NATIONAL
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a transmis la Bruxelles solicitare de decontare a peste 253 milioane de euro, plătite deja fermierilor

Publicat
acum 3 aniin
De
admin
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), a transmis Comisiei Europene solicitarea de decontare a peste 253 de milioane de euro, valoare ce reprezintă echivalentul plăţilor realizate din bugetul naţional către fermieri în perioada 1 iulie – 15 octombrie 2022.
Poate vrei sa citesti
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol. Artistul a dat tot din casă: „Eu sunt foarte relaxat, în general”
Evaluarea Naţională 2025. Ce trebuie să ştie elevii şi părinţii. Actele necesare pentru înscriere
Fir întins la fonduri. Sunt disponibile 53 de milioane de euro, cum primesc românii bani pe card
FACIAS: Culmea risipei la stat, peste 558 de milioane de euro sunt risipiți de numai 4 instituţii şi 2 companii de stat
Avertismentul lui Zelenski care dă fiori: Următoarele ținte ale Rusiei sunt granițele cu Moldova și România
Mihaela Bilic, despre băutura care trebuie consumată pe timpul verii: „Răcoritor și remineralizant, merită introdus în obiceiurile noastre”
DIVERSE
Vineri 13 – cea superstițioasă zi a anului. Ce parte ÎNTUNECATĂ a ta iese la lumină în funcție de ZODIE?

Publicat
acum 44 de minutein
12 iunie 2025

Vineri 13 nu este o zi de temut, ci o zi de confruntat. O zi în care subconștientul ne vorbește mai clar decât de obicei. Tot ce ai ascuns, evitat sau ignorat poate ieși acum la lumină – nu pentru a te doborî, ci pentru a te elibera. Acesta este horoscopul umbrei: locul unde adevărul doare puțin, dar vindecă profund. Acceptă provocarea de a te privi cu sinceritate. În fiecare umbră există o putere latentă.
Berbec
Te temi de slăbiciune și de momentele în care nu poți controla totul. Astăzi, Universul îți arată că vulnerabilitatea nu e rușinoasă, ci umană. Dacă îți permiți să ceri ajutor sau să spui „nu pot acum”, te vei elibera de o povară grea. Lecția ta: forța nu înseamnă mereu acțiune, ci și înțelepciunea retragerii.
Horoscop Vineri 13 Taur
Te agăți de stabilitate chiar și când simți că e timpul pentru schimbare. Ziua de azi îți reflectă rezistența la transformare și te provoacă să renunți la ceva ce ți-a fost cândva de folos, dar acum te limitează. Lecția umbrei tale: adevărata siguranță nu e în control, ci în încrederea că te vei adapta.
Gemeni
Te ascunzi uneori în spatele cuvintelor, al umorului sau al haosului mental. Astăzi ești invitat să taci și să asculți ce vrea să-ți spună tăcerea ta. Sub glumele și planurile tale, există o dorință autentică de profunzime. Lecția ta: adevărata conexiune vine din curajul de a nu masca nimic.
Rac
Te temi că, dacă nu ești indispensabil pentru ceilalți, nu vei fi iubit. Azi ți se arată că iubirea nu trebuie câștigată prin sacrificiu continuu. Poți fi iubit pentru simpla ta prezență. Lecția umbrei tale: eliberează-te de rolul salvatorului și revendică-ți propriile nevoi.
Leu
Frica ta profundă este că, dacă nu ești admirat, vei fi uitat. Astăzi, umbra îți cere să renunți la imagine și să lași să se vadă omul autentic din spatele măștii. Lecția ta: valoarea ta nu vine din aplauze, ci din ceea ce ești când toți pleacă.
Mai multe detalii, pe sfatulparintilor.ro
DIVERSE
10 legi ale karmei care îţi modifică viaţa dacă nu le ştii

Publicat
acum 56 de minutein
12 iunie 2025

Iata care sunt cele zece legi ale karmei care te vor ajuta sa intelegi ca nu poti scapa de consecintele faptelor tale.
Exact ca in proverbul din batrani: „Culegi ceea ce semeni”.
1. Legea Cauza-Efect
„Semeni vant, culegi furtuna”, spune o vorba din batrani. Mai devreme sau mai tarziu vom culege roadele actiunilor noastre. Daca vrei o viata linistita, fericita, in pace si iubire, exact asta trebuie sa oferi. Daca vrei prieteni buni, trebuie sa fii un prieten bun. Indiferent ce faci, Universul iti raspunde cu aceeasi moneda. Aceasta este cea mai mare lege a karmei: Legea Cauza-Efect.
Citeşte şi:
2. Legea Creatiei
Viata nu vine de nicaieri. Daca vrei sa-ti cunosti sinele superior, trebuie sa faci ceva. Trebuie sa vrei sa faci ceva. Trebuie sa fii tu insuti si sa te inconjori de oamenii de care ai nevoie. Suntem cu totii una cu Universul din care facem parte.
3. Legea Smereniei
Daca nu accepti ceva, nu poti schimba. Daca ai in viata ta pe cineva care este tot timpul negativist si toxic, nu iti dai voie sa te concentrezi pe un nivel mai elevat al existentei tale. In schimb, iti traiesti viata in energie negativa care iti va altera existenta.
Citeşte şi:
4. Legea Interconectarii
Totul este interconectat în univers. Chiar si cele mai mici lucruri au semnificatia si rolul lor. Fiecare pas pe care il faci te va duce mai departe in viata. Dar, ca sa ajungi acolo, trebuie mai intai sa faci primul pas si sa faci ceea ce trebuie. Fiecare experienta de viata are propria sa insemnatate. Si e nevoie de fiecare experienta traita pentru a-ti indeplini misiunea. Viitorul, prezentul, trecutul sunt interconectate. Totul se intampla cu un motiv.
5. Legea Responsabilitatii
Cu totii suntem responsabili pentru actiunile noastre. Atunci cand facem ceva gresit, suntem cu totul responsabili pentru acea greseala.
Citeste celelalte 5 legi ale karmei pe SFATULPARINTILOR. RO.
DIVERSE
Salarii 2025. Patronii de restaurante nu își mai permit să își plătească angajații, după mărirea salariului minim

Publicat
acum o orăin
12 iunie 2025

Salarii 2025. După peste 30 de ani în industria ospitalității, Harry Schade, patron de restaurant în vârstă de 56 de ani, este nevoit să își închidă restaurantul din Putzbrunn, pe care îl conducea de 11 ani.
Salarii 2025. Patronii de restaurante nu își mai permit să își plătească angajații
Acesta arată că mica sa afacere va continua numai până în luna septembrie, arătându-se trist pentru clienții săi fideli, însă precizează că face acest lucru din cauza creșterii salariului minim la 15 euro pe ură.
„Îmi pare nespus de rău pentru clienții noștri fideli. Dar, în acest punct, nu mai pot continua. Două pierderi de auz și o birocrație care mă sufocă îmi spun foarte clar: acesta este sfârșitul”, a declarat Schade cu amărăciune.
Citește și : CINE sunt seniorii care primesc trei tipuri de pensie. Banii au fost deja virați pe card
Și măsurile anunțate de actualul guvern nu aduc nicio speranță. „Vor să mărească salariul minim la 15 euro pe oră. Cum să plătesc asta unui spălător de vase cu jumătate de normă? Ce ar trebui să-i ofer unui bucătar profesionist, 25 de euro pe oră? Nu e sustenabil. Pur și simplu nu mai merge.”
Salarii 2025. Hanul Waldpark, pe care acesta îl conduce, era cunoscut pentru friptura de porc servită zilnic, suculentă, rumenită perfect și însoțită de garnituri bavareze tradiționale. Pe lângă acest deliciu, mai figurau în meniu șnițelul crocant, spaetzle-ul cu brânză, ștrudelul cu mere și desertul Kaiserschmarrn, toate gătite în conformitate cu rețeta tradițională.
„Am fost mereu mândru că putem oferi mâncare gustoasă la prețuri rezonabile. Avem clienți loiali care vin de ani de zile, în special din căminele din jur. Acest loc a fost un punct de reper pentru comunitate. E dureros să spun că nu mai putem merge mai departe”, explică Schade, care a lucrat cot la cot cu echipa sa: doi bucătari și două chelnerițe, alături de care a ținut hanul pe linia de plutire chiar și în perioadele dificile.
Schade arată că o serie de inspecții alimentare l-au deranjat foarte tare, mai ales că inspectorii de la biroul districtual au venit în toiul zilei și i-au reclamat că nu a listat alergenii pentru preparatele sale.
„Dar era menționat clar pe prima pagină ce ingrediente folosim. Chiar scrie acolo: ‘Dacă aveți alergii, vă rugăm să ne spuneți și vom clarifica’. Nu suntem un restaurant cu 100 de pagini de meniu. Suntem un han de cartier, apropiat de oameni”, spune Schade indignat.
La doar câteva zile după control, a primit o amendă de 328 de euro. „Nu au dat niciun avertisment. Nu mi-au dat timp să fac modificări. Direct amendă. Este o rușine. O atitudine pur birocratică, fără pic de înțelegere pentru realitatea noastră.”
Pe lângă creșterea salariului minim și controlului inopinat, Schade susține și că creșterea TVA-ului pentru restaurante la 19%, față de 7% inițial, l-a costat scump.
DIVERSE
EXCLUSIV VIDEO Suspiciuni în jurul morții lui Ciprian Pian. Nu există ora decesului în documentul de la Institutul de Medicină Legală. Familia dă Penitenciarul Jilava în judecată

Publicat
acum o orăin
12 iunie 2025

România TV a fost prezentă acasă la familia Duduianu, care jelește memoria lui Ciprian Pian, ce a murit la scurt timp după ce a fost preluat de ambulanță de la Penitenciarul Jilava. Moartea suspectă a acestuia a stârnit confuzie în rândul familiei, iar aceștia au angajat cei mai buni avocați, sperând să afle adevărul.
România TV, acasă la familia Duduianu. Misterul din spatele morții lui Ciprian Pian
Roxana Ciucă, reporter România TV
„Nu avem ora decesului. Nu există ora decesului. Noi nu știm la ce oră a murit Ciprian Pian. Documentul. De unde e documentul ăsta? De la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici din Capitală
Acum, cei de la ANP da, dau un comunicat de presă în care aflăm la 01.38 când, în pofida eforturilor depuse, a fost declarat decesul persoanei private de libertate. Păi unde Dumnezeu e adevărul? Că în certificatul constatator de deces nu avem trecută ora, iar cei de la ANP, domnule avocat, Alexandru Olănescu, avem trecută ora. Ce vor să ascundă? Cine vrea să mușamalizeze această moarte? Cine l-a omorât pe Ciprian Pian acolo și de ce, domnule avocat? Pentru că e clară nenorocirea făcută de cei de la Jilava. Noi nu acuzăm…noi vorbim pe baza documentelor.”
Avocat Alexandru Olănescu, avocatul familiei Duduianu
„Este întrebarea pe care o adresăm și noi: de ce într-un document oficial, da..care … chiar și în cele mai simple cazuri de deces se trece măcar o oră estimativă. Nu avem această oră trecută. Avem un comunicat al ANP în care este trecută o oră. Dar mai este o problemă: ce s-a întâmplat de la momentul la care s-a prezentat domnul Duduianu la cabinetul medical și până la data decesului”
Avocat Andrei Necea
Ați întrebat mai devreme ce ascund ei prin această oră? Ora decesului ne este comunicată cumva în acest comunicat al ANP și eu constat absolut șocat că până la momentul în care a intrat în stop-cardiorespirator nu a fost în prezența sa niciun medic. Cel de-al doilea echipaj medical care a sosit la chemare a sosit cu medic și a continuat manevre de resuscitare începute de echipajul anterior, care nu avea medic. Cu alte cuvinte ni se spune că prezentare sa, prima sa prezentare la cabinet, la 23.29 …la acea prezentare a fost evaluat și o doamnă ASISTENT a interpretat – exact rezultă din comunicatul ANP – a interpretat starea sa de sănătate ca fiind o nevralgie și i s-au administrat medicamente în consecință.
Cu alte cuvinte vine o persoană la cabinetul medical care acuză clar simptomatologie de infarct și e evaluat de o asistentă medicală. Orice medic ați întreba, orice proceduri medicale ar fi analizate, veți constata că nu au această posibilitate, această calificare asistentele medicale..să pună astfel de diagnostice. A pus un diagnostic asistenta medicala si a admnistrat un tratament, ulterior mergand in camera au fost reacții adverse, pentru ca au fost varsaturi, de la acel medicament, s-a reintors, si abia atunci au decis sa cheme ambulanta.
Avocat Alexandru Olănescu
Si mai este un aspect important de sesizat. ce i sa comunicat celui de la ambulanta, din moment ce au trimi so ambulanta fara medic. ce sa comuincat din partea penitenciarului, pentru ca tu daca comunici ca un om de 35 de ani sufera de anumite simptome care sunt specifice unui preinfart cu siguranta trimiti ambulanta cu medic.
Avocata familiei Duduianu
sper ca organele de urmarire penala sa ne puna la dispozitie, noua ca si aparatori discutia carea a avut-o persoana care a contactat 112, discuti acu dispecerul pentru ca este foarte important, sa ni se spuna cum s-a sunat, toate apelurile sunt inregistrate
Lua Ciprian Pian steroizi?
Gabriela Lucuțar
Niciodata, 99,99 % nu a pus niciodata gura pe asa ceva, nici pe steroizi, nici pe alte substante intererzise, dspre cauza decesului ai vazut ca am discutat foarte clar si mai devreme si pentru mine este o dilema, este un infart cre nu are antecendente. Eu va spun daca din pate penitenciaruui cei de acolo, medici, asistenti cine a dispus sa sune la 112 daca lu ciprian i-ar fi fost rau si ar fi transmis informatia corect, ca ia fost rau cu doua zile inainte, ca a avut dureri in zon toracica, ca transpira, varsa dupa cele doua medicamente si toate starile ar fi fost transmise corect ar fi venit din prima clipa ambulanta cu medic.
Cum va face dreptate avocata familiei Duduianu
Avocata familiei Duduianu
Cred ca dreptatea o vom face in momentul in care vom sti cu adevarat ce s a intamplat, eu cu colegii mei vom face toate demersurile necesare, sa intram in posesia documentelor care se afla pe masa procurorilor de la judecatoria Cornetu, in mmentul in care vom afla parcursul de la momentul in care a invocat ca are problem si are o simptomatologie raportata la durerile toracice si ca ii amorteste mana pana in momentul in care s-a constatat decesul. Cand vom avea toate documentele, cand organele in custodia carora era Ciprian, cred ca atunci vom vedea daca se poate face dreptate, sper sa se faca dreptate in ceeace il priveste pe el
DIVERSE
Previziuni pentru cei cu numărul destinului 6. Cum va fi anul 2025 pentru acești nativi

Publicat
acum o orăin
12 iunie 2025

Previziuni pentru persoanele cu cifra destinului 6. Ce trebuie să faci, trebuie să aduni cifrele datei nașterii tale. Spre exemplu, cine este născut pe 18.06.1979, atunci are cifra 5, pentru că se adună toate și se rezumă la o singură cifră.
1+8+6+1+9+7+9= 41 –– 4+1 = 5
Previziuni pentru cei cu cifra destinului 6
„Anul 2025 este un an care aduce destul de multe provocări pentru tine. Însă, știm că acest număr este unul dintre cele mai răbdătoare dintre toate. Este elegant, seren, înconjurat de frumusețe, întotdeauna perseverent. Nu își dorește niciun fel de haos în jurul său.
De asemenea, nu îi place deloc agresiunea și se ferește de ea în orice formă ar fi. Persoanele cu acest număr personal își doresc să înțeleagă, să comunice, să vorbească, să discute clar cu cealaltă persoană. Dar energia acestui an vrea să renunțe la discuții interminabile, ci să treacă direct la acțiune.
Așa că cei cu numărul șase vor fi destul de frustrați de faptul că trebuie să se ridice și să pună osul la treabă, dar fără să discute mai întâi, să vadă ce are de făcut. Energia acestui an îi zorește. De fapt, lucrurile devin prea rapide pentru acești nativi, care sunt calmi și nu le place să se grăbească deloc. Însă vor fi forțați, de aceea apare și frustrarea.
Numărul 6 este cel mai echilibrat număr dintre toate, dar nu se simte confortabil când este grăbit. Din nefericire, în acest an nu poți face lucrurile în ritmul tău, fiindcă viața te va forța să te grăbești, să mergi în același ritm cu ceilalți oameni. Poate fi nevoit să închei un anumit capitol, ca să începi ceva nou în viața ta.
Te vei simți forțat să te schimbi și nu o să îți placă deloc această stare. O să îți fie greu și să ieși dintr-o relație în care te simți confortabil, dar care simți că nu mai merge ca înainte. Pentru că oamenii cu acest număr personal urăsc senzația de a încheia un capitol, mai ales amoros„, se arată pe canalul de YouTube KRSchannel.
DIVERSE
NOROCUL la bani se SCHIMBĂ pentru 4 ZODII până la finalul lunii IUNIE 2025. Cum le influențează expansivul JUPITER și planeta banilor VENUS

Publicat
acum 2 orein
12 iunie 2025

Jupiter nu a mai fost în Rac din 2013-2014. Jupiter în Rac este considerat exaltat și ne va pune mai în legătură cu emoțiile și sentimentele noastre, precum și cu membrii familiei și cei mai apropiați de noi. Ne poate spori inteligența emoțională și intuiția și este conectat la casă, la viața noastră emoțională și la familie. De obicei, cu planete în Rac, mulți oameni se mută, cumpără case sau își fac locuințele mai confortabile și mai atractive. Racul este un semn patriotic și nu reprezintă doar casa, ci și patria.
Întrucât guvernatorul Racului (luna) se ocupă de emoțiile noastre, te poți aștepta să intri mai mult în contact cu tine însuți la un nivel emoțional mai profund. Este posibil să experimentezi sentimente puternice în această perioadă și să privești lucrurile dintr-un punct de vedere mai emoțional decât practic.
Venus, cealaltă planetă financiară, se mută în Taur, semnul care guvernează a doua casă a banilor, pe 5 iunie, împerecheându-se frumos cu Jupiter în Rac. Venus se descurcă bine aici, deoarece guvernatorul Taurului este Venus, ceea ce ne oferă o doză dublă de noroc! Pe 4 iunie, cele două planete financiare se conectează atunci când Venus se întâlnește în sextil cu Jupiter, ceea ce ar trebui să fie benefic pentru toată lumea – iar în unele cazuri, beneficiul poate fi financiar.
Să aruncăm o privire asupra celor 4 zodii care vor avea o lună puternică de abundență în iunie cu ajutorul lui Jupiter și Venus:
1. Rac
Pe 9 iunie, Jupiter se mută în semnul tău zodiacal pentru anul următor. Jupiter este exaltat în Rac, ceea ce înseamnă că operează cu ușurință, aducând expansiunea și abundența sa oricărui semn solar în care intră.
Această plasare nu numai că aduce abundență, dar aduce și noroc, înțelepciune și oportunități. Întrucât Jupiter va fi în prima ta casă, aceasta va reprezenta expansiunea personală în multe moduri diferite. Această plasare îți va crește, de asemenea, optimismul și încrederea în orice eforturi noi pe care le întreprinzi. Ai putea experimenta oportunități de creștere personală și cunoaștere, noi începuturi, noi oportunități de angajare sau oportunități pentru o creștere sau o creștere salarială. De obicei, această plasare te face să pari mai fermecător și mai deschis și îi atrage pe ceilalți către tine. Jupiter tranzitează fiecare semn zodiacal doar o dată la 12 ani, așa că profită la maximum de ea, Rac!
Venus în Taur va tranzita casa a 11-a a prietenilor, speranțelor și dorințelor tale în iunie, crescându-ți șansele de a realiza ceea ce îți dorești. Aceasta este, de asemenea, casa colectivului și a rețelelor de contacte, așa că ai putea beneficia prin noi contacte și prieteni.
2. Săgetător
Jupiter intră în casa a 8-a pe 9 iunie, unde va rămâne pentru anul următor. Casa a 8-a este asociată cu finanțele comune pe care le poți împărtăși cu un partener, banii altor persoane, împrumuturi, ipoteci și investiții. De obicei, atunci când Jupiter tranzitează această casă, banii tăi cresc într-un fel, fie prin noi oportunități, venituri crescute, parteneri sau împrumuturi.
Aceasta este, de asemenea, casa schimbării și transformării, așa că Jupiter te poate afecta la un nivel pozitiv în multe moduri diferite. Jupiter reprezintă întotdeauna creșterea și abundența la nivel personal.
Venus în Taur va tranzita casa a șasea a muncii și sănătății în această lună. Deși Venus nu are puterea expansivă a lui Jupiter, ea poate fi totuși destul de puternică în efectele sale. Acest lucru te poate aduce beneficii în ceea ce privește munca și relaționarea cu ceilalți la locul de muncă și, bineînțeles, poate aduce beneficii în ceea ce privește sănătatea ta – care este cea mai mare bogăție a ta.
Mai multe, pe sfatulparintilor.ro

Vineri 13 – cea superstițioasă zi a anului. Ce parte ÎNTUNECATĂ a ta iese la lumină în funcție de ZODIE?

10 legi ale karmei care îţi modifică viaţa dacă nu le ştii

Salarii 2025. Patronii de restaurante nu își mai permit să își plătească angajații, după mărirea salariului minim

EXCLUSIV VIDEO Suspiciuni în jurul morții lui Ciprian Pian. Nu există ora decesului în documentul de la Institutul de Medicină Legală. Familia dă Penitenciarul Jilava în judecată

Previziuni pentru cei cu numărul destinului 6. Cum va fi anul 2025 pentru acești nativi

VIDEO | Scandal Internațional la Corbi? Jurista Iordache acuză grav Poliția Argeș și un consilier local PSD – Aceasta a fost urmărită de Poliție după ce a fugit de un control

Autostrada Pitești- Curtea de Argeș, ultimii 15 kilometri inaugurați vineri 13 iunie

VIDEO | Urmărire ca-n filme la Corbi a unei șoferițe care a sfidat Poliția și a fugit

VIDEO ȘOCANT – Turist atacat de urs pe Transfăgărășan: Cine e de vină?

VIDEO – Buldoexcavator în flăcări într-o comună din Argeș

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI


ULTIMA ORĂ! Azi, la ora 15:00, se deschide circulația pe ultimii 14,57 km ai autostrăzii A1 Pitești-Curtea de Argeș
Circulația pe încă 14,57 km ai autostrăzii Sibiu-Pitești se deschide astăzi, 11 iunie 2025, la ora 15.00! Se va putea...


FORȚE PROASPETE! 4 polițiste tinere, de azi în structurile IPJ Argeș
Inspectoratul de Poliție Județean Argeș și-a completat efectivele cu patru tinere agente de poliție, absolvente ale Școlii de Agenți de...


Autostrada Pitești- Curtea de Argeș, ultimii 15 kilometri inaugurați vineri 13 iunie
Asociația Pro Infrastructură (API) a postat sâmbătă imagini cu secțiunea 5 din Autostrada A1 Sibiu – Pitești, anunțând că ultimii...


VIDEO – Buldoexcavator în flăcări într-o comună din Argeș
Pe parcursul nopții de duminică spre luni, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină în două situații, după cum urmează:
Curtea de Argeș


Pesediștii lui Mânzână anunță: Podul de la Valea Danului închis până în august – „Criminalii PSD” – strigă oamenii, procurorii de partid se fac ca nu vad ilegalitățile comise
Cetățenii comunei Valea Danului și cei de pe Valea Topoligului se confruntă cu o situație incredibilă, după ce șefii PSD...


NU RATA! Batalionul 33 Vânători de Munte „Posada” din Curtea de Argeș angajează militari profesioniști – VEZI DETALII
Batalionul 33 Vânători de Munte „Posada” din Curtea de Argeș a demarat, începând cu data de 10 iunie 2025, o...


Veste bună pentru regalii din Curtea de Argeș – SE DESCHID ȘTRANDURILE… LA ALȚII, LA NOI BĂLTOACELE
Veste (aproape) bună pentru argeșeni: Se deschid „mini-ștrandurile” din gropile asfaltului! Odată cu intrarea în drepturi a verii și la...


VIDEO ȘOCANT – Turist atacat de urs pe Transfăgărășan: Cine e de vină?
În ciuda avertismentelor repetate ale autorităților, turiștii continuă să ignore pericolele și să hrănească urșii pe Transfăgărășan, expunându-se la riscuri...


VIDEO | Scandal Internațional la Corbi? Jurista Iordache acuză grav Poliția Argeș și un consilier local PSD – Aceasta a fost urmărită de Poliție după ce a fugit de un control
Un scandal de proporții ia amploare în comuna Corbi, unde o juristă cu pretenții internaționale, Evelyne Melania Iordache, aduce acuzații...
Mioveni


VIDEO | Perheziții de amploare la Curtea de Argeș, Corbeni, Pitești și Domnești – S-AU GĂSIT ARME ȘI MUNIȚII
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al...


ALERTĂ! Argeșul sub COD PORTOCALIU de VREME REA – AUTORITĂȚILE PREGĂTITE SĂ INTERVINĂ
Județul Argeș se află în continuare sub incidența CODULUI PORTOCALIU, până în data de 29 mai, ora 03:00, care vizează...


Argeș, Alegeri prezidențiale 2025 turul 2 – Comunele fruntașe la vot – VEZI REZULTATE ÎN TIMP REAL
Prezență masivă la vot și în Argeș la alegerile prezidenșiale 2025, Turul 2. Astfel, la ora 9:30 au votat deja...


NU RATA! Bursa Generală a Locurilor de Muncă la Argeș Mall Pitești
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș invită agenții economici interesați să participe la Bursa Generală a Locurilor de...
Câmpulung


Argeșul primește cea mai completă platformă de turism: Turism Argeș se lansează pe 1 iunie 2025
O veste excelentă pentru iubitorii de călătorii și pentru industria turismului din Argeș! UMN, compania cunoscută pentru televiziunea și cele...


Vremea face ravagii în Argeș: Mașini distruse și gospodării inundate după furtuni
Județul Argeș s-a confruntat ieri și astăzi cu efectele severe ale vremii rele, conform avertizării meteorologice emise anterior. Pompierii din...


PREVIZIUNE EXACTĂ! Sondajele Trustului Nostru de Presă, confirmate 100% : Ponta și Simion în Turul II în Argeș
Rezultatele finale ale alegerilor din județul Argeș confirmă previziunile sondajului realizat de Smart Political Consultancy la comanda Ziarului PROFIT și...
În Trend
- ACTUALacum 2 săptămâni
O nouă Taxă de Salubrizare îi cocoșează pe regalii din Curtea de Argeș: Primăria, acuzată de lipsă de transparență
- ACTUALacum 2 săptămâni
Contabila primăriei Corbi, în pușcărie pentru 5 ani – Poliția a ridicat-o de acasă în cătușe
- ACTUALacum o săptămână
DNA, cu ochii pe podul de la Valea Danului? – Legături periculoase, milioane de lei uitate
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO | Perheziții de amploare la Curtea de Argeș, Corbeni, Pitești și Domnești – S-AU GĂSIT ARME ȘI MUNIȚII
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO | Se lucrează de zor la podul de la Valea Danului – Circulația rutieră este închisă EVITAȚI ZONA
- ACTUALacum 2 săptămâni
Procurorii au insistat, Magistrații au decis: Ce se întâmplă cu feblețea PSD Răzvan Popescu
- ACTUALacum 3 zile
VIDEO | Scandal Internațional la Corbi? Jurista Iordache acuză grav Poliția Argeș și un consilier local PSD – Aceasta a fost urmărită de Poliție după ce a fugit de un control
- ACTUALacum 2 săptămâni
Accident cu autobuzul electric la Curtea de Argeș!