Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

LGBT raportează o nouă victorie istorică: relațiile gay au fost legalizate în Singapore

Publicat

in

Sărbătorile zilei de 30 noiembrie – Sf. Ap. Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României/ Sf. Ier. Andrei Şaguna, mitropolitul Transilvaniei

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Autoritățile antitrust ale UE cercetează acordurile de neangajare dintre companii – responsabil UE

Publicat

in

Acordurile dintre companii de a nu-și angaja între ele lucrătorii au atras recent atenția autorităților de supraveghere, a declarat vineri un responsabil antitrust al UE, pe fondul temerii că astfel de practici pot restricționa ilegal posibilitățile de angajare ale muncitorilor.

În ultimii ani Departamentul Justiției al SUA a implementat mai agresiv legea împotriva acordurilor de neangajare și ne-recrutare, iar unii indivizi au deschis și procese. În Europa chestiunea nu prea a fost o prioritate până acum.

Ceea ce s-ar putea schimba curând, a declarat Olivier Guersent, director general al departamentului antitrust al Comisiei Europene.

„Evident că examinăm și niște practici care nu prea ne-au apărut pe radar până acum, cum ar fi acordurile de neangajare”, a declarat el la o conferință din New York, fără a oferi detalii.

Juriști specializați în legislația antitrust afirmă că astfel de înțelegeri de neangajare pot fi considerate acorduri care îngrădesc competiția pe piața muncii.

Ei spun că autoritățile pentru protejarea competiției din Portugalia, Franța, Spania, Croația, Olanda, Ungaria, Polonia, Grecia, Lituania, România și Germania au investigat astfel de acorduri ori au acționat contra lor.

Comisia, responsabilă cu implementarea legislației privind competiția în toate cele 27 țări ale UE, poate amenda companiile cu până la 10% din cifra de afaceri globală pentru violări antitrust și le poate dispune să înceteze practicile anti-competiție.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Eduard Hellvig, mesaj ciudat, după arestarea lui Dumitru Buzatu: Belșug de toamnă la Vaslui!

Publicat

in

Fostul șef al SRI, Eduard Hellvig, a avut un mesaj, a doua zi după ce Dumitru Buzatu, șeful CJ Vaslui, a fost arestat pentru 30 de zile.

Într-o postare pe Twitter, Eduard Hellvig a distribuit evenimentul ”Târgul de Toamnă” de la Vaslui, dar comentariul este cel puțin interesant, în contextul arestării lui Buzatu.

”Belșug de toamnă la Vaslui!”, a scrie Hellvig.

Internauții au înțeles imediat ironia fostului șef al SRI, fiind greu de crezut că un om care a avut o astfel de poziție ar lansa un mesaj de tipul acesta, fără a ține cont de contextul politic.

Dumitru Buzatu, prins în flagrant de procurorii DNA

Dumitru Buzatu este deja în arest preventiv pentru 30 de zile și urmează să își petreacă acolo a doua noapte. A contestat arestarea preventivă și, cel mai probabil, în cursul săptămânii vitoare, la Curtea de Apel Iași, apărătorii săi vor încerca să îi convingă pe magistrați că arestul preventiv este o măsură prea aspră.

Baronul PSD a respins acuzațiile procurorilor, însă declarațiile sale de apărare au fost destul de confuze. Inițial a spus că cele 1,25 de milioane de lei erau banii săi din economii, apoi că, de fapt, ar fi fost un împrumut cerut omului de afaceri, pentru ca apoi să revină la varianta inițială, cea a economiilor.

Duminică, judecătorii l-au trimis 30 de zile după gratii și pe expertul reținut în dosar. Procurorii DNA îl acuză pe suspect de luare de mită şi trafic de influenţă.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend