Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, nu consideră că ar fi nevoie de demisia preşedintelui AEP, Toni Greblă. „Nu. Dar domnul Toni Greblă organizează saci pe străzi? Eu înţeleg, e greu să pierzi, dar trebuie să existe şi demnitate în politică”, susţine Ciolacu.
Marcel Ciolacu a fost întrebat, vineri, în conferinţa de presă susţinută după şedinţa conducerii PSD, dacă ar fi nevoie de demisia lui Toni Greblă.
„Nu. Dar domnul Toni Greblă organizează saci pe străzi? Eu înţeleg, e greu să pierzi, dar trebuie să existe şi demnitate în politică. Nu poţi acum patru ani să spui un lucru şi acum să spui alt lucru, în funcţie de cum ţi-a convenit. Acelaşi lucru e şi cu data alegerilor. Nu poţi să spui un lucru acum câteva luni şi acum alt lucru, dacă vrem ca aceşti tineri şi dumneavoastră, mult mai tineri decât mine, să aveţi o democraţie într-un stat consolidat şi de respect. Prea mult timp s-a mers cu ură, cu diversiune. Uitaţi-vă la ce se întâmplă acum, nu mai creează nicio emoţie negativă, fiindcă românii ştiu adevărul. Ipocrizia cred că la aceste alegeri a luat sfârşit”, a conchis Ciolacu.
Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a încheiat, aseară, ediția 2026 a campaniei naționale „Liga Profesorilor Excepționali”, printr-o gală desfășurată pe scena Teatrului Metropolis din București. Evenimentul a marcat finalul unui proiect derulat timp de șapte luni, prin care mii de profesori din întreaga țară au fost nominalizați pentru activitatea lor din educație.
Printre invitații galei s-a numărat și ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, care a subliniat rolul profesorilor în formarea generațiilor viitoare:
„Profesorii nu sunt în școală doar pentru a-și exercita o profesie, ci pentru că simt că au o misiune: aceea de a forma caractere, de a transmite valori și de a inspira generațiile viitoare. Profesorii sunt cea mai importantă investiție în viitorul României.”
Din totalul înscrierilor, au fost selectate 20 de povești considerate reprezentative pentru felul în care profesia de dascăl poate influența traiectoria unor comunități întregi: cadre didactice care parcurg distanțe mari pentru a ajunge la elevi, profesori care predau copiilor internați în spitale, educatori activi în zone defavorizate sau mentori ai unor generații de olimpici.
Câștigătoarea marelui premiu, în valoare de 30.000 de lei, este Elisabeta Ana Naghi, profesoară de matematică și astronomie, cu o activitate didactică de patru decenii. Este fondatoarea Centrului pilot pentru excelență în astronomie din Suceava și a îndrumat mai mulți elevi spre admiterea la universități precum MIT, Harvard sau Caltech. În paralel, profesoara a lucrat și cu elevi din medii vulnerabile, sprijinindu-i pe cei înscriși la frecvență redusă sau în programe de recuperare școlară să finalizeze bacalaureatul.
Locul al doilea, cu un premiu de 20.000 de lei, a revenit profesoarei de biologie Emanuela Oiegar, de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Bacău, cunoscută pentru integrarea tehnologiei – inclusiv imprimante 3D – în activitățile didactice și pentru rezultatele elevilor săi la olimpiadele internaționale. Parcursul ei profesional a fost marcat și de un accident rutier suferit în drum spre o competiție școlară, după care a revenit la catedră.
Pe locul al treilea, cu premiul de 10.000 de lei, s-a clasat Mihaela Ruță, învățătoare la Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” din Caracal, județul Olt. Nominalizarea sa a fost depusă de un fost elev, Eduard Ștefan, care a menționat rolul pe care profesoara l-a avut în formarea încrederii sale.
Cei 20 de profesori ajunși în etapa finală au primit resurse pedagogice, echipamente digitale și acces la programe de formare profesională continuă, oferite de partenerii campaniei: Editura RAO, Poenari, INIM Institute, Therme București, F64, AQUA Carpatica, Irina Chițu și Romantic FM.
Campania „Liga Profesorilor Excepționali” este derulată de peste două decenii de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, cu scopul de a promova exemple de excelență în sistemul de învățământ românesc.
Rică Răducanu a fost externat din spital, după un tratament de două săptămâni! Medicii avertizează că starea de sănătate a fostului fotbalist este încă extrem de fragilă. Fostul internațional se confruntă în prezent cu dureri și probleme respiratorii, starea de sănătate obligându-l să folosească temporar un scaun cu rotile.
Rică Răducanu: „Am decis să vin la restaurant că așa îmi place”
Deși medicii i-au recomandat repaus total, Rică Răducanu a revenit rapid pe litoral, la restaurantul pe care îl deține și unde își petrece majoritatea timpului. El recunoaște că, în ciuda durerilor pe care le are, prezența oamenilor este cel mai bun remediu pentru el.
„Eram la locuința de la mare, erau niște copii pe scări, am vrut să-i ajut că ploua tare și am căzut pe scări. Au chemat salvarea, aveam dureri mari, am căzut rău. Nu am avut de ce să mă țin și m-am dus de-a berbeleacul.
Sunt în convalescență, am două coaste rupte și la umăr m-am lovit. Am tot spatele vânăt, îmi e greu să respir. Stau într-un scaun. E urâtă treaba că mă doare, mă mai dă soția mea cu unguent pe spate.
Nu mai sunt internat, sunt la restaurant. Nu întreabă lumea de mine că nu e lume. Am decis să vin la restaurant că așa îmi place, stau aici, mai vorbim, mai facem o poză. Eu am mai avut un accident nasol, dar eram tânăr atunci, acum trece mai greu. Medicii mi-au zis să am grijă, să nu fac efort, o să treacă în timp. Când îți rupi coastele nu ai ce să faci, te recuperezi greu. Asta este, mai sunt și încercări în viață”, a spus Rică Răducanu.
Cu toate acestea, noul proiect nu a reușit să calmeze nemulțumirile din sistemul sanitar. Federația Sanitas susține că plafonarea sporurilor va duce la scăderea veniturilor pentru numeroși angajați și anunță continuarea protestelor, inclusiv declanșarea unei greve de avertisment luni și a unei greve generale începând cu 28 iulie, dacă revendicările nu vor fi soluționate.
Noua variantă a legii salarizării a fost discutată de ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, consilierul prezidențial Radu Burnete și reprezentanții partidelor politice.
Principala problemă rămâne însă lipsa fondurilor. Sindicatele și instituțiile publice au solicitat un buget de peste 20 de miliarde de lei pentru aplicarea noii grile de salarizare, însă România poate aloca cel mult 12,1 miliarde de lei. Din acest motiv, proiectul a fost modificat astfel încât impactul bugetar să se încadreze în limitele asumate.
Noua formă a proiectului prevede majorări pentru mai multe categorii de bugetari.
În sistemul de educație, profesorul debutant ar urma să primească o creștere de aproximativ 246 de lei brut; lectorul universitar ar beneficia de o majorare de 439 de lei brut; directorii de școli ar urma să câștige cu aproximativ 624 de lei brut mai mult.
Și în sistemul sanitar sunt prevăzute modificări. Medicii primari și medicii specialiști își păstrează actualele salarii de bază, însă medicii fără grad de specialist ar urma să primească aproximativ 1.640 de lei brut în plus; managerii de spitale ar beneficia de o creștere de aproximativ 2.050 de lei brut.
Deși salariile de bază cresc pentru anumite categorii, sindicaliștii atrag atenția că plafonarea sporurilor la 20% ar putea reduce veniturile reale ale multor salariați din sănătate.
Președintele Federației Sanitas, Iulian Pope, susține că modificările aduse proiectului nu rezolvă problema diminuării veniturilor. În aceste condiții, Sanitas a anunțat că protestele continuă.
Luni, angajații din peste 400 de unități sanitare din întreaga țară vor participa la o grevă de avertisment de două ore. În acest interval vor fi asigurate doar urgențele medicale, iar activitatea în spitale și alte unități sanitare va fi redusă.
Sindicaliștii avertizează că, dacă proiectul nu va fi modificat în urma negocierilor, din 28 iulie va începe o grevă generală pe termen nelimitat.
Noua variantă a legii modifică și modul în care vor fi majorate salariile demnitarilor. Dacă în forma inițială, aceștia urmau să beneficieze imediat de coeficienții finali de salarizare, noul proiect prevede aplicarea creșterilor în cinci etape, până în anul 2031.
Au fost operate modificări și în cazul aleșilor locali. Sporul acordat pentru gestionarea proiectelor cu fonduri europene a fost revizuit, iar reprezentanții PSD susțin că nivelul actual de 40% ar putea fi menținut. Deputatul Florin Manole a explicat că, dacă sporul va rămâne la acest nivel, nu vor exista diferențe față de situația actuală.
După negocierile de la Cotroceni, proiectul intră într-o nouă etapă de analiză. Partidele au la dispoziție câteva zile pentru a formula amendamente, iar liderii formațiunilor parlamentare sunt așteptați din nou la Palatul Cotroceni, marți, pentru o nouă rundă de discuții.
Consilierul prezidențial Radu Burnete a precizat că, la întâlnirea de săptămâna viitoare, va fi analizată forma finală a proiectului și se va decide dacă legea va fi asumată politic și trimisă Parlamentului pentru adoptare.
PNL reacționează după decizia CJUE privind prescripția din România: „România are nevoie de o justiție independentă, predictibilă și deplin aliniată standardelor europene”
Partidul Național Liberal (PNL) a reacționat, vineri, prin intermediul deputatului liberal Ion Bogdan, după ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a pronunțat a doua decizie (Lin II) privind întreruperea cursului prescripției din România.
Subiectul a pus în conflict, de mai mulți ani, sistemul judiciar din România cu cel european.
„Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene reprezintă un semnal de alarmă pe care România nu își poate permite să îl ignore.
Dincolo de implicațiile juridice, hotărârea CJUE ridică semne de întrebare serioase privind modul în care este asigurată alinierea la dreptul european și protejarea fondurilor europene alocate României”, transmite deputatul liberal Ionel Bogdan.
PNL consideră că astfel de probleme nu trebuie minimalizate și anunță că va susține modificările legislative necesare pentru întărirea statului de drept.
„România are nevoie de o justiție independentă, predictibilă și pe deplin aliniată standardelor europene nu doar la nivelul legislației, ci și la nivelul aplicării ei. Credibilitatea sistemului judiciar este parte a credibilității României în Uniunea Europeană.
PNL este hotărât să transforme acest semnal de alarmă din partea CJUE într-o oportunitate de modernizare instituțională și va susține toate măsurile care întăresc statul de drept și încrederea cetățenilor în actul de justiție”, mai arată Ionel Bogdan.
EXCLUSIV Victor Ponta, avertisment sumbru pentru români: „Toamna va veni cu inflație, scumpiri și cu Guvern interimar. Salariile și pensiile vor scădea, va fi mai rău decât în perioada Emil Boc”
Într-o intervenție telefonică la România TV, Victor Ponta a declarat că nu vede nicio perspectivă pentru depășirea blocajului politic și că actuala criză riscă să aibă efecte economice mai grave decât cele din perioada Guvernului Emil Boc.
Fostul prim-ministru a afirmat că negocierile dintre partide sunt complet blocate și nu se așteaptă ca în perioada următoare să fie format un nou Executiv.
„Politic nu se întâmplă nimic bine. E clar că acum fiecare e pe poziție, pregătit de luptă, și nu mă aștept ca luni să ne dați o veste bună”, a declarat Victor Ponta.
„Din punct de vedere economic, toamna va veni cu inflație, cu scumpiri și cu Guvern interimar. Banii din SAFE s-au terminat, i-a terminat Miruță. Banii din PNRR s-au terminat. Banii de la Pfizer și ROMATSA o să ni-i ia. Războiul din Orient nu o să se termine”, a spus fostul premier la România TV.
„Deci, în toamnă, salariile și pensiile vor scădea din cauza inflației, iar statul nu va face nicio investiție. O să fie mai rău decât în perioada Emil Boc. Atunci a stat Boc două luni, dar după aceea au venit măsurile dure, inclusiv TVA de 24%. Asta ne așteaptă. Nu mai văd acum nicio soluție”, a declarat Ponta.
Întrebat despre posibilitatea ca Ilie Bolojan să rămână în fruntea Executivului interimar, Victor Ponta a susținut că problema nu este premierul, ci lipsa voinței politice pentru schimbare.
