NATIONAL
INTERVIU Cum se vede valul 5 într-un spital din linia întâi: „Nu am avut până acum cazuri grave de infecție cu Omicron la pacienți vaccinați”
Publicat
acum 4 aniin
De
adminNiciun pacient vaccinat nu a ajuns până în acest moment cu formă gravă de infecție cu noua tulpină Omicron la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș” din Timișoara, mărturisește, într-un interviu acordat HotNews.ro, managerul unuia dintre spitalele numărul 1 din linia întâi în pandemie, medicul Cristian Oancea. Marea întrebare la care așteptăm răspunsul în următoarele săptămâni este însă ce se întâmplă cu persoanele nevaccinate care au comorbidități și cât de tare vor fi ele lovite de infectarea cu Omicron, afirmă prof. dr. Cristian Oancea, în interviul pentru HotNews.ro.
Prof. dr. Cristian Oancea este medic primar pneumoftiziolog, managerul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș” din Timișoara, spital aflat în prima linie COVID-19 încă de la debutul pandemiei și președintele Comisiei de Pneumologie din Ministerul Sănătății.

Dr. Cristian Oancea împreună cu echipa Spitalului Victor Babeș din Timișoara
Dacă vorbim despre valul 5 al pandemiei și noua variantă Omicron, există în acest moment două curente, dacă le putem spune așa: optimiștii, care spun că avem de-a face cu o tulpină mai contagioasă, dar care provoacă simptome mai ușoare și am putea fi aproape de finalul pandemiei, și pesimiștii, care se tem că vor urma noi și noi mutații și tulpini, despre care nimeni nu poate spune în acest moment cât de virulente vor fi. Dumneavoastră de care parte vă situați?
Eu sunt un optimist prin definiție, dar sunt acordat la lumea reală, pentru că tratez pacienți și stau toată ziua în spital. Despre valul 4 noi am avertizat din timp că urma să fie dureros pentru că ne-am dat seama, gândindu-ne la deschiderea școlilor și la copiii care nu sunt testați, că vom avea din start o creștere ascendentă de la copii la părinți și bunici. În plus, la acel moment, vaccinarea era deficitară. Nici acum nu stăm strălucit. În acest moment, câte persoane s-au imunizat natural, prin trecere prin boală în ultimele două valuri, este o mare necunoscută, având în vedere faptul că noi avem foarte multe persoane nedeclarate care au făcut boala – au stat acasă, au făcut boala, au avut simptome, dar nu au raportat acest lucru. Dacă facem un calcul statistic, avem peste 40% din populație vaccinată în acest moment, plus 1,8 milioane de persoane care au trecut oficial prin boală, plus încă de 3-4 ori mai multe persoane care, neoficial, au făcut boala, este cu semnul întrebării cât este de mare acest procent.
Ați avut până acum pacienți vaccinați cu forme grave de infecție cu Omicron?
Nu am avut până în acest moment cazuri grave la pacienți vaccinați. Din experiența noastră clinică de până acum, persoanele vaccinate dezvoltă fenomene ușoare, maxim moderate de patologie. Acest lucru este clar. Într-o zi cu 8.000 de infectați am avut 44 de internări. Este clar că, cel puțin pentru persoanele vaccinate, povara bolii nu este atât de mare și s-a transformat într-o viroză simplă.
Rămâne întrebarea, la care trebuie să răspundem în următoarele săptămâni – una-două săptămâni maxim – ce se întâmplă cu persoanele nevaccinate cu comorbidități? Cât de tare va lovi infectarea cu Omicron aceste persoane?
Noi, în județul Timiș, avem un indice bun de vaccinare, peste 50%. Dacă adunăm și persoanele care au trecut prin boală, ne așteptăm să avem pacienți, dar nu ne așteptăm la un flux atât de mare. Este greu de spus în acest moment care va fi dimensiunea epidemiologică și vă spun de ce: pentru că foarte mulți nu se testează. Ce am învățat însă din valul 4 este că trebuie să ne testăm copiii și trebuie să ne testăm tot timpul, în sens de monitorizare epidemiologică.
Vă dau un exemplu: acum câteva zile când rezidenții de boli infecțioase și se pneumologie au venit în spital. Din 37 de rezidenți, toți asimptomatici, am găsit 4 persoane pozitive. Toți erau sănătoși, fără simptome, i-am testat PCR, deși la pestul antigenic erau negativi toți, și am găsit 4 colegi care erau pozitivi, asimptomatici.
Pe de altă parte, am observat și la tulpina Delta și observăm și la Omicron că testele antigenice nu au relevanță de 100%. Spre exemplu, dacă ai simptome și testul antigenic este negativ, recomandarea este să îți faci un test PCR.
![]()
Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș” din Timișoara
În estimările oficiale ale autorităților (Ministerul Sănătății și Institutul Național de Sănătate Publică) vorbesc despre un val 5 în vârful căruia spitalele vor fi cel puțin la nivelul de suprasolicitare din octombrie 2021 – vârful valului 4. Vă așteptați să mai ajungem în acel punct?
Sper să nu ajungem cu formele severe ca în valul 4, să depășim capacitatea și să avem nevoie de ajutor extern. Eu nu cred că vom mai ajunge acolo și sunt mai optimist.
Plus că văd ce se întâmplă în triajul epidemiologic la noi în spital: deși incidența este în creștere, în acest moment nu avem o creștere constantă, ci numărul de cazuri care vin pentru evaluare este oscilant. Nu avem o creștere constantă de la zi la zi.
Nu am avut până în acest moment cazuri grave la pacienți vaccinați. Și în valurile anterioare, în ceea ce privește decesele, la noi la spital s-au înregistrat decese doar la pacienți nevaccinați, iar dintre cei vaccinați, doar la cei cu comorbidități, de exemplu am avut persoane vaccinate, dar cu neoplazii, care au decedat.
Ați avut cazuri de pacienți care au trecut prin boala COVID-19 în valurile precedente și s-au reinfectat acum și cu varianta Omicron?
În ceea ce privește persoanele care au trecut prin boală, din nefericire am avut în valurile anterioare reinfecții. Cele care nu erau vaccinate, la reinfecție au dezvoltat o formă mult mai severă, care a lăsat multe sechele, în special pulmonare, care s-au confruntat și se confruntă cu acest sindrom long COVID, și am avut persoane care din nefericire au decedat.
Cu varianta Omicron nu am avut încă reinfectări la persoane care au trecut prin boală în valurile anterioare, este încă la început la noi.
S-a vorbit mult despre faptul că simptomele infecției cu Omicron sunt diferite de cele provocate de celelalte tulpini și, mai ales, despre faptul că plămânii nu ar mai mi afectați.
Cu ce ne-am confruntat noi, în spitalul nostru: mialgii, artralgii, sindroame febrile, uneori cefalee, migrene. Simptome ca de viroză sau ca la o gripă mai ușoară. Acest lucru ne face să sperăm că nu vom avea atât de multe forme severe. Dar repet: ce am avut noi a fost la persoane vaccinate.

