Conecteaza-te cu noi

Educatie

Introducerea uniformei într-o școală din București, etapa cearta între părinți. „Cusăturile provoacă alergii”/ „Ăsta e totalitarism”/ „Bleu nu e unisex”

Publicat

in

Un banal mesaj pe grupul de WhatsApp al președinților de comitete de clasă de la noi din școală a reușit să tulbure vacanța de vară a tuturor și continuă să facă valuri și acum, după începerea școlii. Cum stăteam noi liniștiți și ne topeam de la caniculă, am primit un mesaj lung, prin care eram anunțați că din septembrie copiii vor avea uniformă. Ro-Alert a fost mic copil pe lângă efectele acestei vești.

Pentru a înțelege mai bine situația, e nevoie de un mic istoric. Școala noastră, care este o unitate de învățământ de stat din București, a avut uniformă încă de acum 10 ani. Copiii din școala primară aveau bluză albă și vestă cu carouri roz și negru, iar elevii de gimnaziu aveau o vestă depresivă, ce-i drept, o combinație de negru cu maro. Pentru că firma care le făcea nu era prea serioasă și pentru că erau realizate dintr-un material ce rivaliza la compoziție cu punguța de la Mega, la un moment dat s-a renunțat la ele. A venit pandemia și subiectul uniformelor a trecut pe locul 9329049.

Când ne-am întors la școală post pandemie, s-a decis, pentru a nu forța pe nimeni să cumpere niște haine anume, să vină toți copiii cu bluze albe și cu pantaloni/ fuste închise la culoare. Numai că modele sunt multe. Bluzele albe erau pentru unii tricouri polo decente, pentru alții topuri cu multă piele la vedere. Pentru că s-a acceptat ca tricoul să aibă un mic logo sau desen, fiecare a înțeles ce a vrut. 

Citește continuarea articolului pe site-ul nostru de parenting www.totuldespremame.ro

Loading

DIVERSE

Record mondial la doar 13 ani: Cine este Ianis Scutaru, elevul român supranumit „Geniul codului Morse”

Publicat

in

La 13 ani, Ianis Alexandru Scutaru din Piatra-Neamț tocmai a devenit o vedetă internațională, reușind să stabilească un nou record mondial în telegrafie viteză – sportul care constă în recepționarea și transmiterea rapidă a codului Morse.

La doar 13 ani, Ianis și-a câștigat locul în Guinness World Records după ce a reușit să recepționeze și să transcrie în timp real un cod Morse transmis în doar 110 milisecunde, obținând un scor incredibil de 395.191 de puncte, echivalentul unei viteze de 1.160 semne/minut. Performanța istorică a fost realizată în cadrul celui mai mare eveniment internațional dedicat radioamatorilor, HAM RADIO 2025 din Friedrichshafen, Germania, care a reunit peste 11.000 de participanți din 50 de țări.

Căpitan la 15 ani! Bogdan, puştiul genial din Cluj, lucrează împreună cu studenți de la renumitul MIT la un mini-satelit pentru monitorizarea radiațiilor cosmice

Ianis a început să exerseze telegrafia viteză la vârsta de opt ani, iar disciplina și perseverența lui sunt remarcabile pentru un adolescent. Antrenorii săi mărturisesc că pregătirea acestuia constă în antrenamente riguroase, desfășurate în mod constant.

Ianis Scutaru joacă baschet săptămânal, ascultă muzică și își petrece vacanțele la bunici

Performanțele lui Ianis nu au trecut neobservate pe scena internațională. În doar doi ani, el a obținut numeroase medalii de aur la competiții mondiale prestigioase.

Telegrafia viteză, sportul în care excelează Ianis, constă în transmiterea și recepționarea rapidă a codului Morse, un sistem de comunicare bazat pe semnale scurte și lungi („puncte și linii”) dezvoltat inițial în secolul XIX. Astăzi, această disciplină este practicată în cadrul comunităților de radioamatori, fiind considerată una dintre cele mai dificile probe ale radioamatorismului sportiv, deoarece solicită o concentrare extremă, memorie rapidă și abilități auditive speciale.

Dincolo de performanțele sportive, Ianis își păstrează echilibrul și se bucură din plin de copilărie. El joacă baschet săptămânal, ascultă muzică și își petrece vacanțele la bunici, într-o atmosferă liniștită și simplă, care îl ajută să rămână concentrat și motivat în competiții.

REZULTATE DEFINITIVAT 2025. Ce note s-au luat în anul în care se anunţă concedieri masive în învăţământ

Recent, Ianis Scutaru a fost inclus în campania națională „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, inițiată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, care promovează tinerii excepționali și le oferă sprijinul necesar pentru a-și pune talentul în slujba progresului țării.

La doar 13 ani, Ianis Alexandru Scutaru ne arată că excelența este accesibilă atunci când pasiunea se întâlnește cu disciplina, iar vârsta nu este o barieră pentru performanțele mondiale, ci doar o cifră care măsoară experiența acumulată.

 

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Admitere Liceu 2025. Calculează ce șanse ai să intri la liceul dorit

Publicat

in

Admitere Liceu 2025. Emoții mari pentru absolvenții claselor a VIII-a. Săptămâna viitoare vor afla la ce liceu vor studia în următorii patru ani. Repartizarea la liceu va fi realizată de un algoritm, în funcție de media de admitere și de opțiunile completate de fiecare elev în fișa de înscriere.

Este recomandat ca elevii să completeze cât mai multe opțiuni, în ordinea preferințelor, de la cele mai dorite licee și specializări. Foarte important e ca elevii și părinții să înțeleagă că mediile din anii anteriori sunt doar orientative, iar distribuția opțiunilor diferă de la un an la altul.

Citește și: Admitere liceu 2025. Cum trebuie să completezi fișa de înscriere pentru mai bune șanse la repartizarea computerizată

Platforma bacplus.ro și-a propus să ajute elevii să estimeze ce șanse au să intre la liceul și specializarea dorite. Tinerii găsesc aici un calculator pentru admitere care, în funcție de media de la Evaluarea Națională, poziția în ierarhia județeană în 2025 și o comparație cu poziția ultimului elev admis la liceul respectiv în anul anterior, calculează aceste șanse.

Citește și: REZULTATE ADMITERE MEDICINĂ 2025. Concurenţă acerbă la UMF Carol Davila, 50 de medii de 10, care a fost ultimul punctaj la buget. GRILE corecte

Pentru un elev cu media de admitere 8,95 care se gândește la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București, calculator estimează:

1% șanse de admitere la specializarea Matematică-Informatică
1% șanse de admitere la specializarea Științe ale Naturii
1% șanse de admitere la specializarea Științe Sociale
1% șanse de admitere la specializarea Fiolologie
Atenție! Așa cum subliniază și administratorii platformei, acest calculator prezintă doar o estimare și nu garantează admiterea la liceul dorit.

Potrivit calendarului de admitere la liceu 2025, repartizarea computerizată va fi pe 23 iulie.

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Admitere Politehnică 2025. Concurență mare la Facultatea de Automatică şi Calculatoare

Publicat

in

Admitere Politehnică 2025. Facultatea de Automatică şi Calculatoare ia faţa concurenţei cu un plus pe care tinerii îl caută încă din primul an de studiu – să pună mâna rapid pe un job.

Jumătate dintre locurile de la buget de anul acesta s-au ocupat deja în preadmiterea din aprilie, când aproape 1600 de elevi au încercat să-și asigure un loc înainte de bacalaureat, după modelul american, potrivit observatornews.ro.

Citește și: Admitere liceu 2025. Cum trebuie să completezi fișa de înscriere pentru mai bune șanse la repartizarea computerizată

„Este un avantaj pentru candidat pentru că ei pot să se pregătească în continuare, între aprilie și iulie, pentru cei mai buni care s-au pregătit din timp și care au investit mult efort pentru preadmitere, este o veste foarte bună să fie admi anticipat, pentru că după bacalaureat ei doar vin și completează dosarul de matriculare și după care sunt în vacanță”, spune Mihnea Moisescu, decan Facultatea de Automatică şi Calculatoare.

Citește și: Concedieri masive în învăţământ. Profesorii-suplinitori, primii sacrificaţi din septembrie

Tinerii sunt atrași de această specialitate din prisma ușurinței cu care își pot asigura un venit frumușel încă de la intrarea în câmpul muncii.

„Marea majoritate se angajează încă din primii ani de facultate, deși noi nu recomandăm să se angajeze în timpul facultății, dar undeva din anul 3, după practică, foarte mulți dintre studenții noștri sunt deja angajați, unii din ei își pregătește lucrarea de diplomă în companii”, spune Mihnea Moisescu, decan Facultatea de Automatică şi Calculatoare.

 

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Admitere liceu 2025. Cum trebuie să completezi fișa de înscriere pentru mai bune șanse la repartizarea computerizată

Publicat

in

Admitere liceu 2025. În perioada 14 – 21 iulie, elevii care au absolvit clasa a VIII-a și au susținut Evaluarea Națională 2025 vor completa opțiunile în fișele de admitere la liceu 2025, în prezența părintelui și a dirigintelui, potrivit calendarului oficial.

În „broşura de admitere, fiecare liceu are afişat numărul de clase, numărul de locuri şi codificarea. Tot aici găsim, din nou, ultima medie de de anul trecut. Nu luaţi de bună această medie, cum că dacă anul ăsta am 9.25 voi intra sigur la acest liceu, că anul trecut s-a intrat cu 9.20. Variaţiile pot fi de la neglijabile la unele destul de importante”, a explicat secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar în Ministerul Educației și Cercetării Sorin Ion.

Citește și: Rezultate finale Evaluare Națională 2025. Zi cu emoții pentru elevi, s-au afișat notele finale. Cum se calculează media de admitere la liceu

 

Actele necesare pentru înscrierea la liceu 2025

Depunerea dosarelor de înscriere la unitățile de învățământ liceal la care au fost admiși candidații se realizează în perioada prevăzută în Calendarul admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2025-2026, în perioada 24 – 29 iulie 2025.

Dosarul de înscriere conține:

a) cererea de înscriere;

b) cartea de identitate (dacă este cazul) și certificatul de naștere, în copie certificată „Conform cu originalul” de către angajatul unității de învățământ învestit cu astfel de competențe;

c) adeverință cu notele și media generală obținute la evaluarea națională din clasa a VIII-a;

d) fișa medicală.

Citește și: Efectele măsurilor de austeritate asupra anului școlar 2025 – 2026. Cum vor fi afectați profesorii și elevii

 

Admitere liceu 2025. Cum trebuie să completezi fișa de înscriere pentru mai bune șanse la repartizarea computerizată

Ministerul Educației a publicat Ghidul de Admitere la liceu 2025, unde se regăsesc informații despre procesul de admitere la liceu. Elevii absolvenți de clasa a VIII-a, care au susținut examenul de Evaluare Națională, urmează să completeze opțiunile în fișa de admitere liceu 2025.

14 – 21 iulie 2025: Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a. Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită! De asemenea, numărul redus de opțiuni completate poate conduce la nerepartizarea  computerizată a candidatului!

În fișă trebuie completate, pe lângă nume, prenume, CNP, și notele de la Evaluarea Națională, dar și media de admitere a examenului. Toate câmpurile obligatorii trebuie completate. După aceea, fișa conține lista unde fiecare elev trebuie să bifeze opțiunile și numerele lor.

1_Fisa_Admitere_2025_2026_liceu

23 iulie 2025: Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2025 – 2026

Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

REZULTATE DEFINITIVAT 2025. Ce note s-au luat în anul în care se anunţă concedieri masive în învăţământ

Publicat

in

REZULTATE DEFINITIVAT 2025. Primele note ale examenului de definitivat sunt aşteptate, marţi, ulterior putându-se depune contestaţii. Au fost prezenţi 8.862 de candidaţi dintre cei înscrişi. Rezultatele finale vor fi afişate în 21 iulie. În 2024, 72,58% dintre candidaţii care au susţinut proba au promovat, înaintea contestaţiilor.

Ministerul Educaţiei este aşteptat să publice, marţi, primele rezultate ale examenului de definitivare în învăţământ.

Dintre cei 9.510 candidaţi înscrişi la proba scrisă, care a avut loc în 8 iulie, au fost prezenţi 8.862. Şase candidaţi au fost eliminaţi, iar 648 nu s-au prezentat.

Rata de participare a fost de 93,2%. Examenul a fost susţinut la 99 de discipline.

REZULTATE ADMITERE MEDICINĂ 2025. Concurenţă acerbă la UMF Carol Davila, 50 de medii de 10, care a fost ultimul punctaj la buget. GRILE corecte

REZULTATE DEFINITIVAT 2025. Contestaţiile se depun la centrele de examen în zilele de 15 iulie (până la ora 20:00) şi 16 iulie (până la ora 12:00). Contestaţiile pot fi depuse şi online la adresele de e-mail comunicate de inspectoratele şcolare prin afişarea la sediul centrelor de examene în ziua susţinerii probei scrise.

Rezultatele finale se afişează la centrele de examen şi pe site-ul anterior menţionat în data de 21 iulie. Acestea vor fi validate prin ordin de ministru în perioada 24 iulie – 14 august 2025.

Media minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind obiectivul propriu-zis al examenului. Prin accesul la definitivarea în învăţământ, cadrele didactice trec de etapa de debutant şi pot intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.

Concedieri masive în învăţământ. Profesorii-suplinitori, primii sacrificaţi din septembrie

Examenul naţional pentru definitivare în învăţământ poate fi susţinut fără taxă de cel mult 3 ori.

Anul trecut, înaintea contestaţiilor, 72,58% dintre candidaţii care au susţinut proba scrisă a examenului de definitivat au promovat. Au fost obţinute 65 de note de 10, dar 344 de candidaţi au luat note sub cinci, în uşoară scădere faţă de anul anterior.

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

REZULTATE ADMITERE MEDICINĂ 2025. Concurenţă acerbă la UMF Carol Davila. GRILE corecte

Publicat

in

REZULTATE ADMITERE MEDICINĂ 2025. Pentru examenul de admitere în studii universitare de licență la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti s-au înscris anul acesta 3.877 de candidați, din care 2.480 de candidați la Facultatea de Medicină, 763 de candidați la Facultatea de Stomatologie, 96 de candidați la Facultatea de Farmacie și 538 de candidați la Facultatea de Moașe și Asistență Medicală.

În ceea ce priveşte repartizarea cifrei de şcolarizare pe facultăţi pentru admiterea în anul universitar 2025-2026, aceasta creionează pentru Facultatea de Medicină (360 de credite, durată 6 ani de studiu) un număr de 735 de locuri finanţate de la buget (din care 2 locuri alocate viitorilor angajați ai Serviciului Român de Informații și 23 absolvenților de licee situate în mediul rural) şi 250 locuri cu taxă. Pentru Facultatea de Stomatologie (360 de credite, durată 6 ani de studiu) regăsim un număr de 194 locuri finanţate de la buget (din care 14 locuri alocate absolvenților de licee situate în mediul rural) şi 80 locuri cu taxă, la Facultatea de Farmacie (300 de credite, 5 ani de studiu) sunt scoase la concurs 99 de locuri finanţate de la buget (din care 9 locuri alocate absolvenților de licee situate în mediul rural) şi 20 locuri cu taxă.

CORPUL B1
INTRAREA NR. 01 – Acces spre SĂLILE NR. 1, 3;
INTRAREA NR. 02 – Acces spre SĂLILE NR. 2, 4;

CORPUL B2
INTRAREA NR. 15 – Acces spre SĂLILE NR. 14, 16;
INTRAREA NR. 14 – Acces spre SĂLILE NR. 15, 17;
INTRAREA NR. 13 – Acces spre SĂLILE NR. 18, 19, 20, 21;
INTRAREA NR. 12 – Acces spre SĂLILE NR. 22, 23, 24, 25.

ADMITERE MEDICINĂ „UMF Carol Davila” 2025: La Facultatea de Moașe și Asistență Medicală, la specializarea Asistenţă Medicală Generală (240 de credite, 4 ani de studiu) sunt 106 locuri finanţate de la buget (din care 6 locuri alocate absolvenților de licee situate în mediul rural) şi 91 locuri cu taxă, la specializarea Moașe (240 de credite, 4 ani de studiu) – 12 locuri/buget, 17 locuri/taxă, la Balneofiziokinetoterapie și recuperare medicală (3 ani de studiu şi 180 de credite) – 33 locuri/buget și 65 locuri/taxă, la Tehnică Dentară (3 ani de studiu şi 180 de credite) – 33 locuri/buget și 65 locuri/taxă, iar la Radiologie și Imagistică Medicală – 42 de locuri/buget și 37 locuri/taxă.
ADMITERE MEDICINĂ 2025. Concurenţă ca în vremea comunismului la UMF Carol Davila, sute de înscrişi la scurt timp de la deschiderea platformei online
”Este îmbucurător faptul că se menține, ca și în anii precedenți, un interes crescut față de programele de studii universitare de licență oferite de Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, o garanție a formării de noi profesioniști în domeniul sănătate din țara noastră și în același timp o asigurare pentru viitor din perspectiva unor servicii medicale de înaltă calitate, prin formare universitară la cele mai ridicate standarde. Le urez mult succes tuturor candidaților înscriși la examenul de admitere în Universitatea noastră, examen care va selecta cu siguranță noi valori pentru medicina românească” a declarat Prof. Dr. Viorel Jinga, Rector al Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București.
De menţionat este faptul că, anul acesta, 49 de premianţi ai olimpiadelor naţionale şi internaţionale la discipline precum biologie, fizică sau chimie, au decis să-şi continue performanţa la UMF „Carol Davila”, admiterea acestora în Universitate fiind posibilă, conform normelor Ministerului Educaţiei şi Cercetării, fără susținerea concursului de admitere.

  Precizăm că pentru admiterea în Facultatea de Asistență Medicală Generală -extensia FMAM de la Ploiești au fost scoase la concurs 33 de locuri la buget și 16 locuri cu taxă,iar pentru  Balneofiziokinetoterapie și recuperare medicală – Ploiești -33 locuri la buget și 16 locuri/taxă. Examenul de admitere pentru Facultatea de Asistență Medicală Generală -extensia FMAM de la Ploiești va avea loc în data de 14 septembrie a.c.

ADMITERE MEDICINĂ „UMF Carol Davila” 2025. Amintim faptul că:
– în 2024, la UMF „Carol Davila”  au fost scoase la concurs  1.795 de locuri (1.260 –finanțate de la bugetul de stat, 535 – cu taxă) pentru ocuparea cărora s-au înscris 4.204 candidați
– în 2023 au fost scoase la concurs 1.625 de locuri (1.245 –finanțate de la bugetul de stat, 380 – cu taxă) pentru ocuparea cărora s-au înscris 3.844 de candidați, în creștere cu 347 , comparativ cu ediția din 2022
– în 2022 au fost scoase la concurs  1.623 de locuri scoase la concurs (1.245 –finanțate de la bugetul de stat, 378 – cu taxă) pentru ocuparea cărora s-au înscris 3.497 de candidați (2.405-Medicină, Medicină Dentară-552, Farmacie-115, FMAM-425)
– în 2021 au fost scoase la concurs  1.629 de locuri (1.236 –finanțate de la bugetul de stat, 393 – cu taxă) pentru ocuparea cărora s-au înscris 3.427 de candidaţi, cu 101 mai mulți față de ediția din 2020, (2.337-Medicină, 595-Medicină Dentară, Farmacie-122, FMAM-345).
– în 2020 au fost scoase la concurs  1.160 de locuri finanţate de la bugetul de stat și 292 locuri cu taxă pentru care au candidat 3.326 de absolvenți de liceu dintre care 2.246 la Medicină și 541 la Medicină Dentară, Facultatea de Farmacie – 134 , FMAM-405 );
Taxele de studii stabilite de către Senatul UMF “Carol Davila” pentru ciclul de studii universitare de licenţă pentru anul universitar 2025–2026 sunt următoarele: 19.000 lei /an de studiu pentru Facultățile de Medicină și Stomatologie, de 10.000 lei/an de studiu pentru Facultatea de Farmacie şi de 8.000 lei/an de studiu pentru FMAM. Taxa anuală de studiu va fi platită în 3 tranşe (prima tranşă – 50% din taxa anuală, a doua tranşă – 25% din taxa anuală şi a treia tranşă – 25% din taxa anuală). În ceea ce privește taxa de înscriere la examenul de admitere la studiile de licență în UMFCD, aceasta a fost ,anul acesta, 500 de lei.
Admitere MEDICINĂ 2025. Concurenţă mare la UMF Iaşi şi UMF Tg.Mureş
Înscrierea candidaților la concursul de admitere, sesiunea iulie 2025 care a prevăzut și depunerea documentelor obligatorii (scanate în format pdf) s-a efectuat și anul acesta, exclusiv on-line, pe platforma  dedicată  concursului  de  admitere,  care a putut fi accesată la  adresa web www.adm.umfcd.ro
Examenul de admitere la studiile universitare de licență din cadrul UMFCD în domeniile Medicină, Stomatologie și Farmacie, precum şi la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM) se va desfășura anul acesta în Complexul Expozițional Romexpo din București (pavilioanele B1 și B2), în data de 13 iulie, începând cu ora 9.

REZULTATE ADMITERE MEDICINĂ 2025 Mai puţini candidaţi înscrişi la admiterea de la UMF Iaşi decât anul trecut. Cea mai mare concurenţă este la Medicină Dentară, aproape 3,5 candidaţi pe un loc, în timp ce la Farmacie s-au ocupat doar o treime din locuri

REZULTATE ADMITERE MEDICINĂ 2025.

REZULTATE ADMITERE MEDICINĂ 2025.

Un număr de 1.709 candidaţi s-au înscris la admiterea de la UMF din Iaşi din acest an, pe 950 de locuri bugetate, numărul de candidaţi fiind mai mic decât cel din anul anterior. Cea mai mare concurenţă este la Medicină Dentară, aproape 3,5 candidaţi pe un loc, în timp ce la Farmacie s-au ocupat doar o treime din locuri.

Numărul cel mai mare de candidaţi se înregistrează la Medicină Generală, 942, pe 468 de locuri bugetate. Iniţial au fost alocate 470 de locuri, dar două dintre acestea au fost deja ocupate de olimpici naţionali, admişi direct, fără concurs. La Medicina Dentară s-au înscris 307 candidaţi pe 90 de locuri buget, aici fiind concurenţa cea mai ridicată din cadrul UMF Iaşi, de aproape 3,5 candidaţi pe un loc.

În schimb, la alte specializări interesul a fost mai scăzut. Doar 18 candidaţi s-au înscris la Farmacie, unde sunt 50 de locuri la buget, în timp ce la Asistenţă medicală generală militară s-a înscris un candidat pe 15 locuri bugetate.

Comparativ cu anul trecut, când se înregistraseră 1.738 de candidaţi, numărul celor înscrişi este mai mic.

Conducerea UMF Iaşi susţine că scăderea vine într-un context general îngrijorător, în condiţiile în care bacalaureatul din acest an a avut cel mai mic număr de candidaţi din ultimii 20 de ani, iar aproape un sfert dintre elevii care au început clasa a XII-a nu au mai ajuns să susţină examenul.

„Interesul pentru cariera medicală se menţine ridicat, chiar şi într-un context demografic nefavorabil. Calitatea candidaţilor rămâne un criteriu definitoriu pentru UMF Iaşi, iar noi suntem pregătiţi să oferim aceleaşi standarde ridicate de pregătire şi în acest an”, a declarat rectorul UMF Iaşi, Viorel Scripcariu.

Proba scrisă a examenului de admitere va avea loc duminică, 13 iulie, sub forma unui test grilă cu durata de trei ore. Fiecare candidat va primi un caiet cu întrebări şi o grilă de răspuns, iar completarea incorectă a grilei poate fi remediată o singură dată, fără prelungirea timpului de concurs.

”Sunt strict interzise dispozitivele electronice, materialele de studiu şi comunicarea cu alţi candidaţi. Universitatea aplică reguli clare şi în privinţa verificărilor: părul lung trebuie să lase urechile vizibile, protezele auditive trebuie scoase, iar candidaţii care poartă acoperământ religios vor fi verificaţi într-un spaţiu special amenajat”, au mai precizat reprezentanţii UMF Iaşi.

Mai puţini candidaţi înscrişi la admiterea de la UMF Iaşi decât anul trecut. Cea mai mare concurenţă este la Medicină Dentară, aproape 3,5 candidaţi pe un loc, în timp ce la Farmacie s-au ocupat doar o treime din locuri

Un număr de 1.709 candidaţi s-au înscris la admiterea de la UMF din Iaşi din acest an, pe 950 de locuri bugetate, numărul de candidaţi fiind mai mic decât cel din anul anterior. Cea mai mare concurenţă este la Medicină Dentară, aproape 3,5 candidaţi pe un loc, în timp ce la Farmacie s-au ocupat doar o treime din locuri.

Numărul cel mai mare de candidaţi se înregistrează la Medicină Generală, 942, pe 468 de locuri bugetate. Iniţial au fost alocate 470 de locuri, dar două dintre acestea au fost deja ocupate de olimpici naţionali, admişi direct, fără concurs. La Medicina Dentară s-au înscris 307 candidaţi pe 90 de locuri buget, aici fiind concurenţa cea mai ridicată din cadrul UMF Iaşi, de aproape 3,5 candidaţi pe un loc.

În schimb, la alte specializări interesul a fost mai scăzut. Doar 18 candidaţi s-au înscris la Farmacie, unde sunt 50 de locuri la buget, în timp ce la Asistenţă medicală generală militară s-a înscris un candidat pe 15 locuri bugetate.

Comparativ cu anul trecut, când se înregistraseră 1.738 de candidaţi, numărul celor înscrişi este mai mic.

Conducerea UMF Iaşi susţine că scăderea vine într-un context general îngrijorător, în condiţiile în care bacalaureatul din acest an a avut cel mai mic număr de candidaţi din ultimii 20 de ani, iar aproape un sfert dintre elevii care au început clasa a XII-a nu au mai ajuns să susţină examenul.

„Interesul pentru cariera medicală se menţine ridicat, chiar şi într-un context demografic nefavorabil. Calitatea candidaţilor rămâne un criteriu definitoriu pentru UMF Iaşi, iar noi suntem pregătiţi să oferim aceleaşi standarde ridicate de pregătire şi în acest an”, a declarat rectorul UMF Iaşi, Viorel Scripcariu.

Proba scrisă a examenului de admitere va avea loc duminică, 13 iulie, sub forma unui test grilă cu durata de trei ore. Fiecare candidat va primi un caiet cu întrebări şi o grilă de răspuns, iar completarea incorectă a grilei poate fi remediată o singură dată, fără prelungirea timpului de concurs.

”Sunt strict interzise dispozitivele electronice, materialele de studiu şi comunicarea cu alţi candidaţi. Universitatea aplică reguli clare şi în privinţa verificărilor: părul lung trebuie să lase urechile vizibile, protezele auditive trebuie scoase, iar candidaţii care poartă acoperământ religios vor fi verificaţi într-un spaţiu special amenajat”, au mai precizat reprezentanţii UMF Iaşi.

REZULTATE Admitere MEDICINĂ 2025. Concurenţă mare la UMF Tg.Mureş

Admitere MEDICINĂ 2025. Facultatea de Medicină, componenta principală a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” Târgu Mureș, este un reper în domeniul sănătății la nivel național. Astfel, oferta educațională a Facultății de Medicină cuprinde următoarele programe de studii de licență: Medicină, Medicină militară, Asistență medicală generală, Asistență medicală generală militară, Asistență medicală generală –  extensia Bistrița și Balneofiziokinetoterapie și recuperare .
ADMITERE MEDICINĂ 2025. Concurenţă ca în vremea comunismului la UMF Carol Davila, sute de înscrişi la scurt timp de la deschiderea platformei online
Înscrieri se fac online, fiind deschise 24/24h, în perioada 5-10 iulie 2025, și se fac pe adresa admitere.umfst.ro. La programele mari, de șase ani, examenul de admitere va avea loc în data de 13 iulie 2025, iar la programele mici, de trei și patru ani, admiterea se realizează pe bază de concurs de dosare.
Peste 2.200 de candidaţi din străinătate au concurat pe cele 720 de locuri disponibile pentru studenţii străini la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, concurenţa cea mai ridicată fiind la Medicină Dentară, limba franceză, cu peste nouă candidaţi pe un loc.

ADMITERE MEDICINĂ 2025. Peste 1200 de candidați s-au înscris la UMF Craiova pentru admiterea din 2025 – Radio România Oltenia-Craiova

Cele mai căutate specializări rămân Medicina, Medicina Dentară și Cosmetica Medicală

 

Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova a atras, și în acest an, un număr semnificativ de candidați la admitere. Un total de 1.250 de tineri s-au înscris pentru cele 480 de locuri bugetate disponibile în sesiunea din iulie 2025.

Cele mai solicitate programe de studiu rămân, potrivit reprezentanților instituției, Medicina, Medicina Dentară și Cosmetica Medicală. Concursul de admitere este programat pentru 13 iulie (pentru Medicina și Medicina Dentară), respectiv 16 iulie pentru celelalte specializări. Candidații vor susține probe scrise la biologie și chimie sau, în funcție de program, doar la biologie, în conformitate cu metodologia publicată pe site-ul universității.

Cu detalii rectorul Universitații de Medicină și Farmacie din Craiova, prof. univ. dr. Dan Gheonea:  Studenții UMF Craiova au acces la cămine moderne, burse, programe de voluntariat și mobilități Erasmus+, precum și la o rețea activă de societăți studențești implicate în proiecte științifice și evenimente organizate atât în campus, cât și în oraș. Atmosfera efervescentă din jurul admiterii confirmă atractivitatea universității în rândul viitorilor profesioniști din domeniul sănătății.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend