NATIONAL
Mama adoptivă a unei fetițe de 8 ani: „Încercăm să înțelegem fricile și rănile care au rămas în suflețelul ei, iar ea ne răsplătește cu iubire”
Publicat
acum 5 luniin
De
adminDupă trei luni de la prima vizită, fetița cu ochii mari și negri a venit definitiv în familia Palade. Și abia atunci au început cu adevărat provocările. Nicoleta a stat acasă doi ani pentru a face ca integrarea fetiței să fie ușoară.
Nicoleta și Cătălin Palade au visat ani de zile la momentul în care un pui de om va deveni puiul lor. Au așteptat ani de zile să întâlnească fetița din visurile pe care și le construiseră secvență cu secvență. Și cum luna decembrie este o lună a magiei și-a bucuriei, atunci a fost să fie. În decembrie 2022.
Soții Palade aveau de cinci ani dosar depus pentru a adopta un copil. Cinci ani în care telefonul nu prea sunase să îi anunțe că s-a găsit ce căutau ei. E drept că în ultimul din cei cinci ani, pentru că avuseseră loc niște schimbări legislative, începuse, totuși, să mai sune. Dar la nicio întâlnire nu se apropiau de ceea ce căutau. Începuse să le slăbească nădejdea că își vor găsi copilul și că își vor împlini visul. Și asta pentru că visul lor le era foarte clar conturat în minte. Au fost îndârjiți și au așteptat.
”Am știut de la început că vrem o fetiță, chiar dacă toată lumea ne sfătuia să fim mai deschiși în privința asta și să acceptăm să vedem și un băiețel. Cu toate astea, noi ne imaginam cum va arăta, ce rochițe va purta, locurile pe care le vom vizita împreună, vacanțele în trei și aventurile care ne așteaptă”, spune Nicoleta.
Și telefonul, într-un final, a sunat
Cu puțin înainte de 1 Decembrie, când se pregăteau să plece într-o minivacanță cu familia, a sunat telefonul. Era ACEL telefon. Au fost anunțați că s-a găsit o fetiță în vârstă de șase ani, care este compatibilă cu ei și că pot merge să o vadă. Mai întâi s-au uitat la niște fotografii, dar erau destul de neclare. Vârsta fetiței era mai mare decât ceea ce își doreau ei, iar acest lucru i-a făcut să aibă rețineri. Dar cum multe povești frumoase încep cu ezitări și îndoieli, le-au învins și s-au dus să vadă fetița.
Era atât de comunicativă încât a condus toată întâlnirea
„Cu emoțiile la purtător și speriați de ce trăiam, chiar dacă așteptasem atâta timp acest moment, am ajuns la adresa asistentului maternal. Spre norocul nostru, era experimentat și a reușit să ne mai alunge din emoții. Cum am intrat în casă, a apărut pe ușă o fetiță veselă, cu un păr scurt, ondulat, ușor timidă, dar cu o privire iscoditoare. Fiind la prima vizită, noi trebuia doar să o observăm, să discutăm, fără să spunem care sunt intențiile noastre, ca să nu provocăm o altă traumă a abandonului în cazul în care nu continuam vizitele.”
Din clipa în care au văzut-o, s-au relaxat. Toate fricile, toate temerile, toate emoțiile au dispărut.
Articolul poate fi citit în întregime pe www.totuldespremame.ro
Poate vrei sa citesti
Circulaţia va fi deschisă pe 15,7 km din autostrada Sibiu-Piteşti, între Pitești-Curtea de Argeș
Elevii cu performanțe școlare deosebite pot face doi ani într-unul singur (proiect)
Percheziții la sediul Adidas în cadrul unei investigații pentru evaziune fiscală
LIVE TEXT – Război în Ucraina: O rachetă ucraineană a lovit noaptea trecută o unitate industrială din regiunea Rostov din Rusia
Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari
Raport UNICEF: Peste 150 de milioane de copii nu figurează în registrele naționale
NATIONAL
Circulaţia va fi deschisă pe 15,7 km din autostrada Sibiu-Piteşti, între Pitești-Curtea de Argeș
Publicat
acum 38 de minutein
12 decembrie 2024De
adminCirculaţia va fi deschisă pe 15,7 km din autostrada Sibiu-Piteşti, între Pitești-Curtea de Argeș, informează Rador Radio România.
Circulaţia pe primii 15,7 km din secțiunea 5 Pitești-Curtea de Argeș a autostrăzii Sibiu-Pitești va fi deschisă în scurt timp, cu opt luni mai devreme față de termenul contractual, a anunțat aseară, pe pagina sa de socializare, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol.
Astfel, în scurt timp se va putea circula între nodurile rutiere Bascov și Băiculești.
Potrivit directorului CNAIR, anul viitor se va deschide circulația și pe ceilalți 14,65 km ai acestei secțiuni de autostradă.
NATIONAL
Elevii cu performanțe școlare deosebite pot face doi ani într-unul singur (proiect)
Publicat
acum 53 de minutein
12 decembrie 2024De
adminProiectul este pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Educației. Elevii cu performanțe școlare deosebite pot cere parcurgerea a doi ani de studiu într-unul singur, potrivit unui proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Educației, informează Rador Radio România.
Solicitarea poate fi depusă de părinții minorului la administrația școlii, cu un an înainte de intrarea în acest program. În învățământul primar, înscrierea în program se poate realiza, începând cu nivelul de vârstă specific clasei a 3-a. Elevii care se înscriu pentru parcurgerea claselor a 3-a și a 4-a trebuie să aibă în anul școlar anterior anului curent calificativul foarte bine, la fiecare disciplină de studiu, dar și calificativul foarte bine la purtare.
Condițiile din proiect
Elevii care se înscriu în program la nivel gimnazial și liceal trebuie să aibă media 10 la fiecare disciplină de studiu și media anuală 10 la purtare. Parcurgerea a doi ani de studii într-un singur an școlar se poate face pentru doi ani de studii consecutive și se poate realiza o singură dată, în fiecare dintre ciclurile de învățământ.
Cererea de înscriere în programul de parcurgere a doi ani de studii într-un an școlar trebuie depusă de către părintele sau tutorele legal al elevului la unitatea de învățământ la care elevul este înscris în perioada 1 martie – 1 mai a anului școlar precedent celui de intrare în program.
După aprobarea cererii de înscriere, elevul va susține un test interdisciplinar care va evalua competențele dobândite în anul școlar precedent celui de intrare în program.
Testul va fi susținut până la sfârșitul anului școlar în care a depus cererea de intrare în program.
NATIONAL
Percheziții la sediul Adidas în cadrul unei investigații pentru evaziune fiscală
Publicat
acum o orăin
12 decembrie 2024De
adminSediul Adidas AG s-a confruntat cu a doua zi consecutivă de percheziții făcute de procurori penali și anchetatori vamali, în cadrul unei lungi investigații fiscale asupra brandului german de articole sportive, informează Bloomberg.
Biroul Procurorului Public European a declarat miercuri că desfășoară „activități de colectare a probelor” în Germania și Austria împotriva unui grup de îmbrăcăminte sportivă, fără a menționa însă numele Adidas.
Subiectul perchezițiilor este suspiciunea de evaziune fiscală legată de taxe vamale și TVA. Adidas a confirmat că compania face obiectul unei percheziții oficiale la sediul central din Herzogenaurach, Germania, dar și în alte locații. Aceasta a declarat că „cooperează cu autoritățile și furnizează documentele și informațiile necesare” pentru investigația care acoperă perioada octombrie 2019 – august 2024.
Adidas s-a confruntat cu crize repetate în ultimii ani, inclusiv boicoturi și o scădere a vânzărilor după întreruperea relațiilor cu rapperul Kanye West și franciza Yeezy.
Compania a declarat că nu se așteaptă la un impact financiar semnificativ.
NATIONAL
LIVE TEXT – Război în Ucraina: O rachetă ucraineană a lovit noaptea trecută o unitate industrială din regiunea Rostov din Rusia
Publicat
acum o orăin
12 decembrie 2024De
adminO rachetă ucraineană a lovit noaptea trecută o unitate industrială din regiunea Rostov din Rusia, distrugând infrastructura critică din orașul Taganrog, au anunțat oficialii ruși locali, potrivit Kyiv Independent. Guvernatorul interimar Iurii Sliusar a susținut că un atac cu rachetă a distrus o „instalație industrială” din Taganrog, precum și 14 mașini din parcare. Svetlana Kamulova, primarul orașului situat pe coasta Mării Azov, la aproape 160 km de linia frontului, a anunțat ulterior că furnizarea de agent termic a fost întreruptă în 27 de blocuri din oraș, în urma unui atac asupra unei centrale de cazane din oraș.
STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Ucraina
UPDATE 12 decembrie, ora 03.00 Armistițiu de Crăciun: Ca întotdeauna, partea ungară nu a discutat cu Ucraina
Ucraina a afirmat miercuri că nu a „discutat” cu Viktor Orban despre o posibilă încetare a focului de Crăciun cu Rusia, precum şi despre un schimb important de prizonieri, respingând afirmaţiile premierului ungar conform cărora preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski „a respins” această idee, relatează AFP, potrivit Agerpres.
„Ca întotdeauna, partea ungară nu a discutat cu Ucraina. Şi ca întotdeauna Ungaria nu a informat (Ucraina, n.red.) cu privire la schimburile sale cu Moscova”, a afirmat Dmitro Lytvyne, un consilier al preşedinţiei ucrainene, într-un mesaj scris adresat presei.
NATIONAL
Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari
Publicat
acum 2 orein
12 decembrie 2024De
adminOmul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Astfel, avutul miliardarului de origine sud-africană a crescut cu 66% de la victoria în alegeri a lui Donald Trump, pe care Elon Musk l-a susţinut puternic, scrie news.ro.
Ultimul catalizator a fost vânzarea internă a acţiunilor companiei sale SpaceX, ceea ce a crescut averea lui Musk cu aproximativ 50 de miliarde de dolari dintr-o singură lovitură, până la 439,2 miliarde de dolari, potrivit Indexului Bloomberg al Miliardarilor. Miercuri, SpaceX şi investitorii săi au convenit să cumpere acţiuni în valoare de 1,25 miliarde de dolari. Această tranzacţie, care evaluează compania de explorare spaţială la aproximativ 350 de miliarde de dolari, face din SpaceX cel mai valoros startup privat din lume.
Averea lui Elon Musk a cunoscut o schimbare dramatică de la sfârşitul anului 2022
Averea lui Musk a cunoscut o schimbare dramatică de la sfârşitul anului 2022, când, la un moment dat, valoarea sa netă scăzuse cu peste 200 de miliarde de dolari, dar a crescut deosebit de rapid după ce Donald Trump a câştigat alegerile din SUA luna trecută, Musk devenind cel mai important donator şi susţinător politic al acestuia.
Acţiunile Tesla Inc. au crescut cu 65% faţă de perioada de dinaintea alegerilor, pentru că este de aşteptat ca Trump să accelereze introducerea maşinilor care se conduc singure şi să anuleze scutirile fiscale pentru vehiculele electrice care ajută concurenţii Tesla. În plus, Musk pare să joace un rol-cheie în noua administraţie, în calitate de co-preşedinte al nou creatului Departament al eficienţei guvernamentale.
Compania SpaceX îşi câştigă majoritatea banilor din contracte cu guvernul SUA şi este probabil să primească mai mult sprijin sub administraţia Trump. Preşedintele nou ales a lăudat viziunea lui Musk de a trimite astronauţi pe Marte în discursurile sale de campanie şi s-a alăturat lui Musk la o lansare SpaceX în Texas la scurt timp după alegeri.
Între timp, valoarea startup-ului său de inteligenţă artificială xAI a crescut de peste două ori de la ultima strângere de fonduri, care a avut loc în luna mai, ajungând la 50 de miliarde de dolari, iar Wall Street Journal a scris luna trecută că victoria lui Trump a contribuit la stârnirea unui nou interes pentru acesta.
Musk, în vârstă de 53 de ani, a primit o veste proastă săptămâna trecută, când un judecător din Delaware a anulat pentru a doua oară pachetul său salarial Tesla din 2018, evaluat în prezent la peste 100 de miliarde de dolari. Tesla a declarat că va face apel la decizie, pe care Musk a descris-o ca fiind „corupţie absolută”. Chiar dacă indemnizaţia lui Musk este în cele din urmă recuperată, el ar fi în continuare cea mai bogată persoană din lume.
NATIONAL
Raport UNICEF: Peste 150 de milioane de copii nu figurează în registrele naționale
Publicat
acum 2 orein
12 decembrie 2024De
adminDeși s-au făcut progrese în ultimii ani, unul din cinci copii sub 5 ani nu are nașterea înregistrată oficial, rămânând practic invizibil pentru autoritățile din țara sa. În plus, alte 50 de milioane de copii, deși au nașterea înregistrată, nu dețin un certificat, arată UNICEF.
În ultimii cinci ani au fost înregistrate nașterile a peste 500 de milioane de copii (aproape opt din zece copii) cu vârste sub cinci ani, ceea ce arată progrese notabile în asigurarea identității legale la nivel mondial, potrivit unui nou raport UNICEF publicat miercuri.
Niveluri globale și tendințe în înregistrarea nașterilor, actualizat în 2024 și publicat cu ocazia celei de-a 78-a aniversări a UNICEF, reprezintă cea mai recentă actualizare a raportului privind numărul de copii înregistrați din 2019, când nivelurile globale se situau la 75%. În ciuda creșterii la 77% în prezent, 150 de milioane de copii, ceea ce reprezintă doi din zece copii, cu vârste sub cinci ani rămân neînregistrați și invizibili pentru sistemele guvernamentale, scrie Mediafax.
De asemenea, raportul arată că peste 50 de milioane de copii ale căror nașteri sunt înregistrate nu dețin certificate de naștere. Acest tip de document esențial este dovada înregistrării și este crucial pentru dobândirea cetățeniei, prevenirea apatridiei și asigurarea drepturilor copiilor încă de la naștere.
„Înregistrarea nașterii asigură recunoașterea imediată a copiilor conform legii, oferind o bază pentru protecția împotriva abuzului și exploatării, precum și accesul la servicii esențiale, cum ar fi vaccinurile, asistența medicală și educația”, a declarat directorul executiv al UNICEF, Catherine Russell.
Progresele înregistrate la nivel mondial au fost determinate în mare măsură de țările care au acordat prioritate înregistrării la timp, au mobilizat sistemele de sănătate, de protecție socială și de educație, au extins serviciile în mai multe locații, au digitalizat procedura și au eliminat taxele.
America Latină și regiunea Caraibe au ajuns la 95%, Asia de Est și de Sud-Est la 94%, iar Asia Centrală și de Sud la 78%. Cu toate acestea, Africa subsahariană rămâne mult în urmă, cu 51%, având peste jumătate din copiii neînregistrați din lume (90 de milioane).
În Africa subsahariană, progresele și nivelurile atinse variază foarte mult. De exemplu, Sudul Africii se află pe primul loc, cu 88%, în timp ce Africa de Vest a înregistrat cele mai semnificative progrese în ultimii 15 ani, ajungând la 63%. Africa de Est și Africa Centrală sunt în urmă, ambele cu 41%. Cu toate acestea, având în vedere îmbunătățirile lente și creșterea rapidă a populației infantile, Africa subsahariană, preconizată să găzduiască majoritatea copiilor din lume în următoarele decenii, ar putea avea peste 100 de milioane de copii neînregistrați după 2030, dacă procentele rămân la nivelul actual.
Multe familii din întreaga lume continuă să se confrunte cu obstacole din cauza unui angajament politic scăzut, a distanțelor mari și a vizitelor multiple necesare la centrele de înregistrare, a lipsei de cunoștințe despre procesul de înregistrare, a taxelor inabordabile și a costurilor indirecte prohibitive și, în unele locuri, a discriminării bazate pe gen, etnie sau religie.
În ciuda acestor provocări, unele țări au înregistrat progrese semnificative. În Africa subsahariană, Botswana a înregistrat toate nașterile, în timp ce Coasta de Fildeș a ajuns la peste 90 la sută. Rwanda, Sierra Leone, Tanzania și altele au înregistrat, de asemenea, îmbunătățiri susținute în ultimul deceniu.
Circulaţia va fi deschisă pe 15,7 km din autostrada Sibiu-Piteşti, între Pitești-Curtea de Argeș
Elevii cu performanțe școlare deosebite pot face doi ani într-unul singur (proiect)
Percheziții la sediul Adidas în cadrul unei investigații pentru evaziune fiscală
LIVE TEXT – Război în Ucraina: O rachetă ucraineană a lovit noaptea trecută o unitate industrială din regiunea Rostov din Rusia
Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari
În Argeș nu există niciun hotel de 5 stele! Cel mai apropiat s-a deschis azi… în Dâmbovița – Așa vrem in topul destinațiilor turistice?
ACUM! Incendiu într-un bloc din Curtea de Argeș
Familia fostului primar Nicolae Diaconu, mesaj special pentru argeșeni
ȘOC! PNL și USR, mână-n mână cu AUR în Argeș pentru obținerea puterii locale – ARANJAMENTE PENTRU VOTUL DE DUMINICĂ
Tragedie la Albeștii de Argeș: Mihai s-a sinucis la doar 34 ani, în postul Crăciunului
VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC
PITEȘTI
ITM Argeș, anunț important despre adeverințele de vechime în muncă
Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș reamintește tuturor angajatorilor că, în conformitate cu legislația în vigoare, au obligația de a elibera...
VEȘTI BUNE! Se deschide tronsonul Pitești – Mânicești din autostrada Sibiu – Pitești. Cu 8 luni mai devreme
Lucrările la Secțiunea 5 a Autostrăzii Sibiu-Pitești (#A1), pe tronsonul dintre Curtea de Argeș și Pitești, avansează într-un ritm accelerat....
Cine sunt noii parlamentari de ARGEȘ, lista completă
În urma votului exprimat duminică, 1 decembrie, Argeșul va trimite în Parlamentul României 13 deputați și senatori. Iată care sunt...
ARGEȘ – Rezultate finale alegeri Parlamentare în orașele importante – ȘOC LA MIOVENI, PNL dezastru la Pitești – VEZI CLASAMENTE DETALIATE
În urma centralizării voturilor din peste 99,9% din secțiile de votare, Partidul Social Democrat (PSD) a obținut în Argeș o...
Curtea de Argeș
Tragedie la Albeștii de Argeș: Mihai s-a sinucis la doar 34 ani, în postul Crăciunului
O comunitate întreagă este zguduită de o tragedie neagră, după ce Mihai C., un tânăr de doar 34 de ani,...
Familia fostului primar Nicolae Diaconu, mesaj special pentru argeșeni
Într-o zi cu o semnificație profundă, de Ziua Sfântului Nicolae, o sărbătoare ce simbolizează generozitatea și bunătatea, familia lui Nicolae...
ȘOC! PNL și USR, mână-n mână cu AUR în Argeș pentru obținerea puterii locale – ARANJAMENTE PENTRU VOTUL DE DUMINICĂ
Contrar a ceea ce se intampla la Bucuresti unde goana după ciolan i-a unit pe cei care pana mai ieri...
ACUM! Incendiu într-un bloc din Curtea de Argeș
In această dimineață, pompierii au primit o sesizare privind o fumegație densă la un apartament al unui bloc din municipiul...
Tânăr din Domnești prins de polițiști conducând agresiv
În ziua de 3 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au depistat un tânăr de 23...
Mioveni
PSD câștigă alegerile parlamentare în Argeș, PNL suferă o prăbușire lamentabilă – VEZI REZULTATE DETALIATE
În urma centralizării voturilor din peste 99,9% din secțiile de votare, Partidul Social Democrat (PSD) a obținut o victorie concludentă...
VIDEO | Incendiu de proporții în Argeș – 3 case mistuite de flăcări
Un puternic incendiu a izbucnit în această dimineată în comuna Stâlpeni, satul Rădești la trei locuinte vecine. Dată fiin amploarea...
Ministrul Simona Bucura-Oprescu: Consolidăm și extindem cooperarea bilaterală cu Franța pe probleme de muncă și securitate socială ca parte a parteneriatului strategic
O delegație guvernamentală condusă de premierul Marcel Ciolacu a efectuat o vizită oficială în Franța și a avut o întrevedere...
Polițist din Argeș găsit de ANI cu avere nejustificată – Agentul Gabriel Tufă Mihalcea este ginerele fostului vice din Ștefănești
Agenţia Naţională de Integritate a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul...
Câmpulung
Șoc la Câmpulung! PSD câștigă în orașul Elenei Lasconi, PNL sub 10%
Partidul Social Democrat (PSD) a ieșit învingător în alegerile parlamentare desfășurate duminică, obținând un rezultat surprinzător în orașul Câmpulung, unde...
ALERTĂ COD ROȘU ÎN ARGEȘ – NINSORI ȘI VISCOL PUTERNIC ÎN ZONA MONTANĂ
Meteorologii de la ANM au emis o avertizare de tip cod roșu de viscol puternic și ninsoare în zona de...
ARGEȘ | A vrut să se sinucidă și să-și dea foc la casă – POLIȚIȘTII L-AU SALVAT
În noaptea de 18 spre 19 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați prin Serviciul Național...
În Trend
- ACTUALacum o săptămână
A murit Nicolae Diaconu, fostul primar al orașului Curtea de Argeș
- ACTUALacum 6 zile
În Argeș nu există niciun hotel de 5 stele! Cel mai apropiat s-a deschis azi… în Dâmbovița – Așa vrem in topul destinațiilor turistice?
- ACTUALacum o săptămână
Trupul neînsuflețit al fostului primar Nicolae Diaconu va fi adus la Curtea de Arges!
- ACTUALacum o săptămână
ARGEȘ – Rezultate finale alegeri Parlamentare în orașele importante – ȘOC LA MIOVENI, PNL dezastru la Pitești – VEZI CLASAMENTE DETALIATE
- ACTUALacum 7 zile
ACUM! Incendiu într-un bloc din Curtea de Argeș
- ACTUALacum 2 săptămâni
Argeșenii se tem de noul PNL: „E același Boc care ne va tăia iar pensiile și salariile așa cum a mai făcut-o o dată”
- ACTUALacum o săptămână
Cine sunt noii parlamentari de ARGEȘ, lista completă
- ACTUALacum 2 săptămâni
O nouă reușită a echipei PSD: 20 de kilometri din Drumul Expres Pitești – Craiova, dați în folosință începând de astăzi!