ACTUAL
Kremlinul spune că BRICS e gata să primească și țări din NATO după ce una a depus cerere de aderare
Publicat
acum 3 luniin
De
adminApartenența la NATO nu este un obstacol în calea aderării la BRICS, organizația din care fac parte Rusia, China și alte 7 țări, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de TASS.
„Din punctul de vedere al BRICS și al principalelor abordări ale BRICS, nu există obiecții aici”, a declarat secretarul de presă al lui Vladimir Putin pentru canalul NTV, după ce a fost întrebat despre posibilitatea ca Turcia să se alăture BRICS.
Turcia a depus o cerere în vederea acceptării sale în BRICS la începutul lunii septembrie, o premieră pentru o țară membră a NATO.
„Preşedintele nostru a afirmat de mai multe ori că vrem să devenim ţară membră a BRICS. (…) Procesul este în curs”, a declarat pe 3 septembrie Omer Celik, purtătorul de cuvânt al Partidului Justiţiei şi Dezvoltării condus de președintele Recep Tayyip Erdogan.
„Preşedintele nostru a afirmat clar că Turcia vrea să ia parte la toate platformele importante, printre care BRICS”, a subliniat oficialul turc la momentul respectiv.
Erdogan însuși a declarat ulterior în cursul lunii septembrie că Turcia nu va înceta să își aprofundeze relațiile cu Estul, inclusiv cu cele din grupul BRICS și Organizația pentru Cooperare de la Shanghai (OSC), dar că va rămâne cu fața către Vest.
„Aceasta este abordarea care stă la baza voinței țării noastre de a se extinde pe baza dialogului cu toți, de la Organizația pentru Cooperare de la Shanghai la BRICS și ASEAN”, a subliniat Recep Erdogan. ASEAN este Asociația națiunilor din sud-estul Asiei, organizația din care fac parte 10 țări din regiune.
Vladimir Putin susține că peste 30 de țări vor să intre în BRICS
Rusia și China în special sunt dornice să extindă BRICS, președintele Vladimir Putin declarând luna trecută că peste 30 de țări vor să se alăture organizației.
Peskov a fost întrebat miercuri de posibila intrare a Turciei în BRICS în contextul în care în orașul rus Kazan are loc summitul organizației informale, unul la care va participa și Antonio Guterres, secretarul general al ONU.
Peskov a declarat de asemenea pentru NTV, televiziunea rusească deținută de Gazprom, că nu există impedimente nici pentru țările membre ale UE să intre în BRICS și că, în principiu, organizația nu stabilește astfel de condiții pentru membrii și partenerii ei.
„Acestea sunt condițiile pe care le place foarte mult să le pună în NATO, în UE – ‘fie cu UE, fie cu Rusia’, ‘fie în BRICS, fie în NATO’, dar în BRICS nimeni nu spune asta, iar asta face organizația și mai atractivă”, a declarat Dmitri Peskov.
Constituit iniţial din Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, ale căror nume au dat acronimul BRICS, grupul s-a extins anul acesta cu încă patru membri: Egipt, Emiratele Arabe Unite, Etiopia şi Iran.
Invitată de asemenea să adere la summitul BRICS desfăşurat în august 2023 în Africa de Sud, Argentina a abandonat ulterior demersul în urma opoziţiei manifestate de noul ei preşedinte, ultra-liberalul Javier Milei.
Poate vrei sa citesti
GATA! Cetatea Poenari poate fi vizitată! O poți face chiar acum, virtual
Misiune de tip kamikaze pentru soldații nord-coreeni în Ucraina: instruiți să se autodetoneze, dacă sunt capturați de forțele Kievului
Sindicatele din administrație au explodat după ce bugetarii au fost arătați cu degetul: Funcționarii publici, țapi ispășitori pentru eșecurile guvernării
Benzina și motorina s-au scumpit din nou. Iată cât a ajuns să coste un litru de carburant
O delegaţie militară chineză va vizita Japonia
VIDEO | Accident grav in Argeș – Autocar cu pasageri lovit de un TIR
ACTUAL
GATA! Cetatea Poenari poate fi vizitată! O poți face chiar acum, virtual
Publicat
acum 7 minutein
13 ianuarie 2025De
adminRecent reabilitată, Cetatea Poienari își deschide porțile într-un mod inedit: virtual! Ziarul PROFIT te invită să faci o călătorie în timp și să explorezi această fortăreață medievală, renumită pentru legătura sa cu Vlad Țepeș. Cu ajutorul tehnologiei, poți urca treptele cetății, admira peisajele impresionante și descoperi secrete ascunse.
Așadar, vrei să explorezi una dintre cele mai impresionante cetăți din România? Fără să părăsești confortul casei tale, poți acum să vizitezi virtual Cetatea Poienari. Ziarul PROFIT îți oferă o experiență unică, pas cu pas, prin fiecare colțișor al acestei fortărețe medievale. Dă click pe link, apoi apasa EXPLORE 3D SPACE și pornește la drum!
CLICK AICI PENTRU A VIZITA CETATEA POENARI
ACTUAL
Benzina și motorina s-au scumpit din nou. Iată cât a ajuns să coste un litru de carburant
Publicat
acum 27 de minutein
13 ianuarie 2025De
adminUn plin de benzină pentru un rezervor mediu de 40 de litri costă acum aproape 300 lei, și asta pentru că benzina a ajuns acum la pompă 7,38 lei litrul, iar motorina 7,54 lei.
Este a 4-a scumpire de la începutul acestui an. Prima a fost pe 1 ianuarie, odată cu majorarea accizelor. Atunci, benzina s-a scumpit cu 0,17 lei, iar motorina cu 0,16 lei per litru, ceea ce înseamnă că de la începutul acestui an și până în acest moment, benzina s-a scumpit cu 0,29 lei per litru, iar motorina cu 0,28 lei.
Prețul petrolului este influențat și de valul de frig care lovește în această perioadă Statele Unite ale Americii și Europa, ceea ce duce la o mărire a consumului de combustibil, lucru care implică și o majorare a prețurilor.
ACTUAL
VIDEO | Accident grav in Argeș – Autocar cu pasageri lovit de un TIR
Publicat
acum 34 de minutein
13 ianuarie 2025De
adminEchipajele ISU Argeș au fost solicitate să intervină în aceasta dimineață în cazul unui accident rutier produs pe Autostrada A1, km 78, Pitești-București, produs între un autocar și un autocamion.
Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării au evaluat rapid situația și au constatat că în autocar se aflau 11 persoane, iar în autocamion, un singur ocupant.
Nicio persoană nu necesită îngrijiri medicale.
Pompierii asigură măsuri specifice de prevenire a incendiilor.
ACTUAL
Reacția HOLCIM după amenda uriașă primită de la Consiliul Concurenței: Respingem concluziile raportului de investigație și vom contesta sancțiunea
Publicat
acum 3 zilein
10 ianuarie 2025De
adminAșa cum relatam intr-o știre anterioară, Consiliul Concurenţei a sancţionat companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România cu amenzi de 217,9 milioane lei (43,7 milioane euro) pentru coordonarea politicilor de stabilire a preţurilor.
Holcim România S.A. , care are o fabrica și în județul nostru, la Câmpulung, a fost sancționată cu 90.900.114,26 lei (18,2 milioane euro), Romcim SA cu 66.123.571,28 lei (13,3 milioane euro), iar Heidelberg Materials România S.A. cu 60.942.856,28 lei (12,2 milioane euro).
Autoritatea de concurență spune că, cel puțin în perioada 2017-2018, între cei trei producători de ciment s-a făcut un schimb de informații comerciale sensibile referitoare la prețuri viitoare, discounturi, condiții de plată, termene de plată, cantități și volume prin intermediul unor clienți. Astfel, fiecare dintre cei trei producători a implementat mecanisme pentru organizarea și utilizarea internă a informațiilor colectate de la clienți prin agenții zonali de vânzări.
Cimentul este un material indispensabil pentru prepararea betoanelor și ca ingredient principal pentru o multitudine de materiale pentru construcții.
Reacția Holcim: Respingem concluziile raportului de investigație și vom contesta sancțiunea
„Ca urmare a finalizării investigației privind piața cimentului, astăzi, Consiliul Concurenței a anunțat decizia de sancționare a producătorilor de ciment cu amenzi raportate la cifra de afaceri a societăților, știre care a fost preluată în mass-media.
Holcim România respinge concluziile raportului de investigație și declară că a acționat și continuă să acționeze în conformitate cu normele concurențiale.
Considerăm decizia ca fiind lipsită de fundament, de aceea Holcim România își va exercita dreptul la apărare în fața instanțelor de judecată și va contesta sancțiunea emisă de autoritatea română de concurență.
Avem un angajament de lungă durată față de concurența loială, așa cum se reflectă în Codul de conduită în afaceri, un program extins de conformitate și integritate, care include politici, proceduri detaliate și instruire constantă privind regulile de concurență.
Holcim România are toleranță zero pentru orice încălcare a normelor. Suntem hotărâți să prevenim orice formă de activitate care permite încălcări ale Codului nostru de Conduită în Afaceri, precum și ale cadrului legislativ”, se arată într-un comunicat de presă remis redacției.
ACTUAL
VREI SPORT, PLĂTEȘTI! Taxe majorate la Curtea de Argeș – 250 lei ora pentru stadion, 138 lei ora în Sala de Sport – NICIO REDUCERE și… PLĂȚI ÎN NATURĂ
Publicat
acum 4 zilein
9 ianuarie 2025De
adminConsilierii PSD și PNL au stabilit nivelul tarifelor de acces la putinele așezăminte sportive din municipiul Curtea de Arges. Au apărut taxe noi iar cele deja existente au fost deja majorate spre nemulțumirea argesenilor amatori de sport care spun ca li se cer din ce in ce mai multi bani dar fara a se oferi facilități suplimentare.
Cea mai contestata taxă nou introdusa este cea pentru utilizarea terenului secundar de fotbal, cel de lângă plute. Pentru a avea acces aici trebuie să plătiți 150 lei ora de utilizare. Nu exista niciun fel de reducere sau facilitate oferita unor categorii de tineri și copii.
Pentru utilizarea stadionului principal, cel care ofera si cateva vestiare ponosite si un gazon mai acătari, taxa de utilizare s-a majorat la 250 lei/ora de utilizare.
Pentru terenul sintetic din strada 1 Decembrie 1918, taxa de utilizare s-a majorat la 80 lei/oră.
Pentru a avea acces la Sala de Sport, chiar daca nu se ofera nimic în plus față de anii anteriori – cu excepția picaturilor de ploaie suplimentare, taxa de utilizare a fost majorată la 138 lei/oră, pentru lunile de iarnă, față de 125 lei cat era anul trecut și la 88 lei/oră pentru lunile de vară.
Și la Bazinul de înot au fost majorate tarifele, lucru acceptabil atata timp cat pierderile de aici sunt imense, facilitațile slabe iar majoritatea…. putinilor argeseni care mai folosesc asa numita „baie comunală” plătesc in natură intrarea sau cu ceva pile pentru acces gratuit.
ACTUAL
VIDEO | Gata, l-au filmat! Ce a putut face primarul Panțurescu cu mașina primăriei
Publicat
acum 4 zilein
9 ianuarie 2025De
adminAfecțiunea și admirația pe care argeșenii le simt pentru iubitul lor primar Panțurescu au atins noi cote aseară, în timp ce un fan entuziast l-a urmărit pe primar în călătoria sa de după orele de program. Locuitorul devotat, sperând să obțină un autograf sau un macar un selfie cu PIC pentru a se lauda pe FB sai TikTok s-a trezit în mijlocul unei revelații neașteptate.
Înarmat cu hotărâre și un smartphone, fanul lui PIC Panțurescu crezut ca drumul primarului include vizite de lucru nocturne pe diverse șantiere. Cu toate acestea, seara a luat o întorsătură surprinzătoare când vehiculul primarului, o mașină oficială marcată distinct, a fost prptită de primarul PIC chiar în fața porții reședinței sale, ceea ce a dus la niște scenarii deloc lăudabile pentru motorina plătită din banii publici.
Potrivit relatării cetățeanului, acesta s-a apropiat de primarul PIC când acesta a coborât din mașină, întrebând despre utilizarea suspectă a vehiculului oficial. În loc să ofere claritate, primarul PIC a optat pentru tăcere și a încercat să devieze subiectul, declarând că doar a oprit schimbe de unul singur uleiul și filtrul motorului pentru a face economii la bugetul local.
Locuitorul iscoditor, simțindu-se nemulțumit de răspunsul primarului PIC care a lăsat să se înțeleagă că-l doare-n țeava de eșapament a Dusterului primăriei, a decis să raporteze incidentul la poliția locală, ridicând îngrijorări cu privire la utilizarea neadecvată a resurselor finanțate de contribuabili pentru comisioane personale. Răspunsul poliției, totuși, a fost în cel mai bun caz călduț, sursele afirmând: „Cum e primarul e și polițistul!” – un sentiment comun în rândul localnicilor cu privire la tendința forțelor de ordine de a evita problemele sociale mai controversate.
În ciuda controverselor, baza de fani devotați a primarului nu dă semne de scădere… ca vărstă. Mulți pensionari comuniști cred ( dat nu sunt siguri) că primarul PIC este cu adevărat dedicat îmbunătățirii infrastructurii orașului și bunăstării comunității, estompând granițele dintre supraveghere și admirație autentică.
Pe măsură ce circulă vestea acestor genuri de incidente, argeșenii rămân captivați de primarul PIC, ilustrând relația complexă dintre funcționarii publici și cetățenii care îi susțin. Fie în vremuri de laude sau de control, se pare că legătura dintre primar și alegătorii săi continuă să inspire dezbateri și bârfe continue…
Acest material este un pamflet și trebuie tratat ca atare
GATA! Cetatea Poenari poate fi vizitată! O poți face chiar acum, virtual
Misiune de tip kamikaze pentru soldații nord-coreeni în Ucraina: instruiți să se autodetoneze, dacă sunt capturați de forțele Kievului
Sindicatele din administrație au explodat după ce bugetarii au fost arătați cu degetul: Funcționarii publici, țapi ispășitori pentru eșecurile guvernării
Benzina și motorina s-au scumpit din nou. Iată cât a ajuns să coste un litru de carburant
O delegaţie militară chineză va vizita Japonia
VIDEO | Gata, l-au filmat! Ce a putut face primarul Panțurescu cu mașina primăriei
VREI SPORT, PLĂTEȘTI! Taxe majorate la Curtea de Argeș – 250 lei ora pentru stadion, 138 lei ora în Sala de Sport – NICIO REDUCERE și… PLĂȚI ÎN NATURĂ
Radu Tudor: ‘Acesta este cel mai mare succes rusesc: obiectivul lui Vladimir Putin este aproape gata!’
BOMBĂ! Toți consilierii locali de la Curtea de Arges buni de plată? Dați în judecată după manevrele cu terenuri – VEZI LISTA CONSILIERILOR
Marius Moisescu, noul viceprimar al Curții de Argeș? Reacția profesorului de istorie
VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC
PITEȘTI
GATA! Cetatea Poenari poate fi vizitată! O poți face chiar acum, virtual
Recent reabilitată, Cetatea Poienari își deschide porțile într-un mod inedit: virtual! Ziarul PROFIT te invită să faci o călătorie în...
VIDEO | Accident grav in Argeș – Autocar cu pasageri lovit de un TIR
Echipajele ISU Argeș au fost solicitate să intervină în aceasta dimineață în cazul unui accident rutier produs pe Autostrada A1,...
Lege nouă pentru pensionari – Șoferii de 70 de ani, vânați pentru verificați pentru a fi lăsați fără permis. Parlamentarii îi consideră pericol public
În timp ce guvernanții tot cresc vârsta de pensionare a românilor, pe motiv că trăiesc mult și bine, parlamentarii susțin...
Lorena Toma a demisionat din AUR Argeș – Valul dezertărilor ia amploare în filiala lui Velcescu
Cameleonismul lui George Simion în privința scandalului politic generat de decizia CCR de anulare a alegerilor prezidentiale precum și atitudinea...
Curtea de Argeș
VREI SPORT, PLĂTEȘTI! Taxe majorate la Curtea de Argeș – 250 lei ora pentru stadion, 138 lei ora în Sala de Sport – NICIO REDUCERE și… PLĂȚI ÎN NATURĂ
Consilierii PSD și PNL au stabilit nivelul tarifelor de acces la putinele așezăminte sportive din municipiul Curtea de Arges. Au...
VIDEO | Gata, l-au filmat! Ce a putut face primarul Panțurescu cu mașina primăriei
Afecțiunea și admirația pe care argeșenii le simt pentru iubitul lor primar Panțurescu au atins noi cote aseară, în timp...
BOMBĂ! Toți consilierii locali de la Curtea de Arges buni de plată? Dați în judecată după manevrele cu terenuri – VEZI LISTA CONSILIERILOR
După ce au pierdut la foc automat procesele intentate de argeseanul Constantin Cîrjan pe tema unor terenuri nerestituite (inclusiv cel...
PUTUROȘII! Vacanță eternă la Primăria Curtea de Argeș? Cetățenii, revoltați de absența funcționarilor în zi lucrătoare
O situație incredibilă se petrece la Primăria Curtea de Argeș. În ciuda faptului că astăzi este o zi lucrătoare obișnuită,...
Marius Moisescu, noul viceprimar al Curții de Argeș? Reacția profesorului de istorie
Negocieri intense la Curtea de Arges, singurul municipiu care incepe anul fara viceprimar. Potrivit surselor si zvonisticii din interiorul partidelor...
Mioveni
Cine sunt noii parlamentari de ARGEȘ, lista completă
În urma votului exprimat duminică, 1 decembrie, Argeșul va trimite în Parlamentul României 13 deputați și senatori. Iată care sunt...
ARGEȘ – Rezultate finale alegeri Parlamentare în orașele importante – ȘOC LA MIOVENI, PNL dezastru la Pitești – VEZI CLASAMENTE DETALIATE
În urma centralizării voturilor din peste 99,9% din secțiile de votare, Partidul Social Democrat (PSD) a obținut în Argeș o...
PSD câștigă alegerile parlamentare în Argeș, PNL suferă o prăbușire lamentabilă – VEZI REZULTATE DETALIATE
În urma centralizării voturilor din peste 99,9% din secțiile de votare, Partidul Social Democrat (PSD) a obținut o victorie concludentă...
VIDEO | Incendiu de proporții în Argeș – 3 case mistuite de flăcări
Un puternic incendiu a izbucnit în această dimineată în comuna Stâlpeni, satul Rădești la trei locuinte vecine. Dată fiin amploarea...
Câmpulung
Reacția HOLCIM după amenda uriașă primită de la Consiliul Concurenței: Respingem concluziile raportului de investigație și vom contesta sancțiunea
Așa cum relatam intr-o știre anterioară, Consiliul Concurenţei a sancţionat companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România cu amenzi...
VIDEO | Casă mistuită de flăcări în Argeș
Pe parcursul nopții, pompierii de la Detașamentul Câmpulung au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit...
VIDEO | Accident grav în Argeș – S-A RĂSTURNAT CU MAȘINA
Un grav accident rutier în care un autovehicul s-a rasturnat, a avut loc in urma cu putin timp în municipiul...
În Trend
- ACTUALacum o săptămână
A murit un îndrăgit preot din Argeș, paroh la Băiculești și fost director al Seminarului Teologic
- ACTUALacum o săptămână
CIOLANIADA REGALĂ – Curtea de Arges, singurul municipiu fara viceprimar – De la PIC și POC la doi PICI ?
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO | Incendiu violent la Valea Danului – CASĂ ÎN FLĂCĂRI, BUTELII CU GAZ SCOASE ÎN ULTIMA CLIPĂ
- ACTUALacum o săptămână
ACUM! Gospodărie în flăcări la Curtea de Argeș
- ACTUALacum 4 zile
VIDEO | Gata, l-au filmat! Ce a putut face primarul Panțurescu cu mașina primăriei
- ACTUALacum 4 zile
VREI SPORT, PLĂTEȘTI! Taxe majorate la Curtea de Argeș – 250 lei ora pentru stadion, 138 lei ora în Sala de Sport – NICIO REDUCERE și… PLĂȚI ÎN NATURĂ
- NATIONALacum 4 zile
Radu Tudor: ‘Acesta este cel mai mare succes rusesc: obiectivul lui Vladimir Putin este aproape gata!’
- ACTUALacum 5 zile
BOMBĂ! Toți consilierii locali de la Curtea de Arges buni de plată? Dați în judecată după manevrele cu terenuri – VEZI LISTA CONSILIERILOR