Cele două avioane rusești de luptă MiG-31K care au fost transferate în Belarus săptămâna aceasta s-au întors, cel mai probabil, în Rusia, a anunțat organizația Hajun, un grup belarus de monitorizare în domeniul apărării, potrivit The Kyiv Independent și Ukrainska Pravda.

„Pe baza informațiilor disponibile, știm că, după decolare, avioanele MiG-31K nu s-au întors pe aerodromul Machulyshchi. Avioanele de vânătoare au urmat un curs spre sud, au zburat pe lângă Baranovichi și apoi spre est – spre Federația Rusă”, a postat organizația independentă din Belarus, într-un mesaj publicat pe aplicația de mesagerie Telegram.

„Astfel, în acest moment, este foarte probabil că MiG-urile au părăsit teritoriul Belarusului după decolare și s-au întors în Rusia”, a adăugat grupul de monitorizare.

Cele două avioane rusești MiG-31K au aterizat în Belarus pe 9 și 10 octombrie, la un an și jumătate după ultima lor apariție în Belarus.

Apariția lor bruscă pe aerodromul Machulyshchi i-a determinat pe oficialii ucraineni și experții militari să speculeze că Rusia ar fi mutat avioanele în Belarus pentru a se feri de atacurile ucrainenilor, tot mai frecvente în ultima perioadă asupra aerodromurilor rusești, sau pentru a pregăti un alt atac masiv asupra infrastructurii energetice ucrainene.

Aceste avioane de vânătoare pot zbura cu viteze de până la 3.000 de kilometri pe oră și pot lansa rachete hipersonice Kinjal Kh-47M2, de la distanțe de 2.000 de kilometri față de ținte, ceea ce reprezintă o amenințare pentru întregul teritoritoriu ucrainean.

La începutul invaziei pe scară largă, Rusia ar fi avut 12 avioane MiG-31 în dotarea armatei sale.

Cu toate acestea, atacurile ucrainene cu drone asupra bazei aeriene ruse Savasleika, din 16 august, au distrus cel puțin un MiG-31 și este posibil să fi avariat un altul, a declarat o sursă din serviciile ucrainene de informații militare pentru The Kyiv Indepentent.

Alte două atacuri au vizat, de asemenea, aparatele MiG-31 rusești. Este vorba despre o lovitură asupra bazei Savasleika, pe 13 august, care a avariat un avion, și atacurile din 15 mai asupra aerodromului Belbek din peninsula anexată Crimeea, care au avariat sau distrus două aeronave MiG-31.

Urmăriți cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

Biroul Electoral Central a stabilit, duminică, machetele buletinelor de vot care vor fi utilizate la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024, relatează News.ro.

„Biroul Electoral pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2024 (BEC) informează că, la data de 13 octombrie a.c., au fost stabilite machetele buletinelor de vot care vor fi utilizate la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024, respectiv: macheta buletinului de vot utilizat în secţiile de votare din ţară, macheta buletinului de vot utilizat în secţiile de votare din străinătate şi macheta buletinului de vot prin corespondenţă”, a transmis, duminică seară, BEC, într-un comunicat de presă.

BEC anunţă, de asemenea, că s-a constatat că semnele electorale, denumirile formaţiunilor politice, precum şi prenumele şi numele candidaţilor sunt corect imprimate şi vizibile.

Procesul–verbal întocmit cu ocazia prezentării machetelor buletinelor de vot care vor fi utilizate la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 va putea fi consultat pe pagina de internet a BEC – https://prezidentiale2024.bec.ro/

Turul întâi al alegerilor prezidenţiale va avea loc în 24 noiembrie. 

Lista finală cu candidații în alegerile prezidențiale și ordine lor de pe buletinele de vot:

• Poziția nr. 1 – ELENA-VALERICA LASCONI – Uniunea Salvați România
• Poziția nr. 2 – GEORGE-NICOLAE SIMION – Alianța pentru Unirea Românilor
• Poziția nr. 3 – ION-MARCEL CIOLACU – Partidul Social Democrat
• Poziția nr. 4 – NICOLAE-IONEL CIUCĂ – Partidul Național Liberal
• Poziția nr. 5 – HUNOR KELEMEN – Uniunea Democrată Maghiară din România
• Poziția nr. 6 – MIRCEA-DAN GEOANĂ – candidat independent
• Poziția nr. 7 – ANA BIRCHALL – candidat independent
• Poziția nr. 8 – ALEXANDRA-BEATRICE BERTALAN-PĂCURARU – Alternativa pentru Demnitate Națională
• Poziția nr. 9 – SEBASTIAN-CONSTANTIN POPESCU – Partidul Noua Românie
• Poziția nr. 10 – LUDOVIC ORBAN – Forța Dreptei
• Poziția nr. 11 – CĂLIN GEORGESCU – candidat independent
• Poziția nr. 12 – CRISTIAN DIACONESCU – candidat independent
• Poziția nr. 13 – CRISTIAN-VASILE TERHEȘ – Partidul Național Conservator Român
• Poziția nr. 14 – SILVIU PREDOIU – Partidul Liga Acțiunii Naționale

De asemenea Biroului Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României a stabilit că dacă un alegător român cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate are aprobate atât cererea de a vota prin corespondenţă, cât şi cea privind exprimarea votului la o secţie, la alegerile prezidenţiale, acesta va fi înscris doar în lista electorală permanentă pentru votul prin corespondenţă. 

Duminică, BEC a dat o decizie privind aplicarea unitară a prevederilor art. 8 alin. (3)-(5) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la înscrierea alegătorilor în listele electorale permanente din străinătate şi listele electorale pentru votul prin corespondenţă.

„La alegerile pentru preşedintele României din anul 2024, dacă (…) se constată că acelaşi alegător are aprobate atât cererea de înregistrare în Registrul Electoral ca alegător prin corespondenţă, cât şi cererea de înregistrare în Registrul Electoral ca alegător în străinătate, respectivul alegător va fi înscris doar în lista electorală permanentă pentru votul prin corespondenţă”, precizează BEC.

Câți români din străinătate s-au înregistrat pentru a vota prin corespondență

Perioada în care alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate puteau să se înscrie pentru a vota prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale s-a încheiat pe 10 octombrie. Astfel, potrivit site-ului AEP, de la 1 aprilie până pe 10 octombrie, s-au înregistrat pentru a vota prin corespondenţă 6.916 cetăţeni. Pentru a vota la o secţie la prezidenţiale s-au înregistrat 6.751 de cereri.

Poliţiştii din Bucureşti caută o femeie de 67 de ani şi pe nepoata acesteia, în vârstă de şase ani, care au plecat în cursul zilei de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 şi nu au mai revenit, relatează News.ro.

”Astăzi, 13 octombrie 2024, Poliţia Capitalei a fost sesizată cu privire la dispariţia unei femei, care a plecat, însoţită de nepoata ei, minoră, de la adresa de domiciliu, din Sectorul 4 şi nu au mai revenit până în prezent”, a transmis, duminică seară, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că femeia dispărută se numeşte Lidiya Kovalenko, este în vârstă de 67 de ani şi are următoarele semnalmente: păr grizonant, scurt.

Minora se numeşte Aleksandra Tobiassen, este în vârstă de 6 ani şi are următoarele semnalmente:ten deschis, ochi căprui, păr şaten scurt. La data dispariţiei purta geacă roz.

”Poliţiştii au demarat procedurile de depistare a persoanelor în cauză, fiind date în urmărire la nivel naţional. Cei care le-au văzut sau pot oferi detalii sunt rugaţi să anunţe Poliţia Capitalei, apelând numărul unic de urgenţă 112”, a mai transmis sursa citată.

Opoziţia de dreapta din Spania a cerut duminică demisia premierului socialist Pedro Sanchez şi a anunţat depunerea unei plângeri împotriva partidului condus de acesta pentru suspiciuni de corupţie, în legătură cu achiziţia de măşti în timpul pandemiei, informează AFP.

„Cerem demisia lui Pedro Sanchez, nu mai poate rămâne niciun minut în plus în fruntea guvernului Spaniei”, a afirmat, într-o conferinţă de presă, secretara generală a Partidului Popular (PP), Cuca Gamarra, potrivit Agerpres.

Aceasta a adăugat că detaliile care „sunt pe cale să fie dezvăluite indică o corupţie sistematică în fruntea căreia se află Pedro Sanchez” şi „mâine (luni, n.r.) PP va depune plângere împotriva Partidului Socialist în legătură cu bănuieli de finanţare ilegală, corupţie şi trafic de influenţă”.

Socialiştii vor „desfăşurarea unei anchete complete în acest scandal fără precedent”, a mai spus Cuca Gamarra.

„Afacerea Koldo”

În cursul săptămânii, presa spaniolă a publicat un raport al Gărzii civile care îl indică pe un fost confident şi ministru al lui Sanchez, Jose Luis Abalos, ca fiind în centrul unui scandal de corupţie legat de achiziţia de măşti de protecţie în timpul pandemiei de COVID-19.

„Afacerea Koldo”, numită după principalul său protagonist, Koldo Garcia, a izbucnit pe 2 februarie, odată cu reţinerea acestuia, cunoscut ca om de încredere al lui Jose Luis Abalos, fost ministru socialist al transporturilor care a fost totodată, până în 2021, şi apropiat al premierului.

Koldo Garcia este bănuit de justiţie că s-a îmbogăţit primind comisioane ilegale din contracte de vânzare de măşti către diverse administraţii publice, în perioada de vârf a pandemiei, în perioada martie-iunie 2020.

Abalos a fost expulzat în februarie din Partidul Socialist, dar a rămas deputat ca independent şi nu a fost deocamdată inculpat.

Forțele ruse utilizează în masă terminale de internet Starlink, achiziționate de pe piața neagră, pe liniile frontului din Ucraina, ceea ce contribuie astfel la câștigurile teritoriale pe care trupele Moscovei le-au reușit în ultima perioadă, dezvăluie publicația americană The Washington Post (WP).

SpaceX, compania lui Elon Musk, a început să furnizeze Ucrainei terminale Starlink la scurt timp după începutul invaziei pe scară largă, care au oferit Kievului un avantaj crucial pe câmpul de luptă. Deși SpaceX nu vinde unități direct Rusiei, trupele ruse din Ucraina continuă să obțină terminale Starlink prin lanțuri de aprovizionare și intermediari dubioși, potrivit The Kyiv Independent.

Înmulțirea terminalelor Starlink în rândul trupelor ruse din prima linie a contribuit la recentele câștiguri ale Moscovei pe câmpul de luptă, inclusiv ocuparea bastionului strategic Vuhledar din regiunea Donețk, scrie WP, citând mai mulți soldați și ofițeri ucraineni.

„Pur și simplu ne-au copleșit”, a declarat pentru WP un ofițer din Brigada 72 Mecanizată, una dintre unitățile care au apărat Vuhledarul.

Ofițerul a spus că accesul Rusiei la Starlink a fost un factor-cheie în pierderea orașului, alături de lipsa armelor și a efectivelor ucrainene suficiente.

Comandantul unui pluton din cadrul Brigăzii Mecanizate 93, pluton însărcinat cu utilizarea dronelor, a precizat că, deși terminalele Starlink ale Ucrainei le-au oferit anterior un avantaj tehnologic față de forțele ruse, acest avantaj a dispărut acum.

„Înainte, rușii nu puteau controla o parte din mișcările lor, manevrele, artileria, infanteria”, a spus el.

Când ucrainenii au interceptat transmisiunile radio rusești, au observat că soldații ruși furnizau frecvent informații incomplete sau greșite comandanților lor, a menționat comandantul plutonului. Acest lucru s-a schimbat acum.

„Acum, nu vor face decât să-și îmbunătățească (comunicațiile) și, din păcate, asta se întâmplă la nivel general”, a spus el.

Sistemele Starlink, indispensabile pentru Ucraina, de la începutul războiului

Starlink permite comunicații mai rapide și mai sigure și a devenit astfel indispensabil pentru capacitatea Ucrainei de a comunica pe câmpul de luptă. Dependența anterioară a Rusiei de comunicațiile radio a dezavantajat forțele sale, mai numeroase și mai bine înarmate.

Pentagonul, care sprijină financiar accesul armatei ucrainene la Starlink, a anunțat în luna mai 2024 că lucrează pentru a împiedica trupele ruse să utilizeze terminalele pe teritoriul Ucrainei.

Statele Unite s-au „implicat puternic în colaborarea cu guvernul Ucrainei și SpaceX pentru a contracara utilizarea ilicită de către Rusia a terminalelor Starlink”, a declarat John Plumb, secretar adjunct al Departamentului american al Apărării, care se ocupă de politica spațială, pe data de 9 mai.

În ciuda acestor asigurări, utilizarea Starlink a continuat să se extindă peste liniile rusești în acest an, scrie WP. Trupele ucrainene din apropierea orașului Pokrovsk – devenit un nou punct fierbinte pe linia frontului – spun că au început să vadă sisteme Starlink în pozițiile forțelor ruse începând de luna trecută.

Un comandant de batalion din Brigada 47 Mecanizată Separată a declarat că accesul Moscovei la Starlink i-a ajutat pe ruși să avanseze spre Pokrovsk și că trebuie făcute mai multe eforturi pentru a combate utilizarea acestor dispozitive de către ei.

„Este ceva care ne ucide”, a spus acest comandant.

Cum ajung dispozitivele Starlink în Rusia

Dezactivarea terminalelor pe care rușii au pus mâna a devenit dificilă, în parte, din cauza schimbării liniilor frontului, a precizat pentru WP Stacie Pettyjohn, directoare a programului de apărare din cadrul think tank-ului Center for a New American Security (CNAS) din Washington.

„Forțele ucrainene sunt acum în Rusia. Unde sunt exact liniile frontului?”, a spus ea.

„Dacă există o linie trasată cu privire la unde funcționează și unde nu (terminalele Starlink, n.r.), practic se pot fixa liniile frontului acolo unde sunt (ucrainenii) și astfel ei pot fi împiedicați să treacă la ofensivă”, a adăugat Stacie Pettyjohn.

Întreruperi ale accesului trupelor ucrainene la Starlink au mai avut loc, în special în timpul ofensivei de primăvară a Rusiei asupra regiunii Harkov și atunci când forțele ucrainene și-au lansat incursiunea în regiunea Kursk, în august.

Elon Musk a negat că ar fi vândut Rusiei sisteme Starlink și a declarat că Starlink nu se va conecta la niciun dispozitiv din Rusia. Cu toate acestea, soldații ruși continuă să obțină dispozitive prin intermediul unui lanț robust de aprovizionare de pe piața neagră.

Potrivit analizei efectuate de WP, pe unele site-uri rusești care vând materiale militare, terminalele Starlink sunt cel mai adesea vândute prin intermdiul aplicației de mesagerie Telegram și ajung pe front, după ce trec prin Moscova.

Majoritatea terminalelor provin din Europa și sunt transportate prin Emiratele Arabe Unite, deși au avertismente ca dispozitivul să nu fie activat în Rusia.

Pentru a activa terminalul, utilizatorii au nevoie de un număr de telefon din străinătate, o adresă de e-mail și un cont bancar.

Tymofii, un operator de drone din cadrul Brigăzii 47 Mecanizate Separate, a declarat că forțele ruse par să nu ducă lipsă de terminale Starlink.

„Au o mulțime din ele. (…) Le folosesc la fel ca noi”, a spus el.

Urmăriți cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

Un laureat acuzat de terorism, un membru al juriului care demisionează, o luare de ostatici cu un deznodământ sângeros: dintre toate Premiile Nobel pentru Pace, cel acordat în urmă cu 30 de ani a fost unul dintre cele care au stârnit cele mai multe controverse, scrie agenția AFP, citată de Agerpres.

Vinerea aceasta Comitetul Nobel a anunțat că a decis să acorde Premiul Nobel pentru Pace din 2024 organizației japoneze Nihon Hidankyo, alcătuită din supraviețuitori ai bombardamentelor nucleare asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki, „pentru eforturile sale de a obține o lume liberă de arme nucleare și pentru că a demonstrat, prin mărturii directe, că armele nucleare nu trebuie folosite niciodată din nou”.

Cu aproape 30 de ani în urmă, pe 14 octombrie 1994, Comitetul Nobel anunța ceea ce avea să devină una dintre cele mai controversate decizii ale sale. Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat în anul respectiv lui Yasser Arafat, liderul Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OLP), premierului israelian Shimon Peres și ministrului său de externe, Yitzhak Rabin, „pentru eforturile lor de a se ajunge la pace în Orientul Mijlociu”.

O soluţie negociată la spinoasa problemă israeliano-palestiniană părea în sfârșit palpabilă.

„Domnii Arafat, Peres şi Rabin au avut o contribuţie substanţială la un proces istoric prin care pacea şi cooperarea pot înlocui războiul şi ura”, sublinia atunci Comitetul Nobel.

O speranță efemeră pentru pace în Orientul Mijlociu

Trei decenii mai târziu, războiul continuă să se facă auzit în Orientul Mijlociu, provocând zeci de mii de morţi, iar întreaga regiune ameninţă să izbucnească în flăcări din cauza luptelor între Israel şi islamiştii din Hamas şi Hezbollah, susţinuţi de Iran.

Cu 30 de ani în urmă, imediat după ce a fost anunţat Nobelul pentru Pace, lucrurile au început să meargă prost: alegerea laureaţilor, în special a lui Yasser Arafat, dar şi momentul au fost puternic criticate.

La o oră de la atribuirea premiului, unul dintre cei cinci membri ai comitetului Nobel, Kare Kristiansen, cofondatorul grupului Prietenii Israelului din Parlamentul norvegian, demisionează.

„Trecutul domnului Arafat este prea marcat de violenţă, terorism şi sânge” pentru a fi demn de Nobel, sublinia fostul deputat creştin-democrat care, câţiva ani mai târziu, va solicita – în zadar – „scuze” din partea comitetului Nobel.

Ca lider al OLP, Yasser Arafat era atunci simbolul rezistenței față de ocupaţia israeliană, inclusiv expresia violentă a acestei rezistenţe, care s-a tradus prin atacuri nediscriminatorii, chiar dacă bărbatul cu keffyieh, care a murit în 2004, s-a distanțat public de terorism.

O răpire sângeroasă cu ostatici în ziua decernării Premiului Nobel pentru Pace

Pe 14 octombrie 1994, șeful diplomației israeliene Yitzhak Rabin este închis în biroul lui: trebuie să gestioneze o criză provocată de răpirea unui soldat israelian de către membri ai Hamas.

În aceeaşi seară, armata israeliană atacă o casă din Cisiordania ocupată: ostaticul este găsit mort, ofiţerul care conducea operaţiunea moare, precum şi trei răpitori.

Ministrul israelian mărturiseşte că ar fi „preferat ca cei doi soldaţi ucişi să fie în viaţă şi să nu primească acest premiu” Nobel.

El însuşi avea să fie asasinat un an mai târziu de un tânăr extremist evreu.

Cât despre Shimon Peres, prezenţa sa în guvernul lui Ariel Sharon în timpul unei ofensive israeliene în Cisiordania, în 2002, îi va determina pe mai mulţi membri ai comitetului Nobel să regrete că i-a fost acordat premiul pentru pace. A murit în 2016.

31 de ani de la un moment simbolic pentru pace

Negociate în cel mai mare secret în capitala Norvegiei, Acordurile de la Oslo au fost semnate pe 13 septembrie 1993 de Arafat şi Rabin cu ocazia unei strângeri istorice de mână în faţa lui Bill Clinton, pe gazonul Casei Albe.

Ele pecetluiesc recunoaşterea reciprocă între Israel şi OLP şi pun bazele unei autonomii palestiniene pentru cinci ani cu un obiectiv implicit în vizor: crearea unui stat independent.

Dar au „numeroase slăbiciuni structurale”, a notat Jorgen Jensehaugen, cercetător la Institutul de cercetări pentru pace din Oslo (Prio), la o recentă masă rotundă.

Niciunul dintre elementele cheie ale conflictului israeliano-palestinian – graniţele definitive ale teritoriilor israelian şi palestinian, soarta Ierusalimului de Est, viitorul refugiaţilor palestinieni, problema coloniilor israeliene – nu este tranşat definitiv în text.

„Acordurile de la Oslo nu sunt acorduri de pace”, rezumă Jensehaugen.

„Sunt o declaraţie de principii (…) şi un calendar” care „ar trebui să ducă la un acord de pace”, dar care „se prăbuşeşte” sub greutatea evenimentelor, adaugă el: asasinarea lui Yitzhak Rabin, venirea la putere deja în 1996 a lui Benjamin Netanyahu, ostil procesului de pace, atentatele sinucigaşe ale Hamas.

Ca alegorie a unei păci evazive, directorul Institutului Nobel de la acea vreme, Geir Lundestad, a relatat că, înainte de a-i conduce la banchetul Nobel, i-a găsit pe Yasser Arafat şi „o mare parte a conducerii OLP” absorbiţi în vizionarea unui episod din Tom şi Jerry, acel motan stângaci care inevitabil eşuează să-l prindă pe şoarece.