Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Liderul cecen Ramzan Kadîrov a trimis cu avionul, pe frontul ucrainean, un grup de combatanți ‘patrioți adevărați ai Rusiei’

Publicat

in

Republica Cecenia a trimis un nou grup de soldați care se vor alături forțelor Moscovei în zona frontului din Ucraina, după antrenamente efectuate la baza Universităţii Ruse a Forțelor Speciale, conform TASS, scrie Rador Radio România.

„Un avion special cu voluntari a decolat de pe Aeroportul Internațional Groznîi, numit după Eroul Rusiei Ahmat-Hadji Kadîrov. Un nou grup de patrioți adevărați ai Rusiei a plecat să protejeze interesele Patriei în zona desfăşurării operațiuni militare speciale” – a scris şeful Ceceniei, Ramzan Kadîrov, pe canalul său Telegram,

Potrivit afirmaţiilor acestuia, voluntarii au urmat un curs de pregătire accelerată, care include o gamă largă de abilități dintre cele mai solicitate. „Cei mai buni instructori ai Universității Ruse a Forțelor Speciale care poartă numele lui Vladimir Putin i-au învățat pe voluntari tot ceea ce este necesar pentru o luptă eficientă în diferite condiții” – a spus șeful Ceceniei, adăugând că la sosire, aceştia se vor alătura forțelor speciale „Ahmat”.

După cum s-a anunţat anterior, de la începutul operațiunii militare speciale, peste 51.000 de luptători din Republica Cecenă au mers în prima linie, dintre care 20.400 sunt voluntari.

Loading

DIVERSE

Horoscopul băftoşilor. Cât de norocos eşti în funcţie de zodie. Bogăţia pică din cer

Publicat

in

Horoscopul băftoşilor.  Te-ai gândit până acum că și norocul este influențat de zodia în care te-ai născut? Parcurgând articolul de mai jos poți descoperi atât care sunt cele mai norocoase zodii, cât și ce reprezintă de fapt norocul pentru anumiți nativi.

Hоrоѕсорul аrе mеnіrеа dе a nе іnfоrmа dеѕрrе аѕресtеlе аѕtrаlе dіn zіuа rеѕресtіvă șі сum nе роt іnfluеnțа асеѕtеа асtіvіtățіlе șі trăіrіlе dіn асееаșі zі. Horoscopul zilei pentru toate zodiile. Previziuni astrologice despre dragoste, bani și sănătate.O zi potrivită pentru a analiza cu atenţie proiectele în care suntem implicaţi sau ofertele avantajoase de care beneficiem. Noroc în dragoste pentru unele zodii!

Horoscop Berbec (21 martie – 20 aprilie)

Pe de o parte, Berbecii se numără printre norocoși întrucât sunt guvernați de planeta Marte, prin urmare sunt pasionali, energici, ambițioși, capabili să învingă obstacolele și să-și creeze situații care să fie în avantajul lor. De asemenea, datorită curajului lor, își asumă riscuri și își cresc șansele de succes. Practic, Berbecii sunt cei care se bazează pe ei înșiși pentru a-și valorifica oportunitățile. Pe de altă parte, anul acesta este unul norocos pentru reprezentanții acestei zodii datorită influenței planetei Jupiter, asociată cu abundența, cu prosperitatea. Beneficiile venite de la Jupiter se resimt mai puternic până în luna mai.

Horoscopul băftoşilor Taur (21 aprilie – 21 mai)

Și el face parte dintre zodiile norocoase, având în vedere că este dominat de Venus, planeta dragostei, a frumuseții și a bunăstării. În aceste condiții, chiar dacă muncesc mult, Taurii reușesc să obțină ceea ce își doresc. Deși sunt foarte încăpățânați, sunt și tenace, așa că nu se lasă până când nu își ating obiectivele fixate. În același timp, inclusiv în situațiile care nu sunt favoarea lui, un Taur este suficient de puternic și de ambițios pentru a-și face norocul cu mâna sa. Nu se dă bătut, este gata să treacă prin cele mai grele încercări, fiind convins că nu are nevoie de o monedă norocoasă sau de orice alt talisman pentru a-și împlini aspirațiile. La fel ca în cazul Berbecilor, Taurii sunt și ei avantajați pe parcursul acestui an de influența benefică a planetei Jupiter, care le va fi alături până în 2025 și care le va oferi oportunități nebănuite.

