Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Mihai Tudose, despre cazul Florin Cîțu: ‘El a recunoscut cu ușurință că a băut, eu am niște dubii că e doar atât. Alcool combinat cu altceva’

Publicat

in

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose se arată revoltat de faptul că premierul Florin Cîțu nu și-a prezentat demisia ”În orice țară normală, după o chestie din asta te duci acasă”.

E absolut jenant să nu ştie cât costă o pâine. Toţi suntem creştini, suntem botezaţi, ştim că la Biblie scrie Tatăl nostru, scrie Dă-ne pâinea noastră cea de toate zilele, nu vaccinul cel de toate zilele. Cumpărăm doze de vaccin cu camioanele şi facem donaţie la poporul egiptean, că noi suntem ăia bogaţi şi mai dăm şi la săraci. Odată şi odată tot o să se afle cine le-a cumpărat şi la ce bani le-a cumpărat. E o afacere să dea zeci de milioane de euro pe vaccin şi apoi să-l doneze?

Premierul iese în fiecare zi, nu ştiu dacă ne minte cu bună ştiinţă, e mitoman sau efectiv e caz medical, adică e dintre oamneii ăia care văd chestii care nu există, care se cred Napoleon.

Iar după el vine corul de bocitoare. Au rămas nişte copii într-un tren, vine viceprim-ministrul şi zice că nu e problemă, aşa se întâmpla şi când era el student, şi el a rămas în tren. Dar era student, avea 19-20 de ani, nu 8-9 ani”, a răbufnit fostul prim-ministru al României.

Mihai Tudose, critici dure la adresa „corului de bocitoare” care duce în derizoriu infracţiunea comisă de Cîţu

Deputatul PSD este de părere că, în cazul infracţiunii comise Cîţu cu 20 de ani în urmă, ar fi vorba şi despre consum de substanţe interzise, nu doar de alcool.

„Azi aflăm că premierul a făcut puşcărie în America. La 29 de ani, omul a fost condamnat la puşcărie, are cazier. El trebuie să-şi dea demisia, eu credeam că la ora prânzului nu mai avem prim-ministru. Iese imediat corul de bocitoare şi duce totul în derizoriu. Aflăm de la Gorghiu că sunt milioane de politicieni pe poziţii înalte care au făcut chestia asta. Or, nu există aşa ceva. Iese Rareş Bogdan care ne povesteşte că toţi am făcut asta când eram mici. Şi el era bun şi la olimpiadă, şi se bătea şi în curtea şcolii. Îi atrag atenţia că a lua bătaie în curtea şcolii nu înseamnă a se bate. Pentru bătaie în curtea şcolii nu se face puşcărie. Totul e aruncat în derizoriu.

La noi, totul e wow, românii o duc bine dar nu-şi dau seama. Energia electrică, gazele, pâinea, totul s-a scumpit, el nu a majorat nimic, pensii, salarii, alocaţii şi el spune ca românii trăiesc mai bine. Nu vi se pare că e caz medical?

El a recunoscut cu uşurinţă că a băut, eu am nişte dubii că e doar atat. Alcool combinat cu altceva. Omul are cazier, iar partenerii de guvernare, băieţii cu penali în funcţii publice, trec acum chestia asta la studii.

Gorghiu e şi masochistă, a postat pe Facebook şi le cerea oamenilor să îi recomande cărţi de vacanţă. Ăştia acum toti au citit Fram ursul bipolar. Când un psdist se strâmbă la o libelulă, e nasol, am nenorocit planeta. Când ei fac din astea, nu-i vede nimeni, e wow.

Cîţu chiar trebuie să aştepte sa-l dea cineva afara dupa asa ceva? În orice ţară normală, după o chestie din asta te duci acasă„, a declarat Mihai Tudose, conform Româniatv.net.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

ACTUAL

Vești bune pentru șomerii din România! Peste 67.000 de locuri de muncă așteaptă să fie ocupate

Publicat

in

Vești bune pentru sute de mii de români! Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a anunțat că peste 67.900 locuri de muncă sunt disponibile, în prezent, la nivel naţional, în timp ce angajatorii din Spaţiul Economic European (SEE) oferă, prin reţeaua Eures România, 154 de posturi.

În ceea ce priveşte datele centralizate pentru România, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: agent de securitate (5.165); manipulant mărfuri (3.760); muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor (3.382); muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (2.985); lucrător comercial (2.985); ambalator manual (2.921); curier (2.476); muncitor necalificat în industria confecţiilor (1.584); muncitor necalificat la spargerea şi tăierea materialelor de construcţii (1.567); ajutor bucătar (1.434) macaragiu (1.021) etc.

De asemenea, din cele 67.913 locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, 2.601 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate; programator; consilier/ expert/ inspector/ referent/ economist în economie generală; referent de specialitate financiar-contabilitate; administrator cont etc.), 11.684 pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale (lucrător comercial; casier; agent servicii client; operator introducere, validare şi prelucrare date; vânzător etc), 13.719 pentru persoanele cu studii profesionale (manipulant mărfuri; ajutor bucătar; sudor; lăcătuş mecanic; confecţioner asamblor articole din textile etc.).

Restul, de 39.909 locuri de muncă sunt destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare/gimnaziale (agent de securitate; muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor; curier; muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet; muncitor necalificat în industria confecţiilor etc).

Potrivit sursei citate, angajatorii din SEE pun la dispoziţie, prin intermediul reţelei Eures România, 154 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European, cele mai multe în Belgia – 36 locuri de muncă pentru: muncitor necalificaţi în agricultură; tehnician dentar; Letonia – 30 locuri de muncă pentru: sudor; Germania – 24 locuri de muncă pentru: tehnician în mecatronică auto (carosier auto); muncitor în producţie; tehnician service; mecatronist; lucrători în producţie – procesare produse din carne.

În acelaşi timp, în Malta sunt disponibile 20 locuri de muncă pentru: şofer taxi, în Polonia – 18 locuri de muncă pentru: montator construcţii; director vânzări, în Italia – 15 locuri de muncă pentru: asistent medical, în Olanda – 6 locuri de muncă pentru: electrician; instalator; medic veterinar de urgenţă; căpitan secund; căpitan navă; inginer mecanic, iar în Austria – 5 locuri de muncă pentru tehnician producţie, conform agerpres.ro.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă Spaţiul Economic European pot consulta ofertele accesând www.anofm.ro/EURES.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Ministrul Economiei, Ştefan Radu-Oprea: Progresul nu poate exista fără un parteneriat public-privat solid, construit pe fundamente sănătoase

Publicat

in

Potrivit ministrului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, progresul nu poate exista fără un parteneriat public-privat solid şi doar printr-o strânsă colaborare vor putea fi îndeplinite obiectivele stabilite atât pe termen scurt, cât şi pe termen mediu şi lung.

Acesta a participat marţi la şedinţa Consiliului Consultativ al Turismului (CCT), organizată la sediul central al instituţiei.

„Progresul nu poate exista fără un parteneriat public-privat solid, construit pe fundamente sănătoase, în cadrul căruia iniţiativele să pornească din ambele sensuri. Doar printr-o strânsă colaborare vom putea să ne îndeplinim obiectivele stabilite atât pe termen scurt, cât şi pe termen mediu şi lung!”, a spus Oprea în debutul şedinţei.

Conform unui comunicat al MEAT, şedinţa de lucru a CCT a oferit cadrul pentru a dezbate o serie de subiecte de interes pentru industria de turism. Unul dintre acestea a fost lista târgurilor internaţionale de profil la care Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) va participa, cu pavilion naţional, în anul ce va urma.

„Suplimentar faţă de cele 7 pieţe ţintă europene, care sunt prioritare pentru promovarea destinaţiei noastre, a fost explorată în discuţii inclusiv posibilitatea de a extinde prezenţa ţării noastre şi la o serie de manifestări expoziţionale din Asia sau America de Nord. În acest sens, CCT va analiza oportunităţile şi va livra instituţiei propuneri relevante, în ordinea importanţei, astfel încât România să poată participa la toate evenimentele de interes pentru promovarea sa”, se menţionează în comunicat.

Printre alte teme de interes, se află şi Strategia Naţională a României pentru Dezvoltarea Turismului. Astfel, în cadrul dialogului, a fost evidenţiată necesitatea integrării şi armonizării propunerilor formulate de către reprezentanţii mediului privat, astfel încât documentul programatic naţional să corespundă nevoilor reale ale industriei de profil. Ulterior, aşa cum a precizat ministrul Ştefan-Radu Oprea, va fi conturată o strategie complementară, dedicată activităţilor de marketing, astfel încât destinaţia noastră să poată fi promovată în mod eficient, atât intern, cât şi pe pieţele internaţionale.

Pe agenda şedinţei, s-a aflat şi iniţiativa MEAT de a interzice promovarea structurilor de cazare neclasificate pe platformele online care oferă servicii de intermediere între turişti şi proprietarii care îşi închiriază locuinţele pe termen scurt, în regim hotelier.

Iniţiativa ţine cont de prevederile regulamentului 2022/0358 al Comisiei Europene, aflat în curs de aprobare.

„În acest sens, membrii CCT au formulat o serie de propuneri, care vor fi integrate şi armonizate în proiectul de act normativ, care în scurt timp va fi publicat, spre consultare publică, pe site-ul instituţional”, subliniază sursa citată.

Totodată, în cadrul reuniunii a fost agreată crearea unui grup de lucru dedicat înfiinţării şi operaţionalizării Organizaţiei de Management al Destinaţiei, la nivel naţional.

De asemenea, cu această ocazie a fost realizată şi o scurtă prezentare a programului „România Atractivă”, coordonat de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), prin intermediul căruia va fi dezvoltată o platformă online, dedicată promovării celor 12 rute cultural-turistice, regăsite în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. În context, invitaţii din partea MIPE, prezenţi la întâlnire, au explicat că următorii paşi pentru definitivarea proiectului sunt reprezentaţi de crearea unei identităţi vizuale pentru acesta, precum şi de stabilirea conţinutului specific, informează AGERPRES

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend