Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

MedLife își consolidează poziția în Moldova și anunță semnarea unei noi tranzacții: Antares Clinic

Publicat

in

MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță semnarea achiziției pachetului integral al grupului de clinici Antares Clinic, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii medicale private din Moldova. 

  • Integrarea clinicilor Antares în Grupul MedLife va oferi pacienților din nord-estul țării acces la medici buni și la soluții complete de diagnostic, atât în regim fee for service, cât și în regim de abonamente medicale.
  • Odată cu această nouă achiziție, MedLife va ajunge la 18 clinici și laboratoare, fiind cea mai mare rețea de diagnostic la nivelul Moldovei. Dincolo de consolidarea regională, MedLife își reconfirmă poziția de lider de piață, având cea mai mare infrastructură medicală la nivel național.

Antares Clinic activează pe piața de servicii medicale private din 2006 și oferă pacienților o gamă largă de investigații, de la consultații multidisciplinare pentru peste 25 de specialități medicale și servicii de laborator, la investigații imagistice complexe. Grupul are în componență 3 unități de mari dimensiuni în regim ambulatoriu situate în orașele Piatra Neamț, Botoșani și Onești, toate dotate cu echipamente performante în zona de imagistică, precum și 2 laboratoare situate în Piatra Neamț și Botoșani.

Potrivit reprezentanților companiei, în 2023 unitatea a înregistrat o cifră de afaceri de 18,3 milioane de lei. 

“Prin această achiziție ne consolidăm poziția în Moldova, fiind o zonă de interes strategic pentru noi. Am început să contribuim la dezvoltarea acestei piețe încă din 2014 odată cu inaugurarea unei clinici de mari dimensiuni în municipiul Iași. Ne-am completat ulterior serviciile de ambulator cu cele de laborator și spitalizare de zi, oferind abonaților dar și pacienților fee for service servicii medicale integrate. Odată cu această tranzacție, vom extinde facilitățile de diagnostic pentru pacienții din nord-estul țării și nu numai. Avem cea mai mare rețea de unități medicale proprii la nivel național fiind prezenți deja în toate orașele cu peste 150.000 locuitori. Suntem mândri să reconfirmăm pe această cale investitoriilor și acționarilor noștri că am respectat promisiunea de a deveni un sistem medical privat alternativ de diagnostic și tratament cu o infrastructură medicală națională. Vom continua să ne consolidăm poziția și sperăm să mai anunțăm și alte achiziții până la sfârșitul anului”, a declarat Mihai Marcu Președinte și CEO MedLife Grup. 

“Activăm pe această piață de aproape 2 decenii și am încercat permanent să îmbunătățim gama de investigații, oferind pacienților servicii de calitate. Pentru noi, parteneriatul cu MedLife reprezintă o etapă importantă în evoluția companiei. Ne bucurăm să ne alăturăm grupului lider de piață, aliniindu-ne astfel la standarde înalte de calitate și beneficiind de experiența și cunoștințele atât medicale, cât și de management ale acestuia. 

De altfel, în pofida semnării pentru preluarea integrală a companiei, managementul se păstrează. Sunt onorat să rămân în continuare alături de echipă și să contribui la dezvoltarea pe mai departe a acestui business în cadrul grupul MedLife. Avem planuri mari în ceea e privește extinderea în orașele din proximitate”, a declarat dr. Dorel Cosma, medic primar radiologie imagistică medicală, fondator Antares Clinic.

În prezent, MedLife este operatorul cu cel mai mare portofoliu de achiziții pe piața medicală din România având, totodată, și cel mai mare know-how în ceea ce privește integrarea unui business antreprenorial dezvoltat de medici români, precum și scalarea acestuia la nivel regional sau chiar național. Compania a anunțat în martie a.c. suplimentarea cu 50 milioane de euro a creditului sindicalizat, până la valoarea de 268,3 milioane euro, noile fonduri urmând să fie utilizate cu precădere pentru achiziții.  

Grupul MedLife a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri pro-formă de 453 milioane euro în creștere cu 25% față de 2022.

***

Despre Sistemul Medical MedLife

Sistemul Medical MedLife a pornit acum aproape trei decenii, s-a dezvoltat sănătos și a devenit cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România. Antreprenorii români, care au pus bazele acestei companii, au investit și s-au implicat pentru a aduce schimbare în sistemul de sănătate românesc, au crezut în inovație și au îndrăznit să țintească cât mai sus, pentru a oferi pacienților români calitate, profesionalism, grijă și respect pentru nevoile lor.

Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare bază de clienţi corporate pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din ţară. Este, de asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, unul dintre cei mai mari jucători de servicii medicale private din Europa Centrală și de Est.

Grupul MedLife are un istoric de succes în ceea ce privește atât creșterea organică, cât și creșterea prin achiziții. Echipa sa puternică si experimentată de management a fost capabilă să creeze și să gestioneze aceste oportunități de creștere, dobândind cunoștințe și experiență valoroase, care să îi permită găsirea celei mai bune căi pentru continuarea cu succes a extinderii.

Fiind o companie românească cu tradiție, MedLife a ales să se listeze la Bursa din România, fiind un model al listărilor pe piața locală de capital. A deschis orizonturi, iar prin guvernanța corporativă pe care o are implementată, a inspirat și alte companii locale spre a porni pe acest drum și a ajuta la dezvoltarea capitalului românesc și a economiei. Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București, Categoria Premium, având simbolul de tranzacționare ″M″.

În perioada de pandemie MedLife a reușit să joace un rol esențial în societate și să capete un statut de lider în monitorizarea pandemiei prin implicarea activă în zona de cercetare. Compania continuă să investească în proiecte cu impact asupra comunității locale în tehnologie și infrastructură. Creează locuri de muncă și dezvoltă un ecosistem care contribuie la dezvoltarea și menținerea unei Românii sănătoase.

Articol susținut de MedLife

Loading

DIVERSE

Cum vor petrece sărbătorile de iarnă Alina Sorescu și Alexandru Ciucu: „Perioada grea nu s-a încheiat. O să fie împărțită vacanța”

Publicat

in

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu s-au luptat trei ani pentru custodia celor două fetițe, Raisa și Carolina. La final, judecătorii i-au dat câștig de cauză artistei, însă relațiile dintre ea și fostul soț rămân în continuare tensionate.

Citește și: Psihologul Radu Leca, despre destrămarea căsniciei dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu: „Pentru un cuplu tânăr, divorțul nu bate la ușă, intră direct”

Alina Sorescu: „Comunicarea mea cu fostul soț este minimă”

De Sărbători, solista de abia așteaptă să petreacă timp prețios cu cele două fiice ale ei, vacanțele fiind împărțite în mod echitabil între ea și fostul soț. „O să fie o vacanță împărțită că așa este în situațiile acestea. Practic, vacanța de iarnă a fetițelor e împărțită în două. Eu și fetele vom fi împreună de Revelion„, a spus Alina Sorescu, pentru Click.ro.

Cântăreața susține că Alexandru Ciucu a vrut să schimbe programul fetelor, declarând că are un venit foarte mic doar pentru a plăti o pensie alimentară modică.

„Încerc să fiu bine, nu înseamnă că perioada grea s-a încheiat. A fost și este în continuare multă suferință pentru mine și pentru fete, lucrurile astea nu se pot șterge cu buretele. Încerc totuși să fiu bine pentru fete, datorită lor, datorită muncii mele și datorită oamenilor care mă susțin. 

Situația este în continuare grea! Lucrurile nu s-au liniștit. Urmăm ultima hotărâre judecătorească conform căreia fetițele petrec cu tatăl lor o săptămână într-o lună și două week-end-uri. Încerc să fiu acolo lângă fete, să fiu alături de ele, în permanență să le susțin din toate punctele de vedere. 

Dialogul cu fostul soț este strict în ce privește momentul în care fetele merg la el. Comunicarea noastră este minimă. Nu avem o comunicare mai mult de atât și nici nu poate fi cazul de mai mult”, a mai spus Alina Sorescu.

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Ce reprezintă cifrele de pe butonul frigiderului. Cum funcționează, de fapt, reglajul de temperatură

Publicat

in

Foarte mulți români consideră că butonul de reglare din interiorul frigiderului setează direct temperatura aparatului. Totuși, în realitate, el nu controlează temperatura în mod direct, ci durata de funcționare a compresorului, componentă responsabilă de răcirea aerului din interior.

Ce reprezintă cifrele de pe butonul frigiderului

Un utilizator de pe TikTok, sub numele @t.lifehackeng, a explicat cum funcționează mecanismul de răcire a frigiderului și a dezvăluit modul în care trebuie folosit butonul.

„Butonul cu numere de la 1 la 5 nu modifică temperatura, ci reglează cât timp lucrează compresorul. La nivelul 1, compresorul funcționează mai puțin, deci frigiderul răcește mai slab și consumă mai puțină energie.

Citește și : Omleta cu care Andra Măruță se răsfață la micul dejun. Ingredientul secret care te duce cu gândul la copilărie

La nivelul 5, compresorul lucrează aproape continuu, asigurând o răcire mai intensă, dar și un consum mai mare de curent electric.”, a precizat acesta.

@t.lifehackeng Refrigerator working better now. My friend from the USA told me this trick #LifeHack #refrigerator #usa ♬ original sound – T.Lifehack Eng

Reglajul acestui buton trebuie adaptat în funcție de sezon și de cantitatea de alimente depozitate, astfel:

  • Vara, când temperatura ambientală este mai ridicată, sunt recomandate setările 4-5, pentru a menține o răcire eficientă.
  • În sezonul rece, de obicei, nivelurile 2-3 sunt suficiente.
  • Dacă frigiderul este foarte plin, poate fi necesară creșterea nivelului, pentru a asigura o răcire uniformă a tuturor alimentelor.

„Butonul nu face frigiderul mai rece sau mai cald, ci doar decide cât timp compresorul funcționează. Când aparatul este liniștit, compresorul nu lucrează. Când se aud zgomote, înseamnă că frigiderul răcește”, explică tiktokerul.

Pentru verificarea temperaturii reale din interior, puteți folosi un termometru. Specialiștii au demonstrat că temperatura optimă pentru conservarea alimentelor se situează între +2°C și +8°C.

Citește și : Care este cea mai bună pâine. Ajută la digestie și oferă energie pe tot parcursul zilei

O utilizare corectă a butonului de reglare contribuie nu doar la păstrarea alimentelor în siguranță, ci și la reducerea consumului de energie. De asemenea, citirea instrucțiunilor aparatului și ajustarea setărilor în funcție de sezon pot prelungi durata de viață a frigiderului.

Cât de frecvent trebuie să dezgheți frigiderul

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Cronologia ultimelor zile din viața lui Emeric Ienei. Ce s-a întâmplat înainte ca marele antrenor să se stingă din viață

Publicat

in

Emeric Ienei a murit miercuri, 5 noiembrie, la vârsta de 88 de ani, în timp ce se afla locuința sa din Oradea. Marele antrenor al Stelei, cu care a câștigat Cupa Campionilor Europeni pe sfânta dată de 7 mai 1986, se confrunta cu mai multe probleme de sănătate și nu mai fusese la un meci de fotbal septembrie 2023.

Cronologia ultimelor zile din viața lui Emeric Ienei

Emeric Ienei a fost internat încă de luna trecută în Spitalul Județean din Oradea, însă starea sa de sănătate s-a degradat treptate. Medicii au făcut tot posibilul să îl stabilizeze și să îl pună pe picioare, însă corpul fostului antrenor nu a mai rezistat.

„A fost internat, prin serviciul nostru, în data de 16 octombrie, cu afectare respiratorie care, în contextul său medical – cu multe probleme anterioare – era într-o formă gravă”, a explicat dr. Hadrian Borcea, șeful UPU Oradea.

Emeric Ienei a fost externat din spital după o săptămână de tratament și era destul de slăbit, astfel că nu a mai rezistat. La numai câteva zile de când a revenit acasă, fostul antrenor a murit în locuința sa din Oradea, pe 5 noiembrie 2025, la vârsta de 88 de ani.

Citește și : David Popovici s-a afişat alături de Inna. „Toţi prietenii mei vor fi geloşi”

Marele antrenor a fost internat și în 2024 la Institutul Inimii din Cluj, unde i s-a implantat un stimulator cardiac după ce s-a descoperit că are o problemă privind ritmul inimii.

„După implantarea stimulatorului, clinic, a fost net mai bine, hemodinamic mai bine. Dacă înainte era țintuit la pat, ulterior s-a plimbat pe coridoare și în câteva zile a plecat acasă”, a declarat dr. Horia Roșianu, medic primar cardiolog, la acea vreme.

În ultimii ani, fostul mare antrenor a dus o viață discretă, afectat de probleme de sănătate. După pierderea soției sale, fosta mare scrimeră Ileana Gyulai — campioană mondială și dublu medaliată olimpic —, în 2021, starea sa s-a deteriorat vizibil. Cei doi erau adesea văzuți împreună, plimbându-se prin Oradea.

În septembrie 2023, Emeric Ienei a fost prezent pentru ultima dată pe un stadion, la meciul de Cupa României dintre FC Bihor și FCSB, unde a fost aplaudat de peste 10.000 de oameni. Nu a mai putut participa, însă, la meciul de retragere al Generației de Aur, din cauza problemelor de sănătate, primind acasă o plachetă omagială.

O viață marcată de succes profesional

Născut la 22 martie 1937, în județul Arad, Emeric Jenei și-a început cariera ca jucător la UTA Arad, iar din 1957 a îmbrăcat tricoul Stelei București, pentru care a evoluat peste 250 de meciuri. După retragerea din activitate, a rămas în familia Stelei, unde avea să scrie istorie.

Pe 7 mai 1986, la Sevilla, Steaua învingea FC Barcelona după o finală istorică, decisă de paradele miraculoase ale lui Helmuth Duckadam. Emeric Jenei a devenit atunci primul antrenor român care a câștigat cel mai important trofeu al fotbalului european de cluburi, o performanță neegalată până astăzi.

Citește și : Ameninţare brutală la adresa lui Gigi Becali. „Vreau să-i iau totul! Să se desfiinţeze FCSB!”

După gloria din 86, Emeric Jenei a dus România înapoi la Mondial, în Italia ’90, deschizând drumul „Generației de Aur”.

A revenit la Națională în 2000, pentru încă o poveste frumoasă la Euro. La aproape 40 de ani după ce a cucerit Cupa Campionilor cu Steaua, Emeric Ienei a încetat din viață, acasă, în Oradea.

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Marcel Ciolacu, înaintea congresului PSD: „USR trebuie să plece din această coaliție”

Publicat

in

Aproximativ 3.000 de delegați vor alege, vineri, în timpul congresului, echipa de conducere a PSD. Lista lui Sorin Grindeanu cuprinde 27 de membri, inclusiv patru prim-vicepreședinți și vicepreședinți pe domenii cheie precum administrație, educație, economie, mediu, justiție și dezvoltare regională.

„Începem un nou capitol pentru Partidul Social Democrat și pentru România”, a fost mesajul lui Sorin Grindeanu înaintea congresului formațiunii, care va avea loc vineri.

Mișcare de forță a lui Sorin Grideanu la congresul PSD cu 3.000 de delegați. Social-democrații nu i-au invitat nici pe președintele Nicușor Dan, nici pe liderii Coaliției

„Mâine începem un nou capitol pentru Partidul Social Democrat și pentru România”, afirmă Grindeanu, subliniind că acesta trebuie să fie unul „bazat pe responsabilitate, unitate și soluții pentru români și economia românească”.

„Congresul PSD este despre recunoașterea propriului drum și despre așteptările pe care fiecare membru le are de la conducerea celei mai mari forțe politice de centru-stânga din România”, adaugă Grindeanu.

Totodată, el atrage atenția că PSD trebuie să livreze în continuare ceea ce românii cer: „seriozitate, stabilitate și viziune, în orice context”.

Congresul Extraordinar al PSD, programat pentru 7 noiembrie 2025, va marca prezentarea oficială a echipei de conducere propuse de moțiunea „Uniți pentru români. Puternici, doar împreună!”, condusă de Sorin Grindeanu.

Echipa de conducere a partidului

Liderul PSD va ocupa funcția de președinte al partidului, iar secretarul general va fi Iulian Claudiu Manda.

Echipa de conducere include cinci prim-vicepreședinți: Bogdan-Gruia Ivan, Victor Negrescu, Marius Oprescu și Ionuț-Florin Pucheanu, alături de Corneliu Ștefan.

Citește și: EXCLUSIV Cum se înțelege Daniel Băluță cu Sorin Grindeanu: „Cine ridică sabia, de sabie va pieri”. Ce spune despre o candidatură la șefia PSD: „A fost fair play cu mine, și eu voi fi cu el”

Printre vicepreședinți se numără: Daniel Băluță (Administrație Publică), Adrian-Dragoș Benea (Nord-Est), Gheorghe Cârciu (Identitate Națională & Diasporă), Francisk-Iulian Chiriac (Sud-Est), Mihnea-Cosmin Costoiu (Educație, Cercetare, Digitalizare & AI), Vasile Sebastian Dîncu (Afaceri Europene, Apărare & Siguranța Populației), Andrei Dolineaschi (Economie & Antreprenoriat), și Marius-Alexandru Dunca (Centru).

Alți vicepreședinți se vor ocupa de domenii specifice precum muncă și protecție socială (Doina Elena Fedorovici), București-Ilfov (Gabriela Firea), Sud (Adrian-Ionuț Gâdea), investiții și fonduri europene (Aladin-Gigi Georgescu), mediu și energie (Dumitrița Gliga), agricultură și turism (Romeo-Daniel Lungu), strategie legislativă (Silvia-Claudia Mihalcea), Vest (Laurențiu Nistor), Sud-Vest (Constantin Rădulescu), dezvoltare regională și infrastructură (Gheorghe Șoldan), politici publice și justiție (Adriana-Diana Tușa) și Nord-Vest (Gabriel-Valer Zetea).

 

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Rețeta care a făcut ravagii pe internet! Șaorma de pui la tavă, extrem de gustoasă și simplu de preparat. Ingredientele de care ai nevoie

Publicat

in

Cu toții ne dorim o cină rapidă, gustoasă și sățioasă, așa că dacă ai rămas în pană de idei, am eu o variantă pentru tine: șaorma de pui la tavă. Aceasta se pregătește ușor, cu ingrediente simple, iar rezultatul este unul spectaculos: carne fragedă, sos cremos de usturoi copt și o salată fresh care aduce echilibru în fiecare mușcătură.

Această rețetă a devenit virală pe rețelele de socializare datorită modului simplu de a o prepara, dar  și a rezultatului perfect. Carnea este fragedă, suculentă și aromată, iar sosul de usturoi se completează perfect.

Citește și: Pâine de casă fără frământare. Rețeta este foarte simplă și o poate pregăti oricine, fără experiență în bucătărie

Cum prepari șaorma de pui acasă. Pașii pe care trebuie să-i urmezi

Ingrediente pentru carne:

  • 700–900 g carne tocată de pui
  • 2 linguri pastă de roșii
  • 8 căței de usturoi tocați mărunt
  • 2 lingurițe boia
  • 2 lingurițe chimen măcinat
  • 2 lingurițe sare
  • 2 lingurițe piper negru
  • 1 linguriță turmeric
  • 2 lingurițe pudră de usturoi
  • 1/3 cană pătrunjel proaspăt tocat
  • 1/3 cană coriandru proaspăt (opțional)
  • 1 ceapă mare rasă și bine stoarsă
  • 4 linguri ulei de măsline.

Ingrediente pentru sosul de usturoi:

  • 2 căpățâni de usturoi
  • 1 lingură ulei de măsline
  • 1 linguriță sare
  • 1/4 cană maioneză (opțional)
  • 1/4 cană iaurt grecesc
  • Sucul unei jumătăți de lămâie
  • 1 linguriță boia
  • 1 linguriță piper.

Ingrediente pentru salată:

  • 1/2 ceapă roșie mare, tăiată fin
  • 1 cană roșii cherry, tăiate în sferturi
  • 1/4 cană pătrunjel proaspăt tocat
  • 2 lingurițe sumac
  • Sare, piper și zeamă de lămâie după gust.

Mod de preparare:

  • Se pregătește usturoiul copt: se taie partea superioară a celor două căpățâni, se stropesc cu ulei de măsline și sare, apoi se înfășoară în folie de aluminiu. Se coc la 205°C timp de 45–60 de minute, până devin moi și aurii.
  • Se face amestecul pentru carne: într-un bol mare se combină carnea de pui cu pasta de roșii, condimentele, usturoiul, pătrunjelul, coriandrul și ceapa rasă. Se amestecă bine 2–3 minute până devine o compoziție lipicioasă.
  • Se întinde în tavă: într-un strat uniform de aproximativ 1–1,5 cm. Se trasează linii ușoare cu un cuțit pentru a forma fâșii, se stropește cu ulei de măsline și se coace 12–15 minute. La final, se crește temperatura pentru a obține o crustă aurie și crocantă.
  • Se prepară salata: amestecați legumele tăiate cu sumac, sare, piper și zeamă de lămâie. Lăsați-le câteva minute să se combine aromele.
  • Se face sosul: usturoiul copt se pasează și se amestecă cu iaurt, maioneză, boia, piper și zeamă de lămâie, până rezultă o cremă aromată.
  • Se asamblează wrapurile: lipia se unge cu sos, se adaugă fâșii de carne și o lingură de salată. Se rulează strâns și, pentru un plus de savoare, se rumenește ușor într-o tigaie încinsă.

Citește și: Adi Hădean a dezvăluit rețeta de sütlaç, orezul cu lapte în stil turcesc. Este atât de gustos încât ți se topește gura

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Care este cea mai bună pâine. Ajută la digestie și oferă energie pe tot parcursul zilei

Publicat

in

Care este cea mai bună pâine. Pâinea integrală este considerată de nutriționiști mai bună chiar și decât pâinea cu maia datorită conținutului mare de fibre. De asemenea, se spune că aceasta ne oferă mai multă energie.

Care este cea mai bună pâine. Nutriționiștii ne recomandă să o consumăm zilnic

Reprezentanții Fundației Britanice a Inimii spun despre pâinea integrală că este cea mai bună opțiune pentru cei care mănâncă zilnic pâine.

”Pâinea integrală are un conținut mai ridicat de fibre, un element esențial al unei diete sănătoase. Deși este în regulă să consumi pâine albă ocazional, pentru consum zilnic, opțiunea mai bună este pâinea integrală”, spune nutriționista Victoria Taylor, consultant în cadrul Fundației Britanice a Inimii, potrivit newsweek.ro.

Citește și Mihaela Bilic a dezvăluit care este cea mai sănătoasă pâine din comerț: „Este un aliment de bază și a devenit dintr-o dată sensibil”

Cei care obișnuiesc să consume pâine cu maia ar trebui să fie atenți la cantitatea de sare.

”De asemenea, fiți atenți la conținutul de sare al pâinii. Aceasta este una dintre principalele surse de sare din dietele noastre, iar pâinea preparată în brutării are adesea un conținut mai mare de sare decât cea cumpărată din supermarket. Astfel, deși poate părea mai sănătoasă, pâinea cu maia de la brutărie poate fi mai sărată decât pâinea obișnuită.”, mai spune Victoria Taylor.

Pâinea cu maia este adesea apreciată datorită procesului său lent de fermentare, care folosește un aluat mai bun în loc de drojdie.

Citește și Rețeta de pâine de casă a Jamilei care face furori pe internet. Ai nevoie doar de câteva ingrediente ca să o prepari

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
ACTUALacum 20 de ore

Scandalul apei din Curtea de Argeș: Este sau nu contaminată? AQUATERM SPUNE CĂ NU, DSP ANUNȚĂ VERIFICĂRI – DOCUMENT

După deversarea controlată, dar istorică, a Lacului Vidraru de la începutul săptămânii, locuitorii din Curtea de Argeș au sesizat o...

ACTUALacum o zi

Reușită de excepție a primarului Mogaru: Corbi și Jgheaburi au, în sfârșit, apă curentă și canalizare, după 8 ani de așteptare în domnia familiei Baciu

Comunitatea din Corbi marchează un moment asteptat in zadar pe perioada domniei familiei Baciu: la împlinirea unui an de mandat,...

ACTUALacum 2 zile

Jurnalistul Iulian Uță îl somează pe Ion Mînzînă: „Ai plecat și pe banii mei? Ieși la raport și explică-mi ce ai făcut în sejurul de lux din Spania!”

Jurnalistul Iulian Uță a lansat un atac dur la adresa conducerii Consiliului Județean Argeș, în cadrul emisiunii „Chestiuni Arzatoare” de...

ACTUALacum 3 zile

EA ESTE!!! Femeie din Curtea de Argeș prinsă la furat din magazine – PREFERĂ COSMETICELE

În ziua de 03 noiembrie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Bascov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești,...

ACTUALacum 3 zile

VIDEO | Percheziții de amploare la un liceu din Pitești și două firme din Argeș: 6 mandate de percheziție au fost puse în aplicare

Sunt percheziții, marți, la Liceul Ecologic din Pitești, după ce nu s-ar fi respectat prevederile legale și s-ar fi schimbat destinația unei...

Publicitate

Câmpulung

RECLAMA MONETAG

În Trend