Managerul Cristian Oancea și primarul Timișoarei, Dominic Fritz
În toamna trecută, în valul 4 al pandemiei, ați cerut ca în curtea spitalului să fie prezentă în permanență o autospecială de pompieri.
A fost un moment de panică, de frică printre colegii noștri, mai ales în Terapie Intensivă, văzând ce se întâmplă în alte părți. Am văzut ce s-a întâmplat la Piatra Neamț, la Institutul Matei Balș, la Constanța, la Pitești. Spitalele de primă linie, de boli infecțioase, picau rând pe rând. Și, sincer să fiu, ne-a fost teamă. De aceea am apelat la ajutorul colegilor de la ISU și ne-au fost de un real ajutor, pentru că personalul nostru era foarte obosit și oricând putea să survină un scurtcircuit sau o defecțiune. La noi, secundele înseamnă vieți salvate.
Sunteți printre puținele spitale care au anunțat lucrări la instalația electrică după incidentele din alte spitale.
Cu ajutorul inginerilor și al colegilor de la Politehnică, am identificat punctele vulnerabile ale instalației electrice și am schimbat acele panouri de siguranță, am cumpărat inclusiv un generator nou, cu ajutorul Primăriei, iar acum pericolul s-a redus, dar nu putem niciodată să spunem că riscul este zero. Riscul există și depinde de supraîncărcarea sistemului. Am cumpărat cam 50 de stingătoare și încă mai cumpărăm, deoarece vrem ca pe fiecare salon să fie câte un stingător sau pe coridoare, dacă Doamne ferește se întâmplă ceva, să putem interveni imediat.
Avem spitale vechi. Pe aceste spitale vechi să aplici normativele Uniunii Europene, nu ai cum. Nu avem cum să dilatăm zidurile unității. Mi-aș dori un spital nou. Dar cu asta trebuie să lucrăm.
Am făcut aceste lucruri preventiv și pur și simplu de frică. Gândiți-vă că noi ne focalizam pe tratarea pacientului. A fost un moment de șoc pentru noi toți, când am spus: Stai puțin, trebuie să ne focalizăm și pe partea asta. Nu poți să stai cu frica în sân în ceea ce privește pacienții. Ne-am împărțit eforturile.
![]()

Poate vrei sa citesti

Vladimir Putin și trimisul lui Donald Trump, Steve Witkoff, au început o nouă serie de discuții pentru pace în Ucraina la Kremlin

Ciprian Ciucu continuă văicăreala: Avem undeva în jur de 5 milioane de lei în bugetul Primăriei Capitalei. Sunt mulţi români care au mai mulţi bani în conturi decât are primăria. Este absolut jenant

Planul de evacuare recomandat de DSU în cazul unui incendiu: „Știi cum să ieși din casă pe întuneric, în mai puțin de 2 minute?”

Sticlele de băut reutilizabile ne pot îmbolnăvi. Experții trag un semnal de alarmă: „Au mai multe bacterii decât toaleta noastră”

Unchiul băiatului de 13 ani care l-a ucis pe Mario Berinde, declarații înfiorătoare. Ce a aflat despre crima care a șocat o țară întreagă

Problemele cu care Dragoș Bucur și Dana Nălbaru se confruntă la țară: „Devine greu de suportat”
DIVERSE
Marte intră în Vărsător și aprinde SCÂNTEIA schimbării! Ce nu mai poate fi amânat din 23 ianuarie
Publicat
acum 5 orein
22 ianuarie 2026

Spui că vrei schimbare? Ei bine, momentul a sosit! Marte, planeta acțiunii și a curajului, intră în semnul Vărsătorului, încurajându-ne să contestăm ideile populare și să ne asumăm perspectivele unice. Se deschide o fereastră importantă pentru exprimare autentică. Drept urmare, ne putem orienta mai clar spre viitor și putem face pași concreți pentru a seta intențiile care ne vor ajuta să ne atingem visurile.
Pentru început, este necesar să ieșim din zona de confort și să facem un salt al credinței. Orice vizionar a pornit de aici. Drumul mai puțin bătut este pregătit pentru a fi parcurs. Marte în Vărsător ne cere să avem curajul de a fi diferiți.
A trecut mai bine de un an de când Marte s-a aflat ultima dată în semnul de Aer al Vărsătorului. Acum, revenind în acest semn între 23 ianuarie și 2 martie 2026, ne reafirmăm angajamentul față de cauze importante și dorința de a contribui activ la binele comunității. Marte în Vărsător ne oferă energia necesară pentru a ne afirma, dar cere o abordare inovatoare în modul în care ne susținem convingerile și ne definim nevoile și dorințele.
Acest tranzit marchează adesea perioade de revoltă, trezire și rebeliune, în care ne spunem punctul de vedere și ne asumăm poziții ferme. Acest lucru se poate manifesta în orice formă: de la redefinirea relațiilor, la stil vestimentar, grupuri sociale sau direcții de viață. Ne ridicăm viața la un nivel mai autentic, pentru a reflecta cine suntem cu adevărat.
Totuși, există și o capcană. Odată urcați pe „tribună”, poate deveni dificil să ascultăm alte perspective sau să nu ne impunem ideile. De aceea, este esențial să știm când să facem un pas înapoi. Schimbarea reală apare atunci când există dialog, nu doar confruntare. Acest lucru este cu atât mai important în jurul datei de 19 ianuarie, când Marte se află în conjuncție cu Pluto în Vărsător, intensificând tensiunile și luptele de putere.
Spiritul de justiție socială este puternic activat. Suntem încurajați să ne implicăm atât în problemele mari ale societății, cât și în cele locale. Politica, voluntariatul, acțiunile caritabile și implicarea civică devin extrem de relevante. Energia Lunii Pline din Leu, din 1 februarie, amplifică dorința de a contribui la binele comun.
În plan personal, suntem atrași de oameni care ne inspiră, ne provoacă și ne ajută să gândim diferit. Relațiile care susțin autenticitatea devin esențiale. Pe 27 februarie, cuadratura dintre Marte și Uranus ne împinge să ne eliberăm definitiv de tot ce nu ne mai reprezintă. Marte în Vărsător ne cere să fim îndrăzneți, să nu mai așteptăm și să devenim arhitecții propriei transformări.
Mai multe, pe sfatulparintilor.ro
![]()
DIVERSE
Vladimir Putin și trimisul lui Donald Trump, Steve Witkoff, au început o nouă serie de discuții pentru pace în Ucraina la Kremlin
Publicat
acum 5 orein
22 ianuarie 2026

O întâlnire între trimisul special al SUA, Steve Witkoff, și președintele Vladimir Putin a început la Moscova, a anunțat Kremlinul joi seară, 22 ianuarie, în timp ce SUA promovează un plan de încheiere a războiului din Ucraina.
Vladimir Putin s-a întâlnit cu Steve Witkoff la Moscova
„O întâlnire între președintele rus Vladimir Putin și trimisul special al SUA, Steven Witkoff, a început la Kremlin”, a anunțat Kremlinul pe contul său de Telegram.
Agențiile de știri de stat ruse au relatat că ginerele președintelui Donald Trump, Jared Kushner, a fost, de asemenea, prezent la întâlnire, precum și negociatorul rus Kirill Dmitriev și consilierul Kremlinului, Iuri Ușakov.
Citește și : Breaking News Macron anunță interceptarea unui petrolier rusesc în Mediterană: „pavilion fals”
Întâlnirea cu miză mare are loc la doar câteva ore după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că un proiect de acord este „aproape, aproape gata” și că el și omologul său american, Donald Trump, au convenit asupra chestiunii garanțiilor de securitate de după război.
„Coloana formată din Steve Witkoff și Jared Kushner a ajuns la Kremlin”, a relatat postul de televiziune de stat rus Vesti pe Telegram. Televiziunea de stat rusă a publicat anterior un videoclip care pretindea că arată avionul delegației americane aterizând pe aeroportul Vnukovo din Moscova.
Eforturile diplomatice de a pune capăt celui mai sângeros conflict din Europa de la al Doilea Război Mondial încoace au accelerat în ultimele luni, deși atât Moscova, cât și Kievul rămân în dezacord cu privire la problema cheie a teritoriului într-o soluționare postbelică.
Între timp, Donald Trump a inaugurat Consiliul pentru Pace la Davos
Președintele american Donald Trump a fost înconjurat de mai mulți lideri mondiali în timp ce a declarat că războiul din Gaza „se apropie cu adevărat de sfârșit” la ceremonia de semnare a „Consiliului de Pace”.
Însă multe țări nu sunt reprezentate, iar Trump a criticat în mod special Spania de la podium cu privire la cheltuielile sale pentru apărare, spunând: „Vor o ofertă gratuită”.
Emiratele Arabe Unite, Ungaria și Pakistanul au fost reprezentate la ceremonia de la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveția, joi. Consiliul este menit să supravegheze reconstrucția Gazei.
Aceștia sunt membrii consiliului și participanții la evenimentul de semnare.
- Isa bin Salman bin Hamad Al Khalifa, ministrul curții prim-ministrului, Bahrain
- Nasser Bourita, ministrul afacerilor externe, Maroc
- Javier Milei, președinte, Argentina
- Nikol Pashinyan, prim-ministru, Armenia
- Ilham Aliyev, președinte, Azerbaidjan
- Rosen Zhelyazkov, prim-ministru, Bulgaria
- Viktor Orban, prim-ministru, Ungaria
- Prabowo Subianto, președinte, Indonezia
- Ayman Al Safadi, ministrul afacerilor externe, Iordania
- Kassym-Jomart Tokayev, președinte, Kazahstan
- Vjosa Osmani-Sadriu, președinte, Kosovo
- Mian Muhammad Shehbaz Sharif, prim-ministru, Pakistan
- Santiago Peña, președinte, Paraguay
- Mohammed Bin Abdulrahman Al Thani, președinte, Qatar
- Faisal bin Farhan Al Saud, ministrul afacerilor externe, Arabia Saudită
- Hakan Fidan, ministrul afacerilor externe, Turcia
- Khaldoon Khalifa Al Mubarak, trimis special în SUA pentru Emiratele Arabe Unite
- Shavkat Mirziyoyev, președintele Uzbekistanului
- Gombojavyn Zandanshatar, prim-ministrul Mongoliei
O listă lungă de țări, inclusiv Canada, Franța, Germania, Italia și alte națiuni europene, au lipsit de la semnare, iar unele au respins în mod specific invitația.
Ministrul de externe al Marii Britanii, Yvette Cooper, a declarat joi pentru BBC că „nu va fi printre semnatari astăzi”, invocând îngrijorări cu privire la invitația președintelui rus Vladimir Putin de a se alătura.
Spania nu a trimis un reprezentant la semnare, o invitație pentru prim-ministrul Pedro Sanchez de a se alătura fiind „în curs de examinare”, potrivit presei spaniole.
Putin a primit luni o invitație de a se alătura grupului de pace al lui Trump și „studiază toate detaliile acestei propuneri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, dar niciun reprezentant nu a fost prezent la evenimentul de semnare de joi.
Într-un interviu acordat CNBC miercuri, trimisul special al SUA, Steve Witkoff, a declarat că administrația SUA se va întâlni cu Putin pentru a se alătura Consiliului pentru Pace.
„Trebuie să mergem să ne întâlnim cu el joi. Dar rușii sunt cei care cer această întâlnire”, a spus Witkoff.
Se pare că Franța a refuzat invitația de a se alătura consiliului, la fel ca și Germania, conform unui raport Spiegel care citează un document al Ministerului de Externe. „Avem nevoie de mai mult timp”, a declarat miercuri prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, pentru postul de televiziune de stat RAI.
„Trebuie să muncim. Cu toate acestea, poziția mea rămâne cu siguranță una de deschidere”, a spus ea, potrivit unui raport Reuters.
![]()
DIVERSE
Kaufland deschide primul drive-thru, ca la fast-food, în Germania. Ce pot cumpăra clienții
Publicat
acum 5 orein
22 ianuarie 2026

Pentru a răspunde noilor tendințe, Kaufland testează o soluție digitală inovatoare într-un magazin din Rottweil, Germania. Începând cu perioada Crăciunului 2025, clienții pot utiliza un terminal digital amplasat la intrarea în magazin pentru a comanda produse proaspete precum carne, mezeluri, brânzeturi sau pește.
Terminalul, asemănător cu cele folosite în restaurantele de tip fast-food, permite selecția produselor dorite și indicarea cantităților direct pe un ecran tactil.
„Terminalul face procesul de comandă nu doar mai rapid decât o consiliere personală, ci și mai pragmatic și mai spontan decât clasicul formular de precomandă”, a explicat Peter Spitzer, unul dintre dezvoltatorii proiectului, într-o postare pe LinkedIn a companiei Kaufland.
Clienții pot specifica timpul estimativ necesar pentru finalizarea cumpărăturilor, iar angajații pregătes comenzile în cel puțin 12 minute.
Produsele sunt depozitate ulterior într-o vitrină frigorifică separată, unde pot fi păstrate pentru un timp mai îndelungat, în funcție de nevoile clienților.
Mai mult, un ecran amplasat în zona raionului indică stadiul fiecărei comenzi, fie că aceasta este gata de ridicat sau încă în curs de pregătire.
Obiectivul acestei inițiative, arată Kaufland, este acela de a economisi timp prețios pentru clienții săi și să reducă stresul asociat cumpărăturilor.
O purtătoare de cuvânt a lanțului de retail a declarat că feedback-ul clienților a fost „foarte bine primit” până acum. Kaufland intenționează să extindă testarea terminalelor și în alte orașe, în lunile următoare.
Citește și: Vouchere de vacanţă 2026. Veste proastă pentru bugetari, nu se decontează serviciile turistice neprestate pentru anul 2025
![]()
DIVERSE
Nominalizările la Premiile Oscar 2026. Filmul de groază „Sinners” stabilește un nou record
Publicat
acum 6 orein
22 ianuarie 2026

Premiile Oscar 2026. La capitolul favoriți pentru cel mai bun film este „One Battle After Another”, în care Leonardo DiCaprio joacă un rebel fugar. Filmul horror cu vampiri „Sinners” este, de asemenea, considerat un candidat puternic, chiar dacă la Globurile de Aur a triumfat doar la categoriile pentru cea mai bună coloană sonoră și pentru realizări cinematografice și la box office.
„Sinners” își păstrează șansele la Oscaruri întrucât pentru acestea votează Hollywood, în timp ce la Globurile de Aur votează un juriu format din jurnaliști internaționali, mai puțin înclinat să premieze o producție cu o temă atât de americano-centrică, anunță BBC.
Nominalizările la Premiile Oscar 2026
Cea pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar
- Elle Fanning, „Sentimental Value”;
- Inga Ibsdotter Lilleaas, „Sentimental Value”;
- Amy Madigan, „Weapons”;
- Wunmi Mosaku, „Sinners”;
- Teyana Taylor, „One Battle After Another”.
Au fost anunțate și nominalizările pentru Oscarul pentru cel mai bun actor într-un rol secundar:
- Benicio Del Toro, “One Battle After Another”;
- Jacob Elordi, „Frankenstein”;
- Delroy Lindo, „Sinners”;
- Sean Penn, „One Battle After Another”;
- Stellan Skarsgård, „Sentimental Value”.
Cel mai bun scenariu original:
- „Blue Moon”;
- „It Was Just an Accident”;
- „Marty Supreme”;
- „Sentimental Value”;
- „Sinners”.
Cel mai bun actor într-un rol principal în 2026:
- Timothée Chalamet, „Marty Supreme”;
- Leonardo DiCaprio, „One Battle After Another”;
- Ethan Hawke, „Blue Moon”;Michael B. Jordan, „Sinners”;
- Wagner Moura, „The Secret Agent”.
Cea mai bună actriță într-un rol principal:
- Jessie Buckley, „Hamnet”;
- Rose Byrne, „If I Had Legs I’d Kick You”;
- Kate Hudson, „Song Sung Blue”;
- Renate Reinsve, „Sentimental Value”;
- Emma Stone, „Bugonia”.
![]()
DIVERSE
Judecătorul Alin Ene, membru CSM, a dezvăluit cât plătește un român pentru fiecare dosar soluționat: „Nu Justiția este problema, ci campania bine organizată de a o face să pară un moft scump”
Publicat
acum 6 orein
22 ianuarie 2026

Alin Ene, judecător membru CSM, susține că, raportat la numărul mare de cauze pe care le au, salariile magistraților nu sunt deloc mari. Problema sistemului este, însă, personalul mult prea redus raportat la numărul de dosare.
Judecătorul Alin Ene, membru CSM, dezvăluie cât plătește un român pentru fiecare dosar soluționat
Juristul a prezentat pe scurt situația din sistem, arătând cât plătește fiecare român pentru soluționarea unui dosar,
„Au curs multe rânduri despre ‘salariile uriașe’ și sporurile enorme din Justiție. Iată cifrele din fluturașul de salariu al unui judecător definitiv de la o judecătorie din România:
Venit net lunar (cu toate sporurile ‘nenumărate’ incluse): 11.263 de lei. (salariile sunt cuprinse între ~7.000 lei la început de carieră și ~16.000 lei după 20 de ani).
Venit net anual: 135.156 lei
Văzând tendința de evaluare a muncii judecătorului ca la fabrică, în funcție de ‘câte piese a produs, să aplicăm exact logica asta simplistă la datele din 2024 (pentru 2025 statisticile nu sunt încă finalizate):
1.918.083 de dosare soluționate de 1.796 de judecători de la judecătorii.
(Au gestionat în total peste 2,7 milioane de dosare, dar rămânem în registrul superficial preferat de promotorii campaniilor anti-justiție și ne raportăm doar la cele soluționate).
Rezultat:
≈ 1.068 dosare soluționate/judecător/an.
Raportul salariu/dosar/an:
135.156 lei ÷ 1.068 dosare =
126 LEI PENTRU FIECARE DOSAR SOLUȚIONAT!
Da, exact: 126 de lei este prețul pe care îl plătește statul pentru ca un judecător să îți analizeze probele, să îți audieze martorii, să îți asculte argumentele, să aplice legea și să își asume o decizie care îți poate schimba viața”, a declarat judecătorul.
El a argumentat că acest cost nu este deloc mare, fiind de părere că povestea salariilor uriașe nu este deloc adevărată.
„Un cost cu adevărat ‘nesimțit’, nu-i așa? O valorizare pe măsura importanței pe care fiecare justițiabil o acordă propriei lui cauze, cu siguranță.
Și acum, plecând de la ideea exprimată în spațiul public conform căreia ‘noi vă plătim salariile’, să acceptăm, de dragul argumentului, că cetățenii României au plătit unui judecător, din taxe și impozite, în anul 2024 câte 126 de lei pentru fiecare dosar soluționat.
Oare cât au plătit aceiași cetățeni în 2024 pentru următoarele:
– o masă pentru două persoane la un fast-food?
– o jumătate de plin de rezervor la o mașină mică?
– o oră de manoperă la un service auto?
Cam aceasta este valoarea la care prețuim, în practică, o hotărâre judecătorească, cu toate implicațiile ei: timp, responsabilitate, consecințe pentru oameni, pentru firme, pentru patrimoniu, pentru libertăți.
Și acum vine partea pe care fiecare dintre noi ar trebui să o întrebe, înainte de a acuză salariile nesimțite ale magistraților și a utiliza metafore pentru sublinierea magnitudinii acestora:
Știm deja: judecătorul care ți l-a soluționat a primit, în medie, 126 de lei pentru munca depusă.
Dar tu și partea adversă cât ați plătit într-un singur dosar pentru proceduri prealabile, taxă de timbru, avocat, expert, notar, executor judecătoresc, deplasări la instanță, obținere de documente de la autorități?”, a menționat Ene.
Povestea „salariilor uriașe este falsă”, a mai avertizat magistratul.
„Nu Justiția este problema”
„Adună-le pe toate și scrie în comentarii suma rezultată!
Când afli că statul plătește 126 de lei pentru ca un judecător să îți rezolve dosarul, îți dai seama CÂT DE FALSĂ ESTE POVESTEA DESPRE ‘salariile uriașe’.
Nu Justiția este problema, ci campania bine organizată de a o face să pară un moft scump, deși costă cât o ieșire banală în oraș.
Așa că întrebarea reală este alta:
CINE CÂȘTIGĂ atunci când tu crezi că munca unui judecător este o cheltuială inutilă, iar nu o garanție a libertății tale?
Dacă acesta e ‘prețul’ pe dosar, nu magistrații sunt supraevaluați. CETĂȚEANUL ESTE SUBESTIMAT!
Și asta probabil că nu e o întâmplare.
DISCLAIMER:
Această postare nu este despre pensii, nu contestă nivelul veniturilor din magistratură și nu îl compară cu alte venituri.
Scopul ei este să arate la cât este evaluat, în realitate, actul de justiție în România, dincolo de cifrele convenabile și manipulatoare prezentate în spațiul public.
Sigur că evaluarea ar fi alta dacă volumul de muncă ar fi unul uman, rezonabil, comparabil cu media europeană. Dar despre asta vom vorbi odată cu normarea activității”, a încheiat Ene prelegerea, pe Facebook.
![]()
DIVERSE
Italienii iubesc româncele! La două din zece căsătorii mixte din Italia, mireasa este româncă. Italiencele se feresc de conaționalii lor
Publicat
acum 6 orein
22 ianuarie 2026

Circa 6.000 de românce s-au căsătorit cu italieni pe parcursul unui singur an, însemnând 20% din totalul căsătoriilor mixte din Italia. Româncele sunt urmate la mare distanță de ucrainence, sub 10%, brazilience, respectiv rusoaice, cu 6% și 5%.
Clasamentul arată complet diferit când vine vorba de soții italience și bărbați de o altă naționalitate. Italiencele prederă bărbații din Maroc, din Tunisia, din Albania și abia pe locul 4-lea vin românii, cu 6,4%.
Căsătoriile mixte din Italia reprezintă cam 17% din totalul căsătoriilor încheiate. E o tendință în scădere, dar, potrivit aceluiași raport, faptul că sunt în creștere căsătoriile între cetățeni italieni și stranieri din generația a 2-a, adică oameni care s-au născut aici din părinți străini, au crescut aici și, iată, aleg să își întemeieze o familie în Italia.
Citește și: Atenție, români! S-au schimbat regulile la bancomate. Ce trebuie să știi când retragi numerar în Italia
![]()

Marte intră în Vărsător și aprinde SCÂNTEIA schimbării! Ce nu mai poate fi amânat din 23 ianuarie

Vladimir Putin și trimisul lui Donald Trump, Steve Witkoff, au început o nouă serie de discuții pentru pace în Ucraina la Kremlin

Kaufland deschide primul drive-thru, ca la fast-food, în Germania. Ce pot cumpăra clienții
Avertisment pentru turiștii care merg la munte. ANPC te ajută să previi accidentele pe pârtie

Nominalizările la Premiile Oscar 2026. Filmul de groază „Sinners” stabilește un nou record

Notarul Aurel Granciu va fi înmormântat duminică – VEZI DETALII

A murit notarul Aurel Granciu din Curtea de Argeș

ALERTĂ MAXIMĂ LA CURTEA DE ARGEȘ: Trei blocuri sub asediul gerului, zeci de familii în frig de două săptămâni! Prefecta Făcăleață și șefa DAS se implică!

BĂTAIE DE JOC la Curtea de Argeș: După ore de umilință la cozi și în fața monitoarelor, Primăria anulează toate rezervarile de parcare facute azi

Horoscop 21 ianuarie 2026. Respiră adânc, ai încredere în univers și începe din nou. Posibilitățile sunt nesfârşite.

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

VIDEO INCREDIBIL | Teroare pe ruta Ștefănești-Pitești: Copii AGRESAȚI sălbatic în autobuz în plină zi!
Scene de o violență revoltătoare au avut loc în plină zi într-un mijloc de transport în comun care leagă Ștefăneștiul...

CUTREMUR LA SPITALUL JUDEȚEAN ARGEȘ! Dr. Andrei Găitan „operează” sistemul politic din spital: Funcții pe bază de carnet de partid, nu de competență!
O postare publică a medicului Andrei Găitan a căzut ca o bombă peste liniștea (aparentă) de la etajele superioare ale...

DECOLARE CU TIGAIA PE DN 73!?! Tânăr de 23 de ani, cu 152 km/h prin Stâlpeni – RECORD DE INCONȘTIENȚĂ
În timp ce drumurile naționale din județ devin tot mai periculoase, unii tineri par să confunde asfaltul de pe DN...

TEROARE ȘI RĂZBUNARE BOLNAVĂ! Iubăreț arestat la Pitești după ce și-a tâlhărit fosta iubită și i-a distribuit poze intime – Filmul unei nopți de coșmar
Un individ de 34 de ani din Borșa, județul Maramureș, a fost trimis astăzi în spatele gratiilor pentru 30 de...
Curtea de Argeș

„MATEMATICA” POLIȚIEI LOCALE vs. REALITATEA DIN CARTIERE: Aproape 100 de „rable” blochează Curtea de Argeș, dar autoritățile văd doar 19!
Într-un oraș unde găsirea unui loc de parcare a devenit o probă de supraviețuire, cifrele oficiale par desprinse dintr-o altă...

MESAJ CĂTRE ARHIEPISCOPIA ARGEȘULUI: A te spăla pe mâini ca Pillat din Pont este de „curtea școlii”. Gestul e hidos, e jignitor
În cursul acestei zile, după materialele publicate despre situația de la Biserica Domnească, printre alte zeci de mesaje, am primit...

EXCLUSIV | Masacrarea istoriei la Biserica Domnească din Curtea de Argeș: Kitsch pe bani europeni și „restaurări” ca la vila lui Vali Vijelie – MINISTERUL CULTURII ANUNȚĂ CONTROL
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului recidivează în distrugerea patrimoniului. După celebrul scandal al „termopanelor de la Mănăstire”, caz relatat in premieră...

AQUATERM reduce prețul apei cu 30% – Argeșenii s-au impus!
S.C. AQUATERM AG 98 S.A. informează utilizatorii din municipiul Curtea de Argeș, comunele Băiculești și beneficiarii de apă la limita...

Curtea de Argeș 2026: Ghidul prețurilor la prânz. Unde mănânci cel mai bine și cât costă „Meniul Zilei” în orașul regal
În ciuda crizei, ianuarie 2026 aduce o ofertă culinară diversificată în Curtea de Argeș. De la prânzul rapid de tip...
Mioveni

GER NĂPRASNIC ÎN ARGEȘ: Ședință de urgență la Prefectură. Primele școli care trec în online din cauza frigului
Argeșul se confruntă cu un val de frig extrem, fapt ce a dus la mobilizarea imediată a autorităților județene. Prefecta...

„REGATUL” SUB GHEAȚĂ: Prima ninsoare a scos la iveală neputința martalogilor! Drumurile județene, transformate în patinoare pe banii argeșenilor
A fost nevoie de doar câteva ore de ninsoare și temperaturi de -8 grade pentru ca marea „pregătire” a Consiliului...

Cât costă să-ţi angajezi deţinuţi ca ajutoare în gospodărie. Angajaţii pot face curăţenie, sparge lemne sau executa construcţii simple, cum ar fi un foişor
Potrivit reprezentanților Penitenciarului Mioveni, oferta de servicii a fost adaptată pentru a răspunde mai bine cererii din comunitate, fiind vizate...

Când facem cumpărături de Crăciun și Revelion? Orarul marilor lanțuri de magazine pentru 2025-2026
Marile lanțuri de retail din România și-au definitivat programul de funcționare pentru perioada sărbătorilor de iarnă. Dacă plănuiți vizite la...
Câmpulung

Prefectura Argeș: Proba practică pentru permisul auto, suspendată la Câmpulung din cauza vremii nefavorabile
Instituția Prefectului județului Argeș a anunțat astăzi o serie de măsuri urgente în contextul avertizărilor meteorologice de precipitații intense care...

Câmpulung introduce taxa de promovare turistică din 2026: Turiștii vor contribui cu 1% pentru dezvoltarea orașului
Începând cu acest an, municipiul Câmpulung se aliniază marilor orașe turistice din România prin introducerea unei taxe speciale de promovare....

TRAGEDIE ÎN ZIUA DE CRĂCIUN: Un tânăr de 16 ani a murit în accident pe DN 73, în Argeș
O zi care ar fi trebuit să fie dedicată liniștii și familiei s-a transformat într-o scenă de coșmar pe DN...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniDomolită de presă, Primăria Curtea de Argeș recunoaște greșeala și renunță la „toaleta de lux” de 41.000 de euro
ACTUALacum o săptămânăPrefecta Făcăleață DEMISĂ!?! Bolojan, presat de liberali să curețe Prefectura Argeș
ACTUALacum o săptămânăDecizie grea la Valea Danului: Taxele și impozitele locale pentru 2026 au fost majorate în prezența prefectei – VEZI NOILE TAXE
ACTUALacum o săptămânăAccident rutier grav în Curtea de Argeș: Trei persoane asistate medical pe strada Cuza Vodă
ACTUALacum 7 zileNotarul Aurel Granciu va fi înmormântat duminică – VEZI DETALII
ACTUALacum 2 săptămâniComoara ascunsă din Argeș: Comuna Tigveni, un punct strategic pe harta mondială a „pământurilor rare”
ACTUALacum o săptămânăProbleme la Corbi! Curtea de Conturi a dat de pământ cu Primăria: Salarii stabilite „după ureche” de primar și peste 100.000 de lei pierduți din neglijență!
ACTUALacum 7 zileA murit notarul Aurel Granciu din Curtea de Argeș















