Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Membri ai comunităţii de italieni din Greci au primit titlul de ‘Cetăţean de onoare’

Publicat

in

Un profesor universitar emerit, un contraamiral de flotilă şi un om de afaceri, născuţi în comunitatea de italieni din localitatea Greci, stabiliţi acum în alte judeţe ale ţării, au primit, sâmbătă, titlul de “Cetăţean de onoare” al comunei din partea autorităţilor locale, potrivit agerpres.ro.

Comuna Greci din judeţul Tulcea se recomandă drept singura comunitate rurală compactă de italieni din România, unii dintre ei fiind urmaşii “paşaportarilor”, pietrari angajaţi la finele secolului al 19-lea la carierele din apropiere, însă din comunitatea de altădată au mai rămas doar costumele tradiţionale ale ansamblului folcloric, potrivit preşedintelui organizaţiei judeţene a Comunităţii italienilor, Salvatore Vals.

Primarul comunei Greci, Nicolae Mocanu, a explicat decizia Consiliului Local de a înmâna cele trei titluri de onoare prin necesitatea revenirii la normalitate.

“Într-o lume în care scara valorilor e întoarsă invers am considerat un astfel de pas ca un gest de normalitate. Ne-am săturat să vedem aşa-zisele modele care ne sunt prezentate şi ne-am gândit să luăm atitudine şi să prezentăm adevăratele modele. Faptul că sunt aleşi aceşti trei oameni e datorită calităţilor lor. Provin din trei medii absolut diferite, un medic de frunte, un militar de carieră şi un prosper om de afaceri”, a declarat pentru AGERPRES primarul Nicolae Mocanu.

Contraamiralul de flotilă şi comandantul Bazei logistice navale Pontica din Constanţa, Victor Gîdiuţă, s-a născut în anul 1964, într-o familie cu cinci copii şi a urmat toate etapele unei cariere militare în Forţele Navale.

“Cred că un ofiţer de marină îşi doreşte în primul rând să devină comandant de navă. Eu am avut acest noroc, privilegiu şi binecuvântare să ajung de la o navă purtătoare de rachete de capacitate mică de 200 de tone, să trec pe o navă de 500 de tone, iar apogeul l-am atins când am ajuns comandantul fregatei Mărăşeşti, o navă de 5.000 de tone, cea mai mare navă românească construită în ţară, cu un echipaj de peste 200 de oameni. Cred că acesta este visul oricărui ofiţer de marină. Nu regret nimic din ce am făcut, am făcut totul cu drag, cu devotament, cu dăruire pentru meseria aleasă şi viaţa m-a răsplătit. Am ajuns pe o funcţie de amiral, de general, la o unitate foarte mare, cu foarte mulţi oameni, o structură cu 11 unităţi subordonate dispersată în patru judeţe pe care sunt fericit că o conduc”, a declarat pentru AGERPRES Victor Gîdiuţă.

Referindu-se la distincţia primită din partea consilierilor locali ai comunei Greci, contraamiralul de flotilă care, printre altele, a reînfiinţat liceul de marină s-a arătat onorat de aceasta.

“Este o bucurie deosebită şi o mare onoare. Le mulţumesc tuturor celor care au crezut în mine că sunt reprezentativ pentru această comunitate”, a afirmat Gîdiuţă, în timpul festivităţii de premiere.

La rândul lui, Victor Iancu, în vârstă de 84 de ani, om de afaceri care a pus bazele singurei societăţi din judeţul Tulcea autorizată de statul român pentru activităţi de transport marfă şi persoane pe Dunăre, şi-a amintit rădăcinile multinaţionale. Bunicii din partea mamei au venit din Italia în anul 1895 să muncească la cariera de piatră Iacobdeal, acum un lac, iar acolo s-a născut mama lui, în anul 1915.

“Tatăl meu s-a născut într-o familie de bulgari şi sârbi şi nu ne-a interzis să vorbim o anumită limbă. Primele cuvinte le-am învăţat de la mama care vorbea italieneşte. În grupurile de copii vorbeam italieneşte, jucam jocuri din Italia. Dar dintre copii, doar eu şi sora mea am învăţat această limbă. A fost o perioadă o grădiniţă a italienilor, dar s-a desfiinţat în anul 1948”, a povestit Victor Iancu.

El a mai spus că biserica din satul Greci a fost construită de italieni şi a fost sfinţită în anul 1912.

“De fapt, unitatea italienilor s-a menţinut în jurul bisericii. Erau tendinţe şi atunci ca italiencele să se căsătorească tot cu italieni, dar viaţa şi-a spus cuvântul şi acum nu ştiu dacă mai sunt două sau trei familii de italieni puri”, a menţionat acesta.

Şi Casa de cultură din sat, cea care a găzduit festivitatea de decernare a titlurilor de “Cetăţean de onoare”, a fost construită de un pietrar italian. Acum, este modernizată, dar comunitatea din Greci se deosebeşte prin elemente de arhitectură specifice, potrivit lui Victor Iancu.

“În comuna Greci, nu o să vedeţi nicio curte cu gard fără temelie din piatră, nu o să vedeţi casă fără temelie din piatră, o poartă fără stâlpi din granit”, a mai spus Iancu.

Profesorul universitar emerit Tudorel Ciurea a terminat şef de promoţie Facultatea de medicină din Craiova şi a urmat apoi toate etapele pe linie academică şi de asistenţă medicală, acum fiind directorul Centrului de cercetare în gastroenterologie a Universităţii de medicină şi farmacie din Craiova, instituţie de învăţământ pe care a fondat-o în anul 1998.

“Am crescut înconjurat de italieni. Mi-am trăit copilăria la poalele vârfului Ţuţuiatu şi am fost înconjurat de familii de italieni. Ei au fost un exemplu de formare în viaţă şi m-au iubit fantastic”, a declarat profesorul Tudorel Ciurea, al cărui nume a fost dat în anul 2004 bibliotecii din sat.

El spune că vine în fiecare an în satul Greci.

“Satul s-a schimbat foarte mult din punctul de vedere al infrastructurii, dar a sărăcit în oameni. Este depopulat. Când vin în fiecare an în jurul datei de 15 august, atunci parcă sunt mai mulţi oameni”, a remarcat profesorul Tudorel Ciurea.

De altfel, trei elevi ai şcolii generale au primit din partea profesorului universitar emerit premii constând în sume de bani şi pungi cu cadouri, printre aceştia fiind şi Carmen Maria Grigoraş, care a terminat clasa a VIII-a cu media generală 10.

În opinia preşedintelui Comunităţii italiene din Tulcea, Salvatore Vals, urmaş al italienilor care au construit biserica din sat, perioada de înflorire a satului Greci a fost cea interbelică, atunci când comunitatea de italieni număra circa 1.000 de persoane.

“Numele comunei derivă de la o populaţie greacă de aici. Prin 1819-1820, ea a fost colonizată pe Valea Grecilor şi cultiva ceapă şi usturoi. Pentru că negustorii din raiaua Brăilei şi a Măcinului mergeau acolo să se aprovizioneze şi spuneau că merg la greci, aşa a rămas şi numele localităţii. Populaţia majoritară era formată din colonişti de origine română sau vechi români care veneau cu oile în transhumanţă, iar restul turci. La ora actuală, prin comună sunt nişte zone, foste cimitire turceşti, care acum arată ca nişte mormane de piatră risipite colo-colo. Erau trei cimitire musulmane, iar unul dintre ele era chiar în faţa actualei biserici romano-catolice. Acum cimitirul este acoperit de case, iar oamenii când mai sapă prin curţi dau de morminte. Pe un alt cimitir musulman este o livadă”, a arătat Salvatore Vals.

Unul dintre obiceiurile care s-au păstrat în comunitate vreme îndelungată şi despre care şi-a amintit este prepararea salamului.

“Decembrie era o perioadă în care lumea trăia acasă şi trăia din ce a muncit vara. Oamenii mergeau la Brăila să cumpere maţe de vită şi carne de viţel. Era un adevărat ceremonial când se făcea salam. Se reuneau patru sau cinci familii şi mergeau de la o casă la alta, iar într-o săptămână făceau acest salam. S-a păstrat mult timp obiceiul, dar majoritatea bărbaţilor au trecut la Domnul. Cei care mai trăiesc au plecat în Italia şi vin doar în luna august, când e vacanţă şi când fac evenimente personale, nunţi, botezuri”, a amintit Salvatore Vals.

La fel ca primarul comunei Greci, preşedintele comunităţii italienilor din judeţul Tulcea consideră că acum puţini mai păstrează obiceiurile tradiţionale.

“Realitatea crudă este că astăzi tot mai puţin se ţin aceste obiceiuri. Am avut o formaţie de dans, Alegria, copiii au crescut, au plecat la facultate, iar din formaţie au rămas costumele. Sunt persoane inimoase care încearcă să facă proiecte în cadrul cărora să se reactiveze cât de cât ce a fost, dar dacă organele locale nu vor sprijini proiectele, viitorul este sumbru şi va fi o pierdere atât pentru comunitate, cât şi pentru România”, a menţionat Salvatore Vals.

Chiar şi în aceste condiţii, profesorul universitar emerit Tudorel Ciurea speră ca lucrurile să se schimbe.

“Sper că se vor întoarce mulţi italieni acasă, în Greci. Acest necaz mondial (pandemia de COVID-19 – n.r.) îi va determina pe mulţi consăteni să se întoarcă. Verişoara mea care este la Milano a remarcat sărăcia de acolo şi mi-a zis că oamenii nu au unde să lucreze. Istoric vorbind, comunitatea de italieni din Greci se datorează unor perioade grele de acolo. Fiind gospodari şi foarte buni pietrari au venit în România şi au făcut această comunitate. Eu aşa sper, că se vor întoarce”, a mai spus profesorul universitar Tudorel Ciurea.

Prezent la eveniment, deputatul Andi Gabriel Grosaru, reprezentantul italienilor în Parlamentul României, a apreciat acţiunea autorităţii locale.

“Criza din ultimul an ne-a oprit fizic activităţile, dar în mediul online am desfăşurat mai multe acţiuni. Evenimentele de acest gen ne dau posibilitatea de a ne întâlni după o perioadă grea de distanţare fizică. Avem proiecte de dezvoltare”, a menţionat deputatul.

În timpul festivităţii, a fost prezentată şi expoziţia de pictură “Pe cărări hercinice”, semnată de Pier Bertig, cu lucrări care prezintă peisaje şi oameni din Munţii Măcinului.

“Pe cărări hercinice, am copilărit şi de aici am amintiri. Satul Greci pentru mine înseamnă acasă, energie cu care mă încarc de fiecare dată când vin aici, o dată pe lună”, a declarat artistul Pier Bertig.

Expoziţia cu vânzare va fi deschisă publicului până duminică seara la Casa de cultură din satul Greci, lucrările care nu vor putea fi vândute urmând cel mai probabil să poată fi vizionate în Centrul de informare turistică al Administraţiei Parcului Naţional Munţii Măcinului.

Loading

NATIONAL

Larisa Iordache a anunțat că va avea o fetiţă

Publicat

in

Multipla campioană la gimnastică Larisa Iordache, retrasă din activitate în decembrie 2021, care la 2 a anunţat că va deveni mamă pentru prima oară, va avea o fetiţă.

“Esteeee fetiţăăăăă. Ne-am privit şi am ştiut că iubirea noastră va prinde acum forma celei mai preţioase minuni. Te aşteptăm cu inima plină de bucurie, micuţa noastră!“, a scris Larisa pe Facebook, într-o postare în care apare alături de soţul ei Cristian Chiriţă.

Fosta gimnastă, în vârstă de 27 de ani, s-a căsătorit cu Cristian Chiriţă la 8 iunie.

Ea fost cerută de soţie în prima zi a anului. Larisa Iordache şi Cristian Chiriţă, campion naţional la tenis de masă, şi-au făcut publică relaţia în aprilie 2023.

Multiplă campioană europeană şi mondială, precum şi medaliată cu bronz la JO din 2012, Larisa Iordache şi-a încheiat cariera la finalul lui 2021.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Facebook se implică în alegerile din Moldova: Decizie în premieră la scrutinul prezidențial

Publicat

in

Meta a anunțat că a eliminat o rețea de conturi care viza vorbitorii de limbă rusă din Republica Moldova înainte de alegerile din 20 octombrie, pentru încălcarea politicii companiei privind conturile false, transmite Reuters.

Conturile Meta false au postat critici la adresa președintelui Maia Sandu, a politicienilor proeuropeni și a legăturilor strânse dintre Moldova și România și au susținut partidele pro-ruse din Moldova, a declarat compania.

Meta a declarat că a eliminat șapte conturi de Facebook, 23 de pagini, un grup și 20 de conturi de pe Instagram pentru încălcarea politicii sale privind conturile false, scrie mediafax.ro.

În Chișinău, autoritățile au anunțat că au blocat 15 canale ale aplicației de mesagerie Telegram pentru că încălcau legile privind finanțarea partidelor politice.

Poliția moldovenească a declarat joi că a percheziționat locuințele liderilor legați de omul de afaceri Ilan Șor, ca parte a unei anchete penale privind fraudarea alegerilor. Poliția a spus că zeci de mii de alegători au fost plătiți prin intermediul conturilor dintr-o bancă rusească pentru a vota „nu” în cadrul unui referendum privind aderarea la UE organizat în paralel cu alegerile prezidențiale.

Președinta proeuropeană Maia Sandu își dorește un al doilea mandat în alegeri și a numit referendumul privind aderarea la blocul celor 27 de membri drept piatra de temelie a politicilor sale.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Vești proaste de la meteorologi. Temperaturile scad brusc și nici ploile nu vor lipsi în acest weekend: Care sunt zonele afectate

Publicat

in

O avertizare cod galben de vreme severă este în vigoare din această dimineață până diseară în 14 județe. Alerta meteo preconizează intensificări ale vântului și este valabilă între 12 octombrie, ora 06, și 12 octombrie, ora 21. Potrivit ANM, pe parcursul zilei de sâmbătă, aceste fenomene vor afecta Moldova, estul și nord-estul Munteniei, precum și Dobrogea.

Până la ora 21.00, este valabilă o informare de ploi și vânt la nivel național. În sudul și sud-estul țării, se așteaptă averse și descărcări electrice pe arii restrânse. Cantitățile de apă vor varia între 10 și 15 l/mp, iar izolat pot depăși 25 l/mp. Vântul va avea intensificări în regiunile estice și local în cele sud-vestice, cu viteze ce vor atinge 40-50 km/h.

Unde vor fi temperaturi scăzute pe 12 octombrie

Temperaturile vor scădea semnificativ, în special în sud, est și parțial în centrul țării, unde cerul va fi predominant noros pe parcursul zilei. Vor fi ploi sub formă de aversă pe arii extinse în Dobrogea, Muntenia și estul Olteniei, unde izolat cantitățile de apă vor atinge 10-15 l/mp. De asemenea, ploi slabe se vor înregistra și în Transilvania și Moldova. În restul zonelor, cerul va fi mai mult senin.

Vântul va sufla slab până la moderat, dar va intensifica în timpul zilei în regiunile estice și sud-vestice, atingând viteze de 40-45 km/h.

În Moldova, estul și nord-estul Munteniei, precum și în Dobrogea, rafalele vor atinge 50-55 km/h. Temperaturile maxime vor varia între 13 și 23 de grade, iar cele minime se vor situa între 3 și 10 grade. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse va fi ceață, iar spre sfârșitul intervalului, în centrul și nord-estul țării, vor fi condiții de brumă. Presiunea atmosferică va fi ușor variabilă în vest, în timp ce în rest va crește.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Petrolul Ploiești împlinește 100 de ani: Meci de gală cu Vitesse Arnhem

Publicat

in

Sâmbătă, Petrolul Ploiești sărbătorește centenarul printr-o serie de manifestări, care vor culmina cu un meci de gală contra echipei Vitesse Arnhem.

„12 octombrie este ziua în care sărbătorim 100 de ani de Petrolul Ploiești. De la ora 12.00 pe străzile din jurul stadionului vom avea parte de streetfood, muzică și o serie de activități”, au anunțat reprezentanții clubului pe pagina de Facebook.

Celebrarea centenarului coincide cu ziua în care se aniversează 58 de ani de la cel mai mare succes din istoria clubului, victoria cu Liverpool.

„12 octombrie 1966 rămâne o dată scrisă cu litere de aur în istoria clubului Petrolul. Din postura de campioană a României, echipa ploieşteană reuşea să o învingă, pe stadionul ”Ilie Oană” (denumit ”Petrolul” atunci), cu 3-1, pe Liverpool, campioana campioanei mondiale de la acea dată, Anglia”, mai spun reprezentanții clubului.

Sâmbătă, de la ora 17.00 se vor deschide porțile arenei „Ilie Oană”, iar la 18.20 vor lua startul evenimentele dinaintea meciului de gală cu gruparea olandeză Vitesse Arnhem.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Preţurile biletelor de la ultimul meci al lui Rafael Nadal au explodat

Publicat

in

Biletele pentru faza finală a Cupei Davis, unde Rafael Nadal se va retrage, se vând pentru sume cuprinse între 2 800 şi peste 50 000 de euro. Faza finală a Cupei Davis are loc la Malaga, în perioada 19-24 noiembrie,

Biletele pentru sfertul de finală dintre Spania şi Olanda au fost deja puse în vânzare timp de două săptămâni. Dar începând de joi, vânzarea biletelor a atins un nivel record, scrie news.ro.

Pe platforma de revânzare Viagogo, cele mai ieftine bilete pentru sferturile de finală ale „La Roja” costă 2 800 de euro, iar unele din zona de mijloc ajung până la 51 000 de euro bucata. Preţurile sunt similare pentru semifinală şi finală.

Din fericire pentru fanii cu bugete mai mici, o parte din cele 10 600 de locuri de pe stadion urmează să fie puse în vânzare după rezultatele din sferturile de finală. Pentru cei mai norocoşi dintre fani, acest lucru înseamnă că pot obţine bilete pentru semifinală sau chiar pentru finală la un preţ standard.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Milioane de euro zac în farmacii. Proiectul lui Alexandru Rafila în cazul unui dezastru nuclear nu a avut rezultatul scontat

Publicat

in

În urmă cu doi, ministrul sănătății Alexandru Rafila anunța o campanie de distribuire gratuită de pastile de iodură de potasiu. 30 de milioane de comprimate pentru șase milioane de euro. Cele mai multe cutii de medicamente zac acum în farmacii.

Cifrele obținute de HotNews.ro în urmă cu un an arătau că primul mare proiect de care și-a legat numele Alexandru Rafila în mandatul său de ministru al Sănătății s-a dovedit un fiasco: doar puțin peste 3% dintre pastilele de iodură de potasiu destinate să fie distribuite populației în cadrul campaniei gratuite – pastile care au costat aproximativ 6 milioane de euro – au ajuns la români.

Ministerul Sănătăţii a început distribuirea către populaţie a medicamentului iodură de potasiu 65 mg comprimate, în scop preventiv, prin intermediul farmaciilor comunitare, în luna iunie 2022, în conformitate cu Ordinul nr. 1.648 privind modalitatea de distribuire a medicamentului iodură de potasiu 65 mg comprimate către populaţie.

Lucrurile nu s-au îmbunătăți prea mult între timp. Ministerul Sănătăţii a precizat la solicitarea News.ro câte comprimate de iodură de potasiu au fost distribuite populaţiei până la data de 11 septembrie 2024, explicând şi procedura prin care se face raportarea.

„Conform legislaţiei în vigoare, în primele 7 zile lucrătoare ale fiecărei luni, farmaciile comunitare înscrise în program trimit către Direcţia de Sănătate Publică în raza căreia se află o situaţie care cuprinde numărul de persoane cărora le-au fost eliberate comprimate de iodură de potasiu 65 mg, precum şi numărul de comprimate eliberate. Astfel, până la data de 11 septembrie 2024, au fost distribuite la nivel naţional 914.899 comprimate de iodură de potasiu 65 mg”, au declarat reprezentanții ministerului.

Un număr similar de comprimate distribuite era anunţat în urmă cu un an de către ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, care estima la „circa un milion” pastilele de iod ridicate de români din farmacii.

„S-au dat circa un milion de pastile, a existat şi o donaţie către Republica Moldova care ne-a solicitat şi ea un ajutor. (…) Ăsta este nivelul de înţelegere la nivelul populaţiei şi atitudinea faţă de prevenţie, pentru că aici am discutat de prevenţie. Nu le-a spus nimeni să le ia, le-a spus să le ia să le ţină acasă şi, în caz de incident sau accident nuclear, să poată să le ia, există o categorie de persoane eligibile”, afirma, în 9 octombrie 2023, la Medika Tv, Alexandru Rafila.

România a donat Republicii Moldova peste un milion de comprimate de iodură de potasiu.

Conform ministerului, scrie News.ro, termenul de valabilitate al comprimatelor de iodură de potasiu este martie 2028.

Anul trecut, Ministerul Sănătății în răspunsul formulat la solicitarea HotNews.ro, arăta că termenul de valabilitate al comprimatelor iodură de potasiu din cadrul campaniei gratuite Sănătății este 31.03.2025.

Reprezentanții ministerului au mai spus că achiziția pastilelor de iodura de potasiu a fost făcută de altă instituție a statului.

„La nivelul Ministerului Sănătăţii nu au fost realizate proceduri de achiziţie pentru iodura de potasiu, acestea realizându-se de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale în baza unei Hotărâri de Guvern aprobate la secţiunea acte normative cu caracter secret, iar numărul iniţial de comprimate achiziţionate de aceasta instituţie este de 30 milioane de comprimate. La data de 11.09.2024 în stocul Direcţiilor de sănătate publică şi a farmaciilor comunitare înscrise în program, se mai aflau 27.936.239 comprimate iodură de potasiu 65 mg, păstrate în farmaciile comunitare”, au precizat reprezentanţii instituţiei

Comprimatele de iodură de potasiu 65 mg care sunt produse de Antibiotice Iaşi se iau numai în caz de incident nuclear şi la indicaţiile autorităţilor. Modalitatea de administrare, dozajul şi grupele de vârstă la care se administrează pastilele sunt explicate într-un ghid de informare generală creat de Ministerul Sănătăţii, care poate fi consultat la adresa: https://oldsite.ms.ro/campanie-distributie-iodura-de-potasiu/

De asemenea cei care vor să solicite mai multe informaţii au la dispoziţie adresa de email iodura@ms.ro.

Cum a ajuns Alexandru Rafila să vrea să distribuie iod

Campania de distribuire gratuită a pastilelor de iodură de potasiu își are originile în primele luni ale lui Alexandru Rafila la conducerea Ministerului Sănătății, peste care s-a suprapus începerea războiului din Ucraina.

În primele săptămâni de război, de teama unui eventual atac nuclear, o parte dintre români au dat iama în farmacii după pastile de iod, iar într-o primă fază, Ministerul Sănătății nu a reacționat în niciun fel, cu toate că iodul luat „după ureche” poate face mai mult rău decât bine.

Relativ târziu și cu pandemia aflată pe sfârșite și transformată peste noapte într-o temă lipsită de interes, Rafila a început să vorbească îndelung, în toate aparițiile sale publice și în special în emisiunile tv, despre iod. O vreme, iodul a devenit, practic, tema favorită a ministrului Sănătății.

Alexandru Rafila a promis în primăvara anului 2022 o campanie gratuită de distribuire a pastilelor de iod, însă campania a început cu stângul: deși Antibiotice Iași a produs în regim de urgență 30 de milioane de comprimate de iodură de potasiu, Rafila nu a reușit să îi convingă pe medicii de familie să distribuie pastilele.

Refuzul medicilor de familie – care au motivat că aglomerația și birocrația iscate ar fi riscat să blocheze activitatea medicală a cabinetelor – a dus la întârzierea începerii campaniei.

Abia în vara anului 2022, în iunie – iulie, Ministerul Sănătății anunța începerea campaniei gratuite de distribuire a iodului, dar nu prin medicii de familie, ci prin farmacii. Procedura nu i-a exclus însă nici pe medicii de familie – pastilele de iod pot fi eliberate gratuit într-o serie de farmacii (nu în toate) dar numai cu rețetă de la medicul de familie.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend