Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Linii telefonice de asistenţă, deschise 24 din 24 de ore, pentru pelerinii care vin la moaştele Sf Parascheva

Publicat

in

Persoanele care vin în această perioadă la Iaşi pentru a se închina la racla cu moaştele Sf Cuvioase Parascheva au la dispoziţie două numere de telefon pentru a solicita informaţii referitoare la desfăşurarea pelerinajului.

„Credincioşii aflaţi în pelerinaj pot apela la orice oră din zi şi din noapte la numerele de telefon 0757.57.91.00 şi 0757.03.34.66 pentru a cere informaţii referitoare la organizarea pelerinajului, organizarea slujbelor, despre procesiunea Calea Sfinţilor sau alte informaţii. Aceste numere de telefon sunt exclusiv dedicate Sărbătorii Hramului Sfintei Parascheva”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, preotul Lucian Apopei. Potrivit sursei citate, în această perioadă aproximativ 300 de preoţi vor fi prezenţi la Iaşi, pentru a sta printre pelerinii care aşteaptă la rând pentru a se închina la racla moaştelor sfinţilor.

„Vor fi o mie de voluntari, iar 300 de preoţi se vor afla printre pelerini. În ceilalţi ani s-a simţit nevoia prezenţei preotului printre oameni. În preajma zilei de 14 octombrie timpul de aşteptare va fi mare, iar prezenţa unui preot este binevenită”, a declarat purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Pelerinajul prilejuit de Hramul Sfintei Parascheva va începe marţi, 8 octombrie, de la ora 6,00, odată cu citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva, iar lângă racla cu moaştele sfintei urmează a fi aduse, de la o mănăstire de pe Muntele Athos, şi moaştele Sfântului Pantelimon.

Pelerinaj la Iași

Reamintim că racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană în cursul dimineţii de marţi, 8 octombrie, în cadrul unei procesiuni care va începe la ora 6,00, urmând ca ulterior să fie depusă într-un baldachin special amenajat în Curtea Mitropolitană. Aici racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva va rămâne până când rândul de închinare va putea fi gestionat din interiorul lăcaşului de cult, moment estimat a fi începând de marţi, 15 octombrie.

În data de 14 octombrie, ziua de prăznuire a Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9,30, pe un podium special amplasat la limita cu Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane.

În preajma zilei de 14 octombrie, credincioşii din ţară şi străinătate vin în pelerinaj la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Parascheva, cu prilejul prăznuirii hramului acesteia. Astfel, Iaşiul devine cel mai mare centru de pelerinaj din România.

Loading

NATIONAL

Chirurg: ‘În momentul în care nu ţi-ai făcut un obicei să ai un control periodic, probabilitatea ca să se fi adunat probleme în timp este mai mare’

Publicat

in

Prof. univ. dr. Mihai Juncar, chirurg maxilo-facial, a subliniat importanţa controlului periodic pentru a fi evaluată starea de sănătate. El a declarat că, dacă o persoană nu merge la medic periodic, în timp ar putea să se adune unele probleme.

”Când vorbim de autoevaluare, ar fi bine să putem să ne evaluăm şi noi, să ne setăm nivelul de aşteptări şi posibilităţile pe care le avem. Trebuie să ştim că e o investiţie, aşa că trebuie să îţi faci un program în care să fii dispus, o perioadă de timp, în funcţie de cât te ştii evalua, să aloci timp, resurse, energie, ca să te tratezi. Din punctul ăsta de vedere cred că este bine să se evalueze pacientul”, a declarat Mihai Juncar, miercuri seară, la Medika TV, relatează News.ro.

Juncar a precizat că sunt pacienţi care nu obişnuies să îşi facă periodic controale medicale, dar acest lucru nu înseamnă că nu au nicio problemă.

”Sunt nişte criterii sau ar putea să aibă un pacient nişte hinturi, în funcţie de care să facă evaluarea. Şi ar trebui să ţină cont de nişte lucruri. Sunt pacienţi care zic că nu au mai fost de multă vreme şi vor să se pună la punct acuma. În momentul în care nu ţi-ai făcut un obicei să ai un control periodic, probabilitatea ca să se fi adunat anumite probleme în timp, este mai mare. În momentul în care nu am mai trecut la medic 5-10 ani, ar trebui să ne punem nişte probleme. (…) Dacă nu am fost la un control periodic timp de 10 ani de zile şi nu ne-a durut nimic, aia nu înseamnă că nu avem nicio problemă de sănătate”, a mai spus Juncar.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Foame de bani la Guvern – Mişcarea blitz pe care o pregăteşte Ministerul Finanţelor

Publicat

in

Statul român, prin Ministerul Finanţelor, va vinde titluri de stat Fidelis pentru populaţie cu o frecvenţă lunară, faţă de una trimestrială de până acum şi cu posibilitatea unei planificări mai bune pentru investitorii persoane fizice, în sensul în care emisiunile vor fi în prima parte a lunii.

Dobânzile şi scadenţele vor fi anunţate la finalul lunii pentru emisiunea următoare, reiese dintr-o exclusivitate ZF.

Titlurile de stat Fidelis – care spre deosebire de cele Tezaur ajung la Bursa de Valori Bucureşti, acolo unde orice investitor poate să le tranzacţioneze – sunt neimpozibile atât la tranzacţionare cât şi la scadenţă ceea ce le face un instrument extrem de popular în rândul celor care vor să obţină diversificare, luând în considerare şi faptul că dobânzile sunt superioare celor bancare. Spre comparaţie, în cazul unui depozit bancar impozitul este de 10%.

Ştefan Nanu, director general al trezoreriei statului, explică pentru ZF schimbările programului Fidelis, pe fondul atractivităţii tot mai mari a acestui program guvernamental.

„Sunt câteva schimbări în cadrul instituţional şi operaţional al Programului Fidelis care credem că vor susţine trendul ascendent şi vor creşte popularitatea acestuia. Am agreat cu noul sindicat o frecvenţă lunară pentru Fidelis începând cu luna februarie din acest an. Pentru creşterea predictibilităţii şi o planificare mai bună a investiţiilor celor care sunt interesaţi de Fidelis, am agreat ca în fiecare lună perioada de subscriere să fie de 6 zile lucrătoare şi să fie undeva în prima parte a lunii, cu anunţarea scadenţelor şi dobânzilor la sfârşitul fiecărei luni pentru următoarea ediţie. În felul acesta, sperăm că răspundem numeroaselor solicitări de creştere a frecvenţei şi a transparenţei şi predictibilităţii emisiunilor Fidelis”, a spus acesta.

Ştefan Nanu mai spune că Ministerul Finanţelor păstrează lucrurile bune, printre care diversificarea maturităţilor atât pentru lei, cât şi pentru EUR.

Titlurile de stat Fidelis au început să fie emise de Ministerul de Finanţe din vara anului 2020, programul susţinând creşterea numărului de investitori la bursă întrucât foarte multe persoane care au subscris Fidelis au rămas să tranzacţioneze şi acţiuni.

Cel mai bun an pentru emisiunile Fidelis a fost 2024, când prin intermediul celor şase emisiuni, Ministerul de Finanţe a atras 16,4 mld. de lei, adică 40% din suma totală atrasă din 2020.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO Declarație bizară a lui Călin Georgescu: susține că oameni din servicii îi dau informații și acces la rapoarte

Publicat

in

Călin Georgescu, candidat independent la Președinția României, face o declarație bizată într-un interviu la Marius Tucă Show. Georgescu afirmă că are contacte în interiorul serviciilor de informații, iar „oameni de bună credință” din aceste structuri îi dau acces la rapoarte. Ceea ce descrie Georgescu seamănă izbitor cu infracțiunea de divulgare a secretelor de stat (art. 304 Cod penal).

„Serviciile sunt imunitatea statului. Trebuie să-și facă treaba, nu să lucreze pentru alții și grupuri de interse. Îmi este egal ce s-a întâmplat, important e ce se întâmplă de acum încolo. Trebuie să fie ordine, disciplină, cuvinte puține. Țintele trebuie să fie clare, precise, interesul național și fiecare trebie să-și vadă de treabă. Cu cât este mai multă bârfă și mai multe discuții irelevante pe tema că singura meserie de azi în România e de combinator… Sunt profesiniști din sistem. Cunosc oameni din sistem. Sunt oameni de bună credință, care mă informează permanent din interior. Văd și eu niște rapoarte”, a declarat Călin Georgescu.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Bolojan revine cu date fierbinți despre concedierile din Parlament: acuză pile și nepotisme în funcții cheie

Publicat

in

Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan (PNL), a explicat că Senatul va putea funcţiona cel puţin la fel de bine cu mai puţini angajaţi, conform noii organigrame decisă de Biroul Permanent al Senatului.

Bolojan este de părere că nepoţii şi cei numiţi politic nu ar mai trebui să lucreze în Senat, ci doar cei competenţi.

În acest fel, instituţia va face economii. ”Unde ai oameni care nu îşi justifică salariile, a continua este o formă de lipsă de respect pentru oamenii din România”, a afirmat Bolojan.

”Scopul nu este să concediem nişte oameni, dar acolo unde în orice instituţie publică, în urma analizei, se constată că ai instituţii şi zone care nu funcţionează, pentru că oamenii care sunt acolo au fost angajaţi în mod direct, fără concurs şi nu au calificările pe care şi le doreşte cel care trebuiesă dea rezultate în acea instituţie, acolo unde ai oameni care nu îşi justifică salariile, a continua aceste lucruri, risipa, este o formă de lipsă de respect pentru oamenii din România, din munca cărora toţi cei care lucrăm în sectorul public ne luăm salariile”, a declarat Ilie Bolojan, la B1TV, miercuri seară, vorbind despre restructurarea posturilor de la Senat, relatează News.ro.

Bolojan a spus că prin aceste reduceri de personal este vorba despre banii românilor.

”Aici nu este vorba de bani publici, este pur şi simplu banii pe care, într-o formă sau alta, îi plătesc oamenii din România, atât sub formă de taxe şi impozite, cât şi prin creditele pe care România le contractează şi tot ei le vor plăti.

Deci este o chestiune care e de bun simţ (…) nu ai niciun fel de legitimitate să iei anumite măsuri de a nu mai risipi banii, pe acest fond de criză bugetară, dacă instituţia care face acest lucru nu îşi face curat în propria curte”, a afirmat Bolojam.

Întrebat care sunt salariile la Senat, Bolojan a explicat că la personalul de execuţie, salariile sunt ”normale”

”Salariile sunt diferite, funcţie de posturile pe care le ocupă oamenii în Senat şi în orice instituţie publică. Cei care sunt directori generali au salarii mai mari, dar personalul de execuţie are un salariu normal. Nu neapărat problema este nivelul salariilor.

Pe lângă fiecare comisie parlamentară, formată din mai mulţi senatori, sunt mai mulţi experţi care trebuie să asiste cu comisia respectivă, să dezbată legile, să facă rapoarte, să dea avize şi se vede foarte clar care este volumul de muncă al fiecărei comisii, prin numărul de legi pe care l-a luat în dezbatere, prin rapoartele întocmite. Avem comisii cu 5-6 colegi care era personalul de suport al comisiei. Ori dacă la comisia de regulament ai o şedinţă la 2 luni de zile, să stai cu 5 persoane să discuţi o dată la două luni de zile despre un regulament şi să te întrebi cei fac acele persoane, în 2 luni de zile, este normal”, a adăugat Bolojan.

Preşedintele Senatului a precizat că la alte comisii volumul de muncă este cu mult mai mare.

”Este o altă situaţie la Comisia de buget sau la cea juridică, unde e un pachet mare de legi, unde, într-adevăr, cinci persoane se justifică. Şi atunci noi ce-am făcut? Funcţie de volumul de muncă, în fiecare comisie, aşa cum într-o fabrică se dimenzionează personalul funcţie de necesarul de producţie, aşa cum în orice instituţie publică normală dispui oameni funcţie de volumul de activitate, şi aici, în noua organigramă, personalul e în funcţie de activitate. O parte nu au ce să facă, dar vor da concursuri pe care le fac directorii, personalul din Senat”, a spus Bolojan.

Ilie Bolojan a mai declarat că oamenii profesionişti şi performanţi ar trebui să rămână pe posturi

”Au două posibilităţi, una corectă şi cinstită, să menţină oamenii profesionişti şi performanţi pentru că fiind mai puţini, nu poţi să îi ţii pe nepoţi sau pe cei veniţi pe filieră politică şi nu au competenţă sau a doua variantă, să îi salveze pe cei care au pile, dar se va vedea în timp şi oamenii se vor descalifica, cei care au făcut această chestiune. (…) Senatul va funcţiona cel puţin la fel de bine cu mult mai puţini bani, cu mult mai puţine cheltuieli (…) Vom avea încă o zi de plen, miercurea, va fi o zi de dezbateri publice în care ne vom întâlni cu experţii, cu cei interesaţi în aşa fel încât calitatea legilor pe care le emitem să fie mai bună”, spune Bolojan. Preşedintele Senatului a adăugat că şi la Camera Deputaţilor vor fi reduceri de personal.

Context

Ilie Bolojan, fost primar al municipiului Oradea şu ulterior preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, a reurganizat instituţiile pe care le-a condus şi a făcut performanţă cu mult mai puţini oameni decât erau în organigrame la preluarea funcţiilor.

Întrebat recent la Antena 3 cine este Elon Musk al Guvernului României care face eficienţă guvernamentală, Tanczos Barna a declarat: ”Cred că este domnul Bolojan. Nu mi-am pus niciodată această întrebare, dar, dacă tot m-aţi întrebat, cred că dânsul este”.

”Nu doar dânsul, dar dânsul vine cu o determinare ieşită din comun, vine cu experienţa din judeţul Bihor, unde a făcut performanţă similar deja la nivel judeţean”, a adăugat Tanczos Barna.

Reacțiile după anunțul inițial făcut de Bolojan:

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Războiul din Ucraina – Trump amenință Rusia

Publicat

in

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat miercuri Rusia şi ”alte ţări participante” că va impune tarife, taxe vamale şi sancţiuni asupra tuturor produselor vândute de ele Statelor Unite dacă nu se ajunge în curând la un acord privind încheierea războiului din Ucraina, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

„Este timpul SĂ SE GĂSEASCĂ UN ACORD”, a scris preşedintele american pe reţeaua sa socială Truth Social, dând asigurări totodată: „Eu nu caut să fac rău Rusiei. Eu iubesc poporul rus şi am avut întotdeauna o bună relaţie cu preşedintele Putin”.

Liderul american nu a precizat numele ţărilor pe care le consideră participante.

Marţi, preşedintele american Donald Trump a apreciat ca „posibile” noi sancţiuni împotriva Rusiei dacă Moscova nu negociază încetarea războiului împotriva Ucrainei. „Este posibil”, a declarat preşedintele Statelor Unite, întrebat despre acest subiect în cursul unei conferinţe de presă la Casa Albă, reiterând că „războiul nu ar fi avut loc niciodată dacă aş fi fost preşedinte” la acea dată.

El a mai afirmat că Statele Unite vor „lua în considerare” continuarea ajutorului militar pentru Kiev, care s-a ridicat la zeci de miliarde de dolari de la invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022.

Cu o zi înainte, Trump făcuse presiuni, spunând că Rusia se îndreaptă spre dezastru dacă refuză să negocieze şi să încheie un acord de încetare a focului sau de pace cu Ucraina.

În ce îl priveşte pe preşedintele ucrainean, Donald Trump a estimat din nou că Zelenski doreşte „un acord”, insistând totodată că numărul victimelor războiului a fost în mare măsură subestimat.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Georgescu îl toacă pe Crin Antonescu: Zonă parazitară zece ani! El și Nicușor Dan sunt figuranți

Publicat

in

Călin Georgescu îl atacă dur pe Crin Antonescu. Candidatul coaliției are în spate zece ani de zile în care a fost șomer, lucru care va cântări greu în ochii electoratului român. Crin Antonescu și Nicușor Dan sunt doi figuranți, a punctat Geogescu la Marius Tucă.

„Fariseismul este în floare, dar dincolo de asta și Crin Antonescu și Nicușor Dan, discutăm de niște figuranți, iar la Antonescu mai pun ceva, o zonă parazitară de zece ani. Adică dacă tu nu ai serviciu zece ani. Ei nu au nicio piesă pe tablă, e vorba de situația devastatoare în care se află zona politică.

()Indiferent de coaliție, această alternativă, ea trebuie să dovedească prin profesioniști, că sunt PNL, PSD, programul există, Hrană, apă, energie, partenerul nostru e numai SUA”, a spus Georgescu.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend