DIVERSE
Ministrul Bogdan Ivan anunţă cele trei măsuri care vor reduce preţul energiei electrice. De când vor plăti românii facturi mai mici
Publicat
acum 3 luniin


Strategia guvernamentală vizează investiții masive în capacități de producție de energie regenerabilă, modernizarea rețelelor de transport și distribuție, precum și extinderea accelerată a prosumatorilor, cu susținere financiară pentru instalarea de panouri fotovoltaice.
Potrivit ministrului, România va instala, până în decembrie 2026, un total de 3.200 MW în capacități solare și eoliene, ceea ce înseamnă o creștere de aproape 35% comparativ cu nivelul din anul 2022. Această extindere va fi posibilă datorită finanțărilor provenite din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din Fondul pentru Modernizare și din contracte bilaterale încheiate cu investitori privați.
A doua măsură vizează infrastructura energetică. Peste 6 miliarde de lei vor fi investiți prin Transelectrica și distributorii locali pentru automatizarea rețelelor de transport și distribuție, a anunțat Ivan. Obiectivul principal al acestui demers este reducerea pierderilor tehnice din rețea, care în anumite județe ajung la 10–12%, nivel considerat inacceptabil pentru o economie competitivă. Reducerea acestor pierderi tehnice înseamnă nu doar costuri mai mici pentru consumatori, ci și un sistem energetic mai fiabil și mai puțin vulnerabil în fața fluctuațiilor de consum.
Citeşte şi: Investitorii în FIDELIS au început să vândă din titlurile de stat. Care este motivul
Cea de-a treia măsură privește sprijinirea prosumatorilor – persoanele sau instituțiile care produc energie electrică pentru propriul consum și pot livra surplusul în rețea. În anul 2025, România a înregistrat deja peste 170.000 de prosumatori activi, iar ținta Ministerului Energiei este să atingă 250.000 de prosumatori până în 2026. În acest sens, vor fi lansate ghiduri simplificate de acces la finanțare și programe dedicate pentru instalarea de panouri fotovoltaice atât în gospodării, cât și la nivelul autorităților locale.
Ministerul promite ghiduri simple și fonduri pentru instalarea panourilor fotovoltaice în gospodării și primării, energia produsă local putând reduce facturile aproape la zero, a precizat Bogdan Ivan.
Ministrul Energiei a sintetizat obiectivele politicii propuse: „Rezultatul? Mai multă energie produsă în România → Mai puține importuri scumpe → Prețuri mai mici pentru toți românii!”.
![]()
Poate vrei sa citesti

VIDEO Declaraţii bizare ale ministrului Ionuţ Moşteanu după explozia scandalului mitei de un milion de euro: „O să mai fie chestii pe care o să le vedeţi în perioada care urmează”

EXCLUSIV Constantin Enceanu, declarații emoționante la 4 ani de la moartea lui Petrică Mîțu Stoian: „Îmi este dor de el, îi simt lipsa”. Gestul înduioșător prin care încearcă să îi țină amintirea vie

Cutremur de 5,8 în Japonia. Autoritățile sunt în alertă

Un nou episod din serialul ”Ce mai taie Bolojan”. Dispar indemnizațiile! ”Îi sfidează pe oameni”

Ce spune ministrul Justiţiei despre fuga lui Dani Mocanu. Radu Marinescu: „Proceduri confidenţiale”

Ziarul PROFIT și argeșenii i-au pus pe treabă: Aquaterm oprește apa în Curtea de Argeș și recunoaște: APA NU ESTE POTABILĂ! – VEZI DETALII
DIVERSE
VIDEO Declaraţii bizare ale ministrului Ionuţ Moşteanu după explozia scandalului mitei de un milion de euro: „O să mai fie chestii pe care o să le vedeţi în perioada care urmează”
Publicat
acum 27 de minutein
10 noiembrie 2025

Moşteanu a subliniat că nu poate comenta un dosar aflat în lucru și că toate informațiile referitoare la investigație vor fi comunicate de procurori atunci când procedurile o vor permite. Acesta a reiterat principiul conform căruia justiția trebuie lăsată să-și facă treaba, insistând asupra angajamentului său personal și politic față de combaterea corupției.
„Nu o să dau mai multe detalii acum, o să mai fie chestii pe care o să le vedeți în perioada care urmează”, a spus ministrul Apărării, subliniind că nu poate discuta în spațiul public elemente legate de un caz aflat în cursul anchetei.
Moșteanu a reafirmat că nu va comenta conținutul dosarului, precizând că investigarea faptelor aparține exclusiv procurorilor.
„Eu nu o să dau mai multe detalii dintr-un dosar aflat pe masa procurorilor. De aici încolo justiția își va face treaba și eu, alături de colegii mei, nu o să ne dăm un milimetru la o parte din fața corupților.”, a precizat acesta, notează Mediafax.
În declarația sa, ministrul a rememorat momentul intrării în politică, afirmând că tragedia de la Colectiv a reprezentat un reper major pentru el și pentru colegii săi de generație politică. Potrivit acestuia, acel episod a fost determinant în formarea nucleului actualei conduceri a partidului din care provine.
„Am intrat în politică acum vreo 10 ani, dacă țineți minte, în momentul post-Colectiv, când din cauza corupției au murit oameni. Și ăla e momentul care ne-a adus pe noi cumva din toate păturile sociale și am intrat atunci în partidul lui Nicușor cu toții pentru a ne implica politic. Și acesta este unul din crezurile noastre: o țară fără corupție, o țară mai bună de trăit și pentru asta vom face în fiecare zi ce e corect să facem.”, a explicat Moșteanu.
El a sugerat că ancheta aflată în derulare va cunoaște noi evoluții în perioada următoare.
„O să mai fie chestii pe care o să le vedeți în perioada care urmează.”, a arătat el.
Ministrul Apărării a reafirmat că lupta anticorupție constituie unul dintre principiile fundamentale ale activității sale în executiv.
„Anticorupția mă definește și ne definește pe noi cei de la USR. Atât timp cât sunt într-o funcție publică și am o forță executivă, o să-mi folosesc parte din această forță executivă pentru a curăța de corupție atât cât pot din sistemul pe care îl am în subordine.”, a punctat Moșteanu.
![]()
DIVERSE
EXCLUSIV Constantin Enceanu, declarații emoționante la 4 ani de la moartea lui Petrică Mîțu Stoian: „Îmi este dor de el, îi simt lipsa”. Gestul înduioșător prin care încearcă să îi țină amintirea vie
Publicat
acum 30 de minutein
10 noiembrie 2025

Constantin Enceanu și Petrică Mîțu Stoian au avut o relație foarte apropiată, iar dispariția lui Mîțu Stoian l-a afectat foarte tare pe colegul și bunul său prieten, care a dezvăluit la un moment dat că că îi era și cel mai mare confident.
Constantin Enceanu: „Sărbătorile nu le petreceam împreună”
Cântărețul de muzică populară a dezvăluit că în apropierea sărbătorilor de iarnă îi simte lipsa cel mai mult, pentru că se distrau mult împreună la filmări și cântări. De fiecare dată când îi este dor de el, merge la mormântul lui Petrică Mîțu Stoian și îi aprinde o lumânare. Mai mult decât atât, de patru ani încoace, aproape la fiecare spectacol, Constantin Enceanu îi dedică un cântec, pentru a-i păstra amintirea vie în sufletul oamenilor.
„Îmi este dor de el, îi simt lipsa, noi am făcut împreună lucruri frumoase. Mai ales de sărbători, eu și colegii mei apropiați ne aducem aminte de el, ce atmosferă frumoasă era atunci când filmam. Păstrez în continuare legătura cu familia lui, de cate ori am ocazia, ne auzim. Când este vreo sărbătoare, chiar dacă nu pot atunci, a doua zi merg la cimitir și îi aprind o lumânare.
Prin cântecul prin care i l-am dedicat aproape la toate spectacolele, încerc să-i țin amintirea vie în sufletul oamenilor. Sărbătorile nu le petreceam împreună, atât el, cât și eu, eram la spectacole de cele mai multe ori, dar a doua sau a treia zi, când aveam timp liber, ne întâlneam și petreceam„, a declarat Constantin Enceanu, pentru romaniatv.net.
Petrică Mîțu Stoian a murit la 61 de ani, la Spitalul Județean din Reșița, după ce fusese transferat de urgență de la o clinică privată, unde urma să urmeze un tratament într-o cameră hiperbară. Dispariția sa fulgerătoare a lăsat un gol imens în sufletele celor care l-au iubit și au crescut cu melodiile sale pline de emoție și dor de viață.
![]()
DIVERSE
Cutremur de 5,8 în Japonia. Autoritățile sunt în alertă
Publicat
acum 39 de minutein
10 noiembrie 2025

Cutremur de 5,8 în Japonia. Seismul să-a produs la 128 de kilometri est de orașul Miyako, oraș în care trăiesc aproximativ 51 de mii de oameni.
Cutremur puternic în Japonia
Cutremurul s-a produs pe 09 Noiembrie 2025 la ora 00:15:07 (ora locală a României), la o adâncime de 20 de kilometri.
Nu au existat informații despre victime sau distrugeri.
Reamintim că duminică dimineața, șase cutremure au avut loc în largul coastei regiunii, cu magnitudini cuprinse între 4,8 și 5,8. Acestea au fost abia resimțite pe uscat și nu au declanșat avertizări de tsunami.
Regiunea este încă traumatizată de cutremurul devastator cu magnitudinea de 9,0 din 2011, care a declanșat un tsunami soldat cu aproximativ 18.500 de morți sau dispăruți, potrivit Agerpres.
Citește și INFP: Cutremur cu magnitudine 3.5 în Vrancea
Dezastrul a dus și la distrugerea a trei reactoare de la centrala nucleară Fukushima, cel mai grav dezastru de acest fel de după Cernobîl.
Japonia este situată la joncțiunea a patru plăci tectonice, pe așa-numitul Cerc de Foc al Pacificului. Țara are unul dintre cele mai ridicate niveluri de activitate seismică din lume.
Arhipelagul cu 125 de milioane de locuitori se confruntă cu aproximativ 1.500 de cutremure pe an.
Citește și Cutremur cu magnitudine 6 după devastatorul seism de 8.8!
![]()
DIVERSE
Un nou episod din serialul ”Ce mai taie Bolojan”. Dispar indemnizațiile! ”Îi sfidează pe oameni”
Publicat
acum 46 de minutein
10 noiembrie 2025

Deficitul bugetar uriaș al României, cel mai mare, obligă guvernul să ia măsuri de reducere a cheltuielilor și eficientizare a activității instituțiilor publice. Cabinetul condus de Ilie Bolojan a adoptat deja, prin asumarea răspunderii, două pachete de măsuri și îl pregătește pe al treilea, care ar urma să fie definitivat luna aceasta.
Premierul spune că economiile sunt absolut necesare și că, pentru aprobarea măsurilor de țin de acest scop, are ”încredere în responsabilitatea colegilor din coaliție”.
Bolojan a subliniat, în acest context, că va face tot posibilul să-și îndeplinească ”datoria de premier”. ”Să-i conving pe colegi cum facem economii. Eu am încredere în responsabilitatea colegilor din coaliție, că fiecare știm care e situația și cred că fiecare suntem conștienți de această situație. Un guvern care nu are autoritate nu poate livra”, a spus prim-ministrul.
Pe ”lista neagră” a premierului, ce conține zonele de unde pot fi tăiate sume importante, se află și mai multe instituții la care șefii, în opinia lui Bolojan, au indemnizații de conducere uriașe.
”M-am uitat la Aeroportul Kogălniceanu, Otopeni și Romatsa. Păi au explodat indemnizațiile de conducere, le-au crescut cu 30-40 la sută. Dacă legea nu-i mai poate forța, poate bunul simț să-i forțeze, că îi sfidează pe oameni. Aceste lucruri trebuie corectate”, a spus prim-ministrul.
Ilie Bolojan a subliniat, pe de altă parte, necesitatea de a face cât mai rapid reforma administrației.
”Dacă nu vom adopta legislația care să facă reforma în administrația centrală și în cea locală, în luna noiembrie nu mai putem să punem în practică această legislație înainte de buget”, a explicat, la digi24, premierul.
Din administrația locală ar urma să dispară, conform ”planului” Bolojan, circa 13.000 de posturi ocupate. Partidele din coaliția aflată la guvernare ar fi căzut de acord ”în principiu” cu privire la această măsură, susțin surse politice.
![]()
DIVERSE
Ce spune ministrul Justiţiei despre fuga lui Dani Mocanu. Radu Marinescu: „Proceduri confidenţiale”
Publicat
acum 52 de minutein
10 noiembrie 2025

Dani Mocanu nu a fost găsit de polițiștii din Argeș au mers la locuința sa din Ștefănești. „În ceea ce privește căutarea acestor persoane, e supusă unor proceduri confidențiale. Însă să fiți încredințați că se iau toate măsurile de către stat pentru ca aceste persoane să fie căutate, găsite și aduse în fața legii, pentru a executa hotărârile pronunțate de România”, a spus ministrul Justiției, Radu Marinescu, la Digi24.
Manelistul a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor și tulburarea liniștii publice, dupăm ce judecătorii cu contopit pedeapsa cu o condamnare mai veche, cu suspendare. În același dosar a fost condamnat și fratele său, Ionuţ Nando Mocanu, a primit o pedeapsă de 6 ani şi 4 luni de închisoare, fiind găsit vinovat pentru tentativă de omor, lovire sau alte violenţe, tulburare a ordinii şi liniştii publice. În plus, sentinţa prevede obligarea celor doi fraţi de a plăti către victima lor, care s-a contituit parte civilă, suma de 14.000 de euro cu titlu de daune morale, la cursul BNR din ziua plăţii, precum şi suma de 5.198 lei cu titlu de daune materiale.
Victima ceruse în instanţă plata unei rente viagere, solicitare respinsă ca inadmisibilă. În plus, cei doi fraţi trebuie să plătească Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti suma de 40,99 lei reprezentând cheltuieli privind asistenţa medicală acordată victimei, şi Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti suma de 8.743,26 lei reprezentând daune materiale, cheltuieli privind asistenţa medicală acordată bărbatului bătut de cei doi fraţi.
![]()
ACTUAL
Ziarul PROFIT și argeșenii i-au pus pe treabă: Aquaterm oprește apa în Curtea de Argeș și recunoaște: APA NU ESTE POTABILĂ! – VEZI DETALII
Publicat
acum 2 orein
10 noiembrie 2025De
admin
După ce, la apelul argeșenilor, ziarul PROFIT si PRO ARGES TV au tras un semnal de alarma pentru a opri bataia de joc la adresa cetățenilor prin furnizarea la prețuri exagerat de mari a apei improprii consumului uman, SC AQUATERM AG 98 SA a reacționat și informează utilizatorii din municipiul Curtea de Argeș și comunele Băiculești, Valea lașului și Valea Danului că în data de 12 noiembrie 2025, începând cu ora 21:00, apa vă fi oprită pentru o perioadă de maxim 24 de ore, în vederea curățării filtrelor din Stația de tratare Cerbureni. Până în data de 12.11.2025 vor fi efectuate lucrări care să pregătească această operațiune. Reamintim ca niciun ales local, fie de la USR, PSD, PNL sau AUR nu au iesit public sa sustina doleanțele argesenilor sau sa se implice pentru rezolvarea problemei apei din Curtea de Argeș. Mai mult, la solicitarea redactorilor Ziarului PROFIT sau PRO ARGES TV, consilierii PNL si USR au refuzat dialogul sau sa informeze cetatenii despre demersurile lor.
„Întrucât începând cu data de 03.11.2025 turbiditatea apei brute din canalul CHE Oesti, unde sunt situate prizele de apă aflate în exploatarea societății, a fost cu mult mai mare decât capacitatea de filtrare a Stației de tratare Cerbureni, filtrele s-au colmatat și nu mai pot fi curățate în condiții de siguranță în timpul funcționării stației. Din același motiv, la ultimele probe efectuate a reieșit că apa corespunde la tot parametrii de potabilitate, cu excepția turbidității, care este mai mare decât limita admisă.În aceste condiții, până la curățarea filtrelor, recomandăm ca apa să fie utilizată doar în scopuri igienico-sanitare și poate fi consumată doar daca este filtrată suplimentar„, anunță AQUATERM.
De asemenea, având în vedere că după curățarea filtrelor este posibil că apa să fie foarte încărcată cu suspensii, aceasta nu trebuie consumată în următoarele 12 ore după punerea în presiune a rețelelor.
![]()

VIDEO Declaraţii bizare ale ministrului Ionuţ Moşteanu după explozia scandalului mitei de un milion de euro: „O să mai fie chestii pe care o să le vedeţi în perioada care urmează”

EXCLUSIV Constantin Enceanu, declarații emoționante la 4 ani de la moartea lui Petrică Mîțu Stoian: „Îmi este dor de el, îi simt lipsa”. Gestul înduioșător prin care încearcă să îi țină amintirea vie

Cutremur de 5,8 în Japonia. Autoritățile sunt în alertă

Un nou episod din serialul ”Ce mai taie Bolojan”. Dispar indemnizațiile! ”Îi sfidează pe oameni”

Ce spune ministrul Justiţiei despre fuga lui Dani Mocanu. Radu Marinescu: „Proceduri confidenţiale”

EA ESTE!!! Femeie din Curtea de Argeș prinsă la furat din magazine – PREFERĂ COSMETICELE

Scandalul apei din Curtea de Argeș: Este sau nu contaminată? AQUATERM SPUNE CĂ NU, DSP ANUNȚĂ VERIFICĂRI – DOCUMENT

Reușită de excepție a primarului Mogaru: Corbi și Jgheaburi au, în sfârșit, apă curentă și canalizare, după 8 ani de așteptare în domnia familiei Baciu

VIDEO | Descinderi la samsarii de mașini din Argeș – Prejudiciu uriaș

Jurnalistul Iulian Uță îl somează pe Ion Mînzînă: „Ai plecat și pe banii mei? Ieși la raport și explică-mi ce ai făcut în sejurul de lux din Spania!”

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

A dat lovitura la Loto: Un român a câștigat ieri 9,66 milioane de euro cu un bilet de 12 lei jucat online
Loteria Română a anunțat duminică seara, 9 noiembrie 2025, că marele premiu la Loto 6/49, în valoare de peste 9,6...

ȘOC ÎN POLIȚIA ARGEȘ: Adjunctul Poliției Municipiului Pitești, comisarul șef Avram Gheorghe, săltat de mascați
O acțiune de amploare a zguduit structurile de ordine publică din Argeș în această dimineață. Comisarul șef Avram Gheorghe, ocupând...

SONDAJ ARGEȘ – CRISTIAN GENTEA și AUR în fruntea preferințelor argeșenilor. PSD sub 20%
Un sondaj recent realizat de Smart Political Consultancy, la comanda trustului de presă UMN ( Ziarul PROFIT și PRO ARGEȘ...

Accident mortal în Argeș: Un bărbat de 77 de ani a decedat în urma unui carambol pe DN 7
Un accident rutier deosebit de grav a avut loc astăzi în comuna Drăganu, pe Drumul Național 7 (DN 7), implicând...
Curtea de Argeș

Ziarul PROFIT și argeșenii i-au pus pe treabă: Aquaterm oprește apa în Curtea de Argeș și recunoaște: APA NU ESTE POTABILĂ! – VEZI DETALII
După ce, la apelul argeșenilor, ziarul PROFIT si PRO ARGES TV au tras un semnal de alarma pentru a opri...

Scandalul apei din Curtea de Argeș: Este sau nu contaminată? AQUATERM SPUNE CĂ NU, DSP ANUNȚĂ VERIFICĂRI – DOCUMENT
După deversarea controlată, dar istorică, a Lacului Vidraru de la începutul săptămânii, locuitorii din Curtea de Argeș au sesizat o...

Reușită de excepție a primarului Mogaru: Corbi și Jgheaburi au, în sfârșit, apă curentă și canalizare, după 8 ani de așteptare în domnia familiei Baciu
Comunitatea din Corbi marchează un moment asteptat in zadar pe perioada domniei familiei Baciu: la împlinirea unui an de mandat,...

Apare nou OMD în Argeș, RÂNJETUL CARPAȚILOR – Axat pe promovarea turismului și monitorizarea autorităților
Peisajul turistic argeșean- aflat în mare suferință, se pregătește să întâmpine un nou organism menit să redefinească strategiile de promovare....

Jurnalistul Iulian Uță îl somează pe Ion Mînzînă: „Ai plecat și pe banii mei? Ieși la raport și explică-mi ce ai făcut în sejurul de lux din Spania!”
Jurnalistul Iulian Uță a lansat un atac dur la adresa conducerii Consiliului Județean Argeș, în cadrul emisiunii „Chestiuni Arzatoare” de...
Mioveni

VIDEO | Descinderi la samsarii de mașini din Argeș – Prejudiciu uriaș
În cadrul operațiunii „JUPITER”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General...

Criza gazelor din Mioveni: A.N.R.E. a trimis experți în teren pentru a investiga incidentul de stația de reglare Colibași
În urma incidentului major de la Stația de Reglare-Măsurare Colibași, care a lăsat aproximativ 3.600 de locuințe fără alimentare cu...

ATENȚIE! Restricții de trafic pe DN 7C și DN 73C, pentru Raliul Argeșului 2025
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează conducătorii auto că, în perioada 31 octombrie – 01 noiembrie 2025,...

Scandalul gazelor la Mioveni: Mii de oameni rămân în frig, după ce PSD a blocat ajutoarele financiare. PNL: „Să vă fie rușine!”
Criza gazelor din Mioveni, declanșată de un incident major care a lăsat mii de cetățeni fără căldură și apă caldă,...
Câmpulung

O televiziune din Argeș se închide: CNA a retras licența Super TV pentru amenzi neplătite și program neadecvat
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis în ședința publică de astăzi retragerea licenței audiovizuale pentru postul de televiziune local...

Femeie de 50 de ani găsită moartă, în apă, la Câmpulung
În ziua de 27 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că...

VIDEO ȘOCANT! Război între doi pensionari din Argeș: Un bărbat de 74 de ani a distrus mașina vecinei de 63 ani
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Rucăr au finalizat cercetările într-un caz neobișnuit de distrugere în formă continuată, care a vizat...
RECLAMA MONETAG
În Trend
ACTUALacum 6 zileEA ESTE!!! Femeie din Curtea de Argeș prinsă la furat din magazine – PREFERĂ COSMETICELE
DIVERSEacum 2 săptămâniEXCLUSIV Directoarea de la Spitalul Județean Buzău, găsită băută și drogată la volan. Detalii uluitoare ies la iveală despre Ștefania Szabo
ACTUALacum o săptămânăElevă de a XII-a, la un liceu cunoscut din Argeș, reținută: Prinsă de două ori în aceeași săptămână conducând fără permis
ACTUALacum 2 săptămâniVIDEO Incendiu violent la o cunoscută firmă din Curtea de Argeș! Pompierii intervin în forță pe strada Fabricii
ACTUALacum 4 zileScandalul apei din Curtea de Argeș: Este sau nu contaminată? AQUATERM SPUNE CĂ NU, DSP ANUNȚĂ VERIFICĂRI – DOCUMENT
ACTUALacum 4 zileReușită de excepție a primarului Mogaru: Corbi și Jgheaburi au, în sfârșit, apă curentă și canalizare, după 8 ani de așteptare în domnia familiei Baciu
ACTUALacum 2 săptămâniAccident grav la Băiculești – O victimă dusa la spital
DIVERSEacum 2 săptămâniȘtefania Szabo divorțase la începutul anului. Ce probleme avea cu fostul soț










