Stai conectat...

DIVERSE

LIVE Pro TV FCSB – Aberdeen VIDEO STREAM ONLINE în manşa a doua a play-off-ului din Europa League. Surprize în primul 11 anunţat de Gigi Becali

Publicat

la

LIVE Pro TV FCSB – Aberdeen VIDEO STREAM ONLINE. FCSB este în fața ultimului test pe care îl va da în preliminariile cupelor europene în acest sezon iar adversară îi va fi Aberdeen, deținătoarea Cupei Scoției. În tur, scorul a fost egal, 2-2 (Polvara 61, Sokler 89 / Bîrligea 32, Olaru 46). FCSB vine după eşecul din campionat cu FC Argeş, scor 0-2, în timp ce Aberdeen şi-a amânat partida din comeptiţia internă, cu Dundee United, din deplasare.

Charalambous: „Este cel mai important meci al sezonului”

„Noi jucăm mâine pentru accederea în Europa League. Este cel mai important meci al sezonului. Intrarea în grupa de Europa League este ceva uriaș. După perioada proastă pe care o avem este un motiv în plus pentru noi să dăm totul pe teren. Noi avem jucători inteligenți care vor da totul pe teren. Este mult mai mult decât valoare. Ei înțeleg totul. Vom arăta atitudine și ne vom califica. Înainte de meciuri nu-mi place să vorbesc de bani sau bonusuri. Urăsc să vorbessc de bani sau de prime înaintea meciurile. Ultimul lucru despre care aș vorbi sunt banii. Noi suntem pregătiți pentru orice. Vreau să le mulțumesc fanilor pentru că sunt alături de noi. Mâine vor ajuta băieții. Noi trebuie să le oferim suporterilor ceea ce își doresc”, a declarat Elias Charalambous, antrenorul celor de la FCSB.

[embedded content]

Thelin: „Ne respectăm adversarul, este unul puternic”

„Cred că de obicei există diferențe în ceea ce privește modul în care o echipă joacă acasă și modul în care joacă în deplasare. FCSB și-a arătat calitățile în meciul tur și cu siguranță am avut de învățat din acel joc. Am văzut însă și niște puncte slabe pe care vom încerca să le speculăm. Ambele echipe știu miza acestui joc și vor să câștige. Va fi un meci diferit , dar consider că suntem pregătiți. Ne simțim foarte bine pregătiți și am învățat câteva lucruri importante după meciul tur. Nu mă gândesc la cine e favorită. Mă gândesc doar la echipa mea și la calitățile noastre, însă ne respectăm adversarul, care este unul puternic”, a spus Jimmy Thelin, tehnicianul celor de la Aberdeen.

Record de bilete vândute pentru FCSB – Aberdeen

În ziua meciului, în doar câteva sectoare de pe stadion mai sunt bilete disponibile: Peluza Nord, inel 3 (40 de lei un bilet), Tribuna 2, inel 3 (60 de lei), VIP 3 (175 de lei) și VIP 2 (250 de lei). Tichetele pot fi procurate deocamdată doar online, de pe bilete-fcsb.ro. Recordul de bilete vândute în acest sezon a fost bifat în turul de calificare în Champions League cu Shkendija, când au fost prezenți pe Arena Națională 32.457 de suporteri. „Am spus 40.000, mergem spre 40.000, cred. E și un meci atractiv, afișul e unul important”, a declarat Mihai Stoica.

Citeşte şi: ABERDEEN – FCSB 2-2. Calificarea se joacă la Bucureşti, retur complicat pentru echipa lui Gigi Becali

FCSB, favorită la victorie şi la calificare cu Aberdeen

După prestația solidă din manșa tur, FCSB este favorită certă la calificare, având o cotă ce nu depășește valoarea de 1.50. Chiar și în ofertele pentru un succes în 90 de minute, diferența dintre cele două echipe este una însemnată. Ca un prim pronostic la pariuri în FCSB – Aberdeen, specialiştii de la xbets.ro merg pe o calificare a gazdelor. Suporterii sunt gata să uite eșecul cu FC Argeș, dacă favoriții lor le oferă un nou sezon de Europa League. Apoi, se poate miza pe o victorie a FCSB-ului, cota fiind foarte bună. De asemenea, pentru un succes cu minimum două reușite, avem parte de o cotă de 2.10.

Gigi Becali: „Eu vreau să câștig Europa League, ca să mă duc direct în Champions League”

„La noi este la nivelul dublu bani. Acolo sunt 10, aici sunt vreo 17 (n.r. – milioane de euro). În plus de asta, încă două meciuri europene în plus, deci coeficient de care avem nevoie. Noi suntem deja calificați. Pentru ei e meciul secolului, noi am rezolvat meciul secolului. Pentru ei e cel mai important meci. Noi l-am câștigat deja. Nu pot arăta mai mult, pentru că joacă în deplasare. Normal era să arate acolo mai mult, cand jucau la ei acasă și noi aveam 3 jucători lipsă. Ei au arătat ceva forță, dar nu tehnică, să zici că te plimbă. Este diferență, aproape dublu. În grupa Europa League iei 16-17 milioane cu totul. Am pus bilete, tot. Este coeficientul în plus și echipele mai puternice în plus. Eu vreau să câștig Europa League, ca să mă duc direct în Champions League. Eu așa vreau, așa am făcut toată viața mea. Nu a fost situația asta până acum. Am fost aproape în 2006, dar acum echipa e mult mai valoroasă.”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.

FCSB – Aberdeen, echipe probabile

FCSB: Târnovanu – Val. Crețu, M. Popescu, Ngezana, Pantea – Șut, Chiricheș – Miculescu, Olaru, Fl. Tănase – Bîrligea.
Rezerve: Zima, Kiki, Lixandru, Politic, Oct. Popescu, Edjouma, Graovac, Alhassan, Radunovic
Antrenor: Elias Charalambous

Aberdeen: Mitov – Jensen, Dorrington, Milen, Molloy – Palaversa, Nilsen – Milanovic, Aouchiche, Keskinen – Yengi
Rezerve: Suman, Vitolis, Devlin, Shinnie, Knoester, Polvara, Clarkson, Bilalovic, Boyd, Sokler, Lobban
Antrenor: Jimmy Thelin

Stadion: Arena Națională. Arbitru: Espen Eskos. Asistenți: Jon Engan, Anders Dale. Arbitru VAR: Tiago Martins. Asistent VAR: Kristoffer Hagenes.

Loading

DIVERSE

Primăria sectorului 3, investiții masive în infrastructura educațională

Publicat

la

Primăria Sectorului 3 continuă investițiile în modernizarea infrastructurii educaționale, prin demararea unor ample lucrări de extindere, consolidare și eficientizare energetică la mai multe unități de învățământ.

Prin aceste investiții vor fi create sute de locuri noi pentru copii și elevi, vor fi amenajate săli de clasă și laboratoare suplimentare, precum și săli de sport, săli multifuncționale și alte spații necesare desfășurării activității în cele mai bune condiții. Mai jos prezentăm, pe scurt, principalele beneficii ale fiecărui proiect aflat deja în execuție.

Cum se irigă spațiile verzi din Sectorul 3: o rețea de 130 de kilometri, construită în 14 ani, care folosește apă din lacuri, foraje și, în curând, din Dâmbovița

Grădinița nr. 160 – Ce aduce proiectul?

Prin extinderea Grădiniței nr. 160, capacitatea unității va crește de la 180 la 360 de locuri, iar numărul sălilor de grupă va ajunge de la 9 la 18. Proiectul presupune extinderea și supraetajarea clădirii, astfel încât copiii și cadrele didactice să beneficieze de spații educaționale moderne și adaptate cerințelor actuale.

Grădinița nr. 211 – Ce aduce proiectul?

Prin extinderea Grădiniței nr. 211, capacitatea unității va crește la 640 de locuri, de două ori mai mult decât în prezent, iar numărul sălilor de clasă va fi dublat, de la 16 la 32. Noua clădire va include, pe lângă spațiile destinate activităților educaționale, o sală multifuncțională, spații administrative moderne, bucătărie, cabinet medical, grupuri sanitare dimensionate conform normelor în vigoare și spații recreative, oferind condiții semnificativ îmbunătățite pentru copii și personalul didactic.

Grădinița nr. 187 – Ce aduce proiectul?

Noul corp de clădire al Grădiniței nr. 187 va răspunde cererii tot mai mari de locuri în această unitate de învățământ. Clădirea va găzdui 5 grupe de creșă, 12 grupe de grădiniță, precum și săli multifuncționale, bucătărie, cancelarie și alte spații necesare desfășurării activității în condiții moderne.

Primăria online. În Sectorul 3, toate operaţiunile pot fi făcute digital

Școala Gimnazială nr. 88 – Ce aduce proiectul?

Prin extinderea Școlii Gimnaziale nr. 88, numărul sălilor de clasă va crește de la 27 la 59, iar laboratoarele de la 3 la 9. Capacitatea școlii va ajunge la 2.040 de elevi, iar proiectul include și o sală de sport, o sală multifuncțională și spații moderne pentru desfășurarea procesului educațional.

Școala Gimnazială nr. 195 „Hamburg” – Ce aduce proiectul?

Proiectul de extindere a Școlii Gimnaziale nr. 195 „Hamburg” va crește numărul sălilor de clasă de la 23 la 67, iar laboratoarele de la 2 la 8. Școala va putea funcționa într-un singur schimb, oferind loc pentru 2.070 de elevi, în condiții moderne, cu sală de sport și spații educaționale extinse.

Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” – Ce aduce proiectul?

Extinderea Liceului Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” va permite creșterea numărului sălilor de clasă de la 15 la 41, păstrând cele 9 laboratoare existente și asigurând desfășurarea cursurilor pentru 1.500 de elevi într-un singur schimb. Proiectul include și o sală de sport, o sală multifuncțională și spații moderne destinate elevilor și profesorilor.

Școala Gimnazială nr. 149 – Ce aduce proiectul?

Prin extinderea Școlii Gimnaziale nr. 149, numărul sălilor de clasă va crește de la 26 la 43, iar laboratoarele de la 4 la 7. Proiectul aduce o sală de sport, o sală multifuncțională și spații educaționale moderne, astfel încât școala să ofere condiții mai bune pentru cei peste 1.100 elevi care vor învăța aici într-un singur schimb.

 

Loading

Citește tot

DIVERSE

Ioana și Ilie Năstase, anunţ în plin proces de divorț. „Este o mare bucurie!”

Publicat

la

Ioana și Ilie Năstase au ales să petreacă împreună câteva zile în Turcia, iar apoi intenționează să viziteze o mănăstire din județul Neamț.

La scurt timp după ce fostul mare tenismen și-a sărbătorit împlinirea vârstei de 80 de ani, ceo doi au plecat într-o vacanță la Istanbul, oraș în care spun că revin de aproape un deceniu.

Ilie Năstase a declarat că se află împreună cu soția sa pe malul Bosforului, într-un hotel pe care îl frecventează de mai mulți ani. Acesta a precizat că își dorește să se bucure de liniștea pe care o au în această perioadă și că, după vacanța din Turcia, vor merge la Mănăstirea Nechit, din apropierea municipiului Piatra-Neamț.

”Am petrecut cu soția, suntem în Istanbul. Suntem liniștiți, suntem aici pe Bosfor. Suntem la un hotel unde mergem de aproape nouă ani. Pe malul Bosforului, o să luăm masa acolo frumos. Ioana știe să înoate în piscină, eu nu știu să înot. Sănătate, liniște sufletească (n.r. – ce i-a urat soția). De aici o să mergem la mănăstirea noastră de la Nechit, Piatra-Neamț. Noi ne simțim bine în acest moment, să continue așa, liniștea aceasta pe care o avem, altceva nu îmi doresc”, a spus Ilie Năstase la Antena Stars.

Citeşte şi: Loredana Groza, noi imagini incendiare pe rețelele sociale, dimineața, în pat, aproape goală! Fanii au avut o singură întrebare FOTO

La rândul său, Ioana Năstase a mărturisit că observă o schimbare pozitivă în comportamentul fostului lider mondial ATP și că se bucură de dorința acestuia de a merge la mănăstire: „Îi doresc multă sănătate și liniște sufletească și mă bucur foarte mult că în ultima perioadă chiar s-a schimbat în bine. Își dorește să mergem la mănăstire, ceea ce pentru mine este o mare bucurie”.

Ilie Năstase, unul dintre cei mai mari jucători din istoria tenisului

Ilie Năstase rămâne una dintre cele mai importante personalități din sportul românesc. Primul lider mondial din istoria clasamentului ATP a cucerit 58 de titluri la simplu și 45 la dublu.

În palmaresul său se regăsesc trofee de Grand Slam la simplu, câștigate la US Open în 1972 și Roland Garros în 1973, precum și numeroase succese la dublu și dublu mixt. De asemenea, a triumfat de patru ori la Turneul Campionilor și a contribuit decisiv la calificarea României în trei finale ale Cupei Davis.

Citeşte şi: Oana Țoiu s-a întâlnit cu Andrew și Tristan Tate la o recepție diplomatică organizată la Washington. Cum a reacționat: „Unul dintre frați ne-a abordat!”

După încheierea carierei sportive, Ilie Năstase a ocupat funcția de președinte al Federației Române de Tenis și a fost senator. De-a lungul anilor a primit numeroase distincții, inclusiv Ordinul Legiunii de Onoare din Franța și Ordinul Național „Steaua României”, în grad de Comandor.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Noi imagini cu incendiul de Cod Roşu de la Braşov. Pompierii s-au luptat şase ore cu flăcările

Publicat

la

Incendiul de la fabrica Kronospan din Stupini a fost localizat. Pompierii acționează în continuare pentru lichidarea focului.  Amintim, în această dimineață în jurul orei 6.30, o explozie a avut loc la o bandă transportoare din incinta fabricii de prelucrare a lemnului Kronospan aflată în Stupini. În urma exploziei a urmat un incendiu puternic. În jurul orei 8.30, a altă bandă transportoare din fabrică a explodat, în timp ce pompierii se luptau cu incendiul de la prima locație.

După mai bine de 6 ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost localizat. Suprafața afectată de sinistru este de aproximativ 6.200 de metri pătrați. În prezent, echipajele de intervenție acționează în continuare pentru lichidarea incendiului.

Dronele ucrainene au lovit din nou depozitele Wildberries din Rusia. 10 răniți după atacurile asupra „eMAG-ului rusesc” VIDEO

Forțele care au fost alocate de ISU Brașov la locul evenimentului sunt următoarele:

👉🏻 8 autospeciale de stingere;
👉🏻 1 autospecială de transport roboți;
👉🏻 1 autospecială CBRN;
👉🏻 2 autospeciale pentru intervenție și salvare de la înălțime;
👉🏻 1 autospecială de descarcerare;
👉🏻 3 autospeciale pentru muncă operativă;
👉🏻 3 autocamioane de intervenție;
👉🏻 2 echipaje de prim ajutor SMURD:
👉🏻 1 unitate de terapie intensivă mobilă;
👉🏻 2 ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.

 

Dublă explozie la o fabrică din Brașov. Degajări mari de fum, fumul se vede de la mare distanță VIDEO

Loading

Citește tot

DIVERSE

Scene șocante în Suceava! Un adolescent de 14 ani, pe trotinetă, a fost urmărit 2 kilometri și lovit intenționat cu mașina de un șofer nervos, apoi bătut

Publicat

la

Un bărbat de 51 de ani din Suceava a urmărit 2 kilometri, a lovit intenționat cu mașina un copil de 14 ani, apoi a coborât din autoturism și l-a agresat. Potrivit Suceava News, incidentul a avut loc marți seară. Oamenii legii au fost sesizați prin 112 despre faptul că un adolescent care se deplasa cu o trotinetă electrică pe o stradă din municipiul Suceava a fost lovit de un autoturism al cărui șofer a părăsit locul incidentului.

Adolescentul de 14 ani a fost transportat la Spitalul Clinic Județean Suceava, unde medicii au constatat că prezintă contuzii la membrele superioare și inferioare. Examinarea medico-legală a stabilit că leziunile necesită între două și patru zile de îngrijiri medicale.

Citește și: Schimbare importantă pe piața muncii. Cinci noi meserii în România, publicate în Monitorul Oficial

În urma cercetărilor desfășurate de o echipă operativă complexă, polițiștii au identificat rapid presupusul autor, un bărbat de 51 de ani din municipiul Suceava. Ancheta, care a inclus verificarea imaginilor de pe camerele de supraveghere, audierea martorilor și administrarea altor probe, a condus la concluzia că fapta nu reprezintă un simplu accident rutier, existând suspiciunea rezonabilă că șoferul a lovit cu intenție minorul care se deplasa pe trotineta electrică. Din cercetările efectuate a rezultat că, în jurul orei 18.55, în urma unei neînțelegeri în trafic, adolescentul i-ar fi arătat șoferului gesturi obscene. Ulterior, conducătorul auto, aflat la volanul unui autoturism Dacia Spring, l-ar fi urmărit pe minor pe o distanță de aproximativ doi kilometri, de pe raza comunei Ipotești, pe strada Tătărașii Noi, până pe strada Madrid din municipiul Suceava.

Ajuns pe strada Madrid, șoferul ar fi acroșat intenționat trotineta electrică cu partea laterală stângă a autoturismului, impactul provocând proiectarea adolescentului pe carosabil. Potrivit anchetatorilor, după ce victima a căzut, bărbatul i-ar fi aplicat și o lovitură, după care a părăsit locul faptei.

Citește și: Val de ironii pe seama ținutei purtate de Andrew Tate în momentul arestării: „Arată ca o mătușă divorțată”/”Este atââât de masculin”

Autoturismul folosit la comiterea faptei a fost identificat, examinat criminalistic și indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor.

Suceveanul de 51 de ani este acum cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor și lovire sau alte violențe și a fost reținut pentru 24 de ore.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Pașaportul românesc, printre cele mai puternice din lume. România ocupă locul 11 în clasamentul global

Publicat

la

Conform ediției din iulie 2026 a clasamentului realizat de Henley Passport Index, România se află în poziția statelor cu cea mai mare libertate de circulație. Astfel, țara noastră se situează în apropierea liderilor ierarhiei mondiale.

Cu cine împarte România locul 11

România și Bulgaria ocupă poziția a 11-a în clasamentul global. Fiecare stat oferă acces fără viză prealabilă în 178 de destinații din totalul celor 227 analizate. Astfel, țara noastră se află în spatele unor țări precum SUA și Irlanda, care ocupă locul 10. De asemena, pașaportul nostru este clasat înaintea celui emis de Principatul Monaco.

Cum sunt clasate țările? Henley Passport Index compară numărul destinațiilor în care titularii pot călătorii fără viză sau cu viză obținută la sosire.

Henley Passport Index este unul dintre cele mai importante clasamente internaționale privind puterea pașapoartelor și nivelul de mobilitate globală. Clasamentul este actualizat periodic pe baza informațiilor furnizate de Asociația Internațională de Transport Aerian (IATA).

În ediția publicată în iulie 2026 au fost evaluate 199 de pașapoarte, în funcție de accesul fără viză sau cu viză la sosire în 227 de destinații din întreaga lume. Indicele este considerat unul dintre cele mai relevante instrumente pentru măsurarea libertății de circulație la nivel internațional.

Citește și: Ce spune Dragoș Bucur despre decizia Danei Nălbaru de a se retrage din lumina reflectoarelor: ”A avut succes, bani și faimă”

Singapore, lider mondial

Singapore se află la începutul clasamentului, al cărui pașaport oferă acces fără viză în 192 de destinații. Pe locul al doilea se află Japonia, Coreea de Sud și Emiratele Arabe Unite, fiecare cu acces în 188 de destinații.

Pe locul al treilea se află Suedia, iar locul 4 este împărțit de mai multe țări europene, precum Danemarca, Franța, Italia, Spania, Țările de Jos, Germania și Belgia.

În continuarea clasamentului se regăsesc Austria, Portugalia, Elveția și Grecia, ceea ce confirmă dominația statelor europene în ceea ce privește libertatea de circulație.

La coada listei se află Afganistanul, al cărui pașaport oferă acces fără viză în doar 22 de țări și teritorii. Printre statele cu cea mai redusă libertate de călătorie se mai numără Siria și Irak, în timp ce Pakistanul și Yemenul completează ultimele poziții ale ierarhiei.

Citește și: Donald Trump îl dorește pe președintele FIFA, Gianni Infantino, în funcția de secretar general al ONU

Loading

Citește tot

DIVERSE

Donald Trump îl dorește pe președintele FIFA, Gianni Infantino, în funcția de secretar general al ONU

Publicat

la

Președintele Trump își dorește ca președintele FIFA, Gianni Infantino, să fie următorul secretar general al Națiunilor Unite, potrivit surselor New York Post.

Infantino, în vârstă de 56 de ani, s-a apropiat de Trump prin organizarea Cupei Mondiale din acest an, administratorul fotbalistic născut în Elveția făcând tot posibilul să-l fermece și să-l includă pe Trump, acordându-i chiar și premiul inaugural pentru Pace al FIFA în decembrie.

Trump consideră că Infantino „este respectat de toată lumea din întreaga lume și recunoaște că are o abilitate specială de a uni oamenii”, a declarat o sursă apropiată președintelui pentru The Post.

Citește și : Procesul lui Nicolas Maduro în SUA ar putea începe în iunie 2027. Fostul lider venezuelean, judecat pentru trafic de droguri

Următorul secretar general va fi ales anul acesta pentru a-l înlocui pe portughezul António Guterres, care se retrage și care va demisiona la sfârșitul lunii decembrie.

Pentru a-și asigura funcția, Infantino ar trebui să obțină aprobarea Consiliului de Securitate format din 15 membri – unde cei cinci membri permanenți au drept de veto – urmată de confirmarea Adunării Generale.

Nu este clar dacă Infantino își dorește postul și în ce măsură Trump a discutat subiectul cu el.

Însă Trump simte o deschidere clară într-un câmp pe care o sursă din interior l-a descris ca fiind șapte candidați „șchiopi”.

Printre cei mai cunoscuți concurenți se numără fosta președintă socialistă a Chile, Michelle Bachelet, care s-ar putea confrunta cu rezistența SUA, și argentinianul Rafael Grossi, actualul director general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, care s-ar putea confrunta cu îngrijorări din partea Regatului Unit cu privire la disputatele Insule Falkland.

Conceptul lui Trump ar răsturna selecția anticipată a unui candidat din America Latină sau Caraibe – o regiune reprezentată ultima dată de secretarul general Javier Pérez de Cuéllar din Peru între 1982 și 1991.

Însă mai multe surse spun că o rotație geografică ușoară nu l-ar bloca neapărat pe Infantino și că este posibil ca acesta să obțină mai multe nominalizări pe lângă cea a lui Trump.

Paolo Zampolli, omul de afaceri și diplomatul italo-american care este trimis special al lui Trump pentru parteneriate globale, a declarat pentru The Post că „doar președintele Trump ar putea avea o idee atât de genială”.

Zampolli a spus că Infantino „ar face o treabă excelentă” și este „plăcut de toată lumea” – descriindu-l ca fiind un aducător de energie proaspătă în birocrația masivă și folosind sportul pentru a construi noi punți și a inspira populațiile tinere și sărace ale lumii.

„Există o oarecare asemănare” între rolurile de președinte al FIFA și secretar general al ONU, a spus Zampolli, un prieten personal al lui Infantino și fost ambasador la ONU pentru mica națiune insulară Dominica.

„La Națiunile Unite, trebuie să te descurci cu 193 de state membre. În FIFA, există peste 200 de membri [iar] palmaresul excelent al lui Gianni arată că știe cum să gestioneze.”

Zampolli a petrecut timp cu Infantino la finala Cupei Mondiale de weekendul trecut din New Jersey, dar a spus că nu au discutat despre concept și a fost surprins să afle despre el de la The Post.

Trump a fost indignat de ceea ce consideră a fi inactivitatea ONU în medierea conflictelor mondiale majore și anul trecut a creat un nou Consiliu al Păcii condus de SUA, care a stârnit speculații că ar înființa o organizație rivală – deoarece a mediat acorduri de pace, inclusiv între Israel și Hamas – deși Trump a negat acest lucru și a spus că speră ca ONU să joace un rol mai activ.

De la revenirea la Casa Albă anul trecut, Trump a redus drastic contribuțiile SUA la ONU și s-a retras din multe dintre suborganizațiile sale, inclusiv Organizația Mondială a Sănătății, UNESCO și Consiliul ONU pentru Drepturile Omului.

Instalarea lui Infantino ar putea îmbunătăți relația lui Trump cu ONU.

Cu toate acestea, dacă președintele va avea succes, acest lucru ar veni cu o reducere drastică a salariului pentru Infantino, care câștigă aproximativ 6 milioane de dolari pe an la FIFA.

Compensația recent raportată a secretarului general s-a ridicat la aproximativ 418.000 de dolari.

Infantino și-a declarat candidatura pentru realegerea în funcția de președinte al FIFA. Procesul de selecție va avea loc în martie anul viitor.

Deși a obținut susțineri pentru realegere din partea aproape tuturor celor 211 asociații membre FIFA, el se confruntă cu critici din cauza intervenției lui Trump în numele echipei SUA la Cupa Mondială pentru a anula suspendarea de un meci a lui Folarin Balogun înainte de meciul cu Belgia.

Citește și : Marc Cucurella își respectă pariul după triumful Spaniei la Cupa Mondială. Ce i-a promis selecționerului Luis de la Fuente

Reintegrarea lui Balogun a indignat națiunile europene, dar înfrângerea americană în fața Belgiei a atenuat consecințele. Totuși, fostul președinte FIFA decăzut din funcție, Sepp Blatter, al cărui mandat a fost marcat de un scandal de mită în acordarea Cupei Mondiale din 2022 Qatarului, se numără printre cei care cer înlăturarea lui Infantino.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend