Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Londra încearcă să rămână în avangarda ‘revoluţiei’ maşinilor electrice

Publicat

in

Primarul Londrei a anunţat vineri că va extinde la nivelul întregii capitale britanice începând din vara anului 2023 taxa de circulaţie pentru vehiculele poluante şi că intenţionează să încurajeze, în paralel, utilizarea maşinilor electrice, informează AFP, potrivit Agerpres.

Stabilită doar în perimetrul centrului Londrei în momentul introducerii sale din 2019, zona ULEZ (Ultra Low Emission Zone / Zona cu Emisii Ultrascăzute) a fost deja considerabil extinsă în 2021. Primarul Londrei, Sadiq Khan, a anunţat vineri că o va extinde începând din 29 august 2023 la nivelul întregii diviziuni administrative Greater London, în care locuiesc 9 milioane de persoane.

În plină criză declanşată de creşterea costului vieţii, introducerea unei noi taxe a fost “una dintre cele mai grele decizii luate vreodată”, a dezvăluit Sadiq Khan, însă poluarea aerului îi face pe londonezi să devină bolnavi “din leagăn şi până în mormânt”.

“În final, sănătatea publică este mai importantă decât oportunismul politic. Cinci milioane de persoane suplimentare vor putea să respire un aer mai curat”, a adăugat primarul londonez, membru al Partidului Laburist.

În paralel, Sadiq Khan şi-a anunţat joi intenţia de a menţine Londra în avangarda “revoluţiei” maşinilor electrice prin adăugarea unui număr de 100 de puncte de reîncărcare ultrarapidă în întregul oraş. Acestea vor permite încărcarea completă a bateriei unui vehicul electric în 20-30 de minute.

Conform municipalităţii locale, capitala britanică deţine deja peste 11.000 de puncte de reîncărcare, adică unu la patru vehicule electrice înmatriculate în Londra. Primăria doreşte să creeze de asemenea 4.500 de locuri de muncă asociate dezvoltării sectorului electric.

Maşinile electrice nu sunt vizate de extinderea zonei ULEZ.

Această extindere reprezintă “o veste bună pentru sănătatea tuturor londonezilor”, au declarat pe Twitter reprezentanţii asociaţiei Mums for Lungs. “Poluarea aerului îi afectează pe copii chiar înainte de naşterea lor şi le cauzează probleme de sănătate de-a lungul întregii vieţi”, au adăugat ei.

În prezent, conducătorii de automobile pe benzină fabricate înainte de 2006 (norma Euro 4) şi de vehicule diesel fabricate înainte de 2015 (norma Euro 6) trebuie să plătească 12,5 lire sterline (14,8 euro) pe zi pentru a pătrunde în zona ULEZ. Pentru camioane şi autocare, taxa este de 100 de lire sterline (116 euro) pe zi. Taxiurile sunt exceptate.

În plus, “o taxă de congestionare”, o plată urbană de 15 lire sterline pe zi se aplică în zona ultracentrală a Londrei pentru toate vehiculele, pentru a reduce traficul rutier.

Potrivit unui raport din 2019, poluarea aerului s-a aflat la originea a aproximativ 1.000 de spitalizări pe an la Londra între 2014 şi 2016.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

George Simion detonează războiul în AUR: Îl suspendă pe prim-vicepreședintele Marius Lulea după telenovela cu Cozmin Gușă la Primăria Capitalei

Publicat

in

De

George Simion detonează războiul în AUR: Îl suspendă pe prim-vicepreședintele Marius Lulea după telenovela cu Cozmin Gușă la Primăria Capitalei

Președintele AUR, George Simion, a spus, duminică seara, la Realitatea Plus, că-l va suspenda din funcția de prim-vicepreședinte al partidului pe Marius Lulea, cel care s-a opus candidaturii lui Cozmin Gușă la Primăria Capitalei.

Telenovela cu prezența lui Gușă la alegerile locale s-a încheiat la fel de repede cum a început. george Simion anunță acum, după ce i-a propus lui Cozmin Gușă să intre în bătălia pentru București, xă-l va susține pe Mihai Enache, candidatul AUR la primăria Capitalei.

“E anul 2024, anul în care vom ave aprovocări electorale, capcane întinse. AUR nu se destramă. Noi suntem o formațiune tânără, nu avem încapacitatea să ne luptăm cu PSD și PNL.

George Simion nu a declinat o candidatură la prezidențiale. Este posibil să candidez. Nu o să facem anunțul acum.

Nu am făcut niciun balet, nu sunt un om care să fie teleghidat. Nu vorbește nimeni peste mine, Marius Lulea nu va mai fi prim-vicepreședinte.

Se poate merge și până la excludere, dar nu cred că va fi cazul. Nu sunt gestionat nici de servicii, nici de altcineva.

Nu-l schimbăm pe Mihai Enache din lupta pentru Capitală”, a spus George Simion la Realitatea TV.

Citește și: Disensiuni la vârful AUR. Prim-vicepreședintele partidului îl contrează pe Simion și anunță că la București nu e loc de Cozmin Gușă

Citește și: Răsturnare de situație: Cozmin Gușă nu s-a înțeles cu George Simion și nu mai candidează la Capitală

Citeste mai mult

NATIONAL

Zelenski cere aliaților ca Ucraina să fie apărată la fel cum a fost apărat Israelul în timpul atacului iranian

Publicat

in

De

Președintele Volodimir Zelenski a declarat duminică că Ucraina are nevoie de ajutorul aliaților săi pentru a evita atacurile aeriene, la fel cum Israelul s-a bazat pe aliații săi pentru a distruge amenințările inamice, relatează Reuters.

Volodimir Zelenski, într-o vizită pe frontul din DonețkFoto: Ukraine Presidency via Bestimage / Bestimage / Profimedia

  • „Întreaga lume a văzut că Israelul nu a fost singur în apărarea sa – amenințările de pe cer au fost, de asemenea, distruse de aliații săi”, a spus Zelenski în discursul său video de noapte.
  • „Și când Ucraina spune că aliații nu pot închide ochii la rachetele și dronele rusești, înseamnă că este necesar să acționăm și să acționăm cu fermitate”.

Reamintim că Iranul a atacat sâmbătă noaptea Israelul cu circa 300 de drone și rachete.

Apărarea aeriană israeliană, cu ajutorul SUA, Marii Britanii, Iordaniei și Franței, a reușit să doboare 99% din amenințările aeriene. Unele rachete au căzut pe teritoriul Israelului, chiar în interiorul unor baze militare, dar pagubele au fost minime, potrivit IDF.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend