Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

ZECI DE CONTROALE ALE ITM ARGEȘ – MUNITORI ANGAJAȚI LA NEGRU LA MAI MULTE FIRME

Publicat

in

Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecţiei Muncii stabilite prin lege, în perioada 09.02–10.03.2023 s-a desfăşurat Campania Naţională privind verificarea modului în care angajatorii români, agenţii de muncă temporară şi furnizorii de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă respectă prevederile legale referitoare la relaţiile de muncă şi la regimul juridic aplicabil străinilor pe teritoriul României.

Obiectivele campaniei:

  • Identificarea angajatorilor care desfășoară activităţi lucrative cu cetăţeni străini non UE;
  • Identificarea agenţilor de muncă temporară care pun la dispoziţie cetăţeni străini non UE și a utilizatorilor pentru care aceste persoane prestează activitate;
  • Identificarea furnizorilor de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă care prestează servicii de ocupare pe piaţa internă a unor cetăţeni străini non UE;
  • Verificarea respectării prevederilor legale privind incheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractului individual de muncă, respectiv, în cazul agentului de muncă temporară, a contractului de munca temporară, cu privire la cetăţenii străini non UE;
  • Verificarea respectării prevederilor legale privind punerea la dispoziţie și utilizarea salariaţilor temporari proveniţi din state non UE;
  • Eliminarea neconformităţilor constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate şi prin aplicarea sancţiunilor contravenţionale corespunzătoare;
  • Creşterea gradului de conştientizare a entităţilor controlate privind necesitatea respectării prevederilor legale privind munca străinilor.

Astfel, în domeniul relațiilor de muncă, Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș a  efectuat un numar de 35 controale. Au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționalecuantumul amenzilor fiind de 13.000 lei.

Principalele deficiențe constatate: primirea la muncă fără încheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă, primirea la muncă a unui salariat cu depășirea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parțial, nerespectarea prevederilor legale privind compensarea cu timp liber corespunzător pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, prestarea activității ca agent de muncă temporară fără obținerea prealabilă a autorizației de funcționare, nerespectarea obligațiilor de informare și consultare în relaţiile contractuale sau în raporturile de muncă.

ACTUAL

VIDEO ȘOCANT! Preot-călugăr, bătut cu bestialitate de un agent de pază într-un restaurant – POLIȚIA S-A AUTOSESIZAT

Publicat

in

Imagini şocante cu un preot-călugăr bătut cu bestialitate de un agent de pază cu bastonul într-un restaurant din Focşani au împânzit reţelele sociale, de duminică seara.

Incidentul a stârnit valuri de indignare printre utilizatori și a deschis un larg dezbatere despre siguranța și comportamentul în spațiile publice.

Potrivit înregistrărilor video care au devenit virale, fața bisericească a fost invitată de către agentul de securitate să părăsească localul. Refuzul preotului de a se conforma solicitării a fost urmat de o reacție violentă din partea agentului de pază, care l-a lovit pe preot de mai multe ori cu bastonul, sub ochii îngroziți ai clienților prezenți în restaurant.

Mai mult, se pare că agentul de securitate a recurs și la utilizarea unui spray iritant lacrimogen, escaladând și mai mult situația.

„Ieşi afară, am dreptul să te bat cu ăsta cât vreau. Ieşi afară că sar la bătaie, am dreptul”, spune agentul de pază. „Bă’, tăticule, nu înțelegi că eu te mănânc pe tine, așa din cap până în picioare?!“, i-a repliat preotul călugăr.

În urma incidentului, reprezentanții restaurantului au intervenit pentru a oferi o declarație, sugerând că videoclipul publicat pe rețelele sociale nu arată întreaga poveste. Aceștia susțin că ceea ce a fost prezentat publicului reprezintă doar o parte din întregul context al evenimentelor din acea seară. Cu toate acestea, nu au fost furnizate detalii suplimentare care să clarifice circumstanțele ce au dus la acest incident regretabil.

POLIȚIA A INTERVENIT

În urma imaginilor apărute în spațiul public, referitor la o posibilă agresiune asupra unui bărbat, care ar fi fost săvârșită de către reprezentantul unei firme de pază, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea este abilitat să comunice următoarele:

La data de 17 martie a.c., ora 21.15, un bărbat de 36 de ani, a sesizat prin apel 112 faptul că se află într-un restaurant din municipiul Focșani, unde are un conflict cu reprezentanții unei firme de pază.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani s-au sesizat din oficiu iar în cauză a fost înregistrat un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, în care polițiștii desfășoară cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani.

Citeste mai mult

ACTUAL

VIDEO | Forțe proaspete la IPJ Argeș – 116 elevi învață cum să devină polițiști

Publicat

in

În perioada martie – aprilie a.c., 116 elevi ai Școlii de Agenți de Poliție ,,Vasile Lascăr” își desfășoară stagiul de practică în cadrul structurilor Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

Cei 99 de băieți și cele 17 fete, care au parcurs modulul de pregătire teoretică, își vor perfecționa cele învățate, până acum, prin parcurgerea stagiului practică profesională, 57 dintre aceștia la Serviciul Ordine Publică și polițiile municipale și orășenești, iar 59 la secțiile de poliție rurale.

Viitorii polițiști au fost primiți la sediul inspectoratului, unde a avut loc instruirea lor cu privire la activitățile ce urmează să le desfășoare, precum și la conduita pe care trebuie să o adopte pe parcursul stagiului de practică.
Pe perioada stagiului de practică, fiecare dintre elevi se va afla sub îndrumarea unui poliţist cu experienţă, un tutore, care are rolul de a-l sprijini în aprofundarea cunoştinţelor de specialitate.

Le urăm tuturor mult succes și să profite din plin de această experiență utilă în formarea lor profesională!

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend