Conecteaza-te cu noi

BUSSINES

La Electroargeș SA investiții pentru un viitor mai sigur – Compania a publicat datele financiare pentru primul semestru

Publicat

in

Compania argeșeană Electroarges SA (ELGS) a publicat, ieri, rezultatele financiare aferente primului semestru din 2018. Potrivit cifrelor, o concluzie generala ar fi că, și în prima jumătate a acestui an, Electroargeș SA rămâne o companie stabilă și profitabilă în ciuda faptului ca unii indicatori ar putea fi văzuți cu oarece scepticism. Având în vedere, însă, turbulențele economiei nationale și chiar europene (piața principală de desfacere a produselor fabricate la Curtea de Argeș) se poate spune ca echipa de conducere a Electroargeș SA a reusit nu doar sa mențină stabilitatea companiei ci și sa asigure, pe termen mediu și lung, o siguranță a producției la capacitate maxima.

Astfel, cifrele din raportul pe semestrul I al acestui an arata că veniturile din exploatare au inregistrat o crestere cu 11.11% fata de aceeași perioada a anului trecut, iar cheltuielile de exploatare cu 13.53%.
În ceea ce privește exportul, de evidențiat ca ponderea acestuia in totalul vanzarilor in semestrul I anul 2017 era de 93.73%, iar in sem. I 2018 a fost de 98.68%, fiind inregistrata preponderent pe relatia Kaercher. Amintim ca exportul majoritar se deruleaza in tari UE.
Veniturile financiare au inregistrat o scadere fata de perioada anterioara in procent de 64.75%, in timp ce cheltuielile financiare au crescut cu 86.35%, ceea ce a determinat o pierdere financiara in suma de 1.104.896 lei.
Ponderea cheltuielilor financiare in total costuri a crescut la 1.57% fata de semestrul I 2017, determinata de cresterea cheltuielilor din diferentele de curs valutar, precum si de pierderile din reevaluarea portofoliului de actiuni, precum si vanzarea pachetului de actiuni detinut la Carbochim SA.

De remarcat faptul ca profitul financiar este dictat de piață , având in vedere programul Electroarges SA de restructurare/consolidare a portofoliilor de acțiuni deținute la alte companii.

Reprezentanții conducerii Electroarges SA susțin ca datele financiare reflecta corect noua viziune manageriala și au punctat faptul ca numai în ultimele 12 luni au fost efectuate investiții, reparații și modernizări de peste 2 milioane €.

Referitor la profitul din exploatare, acesta a fost mai mic cu 18% având in vedere, asa cum arătam mai sus, programul de reparații, modernizări și investiții cât și ușoară scădere a vânzărilor.

Reprezentanții conducerii Electroarges SA mai susțin ca datele din raportul semestrial arata ca  va rămâne mai mult in fabrica, mai mult in Curtea de Argeș, decât către actionari, dar și acționarii vor fi multumiți. Cifrele din raportul pe primul semestru mai indica și faptul ca se fac și se vor face demersuri pentru stabilitatea pe termen mediu și lung a companiei, demersuri al căror efect se vor resimți pe toate planurile în scurt timp.

Că viziunea și demersurile echipei manageriale sunt benefice companiei Electroarges SA, orașului dar și acționarilor, o confirma și liderii de sindicat de aici care mai susțin ca, pentru prima dată după mulți ani forța de muncă, salariații, sunt priviți și tratați cu totul altfel.

 

 

Loading

ECONOMIC

Tendințe, inovații și tehnologii noi în utilizarea dezinfectanților și detergenților profesionali

Publicat

in

Industria HoReCa este într-o continuă schimbare, iar standardele de igienă suferă o evoluție rapidă pentru a răspunde cerințelor unei piețe din ce în ce mai exigente. În 2025, tendințele și inovațiile în utilizarea dezinfectanților și detergenților profesionali vor influența semnificativ modurile în care hotelurile, restaurantele și cafenelele își mențin locațiile curate și sigure pentru clienți și angajați.

Află mai multe informații despre cele mai noi tehnologii și soluții care vor transforma modul în care produsele de curățenie sunt utilizate în domeniul HoReCa. Astfel, vei rămâne la curent cu noile evoluții.

Dezinfectanți din gama profesională: soluții avansate pentru igienă completă

În 2025, produsele din categoria dezinfectanți profesionali vor deveni și mai importante pentru menținerea unui mediu sigur și curat. Cu o conștientizare tot mai mare a importanței igienei, mai ales în perioada post-pandemică, utilizarea dezinfectanților eficienți este esențială în combaterea agenților patogeni și a contaminării încrucișate. Dezinfectanții avansați, disponibili acum pe piață, oferă protecție pe termen lung împotriva bacteriilor, virusurilor și altor microorganisme.

În plus, tehnologia va juca un rol crucial în evoluția dezinfectanților. De exemplu, există deja produse care utilizează tehnologia de microcapsulare. Aceasta eliberează ingrediente active pe o perioadă mai lungă de timp. Astfel, se asigură o igienizare continuă și eficientă, chiar și în zonele cele mai expuse la contaminare. Acest tip de tehnologie ajută la reducerea frecvenței dezinfectării, economisind timp și resurse.

Pe măsură ce cerințele de igienă se intensifică, utilizarea dezinfectanților profesionali care sunt compatibili cu diverse suprafețe și care nu lasă reziduuri toxice va deveni o normă. Astfel, managerii din HoReCa trebuie să aleagă produse eficiente, sigure pentru sănătatea clienților și angajaților. De asemenea, acestea trebuie să fie și în conformitate cu standardele stricte de siguranță alimentară.

Inovațiile în detergenții de tip profesional: curățenie eficientă cu impact minim

În 2025, categoria detergenților profesionali va continua să evolueze pentru a răspunde noilor provocări din domeniul HoReCa. De la eficiența sporită în îndepărtarea grăsimii și murdăriei, până la utilizarea ingredientelor ecologice, detergenții vor deveni mai inteligenți și mai versatili. În loc să utilizeze mai multe tipuri de detergenți pentru diferite suprafețe, noile produse vor putea curăța o gamă largă de materiale, economisind timp și resurse.

De asemenea, produsele noi vor fi concepute pentru a respecta reglementările ecologice și de mediu tot mai stricte. Detergenții profesionali din 2025 vor fi mai puțin dăunători pentru planetă, având în vedere cerințele tot mai mari de sustenabilitate. Acest lucru include utilizarea de ingrediente biodegradabile, ambalaje reciclabile și soluții care necesită mai puțină apă pentru a spăla eficient.

Astfel, unitățile HoReCa își pot îmbunătăți performanțele ecologice, protejând mediul și reducând amprenta lor de carbon. Mai mult, în 2025, tehnologia de dozare automată își va spori popularitatea în unitățile HoReCa. Aceste sisteme inteligente pot regla cantitatea de detergent în funcție de nevoi, evitând risipa și economisind costuri. Aceste inovații permit utilizarea mai eficientă a detergenților, reduc impactul asupra mediului și îmbunătățesc costurile operaționale ale afacerii tale.

Produse ecologice și sustenabilitate în HoReCa

În 2025, sustenabilitatea va continua să fie un factor decisiv în selecția produselor de curățenie din domeniul HoReCa. Tot mai mulți clienți pun accent pe alegerea unor locații care folosesc produse ecologice și care își respectă angajamentele față de mediu.

Dezinfectanții și detergenții care sunt prietenoși cu mediul vor deveni esențiali pentru orice unitate HoReCa aliniată tendințelor globale. Utilizarea dezinfectanților profesionali ecologici și eficienți va fi o cerință din ce în ce mai frecventă. De asemenea, produsele care respectă standardele internaționale de sustenabilitate vor câștiga tot mai mult teren.