 

Horoscop Gemeni (22 mai – 21 iunie)

Principalul motiv pentru care Gemenii sunt incluși printre zodiile norocoase este acesta: fiind guvernați de Mercur, planeta comunicării, au mintea ageră și o bună capacitate de a procesa rapid informațiile. În plus, sunt foarte entuziaști, au personalități vibrante și tind să-și aducă energia pozitivă în tot ceea ce fac. Inteligența și abilitățile sociale deosebite le garantează succesul, făcându-i capabili să treacă peste cele mai diverse obstacole. Se poate spune că Gemenii au noroc și pentru că îi atrag precum un magnet pe cei din jur și își pot face numeroși prieteni. Așa se explică de ce se pot baza adesea și pe sprijinul acestora când se află în dificultate sau când vor să-și realizeze planurile ambițioase.

Horoscopul băftoşilor: Rac (22 iunie – 22 iulie)

Deși această zodie nu este asociată cu norocul, în realitate reprezentanții ei nu se pot plânge din acest punct de vedere. Astfel, Racii ar trebui să se simtă norocoși întrucât, datorită empatiei și sensibilității, atrag în jurul lor persoane care îi apreciază și care, pe viitor, în pot sprijini la nevoie. Totodată, au un dar pe care nu toată lumea îl are: acela de a se bucura de o intuiție deosebită, care le este utilă în cele mai variate situații. Cu alte cuvinte, Racul nu face parte dintre zodiile care au șansa de a beneficia de câștiguri materiale remarcabile. În schimb, calitățile sale morale și modul în care își exprimă și își înțelege emoțiile îl pot conduce spre oportunități incredibile.

Horoscop Leu (23 iulie – 22 august)

Zodie de foc, Leul atrage atenția cu ușurință și se descurcă în cele mai diverse contexte sociale. Fiind guvernat de soare, dispune de o energie extraordinară și de vitalitate care favorizează energiile pozitive. De fapt, persoanele născute în această zodie sunt norocoase grație carismei lor, care le face să fie admirate și apreciate inclusiv când sunt în postura de lider. Ceea ce aduce noroc în viața Leilor este și încrederea în forțele proprii. Sunt conștienți de punctele lor tari și știu cum să le pună în valoare pentru a se bucura de succes. Din acest motiv, Leii nu au nevoie de o stea norocoasă întrucât ei înșiși sunt stele strălucitoare. Chiar dacă au de trecut și prin momente dificile, dispun de resursele necesare pentru a răzbi și pentru a străluci din nou.

Cristina Demetrescu i-a făcut astrograma lui Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie pe noul preşedinte, avertisment astral!

Horoscopul băftoşilor: Fecioara (23 august – 21 septembrie)

Guvernate de planeta Mercur, Fecioarele folosesc mai degrabă rațiunea decât emoțiile pentru a-și rezolva problemele. Își creează singure situațiile favorabile analizând obiectiv faptele, fiind atente la detalii și recurgând la logică pentru a găsi cele mai bune soluții. În acest context, Fecioarele sunt și ele printre zodiile care își fac norocul cu mâna lor, fără să-și pună speranțe în ceilalți sau în vreo forță supranaturală. De cele mai multe ori, Fecioarele nu spun că se simt norocoase. Însă persoanele din preajmă, care au parte din plin de susținerea și de grija venite din partea Fecioarelor, consideră că au mare noroc pentru că acestea fac parte din viața lor.

Horoscop Balanta (22 septembrie – 22 octombrie)

Precum Taurii, Balanțele sunt și ele sub influența planetei Venus, ceea ce înseamnă că au parte de frumusețe, de armonie și de bunăstare. Întrucât au un profund simț al datoriei și le place să vină în sprijinul celor din jur, norocul le surâde din karma pozitivă pe care și-o creează prin faptele lor bune. Mai mult decât atât, Balanțele sunt norocoase pentru că au un farmec deosebit, știu ce să spună și cum să spună astfel încât să fie îndrăgite. Odată ce se întâmplă așa, își fac mulți prieteni și nu este de mirare că se pot baza apoi și pe susținerea acestora pentru a-și realiza obiectivele. Alt motiv pentru care Balanțele sunt norocoase este că sunt optimiste prin natura lor. Sunt capabile să vadă și partea plină a paharului, au încredere că au toate șansele să li se întâmple lucruri bune.

Horoscop Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie)

Dominați de planetele Marte și Pluto, Scorpionii beneficiază de o mare capacitate de transformare, de evoluție. De aceea, se poate afirma că sunt printre zodiile norocoase, care își pot îmbunătăți viața tocmai pentru că pot lucra cu ele însele pentru a devenit tot mai bune. În același timp, evoluția lor spirituală este stimulată și de intuiția puternică. Chiar dacă Scorpionii au momente în care sunt pesimiști și în care spun că sunt lipsiți de noroc, în realitate lucrurile nu stau așa. De fapt, sunt norocoși pentru că, în momentul în care își propun ceva, au inteligența și ambiția necesare pentru a-și realiza visul.

Weekend-ul aduce NOROC la BANI acestor 3 zodii! Cine atrage abundență financiară

Horoscopul băftoşilor: Săgetător (22 noiembrie – 20 decembrie)

Numeroși astrologi îl consideră cea mai norocoasă zodie. Pe de o parte, Săgetătorul știe cum să-și creeze contextele prin care să se poată bucura de aventuri, să aibă parte de experiențe care să-i permită să se îmbogățească din punct de vedere spiritual. Pe de altă parte, este optimist și capabil să atragă contextele pozitive fără să depună prea mult efort. Nu în ultimul rând, Săgetătorii sunt norocoși deoarece reușesc să îmbine cu succes capacitatea de a se lăsa „duși de val” cu aceea de a fi perseverenți și motivați să ducă la capăt ceea ce își propun.

 

Horoscop Capricorn (21 decembrie – 19 ianuarie)

Fiind dominat de Saturn, planeta responsabilității, Capricornul este ambițios, perseverent și este dispus să muncească oricât de mult pentru a-și atinge scopurile. Cu alte cuvinte, și el face parte dintre zodiile care cred că norocul ți-l construiești cu mâna ta. Capricornii sunt însă norocoși în ceea ce privește câștigurile financiare. De exemplu, adesea fac parte dintre acele persoane care primesc bani din surse neașteptate, cum ar fi dintr-o moștenire pe care nu au luat-o vreodată în calcul. Deși nu aduc în discuție ideea de noroc, reprezentanții acestei zodii sunt încântați să vadă când șansa le surâde.

Horoscopul băftoşilor: Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie)

În primul rând, Vărsătorii sunt norocoși întrucât reușesc să-și trăiască viața așa cum vor, fără să țină cont de părerile celorlalți sau de anumite reguli ori norme. Revoluționari prin natura lor, adoră libertatea de a spune și de a face tot ceea ce simt, lăsându-se ghidați mai ales de propria intuiție. În al doilea rând, persoanele născute în această zodie sunt norocoase pentru că sunt foarte creative. În aceste condiții, găsesc întotdeauna soluții pentru a întoarce lucrurile, la un moment dat, și în favoarea lor. Când nu reușesc imediat, nu renunță și continuă să vină cu diverse inovații până când văd că situația începe într-adevăr să se schimbe în bine.

Horoscop Pești (19 februarie – 20 martie)

Sunt și ei considerați o zodie norocoasă întrucât se bucură de o combinație energetică unică, oferită de îmbinarea influenței a două planete: Neptun și Jupiter. De aceea, ca să aibă parte de noroc, Peștii reușesc să se bazeze atât pe imaginație, cât și pe intuiție și pe creativitate. În plus, se poate spune despre ei că sunt ghidați de forțe nevăzute, care îi ajută să afle cum să procedeze pentru a obține ceea ce vor. Peștii nu sunt lipsiți de noroc și datorită empatiei lor deosebite. Pentru că sunt mereu dornici să vină în ajutorul celor din jur, cei care știu să-i aprecieze nu îi vor abandona când se vor afla într-o situație mai dificilă.

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Marea FINALĂ Românii au talent, sezonul 15. Ianis Pîrșe, moment magic la țambal: „Ai cântat dumnezeiește!”

Publicat

in

Ianis Pârșe a ajuns în marea finală de la Românii au talent la doar 13 ani și a dovedit întregii țări că pasiunea este mai presus deorice. Tânărul i-a uimit pe jurați și telespectatori cu momentul său excepțional la țambal.

Andra: „E foarte frumos ce s-a întâmplat aici. Ai învățat să iubești țambalul. Ador genul ăsta de profesor, care e cu sufletul aici. Felicitări pentru ce faceți împreună!”

Andi Moisescu: „Ianis, ești un băiat minunat. Ești foarte talentat și ai ceva de rockstar în tine”.

Dragoș Bucur: „Ai toate șansele, Ianis, să ajungi mândria țării. Ești foarte bun!”

Mihai Bobonete: „Tu ai cântat dumnezeiește! Bravo!”

Citește și: Finala ROMÂNII AU TALENT, sezonul 15. Marius Moldovan a ridicat juriul în picioare cu versurile sale scrise și cântate din toată inima: „Sper ca muzica să îți schimbe viața”

Cine este Ianis Pîrșe de la Românii au talent

Ianis a descoperit țambalul la 11 ani, iar de atunci a început să își dedice timpul pentru a învăța și a se perfecționa la acest instrument. Talentul său este înrădăcinat în familie, fiind moștenit de la unchiul său, și crede că acest dar este o binecuvântare divină. Este elev, dar își petrece majoritatea timpului studiind țambalul, luând lecții particulare cu profesoara sa, doamna Nicoleta Tudorache, pe care o apreciază enorm.

Părinții i-au fost alături de la bun început, susținându-l în fiecare pas al parcursului său muzical. De-a lungul timpului, Ianis a participat la mai multe concursuri și eveinimente muzicale câștigând premii importante, printre care și locul I la concursul de muzică populară „Rădăcini”.

Chiar dacă a mai avut ocazia să se prezinte în fața publicului, Ianis nu a avut până acum șansa de a apărea la televizor, iar Românii au talent reprezenta pentru el o oportunitate uriașă.

Dacă ar câștiga premiul cel mare, Ianis are de gând să investească banii în cariera sa, dorindu-și să-și îmbunătățească tehnica ți să-și urmeze visul.

Citește și: Marea FINALĂ ROMÂNII AU TALENT. Miruna Ungureanu a interpretat impecabil una dintre cele mai cunoscute piese din istorie: „Dacă așa cântă un copil de 10 ani…”

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Lucrul complet interzis în fața sau spatele blocului. Vecinii te pot reclama în orice moment dacă nu și-au dat acordul

Publicat

in

Potrivit legislației în vigoare, spațiile verzi din fața blocului sunt parte din domeniul public sau privat al statului sau al administrației locale, iar întreținerea lor intră, în mod oficial, în atribuțiile primăriilor. Cu toate astea, locatarii nu sunt excluși complet: aceștia pot intervenit, dar doar cu repspectarea unor reguli clare.

Amenajările, fie că vorbim despre plantarea de flori sau arbori, montarea de mobilier urban sau instalarea de sisteme de irigație, trebuie aprobate de Adunarea Generală a Asociației de Proprietari. Orice inițiatică trebuie discutată colectiv și armonizată cu reglementările urbanistice locale, potrivit capital.ro.

Citește și: Amenzi uriașe pentru românii care stau la bloc. Nu ai voie să mai faci asta pe scara blocului

Un exemplu bun în acest caz este cel al unui locatar din Sectorul 3 al Capitalei, care a fost vizat de mai multe ori de Poliția Locală, după ce a fost reclamat de o vecină. Bărbatul transformase grădina din fața blocului într-un mic colț de relaxare, cu flori, arbuști, o măsuță cu scaune și un sistem de supraveghere video.

Bărbatul nu a fost sancționat, dar inițiativa a provocat reacții împărțite în bloc. Unii locatarii au apreciat efortul de înfrumusețare, în timp ce alții s-au plâns de camerele de supraveghere și de prezența unui obiect decorativ cu formă controversată. Autoritățile nu au aplicat nicio amendă, dar cazul arată cât de fine sunt limitele între implicare și încălcarea legilor.

Citește și: Reguli importante pentru cei care locuiesc la parterul blocului. Ce nu au voie să facă

 

Lovitură dură pentru românii care stau la bloc. Amenda este 6000 de lei în 2025, legea te arde la buzunar

 

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

PSD la guvernare? Daniel Băluță: ”Interesele statului sunt mult mai importante decât statusul partidului”

Publicat

in

Intră la PSD la guvernare? Teoretic, așa se anunță, cel puțin din declarațiile prim-vicepreședintele PSD, Daniel Băluță.

Întrebat despre șansele ca social-democrații să intre la guvernare, Băluță a spus că ”există mai multe variante”.

”Din punct de vedere practic, sunt convins că fie la guvernare, fie cu suport din Parlament, PSD va susține 100 la sută guvernul și prim-ministrul pe care președintele îl va desemna”, a spus el, la digi24.

În același context, prim-vicepreședintele celui mai mare partid din România a subliniat că, din punctul său de vedere, este extrem important ca PSD să intrae la guvernare.

”Chiar dacă astăzi PSD nu este în cea mai fericită situație, chiar dacă am pierdut extrem de mulți alegători, mi se pare că interesele statului sunt mult mai importante decât statusul pe care astăzi Partidul Social Democrat îl are.

Putem rezolva problemele noastre interne din mers și să asigurăm această stabilitate”, explicat Daniel Băluță.

Citește și EXCLUSIV CUTIA NEAGRĂ. Duşmanii politici ai lui Nicuşor Dan. L-au sabotat, i-au făcut nedreptăţi, l-au înjurat, iar acum aşteaptă funcţii şi avantaje!

Liderul social-democrat a argumentat și prin faptul că oamenii de afaceri au cerut intrarea la guvernare.

”Oamenii de afaceri ne-au cerut să intrăm la guvernare. Oamenii de afaceri au nevoie de stabilitate. Comunitatea aceasta are nevoie de un semnal din partea Partidului Social Democrat, care, de altfel, de-a lungul timpului, a asigurat în diverse situații stabilitatea în România”, a spus Băluță.

Pe de altă parte, întrebat de ce PSD nu dă un răspuns clar privind participarea la viitoarea guvernare, prim-vicepreședintele social-democraților a spus că aceștia nu pot răspunde dacă nu sunt întrebați direct în legătură cu acest subiect.

”Poate că urmează anumite negocieri, nu putem să răspundem, dacă nu suntem întrebați direct. Întrebările încă nu au venit. Nu avem de unde să știm ce se va discuta, doar speculăm în momentul acesta. Sunt convins că răspunsul pe care îl așteptăm va veni după ce vor avea în mod efectiv loc aceste discuții.

Față de colegii de la PNL, am evitat în Partidul Social Democrat un ‘festival al democrației’. Competiția în orice partid este benefică”, a răspuns el.

Daniel Băluță a adăugat că PSD ”va înțelege mesajul alegătorilor”.

”Eu spun că peste 50 la sută Partidul Social Democrat va intra la guvernare. Am această convingere, îl cunosc pe Sorin (Grindeanu, șeful interimar al PSD – n.r.), îi cunosc pe colegii mei, sunt niște oameni extrem de raționali”, a conchis el.

Citește și Fostul ambasador al SUA Adrian Zuckerman îl distruge pe George Simion: ”El cu adevărul nu s-a întâlnit în viața lui” / ”Guvernul american și Trump n-au spus niciodată că vor un suveranist în România”

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Marea FINALĂ ROMÂNII AU TALENT. Miruna Ungureanu a interpretat impecabil una dintre cele mai cunoscute piese din istorie: „Dacă așa cântă un copil de 10 ani…”

Publicat

in

Jurații au rămas mască când au auzit cum cântă Miruna Ungureanu, o fetiță de numai 10 ani, în finala de la Românii au talent.

Andra: „Dacă așa cântă un copil de 10 ani, lăsăm armele jos și plecăm acasă… Mă declar fana ta”.

Andi Moisescu: „Suntem martorii nașterii unuia dintre cele mai mari staruri. Miruna rămâne apariția din acest sezon”.

Mihai Bobonete: „Extraordinar! Cred că momentul ăsta va deveni viral pentru sezonul acesta. Drumul tău nu se oprește aici”.

Dragoș Bucur: „Eu nu am întâlnit care să stăpânească scena așa de bine ca tine”.

Citește și: Marea FINALĂ Românii au talent 2025. Simona Beșleagă a reușit să emoționeze publicul până la lacrimi: „Tu ești vocea satului, a pământului românesc/ E o chestie de sus, de la Dumnezeu”

Cine este Miruna Ungureanu de la Românii au talent

Miruna Ungureau are doar 10 ani și și-a descoperit pasiunea pentru muzică pe când avea 5 ani. Căuta diverse melodii pe internet și apoi le interpreta în fața părinților. Îi plăcea să asculte și muzică la căști. La vârsta de 8 ani, părinții au înscris-o la o școală de canto și a ajuns deja la un nivel superior.

Miruna iubește scena. Explorează diverse stiluri muzicale, de la jazz și pop până la musicaluri, iar anul acesta a încercat și rock-ul. A avut o scurtă experiență și în teatru, care i-a plăcut foarte mult, dar nu a avut timp să se dedice în totalitate. Acum, urmează cursuri de pian și tob. A participat și la o prezentare de modă, dar nu s-a simțit în largul ei în hainele pe care le-a purtat și consideră că modelingul nu este pentru ea.

Citește și: Moment de excepție în FINALA ROMÂNII AU TALENT. Sara Hanț i-a lăsat pe jurați cu gura căscată: „M-am uitat și m-am minunat. Te iubesc din toată inima!”

[embedded content]

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Atenţie la fluturașul de salariu! De ce trebuie păstrat 10 ani pentru a fi sigur de pensie şi alte drepturi vitale din Codul Muncii

Publicat

in

Fluturașul de salariu, documentul eliberat de angajator la plata salariului, include detalii esențiale despre relația de muncă, precum tipul de contract, datele angajatorului și ale angajatului, deducerile (precum prevederi pentru pensie sau TFR), alocațiile familiale și salariul net.

Conform codului civil, drepturile privind retribuțiile se prescriu în 5 ani de la data la care trebuia efectuată plata, cu excepția unor situații precum indemnizația substitutivă de concediu, unde prescripția este de 10 ani.

Această perioadă de 5 ani începe de la încetarea relației de muncă în sectorul privat, în timp ce pentru sectorul public, prescripția începe a doua zi după ce salariul ar fi trebuit plătit.

Ministerul Muncii, anunţ IMPORTANT pentru angajaţi şi angajatori. Ce se schimbă în Codul Muncii, amenzi de la 10.000 la 200.000 de lei

Această distincție pentru angajații publici vine dintr-o precauție mai mare de a nu-și pierde locul de muncă, justificând astfel amânarea începerii perioadei de prescripție până la terminarea relației de muncă.

Documentele numite în Italia „busta paga”, fluturașii de salariu, sunt, de asemenea, vitale pentru a dovedi contribuțiile neplătite la pensie de către angajator.

Până la 5 ani după neplată, contribuțiile sunt plătite automat, dar după această perioadă, angajatul trebuie să demonstreze existența relației de muncă pentru a plăti contribuțiile datorate.

Astfel, conform La legge per tutti, este recomandat ca fluturașii de salariu să fie păstrați pentru un termen de până la 10 ani pentru a asigura acoperirea oricăror necesități legate de pensie sau litigii legate de salariu.

 

Salarii 2025. Veste bună pentru românii din Italia! Cu cât se măresc lefurile

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend