Conecteaza-te cu noi

Pitesti

Ziua Jandarmeriei sărbătorită cu fast la Piteşti GALERIE FOTO

Publicat

in

Vineri, 3 aprilie 2015, Președintele Consiliului Județean Argeș, Florin Tecău, a participat la ceremonia de aniversare a 165 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, prilej cu care conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean ”Basarab I” Argeș a fost felicitată pentru întreaga activitatea depusă, zi de zi, în slujba cetățenilor din județ, președintele Consiliului Județean Argeș oferind o plachetă aniversară și o diploma de excelență.

Cu această ocazie, Jandarmeria Argeș a organizat în Piața “V. Milea” o serie de manifestări specifice, precum prezentarea dotării şi a misiunilor instituţiei, a activităţi de prevenire a faptelor antisociale sau identificarea tinerilor care doresc să opteze pentru o carieră militară, dar și exerciții demonstrative prezentate de luptătorii Detaşamentului Mobil de Intervenţie.  

Publicitate

02 011 012 01La nivelul Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeș, prin ordinul Viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministru al Afacerilor Interne, au fost avansaţi înainte de termen cinci ofiţeri, iar prin ordinul Inspectorului General al Jandarmeriei Române, au fost avansaţi înainte de termen patru subofiţeri.

Misiunile principale ale Jandarmeriei Române sunt asigurarea și restabilirea ordinii publice, transportul și paza valorilor, bunurilor și materialelor periculoase, intervenția în zonele afectate de calamități naturale, dar și paza și apărarea obiectivelor de importanță deosebită și a demnitarilor români sau străini, aflați în țara noastră

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Șeful Serviciului Permise Argeș, comisarul Emil Angheloiu, S-A PENSIONAT !

Publicat

in

De

În ultimele zile, Instituția Prefectului Argeș, s-a despărțit de încă 2 colegi, cărora le-a sosit sorocul bine-meritat al pensionării. Este vorba de comisarul șef Angheloiu Emil, șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor, în perioada decembrie 2009-iulie 2020, gestionând cu succes o activitate complexă, plină de provocări profesionale.

Tot zilele acestea. si Elena Sărățeanu, auditorul intern al Instituției Prefectului din luna mai 2007, pana în luna iulie 2020, a iesit la pensie. Și-a desfășurat activitatea cu profesionalism și demnitate, fiind un sprijin real managerilor acestei instituții, apreciată de colaboratorii domniei sale.

Publicitate

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

ALERTĂ ! RECORD DE INFECTĂRI ÎN ARGEȘ: 93 de cazuri NOI de coronavirus, 637 în România

Publicat

in

De

Nu se mai opreste ? Potrivit informatiilor oferite GCS, in Argeș se consemneaza un nou record de infectări. Astfel, in ultimele 24 ore, in Argeș au fost raportate 93 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), numarul total fiind la această ora de 1483. La nivel national, până astăzi, 14 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 33.585 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 23.798 au fost externate, dintre care 21.803 de pacienți vindecați și 1.995 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.  

Totodată, până în prezent, 658 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.

Publicitate

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate
1.Alba499
2.Arad726
3.Argeș1.483
4.Bacău775
5.Bihor715
6.Bistrița-Năsăud642
7.Botoșani1.081
8.Brașov2.076
9.Brăila317
10.Buzău842
11.Caraș-Severin130
12.Călărași214
13.Cluj790
14.Constanța553
15.Covasna331
16.Dâmbovița987
17.Dolj394
18.Galați1.316
19.Giurgiu293
20.Gorj429
21.Harghita389
22.Hunedoara717
23.Ialomița544
24.Iași1.084
25.Ilfov923
26.Maramureș239
27.Mehedinți283
28.Mureș821
29.Neamț1.006
30.Olt394
31.Prahova845
32.Satu Mare82
33.Sălaj123
34.Sibiu707
35.Suceava4.188
36.Teleorman198
37.Timiș616
38.Tulcea206
39.Vaslui236
40.Vâlcea171
41.Vrancea1.265
42.Mun. București3.918
43.37
                                       TOTAL33.585

Până astăzi, 1.931 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 13.07.2020 (10:00) – 14.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 30 decese (13 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Covasna, Dâmbovița, Galați, Ialomița, Maramureș, București, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș și Vâlcea.

Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la  persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 637 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 234 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 868.478 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 464 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.936 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 1.066 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 184.222 de lei.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend