Stai conectat...

POLITICA

La Valea Iaşului a venit timpul schimbării! Ştefănescu şi Olărescu merg împreună pentru câştigarea alegerilor şi a Administraţiei Locale

Publicat

la

Cei doi vor lucra în interesul cetăţenilor şi vor scoate comuna din starea de letargie indusă de primarul Barbu

 

 

Comuna Valea Iaşului, una dintre cele mai importante localităţi din zona Curtea de Argeş, a intrat şi ea în focul alegerilor locale din luna iunie. Aici, mai mult ca în alte părţi, pluteşte în aer nevoia unei schimbări în ceea ce priveşte conducerea Administraţiei Locale. Cetăţenii din comună sunt foarte dezamăgiţi de realizările actualului primar, Nicolae Barbu, dar mai ales revoltaţi de lungul şir de promisiuni nerespectate. În aceste condiţii, singura soluţie prin care Valea Iaşului mai poate ieşi din starea de letargie care o ţine pe loc este fără doar şi poate varianta propusă de Uniunea Social Liberală prin echipa formată în principal din Constantin Ştefănescu, candidatul la primărie şi din actualul viceprimar, Marian Olărescu, doi oameni care prin entuziasmul şi dăruirea lor speră să aducă vremuri mai bune şi mai confortabile pentru cetăţenii comunei în cauză.

 

 

Nicolae Barbu – primarul epuizat care ţine comuna pe loc

În comuna Valea Iaşului, actualul primar, Nicolae Barbu, este văzut de marea majoritate a cetăţenilor ca omul care a ţinut comuna în loc în ultimii ani. În mediul politic, acesta este văzut mai degrabă ca un om ce prezintă o incredibilă inconstanţă, asta atât din cauza promisiunilor care de cele mai multe ori au rămas la acest stadiu, dar mai ales din cauza trecutului său cel puţin zbuciumat în politică. Mai exact, de foarte multe voci autorizate este considerat drept un traseist politic, asta din cauza faptului că a ajuns reprezentant al PDL după ce a plecat de la PRM. Mai mult decât atât se pare că Nicolae Barbu a avut destul de recent chiar o tentativă de a se înregimenta în PSD. Contracandidaţii săi politici îi atribuie acestuia obţinerea succesului pe plan politic prin vânzarea anumitor terenuri ale comunei, cum ar fi de exemplu izlazul, câştigându-şi în acest fel anumiţi factori de influenţă în favoarea sa.

 

 

Primarul “Da, da, fac, fac!” – minciuni peste minciuni şi promisiuni deşarte pentru electoratul său

Dacă la nivel politic faptul că actualul primar al comunei nu este tocmai iubit nu reprezintă chiar o noutate, situaţia se schimbă când vine vorba de părerile locuitorilor din Valea Iaşului. Aşa se face că numeroasele promisiuni deşarte ale primarului i-au adus într-o stare de disperare pe locuitorii din comuna argeşeană referitor la faptul că binele va mai veni în viaţa localităţii lor. Cunoscut şi ca primarul “Da, da, fac, fac!”, după replica pe care o spune de fiecare dată când i se cere o anumită lucrare, Nicolae Barbu i-a dezamăgit pe cetăţenii care locuiesc în Valea Iaşului prin numeroase decizii pe care le-a luat, dar mai ales prin faptul că nu s-a ţinut de cuvânt şi nu şi-a respectat promisiunile pe care le-a făcut atunci când a fost ales primar. Aşa se face că acesta  şi-a minţit alegătorii când le-a promis că până la data de 1 octombrie 2011 va asfalta 7 km de drum din comună, lucru care nu s-a întâmplat nici până astăzi. Cheltuirea cu o deosebită uşurinţă a banilor publici, vânzarea a diferite terenuri publice, cum ar fi izlazul comunal, sau faptul că şi-a angajat în primărie aproape toate rudele, sunt doar câteva din motivele pentru care Nicolae Barbu nu ar mai trebui ales pentru încă un mandat la şefia Valea Iaşului.

 

Tandemul Ştefănescu-Olărescu – soluţia ideală pentru comuna Valea Iaşului

Faptul că în ultimii ani comuna Valea Iaşului a stagnat în loc să progreseze şi că are nevoie de un suflu nou nu mai este o noutate pentru nimeni. Acest suflu nou de care comuna are atât de multă nevoie promit să îl ofere reprezentanţii USL-ului, candidatul la primărie Constantin Ştefănescu şi actualul viceprimar Marian Olărescu. În acest moment, cei doi par să fie alternativa perfectă pentru conducerea comunei, tinereţea şi entuziasmul lor fiind contrasoluţia ideală la epuizatul Nicolae Barbu, care pentru mulţi locuitori din Valea Iaşului reprezintă trecutul, un trecut pe care speră să îl lase în urmă cât mai curând. Dezamăgiţi ca şi ceilalţi locuitori ai comunei, cei doi sunt hotărâţi ca prin muncă în echipă şi prin multă determinare şi implicare să câştige primăria şi să scoată Valea Iaşului la liman. Cu un proiect realist şi folositor oamenilor, Constantin Ştefănescu şi Marian Olărescu promit să aducă schimbarea în bine mult aşteptată, şi spre deosebire de actuala administraţie, să lucreze numai şi numai în interesul cetăţenilor pe care au fost mandataţi să îi reprezinte.

 

Program realist, bazat pe nevoile cetăţenilor

Programul iniţiat de echipa USL Valea Iaşului se remarcă în primul rând prin realism, având în vedere rezolvarea unor lucruri esenţiale şi cel mai important realizabile, pentru a îi ajuta pe locuitorii comunei. Sub  sloganul ”Nu o să vă minţim, ci vom munci!”, cele 11 puncte ale programului candidatului la postul de primar, Constantin Ştefănescu şi al echipei sale, pun pe masă rezolvarea unor probleme importante ale localităţii, probleme care marea majoritate au fost create de amatorismul cu care comuna a fost condusă în ultimii ani.

Iată programul de proiecte al echipei Uniunii Social Liberale, un program făcut pentru a veni în sprijinul locuitorilor din Valea Iaşului:

  1. Bugetul Local va fi supus anual dezbaterii opiniei publice;
  2. Cu siguranţă se vor asfalta drumurile din comună;
  3. Vom înainta proiecte pentru exploatarea muntelui Buda, astfel vom crea locuri de muncă;
  4. Accesarea programelor europene pentru finanţarea programelor de dezvoltare;
  5. Readucerea izlazurilor în administrarea Consiliului Local şi amenajarea lor va fi făcută numai cu consultarea locuitorilor;
  6. Revigorarea activităţilor cultural-sportive prin punerea în valoare a căminelor culturale şi a terenurilor de sport (şcoli şi grădiniţe);
  7. Construirea a 5 poduri peste punctele de trecere dificilă ale văilor şi pâraielor;
  8. Organizarea de asociaţii la nivel comunal pentru accesul tuturor cetăţenilor la subvenţii;
  9. Sprijinirea persoanelor în vârstă prin programe sociale;
  10. Asigurarea unor burse de merit pentru elevii cu rezultate deosebite;
  11. Cu echipa USL veţi simţi o mare diferenţă între actualii administratori şi noi, având Guvern USL în viitorul apropiat, preşedinte al Consiliului Judeţean şi preşedintele ţării.

Loading

5 Comentarii

1 Comentariu

  1. dsfa

    29 mai 2012 at 15:59

    Nevlegiloooor!

  2. anonim

    7 iunie 2012 at 15:57

    Sunteti niste javre. Niste pupincuristi mizeri, fara coloana vertebrala, fara simt. Tratati lucrurile superficial, bazati fiind doar pe buzunar, si pe cei care vi-l umplu.Sunteti formatori de opinie, ar trebui sa rationati putin ce gogosi trantiti in fitzuica voastra. Rusine!

  3. answer

    7 iunie 2012 at 16:02

    Sustineti un om defect din nastere. Stefanescu nu e in stare sa-si tina propria curte curata, plina de dejectii de caine, si credeti voi ca vine cu un prgram care poate salva comuna… Halal primar. Ar fi trebuit sa vedeti cum a fost luat de smurd, beat mort si facut pe el. Da, interesati-va, nu sunt povesti. Asta e omul cu „solutii”. Un terchea berchea, fara nici un D-zeu.

  4. Un om gospodar

    9 iunie 2012 at 7:36

    Pacat de alianta asta, pacat ca totusi nu candideaza Marian in locul prostului asta de Stefanescu, pacat de PSDistii care aveau asteptari de la partid si li se da sa voteze cel mai prost candidat posibil, ei nu il vor vota niciodata.
    Pai daca Stefanescu e un om gospodar, cu reale abilitati de primar, sa intre cineva si sa scrie faptele lui bune aici la comentarii, dar vad ca totusi le-a scris cineva mai sus. Oricum, pentru a se face cunoscut in comuna, Stefanescu a si trimis niste scrisori de recomandare oamenilor, sunt singurele lucruri adevarate despre el. Un rezumat pe scurt al scrisorii: un betiv, batausi, hot, cu nevasta curva, rupt in cur, are mare nevoie de bani pe care nu ii poate obtine decat pe spinarea noastra ca primar. Si sa nu uitam ca e si nespalat, unde intra, scoate oamenii afara cu putoarea lui. Pai ce mai la deal la vale, votati Stefanescu daca vrrrreti sa ajungem mai in rrrrrahat decat suntem.

  5. Un om gospodar

    11 iunie 2012 at 8:47

    Ai vazut mai Stefanescule ca oamenii nu te vor? Pai tu credeai ca in Valea Iasului sunt doar prostii care te sustin pe tine, bine ca ai si 1 sau 2 oameni buni, nu stiu cum pot sa stea pe langa tine avand in vedere cele de mai sus. Oricum pleaca-n a matii la Baiculesti sa te aleaga ai tai daca vrei sa fi primar, lingaule!!!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DIVERSE

Ilie Bolojan, test de întrebări incomode când e foarte aproape să-i predea ștafeta lui Luca Niculescu. Ce mesaj i-ar transmite lui Nicușor Dan. Care este cea mai mare greșeală pe care a făcut-o ca premier

Publicat

la

Ilie Bolojan își numără zilele până la plecarea de la Palatul Victoria. Luca Niculescu are șanse mari să fie învestit în locul său, mai ales că însuși președintele PNL își îndeamnă colegii de partid să-l sprijine pe premierul desemnat la votul din parlament, pentru depășirea crizei politice majore pe care o traversează România.

În acest context, Bolojan a dat, vineri seară, un veritabil test de întrebări incomode, la iminentul final de mandat prelungit cu cinci luni de interimat.

Întrebat ce i-ar transmite acum președintelui Nicușor Dan, președintele PNL a răspuns:

”Dacă ar trebui să-i spun ceva, o să-i spun fără niciun fel de rezerve într-o întâlnire directă. Președintele României, având legitimitatea a milioane de voturi, are responsabilitatea a ceea ce se întâmplă în țară, cu bune și cu rele. (…)

Nu este cazul să dau eu sfaturi”.

Citește și Bolojan, atac dur la social-democrați: ”Să se întrebe când nu au fost băuți: când nu au votat legea salarizării în august sau când propun acum să votăm”

”Credeți că există o înțelegere Nicușor Dan-PSD?”, a mai fost întrebat Bolojan.

În răspunsul său, liderul liberalilor a invocat desemnarea ”rebelului” liberal Adrian Veștea pentru funcția de premier, fără știrea PNL.

”Guvernul care va fi supus votului săptămâna viitoare e un rezultat al deciziilor luate de președintele României și de PSD.

Sigur, de exemplu, nominalizarea lui Adrian Veștea nu a fost în interesul PNL. Dimpotrivă, poate al PSD”, a răspuns Bolojan.

Președintele PNL a fost întrebat și despre discuția cu șeful statului purtată miercuri la Bruxelles, subliniind că nu a fost abordat subiectul votului pentru cabinetul Niculescu.

”Mi s-a părut normal ca venind președintele României să-l salut și am stat la o discuție. (…) O chestiune de bun-simț când președintele e cazat în același hotel.

Am discutat despre subiectele de pe agenda de la Bruxelles, despre bugetul UE, pentru care nu s-a ajuns la o înțelegere.

Nu a fost o discuție legată de votul vizavi de guvern”, a spus, la digi24, premierul interimar.

Ilie Bolojan a fost provocat să spună și care a fost cea mai mare greșeală din mandatul său de prim-ministru.

”Nu am o greșeală anume mare pe care am făcut-o. Nu toate zecile de decizii zilnice au fost perfecte, dar totul am decis ca și cum țara mea este familia mea sau firma mea”, a declarat el.

Citește și Ce spune Bolojan despre propunerile PSD pentru cabinetul Niculescu. ”La ce vă așteptați? Că Olguța Vasilescu o va propune pe Andreea Chiș în loc de Radu Marinescu la Justiție?”

Loading

Citește tot

ACTUAL

Alexandru Nazare pune frână promisiunilor noului Guvern: „Astăzi promitem, mâine împrumutăm și ulterior cerem românilor să plătească nota”

Publicat

la

Autor

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, propus să își păstreze portofoliul și în viitorul Guvern condus de Luca Niculescu, lansează un avertisment privind situația finanțelor publice și riscurile care amenință România în perioada următoare. Într-o amplă analiză publicată vineri pe Facebook, Nazare susține că echilibrul financiar al țării rămâne extrem de fragil, iar orice nouă cheltuială bugetară fără acoperire riscă să compromită eforturile de reducere a deficitului și să determine retrogradarea ratingului suveran în categoria nerecomandată investițiilor, cunoscută drept „junk”. Ministrul atrage atenția că anul 2027 va aduce presiuni suplimentare asupra bugetului și insistă că România nu își permite o relansare economică bazată pe promisiuni nesustenabile.

Mesajul vine în contextul negocierilor pentru instalarea Guvernului Luca Niculescu, în care PSD urmează să dețină un rol central, și al discuțiilor privind direcția politicilor economice. Viitorul Executiv va trebui să pregătească bugetul pentru 2027, într-un moment în care reducerea deficitului, protejarea ratingului de țară și menținerea investițiilor reprezintă provocări majore.

„După mai mult de un an de consolidare fiscală, într-un context marcat de multiple tensiuni interne și externe, dezbaterea despre economia României și așteptările privind evoluția acesteia trebuie să pornească de la o evaluare realistă a situației în care ne aflăm, a dezechilibrelor pe care trebuie să continuăm să le corectăm și a eforturilor necesare pentru a recâștiga stabilitatea financiară”, afirmă Alexandru Nazare.

Ministrul consideră că actualele dificultăți bugetare sunt consecința unor politici fiscale aplicate de-a lungul mai multor ani.

„Radiografia la zi este una singură: ani la rând statul a cheltuit fără rigoare, a rostogolit datoriile, a amânat schimbările de substanță și a tratat deficitul ca pe o problemă care poate fi rezolvată mai târziu. Rezultatul: cel mai mare deficit bugetar din UE, o datorie publică ajunsă la cote istorice și costuri tot mai mari pentru finanțarea funcționării statului”, precizează acesta.

Deficitul s-a redus cu aproape 27 de miliarde de lei în primele opt luni ale anului

Alexandru Nazare prezintă și evoluția principalilor indicatori bugetari, arătând că măsurile de consolidare fiscală au început să producă rezultate, dar avertizează că acestea ar putea fi anulate dacă viitorul Guvern își asumă noi cheltuieli fără surse de finanțare.

„În ultimul an, am făcut pași importanți în corectarea acestui dezechilibru: deficitul bugetar a scăzut de la 9,3% din PIB în 2024 la 7,9% în 2025. În primele 8 luni din 2026, deficitul cash a fost de 2,89% din PIB, față de 4,51% în aceeași perioadă a anului trecut. În termeni concreți, vorbim despre un deficit mai mic cu aproape 27 de miliarde de lei față de primele 8 luni ale anului trecut”, precizează ministrul Finanțelor.

Acesta subliniază că reducerea deficitului a presupus decizii dificile și controlul cheltuielilor publice.

„Nu sunt doar date statistice – înseamnă dobânzi care consumă resurse pentru educație, sănătate sau infrastructură, vulnerabilitate în fața crizelor și mai puține opțiuni pentru viitorul tuturor. Iar rezultatele au fost obținute în urma unor decizii dificile, a controlului cheltuielilor și a unor măsuri de consolidare asumate și aplicate cu rigoare. Ar fi o greșeală majoră să pierdem, prin noi angajamente nesustenabile, ceea ce am reușit să corectăm cu atât de mult efort”, afirmă Nazare.

Datoria publică a ajuns la 1.205 miliarde de lei. Dobânzi de peste 42 de miliarde în opt luni

O altă problemă semnalată de ministrul Finanțelor este creșterea datoriei publice și, mai ales, a costurilor pe care statul le suportă pentru plata dobânzilor.

Potrivit datelor prezentate de Nazare, datoria publică a ajuns la aproximativ 60% din PIB la sfârșitul lunii iulie 2026, echivalentul a 1.205 miliarde de lei.

În același timp, în primele opt luni ale anului, statul român a plătit dobânzi în valoare de 42,1 miliarde de lei, cu 26,7% mai mult decât în perioada corespunzătoare din 2025.

„Pentru întregul an, costurile cu dobânzile se apropie de 3% din PIB. Sunt resurse importante care nu mai pot fi direcționate către investiții și servicii publice – ci acoperă dobânzile”, explică ministrul.

Obiectivul pentru anul în curs rămâne reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB, însă Nazare avertizează că atingerea acestei ținte nu ar însemna rezolvarea problemelor structurale ale finanțelor publice.

„Este un pas necesar, dar nu o victorie: la finalul acestui an, nivelul rămâne dublu față de ținta europeană de 3%, iar în 2027 va trebui să continuăm eforturile de reducere a deficitului, într-un context marcat de mult mai multe presiuni şi obligații restante decât cele din acest an”, subliniază acesta.

Bugetul pentru 2027, un test pentru noul Guvern. Nazare avertizează asupra promisiunilor fără acoperire

Ministrul Finanțelor consideră că anul 2027 va fi mai dificil din perspectiva constrângerilor bugetare, inclusiv ca urmare a eliminării granturilor din PNRR, invocată în analiza sa.

În paralel, dobânzile la datoria publică, necesarul de finanțare și așteptările sociale vor continua să exercite presiune asupra cheltuielilor statului.

„Bugetul pentru 2027 va fi un test major de responsabilitate. Trebuie construit pe venituri realiste, pe priorități clare și pe cheltuieli pe care statul le poate susține efectiv. Nu ne putem permite să repetăm greșeala de a transforma așteptările nerealiste în obligații bugetare permanente, fără resursele necesare pentru finanțarea lor”, afirmă Alexandru Nazare.

Acesta insistă că orice măsură care presupune cheltuieli suplimentare trebuie să fie însoțită de identificarea resurselor necesare.

„Orice nou obiectiv trebuie însoțit de o întrebare simplă: care este sursa de finanțare? Nu putem construi un stat solid pe promisiuni care depășesc capacitatea reală a bugetului. O cheltuială permanentă trebuie să aibă o sursă permanentă de finanțare”, mai spune ministrul.

Avertismentul are o relevanță politică aparte în condițiile în care programul de guvernare depus de Luca Niculescu la Parlament prevede, între altele, indexarea pensiilor începând din 2027, elaborarea unei noi legi a salarizării în sectorul public, un pachet de sprijin pentru persoanele vulnerabile și continuarea unor programe de investiții publice.

Aplicarea acestor măsuri va trebui corelată cu obiectivele de reducere a deficitului, iar identificarea surselor de finanțare reprezintă una dintre provocările viitorului Executiv.

Totodată, PSD a condiționat susținerea Guvernului Niculescu de prezentarea bugetului pentru 2027 până la 1 decembrie și de evitarea unor noi majorări de taxe, potrivit informațiilor publicate de Reuters.

Avertisment privind ratingul de țară: România riscă să intre în categoria „junk”

Una dintre cele mai importante teme abordate de Alexandru Nazare privește încrederea creditorilor externi și riscul unei retrogradări a ratingului suveran.

Ministrul susține că situația actuală a finanțelor publice este suficient de fragilă încât schimbarea direcției politicilor bugetare să provoace consecințe imediate asupra condițiilor de finanțare.

„Menținem azi, cu mult efort şi precauție la Finanțe, alături de ceilalți parteneri instituționali, un echilibru foarte fragil în ceea ce privește păstrarea încrederii creditorilor externi. De aceea, un alt obiectiv esențial astăzi este protejarea ratingului suveran și menținerea României în afara categoriei «junk»”, afirmă ministrul.

Nazare explică și efectele pe care le-ar putea avea pierderea credibilității României în fața piețelor financiare.

„Fără credibilitate, finanțarea devine mai scumpă, investițiile sunt afectate, iar presiunea asupra cetățenilor şi costurilor zilnice crește. Prima evaluare de rating va fi în ianuarie de la agenția Fitch, dar în cazul unui derapaj semnificativ oricare altă agenție poate repune cu efect imediat ratingul României în discuție prin convocarea unui comitet de rating ad-hoc”, avertizează acesta.

În prezent, România se află la limita inferioară a categoriei recomandate investițiilor. La 31 iulie 2026, Fitch a menținut ratingul suveran la BBB-, cu perspectivă negativă.

Perspectiva negativă indică posibilitatea unei retrogradări, dar nu echivalează cu o decizie deja luată în acest sens. O reducere cu o treaptă a calificativului Fitch ar plasa România în categoria nerecomandată investițiilor.

Agenția a indicat printre principalele vulnerabilități deficitele bugetare persistente, creșterea rapidă a datoriei publice, inflația ridicată și instabilitatea politică.

În septembrie, o analistă Fitch avertiza, într-un interviu acordat Bloomberg, că prelungirea crizei politice și lipsa unui plan fiscal credibil pentru anul următor ar putea pune în pericol menținerea ratingului actual. Următoarea evaluare programată a Fitch este în ianuarie 2027.

România nu este pregătită pentru o relansare fără constrângeri

În analiza sa, Alexandru Nazare insistă că România se află în continuare într-o etapă de stabilizare economică și bugetară, nu într-o perioadă în care autoritățile își pot permite extinderea necondiționată a cheltuielilor.

„România nu se află încă în etapa unei relansări fără constrângeri, ci în etapa stabilizării și a redresării derapajelor”, arată ministrul.

Potrivit acestuia, consolidarea fiscală trebuie să continue printr-un control mai riguros al cheltuielilor, îmbunătățirea colectării veniturilor și prioritizarea investițiilor care susțin productivitatea economiei.

Ministrul atrage atenția că reducerea deficitului nu trebuie să se transforme într-o politică de blocare a investițiilor sau de abandonare a categoriilor vulnerabile.

„Trebuie să continuăm să reducem deficitul fără să creăm blocaje și fără să sacrificăm capacitatea de dezvoltare a țării. Totodată, trebuie să ne putem proteja populația și economia de șocuri. Doar un stat cu finanțe sănătoase poate susține durabil dezvoltarea, dar și salariile, serviciile publice sau categoriile vulnerabile”, precizează Nazare.

El consideră că măsurile de sprijin social trebuie să fie fundamentate financiar și orientate către persoanele care au cea mai mare nevoie de ajutor.

„Sprijinul trebuie să fie bine țintit, eficient și finanțat, nu construit pe promisiuni care produc dezechilibre și ajung, în final, să îi afecteze tocmai pe cei pe care dorim să îi protejăm”, afirmă ministrul Finanțelor.

În ceea ce privește investițiile, Nazare evidențiază creșterea de 19,9% înregistrată în trimestrul al doilea din 2026, apreciind că fondurile europene reprezintă un instrument esențial pentru menținerea activității economice.

„Ajustarea bugetară trebuie să reducă dezechilibrele fără să afecteze tocmai investițiile care susțin productivitatea și redresarea economică”, susține acesta.

Contextul economic rămâne dificil și potrivit prognozelor Comisiei Europene. În estimările publicate în mai 2026, Executivul comunitar anticipa o creștere economică de numai 0,1% pentru România în acest an și de 2,3% în 2027. Comisia estima totodată un deficit de 6,2% din PIB în 2026 și de 5,8% în 2027, în timp ce datoria publică urma să urce la aproximativ 63% din PIB până anul viitor.

Nazare, propus să rămână ministru al Finanțelor în Guvernul Niculescu

Declarațiile lui Alexandru Nazare vin în ajunul audierilor parlamentare pentru învestirea Cabinetului Luca Niculescu.

Premierul desemnat a depus joi, 15 octombrie, lista miniștrilor și programul de guvernare. Nazare figurează printre miniștrii independenți propuși să își continue activitatea, în timp ce PSD urmează să preia 11 portofolii.

Audierile sunt programate luni, 19 octombrie, și marți, 20 octombrie, iar votul de învestitură în plenul reunit al Parlamentului este stabilit pentru marți, de la ora 14:00.

Luca Niculescu și-a exprimat anterior aprecierea față de activitatea lui Alexandru Nazare, subliniind atât contribuția acestuia la reducerea deficitului, cât și relațiile dezvoltate cu instituțiile financiare internaționale și agențiile de rating.

Alexandru Nazare își încheie analiza cu un avertisment referitor la consecințele politicilor bugetare bazate pe angajamente nesustenabile.

„Disciplina nu înseamnă renunțare la dezvoltare. Înseamnă să reconstruim baza, fără să lăsăm datorii generațiilor următoare. România nu trebuie să aleagă între creștere și responsabilitate.

Dar pentru a avea creștere într-adevăr sănătoasă trebuie mai întâi să redevenim o țară credibilă, riguroasă și capabilă să își rezolve problemele şi să îşi respecte angajamentele. Nu putem relua ciclul în care astăzi promitem, mâine împrumutăm și ulterior cerem românilor să plătească nota de plată”, conchide ministrul Finanțelor.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Bolojan, atac dur la social-democrați: ”Să se întrebe când nu au fost băuți: când nu au votat legea salarizării în august sau când propun acum să votăm”

Publicat

la

Bolojan continuă conflictul cu social-democrații, care a escaladat odată cu moțiunea de cenzură ce l-a transformat din premier ”plin” în unul interimar.

Întrebat despre programul de guvernare al cabinetului Luca Niculescu, în care se regăsește ca prioritate și noua legea a salarizării, șeful PNL a lansat un atac dur la adresa PSD. Contextul? Readucerea actului normativ în actualitate, după ce social-democrații s-au opus proiectului cu același obiect promovat de cabinetul Bolojan.

”Legat de legea salarizării, trebuie să se întrebe când nu au fost băuți: când nu au votat legea salarizăii în august și am pierdut 770 de milioane de euro sau când propun acum, în programul de guvernare, să votăm legea salarizării, care e necesară, dar după ce am pierdut banii?”, a declarat șeful PNL.

Bolojan a adăugat, referitor la necesitatea adoptării unei noi legi a salarizării, că ”e mai bine mai târziu decât niciodată”.

Citește și Ce spune Bolojan despre propunerile PSD pentru cabinetul Niculescu. ”La ce vă așteptați? Că Olguța Vasilescu o va propune pe Andreea Chiș în loc de Radu Marinescu la Justiție?”

Tot legat de politicile viitorului guvern ”plin”, premierul interimar a spus că este obligatorie indexarea pensiilor și a salariilor: ”Am spus acum câteva luni că indiferent ce guvern va fi nu va putea să nu indexeze componenta de pensii sau salarii”.

Ilie Bolojan s-a referit și la reforma administrației, subliniind că guvernul său a reușit ”foarte greu” să reducă organigrama statului cu 10 procente.

”România are nevoie de reformă în administrație. Foarte greu am reușit să reducem cu 10 la sută aparatul public”, a declarat, la digi24, prim-ministrul interimar.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Ce spune Bolojan despre propunerile PSD pentru cabinetul Niculescu. ”La ce vă așteptați? Că Olguța Vasilescu o va propune pe Andreea Chiș în loc de Radu Marinescu la Justiție?”

Publicat

la

Ilie Bolojan nu este surprins nicidecum de lista miniștrilor social-democrați din cabinetul lui Luca Niculescu.

Solicitat să comenteze numele din PSD propuse pentru viitorul guvern, șeful PNL a răspuns:

”Și le asumă. La ce vă așteptați? Că Olguța Vasilescu o va propune pe Andreea Chiș în loc de Radu Marinescu la Justiție?”, a comentat Bolojan.

Andreea Chiș a fost propunerea pentru șefia Ministerului Justiției în cabinetul liberalului Siegfried Mureșan. Respectivul cabinet a picat la vot în parlament, după care președintele Nicușor Dan l-a desemnat premier pe Luca Niculescu.

”Asta poate PSD… Nu cred că lupul își schimbă năravul”, a mai spus, la digi24, Bolojan.

Citește și Bolojan își menține poziția de sprijin pentru învestirea cabinetului Niculescu. ”Nu un vot politic, ci un vot, pur și simplu, de responsabilitate și necesitate”

Loading

Citește tot

DIVERSE

Gafă a Oanei Țoiu în plină criză la Marea Neagră. A transmis condoleanțe familiilor celor răniți VIDEO

Publicat

la

Oana Țoiu a transmis condoleanțe familiilor persoanelor rănite, ]n timp ce vorbea despre incidentele grave din Marea Neagră, deși mesajul era destinat rudelor celor care și-au pierdut viața.

Declarația a venit într-un moment tensionat, după o serie de atacuri asupra unor nave comerciale în Marea Neagră, unele produse în apropierea coastelor României. Oana Țoiu a avertizat că regiunea a devenit extrem de periculoasă pentru navigatori și a atras atenția asupra numărului ridicat de victime înregistrate în ultima perioadă.

„Marea Neagră în acest moment este unul dintre cele mai riscante locuri pentru un navigator. Numărul de decese din ultima vreme depășește practic riscurile din alte zone de comerț maritim”, a declarat ministra.

Citeşte şi: Victor Ciutacu îl ironizează pe Luca Niculescu. „Mi-e groază de ce am putea afla mâine de la el”

Ulterior, aceasta a încercat să transmită un mesaj de compasiune pentru familiile victimelor, însă a folosit o formulare nepotrivită.

„Și aici e un moment să reafirm condoleanțele noastre față de familiile celor răniți. Am fost în legătură în aceste zile la fiecare dintre incidente și cu oficiali din țările de naționalitate al pacienților. Au mulțumit României pentru efortul care a fost realizat atât în zona de salvare, cât și de tratament medical de care au avut parte”, a spus Oana Țoiu.

Formularea folosită de Oana Țoiu este improprie, întrucât condoleanțele sunt adresate, în mod obișnuit, familiilor persoanelor decedate. În cazul răniților, mesajele potrivite sunt cele de solidaritate și sprijin, precum și urările de însănătoșire. Atunci când un incident se soldează atât cu morți, cât și cu răniți, condoleanțele se adresează apropiaților celor decedați, iar persoanele rănite și familiile lor pot primi mesaje de susținere.

Gafa este cu atât mai sensibilă cu cât vine din partea șefei diplomației române, pentru care transmiterea mesajelor oficiale de compasiune și solidaritate reprezintă o componentă importantă a comunicării diplomatice.

Citeşte şi: Când se vor plăti despăgubirile din Dosarul ROBOR. Lovitură pentru români: „Judecata pe fond s-ar putea amâna 4-6 ani”

Șapte marinari sunt dați dispăruți după atacul asupra navei Wine Trader

Declarațiile ministrei au fost făcute pe fondul unor incidente repetate care au vizat nave comerciale în Marea Neagră, în apropierea coastelor României.

Joi, 15 octombrie 2026, nava comercială Wine Trader, care naviga sub pavilion San Marino, a fost cuprinsă de un incendiu în apropiere de Sulina, în urma unui atac cu dronă. Vasul se afla la aproximativ 13 mile marine de țărm și avea la bord 12 membri ai echipajului. Potrivit Autorității Navale Române, cinci marinari au fost salvați, în timp ce alți șapte au fost dați dispăruți. Operațiunile de căutare și salvare au continuat vineri, 16 octombrie 2026, în condiții meteorologice dificile.

În ultimele zece zile, cel puțin alte cinci nave comerciale au fost lovite în apropierea coastelor României și Bulgariei. Bilanțul incidentelor anterioare menționat în relatarea inițială include 23 de marinari morți sau dispăruți.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Bolojan își menține poziția de sprijin pentru învestirea cabinetului Niculescu. ”Nu un vot politic, ci un vot, pur și simplu, de responsabilitate și necesitate”

Publicat

la

Ilie Bolojan a subliniat, vineri seară, că România are nevoie cât mai rapid de un guvern cu puteri depline, astfel că își menține poziția de a propune Biroului Politic Național (BPN) al PNL un vot pentru învestirea cabinetului Luca Niculescu.

”PNL ar putea să voteze, dar asta vom decide mâine (sâmbătă – n.r.).

Trebuie să analizăm de unde plecăm. Suntem într-o criză prelungită, de peste cinci luni de zile, după ce PSD, în mod iresponsabil, a demis guvernul.

Dacă nu avem un guvern, intrăm în niște complicații foarte mari”, a explicat, la digi24, șeful PNL.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend