ACTUAL
Kremlinul exclude progrese imediate în negocierile de pace cu Ucraina după schimbul istoric de deținuți cu Occidentul: „Principiile sunt complet diferite”
Publicat
acum o lunăin
De
adminKremlinul a exclus vineri orice avansare imediată în eventualele negocieri legate de conflictul în Ucraina pe fondul schimbului istoric de deţinuţi între Moscova şi Occident, subliniind că cele două procese se bazează pe principii „complet diferite”, informează AFP.
„Când vorbim de Ucraina şi de probleme internaţionale mai complexe, principiile sunt complet diferite, acestea sunt principiile intereselor naţionale, ale securităţii naţionale”, a declarat presei Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președinției ruse, întrebat cu privire la posibilitatea unui progres diplomatic între Kiev şi Moscova după acest schimb masiv de deţinuţi, potrivit Agerpres.
„Munca se face într-un mod cu totul diferit, după alte principii”, a insistat el.
Negocierile între Kiev şi Moscova, la peste doi ani de la începutul invaziei ruse în Ucraina, sunt blocate, fiecare tabără având cerinţe aparent ireconciliabile.
Ucraina a organizat la jumătatea lunii iunie în Elveţia un summit pentru pace, cu participarea a circa 100 de ţări şi organizaţii internaţionale, în principal aliaţii săi. Rusia a fost exclusă de la această reuniune, iar China, ţară cu greutate diplomatică pe scena internaţională şi apropiată Moscovei, a refuzat în consecinţă să participe.
Cu toate acestea, Ucraina a declarat că va elabora până în noiembrie, data alegerilor prezidenţiale din SUA, susţinătorul său vital, un plan care să servească drept bază pentru un viitor summit la care Kremlinul să fie invitat de această dată.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a reluat această idee într-un interviu acordat săptămâna aceasta mai multor publicații franceze, între care şi AFP, afirmând că „lumea întreagă”, inclusiv Ucraina, doreşte ca Moscova să participe la viitorul summit pentru pace în acest an.
Omologul său rus, Vladimir Putin, a pus luna trecută drept condiţie pentru astfel de discuţii ca Ucraina să cedeze cele patru regiuni anexate în septembrie 2022 (Doneţk, Luhansk, Herson şi Zaporojie) pe care Moscova nu le controlează în totalitate şi de unde cere Kievului să-şi retragă trupele şi să renunţe la aspiraţia sa de a adera la NATO, revendicări inacceptabile pentru ucraineni şi Occident.
Kievul se declară pregătit pentru negocierile de pace cu Moscova
Ucraina este pregătită pentru negocieri de pace cu Rusia, dar exclusiv pe baza dreptului internaţional, a declarat pe 30 iulie consilierul preşedintelui ucrainean Mihailo Podoliak, citat de Unian.
„Propaganda rusă cheltuieşte mulţi bani pentru a crea impresia că «războiul merge înainte, dar noi suntem pregătiţi de negocieri, cea care nu le doreşte este Ucraina». Nu, Ucraina este gata de negocieri (…)”, a afirmat Podoliak, subliniind că Ucraina este dispusă să ducă negocieri în baza dreptului internaţional: dreptul de subiect pentru Ucraina în relaţiile internaţionale, respectarea integrităţii teritoriale şi suveranitatea statului.
Consilierul preşedinţiei de la Kiev a subliniat totodată că eventualele negocieri vor avea succes numai dacă „vor funcţiona instrumentele de forţare a agresorului să accepte pacea”, explicând că este vorba de a livra cantităţile necesare de armament armatei ucrainene, de a permite Ucrainei să lovească ţinte de pe teritoriul Federaţiei Ruse în adâncime cu arme occidentale şi de a înăspri sancţiunile economice împotriva Rusiei.
Nu în ultimul rând, a afirmat Podoliak, este vorba despre ceva ce nu există deloc şi nu este folosit – izolarea diplomatică.
Federaţia Rusă nu poate prezida, de exemplu, Consiliul de Securitate al ONU şi nu poate folosi anumite platforme internaţionale, a menţionat consilierul lui Zelenski.
Rusia a prezidat în iulie Consiliul de Securitate, în care dispune de statut de membru permanent, o platformă pe care a utilizat-o din plin pentru a-şi justifica agresiunea ilegitimă şi neprovocată împotriva Ucrainei, propagandu-şi naraţiunile şi acuzând Occidentul de războiul pe care ea îl duce împotriva ţării vecine.
Rezultatele unui sondaj publicat vineri arată că majoritatea ucrainenilor cred că ţara lor ar trebui să înceapă negocieri cu Rusia pentru a se pune capăt războiului provocat de invazia Moscovei, ancheta fiind realizată în luna mai de Institutul Internaţional de Sociologie din Kiev.
Astfel, 57% dintre respondenți s-au declarat favorabili discuțiilor de pace, în timp ce un procent de 38% se pronunţă împotriva începerii tratativelor cu inamicul.
Acesta este primul sondaj publicat de la începutul războiului în care majoritatea ucrainenilor se exprimă în favoarea iniţierii de negocieri pentru a se pune capăt conflictului.
Urmărește cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro
Poate vrei sa citesti
Kelemen Hunor se declară dezamăgit de Klaus Iohannis/ ‘Oamenii au fost batjocoriţi mult prea mult timp’/ Ce spune despre Viktor Orban
Chile câștigă Transplant Football World Cup, primul turneu de fotbal pentru transplantați la care a participat și echipa României, în Cervia, Italia
Guvernul olandez anunță ‘cea mai strictă politică antimigrație’. Va deveni cât mai neatractivă țară posibil pentru solicitanţii de azil
Rareş Bogdan: Delegaţia română din Grupul PPE şi eurodeputaţi din Bulgaria, Grecia, Croaţia şi Ungaria ce Comisiei Europene măsuri urgente pe piața energiei
Banii strică amitirea lui Michael Klein – Corvinul Hunedoara a renunțat la numele propriului stadion
Ciucă: Sunt alături de oamenii din comunităţile afectate de inundaţii, din sudul Moldovei. Am cerut ministrului de Interne sa meargă la faţa locului
ACTUAL
„Dacă continuăm trendul, peste 20 de ani vom avea o ţară mare, frumoasă, sigură şi goală”. Avertismentul lui Kelemen Hunor
Publicat
acum 59 de minutein
14 septembrie 2024De
adminCandidatul UDMR pentru funcţia de preşedinte al ţării, Kelemen Hunor, consideră că principala problemă a României este cea demografică. „Dacă nu găsim un răspuns foarte, foarte bun la problemele demografice, putem construi câte autostrăzi vrem”.
Liderul UDMR a spus, sâmbătă, la Prima TV, că problemele demografice ale României sunt extrem de serioase și că „nimeni nu vrea să vorbească despre asta”.
„Dacă continuăm trendul, peste 20 de ani vom avea o ţară mare, frumoasă, sigură şi goală, fiindcă până astăzi au plecat peste cinci milioane de oameni din ţară şi trendul încă nu s-a oprit. Plus natalitatea, care e o problemă. Dacă nu găsim un răspuns foarte, foarte bun la problemele demografice, putem construi câte autostrăzi vrem, putem construi ce dorii dumneavoastră. Rămâne o problemă: şi unde vor fi cetăţenii, unde vor fi oamenii? Eu, când vorbesc de problemele demografice, chiar cred că e cea mai serioasă problemă”, a afirmat Kelemen Hunor, citat de News.ro.
El consideră că rezolvarea acestei probleme ţine de încrederea între stat şi oameni.
ACTUAL
„Este imposibil, dar s-a întâmplat”. Dmitri Medvedev amenință că Rusia va transforma Kievul într-o „pată gigantică topită”
Publicat
acum o orăin
14 septembrie 2024De
adminDmitri Medvedev, înalt responsabil rus în domeniul seucrității și fost președinte, a afirmat sâmbătă că Rusia ar putea distruge capitala ucraineană Kiev cu arme non-nucleare ca ripostă la utilizarea de către Ucraina a rachetelor occidentale cu rază lungă de acţiune, informează Reuters.
Medvedev consideră că Moscova are deja motive oficiale pentru a utiliza armele nucleare după incursiunea armată a Ucrainei în regiunea rusă Kursk, dar ar putea, în schimb, să folosească unele dintre noile sale tehnologii din domeniul armamentului pentru a reduce Kievul la „o pată gigantică topită” atunci când i se va termina răbdarea.
„La dracu’! Este imposibil, dar s-a întâmplat”, a scris Medvedev, în limba engleză, într-un mesaj publicat pe aplicaţia de mesagerie Telegram.
Vineri, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a criticat afirmaţiile „incredibil de periculoase” ale preşedintelui Vladimir Putin cu privire la un posibil război între ţara sa şi statele membre NATO, notează AFP și Agerpres.
Liderul de la Kremlin a declarat joi că dacă Occidentul ar permite Ucrainei să lovească teritoriul Rusiei cu rachete cu rază lungă de acţiune, aceasta ar însemna că „ţările NATO sunt în război cu Rusia”.
„Dacă se va lua o astfel de decizie, aceasta nu va însemna altceva decât implicarea directă a ţărilor NATO, a SUA şi a ţărilor europene în războiul din Ucraina. Acest lucru ar schimba însăşi natura conflictului. Ar însemna că ţările NATO sunt în război cu Rusia”, a declarat Putin la televiziunea de stat după ce a luat cuvântul la un forum cultural la Sankt Petersburg, conform unei înregistrări video postate pe Telegram de un jurnalist din grupul de presă de pe lângă preşedinţia rusă.
Ucraina cere cu insistenţă permisiunea de a lovi ţinte în profunzimea teritoriului rus cu rachetele care i-au fost livrate de către Occident.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat joi „întârzierea” în dezbaterile pe această problemă.
SUA au refuzat în mod special să facă acest lucru până acum, de teama unei escaladări care ar putea duce la un conflict direct cu Rusia, având în vedere că ambele ţări sunt puteri nucleare.
Citiți și:
Urmăriți cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro
ACTUAL
Ce opțiuni de ripostă are Vladimir Putin dacă Occidentul permite Ucrainei să atace Rusia cu rachete cu rază lungă de acțiune. Experții anticipează un scenariu nemaiîntâlnit din 1990 încoace
Publicat
acum 2 orein
14 septembrie 2024De
adminOpțiunile președintelui Vladimir Putin de a riposta dacă Occidentul va permite Ucrainei să folosească rachetele sale cu rază lungă de acțiune pentru a ataca Rusia ar putea include lovirea activelor militare britanice din apropierea Rusiei sau, în extremis, efectuarea unui test nuclear pentru a face o declarație de forță, au declarat trei analiști citați de agenția Reuters.
În timp ce tensiunile dintre Est și Vest legate de Ucraina intră într-o fază nouă și periculoasă, premierul britanic Keir Starmer și președintele american Joe Biden au discutat vineri la Washington dacă vor permite Kievului să folosească rachetele americane ATACMS cu rază lungă de acțiune sau rachetele britanice Storm Shadow împotriva țintelor din Rusia.
Președintele Putin, în cel mai clar avertisment al său de până acum, a declarat joi că Occidentul va intra direct în război cu Rusia dacă va continua cu o astfel de acțiune, care, în opinia liderului de la Kremlin, ar modifica natura conflictului.
El a promis un răspuns „adecvat”, dar nu a spus ce ar implica acesta. Cu toate acestea, în iunie, el a vorbit despre opțiunea de a-i înarma pe inamicii Occidentului cu arme rusești pentru a lovi ținte occidentale, în străinătate, și despre varianta de a desfășura rachete convenționale la distanța de lovire a Statelor Unite și a aliaților lor europeni.
„Testarea nucleară ar fi ceva nou”
Ulrich Kuehn, expert în armament la Institutul pentru Cercetarea Păcii și Politica de Securitate din Hamburg, a declarat că nu exclude posibilitatea ca Putin să aleagă să trimită un fel de mesaj nuclear – de exemplu să testeze o armă nucleară într-un efort de a intimida Occidentul.
„Aceasta ar fi o escaladare dramatică a conflictului”, a spus el, într-un interviu. „Pentru că ideea este: ce fel de săgeți mai are domnul Putin de trimis dacă Occidentul continuă cu planul lui, în afară de utilizarea nucleară efectivă?”, a adăugat expertul.
Rusia nu a mai efectuat un test cu arme nucleare din 1990, anul dinaintea căderii Uniunii Sovietice, iar o explozie nucleară ar semnala începutul unei ere și mai periculoase, a spus Kuehn, avertizând că Putin ar putea simți că este perceput ca fiind slab în răspunsurile lui la creșterea sprijinului NATO pentru Ucraina.
„Testarea nucleară ar fi ceva nou. Nu aș exclude acest lucru și ar fi în concordanță cu ruperea de către Rusia, în ultimii doi ani, a unui număr de acorduri internaționale de securitate pe care le-a semnat de-a lungul deceniilor”, a spus el.
Gerhard Mangott, specialist în securitate la Universitatea din Innsbruck din Austria, a declarat într-un interviu că și el crede că este posibil, deși în opinia lui nu este probabil, ca răspunsul Rusiei să includă o formă de semnal nuclear.
„Rușii ar putea efectua un test nuclear. Ei au făcut toate pregătirile necesare. Ar putea detona o armă nucleară tactică undeva în estul țării doar pentru a demonstra că (ei) vorbesc serios atunci când spun că vor recurge în cele din urmă la arme nucleare”, a spus Mangott.
Ambasadorul Rusiei la ONU, Vassili Nebenzia, a declarat vineri, în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, că NATO ar fi „parte directă la ostilități, împotriva unei puteri nucleare”, dacă ar permite Ucrainei să folosească arme cu rază mai mare de acțiune împotriva Rusiei.
„Nu ar trebui să uitați de acest lucru și să vă gândiți la consecințe”, a spus ambasadorul rus.
Rusia, cea mai mare putere nucleară din lume, este, de asemenea, în curs de revizuire a doctrinei sale nucleare – circumstanțele în care Moscova ar utiliza armele nucleare. Putin este presat de un influent adept al politicii externe să o facă mai flexibilă pentru a deschide ușa unui atac nuclear limitat asupra unei țări NATO.
Ripostă la adresa Londrei
În cazul Marii Britanii, Moscova ar putea susține că Londra a trecut de la un război hibrid cu Rusia, purtat prin intermediari, la o agresiune armată directă dacă va permite Kievului să lanseze rachete Storm Shadow asupra Rusiei, a afirmat vineri fostul consilier al Kremlinului, Serghei Markov, pe platforma de socializare Telegram.
Este probabil ca Rusia să închidă ambasada britanică de la Moscova și propria ambasadă de la Londra, să lovească dronele și avioanele de război britanice aflate în apropierea Rusiei, de exemplu deasupra Mării Negre, și eventual să lanseze rachete asupra avioanelor de război F-16 care transportă Storm Shadows la bazele lor din România și Polonia, a estimat Markov.
Putin a mai încercat și nu a reușit să traseze linii roșii pentru Occident, determinându-l pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski – care îndeamnă Occidentul să fie mai puțin precaut când vine vorba de confruntarea cu Moscova – să respingă importanța acestora.
Însă ultimul avertisment al lui Putin cu privire la rachetele cu rază lungă de acțiune este perceput atât în interiorul, cât și în exteriorul Rusiei ca un lucru pe care va trebui să îl pună în aplicare dacă Londra sau Washingtonul permit ca rachetele lor să fie utilizate împotriva Rusiei.
Mangott, de la Universitatea din Innsbruck, a declarat că modul în care avertismentul lui Putin a fost prezentat în mod repetat la televiziunea de stat rusă a creat o așteptare ca acesta să fie nevoit să dea curs așteptărilor.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, a declarat vineri într-o conferință de presă că mesajul lui Putin a fost „extrem de clar și lipsit de ambiguitate”.
Markov, fostul consilier al Kremlinului, a declarat că „Rusia a decis să rupă” strategia de „fierbere a broaștei la foc mic”, referindu-se la creșterile progresive ale Occidentului în ceea ce privește ajutorul acordat Ucrainei, menite să nu provoace un răspuns dur al Rusiei.
„Pasul pe care Occidentul îl plănuiește acum, este un pas mic, dar trece peste o linie roșie «la care vom fi de fapt forțați să răspundem. Vom considera că sunteți în război cu noi»”, a adăugat Markov.
Serghei Mironov, liderul unui partid politic pro-Kremlin, a afirmat vineri, într-un comunicat de presă: „A venit momentul adevărului pentru Occident, dacă dorește sau nu un război pe scară largă cu Rusia”.
Intensificarea atacurilor asupra Ucrainei
Kuehn a declarat că, în lipsa unui sabotaj nuclear sau a unor atacuri asupra activelor britanice, răspunsurile mai previzibile ar putea include intensificarea atacurilor Rusiei asupra infrastructurii civile ucrainene.
Mangott estimează că Kievul va fi cel mai afectat de răspunsul militar al Rusiei dacă Occidentul îi va da undă verde și că el nu se așteaptă la un atac militar rusesc asupra teritoriului NATO.
O altă opțiune ar fi ca Rusia să intensifice acțiunile „hibride”, cum ar fi sabotajul în Europa sau interferența în campania electorală din SUA, a spus Kuehn.
Mangott a precizat că pericolul pentru Occident este că nu știe unde sunt cu adevărat liniile roșii ale lui Putin.
„A permite Ucrainei să folosească armament occidental, asistat de imagini occidentale prin satelit occidentale și consilieri militari occidentali, este ceva care încalcă puternic interesele vitale ale Rusiei”, a spus el.
„Prin urmare, cred că acei oameni care spun «Ei bine, nu se va întâmpla nimic, să o facem pur și simplu»” se înșală”, a mai declarat Mangott.
Urmăriți cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro
ACTUAL
5 ferme de lângă București și una din Cluj de unde ne putem cumpăra legume și fructe bio / Care sunt prețurile
Publicat
acum 2 orein
14 septembrie 2024De
adminFoarte mulți oameni care trăiesc în marile orașe încearcă în ultimii ani să-și cumpere o hrană mai sănătoasă și caută mici ferme care livrează legume și fructe acasă sau în anumite puncte prestabilite. Hotnews prezintă câteva exemple de astfel de microafaceri, cinci din București și una din Cluj-Napoca, în jurul cărora s-au format adevărate comunități.
O realitate demonstrată în ultimul timp este aceea că dacă ne cumpărăm legume și fructe din piețele agroalimentare nu înseamnă că avem și garanția că mâncăm sănătos.
Fără a generaliza, mulți dintre producătorii români folosesc pesticide și substanțe chimice, de multe ori peste limitele admise care afectează sănătatea consumatorilor
Însă, în România au început să apară din ce în ce mai multe ferme și magazine mici care oferă legume și fructe bio, proaspete și cu certificat eco / bio. În jurul acestor microafaceri s-au creat în timp adevărate comunități bazate pe încrederea că produsele respective chiar sunt ceea ce pretind a fi.
Acest lucru vine însă și cu un cost: de regulă, produsele respective sunt de câteva ori mai scumpe decât cele din hipermarketuri sau piețe agroalimentare.
În acest articol, dăm câteva exemple de astfel de locuri din jurul Bucureștiului (și un exemplu din Cluj-Napoca), cu precizarea că lista nu este una exhaustivă.
Grădina Corbilor, ferma preferată de bucătari cunoscuți în România
Doi frați gemeni, unul inginer horticol, celălalt inginer agronom, au pornit lângă București (în Singureni, județul Giurgiu) o afacere cu legume bio în care au investit la început 120.000 de euro.
Antreprenorii cultivă în jur de 800 de specii și varietăți de legume, plante aromatice și fructe. Mihai și Gabriel Corbu au pus pe picioare Grădina Corbilor în primăvara anului 2019 din pasiune și dragoste pentru natură, dar și din dorința de a avea un business curat și în același timp profitabil.
Grădina lor produce legume în sistem ecologic sustenabil, folosind soiuri vechi, nehibridizate și stabile, cu o concentrație de nutrienți, vitamine și compuși aromatici mare. Pe lângă certificările eco aflate la vedere (le găsești pe site-ul lor), Grădina Corbilor beneficiază și de suportul unor oameni din HORECA care dețin localuri unde se gătește doar cu ingrediente de calitate, sănătoase și gustoase. Printre aceștia se numără Adi Hădean, Marius Tudosiei sau Melinda Teohari.
Important este de precizat că, în momentul de față nu face livrări la domiciliu, pentru că așteaptă recolta. Oferta pentru această toamnă va fi anunțată în octombrie pe canalele lor de social media.
E bine de știut că la o comandă de minim 200 de lei, transportul este gratuit. De asemenea, e bine de știut și că prețurile sunt destul de mari, similare cu cele pe care le practică și ceilalți producători de legume bio.
Prețurile mai mari ale fructelor și legumelor bio, ne-a fost argumentat de Gabriel Corbu, într-un interviu recent. Acesta a povestit că în locul produselor sintetizate chimic, care sunt ieftine, ei și mulți dintre producătorii bio / eco folosesc macerate, infuzii, uleiuri vegetale, gunoi de grajd descompus, prădători naturali și biopreparate.
Sol și Suflet: o fermă dezvoltată de un institut de cercetare românesc
Sol și Suflet este un proiect de inovare în agricultura regenerativă dezvoltat de Institutul de Cercetare în Permacultură din România cu sprijin financiar primit de la un mare lanț de hypermarketuri.
Viziunea celor de la Sol și Suflet este de a crea o rețea de ferme regenerative care au în comun un „sistem etic de producere și desfacere a hranei cu un impact vizibil pozitiv asupra mediului și economiei, care determină o societate responsabilă”.
Un prim pas a fost crearea unei astfel de ferme la 20 km vest de Ploiești, în localitatea Vlădeni, jud. Dâmbovița, pe un teren protejat de pădure și râul Provița, în vecinătatea rezervației de zimbri Neagra.
Sistemul regenerativ organic presupune că aici nu se folosesc substanțe chimice de sinteză (plantele sunt stropite cu extracte & uleiuri din plante, alge, bacterii și ciuperci benefice), că aplică tehnici de creștere a fertilității naturale a solului cu compost și îngrășământ verde, iar controlul bolilor și dăunătorilor se face prin biodiversitate.
Din nou, prețurile sunt mult mai mari ca în piața de cartier: un kilogram de morcovi costă 22 de lei, o legătură de ceapă verde – 7 lei, un kilogram de păstârnac – 50 de lei, iar un kilogram de baby spanac – 64 lei. Însă, au și abonamente la coșuri de legume ce sunt livrate săptămânal, iar prețul pentru un astfel de coș pentru 1-2 persoane este de 69 de lei și conține între 6-10 varietăți, în funcție de recoltă.
Nasul Roșu, o fermă din Prahova, cu magazin propriu în București
Nasul Roșu este o fermă vegetală ecologică (situată în comuna Râfov, jud. Prahova) cu magazin propriu, dar și cu sistem de livrare la domiciliu. În plus, în magazinul lor din Floreasca (Cornescu 12) putem găsi și multe alte lucruri eco sau bio, care provin și de la alți producători locali sau de import, de la carne, pește și brânzeturi, până la dulciuri și vin. Oferta lor este una foarte generoasă, așa că merită să arunci un ochi peste ce au în „galantare”.
Ca și la Grădina Corbilor, prețurile sunt destul de piperate. De exemplu, un kilogram de dovlecei crescuți la ferma lor bio costă 29,5 de lei, un kilogram de ardei kapia verde costă 29 lei, o legătură de usturoi verde este 7 lei.
„Legume de țară”: transport gratuit pentru livrări mai mari de 230 lei
Legume de țară este o mică afacere de familie din Albota, jud. Argeș. Aici Valentina și Ovidiu, fratele ei și șeful grădinii, se dedică cultivării legumelor fără îngrășăminte chimice sau pesticide, hrănindu-le doar cu apă (din puțul aflat la o adâncime de 30 metri), mraniță (gunoi de grajd macerat) și macerate naturale din plante.
Și plantele de aici sunt protejate prin tratamente pe bază de plante (macerate din urzică, usturoi, ardei iute și altele), dar și prin cultivarea de plante companion care alungă unii dăunători. Daniel, soțul Valentinei, oferă sprijin constant și se ocupă de partea tehnică a afacerii.
Oferta de legume și fructe depinde de sezon, de la ceapă verde și salată, la roșii, castraveți și gogoșari. Surplusul de legume îl transformă în conserve, precum și zacuscă.
Certificarea ecologică pentru legumele și verdețurile au obținut-o în 2023, confirmând angajamentul lor față de calitatea și sustenabilitatea produselor lor. Pe lângă legumele și fructele din ofertă, ei eu deschisă și o băcănie online unde găsești o selecție de produse tradiționale românești de la producători locali de încredere: brânzeturi, lactate, mezeluri fără E-uri, uleiuri presate la rece, fructe de sezon și multe altele.
Tot începând cu 2023, ei și-au deschis porțile pentru vizite școlare, unde copiii pot învăța despre cultivarea legumelor și importanța unei alimentații sănătoase.
Livrările se fac în București și împrejurimi, iar pentru comenzi ce depășesc 230 lei transportul este gratuit.
Este destul de ușor să depășești această sumă, având în vedere prețurile: 1 kg de castraveți eco costă 15 lei, kilogramul de mere este de 12 lei, kilogramul de piersici 34 lei, strugurii eco din soiul Hamburg costă 40 de lei/ kg, ceapă roșie eco 22 lei / kg, roșii cherry eco 40 de lei / kg.
Bio&co livrează coșuri care conțin 7- 8 tipuri de legume cu prețuri între 70 și 90 lei
Ferma bio&co se află în satul Ciocănari, comuna Niculești (jud. Dâmbovița), și este un proiect al Asociației Ateliere Fără Frontiere înființat în anul 2015 cu scopul de „a oferi locuri de muncă stabile persoanelor marginalizate din mediul rural (…) și de a crea o agricultură organică, sănătoasă atât pentru sol și mediu, cât și pentru consumator”.
Certificarea ecologică au primit-o în 2018, pentru cele 5 hectare de teren agricol pe care cultivă în jur de 80 de soiuri de legume. Acestea sunt culese în fiecare săptămână chiar înainte de ziua de livrare, grupate în coșuri „single” sau „familial”. Ziua de livrare către abonați este miercuri, în circuit închis (în cele 14 puncte de livrare partenere din București sau în județul Ilfov).
Fiecare astfel de coș are între şase și opt tipuri de legume certificate ecologic, iar prețurile pentru aceste pachete sunt de 70-90 lei. De exemplu, un coș de 70 de lei, ideal pentru o singură persoană, conținea la final de august următoarele: 1 leg. busuioc mix, 1 leg. cimbru, 300 g tomate cherry, 400 g ardei mix, 600 g zucchini, 700 g vânătă, 800 g tomate grase. Însă, acestea diferă de la săptămână la săptămână.
Colina Farms
Colina Farms este cea mai mare fermă organică din zona orașului Cluj-Napoca. În satul Băbuțiu, antreprenorul Liviu Baltă a dezvoltat în 2009, o fabrică de sere şi solarii, iar în 2016 a ieșit din acest business, alegând să mizeze pe o nouă afacere cu legume bio: Colina Farms. Atunci el și echipa sa au construit două sere moderne încălzite de 900 mp și o răsadniță cu mese de cultură de 240 mp.
În anul 2020 au ajuns la 5.600 mp de solarii profesionale și sere încălzite, dotate cu sisteme moderne de lumini de creștere și chiar cu muzică pentru creșterea plantelor. Aici sunt folosite doar semințe organice și îngrășăminte bio, iar pentru culturile tradiționale crescute fără chimicale, au cooptat specialiști cu experiență din țară și din SUA.
Sistemul de abonamente presupune livrări săptămânale, majoritatea în municipiul Cluj-Napoca, dar și în zonă. O cutie săptămânală costă 100 lei și cea livrată săptămâna aceasta a conținut: 1 kg cartofi, 1 kg morcovi, 3 bucăți ardei, 2 bucăți vinete, 500 g ceapă uscată, 3 bucăți porumb zaharat, 1 legătură busuioc, 5-7 bucăți castraveți. Cutia cu verdețuri, care costă 65 lei a avut în ea: 5 bucăți castraveți, 500 g roșii cherry, 1 legătură busuioc, 1 bucată salată, 3 bucăți ardei, 1 legătură kale, 1 legătură mangold.
De asemenea, porțile fermei sunt deschise pentru toți clienții și vizitatorii care vor să afle mai multe sau să facă un picnic, dar și pentru cei care vor să facă voluntariat în cadrul fermei și drumeții în zonă.
ACTUAL
Iranul a trimis în spațiu al doilea satelit din acest an, potrivit presei de stat. Armata americană susține că tehnologia îi permite să lanseze inclusiv focoase nucleare
Publicat
acum 2 orein
14 septembrie 2024De
adminIranul a lansat sâmbătă pe orbită satelitul său de cercetare Chamran-1, a doua lansare de satelit reușită din acest an, a anunțat presa de stat, potrivit Reuters.
Lansarea a avut loc în contextul în care ce Statele Unite și țările europene acuză Iranul că a transferat Rusiei rachete balistice care vor fi probabil utilizate în războiul din Ucraina „în câteva săptămâni”. Teheranul a negat acest lucru.
Satelitul, proiectat și construit de Iranian Electronics Industries (SAIran), a fost plasat pe o orbită de 550 de kilometri (340 de mile) în spațiu, a precizat presa de stat. Conform agenţiei oficiale IRNA, Chamran-1 are o greutate de 60 de kilograme, iar testarea hardware-ului şi software-ului spaţial este principala misiune a satelitului.
În ianuarie, presa iraniană a relatat că satelitul Sorayya a fost lansat pe o orbită de 750 de kilometri, aceasta fiind cea mai mare altitudine la care Iranul a reușit până acum să își plaseze un satelit.
Armata SUA susține că tehnologia balistică cu rază lungă de acțiune utilizată pentru a plasa sateliții pe orbită ar putea permite, de asemenea, Teheranului să lanseze arme cu rază lungă de acțiune, inclusiv focoase nucleare.
Teheranul neagă că activitățile sale cu sateliții sunt o acoperire pentru dezvoltarea rachetelor balistice și afirmă că nu a urmărit niciodată dezvoltarea de arme nucleare.
Iranul, care are unul dintre cele mai mari programe de rachete din Orientul Mijlociu, a înregistrat mai multe eșecuri la lansarea sateliților în ultimii ani din cauza unor probleme tehnice.
ACTUAL
Ploi torențiale în jumătate de țară. Noi avertizări meteo, cod portocaliu pentru trei județe afectate deja de inundații – HARTĂ
Publicat
acum 3 orein
14 septembrie 2024De
adminMeteorologii au emis noi avertizări de ploi torențiale, sâmbătă, în jumătate dintre județele țării. Iași, Vaslui și Botoșani, afectate deja de inundații în urma ploilor aduse de ciclonul Boris, se află sub cod portocaliu.
O avertizare cod galben este în vigoare de la ora 10.00 și până la ora 20.00, interval în care vor fi averse însemnate cantitativ în nordul Crişanei, Maramureş, Moldova, în cea mai mare parte a Transilvaniei şi local la munte, conform ANM.
Meteorologii spun că vor fi perioade cu averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, local cu rafale în general de 55-65 km/h. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20-25 l/mp şi izolat de peste 40-50 l/mp.
Astfel de fenomene se vor semnala, pe arii restrânse, şi în restul țării.
Tot de la ora 10.00, până la ora 18.00, este în vigoare o avertizare cod portocaliu de averse torenţiale pentru judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui. În aceste zone, în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 40-60 l/mp și izolat de peste 70-80 l/mp, potrivit meteorologilor.
O a treia avertizare cod galben de ploi torențiale a fost emisă pentru județele Arad, Timiș, Caraș Severin și Hunedoara, pentru intervalul sâmbătă, ora 22.00, duminică, ora 22.00. În acestă perioadă, în Banat, sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei va ploua însemnat cantitativ. Cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.
Kelemen Hunor se declară dezamăgit de Klaus Iohannis/ ‘Oamenii au fost batjocoriţi mult prea mult timp’/ Ce spune despre Viktor Orban
Chile câștigă Transplant Football World Cup, primul turneu de fotbal pentru transplantați la care a participat și echipa României, în Cervia, Italia
Guvernul olandez anunță ‘cea mai strictă politică antimigrație’. Va deveni cât mai neatractivă țară posibil pentru solicitanţii de azil
Rareş Bogdan: Delegaţia română din Grupul PPE şi eurodeputaţi din Bulgaria, Grecia, Croaţia şi Ungaria ce Comisiei Europene măsuri urgente pe piața energiei
Banii strică amitirea lui Michael Klein – Corvinul Hunedoara a renunțat la numele propriului stadion
Doliu în presa din România: Un cunoscut jurnalist a murit. ‘Era personaj mare, mare și super deștept’
ANUNȚ DECES!
VIDEO, ACUM ! Accident groaznic la Tigveni
VIDEO – ARGEȘEAN ARESTAT PENTRU TRAFIC DE PERSOANE ȘI PROXENETISM
Mutarea anului: Germania construiește în România cel mai mare centru de semiconductori din Europa de Sud-Est
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC
VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc
PITEȘTI
VIDEO – ARGEȘEAN ARESTAT PENTRU TRAFIC DE PERSOANE ȘI PROXENETISM
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii Direcției...
ARGEȘ | Tineri, reținuți de polițiști pentru falsificarea și folosirea de adeverințe medicale false
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov, în dimineața zilei de 05 septembrie a.c., au pus în aplicare un...
ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – Soț și soție la spital în stare gravă
Un grav accident rutier în care un autoturism a intrat într-un cap de pod s-a produs în această dimineață în...
Prefectura Argeș a pierdut procesul cu Consiliul Județean – Prefectul Predescu: “Am adus o fărâmă de normalitate!”
Prefectura Argeș a pierdut procesul cu CJ Argeș, a stabilit azi Tribunalul Specializat Argeș. Procesul vizează anularea unui act emis...
Curtea de Argeș
ANUNȚ DECES!
Echipa Ziarului PROFIT și Klanar Imobiliare este alaturi de Iulian Uță în aceste momente de tristețe și doliu generate de...
VIDEO, ACUM ! Accident groaznic la Tigveni
Un grav accident rutier în care sunt implicate două autoturisme, produs pe DN 73C, pe dealul Momaia din Tigveni. Paramedicii...
ATENȚIE! Sâmbătă se închide complet Transfăgărășanul între Cetatea Poienari și Bâlea Lac
Sâmbătă, 07 septembrie 2024, în intervalul orar 07.00 – 18.00 circulația rutieră va fi închisă, pentru toate categoriile de autovehicule,...
VIDEO, ACUM! Incendiu devastator la Zigoneni, lângă PETROM Curtea de Argeș
Un violent incendiu a izbucnit cu putin timp in urma într-o gospodărie din comuna Băiculesti, satul Zigoneni. Din primele informații,...
Primele cinci microbuze electrice școlare, din primul lot de 25, vor ajunge în localitățile și școlile din Argeș
Până la sfârșitul lunii septembrie primele cinci microbuze electrice școlare, din primul lot de 25, vor ajunge în localitățile și...
Mioveni
ISU Argeș angajează personal – 30 pompieri și 6 șoferi VEZI DETALII
Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș scoate la concurs un număr de 36 de posturi cu încadrare directă...
ATENȚE! Se prelungesc restricțiile de circulație pe roate drumurile din Argeș, din cauza caniculei
Restricțiile de circulație pe perioada codului roșu de caniculă vor fi impuse în continuare luni, 15 iulie, și marți, 16...
ARGEȘUL PÂRJOLIT! Incendii de vegetație la Valea Danului, Cepari și alte 6 localități
Pe parcursul zilei de ieri, pompierii argeşeni, în unele cazuri alături de cetățeni şi Servicii Voluntare pentru Situații de Urgență,...
Alertă Cod Roșu de Caniculă în tot județul Argeș – avertisment fără precedent de la ANM
Administrația Națională de Meteorologie a emis atenționări de COD PORTOCALIU și COD ROȘU, valabile și în județul nostru, pentru zilele...
Câmpulung
Elena Lasconi neagă faptul că Primăria Câmpulung e anchetată de Parchetul European: „Știu cine a plătit minciuna şi cine a dat-o în presă”
Lidera Uniunii Salvați România (USR), Elena Lasconi, care este și candidata formațiunii în alegerile prezidențiale, a respins vineri seară afirmaţiile...
VIDEO Elena Lasconi, interviu cu Mihai Gâdea: A ciocnit o prună cu vedeta Antenei 3 și i-a prezentat cățelușa Hermesina. „România e super pregătită pentru un președinte femeie”
„Mi-aș dori să fiu președintele care unește și sunt sigură că pot să fac asta. Sunt sigură, uită-te la mine”,...
NU RATA! Poliția Argeș face angajări! Se caută ajutor de șef de post la Valea Iașului și alte 8 comune, secretare și ingrijitori
Începând cu data de 19 august a.c., s-a dat startul înscrierilor pentru concursurile în vederea ocupării unor posturi în Inspectoratului...
În Trend
- ACTUALacum 2 săptămâni
Prefectura Argeș a pierdut procesul cu Consiliul Județean – Prefectul Predescu: “Am adus o fărâmă de normalitate!”
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO, ACUM! Incendiu devastator la Zigoneni, lângă PETROM Curtea de Argeș
- NATIONALacum 7 zile
Doliu în presa din România: Un cunoscut jurnalist a murit. ‘Era personaj mare, mare și super deștept’
- ACTUALacum 3 zile
ANUNȚ DECES!
- ACTUALacum 2 săptămâni
Scandal monstru lângă Curtea de Argeș! Un șofer din Băiculești a atacat cu un cuțit pasagerul unei masini – ARESTAT PENTRU 30 ZILE
- ACTUALacum 2 săptămâni
Primele cinci microbuze electrice școlare, din primul lot de 25, vor ajunge în localitățile și școlile din Argeș
- ACTUALacum 7 zile
VIDEO, ACUM ! Accident groaznic la Tigveni
- ACTUALacum o săptămână
ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – Soț și soție la spital în stare gravă