Educatie
Medicul Alexandru Rafila: ‘Era foarte bine ca prima zi de școală să coincidă cu o testare a tuturor elevilor încât riscurile pentru școlari să fie minime’

Publicat
acum 3 aniin
De
admin

Președintele Societății Române de Microbiologie, medicul Alexandru Rafila, a precizat că ar fi bine ca în prima zi de școală după vacanța de două săptămâni să fie testați toți elevii.
„Acum reîncepe şcoala şi o să fie o decizie dificil de luat pentru domnul ministru Cîmpeanu, pentru că există cele două curente: primul, din care fac şi eu parte, cei care vor să menţină şcolile deschise, în condiţii de siguranţă, şi cei care vor să le închidă cu orice preţ”, a declarat Alexandru Rafila la Aleph News.
El spune că, din punct de vedere al sănătăţii publice, pot funcţiona şcolile dacă sunt bine organizate şi oferă condiţii de siguranţă elevilor şi asigură testarea elevilor, cadelor didactice. Rafila mai spune că este importantă testarea: „Eu ştiu că au venit teste, dar nu sunt bine organizaţi”.
„Era foarte bine ca prima zi de şcoală să coincidă cu o testare a tuturor elevilor încât riscurile pentru şcolari să fie minime. Dacă ai cea mai mare proporţie de personal didactic şi nedidactic vaccinată, nu sunt cazuri în şcoală, poţi să faci testare, cred că şcolile îşi pot desfăşura activitatea, dar sigur lucrul acesta trebuie evaluat împreună cu Direcţia de Sănăate Publică locală. Şi atunci pot continua multe dintre şcoli”, a mai precizat Alexandru Rafila.
Conform acestuia, în învăţământul online, lipsa interacţiunii e foarte gravă, traumatizantă şi „o să avem tot mai multe probleme dacă continuăm în acest fel”.
Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a anunţat că vacanţa nu va fi prelungită şi că şcoala va începe pe 8 noiembrie. În următoarele zile, autorităţile vor decide dacă se vor organiza cursuri cu prezenţa fizică sau online.
Vezi și:
Alexandru Rafila susţine că dacă până la sfârşitul anului se vor vaccina încă 3 milioane de români se va ajunge la un grad de imunitate de 75-80%. Acest lucru ar însemna că valurile viitoare ale pandemiei vor fi total diferite de cel de acum.
Poate vrei sa citesti
Zodiile pentru care luna mai va fi una cu adevărat specială. Astrele sunt de partea lor și toată viața li se schimbă în bine
Mihaela Borcea se mărită a doua oară. Când are loc evenimentul și care este condiția impusă la nuntă: „Nu o să fie asta”
Alege o pana si vei afla detalii nebanuite despre personalitatea ta. Esti curios?
Drama prin care trece Ruxandra Luca. Vedeta de la Antena 1 a plecat de acasă cu cei trei copii: „Am zile în care simt că e sfârșitul lumi”
Românii care primesc 719 lei pe lună. Decizia care e valabilă în toată țara. Se acordă timp de doi ani
Plata cu bani cash la supermarket şi benzinărie va fi istorie. Schimbare majoră care va lovi şi România
DIVERSE
Salarii profesori 2025. Ministrul Educaţiei anunţă plata în funcţie de performanţă, cât va primi în mână un debutant

Publicat
acum 2 zilein
24 aprilie 2025

Salarii profesori 2025. Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat joi, despre plata profesorilor în funcţie de performanţă că va anunţa în luna mai propunerea sa, în raportul de diagnostic şi de reforme. El a mai spus că trebuie să ne hotărâm dacă dorim să dăm un alt rol profesorului în societate şi a precizat că salariul trebuie regândit, iar debutantul să pornească de la salariul mediu pe economie, aşa cum au propus sindicatele.
Ministrul Educaţiei a declarat despre plata profesorilor în funcţie de performanţă că a fost o solicitare pe care a făcut-o premierul încă de la constituirea Guvernului.
Salarii profesori 2025. ”Mulţi înţeleg oarecum greşit aceste discuţii. Noi discutăm, în primul rând, despre venitul diferenţiat în funcţie de performanţă. Salariile vin într-un sistem public, salariile sunt pe grillă, ca să spun aşa, şi nu prea ai cum să le diferenţiezi. Filosofia pe care eu o am şi, aşa cum ştiţi, în luna mai, adică nu mai este atât de mult, voi veni cu astfel de propunere, în acest raport de diagnostic şi de reforme, în care voi discuta şi despre acest lucru. Ca idee fundamentală, dacă doriţi să anticipăm unele lucruri, propunerea va fi în felul următor: Salariul de bază trebuie să aibă standarde minimale pe care trebuie să le îndeplineşti dacă este să iei salariul complet, aşa cum apare pe grilă. Iar, pornind de la salariul pe care îl ai pe grilă, în funcţie de indicatori de performanţă, cred că ar trebui să fie două tipuri de indicatori de performanţă. Indicatori care ţin, de exemplu, de aspecte de a fi incluziv, de a lucra în activităţii dificile, în mediile rurale, sau indicatori care ţin de performanţă, succesul la bacalaureat, la examenul naţional, la olimpiade, profesorii să poată să aibă venitul diferenţiat, pornind de la salariul de bază”, a precizat David.
”Cred, în acelaşi timp, şi am spus-o în diverse contexte, că toţi va trebui să ne hotărâm dacă dorim să dăm un alt rol profesorului în societate şi dacă ne hotărâm, salariul trebuie regândit. Debutantul, aşa cum au propus sindicatele, ar trebuit să pornească de la nivelul salariului mediu pe economie şi discutăm de acolo celelalte modificări, în funcţie de vechime şi de grade didactice. În luna mai voi face această propunere într-o manieră mai concretă”, a mai precizat el.
Ministrul Educaţiei: La nivel social se promovează mituri că avem prea mulţi studenţi în România. Noi avem prea puţini studenţi şi prea puţini absolvenţi de studii superioare
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat joi că la nivel social se promovează mituri că avem prea mulţi studenţi în România, dar noi avem prea puţini studenţi şi prea puţini absolvenţi de studii superioare. În populaţia generală procentul este undeva în jur de 16%, în timp ce media europeană este uşor peste 30%, a mai spus ministrul.
Ministrul Educaţiei, Daniel David, s-a referit după şedinţa de Guvern la o hotărâre de guvern legată de planul pentru a preveni abandonul şcolar-universitar.
”Noi întotdeauna când ne gândim la abandon şcolar avem în minte în primul rând componentele legate de abandonul zona preuniversitară. Uităm însă că avem un nivel foarte crescut de abandon şcolar în zona universitară. România, ca să punctez câteva lucruri, are, prin raportare la populaţia generală, cei mai puţini absolvenţi de studii superioare şi lucrul ăsta trebuie înţeles şi să nu mai vorbim, să promovăm mituri, la nivel social se promovează astfel de mituri că avem prea mulţi studenţi în România. Noi avem prea puţini studenţi şi prea puţini absolvenţi de studii superioare. În populaţia generală procentul este undeva în jur de 16%, în timp ce media europeană este uşor peste 30%. Iar în grupa tinerilor, undeva între 24-34 de ani, noi avem în jur de 23%, în timp ce media europeană este 40-43%”, a arătat ministrul.
Daniel David a menţionat că ”avem nevoie de mai mulţi absolvenţi de studii superioare”. ”Dacă nu-i avem, să nu ne mirăm că suntem o societate vulnerabilă la pseudo-ştiinţă, la pseudo-cunoaştere, la pseudo-religie şi că se întâmplă lucrurile pe care le vedem în jurul nostru, manipulări, conspiraţii, care de care mai periculoase”, a adăugat el.
Potrivit ministrului Educaţiei, pentru a creşte numărul de studenţi, printre alte mecanisme, este şi acesta de a preveni abandonul celor care s-au angajat deja în studii universitare şi abandonează pe parcurs.
”Vorbim, de exemplu, la nivel de licenţă, între cei care intră şi cei care-şi obţin diploma de până la anul 40 şi ceva la sută este un număr prea mare. Şi atunci avem acest program, am alocat un buget iniţial din bugetul Ministerului de aproximativ 100 de milioane, în acest an, ca universităţile să vină cu o mulţime de proiecte, cu multe programe prin care să putem controla acest fenomen. Mai avem în Hotărărea de guvern o altă sursă de finanţare pe care va trebui să o definim şi să o identificăm împreună cu Ministerul Fondurilor Europene. Asta încât sunt convins că este un mecanism bun care ajută la prevenirea abandonului universitar şi la creşterea numărului de absolvenţi cu studii superioare în populaţia generală cu impact pozitiv, cred eu, în societate în anii care vor veni”, a completat ministrul.
DIVERSE
Evaluare naţională 2025. Premieră în România, se va organiza şi a doua sesiune de examene

Publicat
acum 2 zilein
24 aprilie 2025

Evaluare naţională 2025. Potrivit Ministerului Educaţiei, pe 2 iulie va avea loc proba de Limba și literatura română, iar pe 3 iulie proba la Matematică. Elevii din partea minorităților naționale vor susține pe 4 iulie proba de limba și literatura maternă.
‘Ceea ce putem anunța astăzi este că, analizând necesitatea, o să organizăm o sesiune specială de Evaluare Națională. În perioada Evaluării Naționale (sfârșitul lunii iunie – n.r.) avem câțiva copii la competiții internaționale, atât științifice cât și sportive. Prin urmare, după evaluarea mare și înainte de repartizarea la liceu, ca să putem să le dăm aceleași șanse, mai precis în 2 iulie – Limba și literatura română și 3 iulie – Matematică, respectiv 4 iulie – limba și literatura maternă. La începutul lunii iulie organizăm o sesiune specială. Nu este vorba de foarte mulți copii, dar este vorba despre un principiu – să le dăm aceleași șanse. Probabil că vor fi de ordinul zecilor (copii – n.r.)’, a spus secretarul de stat.
Simulările examenelor naționale trebuie să reprezinte o bază concretă pentru discuții între elevi și profesori, a afirmat ministrul Educației: „important este ca simulările să nu rămână statistică la nivel de școală și la nivel național, să ajungă la elevi, să ajungă la discuțiile cu profesorii de specialitate și cu elevii pe care îi au, este un lucru-cheie pentru mine”, a afirmat ministrul Daniel David, la conferința de presă lunară, de joi. El a adăugat că „modalitățile de evaluare trebuie rediscutate”.
Ministrul Educației, Daniel David, a reafirmat importanța simulărilor, nu doar ca simplă statistică: „Important este ca simulările să nu rămână statistică la nivel de școală și la nivel național, să ajungă la elevi, să ajungă la discuțiile cu profesorii de specialitate și cu elevii pe care îi au – este un lucru-cheie pentru mine”, a spus el. Ministrul a adăugat că urmează rediscutarea curriculumului liceal și a modalităților de evaluare, cu accent pe informație aplicabilă și relevantă în viața de zi cu zi.
Într-o discuție despre rezultatele simulărilor naționale 2025, secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, a punctat că ”sunt surprinzător de multe note la limba română în intervalul 1-2”, ceea ce ar indica o lipsă de implicare din partea candidaților, „pentru că altminteri ne uităm și noi că două puncte se fac doar din cultură generală”, a spus el.
Calendarul privind Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2024 – 2025, este următorul:
* 10 – 13 iunie: înscrierea la examen
* 23 iunie: Limba și literatura română – probă scrisă
* 25 iunie: Matematică – probă scrisă
* 27 iunie: Limba și literatura maternă – probă scrisă
* 3 iulie: afișarea rezultatelor inițiale (până la ora 12,00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14:00 – 18:00)
* 4 – 5 iulie: vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor
* 6 – 9 iulie: soluționarea contestațiilor
* 10 iulie: afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor.
DIVERSE
Derogare de la ordonananţa-trenuleţ. Domeniul în care se permit angajări pe tot parcursul anului începând cu 30 aprilie 2025

Publicat
acum 3 zilein
23 aprilie 2025

Angajări 2025. Începând cu 30 aprilie 2025, pot fi organizate concursuri în învățământul preuniversitar și superior, conform unui proiect de OUG, după ce angajările au fost blocate de guvernul Ciolacu prin ordonanța trenuleț, iar concursul de Titularizare din 2025 și angajarea profesorilor pentru anul școlar 2025-2026 nu aveau bază legală. Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, susținea în urmă cu 4 luni că nu există blocaje și că primise asigurări pentru asta de la liderii coaliției. Edupedu.ro a semnalat din decembrie 2024 că guvernul Ciolacu a blocat titularizarea și angajarea profesorilor prin OUG-trenuleț.
Guvernul justifică urgența emiterii actului normativ prin faptul că în lipsa unei reglementări clare pentru concursul de Titularizare din 2025, anul școlar 2025–2026 va debuta cu o lipsă acută de personal, în principal didactic de predare și didactic auxiliar, conform notei de fundamentare.
. „În anul 2025, începând cu data de 30 aprilie, pot fi organizate concursuri pentru ocuparea posturilor didactice de predare din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și instituțiile de învățământ superior de stat, care devin vacante sau temporar vacante în cursul anului, cu justificarea necesității și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin Legea bugetului de stat pe anul 2025, nr.9/2025”, se prevede în OUG aflată pe ordinea de zi a Guvernului.
Angajări 2025. Motivarea acestei excepţii de la ordonanţa-trenuleţ este că educația este prioritate națională şi că trebuie asigurat tuturor elevilor dreptul constituțional la învăţătură, precum și pentru a permite asigurarea resursei umane pentru desfășurarea în condiţii optime a activității în sistemul de învățământ preuniversitar de stat, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinație în bugetele aferente.
Angajări 2025. Se oferă salarii de 7.000 de lei „în mână”, nu se cere facultate!
Având în vedere faptul că, pentru sesiunea 2025, concursul național de ocupare a posturilor didactice de predare din învățământul preuniversitar demarează începând cu data de 30 aprilie 2025, iar în lipsa unei reglementări clare anul școlar 2025 – 2026 va debuta cu o lipsă acută de personal, în principal didactic de predare, ceea ca va avea ca efect imposibilitatea asigurării dreptului la educație,. Având în vedere necesitatea respectării standardelor minimale privind calitatea academică a programelor de studii pentru licență, master, doctorat, învățământ la distanță, învățământ dual, formare psihopedagogică și faptul că trebuie asigurat un nivel de pregătire adecvat pentru studenți, se aprobă posibilitatea de angajare în sistemul de învăţământ.
Astfel, în anul școlar 2025 – 2026, urmează a fi ocupate 62.514 posturi didactice de predare, care se vacantează ca urmare a încetării de drept a contractelor individuale de muncă la data de 31 august 2025.
Din totalul de 229.119 posturi didactice de predare ocupate în anul școlar 2024 – 2025, un număr de 32.385 de posturi sunt ocupate de cadre didactice angajate pe perioadă determinată de un an școlar, pentru care contractul individual de muncă încetează de drept la data de 31 august 2025, iar un număr de 30.129 posturi sunt ocupate de cadre didactice angajate în regim de plata cu ora, contractele individuale de muncă ale acestora încetând de drept până la data de 31 august 2025, respectiv la data finalizării cursurilor.
Potrivit proiectului ordonanței, concursurile pot fi organizate în:
- unități de învățământ preuniversitar de stat,
instituții de învățământ superior de stat,
unități de educație extrașcolară,
centrele județene (sau al municipiului București) de resurse și asistență educațională.
„Articol unic. Începând cu data de 30 aprilie 2025, pot fi organizate concursurile pentru ocuparea posturilor didactice vacante sau temporar vacante din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, instituțiile de învățământ superior de stat, unitățile de educație extrașcolară, centrele județene/al municipiului București de resurse și asistență educațională, cu justificarea necesității și încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinație în buget”, conform proiectului de OUG.
Guvernul Ciolacu a blocat titularizarea și angajarea profesorilor în școli, prin ordonanța de urgență (OUG) „trenuleț” 156/2024.
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David a declarat pe 30 ianuarie că Titularizarea 2025 se organizează pe baza memorandumului de exceptare din anul 2024, în condițiile în care Guvernul Ciolacu 2 a blocat angajările la stat, adică inclusiv în Educație, cu excepția Sănătății.
DIVERSE
Cu ei ne mândrim! România, pe podiumul mondial la Campionatul de Robotică FIRST Championship 2025

Publicat
acum 3 zilein
23 aprilie 2025

”România, pe podiumul mondial la Campionatul de Robotică FIRST Championship 2025! În perioada 16–19 aprilie 2025, în plin weekend de Paşte, echipele româneşti au scris istorie la Houston, SUA, în cea mai prestigioasă competiţie de robotică pentru liceeni – FIRST Championship”, arată Ministerul Educaţiei, într-o postare pe Facebook.
Potrivit sursei citate, tinerii români au obţinut rezultate remarcabile: CSH Timişoara & Eastern Foxes Ploieşti – alianţă de excepţie, locul 3 la nivel global; TehnoZ Piteşti & Alphatronic Cluj-Napoca – locurile 1 şi 2 în divizia lor, plus record mondial de scor într-un meci oficial; Heart of RoBots Buzău – locul 6 în divizie şi Căpitan de Alianţă.
”4 echipe româneşti au câştigat locul 1 pentru un premiu de divizie, iar CSH Timişoara a mai obţinut şi locul 2 pentru un alt premiu. Au participat 256 de echipe din peste 30 de ţări, dar toate echipele din România s-au clasat în TOP 10 în diviziile lor şi au venit acasă cu premii! Felicitări elevilor, mentorilor şi organizaţiei Naţie prin Educaţie, care din 2016 dezvoltă acest program naţional în liceele din România, inclus în calendarele competiţionale aprobate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării”, adaugă reprezentanţii ministerului.
DIVERSE
România Educată în varianta 2025. Se promit vouchere de meditaţii şi deduceri de impozit pentru părinţii cu elevi

Publicat
acum 4 zilein
22 aprilie 2025

Daniel Funeriu a introdus camerele de supravegehre la Bacalaureat pe când era ministru al Educaţiei, iar acum, când şi-a depuis candidatura la prezidenţiale, promite vouchere pentru meditaţii. Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Daniel Funeriu şi-a prezentat, luni, programul pe Educaţie, el afirmând că rolul preşedintelui este, în viziunea mea, acela de garant al valorii educaţiei, nu un simplu manager de sistem. Potrivit documentului, statul va acorda vouchere de meditaţii şi reduceri de impozite pentru părinţi. El vorbeşte despre axarea educaţiei în jurul definirii rolului esenţial al profesorului în sala de clasă şi în afara ei, în societate, arătând că esenţa este formarea iniţială şi continuă a profesorilor, de care se va ocupa o structură administrativă de elită. „Sistemul” de educaţie va veghea că profesorii din România transmit elevilor cunoaştere reală, mai spune Funeriu.
”Rolul preşedintelui este, în viziunea mea, acela de garant al valorii educaţiei, nu un simplu manager de sistem. Valorile naţiunii izvorăsc din cultură şi credinţă, se îmbogăţesc prin cercetare şi se transmit prin educaţie. De aceea aceste domenii trebuie tratate împreună. Realitatea crudă este că risipim cu nonşalanţă cel mai important patrimoniu naţional: inteligenţa nativă a copiilor noştri. Vom lua măsuri radicale pentru ca acest lucru să înceteze”, scrie Daniel Funeriu în programul său prezidenţial.
Potrivit candidatului independent, educaţia şi cultura nu mai sunt azi văzute în societate ca fiind elementele cheie ale succesului în viaţă, ceea ce duce la mutaţii sociale importante, precum căutarea, la nivelul societăţii, a divertismentului în locul producerii de bogăţie materială şi spirituală. Dorinţa de a fi educat tinde să fie înlocuită cu superficialitatea, adesea valorizată social în detrimentul solidităţii intelectuale.
”Fenomenul e accentuat de generalizarea fenomenului diplomelor fără acoperire în pregătirea reală, de privilegiere a formei în detrimentul fondului. Creşterea rapidă a mobilităţii ocupaţionale, viteza apariţiei noilor meserii, ce ca şcoala nu doar să răspundă cerinţelor pieţelor muncii, ci mai ales să le intuiască. Soluţii există: ele cer o recentrare pe fundament, o exigenţă sporită şi o întărire instituţională a universităţilor. Într-o lume în care principalul pericol îl reprezintă obezitatea informaţională, educaţia din România trebuie să întărească discernământul cetăţenilor. Intervenţia statului şi a preşedintelui vor avea ca obiectiv aducerea în conştiinţa publică a certitudinii că educaţia este o dinamică societală, cea mai sigură investiţie la nivel individual şi societal pentru prosperitate”, subliniază Funeriu.
Candidatul prezintă obiectivul principal în educaţie: Întărirea transferului de cunoaştere prin aducerea modernizării în sala de clasă şi nu doar o modernizare birocratică, prin legi şi norme niciodată aplicate.
”Esenţa unei educaţii de înalt nivel este profesorul. Vom refonda sistemul de educaţie pe baza autorităţii intelectuale, profesionale, comportamentale şi morale a profesorului”, spune Daniel Funeriu.
Potrivit acestuia, axarea educaţiei trebuie făcută în jurul definirii rolului esenţial al profesorului în sala de clasă şi în afara ei, în societate. Esenţa este formarea iniţială şi continuă a profesorilor, de care se va ocupa o structură administrativă de elită.
„Sistemul” de educaţie va veghea că profesorii din România transmit elevilor cunoaştere reală, adevărurile imuabile ale ştiinţelor şi umanioarelor, nu efecte de modă, ideologii sau aşa-zise „competenţe” care în realitate ascund goluri abisale în cunoaşterea lumii:
Conţinuturi fundamentale: ştiinţe (matematică, fizică, chimie, biologie) pentru a avea o cultura ştiinţifică demnă de secolul XXI, umanioare (limbă română şi limbi străine, geografie, istorie, economie) pentru comunicare de înalt nivel şi cultura generală, arte, cultură şi sport pentru a forma tineri ancoraţi în particularitatea noastră culturală.
Metodă: valoarea cunoştinţelor este redusă fără asocierea lor cu o metodă intelectuală care conferă tinerilor un sistem axiologic solid. Capacitatea de a integra şi conecta informaţia e cu atât mai importantă în contextul abundenţei informaţionale de azi.
Experienţă emoţională pozitivă a învăţării: elevul învaţă şi ceea ce profesorul este, nu doar ceea ce profesorul ştie. Bombardamentul emoţional al tinerilor este, azi, fără precedent. De aceea rolul esenţial al profesorului de a deveni un reper şi furnizor al emoţiilor pozitive asociate învăţării devine crucial. Acest aspect, tot mai important în viaţa profesională a cadrelor didactice, trebuie recunoscut ca esenţial şi format, ameliorat şi răsplătit pe măsura importanţei sale.
Capacitatea de operaţionalizare a învăţării: odată cu cunoaşterea dobândită în contextul unor metode eficiente şi experienţe emoţionale pozitive trebuie construit în tineri capacitatea lor de a folosi cele acumulate pentru rezolvarea unor probleme complexe şi variabile în timp, proprii situaţilor din viaţa reală.
Al doilea obiectiv îl reprezintă ”atingerea potenţialului maxim al fiecărui copil”.
”Risipim cu nonşalanţă cel mai important patrimoniu naţional: inteligenţa nativă a copiilor noştri. Vom lua măsuri radicale pentru ca acest lucru să înceteze”, spune Funeriu.
– Fiecare copil va beneficia de îndrumare educaţională şi proceduri de descoperire a potenţialului: statul va prelua sarcina financiară a formării intelectuale a copiilor în funcţie de aptitudinile, capacităţile şi alegerea fiecăruia, până la nivel de master. Aceasta NU este o cheltuială, ESTE O INVESTIŢIE.
– Măsuri pentru eliminarea abandonului şcolar: abandonul şcolar poate fi eliminat prin intervenţie locală. Vor fi puse în practică un complex de măsuri de încurajare, dar şi sancţionare, a părinţilor şi autorităţilor locale pentru o intervenţie eficientă.
– Măsuri pentru pregătirea suplimentară: esenţa este ieşirea din ipocrizie. Pregătirea suplimentară (remedială sau pentru excelenţă, comun numită „meditaţii”) va fi scoasă la lumină şi va fi recunoscută realitatea: în nicio ţară profesorul de la clasă nu poate furniza individualizat toate cunoştinţele necesare fiecărui elev. Împreună cu creşterea calităţii transferului de cunoaştere la clasă, e nevoie să privim cinstit sistemul de educaţie paralel, de care azi beneficiază doar cei mai bogaţi: meditaţiile, şi să-l facem disponibil şi celor cu resurse reduse. Statul va acorda vouchere de meditaţii şi reduceri de impozite pentru părinţii care aleg să ofere copiilor pregătire suplimentară. Profesorii care vor livra cunoaştere suplimentară declarată vor beneficia de uşurarea poverii administrative odată cu o fiscalizare justă a activităţii.
Vouchere de vacanţă 2025, scandal uriaş după noua procedură: „Mă tem că mulţi vor renunţa la ele”
– Aducerea educaţiei aproape de copii: realitatea secolului al XXI-lea este că mintea copiilor este online. Împreună cu Comisia Europeană vom obliga reţelele de socializare (tiktok, instagram, facebook etc) să furnizeze conţinut educaţional personalizat tinerilor (sub forma, de exemplu, a 30 de secunde de conţinut educaţional la fiecare 5 minute de scrolling).
– Punerea urgentă şi radicală în practică a rutelor educaţionale profesionalizante: învăţământul profesional -cu accente pe învăţământul dual- va fi pilon de bază al sistemului de învăţământ.
Al treilea obiectiv din programul lui Daniel Funeriu privind Educaţia îl reprezintă Consolidarea arhitecturii instituţionale
”Universităţilor li se va acorda un grad sporit de autonomie, în paralel cu verificarea calităţii educaţiei şi utilizării fondurilor publice pentru dezvoltarea de domenii relevante. Va fi strict interzisă orice formă de ideologizare a universităţilor, care trebuie să rămână apolitice. Autorităţile locale vor fi responsabilizate suplimentar referitor la infrastructura şi reţeaua unităţilor de învăţământ preuniversitar şi vor putea să participe la ameliorarea calităţii şi salarizării cadrelor didactice, în vederea atragerii în învăţământ a celor mai buni studenţi”, spune Funeriu în program.
Noi vouchere pentru români. Ce sunt voucherele de sănătate şi ce angajaţi le primesc
El menţionează că la nivel central vor fi gestionate formarea iniţială, formarea continuă, definirea unei părţi semnificative a programei şcolare, alocarea resurselor financiare şi controlul calităţii.
”Lupta împotriva drogurilor va fi în centrul atenţiei sistemelor de siguranţă publică, educaţie, sănătate şi judiciar”, arată Daniel Funeriu.
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale prezintă Decalogul prezidenţial pentru educaţie:
- Profesorul în centrul educaţiei – Reformăm rolul profesorului ca vector al cunoaşterii, al metodei şi al echilibrului emoţional în clasă.
Educaţie ancorată în cunoaştere solidă – Reintroducem exigenţa în predarea ştiinţelor, umanioarelor şi culturii, pentru o generaţie cu discernământ.
Dezvoltarea capacităţii de gândire integrată – Într-o lume cu exces de informaţie, cultivăm metoda, logica şi spiritul critic.
Învăţare cu impact emoţional pozitiv – Profesorii vor fi formaţi şi recompensaţi pentru capacitatea lor de a transforma învăţarea într-o experienţă umană autentică.
Nicio inteligenţă risipită – Fiecare copil va beneficia de îndrumare şi investiţii în funcţie de potenţialul său, până la nivel de masterat.
Combaterea abandonului şcolar – Măsuri locale ferme, adaptate, pentru a păstra toţi copiii în sistemul educaţional.
Legalizarea şi sprijinirea pregătirii suplimentare – Meditaţiile devin transparente, sprijinite prin vouchere şi stimulente fiscale.
Educaţia acolo unde sunt copiii – Impunem platformelor sociale să contribuie activ cu conţinut educaţional personalizat.
Universităţi autonome şi responsable, formare profesională valoarizată social şi financiar – Sprijinim excelenţa academică şi a formării profesionale pentru toate meseriile, fără ingerinţe ideologice sau politice.
Responsabilitate partajată – Statul, autorităţile locale şi comunitatea lucrează împreună pentru infrastructură, salarizare şi calitate educaţională. Niciun buget un va fi promulgat fără resurse suficiente pentru educaţia tuturor copiilor României.
DIVERSE
Burse mărite pentru elevi şi studenţi. Cine va beneficia de majorarea cu rata inflaţiei

Publicat
acum 5 zilein
21 aprilie 2025

Burse mărite pentru elevi și studenți în Republica Moldova, ajustarea fiind făcută la rata inflaţiei. Conform noilor reglementări, beneficiarii din mai multe categorii vor observa o creștere de 4,6% în sumele primite lunar.
Această actualizare se aplică atât burselor de performanță, cât și celor speciale, oferite elevilor talentați care urmează cursurile liceelor-internat republicane cu profil artistic, dar și celor din clasele IV-IX ale Colegiului Național de Coregrafie.
În același timp, modificările vizează și studenții care urmează studii universitare – indiferent că este vorba despre ciclul I, ciclul II sau programe de studii integrate din domeniul medical ori farmaceutic. Nu sunt neglijați nici elevii care se află în programe de învățământ profesional tehnic postsecundar, postsecundar nonterțiar sau secundar.
Bursele aferente acestora vor fi, de asemenea, ajustate.
Sistemele de educație militară și cele care pregătesc viitorii profesioniști în domeniul ordinii publice vor beneficia și ele de burse indexate. În plus, bursele de merit vor reflecta noul coeficient de majorare.
Când vor fi mărite bursele
Ministrul Educației și Cercetării din Republica Moldova, Dan Perciun, a explicat rațiunea care a stat la baza acestei decizii. „Ajustăm valoarea burselor la inflația din anul precedent. Astfel, vorbim de o creștere cu 4,6 la sută a valorii burselor. Este o măsură care, credem noi, va contribui la atragerea unui număr mai mare de studenți în țara noastră”, a declarat acesta în cadrul unei ședințe guvernamentale.
Un aspect important îl reprezintă faptul că această ajustare nu necesită alocări bugetare suplimentare. Sumele necesare au fost deja prevăzute în Legea bugetului de stat pentru anul 2025. Concret, este vorba despre o sumă de 17,26 milioane de lei destinată acestei indexări.
Hotărârea își va produce efectele începând cu data publicării în Monitorul Oficial. Toți beneficiarii vor primi retroactiv diferențele dintre bursele indexate și cele achitate de la începutul anului în curs.
Burse studenţi 2025. 1.100 de lei pe card în zilele următoare dacă ai cel puţin media 8.50 în sesiune

Prognoza meteo. Un ciclon loveşte România, vremea se răceşte, iar furtunile nu iau pauză nicio zi săptămâna viitoare

Tamara Globa a fost numită cea mai norocoasă persoană din a doua jumătate a anului 2025

Au rupt logodna, dar și-au dat seama că nu pot trăi unul fără celălalt. Artistul a recunoscut tot: „Este muza mea”

Alertă de la FMI pentru toţi pensionarii din România. Risc major legat de plăți chiar din 2025

Tolea Ciumac, din nou în fața instanței. Cu ce probleme se confruntă acum luptătorul

ARGEȘUL PE PRIMUL LOC! Turiști cu mașinile avariate din cauza gropilor de pe DJ 703 H – GROAPA ROȘIE, UN BRAND CJ și PSD ARGEȘ

RUȘINOS! Cine sunt cei doi șoferi din Argeș, prinși la furat motorină într-o parcare în Franța

Accident tragic la Călinești! O tânără de 15 a murit după ce a căzut după o trotinetă electrică

ACUM! Accident grav la Băiculești – 3 mașini implicate

VIDEO | Polițistă cu BMW din Pitești aruncă cu petarde în curțile oamenilor – IPJ ARGEȘ, CLARIFICĂRI

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI


ATENȚIE! De luni, se închide temporar un segment al autostrăzii A1 București–Pitești
De luni, 28 aprilie 2025, traficul rutier va fi închis pe Calea 2 a autostrăzii A1 București–Pitești, pe sensul de...


DE INTERES! Duminică puteți vizita galeriile tunelului autostrăzii de pe dealul Momaia
Duminică, 27 aprilie, între orele 10:00 și 16:00, publicul este invitat să participe la un eveniment inedit organizat pe șantierul Secțiunii 4...


Argeșean iresponsabil! A călcat un cățeluș cu mașina și a fugit – POLIȚIA ÎL CAUTĂ
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș a anunțat în această dimineață că a demarat o anchetă în urma apariției unor...


VIDEO | Polițistă cu BMW din Pitești aruncă cu petarde în curțile oamenilor – IPJ ARGEȘ, CLARIFICĂRI
Scene incredibile pe o stradă din Pitești, acolo unde o polițistă cu un BMW arunca cu metarial explozibil pe proprietatea...
Curtea de Argeș


ALERTĂ! Puneți mâna pe lopată, curățați-vă sanțurile și lăsați TikTok-ul! E COD PORTOCALIU de ploi în Argeș
In urma cu putin timp a intrat in vigoare in județul Argeș o ALERTĂ COD PORTOCALIU – averse torențiale care...


ACUM! Accident grav la Băiculești – 3 mașini implicate
Un grav accident rutier în care sunt implicate trei vehicule s-a produs în urmă cu puțin timp în comuna Băiculești....


Mașină în flăcări la Curtea de Argeș
Detașamentul de Pompieri Curtea de Argeș au acționat în municipiul Curtea de Argeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un...


Incendiu la o gospodărie din Valea Danului
Pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au fost solicitați să intervină în comuna Valea Danului, strada Principală, pentru stingerea...


ARGEȘUL PE PRIMUL LOC! Turiști cu mașinile avariate din cauza gropilor de pe DJ 703 H – GROAPA ROȘIE, UN BRAND CJ și PSD ARGEȘ
Vacanța de Paște s-a transformat într-o neplăcută aventură pentru mai mulți turiști care au ales județul Argeș ca destinație. În...
Mioveni


ALERTĂ COD GALBEN ÎN ARGEȘ! Ninsoare și frig în aprilie – Vreme severă și temperaturi sub 0 grade
ANMH a emis in aceasta dimineață o atenionare COD GALBEN care vizează bună parte din țară, inclusiv județul Argeș.Interval de...


Bugetul orașului Mioveni, votat în unanimitate: priorități clare, în ciuda constrângerilor financiare
onsiliul Local Mioveni a aprobat joi seară, în unanimitate, bugetul orașului pentru anul 2025. Decizia vine în contextul unor constrângeri...


VIDEO | Argeșean de 35 ani găsit mort în apele unui râu, la Micești
Pompierii de la Detașamentul Mioveni au fost solicitați să intervină, în urmă cu puțin timp, în comuna Micești, satul Purcăreni,...


VIDEO | Accident groaznic în Argeș provocat de un șofer beat – 3 victime la spital
Un grav accident rutier provocat de un șofer beat în urma căruia au rezultat trei victime, dintre care una în...
Câmpulung


Mașină în flăcări în Argeș – S-A FĂCUT SCRUM
Pompierii de la Punctul de Lucru Rucăr au intervenit azi noapte în comuna Rucăr, strada Lunca Rucărului, pentru stingerea unui...


VIDEO | ȘI-a bătut unchiul la cârciuma din sat – Argeșeanul a fost arestat
În ziua de 31 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au continuat cercetările într-un dosar penal...


VIDEO | Incendiu violent la Rucăr – Casă făcută scrum
Un puternic incendiu la care au intervenit pompierii argeșeni, s-a produs luni dimineața într-o gospodărie din comuna Rucăr, strada Păpușa....
În Trend
- ACTUALacum 2 săptămâni
Se deschide primul Mall din Curtea de Argeș – Zeci de magazine și un celebru fast food
- ACTUALacum o săptămână
Un proiect finanțat cu 20 milioane Euro împarte Curtea de Argeș în două tabere – Ce vor argeșenii: pasarele pentru biciclete sau canalizări și strazi reparate?
- ACTUALacum 2 săptămâni
ATENȚIE! Azi s-a închis circulația pe Autostrada A1 de la Pitești la Băiculești – 3 ZILE BLOCATĂ
- ACTUALacum 2 săptămâni
În sfârșit! Autobuzele electrice au intrat în probe la Curtea de Argeș, cu un an întârziere
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO! Comisar șef de poliție din Argeș, în rezervă, reținut pentru contrabandă!
- ACTUALacum o săptămână
Valentin Enache, politician PSD și medic șef la Pediatrie Pitești, găsit incompatibil de ANI
- ACTUALacum 4 zile
ARGEȘUL PE PRIMUL LOC! Turiști cu mașinile avariate din cauza gropilor de pe DJ 703 H – GROAPA ROȘIE, UN BRAND CJ și PSD ARGEȘ
- ACTUALacum o săptămână
Cazul Cârjan, retrocedare teren SPGC: Magistrații au respins chemarea în garanție a consilierilor locali din Curtea de Argeș