NATIONAL
Medicul Adrian Marinescu: Florin Piersic poate să stea în picioare cu sprijin. Infecția, provocată de un stafilococ sensibil la antibiotice

Publicat
acum 9 luniin
De
adminMedicul Adrian Marinescu, director medical la Institutul Naţional de Boli Infecţioase ”Matei Balş” din Bucureşti, a declarat, la Medika TV, că starea de sănătate a actorului Florin Piersic este una bună, că pacientul nu numai că se ridică singur la marginea patului, ci cu sprijin se poate ridica în picioare, transmite News.ro.

Florin PiersicFoto: AGERPRES
„Din fericire, nu numai că suntem încrezători, ba chiar avem motive să ne gândim că evoluţia a fost bună şi post-operator şi pe partea de proces infecţios şi lucrurile sunt echilibrate. Până la urmă, este vârsta care e o realitate, sunt bolile cronice şi nu vorbim doar de cele cardiace, în aşa fel încât din punctul meu de vedere e un pacient fragil care poate să pună probleme.”, a declarat medicul Adrian Marinescu.
El a precizat că actorul are încă la genunchi dispozitivul care a fost pus în locul protezei care se infectase, însă Marinescu a estimat că acestr lucru nu împiedică procedurile de recuperare a pacientului. „Nu înseamnă că dacă nu e proteza definitivă lucrurile nu pot să meargă la perioada de recuperare pentru că nu numai că se ridică la marginea patului, cu sprijin poate să stea în picioare.Lucrurile vor merge mai departe”, a spus Marinescu.
De asemenea, medicul a precizat că pacientul Florin Piersic se recuperează încă de pe acum. „Recuperarea înseamnă evoluţia bună în sine. Sunt nişte paşi în direcţia asta şi sunt toate manevrele şi procedurile specifice într-un loc unde e supravegheat sută la sută. Dacă ne întrebăm când va merge, se va întâmpla treptat. Eu nu îmi fac probleme că nu se întâmplă o evoluţie bună din punctul ăsta de vedere, pe mine mă interesează să nu apară alte complicaţii, să nu apară alte probleme, să nu fie lucuri imprevizibile”, a precizat Marinescu.
„Nu vorbim de o infecție nosocomială”
Întrebat ce urmează de acum înainte pentru Florin Piersic, medicul Adrian Marinescu a răspuns că totul depinde de evoluţia acestuia. „Deocamdată vorbim de momentul post-operator, de partea legată de recuperarea post operatorie. E clar că există şi varianta să se întoarcă pentru rezolvarea sau finalizarea procesului infecţios, la noi în Institut, aşa cum s-a discutat încă de la început. Dar lucrurile trebuie să se întâmple pas cu pas şi ce mi se pare important este că în orice moment există o monitorizare în mod real, multidisciplinară”, a adăugat Marinescu.
Totodată, medicul a explicat că în cazul lui Florin Piersic nu a fost vorba despre o infecţie nosocomială cu un germene multirezistent, fiind descoperit doar un stafilococ care este vulnerabil la tratamentul cu antibiotice.
„Nu este un germene multirezistent sau agresiv care să dea infecţia. Singura bacterie care a apărut în analize a fost acel stafilococ. Acesta nu numai că este cuminte şi nu pune problema de agresivitate, dar el îşi păstrează sensibilitatea la antibiotice. E important că nu e un germene multirezistent, nu e un germene de spital, nu vorbim de o infecţie nosocomială. Atunci antibioticele sunt mai mult decât acoperitoare astfel încât să nu fie nicio problemă legată de procesul infecţios”, a conchis Adrian Marinescu.
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost transferat, joi, la Spitalul Foișor din Capitală, de la Institutul Matei Balș. Starea generală a actorului, la momentul internării la Foișor, era „gravă, în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi”, au anunțat reprezentanții spitalului, într-un comunicat de presă.
Florin Piersic a fost internat, inițial, în secția de Terapie Intensivă a spitalului, iar ulterior a fost operat la genunchi, pentru extragerea protezei care devenise sursă de infecție.
Poate vrei sa citesti
Orientul Mijlociu fierbe din cauza planului lui Trump pentru Gaza. Marco Rubio începe un turneu maraton în căutarea unei soluții
Suedia înăsprește legislația: Restricții pentru armele semiautomate după cel mai grav atac armat din istoria țării scandinave
Ce cadou simbolic i-a oferit Benjamin Netanyahu lui Donald Trump / Obiectul amintește de operațiunea spectaculoasă a Mossad
Florin Cîțu: Bugetul pentru 2025 este o bombă cu ceas pentru economia României
Mesaj Ro-Alert în Iași: Incendiu puternic la un service auto
Tensiuni internaționale: Israelul salută sancțiunile SUA împotriva CPI, considerată ‘antisemită și antiamericană’ de Netanyahu
NATIONAL
Orientul Mijlociu fierbe din cauza planului lui Trump pentru Gaza. Marco Rubio începe un turneu maraton în căutarea unei soluții

Publicat
acum 29 de minutein
7 februarie 2025De
admin

Orientul Mijlociu fierbe după propunerea lui Trump ca SUA să preia controlul asupra Gaza. Secretarul de stat american Marco Rubio vizitează Israelul și statele arabe la jumătatea lunii februarie, a declarat un oficial al Departamentului de Stat, potrivit Reuters, scrie Mediafax.
Rubio va călători la Conferința de Securitate de la Munchen și în Israel, Emiratele Arabe Unite, Qatar și Arabia Saudită în perioada 13-18 februarie, a declarat oficialul superior al Departamentului de Stat.
Grupurile pentru drepturile omului au condamnat sugestia lui Trump conform căreia palestinienii din Gaza ar trebui să fie strămutați permanent ca parte a preluării enclavei de către SUA.
Rubio a declarat miercuri că palestinienii din enclavă vor trebui să se mute „provizoriu” în timp ce aceasta este reconstruită în urma războiului Israel-Gaza.
Oficialul american a declarat că Rubio va discuta despre Gaza și despre consecințele atacurilor din 7 octombrie 2023 ale Hamas asupra Israelului în timpul călătoriei și va continua abordarea lui Trump de a încerca să perturbe status quo-ul în regiune.
„Status quo-ul nu poate continua. Este ca și cum ai spăla, clăti și repeta. Devine familiar și începi să crezi că asta este viața și la ce trebuie să ne așteptăm. Președintele Trump și Marco Rubio cred că nu este cazul, că lucrurile se pot schimba”, a declarat oficialul.
Strămutarea palestinienilor
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat joi că ţările care critică planul preşedintelui Donald Trump pentru Gaza ar trebui să se implice şi să facă ele însele propuneri pentru a ajuta teritoriul palestinian, relatează AFP.
„Există ţări în regiune care îşi exprimă mult îngrijorarea”, a declarat Rubio presei în Republica Dominicană. „Noi le încurajăm să se implice şi să aducă o soluţie şi un răspuns la această problemă”, a menţionat el.
Începând cu 25 ianuarie, Trump a sugerat în mod repetat că palestinienii din Gaza ar trebui să fie preluați de națiunile arabe din regiune, precum Egiptul și Iordania, o idee respinsă de statele arabe și de palestinieni. Sugestia lui Trump a reluat temerile vechi ale palestinienilor de a fi alungați definitiv din casele lor.
Atacul militar al Israelului, aliat al SUA, asupra Gazei, acum întrerupt de o încetare fragilă a focului, a ucis peste 47.000 de palestinieni în ultimele 16 luni, afirmă Ministerul Sănătății din Gaza, și a provocat acuzații de genocid și crime de război pe care Israelul le neagă.
Atacul a strămutat intern aproape toată populația din Gaza și a provocat foamete.
Cea mai recentă vărsare de sânge în conflictul israeliano-palestinian, vechi de zeci de ani, a fost declanșată la 7 octombrie 2023, când militanții palestinieni Hamas au atacat Israelul, ucigând 1.200 de persoane și luând aproximativ 250 de ostatici, conform cifrelor israeliene.
NATIONAL
Suedia înăsprește legislația: Restricții pentru armele semiautomate după cel mai grav atac armat din istoria țării scandinave

Publicat
acum 34 de minutein
7 februarie 2025De
admin

Guvernul suedez, susținut de partidul de extremă dreapta Democrații Suediei (SD), anunță, vineri, că lucrează la un proiect de lege care să limiteze accesul la armele semiautomate, ca răspuns la cel mai grav atac armat în masă din istoria țării scandinave, conform Mediafax.
„Există anumite tipuri de arme care sunt atât de periculoase încât ar trebui să fie permise pentru uz civil numai în circumstanțe excepționale. AR-15 este un exemplu, deoarece este compatibil cu încărcătoare mari de tip militar și poate provoca daune grave într-un timp scurt”, a transmis guvernul într-un comunicat, potrivit AFP.
Numărul victimelor atacului armat de la școala Risbergska din Örebro, Suedia, este de 11 morți. Este cel mai grav incident de acest fel din istoria țării, conform declarației premierului Ulf Kristersson.
Tragedia s-a produs marți, la un centru de educație pentru adulți situat la 200 de kilometri vest de Stockholm. Poliția a confirmat că suspectul, care se află printre victime, a acționat singur, iar motivul atacului nu pare să fie unul ideologic, punctează BBC.
NATIONAL
Ce cadou simbolic i-a oferit Benjamin Netanyahu lui Donald Trump / Obiectul amintește de operațiunea spectaculoasă a Mossad

Publicat
acum 35 de minutein
7 februarie 2025De
admin

Premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a oferit în dar preşedintelui american Donald Trump un pager de aur în cadrul vizitei sale la Washington, în amintirea operaţiunii israeliene împotriva grupării şiite libaneze Hezbollah din septembrie trecut, a anunţat biroul şefului guvernului israelian, citat vineri de AFP, scrie AGERPRES.
„Pagerul simbolizează decizia prim-ministrului, care a reprezentat un punct de cotitură în război şi a marcat începutul prăbuşirii morale a Hezbollah”, se afirmă într-un comunicat difuzat joi seara de biroul premierului israelian.
„Această operaţiune strategică reflectă forţa, superioritatea tehnologică şi ingeniozitatea Israelului în faţa inamicilor săi”, conform comunicatului citat.
Dispozitive de transmisie capcană – pagere şi walkie-talkies – utilizate de către membrii Hezbollah au explodat pe 17 şi 18 septembrie în suburbiile sudice ale Beirutului, precum şi în sudul şi estul Libanului, fiefuri ale grupării islamiste proiraniene.
Aceste explozii au făcut 39 de morţi şi aproximativ 3.000 de răniţi, potrivit autorităţilor libaneze.
Operațiune spectaculoasă Mossad
Deşi această operaţiune spectaculoasă purta amprenta Mossadului, puternicul serviciu israelian de informaţii externe, Israelul nu a revendicat niciodată deschis responsabilitatea pentru aceasta până când şeful guvernului a recunoscut în noiembrie că el a fost cel care a dat undă verde operaţiunii.
Potrivit acordului de încetare a focului care a pus capăt luptelor la 27 noiembrie 2024, armata israeliană trebuia la 26 ianuarie să-şi încheie retragerea din sudul Libanului, unde doar armata libaneză şi forţele de menţinere a păcii ONU pot fi de acum desfăşurate.
Dar acest termen a fost prelungit până la 18 februarie, au anunţat Statele Unite, care fac parte din comitetul de supraveghere a respectării armistiţiului.
NATIONAL
Florin Cîțu: Bugetul pentru 2025 este o bombă cu ceas pentru economia României

Publicat
acum 36 de minutein
7 februarie 2025De
admin

Fostul premier Florin Cîțu critică bugetul de stat pe 2025. Proiectul va arunca România în categoria „junk”, avertizează la RFI fostul ministru PNL de Finanțe, potrivit Mediafax.
El consideră că o reducere de taxe ar fi impulsionat economia și crede că Executivul va decide noi majorări de impozite după alegerile din luna mai.
Fostul premier Florin Cîțu critică modul în care a fost construit bugetul de stat pe 2025: „Acest buget garantează că la finalul anului, România ajunge în „junk”, așa cum a fost construit (…). Anul trecut, discutam despre buget și spuneam cam același lucru, venituri supraestimate, cheltuieli subestimate, o creștere economică atunci estimată de 3,4%. Tragem linia după 2024: un deficit enorm, economia este pe negativ după trei trimestre, să vedem ce s-a întâmplat în trimestrul patru, deci lucrurile s-au deteriorat”.
Fostul ministru de Finanțe crede că reducerea unor taxe ar fi impulsionat economia: „Acest buget trebuia făcut pe estimări reale. Aș fi cerut de la Comisia Națională de Prognoză o estimare refăcută, pentru că ceea ce a prezentat acum este cea din ianuarie, după ce a primit datele pe ultimele luni. Consensul este că România în 2024 va avea o creștere poate de 1% sau aproape de 1% (…), aș porni de acolo, de la chestii reale. Și apoi, bineînțeles, aș fi pus în buget veniturile și cheltuielile reale, pentru că acum știm că și cheltuielile cu dobânzile sunt subestimate (…). Și cred că primul lucru ce trebuia făcut, aș fi scos toate taxele introduse în ultimii trei ani de zile de Guvernul PNL-PSD și nu aș fi crescut taxele (…). Orice analist economic și orice economist vă spune că o reducere de taxe are efectul de a impulsiona economia și de aici vin venituri la buget”.
Florin Cîțu spune că „trebuie cuplată cu reducerea cheltuielilor. Aici aș fi venit cu un program care era credibil, că asta vrea piața, reduceri semnificative de cheltuieli. Aș fi folosit 90% din subvenția partidelor și 80% din capitolul de subvenții din buget pentru a încerca să ofer angajaților din sectorul public șase-opt salarii pentru plecări voluntare, de exemplu și aș fi avut un plan de reducere cu câteva sute de mii a personalului din sectorul bugetar, cuplat cu reforma salarizării în sectorul bugetar, care aduce bani din PNRR”.
NATIONAL
Mesaj Ro-Alert în Iași: Incendiu puternic la un service auto

Publicat
acum 41 de minutein
7 februarie 2025De
admin

Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit vineri într-o cabină de vopsit a unui service auto din Iași. A fost emis mesaj Ro-Alert din cauza fumului dens, conform Mediafax.
Potrivit ISU Iași, două autospeciale de intervenție și stingere cu apă și spumă, o ambulanță de prim ajutor calificat și echipajul CBRN intervin la un service auto, de pe strada Pantelimon Halipa, pentru stingerea unui incendiu produs la cabina de vopsit a unui service auto.
Nu sunt victime anunțate.
Din cauza degajărilor mari de fum, pentru protecția cetățenilor a fost transmis un mesaj prin intermediul sistemului Ro-Alert.
Incendiul se manifestă la zona secției Tinichigerie din service-ul auto pe o suprafață de 150 mp, cu degajări mari de fum.
Din primele informații, suprafața totală a service-ului auto este de aprox 400 mp.
NATIONAL
Tensiuni internaționale: Israelul salută sancțiunile SUA împotriva CPI, considerată ‘antisemită și antiamericană’ de Netanyahu

Publicat
acum 55 de minutein
7 februarie 2025De
admin

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a salutat vineri ordinul executiv semnat în ajun de preşedintele american Donald Trump de sancţionare a Curţii Penale Internaţionale (CPI), instanţă pe care şeful executivului israelian a descris-o drept „antisemită şi antiamericană” şi care a emis un mandat de arestare împotriva lui pentru presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii în Gaza, informează EFE, potrivit Agerpres.
„Vă mulţumesc, preşedinte Trump pentru ordinul dumneavoastră executiv curajos împotriva CPI. El va apăra Statele Unite şi Israelul de o instanţă coruptă antiamericană şi antisemită care nu are jurisdicţie sau temei să poarte un război legal împotriva noastră”, a transmis biroul lui Netanyahu într-un comunicat. „CPI a lansat o campanie nemiloasă împotriva Israelului ca o repetiţie pentru a acţiona împotriva Statelor Unite. Ordinul executiv al preşedintelui Trump protejează suveranitatea ambelor ţări şi a curajoşilor lor soldaţi”, se adaugă în comunicat.
Documentul include sancţiuni împotriva CPI – creată prin Statutul de la Roma cu misiunea de a judeca persoanele acuzate de crime de război, crime împotriva umanităţii şi genocid în întreaga lume – pentru acţiuni împotriva Statelor Unite şi a aliaţilor săi: o ţară membră a NATO sau un partener de seamă care nu aparţine organizaţiei respective, aminteşte EFE. Ordinul executiv are în vedere restricţii financiare şi restricţionează obţinerea de vize pentru a călători în Statele Unite pentru membrii CPI, precum şi pentru rudele lor imediate (partenerul şi copiii), care colaborează la investigaţiile judecătoreşti împotriva cetăţenilor americani sau aliaţilor Washingtonului.
La rândul său, ministrul de externe israelian, Gideon Saar, a acuzat vineri instanţa că „a urmărit obsesiv” atât Israelul, cât şi pe liderii săi şi a declarat că această instanţă internaţională „operează fără jurisdicţie”, întrucât nici Israelul, nici Statele Unite nu sunt ţări membre (şi nici China sau Rusia – n.r.).
„Israelul şi Statele Unite sunt democraţii prospere, cu armate care respectă dreptul internaţional. Acţiunile ‘tribunalului’ sunt imorale şi nu au niciun temei legal”, a continuat Saar.
La sfârşitul lunii noiembrie 2024, CPI a emis mandate de arestare împotriva lui Nentayahu şi a fostului său ministru al Apărării, Yoav Gallant, suspectaţi de comiterea unor crime de război şi crime împotriva umanităţii în Gaza începând cu data de 8 octombrie 2023. Judecătorii au aprobat, de asemenea, un mandat de arestare pentru Mohamed Deif, şeful aripii militare a Hamas, ucis de Israel în timpul ofensivei din Gaza.
Aflat în vizită în SUA, Netanyahu a insistat joi că „merită ascultată cu atenţie” propunerea lui Trump privind deportarea în masă a palestinienilor din Gaza.
Marţi, „am avut o întâlnire istorică cu preşedintele Trump, care a fost un mare punct de cotitură pentru viitorul Israelului”, a declarat Netanyahu într-un discurs înregistrat în ebraică, conform unei transcrieri difuzate vineri dimineaţă de biroul său. „La această întâlnire, el şi-a exprimat ideea referitoare la Gaza pentru ‘ziua de după’ Hamas şi cred că merită să ascultăm cu atenţie această idee, care este prima idee originală care a fost ridicată în ultimii ani”, a adăugat el.
Netanyahu, un oponent ferm al creării unui stat palestinian, potrivit EFE, a mai declarat că s-a întâlnit cu înalţi oficiali guvernamentali americani, cu vicepreşedintele şi secretarul apărării, Pete Hegseth, la Pentagon, pe care i-a descris drept „mari prieteni ai statului Israel”.
„De acolo m-am dus la Congres unde m-am întâlnit cu şefii Camerei Reprezentanţilor şi ai Senatului, republicani şi democraţi deopotrivă, şi toţi au fost de acord cu mine în privinţa a două lucruri: unul, că Iranul nu ar trebui să aibă arme nucleare şi doi, că (gruparea islamistă palestiniană) Hamas ar trebui eliminată. Ea nu poate fi acolo în Gaza”, a continuat Netanyahu.
Marţi, Trump a sugerat să transforme Fâşia Gaza într-un fel de paradis turistic sau rezidenţial, o „Rivieră a Orientului Mijlociu”, potrivit declaraţiei preşedintelui american, după expulzarea forţată a palestinienilor din Gaza, demers care încalcă dreptul internaţional umanitar prin faptul că urmăreşte strămutarea forţată a unei populaţii dintr-un teritoriu ocupat.
„Când strămutarea forţată are loc ca parte a unei politici de stat şi cu intenţie, poate reprezenta o crimă de război şi o crimă împotriva umanităţii”, a declarat pentru EFE Omar Shaker, director HRW pentru Israel şi Palestina.

Orientul Mijlociu fierbe din cauza planului lui Trump pentru Gaza. Marco Rubio începe un turneu maraton în căutarea unei soluții

Suedia înăsprește legislația: Restricții pentru armele semiautomate după cel mai grav atac armat din istoria țării scandinave

Ce cadou simbolic i-a oferit Benjamin Netanyahu lui Donald Trump / Obiectul amintește de operațiunea spectaculoasă a Mossad

Florin Cîțu: Bugetul pentru 2025 este o bombă cu ceas pentru economia României

Mesaj Ro-Alert în Iași: Incendiu puternic la un service auto

Ce a pățit o argeșeancă la Spitalul Curtea de Argeș – A RUGINIT TOMOGRAFUL? PACIENȚII SUNT TRIMIȘI LA PITEȘTI

Cosmin Petrescu, înfumuratul pe banii statului, luat în vizor de premierul Marcel Ciolacu: „Aberant și sfidător!” – CIP-ul liberal și-a majorat nejustificat indemnizația

Accident la Valea Iașului , lângă Curtea de Argeș

VIDEO | Incendiu violent la Curtea de Argeș – A ars o casă de lângă Colegiul Vlaicu Vodă

VIDEO | Pesediști fraieriți de pesediști! Nora și cuscrul primarului Mogaru de la Corbi, și-au luat țeapă de la NORDIS – AU VRUT APARTAMENTE DE LUX

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI


VIDEO | Pesediști fraieriți de pesediști! Nora și cuscrul primarului Mogaru de la Corbi, și-au luat țeapă de la NORDIS – AU VRUT APARTAMENTE DE LUX
Scandalul NORDIS ia amploare si arata faptul ca mulți argeșeni au intrat in aceasta schema păguboasă pentru unii, profitabilă pentru...


VESTE URIAȘĂ, DE TOP – Pensionarul vitezoman a fost prins de Poliția Argeș! CU CE VITEZĂ AMEȚITOARE CONDUCEA
În ziua de 04 februarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 76 de ani,...


Bărbat din Mălureni în cătușe: ȘI-A AMENINȚAT NEVASTA CU BĂTAIA
În ziua de 03 februarie a.c. polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind...


Weekend bogat pentru polițiștii argeșeni: 23 permise reținute și amenzi de peste 1 miliard lei vechi în doar 48 ore
În ultimele 48 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești,...
Curtea de Argeș


Albeștii de Argeș trece la colectarea selectivă a deșeurilor
Începând cu luna februarie 2025, locuitorii comunei Albeștii de Argeș vor fi obligați să colecteze selectiv gunoiul, în cadrul unei...


VIDEO | Incendiu violent la Curtea de Argeș – A ars o casă de lângă Colegiul Vlaicu Vodă
Șase echipaje de pompieri cu patru autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o...


Ce a pățit o argeșeancă la Spitalul Curtea de Argeș – A RUGINIT TOMOGRAFUL? PACIENȚII SUNT TRIMIȘI LA PITEȘTI
Adus in decembrie 2023 si pus in funcțiune in luna iulie a aceluiași an, tomograful de la Spitalul Municipal din...


Cosmin Petrescu, înfumuratul pe banii statului, luat în vizor de premierul Marcel Ciolacu: „Aberant și sfidător!” – CIP-ul liberal și-a majorat nejustificat indemnizația
Premierul Marcel Ciolacu și-a manifestat azi revolta față de creșterea indemnizațiilor la CNIR: „Aberant și sfidător!”, este afirmația premierului care...


Bărbați din Albeștii de Argeș prinși cu căruţele pline de lemne fără acte
În ziua de 31 ianuarie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș au acționat pe raza...
Mioveni


VIDEO | Accident groaznic în Argeș provocat de un șofer beat – 3 victime la spital
Un grav accident rutier provocat de un șofer beat în urma căruia au rezultat trei victime, dintre care una în...


Vandalism în Mioveni: Stații de autobuz, ținta huliganilor
Mioveni se confruntă cu o problemă recurentă. la fel ca si la Pitești: vandalismul stradal. În ultimele zile, stațiile de...


Cine sunt noii parlamentari de ARGEȘ, lista completă
În urma votului exprimat duminică, 1 decembrie, Argeșul va trimite în Parlamentul României 13 deputați și senatori. Iată care sunt...


ARGEȘ – Rezultate finale alegeri Parlamentare în orașele importante – ȘOC LA MIOVENI, PNL dezastru la Pitești – VEZI CLASAMENTE DETALIATE
În urma centralizării voturilor din peste 99,9% din secțiile de votare, Partidul Social Democrat (PSD) a obținut în Argeș o...
Câmpulung


ARGEȘ | Șocant! Și-a bătut mama în propria-i casă
În dimineața de 1 februarie a.c., în jurul orei 05:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați prin...


VIDEO | Urmărire ca-n filme în Argeș după ce un șofer nu a oprit la semnalul polițiștilor
În ziua de 24 ianuarie a.c., polițiștii rutieri din Câmpulung, au depistat un bărbat de 43 de ani, din Țițești,...


Un mare șef de Poliție din Argeș a provocat un accident și a fugit de la locul faptei – Prins după ce a făcut un al doilea accident
Comisarul șef Marian Iordache, șeful Poliției Câmpulung Muscel, aflat în prag de pensionare, este cercetat penal după ce a provocat...
În Trend
- ACTUALacum o săptămână
S-a deschis Hotel Resort & Spa Raluca, primul hotel premium din stațiunea de ski Șureanu – Din SPA direct pe pârtiile de ski
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO | Consilierul Șerban făcut praf de primarul Panțurescu: Vorbește Juristu` lu` pește de peste deal!
- ACTUALacum 3 zile
Ce a pățit o argeșeancă la Spitalul Curtea de Argeș – A RUGINIT TOMOGRAFUL? PACIENȚII SUNT TRIMIȘI LA PITEȘTI
- ACTUALacum 2 săptămâni
Doi bărbați din Curtea de Argeș arestați – Au furat 12 aspiratoare la miez de noapte
- ACTUALacum o săptămână
Accident teribil în Argeș cu 6 victime – Doi minori în drum spre spital
- ACTUALacum 4 zile
Cosmin Petrescu, înfumuratul pe banii statului, luat în vizor de premierul Marcel Ciolacu: „Aberant și sfidător!” – CIP-ul liberal și-a majorat nejustificat indemnizația
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO | O mașină a luat foc la Albeștii de Argeș
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO | Percheziții de amploare în Argeș – Evaziune fiscală, sustragere de sub sechestru și fals în înscrisuri