Aceste soluții nu doar că protejează mediul, dar sunt și mai sigure pentru sănătatea angajaților și clienților. În plus, produsele ecologice pot deveni un punct de atracție pentru clienții care doresc să contribuie la reducerea poluării și la protejarea resurselor naturale.

Tehnologii noi și automatizare în curățenie

În 2025, automatizarea va juca un rol din ce în ce mai important în curățenia din unitățile HoReCa. Acest proces este strâns legat de cum vor fi dozați atât dezinfectanții, dar și diferite tipuri de detergenți profesionali. Astfel, noile tehnologii vor permite o dozare mai precisă a dezinfectanților și detergenților, reducând astfel risipa și maximizând eficiența.

Dispozitivele de dozare automatizate sunt deja o realitate și vor deveni din ce în ce mai utilizate, asigurându-se că produsele sunt aplicate corect și eficient, fără a risca o utilizare excesivă. De asemenea, roboții de curățenie și alte echipamente automate vor deveni tot mai comuni în unitățile HoReCa.

Aceste tehnologii vor economisi timp prețios și vor îmbunătăți eficiența, permițând personalului să se concentreze pe alte sarcini esențiale, cum ar fi interacțiunea cu clienții.

2025: anul inovațiilor în domeniul curățeniei pentru HoReCa

În 2025, inovațiile în domeniul dezinfectanților și detergenților profesionali vor revoluționa modul în care unitățile HoReCa își mențin igiena. De la tehnologii avansate de dozare și automatizare, până la utilizarea produselor ecologice, tendințele din acest domeniu vor face ca procesul de curățenie să devină mai eficient, mai ecologic și mai accesibil din punct de vedere economic.

Alegerea detergenților și a dezinfectanților din gama profesională care respectă aceste tendințe va fi esențială. Aceasta îți va permite să rămâi competitiv și să satisfaci cerințele unei piețe din ce în ce mai exigente.   

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Cele mai importante principii ale ergonomiei aplicate în producția scaunelor de birou

Publicat

in

Tranziția către un stil de viață dominat de munca de birou a modificat fundamental modul în care ne raportăm la spațiile de lucru și, implicit, la sănătatea noastră. Până nu demult, mobilierul de birou era ales strict în funcție de estetică și costuri, însă astăzi, în al XII-lea ceas, atenția se îndreaptă și către principiile ergonomiei, o disciplină care îmbină știința și designul pentru a optimiza interacțiunea dintre om și obiecte.

Cât privește ergonomia la locul de muncă, elementul central este scaunul de birou – punctul de sprijin pentru o mare parte din corp în timpul activităților zilnice. Proiectarea scaunelor ergonomice nu înseamnă doar un loc confortabil pentru utilizator, ci trebuie să răspundă unei palete extinse de nevoi fizice și psihologice.

Confortul oferit de un scaun ergonomic contribuie direct la productivitatea și starea de bine a angajatului. Studiile arată că angajații care beneficiază de mobilier ergonomic nu doar că se simt mai bine fizic, dar și manifestă o concentrare mai bună, un nivel redus de absenteism și o atitudine pozitivă față de sarcinile lor.

Dar ergonomia nu înseamnă doar mecanisme sofisticate de ajustare – este o filozofie care pune utilizatorul în centrul fiecărei decizii de design. Este un angajament față de sănătate, confort și sustenabilitate, o expresie a responsabilității față de oameni.

Scaunul ergonomic înseamnă adaptabilitate la nevoile fiecărui utilizator

Unul dintre cele mai importante principii ale ergonomiei aplicate în producția de scaune de birou este ajustabilitatea, prin intermediul cărora utilizatorii pot să le personalizeze poziția pentru a se potrivi perfect caracteristicilor fizice și posturale.

Înălțimea scaunului trebuie să fie reglabilă astfel încât picioarele utilizatorului să fie așezate confortabil pe podea, iar genunchii să formeze un unghi de aproximativ 90 de grade. De asemenea, ajustarea suportului lombar și a înclinării spătarului mențin curbura naturală a coloanei vertebrale, prevenind astfel oboseala și durerile de spate. Modelele de scaune ergonomice avansate oferă chiar și opțiuni de ajustare a adâncimii șezutului, ceea ce susține ferm coapsele.

Suport lombar, fundamentul sănătății coloanei vertebrale

Cele mai multe scaune ergonomice de pe Topscaune.ro includ suport lombar ajustabil, care urmărește forma spatelui și oferă susținere în zona inferioară a coloanei. Acesta reduce tensiunea musculară, dar ajută și la menținerea unei poziții corecte pe termen lung. În lipsa unui suport lombar adecvat, utilizatorii tind să alunece în scaun sau să adopte o poziție curbată, ceea ce poate duce la afecțiuni precum lordoza sau cifoza.

Materiale ce asigură confort și durabilitate

Un alt aspect important în ergonomia scaunelor de birou este selecția materialelor: acestea trebuie să fie confortabile, durabile și respirabile pentru a preveni acumularea de căldură și transpirația excesivă în timpul utilizării îndelungate.

Pe lângă tapițerie, și materialele folosite pentru șasiu, spătar sau mecanismele de ajustare sunt esențiale. Alegerea oțelului, a aluminiului sau a plasticului de înaltă calitate asigură o durată lungă de viață a scaunului, oferindu-i, în același timp, siguranță și stabilitate.

Libertatea de mișcare

Un principiu ergonomic important este și libertatea de mișcare. Scaunele de birou trebuie să le permită utilizatorilor să se deplaseze cu ușurință și să se rotească pentru a accesa diferite zone ale biroului fără a se ridica (acest lucru reduce tensiunea musculară cauzată de mișcările repetitive și minimizează riscul de accidentări).

Baza scaunului este echipată cu roți și un mecanism pivotant, care oferă mobilitate optimă. Totodată, scaunele ergonomice avansate includ funcții de balansare și înclinare, care permit utilizatorilor să își modifice poziția pe parcursul zilei. Aceste ajustări contribuie la îmbunătățirea circulației și reducerea rigidității musculare.

Suportul pentru brațe

Suportul pentru brațe joacă un rol crucial în menținerea unei poziții confortabile și sănătoase. Brațele utilizatorului trebuie sprijinite astfel încât umerii să rămână relaxați, iar încheieturile să fie aliniate corect cu tastatura sau mouse-ul.

Ergonomia întâlnește stilul

Un scaun de birou ergonomic trebuie să fie nu doar funcțional, ci și plăcut din punct de vedere estetic. Designul trebuie să se integreze armonios în orice spațiu de lucru, dar estetica nu trebuie să compromită funcționalitatea.

De exemplu, scaunele minimaliste cu linii curate pot include toate caracteristicile ergonomice esențiale fără a părea voluminoase sau greoaie. Multe modele sunt disponibile într-o varietate de culori și finisaje, ceea ce le permite utilizatorilor să-și personalizeze spațiul de lucru conform preferințelor.

Loading

Citeste mai mult

ECONOMIC

Rafturi metalice pentru depozit: cum să alegi soluția ideală pentru organizarea eficientă a stocurilor

Publicat

in

În gestionarea unui magazin, organizarea stocurilor joacă un rol esențial în eficiența operațiunilor zilnice. Fie că depozitezi produse grele sau articole mai ușoare, este important să ai un sistem de depozitare care să îți permită accesul rapid și ușor la produsele de care ai nevoie. Alegerea rafturilor este esențială pentru a optimiza spațiul și a îmbunătăți procesele din depozit. Ține cont de câteva sfaturi utile care te vor ghida în alegerea celei mai bune opțiuni de rafturi metalice pentru depozitul tău.

Începe cu necesitățile depozitului tău

Înainte de a alege rafturile metalice pentru depozit, este esențial să îți analizezi nevoile. De ce tipuri de rafturi ai nevoie? Care sunt dimensiunile depozitului tău? Răspunsurile la aceste întrebări te vor ajuta să alegi acele rafturi care se potrivesc cel mai bine spațiului tău.

Dacă depozitezi produse voluminoase sau grele, vei avea nevoie de rafturi metalice cu o capacitate mare de încărcare. Dacă ai un depozit mic, rafturile ajustabile ar putea fi o alegere bună, oferindu-ți flexibilitatea de a le configura în funcție de nevoile tale.

În plus, un raft metalic poate fi reglat pe înălțime, ceea ce îți va permite să utilizezi fiecare centimetru de spațiu disponibil.

Durabilitate și rezistență

Un alt aspect important în alegerea tipului metalic de rafturi este durabilitatea. Acestea sunt cunoscute pentru rezistența lor, ceea ce le face ideale pentru depozitarea unei varietăți largi de produse, inclusiv cele care pot fi mai grele. Metalul este un material robust, care poate rezista în fața uzurii zilnice și poate suporta greutăți considerabile fără a se deforma sau deteriora rapid.

Astfel, investiția într-o structură solidă de rafturi din metal se va dovedi pe termen lung ca fiind o decizie economică. Totodată, unele tipuri de raft metalic sunt dotate cu protecție anti-coroziune, ceea ce le face și mai rezistente în fața factorilor de mediu.

Dacă depozitul tău este expus la umiditate sau variații de temperatură, este important să alegi rafturi din metal care sunt tratate pentru a preveni deteriorarea acestora.

Adaptabilitate și flexibilitate

Raftul metalic pentru depozit este extrem de versatil și se poate adapta la diferite tipuri de produse. Fie că depozitezi produse alimentare, echipamente grele sau produse mici, aceste rafturi se pot ajusta pentru a răspunde nevoilor tale. Acestea sunt disponibile în diverse configurații: de perete, cu nivele multiple sau de tip “pallet racking” care permit depozitarea pe mai multe niveluri, economisind spațiu.

Dacă depozitul tău se schimbă frecvent în funcție de tipul de produse stocate, flexibilitatea tipurilor metalice de rafturi va fi un avantaj semnificativ. De asemenea, acestea pot fi combinate cu alte soluții de depozitare, precum cutii, sertare sau paleți, pentru a crea un sistem personalizat care să se potrivească nevoilor tale.

Astfel, îți vei optimiza spațiul și vei îmbunătăți eficiența muncii angajaților tăi.

Estetica și designul tipului metalic de raft

Deși nu este un criteriu primordial în alegerea rafturilor pentru depozit, estetica și designul acestora pot avea un impact asupra imaginii generale a depozitului tău. Varianta metalică de raft poate fi disponibilă într-o gamă variată de finisaje și culori: Aceasta îți permite să alegi soluții care se potrivesc cu designul depozitului.

Dacă depozitul tău are un aspect mai modern sau industrial, categoria metalică de rafturi cu un finisaj mat sau vopsit în negru poate contribui la un aspect unitar și profesional. În plus, un depozit bine organizat și aranjat poate contribui la o mai bună atmosferă de muncă pentru angajați.

Costuri și buget

Un alt factor esențial pe care trebuie să-l iei în considerare este costul raftului metalic. Deși sunt soluții durabile, acestea pot avea prețuri variate în funcție de materialul utilizat și de caracteristicile acestora. Este important să îți stabilești un buget clar și să alegi rafturi care se potrivesc acestuia, fără a compromite calitatea.

Investiția inițială poate părea mai mare. Însă, pe termen lung, tipurile metalice de raft îți vor economisi bani, datorită durabilității și costurilor reduse de întreținere. De asemenea, este recomandat să ceri mai multe oferte de la furnizori și să compari prețurile. Astfel, te poți asigura că faci alegerea corectă din punct de vedere financiar.

În plus, dacă îți gestionezi un magazin, este important să ții cont și de costul integrării rafturilor în spațiul de vânzare. Alegerea unor rafturi magazin eficiente din punct de vedere al costurilor poate contribui la economii pe termen lung, având în vedere că îți vor permite să stochezi mai multe produse pe o suprafață mai mică.

Alege categoria de rafturi din metal pentru depozitul tău

Alegerea rafturilor metalice pentru depozit este o decizie esențială pe care o poți lua pentru a-ți gestiona stocurile în mod eficient. Prin evaluarea atentă a nevoilor tale, alegerea unor rafturi durabile și flexibile și asigurarea unui buget adecvat, vei crea un sistem de depozitare. Acesta nu doar că va economisi timp, dar va contribui și la îmbunătățirea eficienței generale a depozitului.

Investind în rafturile metalice de calitate, te vei asigura că produsele tale sunt depozitate în siguranță și că depozitul funcționează la capacitate maximă.

Loading

Citeste mai mult

ECONOMIC

Rentacarmarket.ro – Platforma revoluționară pentru închirieri auto în România, fără comision!

Publicat

in

Suntem încântați să anunțăm lansarea oficială a RentaCarMarket.ro, o platformă inovatoare care transformă modul în care închirierile auto sunt gestionate în România!

Rentacarmarket.ro – Noua generație de închirieri auto în România!

Dacă până acum închirierea unei mașini implica comisioane ascunse și intermediari, rentacarmarket.ro schimbă regulile jocului! Platforma noastră îți oferă acces direct la companiile de închirieri auto, fără taxe suplimentare și cu rezervări instantanee. Este timpul să experimentezi o modalitate modernă, transparentă și eficientă de a închiria o mașină în România!

Ce aduce nou rentacarmarket.ro?

  1. Fără comision – Economisește bani! Spre deosebire de alte platforme, rentacarmarket.ro elimină taxele ascunse și comisioanele, asigurând cele mai competitive prețuri.
  2. Contact direct cu compania de închirieri – Transparență totală! Comunică direct cu furnizorii de servicii, fără intermediari, pentru o experiență simplă și sigură.
  3. Rezervări instantanee – Găsește și rezervă mașina dorită în câteva clicuri, fără a pierde timp.

De ce să alegi rentacarmarket.ro?

Rentacarmarket.ro este soluția ideală pentru cei care doresc să închirieze mașini rapid, ușor și la prețuri corecte. Platforma noastră reunește companii de închirieri auto din toată România, oferindu-ți acces la o gamă variată de mașini, de la autoturisme economice până la modele premium.

Cum funcționează?

  1. Accesează site-ul www.rentacarmarket.ro.
  2. Introdu detaliile călătoriei tale – oraș, marcă auto și/sau preferințe.
  3. Alege mașina preferată și rezervă instantaneu!

Un pas înainte pentru industria de închirieri auto din Romania

Lansarea RentaCarMarket.ro marchează o schimbare importantă în industria de închirieri auto, punând accent pe transparență, eficiență și satisfacția clienților.

Fie că ai nevoie de o mașină pentru o călătorie de afaceri, o vacanță în familie sau o escapadă de weekend, RentaCarMarket.ro este partenerul tău de încredere.

Descoperă avantajele rentacarmarket.ro chiar acum!

Vizitează www.rentacarmarket.ro și bucură-te de o experiență fără comision, rezervări rapide și contact direct cu companiile de închirieri auto.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Cum să colaborezi cu o agenție de marketing pentru a-ți crește prezența online și a atrage mai mulți clienți

Publicat

in

Astăzi, prezența online a devenit esențială pentru succesul oricărei afaceri. Indiferent de dimensiunea sau domeniul de activitate, o strategie de marketing bine pusă la punct poate face diferența între a rămâne relevant pe piață sau a pierde în fața concurenței. Pentru a-ți crește prezența online și a atrage mai mulți clienți, colaborarea cu o agenție de marketing este una dintre cele mai eficiente soluții. Dar cum poți asigura o colaborare de succes? Iată câteva aspecte cheie pe care să le iei în considerare.

Stabilește obiective clare și măsurabilePrimul pas într-o colaborare de succes este să definești clar ce îți dorești să obții. Fie că vrei să crești traficul pe site, să atragi mai mulți clienți sau să îți consolidezi brandul, aceste obiective trebuie să fie specifice și măsurabile. De exemplu: „Vreau să creștem traficul organic cu 30% în următoarele 6 luni” sau „Să generăm 100 de lead-uri calificate lunar”. O agenție profesionistă va folosi aceste informații pentru a crea o strategie personalizată care să livreze rezultate. În plus, îți va oferi sfaturi adaptate, ajutându-te să înțelegi ce strategii se potrivesc cel mai bine nevoilor și obiectivelor afacerii tale. Fiind experți în domeniu, vor analiza situația ta actuală și te vor ghida către soluțiile care vor avea cel mai mare impact, asigurându-se că direcția aleasă este eficientă și în beneficiul afacerii tale.

Alege agenția potrivită pentru nevoile taleNu toate agențiile sunt la fel; unele sunt specializate în optimizare SEO, altele în branding sau social media. Este important să alegi o agenție care are experiență în ceea ce urmărești și care poate aborda obiectivele specifice pe care le-ai stabilit.

Comunică deschis și transparentComunicarea este cheia unei colaborări reușite. Asigură-te că agenția înțelege afacerea ta, valorile și publicul țintă. Oferă-le toate informațiile necesare, inclusiv date despre produsele sau serviciile tale, specificațiile pieței și concurența. În același timp, fii deschis la idei noi și sugestii din partea agenției – expertiza lor poate aduce perspective pe care nu le-ai luat în considerare.

Monitorizează progresul prin rapoarte periodiceO agenție de marketing profesionistă îți va furniza rapoarte periodice care arată progresul și rezultatele campaniilor implementate. Aceste rapoarte te ajută să înțelegi ce funcționează și unde sunt necesare ajustări. Asigură-te că ești implicat în procesul de analiză și cere clarificări dacă unele date nu sunt clare. O colaborare bazată pe transparență va contribui la atingerea obiectivelor tale mai rapid.

Fii flexibil și deschis la ajustăriMarketingul digital este un proces dinamic, iar ceea ce funcționează astăzi s-ar putea să nu mai fie la fel de eficient mâine. În timpul colaborării cu agenția, fii pregătit să ajustezi strategia în funcție de rezultate, feedback din piață și tendințele emergente. De exemplu, dacă o campanie pe social media nu dă rezultatele așteptate, agenția poate sugera schimbări legate de ofertă, audiență sau strategia de comunicare pentru a atinge obiectivele stabilite.

Investiția în conținut de calitateUn aspect esențial al prezenței online este conținutul. Agenția de marketing poate ajuta la crearea unui plan de conținut care să atragă și să rețină clienții. Fie că este vorba despre articole de blog, video-uri, postări pe social media sau alte materiale, conținutul trebuie să fie relevant, valoros și bine optimizat pentru motoarele de căutare.

Măsoară succesul pe baza datelor concreteSuccesul colaborării cu o agenție de marketing se reflectă în cifre. Traficul crescut pe site, ratele de conversie mai bune, costurile reduse pe rezultat (CPR) și creșterea vânzărilor sunt doar câteva dintre metricile care arată că strategia funcționează. Agenția ar trebui să-ți furnizeze date clare și interpretări care să susțină aceste realizări.

Colaborarea cu o agenție de marketing este un parteneriat strategic care îți poate transforma afacerea. Alegând o agenție potrivită, stabilind obiective clare și menținând o comunicare transparentă, poți crește semnificativ prezența online și atrage mai mulți clienți. Fii deschis la schimbare, monitorizează rezultatele și investește în calitate – acestea sunt ingredientele unei strategii de marketing digitale de succes. Într-o piață competitivă, o agenție profesionistă poate fi partenerul de care ai nevoie pentru a-ți atinge obiectivele mai rapid și mai eficient. O resursă valoroasă care te ajută să găsești o agenție de încredere, printr-un proces transparent, este platforma agentiidemarketing.ro.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

S-a deschis Hotel Resort & Spa Raluca, primul hotel premium din stațiunea de ski Șureanu – Din SPA direct pe pârtiile de ski

Iulia Uta

Publicat

in

Pasionații de schi și iubitorii de natură au acum o nouă destinație de vis! Hotel Resort & Spa Raluca, primul hotel premium din stațiunea montană Șureanu, și-a deschis porțile, oferind o experiență de neuitat în mijlocul peisajelor alpine. Este prima unitate de cazare amplasata chiar la baza partiilor de ski, la o altitudine de 1700 metri.

Situat la poalele pârtiilor Domeniului Schiabil Șureanu, noul hotel oferă acces direct ski-in, ski-out, transformând vacanța în schi într-o aventură fără egal. Fiecare detaliu al hotelului a fost gândit pentru a crea o atmosferă de relaxare și confort, îmbinând perfect eleganța cu simplitatea naturii.

Un refugiu de lux în inima munților

Arhitectura hotelului este o armonie între natură și minimalism, cu materiale naturale precum lemnul și piatra care creează o atmosferă caldă și primitoare. Camerele spațioase oferă priveliști panoramice către munți și pârtii, invitându-vă să vă relaxați și să vă bucurați de liniștea naturii.

Facilități de top pentru o vacanță perfectă

Hotelul pune la dispoziția oaspeților o gamă variată de facilități, printre care:

  • Restaurant à la carte: Degustați preparate culinare rafinate, preparate cu ingrediente proaspete și locale.
  • Bar: Relaxați-vă la un pahar cu vin sau savurați un cocktail într-o atmosferă plăcută.
  • Piscină: Răcoriți-vă și relaxați-vă în piscina interioară sau exterioară.
  • Sală de fitness: Mențineți-vă forma fizică chiar și în timpul vacanței.
  • Cameră pentru depozitarea echipamentului sportiv: Tot ce aveți nevoie pentru o zi perfectă pe pârtie.

De ce să alegeți Hotel Resort & Spa Raluca?

  • Acces direct la pârtii: Bucurați-vă de schi fără griji, cu acces direct la pârtiile Domeniului Schiabil Șureanu.
  • Camere elegante și confortabile: Relaxați-vă într-un ambient modern și primitor.
  • Servicii de înaltă calitate: Personalul hotelului vă stă la dispoziție pentru a vă face sejurul unul de neuitat.
  • Facilități de top: Bucurați-vă de toate conforturile unui hotel de lux.

Prețuri acceptabile dar sub cele din stațiunile de ski de pe Valea Prahovei

  • Potrivit informațiilor oferite de managementul hotelului, in sezonul de ski, o noapte de cazare cu toate facilitatile enumerate mai sus incluse costă de la 550 lei/ camera dubla Deluxe cu vedere la pârtii și poate ajunge în week-end până la 800 lei. În aceste preț este inclus micul dejun, acces la SPA si parcarea. Exista si camere triple dar si apartamente al căror preț pornesc de la 700 lei/noapte cu toate facilitatile incluse.

Amplasat în mijlocul peisajului uimitor al munților Șureanu, Hotel Resort & S.P.A Raluca îmbină armonios facilitățile moderne cu frumusețea neatinsă a naturii. Arhitectura prezintă un stil minimalist care îmbrățișează materiale naturale precum lemnul și piatra, creând o atmosferă primitoare care permite oaspeților să se simtă unul cu împrejurimile lor maiestuoase. Oaspeții se pot bucura de spații de cazare spațioase, care includ apartamente, camere triple și nouăsprezece camere duble care se mândresc cu vederi uluitoare atât asupra pârtiilor, cât și a fundalului de munte.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend