Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Israelul promite marea răzbunare împotriva Iranului: SUA și Marea Britanie încearcă să pună frână

Publicat

in

Israelul a declarat că va exista un răspuns la barajul de drone și rachete lansat de Iran în weekend, în timp ce Marea Britanie și SUA îndeamnă Tel Avivul să nu riposteze, pe fondul temerilor privind izbucnirea unui conflict mai amplu în Orientul Mijlociu, potrivit Sky News, informează Mediafax.

Șeful armatei israeliene, generalul-locotenent Herzi Halevi, a declarat că Israelul încă își analizează pașii după ce Iranul a lansat un atac cu sute de drone, rachete balistice și rachete de croazieră.

Dar el a declarat că atacul iranian de sâmbătă „va fi întâmpinat cu un răspuns”.

Atacul – în urma căruia SUA, Marea Britanie, Franța și Iordania au ajutat Tel Aviv-ul să doboare rachetele și dronele lansate asupra Israelului – a stârnit îngrijorări semnificative cu privire la o escaladare a conflictului.

SUA și Marea Britanie trag frâna Israelului

Premierul Rishi Sunak a declarat că „toate părțile trebuie să dea dovadă de reținere” și a dezvăluit că va vorbi cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Ministrul de externe David Cameron declarase anterior pentru Sky News că Iranul și-a arătat natura „malignă”, dar că atacul său a fost „un eșec aproape total”. Cameron a declarat că Marea Britanie „speră că nu va exista un răspuns de retorsiune” și a îndemnat Israelul să dea dovadă de reținere.

„Acesta este un moment în care trebuie să gândim cu capul, dar și cu inima”, a spus fostul premier. „Să fim atât inteligenți, cât și duri”.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Revoltă contra ‘domnitorului’ George Simion în AUR: A început nebunia în teritoriu (Surse)

Publicat

in

AUR este un partid care stă pe un butoi cu pulbere, cu doar câteva zile înainte de alegeri. Nemulțumirile s-au acumulat în pre-campania electorală, dar în campania electorală oficială situația tinde să dea în clocot, iar ținta principală tinde să devină ”domnitorul” George Simion.

În pre-campania electorală, cei din AUR au dus o luptă contra cronometru pentru a avea candidați în toate localitățile, din toate județele. Acest lucru nu s-a reușit și, efectiv, AUR nu are candidați în toată țara.

Deși își făceau planuri că vor obține peste 20% la alegerile locale și europarlamentare, situația din teren se dovedește una mult mai complicată. AUR realizează ce înseamnă lipsa unui ”aparat de partid” și conștientizează forța reală a celor de la PSD și PNL, cei care au o rețea foarte vastă de candidați, de susținători și oameni cu foarte multă experiență în alegeri.

Revoltă împotriva ‘domnitorului’

Nemulțumirile celor din AUR încep să se îndrepte masiv către ”domnitorul” George Simion. Acesta este acuzat pentru faptul că a lucrat foarte mult la imaginea proprie, iar candidații AUR sunt lăsați să se descurce pe cont propriu.

Conform surselor noastre, în AUR există nemulțumiri majore pentru că George Simion i-a favoriza și promova doar pe oamenii care sunt cei mai apropiați de el. Simion este acuzat că pune relațiile personale înaintea interesului partidului.

De asemenea, în AUR există nemulțumiri majore și privind tema de campanie, care are ideea de a promova domnitorii români. În AUR au apărut și glume: ”Au crescut în sondaje Ștefan cel Mare și Vlad Țepeș, dar noi am scăzut”.

Afișele AUR cu domnitori:

content-image

Nici sondajele nu le sunt favorabile celor de la AUR. Cu doar câteva zile înainte de alegeri, în majoritatea sondajelor AUR se află între 14% și 17%, foarte departe de obiectivele partidului, care erau de peste 20% la alegerile europarlamentare.

O problemă mare pentru AUR este că partidul nu contează în alegerile din București și alte orașe mari ale României. Spre exemplu, în București, Mihai Enache și AUR au mari emoții să facă pragul electoral de 5%, iar liderii partidului știu că ”de la București se dă tonul”.

Citeste mai mult

NATIONAL

FOTO Premieră mondială: Primul satelit din lemn, construit în Japonia, va fi lansat în această toamnă

Publicat

in

Primul satelit din lume care este construit din lemn urmează să fie lansat la bordul unei rachete a companiei SpaceX în luna septembrie, au anunţat oamenii de ştiinţă japonezi care au realizat această premieră mondială, informează AFP, potrivit Agerpres.

Satelitul experimental, dezvoltat de cercetătorii de la Universitatea Kyoto şi de compania forestieră Sumitomo Forestry, are forma unui cub cu latura de 10 centimetri.

Creatorii lui se aşteaptă ca lemnul să ardă în totalitate atunci când dispozitivul va reintra în atmosferă, ceea ce va împiedica formarea de particule metalice când satelitul se va întoarce pe Pământ.

“Sateliţii care nu sunt fabricaţi din metal ar trebui să fie preferaţi”, a declarat Takao Doi, astronaut şi profesor-asociat la Universitatea Kyoto, într-o conferinţă de presă care a avut loc marţi.

Dezvoltatorii săi doresc să predea satelitul LignoSat, fabricat pe bază de lemn de magnolie, agenţiei spaţiale japoneze (JAXA) pe parcursul săptămânii viitoare.

Va fi trimis în spațiu la bordul unei rachete SpaceX

El va fi trimis în spaţiu la bordul unei rachete a companiei SpaceX de la Centrul Spaţial Kennedy în luna septembrie, destinaţia sa fiind Staţia Spaţială Internaţională (ISS), au precizat ei.

Satelitul va fi eliberat apoi de pe modul experimental japonez din cadrul ISS pentru a-i testa rezistenţa şi durabilitatea în spaţiu.

“Datele vor fi trimise de la satelit către cercetători, care vor putea să verifice dacă există semne de tensiune şi dacă el poate rezista la schimbări uriaşe de temperatură”, a declarat miercuri o purtătoare de cuvânt a companiei Sumitomo Forestry.

Marţi, o rachetă care transporta un alt satelit – o colaborare între Agenţia Spaţială Europeană (ESA) şi JAXA – a fost lansată din California într-o misiune de studiere a rolului pe care norii l-ar putea juca în combaterea schimbărilor climatice.

Satelitul EarthCARE se va afla pe orbită la aproape 400 km deasupra Pământului timp de trei ani.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend