Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ministrul Digitalizării a explicat cum s-au exterminat mii de conturi false care influențează alegerile din România

Publicat

in

Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat, luni seară, că ”sute sau chiar mii de conturi” de pe marile platforme au fost închise de când au fost reclamate practicile privind implicarea în campania electorală.

”Ceea ce pot să vă spun că s-a întâmplat până acum, în cel mai scurt timp de când au fost reclamate aceste practici, au fost identificate zeci de conturi care sunt parte a unor reţele mult mai complexe, iar toate acele reţele au fost eliminate, ca şi conţinut, de pe marile platforme, iar în momentul de faţă sunt în derulare alte zeci de investigaţii care au ca şi efect înlăturarea acestor conturi false şi a unor reţele de conturi false, precum şi deservirea lor către instituţiile de aplicare a legii”, a declarat Bogdan Ivan, luni seară, la B1TV.

Întrebat dacă zeci de conturi au fost închise, Ivan a explicat că aceste conturi făceau parte din reţele foarte mari.

”Zeci de conturi, parte din reţele foarte mari. Asta înseamnă că putem vorbi de sute sau chiar mii de conturi. Pentru că în clipa în care a fost identificată o reţea de astfel de conturi, ea face parte dintr-o reţea de 50 până la 500 de conturi. În clipa în care a fost eliminat un singur cont, s-a eliminat întreaga reţea din care face parte acel cont, cu IP-ul, iar odată ce s-a anihilat respectivul dispozitiv nu mai pot fi folosite niciodată pe aceste platforme pentru a face propagandă electorală oricui, în întreaga lume”, a precizat Ivan.

Ministrul Cercetării, Inovarii si Digitalizarii, Bogdan Ivan, a anunţat, joia trecută, că au fost descoperite zeci de conturi ale unor ”reţele organizate care încearcă să obţină continut ilegitim pentru a promova un anumit candidat”.

Ministrul preciza că toate aceste conturi au fost blocate.

IGPR a transmis că a fost deschis un dosar penal cu privire la posibile infracţiuni de constituirea unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, înşelăciune şi comunicarea de informaţii false.

Solicitarea autorităţilor române către marile companii Meta şi TikTok a venit după ce au existat discuţii în spaţiul public cu privire la ferme de boţi care ar încerca să influenţeze alegerile din România.

Loading

NATIONAL

Percheziții la sediul Adidas în cadrul unei investigații pentru evaziune fiscală

Publicat

in

Sediul Adidas AG s-a confruntat cu a doua zi consecutivă de percheziții făcute de procurori penali și anchetatori vamali, în cadrul unei lungi investigații fiscale asupra brandului german de articole sportive, informează Bloomberg.

Biroul Procurorului Public European a declarat miercuri că desfășoară „activități de colectare a probelor” în Germania și Austria împotriva unui grup de îmbrăcăminte sportivă, fără a menționa însă numele Adidas.

Subiectul perchezițiilor este suspiciunea de evaziune fiscală legată de taxe vamale și TVA. Adidas a confirmat că compania face obiectul unei percheziții oficiale la sediul central din Herzogenaurach, Germania, dar și în alte locații. Aceasta a declarat că „cooperează cu autoritățile și furnizează documentele și informațiile necesare” pentru investigația care acoperă perioada octombrie 2019 – august 2024.

Adidas s-a confruntat cu crize repetate în ultimii ani, inclusiv boicoturi și o scădere a vânzărilor după întreruperea relațiilor cu rapperul Kanye West și franciza Yeezy.

Compania a declarat că nu se așteaptă la un impact financiar semnificativ.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

LIVE TEXT – Război în Ucraina: O rachetă ucraineană a lovit noaptea trecută o unitate industrială din regiunea Rostov din Rusia

Publicat

in

O rachetă ucraineană a lovit noaptea trecută o unitate industrială din regiunea Rostov din Rusia, distrugând infrastructura critică din orașul Taganrog, au anunțat oficialii ruși locali, potrivit Kyiv Independent. Guvernatorul interimar Iurii Sliusar a susținut că un atac cu rachetă a distrus o „instalație industrială” din Taganrog, precum și 14 mașini din parcare. Svetlana Kamulova, primarul orașului situat pe coasta Mării Azov, la aproape 160 km de linia frontului, a anunțat ulterior că furnizarea de agent termic a fost întreruptă în 27 de blocuri din oraș, în urma unui atac asupra unei centrale de cazane din oraș.

STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Ucraina

UPDATE 12 decembrie, ora 03.00 Armistițiu de Crăciun: Ca întotdeauna, partea ungară nu a discutat cu Ucraina

Ucraina a afirmat miercuri că nu a „discutat” cu Viktor Orban despre o posibilă încetare a focului de Crăciun cu Rusia, precum şi despre un schimb important de prizonieri, respingând afirmaţiile premierului ungar conform cărora preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski „a respins” această idee, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Ca întotdeauna, partea ungară nu a discutat cu Ucraina. Şi ca întotdeauna Ungaria nu a informat (Ucraina, n.red.) cu privire la schimburile sale cu Moscova”, a afirmat Dmitro Lytvyne, un consilier al preşedinţiei ucrainene, într-un mesaj scris adresat presei.

Continuarea aici

content-image

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

Publicat

in

Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Astfel, avutul miliardarului de origine sud-africană a crescut cu 66% de la victoria în alegeri a lui Donald Trump, pe care Elon Musk l-a susţinut puternic, scrie news.ro.

Ultimul catalizator a fost vânzarea internă a acţiunilor companiei sale SpaceX, ceea ce a crescut averea lui Musk cu aproximativ 50 de miliarde de dolari dintr-o singură lovitură, până la 439,2 miliarde de dolari, potrivit Indexului Bloomberg al Miliardarilor. Miercuri, SpaceX şi investitorii săi au convenit să cumpere acţiuni în valoare de 1,25 miliarde de dolari. Această tranzacţie, care evaluează compania de explorare spaţială la aproximativ 350 de miliarde de dolari, face din SpaceX cel mai valoros startup privat din lume.

Averea lui Elon Musk a cunoscut o schimbare dramatică de la sfârşitul anului 2022

Averea lui Musk a cunoscut o schimbare dramatică de la sfârşitul anului 2022, când, la un moment dat, valoarea sa netă scăzuse cu peste 200 de miliarde de dolari, dar a crescut deosebit de rapid după ce Donald Trump a câştigat alegerile din SUA luna trecută, Musk devenind cel mai important donator şi susţinător politic al acestuia.

Acţiunile Tesla Inc. au crescut cu 65% faţă de perioada de dinaintea alegerilor, pentru că este de aşteptat ca Trump să accelereze introducerea maşinilor care se conduc singure şi să anuleze scutirile fiscale pentru vehiculele electrice care ajută concurenţii Tesla. În plus, Musk pare să joace un rol-cheie în noua administraţie, în calitate de co-preşedinte al nou creatului Departament al eficienţei guvernamentale.

Compania SpaceX îşi câştigă majoritatea banilor din contracte cu guvernul SUA şi este probabil să primească mai mult sprijin sub administraţia Trump. Preşedintele nou ales a lăudat viziunea lui Musk de a trimite astronauţi pe Marte în discursurile sale de campanie şi s-a alăturat lui Musk la o lansare SpaceX în Texas la scurt timp după alegeri.

Între timp, valoarea startup-ului său de inteligenţă artificială xAI a crescut de peste două ori de la ultima strângere de fonduri, care a avut loc în luna mai, ajungând la 50 de miliarde de dolari, iar Wall Street Journal a scris luna trecută că victoria lui Trump a contribuit la stârnirea unui nou interes pentru acesta.

Musk, în vârstă de 53 de ani, a primit o veste proastă săptămâna trecută, când un judecător din Delaware a anulat pentru a doua oară pachetul său salarial Tesla din 2018, evaluat în prezent la peste 100 de miliarde de dolari. Tesla a declarat că va face apel la decizie, pe care Musk a descris-o ca fiind „corupţie absolută”. Chiar dacă indemnizaţia lui Musk este în cele din urmă recuperată, el ar fi în continuare cea mai bogată persoană din lume.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Raport UNICEF: Peste 150 de milioane de copii nu figurează în registrele naționale

Publicat

in

Deși s-au făcut progrese în ultimii ani, unul din cinci copii sub 5 ani nu are nașterea înregistrată oficial, rămânând practic invizibil pentru autoritățile din țara sa. În plus, alte 50 de milioane de copii, deși au nașterea înregistrată, nu dețin un certificat, arată UNICEF.

În ultimii cinci ani au fost înregistrate nașterile a peste 500 de milioane de copii (aproape opt din zece copii) cu vârste sub cinci ani, ceea ce arată progrese notabile în asigurarea identității legale la nivel mondial, potrivit unui nou raport UNICEF publicat miercuri.

Niveluri globale și tendințe în înregistrarea nașterilor, actualizat în 2024 și publicat cu ocazia celei de-a 78-a aniversări a UNICEF, reprezintă cea mai recentă actualizare a raportului privind numărul de copii înregistrați din 2019, când nivelurile globale se situau la 75%. În ciuda creșterii la 77% în prezent, 150 de milioane de copii, ceea ce reprezintă doi din zece copii, cu vârste sub cinci ani rămân neînregistrați și invizibili pentru sistemele guvernamentale, scrie Mediafax.

De asemenea, raportul arată că peste 50 de milioane de copii ale căror nașteri sunt înregistrate nu dețin certificate de naștere. Acest tip de document esențial este dovada înregistrării și este crucial pentru dobândirea cetățeniei, prevenirea apatridiei și asigurarea drepturilor copiilor încă de la naștere.

„Înregistrarea nașterii asigură recunoașterea imediată a copiilor conform legii, oferind o bază pentru protecția împotriva abuzului și exploatării, precum și accesul la servicii esențiale, cum ar fi vaccinurile, asistența medicală și educația”, a declarat directorul executiv al UNICEF, Catherine Russell.

Progresele înregistrate la nivel mondial au fost determinate în mare măsură de țările care au acordat prioritate înregistrării la timp, au mobilizat sistemele de sănătate, de protecție socială și de educație, au extins serviciile în mai multe locații, au digitalizat procedura și au eliminat taxele.

America Latină și regiunea Caraibe au ajuns la 95%, Asia de Est și de Sud-Est la 94%, iar Asia Centrală și de Sud la 78%. Cu toate acestea, Africa subsahariană rămâne mult în urmă, cu 51%, având peste jumătate din copiii neînregistrați din lume (90 de milioane).

În Africa subsahariană, progresele și nivelurile atinse variază foarte mult. De exemplu, Sudul Africii se află pe primul loc, cu 88%, în timp ce Africa de Vest a înregistrat cele mai semnificative progrese în ultimii 15 ani, ajungând la 63%. Africa de Est și Africa Centrală sunt în urmă, ambele cu 41%. Cu toate acestea, având în vedere îmbunătățirile lente și creșterea rapidă a populației infantile, Africa subsahariană, preconizată să găzduiască majoritatea copiilor din lume în următoarele decenii, ar putea avea peste 100 de milioane de copii neînregistrați după 2030, dacă procentele rămân la nivelul actual.

Multe familii din întreaga lume continuă să se confrunte cu obstacole din cauza unui angajament politic scăzut, a distanțelor mari și a vizitelor multiple necesare la centrele de înregistrare, a lipsei de cunoștințe despre procesul de înregistrare, a taxelor inabordabile și a costurilor indirecte prohibitive și, în unele locuri, a discriminării bazate pe gen, etnie sau religie.

În ciuda acestor provocări, unele țări au înregistrat progrese semnificative. În Africa subsahariană, Botswana a înregistrat toate nașterile, în timp ce Coasta de Fildeș a ajuns la peste 90 la sută. Rwanda, Sierra Leone, Tanzania și altele au înregistrat, de asemenea, îmbunătățiri susținute în ultimul deceniu.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Horoscopul zilei de 13 decembrie 2024. Racii își fac planuri de viitor. Află ce se întâmplă cu zodia ta

Publicat

in

Horoscopul zilei de 13 decembrie 2024 spune că nativii din zodia Racului îți fac planuri de viitor. Este o perioadă minunată pentru cei mai mulți nativi din zodiac. Aceștia își depășesc zona de confort și visează cu ochii deschiși la felul în care se va schimba viața lor.

Zodiile se bucură de toată energia pe care o primesc de la astre în această perioadă minunată. Cele mai multe dintre ele reușesc să aibă parte de multe surprize plăcute. Nativii vor să se afirme în fața celor din jur și să aibă parte de momente de neuitat.

Horoscopul zilei de 13 decembrie 2024

Horoscopul zilei de 13 decembrie 2024 spune că cei mai mulți nativi din zodiac se vor remarca pe tot parcursul acestei perioade. Zodiile sunt pregătite să iasă din zona de confort și să facă schimbările de care au envoie. Astrele sunt și ele alături de nativi și îi sprijină pe tot parcursul acestei perioade uimitoare.

Descoperă ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut.

Berbec: 21 martie – 19 aprilie

Observi cum te îndrepți către un nou capitol din viața ta. Lucrurile se schimbă destul repede și uneori simți că nu poți ține pasul cu ceea ce se întâmplă în jurul tău. Această oportunitate de dezvoltare nu te va aștepta foarte mult. Va fi nevoie să ieie decizii rapide dacă vrei să te bucuri de ușile pe care le-ai găsit deschise.

Taur: 20 aprilie – 20 mai

Horoscopul zilei de 13 decembrie 2024 spune că nativii din zodia Taurului au parte de o perioadă fantastică. Taurii se bucură de momente de neuitat alături de familie și cei dragi. Astrele sunt alături de aceste zodii și le oferă oportunitățile de care au nevoie.

Taurii încep să se aprecieze mai mult și să aibă mai multă grijă de ei.

Gemeni: 21 mai – 21 iunie

Gemenii sunt plini de energie și dornici să se distreze cu persoanele dragi. Nativii se bucură de reușit mici, dar pe care le apreciază la adevărata lor valoare. S-ar putea ca în cea de-a doua parte a zilei să primești o invitație de nerefuzat.

Rac: 22 iunie – 22 iulie

Familia este pe primul loc, dar te ocupi și de planurile tale. Te gândești cu nerăbdare la vacanță și îți faci planuri pentru perioada ce urmează. Astrele spun că s-ar putea să ai parte de momente de neuitat. Încearcă să iei fiecare zi așa cum vine și să nu pui prea multă presiune asupra ta.

Leu: 23 iulie – 22 august

Ești dedicată obiectivelor tale și încerci să nu te abați de la planul pe care l-ai făcut. Acest lucru te ajută să rămâi concentrată și să nu iei decizii care te-ar putea afecta. Astrele spun că această zi vine cu multe surprize pentru tine. Este o zi în care viața ta se schimbă din toate punctele de vedere.

Fecioară: 23 august – 22 septembrie

Horoscopul zilei de 13 decembrie 2024 spune că nativii din zodia Fecioarei au parte de o perioadă minunată. Lucrurile se aranjează mai frumoase decât ai presupus. Pare că totul merge în direcția în care ți-ai dorit. O oportunitate de neratat se ivește în viața ta. Astrele te sfătuiesc să fii atentă la semnele pe care le primești de la Univers.

Balanță: 23 septembrie – 23 octombrie

Banii nu reprezintă o problemă pentru tine. Lista ta de cumpărături este destul de lungă și pare că nu ai în plan să renunți la niciun lucru pe care l-ai trecut acolo. Astrele te sfătuiesc să fii chibzuită și să ai grijă la deciziile pe care le iei în această perioadă.

Scorpion: 24 octombrie – 21 noiembrie

Sentimentele tale de gelozie afectează constant relația de cuplu. Pare că între tine și partener apar mici neînțelegeri. Îți dorești multe lucruri de la acesta, iar el nu pare dispus să se schimbe pentru tine. Astrele spun că s-ar putea să ajungi într-un punct marcat de multe conflicte din cauza geloziei tale. Poate că este timpul pentru o schimbare.

Săgetător: 22 noiembrie – 21 decembrie

Săgetătorii sunt dornici de vacanță. Gândul tău este la timpul liber și la felul în care te poți distra. Ai destul de multe responsabilități și lucrurile se schimbă rapid în viața ta. Încearcă să iei decizii corecte și mature înainte de a-ți planifica un concediu.

Capricorn: 22 decembrie – 19 ianuarie

Horoscopul zilei de 13 decembrie 2024 spune că nativii din zodia Capricornului se odihnesc. Ai muncit din greu în ultima vreme, iar acum a sosit timpul să ai mai multă grijă de tine, spune Astrology.com. Ai încredere în deciziile pe care le iei și în felul în care îți organizezi programul. Viața te va surprinde din ce în ce mai frumos.

Vărsător: 20 ianuarie – 18 februarie

Nativii din zodia Vărsătorului sunt sfătuiți să se folosească de creativitate pentru rezolvarea problemelor care apar. Astrele spun că traversezi o perioadă fantastică din viața ta. Lucrurile se schimba rapid, iar tu strălucești cu fiecare decizie pe care o iei. Te afli într-o perioadă prosperă din viața ta, spune YourTango.com.

Pești: 19 februarie – 20 martie

Horoscopul zilei de 13 decembrie 2024 spune că Peștii au parte de o perioadă minunată. Astrele sunt de partea ta și îți oferă oportunități de creștere. S-ar putea ca începând cu această zi să-ți crești vizibil veniturile financiare. Este o perioadă fantastică pentru tine, spune Astrology.com.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Liga Campionilor: Barcelona învinge la Dortmund, Manchester a pierdut cu Juventus / Rezultate înregistrate miercuri seara

Publicat

in

Echipa spaniolă FC Barcelona a învins miercuri seara, în deplasare, scor 3-2, gruparea germană Borussia Dortmund, în etapa a şasea din Liga Campionilor. Echipa engleză Manchester City a pierdut la Torino, 0-2 cu Juventus, scrie news.ro.

La Dortmund, după o primă repriză încheiată cu scor alb, golurile au început să curgă în partea secundă. Raphinha a deschis scorul pentru catalani, iar Guirassy a egalat din penalti, după numai şapte minute. Hansi Flick a avut un moment de inspiraţie şi l-a introdus în joc pe Ferran Torres. Era minutul 71, iar atacantul spaniol a marcat după numai patru minute. Guirassy a reuşit din nou să egaleze, dar de această dată din acţiune, şi meciul se părea că se îndreaptă spre un rezultat de egalitate. Ferran Torres a marcat însă în minutul 85, din pasa lui Yamal, şi Barcelona s-a impus cu 3-2.

Manchester City nu reuşeşte să depăşească perioada slabă, în care parcă a uitat să câştige, şi a fost învinsă de Juventus, la Torino, cu 2-0.

La Lisabona, o brigadă românească, avându-l pe Radu Petrescu la centru, a condus meciul dintre Benfica şi Bologna, terminat la egalitate, 0-0.

În clasament, FC Barcelona este pe locul al doilea, cu 15 puncte, urmată de Arsenal, cu 13 puncte. Borussia Dortmund se află pe poziţia a 9-a, cu 12 puncte, Juventus e pe 14, cu 11 puncte, în timp ce Manchester City ocupă locul 22, cu numai opt puncte.

Rezultate înregistrate miercuri seara, în Liga Campionilor:

  • Borussia Dortmund – FC Barcelona 2-3 (Guirassy 60 penalti, 78 / Raphinha 53, Ferran Torres 75, 85);
  • Juventus Torino – Manchester City 2-0 (Vlahovic 53, McKennie 75);
  • Benfica Lisabona – Bologna 0-0;
  • Arsenal Londra – AS Monaco 3-0 (B. Saka 34, 78, Havertz 88);
  • AC Milan – Steaua Roşie Belgrad 2-1 (Rafael Leao 42, Abraham ’87 / Radonjic 67);
  • Feyenoord Rotterdam – Sparta Praga 4-2 (Trauner 8, Paixao 10, Hadj Moussa 30, Gimenez 63 / Albion Rrahmani 43, Beelen 79 autogol);
  • VfB Stuttgart – Young Boys Berna 5-1 (Stiller 25, Millot 53, Fuhrich 61, Vagnoman 66, Keitel 75 / Lakomy 6).

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend