei raportând o îmbunătăţire a performanţei şcolare autopercepute”, mai arată aceeaşi sursă.
Salvaţi Copiii solicită păstrarea prevederii actuale prin care bursele sociale se acordă şi în vacanţele şcolare, precum şi realizarea unei evaluări transparente a impactului măsurii asupra drepturilor copilului. Dacă Ministerul urmăreşte o identificare mai corectă a beneficiarilor, verificarea veniturilor şi colaborarea cu serviciile sociale pot fi îmbunătăţite fără ca sprijinul să fie întrerupt pentru toţi copiii eligibili.
„E un adevăr banal faptul că economiile bugetare obţinute pe seama copiilor vulnerabili vor produce, ulterior, costuri sociale mult mai mari: abandon şcolar, excluziune socială, perpetuarea sărăciei de la o generaţie la alta, lipsa integrării profesionale, comportamente de risc, cheltuieli mai mari de asistenţă socială şi medicală şi, nu în ultimul rând, infracţionalitate”, conchid reprezentanţii Salvaţi Copiii România.
Ministerul Educaţiei a pus în dezbatere publică, luni, 17 august, un proiect de Hotărâre de Guvern care elimină plata bursei sociale pe perioada vacanţelor şcolare, un drept pe care elevii îl au în prezent.
Potrivit edupedu.ro, proiectul publicat cu doar două săptămâni înainte de începerea anului şcolar 2026-2027 modifică HG 732/2025, cea care aprobase actuala metodologie-cadru de acordare a burselor în urmă cu un an, în vara lui 2025. Bursa socială a înregistrat cei mai mulţi beneficiari (840.820, reprezentând 60% din totalul beneficiarilor).
Polițiștii din Olt sunt în căutarea unei minore în vârstă de 14 ani, din municipiul Caracal, după ce aceasta a plecat de acasă și nu a mai revenit. Familia a solicitat sprijinul autorităților în dimineața zilei de 19 august, iar polițiștii au început verificările pentru identificarea și făsirea fetei.
Potirivit Inspectoratului de Poliție Județean Olt, oamenii legii au fost sesizați în jurul orei 06:50 cu privire la dispariția minorei.
La data de 19 august 2026, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că nepoata sa, MUTI NARCISA NELA, în vârstă de 14 ani, a plecat voluntar de la domiciliul său din municipiul Caracal și nu a mai revenit.
Imediat după primirea sesizării, polițiștii au demarat verificările pentru stabilirea locului în care se află adolescenta și pentru găsirea acesteia.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Olt, minora are o înălțime de aproximativ 1,60 metri, păr brunet și ochi căprui. Aceasta nu prezintă semne particulare. La momentul plecării de la domiciliu nu se cunosc, până în prezent, articolele vestimentare pe care le purta.
Polițiștii fac apel la persoanele care ar putea avea informații despre adolescentă să anunțe autoritățile.
Orice informație care poate contribui la identificarea și găsirea minorei poate fi transmisă celei mai apropiate unități de poliție sau prin apelarea numărului unic de urgență 112.
Autoritățile recomandă ca persoanele care dețin informații relevante să le comunice cât mai repede polițiștilor, pentru ca verificările privind găsirea adolescentei să poată continua.
Alianța Binelui Comun atrage atenția că instituțiile au furnizat însă date pentru perioade diferite și au folosit criterii diferite de raportare, iar aceste neconcordanțe împiedică autoritățile să stabilească numărul real al tinerilor care se confruntă cu dependența de droguri.
Harta realizată în cadrul Barometrului ABC arată diferențe uriașe între județe. Județul Cluj a raportat 1.751 de cazuri sau pacienți pentru perioada 2021–2025, în timp ce județele Dâmbovița și Vrancea au raportat câte nouă cazuri. Raportările din Cluj sunt astfel de aproape 195 de ori mai mari decât cele comunicate de județele aflate la finalul clasamentului.
Clasamentul continuă cu Brașov, care a raportat 547 de cazuri sau pacienți, Hunedoara, care a raportat 442, București, care a raportat 367, și Argeș, care a raportat 316. Bihor a raportat 221 de cazuri sau pacienți, Arad a raportat 202, Prahova a raportat 185, Sibiu a raportat 164, iar Alba a raportat 157.
Aceste diferențe nu arată că tinerii din Cluj consumă droguri mai mult decât cei din Dâmbovița sau Vrancea. Instituțiile au raportat date pentru intervale diferite, iar unele centre medicale regionale au tratat și pacienți care locuiesc în alte județe. Unele instituții au transmis numărul pacienților, în timp ce alte instituții au comunicat numărul prezentărilor la medic, fără să precizeze dacă aceeași persoană a fost înregistrată de mai multe ori. Aceste neconcordanțe împiedică autoritățile să compare situația din fiecare județ și să stabilească unde trebuie să aloce mai multe resurse pentru prevenție, consiliere și tratament.
Datele din sistemul judiciar completează imaginea prezentată de Barometrul ABC. Instituțiile din 40 de județe au raportat 3.827 de persoane cu vârsta sub 25 de ani trimise în judecată în cauze legate de droguri. Instituțiile din 30 de județe au comunicat că 477 de persoane din aceeași categorie de vârstă au ajuns în penitenciare.
Alianța Binelui Comun subliniază că autoritățile nu pot însuma aceste cifre pentru a calcula numărul total al tinerilor afectați, deoarece bazele de date acoperă perioade diferite și pot include aceleași persoane. Informațiile comunicate de instituții nu arată nici câți dintre tinerii care au ajuns la medic figurează ulterior în evidențele judiciare sau penitenciare.
Cele mai recente date naționale folosite în analiză descriu situația din anul 2023. Instituțiile au înregistrat atunci 3.089 de urgențe medicale asociate consumului de droguri și 34 de decese, dintre care 25 au fost provocate de supradoze. Cannabisul a fost asociat cu 47,1% dintre solicitările de tratament, opioidele au fost asociate cu 20,2%, iar noile substanțe psihoactive au fost asociate cu 16,7%.
Barometrul ABC arată și capacitatea redusă a sistemului de educație de a identifica și sprijini elevii aflați în situații de risc. În anul școlar 2024–2025, un consilier școlar deservea aproximativ 760 de elevi. Datele arată că statul înregistrează mai ales consecințele consumului, după ce tinerii au ajuns la medic, în instanță sau în penitenciar. Instituțiile nu publică însă date comparabile despre programele de prevenție, cazurile identificate în școli și persoanele îndrumate către tratament.
Pentru corectarea acestor probleme, Alianța Binelui Comun propune crearea unui sistem național unitar pentru raportarea cazurilor asociate consumului de droguri. Sistemul trebuie să folosească aceeași definiție a cazului medical în toate județele și să evidențieze separat numărul persoanelor și numărul episoadelor medicale. Instituțiile trebuie să publice anual datele în funcție de vârstă, sex, substanța consumată și județ și să calculeze numărul cazurilor la 100.000 de locuitori cu vârsta sub 25 de ani.
ABC propune și consolidarea rețelei de consiliere școlară, dezvoltarea serviciilor regionale de evaluare și tratament și asigurarea continuității între serviciile medicale, consiliere și programele de reintegrare. Aceste măsuri le-ar permite autorităților să intervină înainte ca tinerii să ajungă în spitale, instanțe sau penitenciare.
Alianța Binelui Comun este o inițiativă a Fundației pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului. Mai multe informații despre ABC sunt disponibile pe abcromania.ro.
Organizaţia Salvaţi Copiii România solicită Ministerului Educaţiei şi Cercetării să renunţe la prevederea prin care bursele sociale ar urma să fie acordate numai în perioada cursurilor şcolare. „Bursa socială trebuie acordată pe tot parcursul anului. Nevoia de sprijin şi protecţie a elevilor vulnerabili nu intră în vacanţă!”, afirmă reprezentanţii organizaţiei. Ministerul Educaţiei şi Cercetării a pus în dezbatere publică, pe 17 august, un proiect de hotărâre de Guvern care elimină plata bursei sociale în vacanţele şcolare, potrivit news.ro.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a pus în dezbatere publică, pe 17 august, un proiect de hotărâre de Guvern care elimină plata bursei sociale în vacanţele şcolare. În metodologia aflată azi în vigoare, articolul 15 alineatul (1) din HG 732/2025 spune fără echivoc că bursele sociale se acordă şi în perioada vacanţelor şcolare. potrivit „Salvaţi Copiii” România, proiectul înlocuieşte acest text şi trece bursa socială sub regula generală a burselor de merit şi tehnologice, adică „în perioada cursurilor şcolare”, iar excepţiile punctuale de la alineatele (2) şi (5) se abrogă.
„Practic, întregul mecanism care garanta continuitatea sprijinului prin bursele sociale dispare. (…) O măsură care restrânge un drept al copiilor nu poate fi introdusă tacit, fără nicio asumare de către minister a efectelor sale. (…). Statul are obligaţia să spună public câţi elevi vor fi afectaţi, ce economie bugetară se obţine şi ce analiză de impact a stat la baza deciziei”, afirmă sursa citată.
Salvați Copiii: „Sărăcia nu intră în vacanţă odată cu şcoala”
Potrivit aceleiaşi surse, până acum, niciuna dintre aceste cifre nu există în document, iar o consultare publică autentică presupune prezentarea clară a numărului de copii afectaţi, a economiei bugetare urmărite, a riscurilor sociale şi educaţionale şi a alternativelor de protecţie a copiilor necesare în această situaţie.
„Sărăcia nu intră în vacanţă odată cu şcoala. Familiile trebuie să asigure în continuare hrana, îmbrăcămintea, produsele de igienă, accesul la internet şi condiţiile minime de locuire. Pentru unii copii, vacanţa înseamnă şi pierderea temporară a mesei ori a altor forme de sprijin oferite prin şcoală. În acelaşi timp, în lunile de vară încep cheltuielile pentru întoarcerea la cursuri: rechizite, haine, încălţăminte şi transport”, punctează Salvaţi Copiii.
„Bursa socială este un mecanism de protecţie socială care face posibilă participarea sa reală la educaţie”
Organizaţia îţi exprimă regretul că Guvernul României „priveşte bursa socială ca pe o recompensă pentru zilele în care copilul stă în bancă”.
„Bursa socială este un mecanism de protecţie socială care face posibilă participarea sa reală la educaţie. Chiar metodologia în vigoare defineşte bursa socială drept o formă de sprijin destinată elevilor vulnerabili, pentru susţinerea participării la activităţile didactice şi prevenirea abandonului şcolar. Întreruperea sprijinului în vacanţă contrazice această finalitate, deoarece revenirea copilului la şcoală se pregăteşte şi se decide, adesea, tocmai în lunile de vară”, mai arată sursa citată.
Raport Salvați Copiii
Raportul publicat de organizaţie pe 1 iunie 2026 arată că trei din zece copii români cresc în risc de sărăcie sau excluziune socială, iar sărăcia nutriţională este în creştere: ponderea familiilor care nu îşi permit măcar o dată la două zile o masă cu carne, peşte sau proteine echivalente a urcat de la 14,6% la 17,2% în cazul tuturor familiilor cu copii şi de la 19,5% la 25,9% în cazul familiilor monoparentale.
„Vorbim despre peste 1,163 milioane de copii în risc de sărăcie sau excluziune socială şi despre 425.491 de copii între 7 şi 17 ani aflaţi în afara sistemului de educaţie”, menţionează aceeaşi sursă.
Ce arată un studiu din vara anului 2025
Un studiu realizat de Salvaţi Copiii în vara anului 2025 arată că aproape trei din cinci familii (58%) ai căror copii sunt în programele educaţionale ale organizaţiei nu pot acoperi cheltuielile legate de participarea copiilor la educaţie fără sprijin extern, procent care urcă la 87% în rândul celor afectaţi de sărăcie materială. Datele mai arată că 46,8% dintre copiii afectaţi de sărăcie nu participă la evenimente şcolare sau excursii, faţă de o medie europeană de 13,9%.
Sărăcia educaţională nu înseamnă doar lipsa rechizitelor, ci acumularea unor dezavantaje care reduc accesul, participarea şi rezultatele şcolare. Analiza Salvaţi Copiii asupra Evaluării Naţionale din 2026 arată că numai 64,91% dintre copiii care au început şcoala în urmă cu nouă ani au ajuns să obţină o medie peste 5. De asemenea, diferenţa dintre judeţul Călăraşi şi Bucureşti a fost de peste 40 de puncte procentuale, explicată preponderent prin nivelul de sărăcie ce caracterizează acest judeţ.
Inclusiv cercetarea realizată, în 2025, de către Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, la solicitarea Ministerului Educaţiei arată că banii din burse sunt folosiţi, în principal, pentru alimente, îmbrăcăminte şi rechizite.
„Majoritatea profesorilor şi directorilor consultaţi au apreciat că bursele reduc absenteismul şi cresc prezenţa la şcoală, efectul fiind mai pronunţat în mediul rural. Elevii din comunităţile rurale utilizează în mai mare măsură bursa socială pentru caiete, cărţi şi rechizite sau îmbrăcăminte/încălţăminte, iar cei din urban în mai mare măsură pentru pregătire suplimentară/meditaţii, articole de îngrijire sau divertisment. În plus, din analiză reiese că decizia cheltuirii banilor este a elevilor, aceştia declarând în proporţie de 99,7% că bursa a avut un efect pozitiv, iar două treimi dintre ei raportând o îmbunătăţire a performanţei şcolare autopercepute”, mai arată aceeaşi sursă.
Salvaţi Copiii solicită păstrarea prevederii actuale prin care bursele sociale se acordă şi în vacanţele şcolare
Salvaţi Copiii solicită păstrarea prevederii actuale prin care bursele sociale se acordă şi în vacanţele şcolare, precum şi realizarea unei evaluări transparente a impactului măsurii asupra drepturilor copilului. Dacă Ministerul urmăreşte o identificare mai corectă a beneficiarilor, verificarea veniturilor şi colaborarea cu serviciile sociale pot fi îmbunătăţite fără ca sprijinul să fie întrerupt pentru toţi copiii eligibili.
„E un adevăr banal faptul că economiile bugetare obţinute pe seama copiilor vulnerabili vor produce, ulterior, costuri sociale mult mai mari: abandon şcolar, excluziune socială, perpetuarea sărăciei de la o generaţie la alta, lipsa integrării profesionale, comportamente de risc, cheltuieli mai mari de asistenţă socială şi medicală şi, nu în ultimul rând, infracţionalitate”, conchid reprezentanţii Salvaţi Copiii România.
Ministerul Educaţiei a pus în dezbatere publică, luni, 17 august, un proiect de Hotărâre de Guvern care elimină plata bursei sociale pe perioada vacanţelor şcolare, un drept pe care elevii îl au în prezent.
Potrivit edupedu.ro, proiectul publicat cu doar două săptămâni înainte de începerea anului şcolar 2026-2027 modifică HG 732/2025, cea care aprobase actuala metodologie-cadru de acordare a burselor în urmă cu un an, în vara lui 2025. Bursa socială a înregistrat cei mai mulţi beneficiari (840.820, reprezentând 60% din totalul beneficiarilor).
Pentru a oferi cea mai bună experiență, Ziarul PROFIT foloseste tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
Ultimele Comentarii