„Să rămână Bolojan până în 2030, treaba lui. Nu e vorba de el aici. Problema este că miniștrii USR nu vor să plece. Încă nu au dat companiile de stat, dar le dau și pe astea”, a afirmat fostul premier.
Ilie Bolojan a devenit cel mai longeviv premier interimar după 1989
Joi, 16 iulie, Ilie Bolojan a ajuns la 72 de zile în fruntea Guvernului interimar, depășind recordul deținut până acum de Emil Boc, al cărui Executiv a funcționat cu puteri limitate timp de 71 de zile, în perioada octombrie-decembrie 2009.
Cabinetul condus de Ilie Bolojan a rămas în funcție după ce a fost demis prin moțiune de cenzură la 5 mai și, în lipsa unei noi majorități parlamentare, continuă să gestioneze treburile curente ale statului, având însă atribuții limitate.
În ultimul timp, președintele Nicușor Dan a purtat mai multe runde de consultări și negocieri cu liderii PSD, PNL, USR și UDMR, atât în format oficial, cât și informal. Până în prezent însă, partidele nu au reușit să ajungă la un acord politic.
Prima variantă de premier, Eugen Tomac, consilier al președintelui Nicușor Dan, nu a mai ajuns la votul de învestitură din Parlament. Ulterior, propunerea PNL pentru funcția de prim-ministru, Adrian Veștea, a fost respinsă de Parlament, nereușind să obțină cele 233 de voturi necesare învestirii Guvernului.
Sfântul Ilie este marcat cu cruce roșie în calendarul ortodox din 2025, pe data de 20 iulie. Această mare sărbătoare aduce motive de bucurie pentru peste 120.000 de români care își serbează onomastica.
Conform Direcției pentru Evidența Persoanelor, peste 127.000 de români sunt sărbătoriți pe 20 iulie, de Sfântul Ilie.
Se spune că atunci când tună, Sfântul Ilie pleacă la vânătoare de demoni. Fulgerele lui cad pe pământ, dărâmă copaci și incendiază acoperișurile caselor. Se spune că în locul în care lovește fulgerul este ascuns un demon, iar Sfântul Ilie scapă de el. Tunetul este provocat de roțile carului și de viteza cu care trăsura aleargă.
Tradiția mai spune că, datorită puterii imense ce-i fusese dată pentru a-i înlătura pe demoni, atunci când mergea cu carul prin cer, Sfântul zguduia tronul lui Dumnezeu. Din această cauză, Dumnezeu i-a luat puterea dintr-o mână și dintr-un picior.
De această sărbătoare creștină, tradiția spune că se mănâncă primele roade ale verii, cum ar fi nuci și mere, al căror consum nu este permis până în ziua sărbătorii. Dacă tradiția nu este respectată, se spune că Sfântul aduce grindina asupra pomilor.
De asemenea, femeile de la sate culeg busuioc pe care îl duc la biserică și îl așează la icoane. Tot ele sunt responsabile cu pregătitul pachetelor pe care le dau de pomană pentru sufletele copilașilor morți înainte de vreme. Se mai împart fructe, apă, flori de câmp și alte roade.
Una dintre superstiții de Sfântul Ilie spune că oamenii trebuie să aibă acasă ramuri de salcie pentru a se feri de trăznete. Tot în această zi, oamenii nu trebuie să lucreze pentru a nu-l mânia pe acesta și a nu-l face să arunce fulgere asupra lor și grindină.
O altă tradiție este că oamenii trebuie să-și facă cruce pentru a se proteja de vrăjitoarele care fac farmece. Dumnezeu i-a poruncit Sfântului să lovească în toate, numai în cele cu cruce nouă nu, deoarece sunt știute ca având puteri nemărginite ale Crucii Sfinte în lupa cu diavolul.
Dacă plouă în această zi, pomii își vor strica roadele și recolta va fi săracă. Pe lângă asta, plantele medicinale au puteri mai mari dacă sunt culese în ziua sărbătorii. În această zi, oamenii se pot ruga Sfântului Ilie pentru sănătate, pace sufletească și ajutor.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, Ziarul PROFIT foloseste tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
Ultimele Comentarii